Decizia penală nr. 2072/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

S. P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.2072/R/2011

Ședința publică din data de 19 decembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.

ANA C. GREFIER : M. B.

M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror V. T.

S-au luat spre examinare recursurile formulate de către inculpații H. A. I. și S. T. împotriva sentinței penale nr.839 din (...) a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor:

- inculpatul H. A. I. - furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.

- inculpatul S. T. - complicitate la furt calificat, prev. art. 26 C.pen. rap. art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 839 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus condamnarea inculpatul H. A. I.- fiul lui I. si V., născut la data de 25.0. in municipiul Clu-N., jud. C., domiciliat in comuna B., sat R. nr. 25 jud. C., de cetățenie româna, recidivist, CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta prev.si ped.de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a si i C. cu aplicarea art. 37 lit. a C., art. 3201 C., la o pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare .

Conform art. 61 C., s-a revocat liberarea condiționată a restului de

1018 zile închisoare ramase de executat din S. penala nr. 1650/2001 a

Judecătoriei C.-N., rest pe care a fost contopit cu pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare, dispusă în cauza dedusa judecații, urmând a executa pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare .

S-a dispus condamnarea inculpatului S. T.- fiul lui I. si E., născut la data de (...) in C. N., jud. C., domiciliat in B., sat B. nr. 507, jud. C., cetățenie româna, recidivist, CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii decomplicitate la furt calificat, fapta prev. si ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a si i C., cu aplicarea art. 37 lit. b C. si art. 3201 C., la o pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare

S-a constatat concursul cu condamnarea la 1 an si 6 luni închisoare aplicata inculpatului prin S. penala nr.772/(...) a Judecătoriei Gherla, pentru art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata, s-a mentinut revocarea restului de 505 zile închisoare rămase de executat din S. penala nr. 1404/2005 a Judecătoriei Oradea, rest care a fost contopit si cu pedeapsa aplicata în prezenta cauza, cu un spor de 3 luni, astfel ca inculpatul S. T. execută pedeapsa de 3 ani si 9 luni închisoare.

In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea ambilor inculpați de exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi aleși, pe durata prev.de art. 71 alin. 2 C.

In baza art. 14 si 346 C.pr. penala, combinat cu art. 998 C.civil, au fost obligați inculpatii, în solidar, la despăgubiri civile în sumă de 12000 lei către părtile civile C. D. D., C. X. si C. D. O.

In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat fiecare inculpat în parte să plătească statului suma de câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma în care s-a inclus si onorariile de câte 300 lei pentru apărătorii din oficiu a inculpaților av. C. A. si av. G. A. L., onorarii plătite din FMJ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatii H. A. I. si S. T., au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr. 2., pentru săvârșirea infractiunilor:

Inc. H. A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și

Inc. S. T. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. art. 26 C.pen. rap. art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

La data de (...), partea vătămată C. D. D. a sesizat Politia municipiului

C.-N. - S. V P. cu privire la faptul că în data de (...), persoane necunoscute prin folosirea unei chei potrivite au pătruns in interiorul locuinței sale situată C.-N., str. E. G. nr. 84 A, apt. 2, judetul C. de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv un laptop marca "Dell";, doua telefoane mobile, marca "Nokia";, respectiv marca "LG";, un aparat foto digital marca "Samsung";, bijuterii din aur, argint si perle, trei parfumuri, un ceas de mana barbatesc marca "Vacheron Constantin";, precum si suma de 900 lei, cauzând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 12000 lei.

În urma cercetărilor si investigațiilor efectuate în cauză s-a stabilit ca autorii infractiunii sunt inculpatul C. C. I. si inculpații H. A. I. si S. T. .

Fiind audiat, în timpul urmăririi penale, inculpatul C. C. I. a recunoscut și a regretat fapta comisa, recunoașterea fiind reținută și în timpul cercetării judecătorești.

Inculpatul C. C. declara următoarele: în data de (...), in jurul orei 7.00 dimineața s-a deplasat din localitatea de domiciliu, respectiv din comuna B. in municipiul C.-N., cu intenția de a merge la cerșit împreună cu un unchi de-al său. Pentru a fi mai credibil în fata persoanelor de la care urma să cereasca acesta a luat cu el o vesta de culoare fluorescenta pentru a da impresia că este lucrător la salubritate. In cartierul M., in zona podului "Ira"; inculpatul a ajuns în jurul orei 08.00. Aici, s-a întâlnit întâmplător cucoinculpații H. A. I. si S. T. cu care se cunoștea mai de mult. Inculpatul S. T. le-a propus celor doi sa-l ajute să efectueze o lucrare de deratizare pe care si-a programat-o în acea zi, propunere cu care cei doi au fost de acord. Din acest cartier s-au deplasat cu un autoturism închiriat de inculpatul H. A. I. până în cartierul G., la locuința persoanei vătămate, locuința care a fost indicată de către inculpatul S. T. D. ce au parcat autoturismul în apropierea locuinței, cei trei s-au deplasat la poarta de acces în curtea imobilului, timp în care inculpatul s-a îmbrăcat cu vesta reflectorizanta. Găsind aceasta poartă deschisă, au pătruns în curte, au traversat-o, au urcat niște scări, ajungând la cea de-a doua poartă de acces înspre locuință. Au găsit-o închisă, dar neasigurată si după ce au insistat cu bătăi în poartă si sunat la sonerie au trecut si de aceasta ajungând astfel la ușa de acces în locuință. Aici din nou au bătut la ușă si întrucât nu le-a răspuns nimeni, inculpatul S. T. le-a propus celorlalți doi să pătrundă în locuință pentru a sustrage bunuri, aceștia fiind de acord. Inculpatul C. C. I. a observat geamul de la cămară deschis si s-a hotărât să pătrundă prin acest loc în interiorul locuinței. In timp ce încerca sa-l escaladeze a găsit pe rama interioara a geamului o cheie pe care a verificat-o în sistemul de închidere a ușii de acces in locuință, si a constatat că se potrivește.

Au pătruns în bucătăria locuinței, unde inculpatul S. T. le-a comunicat că el va ieși din locuința si îi va aștepta în autoturismul cu care au venit. Din bucătărie, inculpatul C. C. I. împreună cu inculpatul H. A. I. s- au deplasat printr-un hol în sufrageria locuinței, unde s-au despărțit. In dormitorul locuinței au verificat interiorul dulapului de haine fără a găsi bunuri pe care sa le sustragă. De pe o măsuță aflată în acesta încăpere au sustras un ceas marca "Vacheron Constantin";, după care au revenit în sufragerie, unde a verificat prin dulapuri si de pe o masă a sustras un parfum,un laptop marca "Dell";, care se afla într-o geantă în holul ce face legătura între bucătărie si sufragerie.

Inculpatul C. C. a fost trimis în judecată pentru faptele prezentate prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din dos. nr.51/P/20010.

Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor fiind judecați conform art. 320 ind.1 C.

Situația de fapt descrisă mai sus se probează cu: P.ul - V. de consemnare a plângerii sau a denunțului oral - f.12; P. - V. de cercetare la fața locului - f.13; Planșă Fotografică - f.15; D. părților vătămate - f.34 - 47; R. de constatare tehnico - științifică - f.116 - 123; D. martorilor - f.89-97; D. inculpatului C. C. I. - f.62-74; P.-V. de reconstituire cu planșă foto - f.98-10;

- Declarații martor asistent - f.109; D. de ridicare a ceasului bărbătesc de la martorul L. L. - f.111; D. de predare a ceasului bărbătesc către părțile vătămate - f.112; P. verbale de recunoaștere după planșa fotografică- f.113-

122.

Fapta inculpatului H. A. I. care in data de (...), pe timp de zi, împreună cu inculpatul C. C. I., prin folosirea fără drept a unei chei adevărate a pătruns în locuința aparținând părții vătămate C. D. D., de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv un laptop marca "Dell";, doua telefoane mobile, unul marca "Nokia";, si unul marca "LG";, un aparat foto digital marca "Samsung";, bijuterii din aur, argint si perle, trei parfumuri, un ceas de mana bărbătesc marca "Vacheron Constantin";si suma de 900 lei, cauzând un prejudiciu in suma de 12000 lei întrunește elementeleconstitutive ale infracțiunii de furt calificat fapta prev. si ped. de art. 208 alin 1, 209 alin. 1 lit. "a"; si "i"; C. pen.

Conform fișei de cazier a inculpatului H. A. I. instanța constată că fapta reținută prin prezentul rechizitoriu a fost săvârșită în stare de recidivă post - condamnatorie, în timpul termenului de definitivare a liberării condiționate, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a din C.

Fapta inculpatului S. T. care la data de (...), pe timp de zi, cu intenție, i-a ajutat asigurând paza, pe inculpatul C. C. I. și pe învinuitul H. A. I. să pătrundă prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, în locuința aparținând părții vătămate C. D. D., și să sustragă mai multe bunuri, respectiv un laptop marca "Dell";, doua telefoane mobile, unul marca "Nokia";, si unul marca "LG";, un aparat foto digital marca "Samsung";, bijuterii din aur, argint si perle, trei parfumuri, un ceas de mana barbatesc marca "Vacheron Constantin";si suma de 900 lei, cauzând un prejudiciu in suma de

12000 lei întruneste elementele constitutive ale infractiunii de complicitate la furt calificat fapta prev. si ped. de art. 26 C. rap. la art. 208 alin 1, 209 alin. 1 lit. "a"; si "i"; C. pen..

Potrivit fișei de cazier a învinuitului S. T. instanța constată că fapta reținută prin prezentul rechizitoriu a fost săvârșită în stare de recidivă post - executorie, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b din C.

Prejudiciul cauzat părților vătămate C. D., C. X. și C. D. O. este în valoare de 12000 de lei, în raport cu care părțile vătămate se constituie părți civile în procesul penal. Prejudiciu a fost recuperat parțial.

Instanța de fond a reținut vinovăția și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C., l-a condamnat pe inculpatul H. A. I.,pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta prev.si ped.de art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a si i C. cu aplicarea art. 37 lit. a C., art. 3201 C., la o pedeapsa de: 3 ani si 6 luni închisoare .

Conform art. 61 C., instanța a revocat liberarea condiționată a restului de 1018 zile închisoare ramase de executat din S. penala nr.

1650/2001 a Judecătoriei C.-N., rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare, dispusa în cauza dedusa judecații, urmând a executa pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare .

Reținând vinovăția și ținând seama de disp. art. 72 C., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul S. T. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, fapta prev. si ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, - 209 alin. 1 lit. a si i C., cu aplicarea art. 37 lit. b C. si art. 3201 C., la o pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare.

Instanța de fond a constatat concursul cu condamnarea la 1 an si 6 luni închisoare aplicata inculpatului prin S. penala nr. 772/(...) a

Judecătoriei Gherla, pentru art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata, menține revocarea restului de 505 zile închisoare ramase de executat din S.

penala nr. 1404/2005 a Judecătoriei Oradea, rest pe care l-a contopit si cu pedeapsa aplicata în prezenta cauza, cu un spor de 3 luni, astfel ca inculpatul S. T. execută pedeapsa de 3 ani si 9 luni închisoare.

In baza art. 71 C.pen., instanța de fond a dispus privarea ambilor inculpați de exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi aleși, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 C.

In baza art. 14 si 346 C.pr. penala, combinat cu art. 998 C.civil, instanța de fond a obligat inculpații, în solidar, la despăgubiri civile în sumă de 12.000 lei către părțile civile C. D. D., C. X. si C. D. O.

S-au aplicat prevederile art.191 Cod pr.penala.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs în termen legal inculpații H. A. I. și S. T., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinice.

În ședința publică din data de 12 decembrie 2011, prin apărător ales, inculpatul H. A. I. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, atât în ce privește latura penală în privința cuantumului pedepsei, cât și în latura civilă.

În latura penală s-a apreciat că instanța a făcut o aplicare neconformă a prev.art.320/1 prin rap.la prev.art.72 C.pen. și art.74 C.pen., deoarece pedeapsa este mare raportat la pericolul social concret al faptei, la recunoașterea pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală și la circumstanțele personale. S-a considerat că o pedeapsă orientată către minimul special prev.de art.320/1 C.pr.pen., ar fi mai adecvată, respectiv o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare, ținând seama și de restul de pedeapsă.

Inculpatul este încadrat în muncă, realizează venituri dintr-o activitate licită, din anul 2000 nu s-a mai confruntat cu legea penală, s-a căsătorit, soția sa urmează să nască.

In latura civilă s-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru soluționarea laturii civile deoarece nu s-a probat valoarea prejudiciului.

Inculpatul a recunoscut fapta sub aspectul laturii penale dar sub aspectul laturii civile nu a fost pusă în discuția procesului penal, valoarea prejudiciului. Nu s-a administrat probațiune în latura civilă, existând doar declarațiile părților civile.

Inculpatul S. T., prin apărător din oficiu, a solicitat admiterearecursului, iar în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen., casarea hotărârii atacate și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege raportat la faptul că potrivit art.320/1 C.pr.pen., inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, ținându-se seama și de situația familială a inculpatului care are 4 copii minori care au nevoie atât de sprijin moral cât și financiar, de faptul că prejudiciul de care inculpatul știe, fiind vorba despre un laptop a fost recuperat parțial, precum și de pericolul social redus al faptei săvârșite de inculpat, care nu a pătruns în imobil stând doar la o distanță de circa 150 metri de imobilul unde s-a săvârșit fapta.

La primul termen de judecată inculpatul a depus o copie după sentința penală nr.333/2011 a Judecătoriei Bistrița Năsăud prin care a arătat că instanța a contopit cele două pedepse de 1 an și 6 luni închisoare cu restul de 505 zile închisoare rămasă neexecutat aplicând în total o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. Instanța de fond nu a ținut cont de acest lucru, menținând din nou restul de 505 zile închisoare pe care în mod greșit l-a contopit cu pedeapsa aplicată la care a adăugat și un spor.

S-a solicitat în principal, înlăturarea sporului și în subsidiar reducerea sporului.

Referitor la latura civilă s-a arătat că inculpatul nu are cunoștință decât de un laptop care a fost recuperat parțial, și s-a solicitat respingerea solicitărilor părților civile pe motiv că acestea nu au fost dovedite.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile nu sunt fondate și le va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă, necontestată de inculpații recurenți, care au solicitat a fi judecați în procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției.

A rezultat din ansamblul probator că în data de (...), pe timp de zi, inculpatul H. A. I., împreună cu inculpatul C. C. I., în timp ce inculpatul S.

T. asigura paza, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, a pătruns în locuința aparținând părții vătămate C. D. D., de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv un laptop marca "Dell";, doua telefoane mobile, unul marca "Nokia";, si unul marca "LG";, un aparat foto digital marca "Samsung";, bijuterii din aur, argint si perle, trei parfumuri, un ceas de mana bărbătesc marca "Vacheron Constantin"; si suma de 900 lei, cauzând un prejudiciu in suma de 12000 lei.

Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției inculpaților H. A. I. și S. T. în comiterea acestora, vinovăție de altfel recunoscută de inculpați, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepselor aplicate, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.

Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepselor, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptelor comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52

C.

La individualizarea judiciară a pedepselor care au fost aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptelor, care este unul ridicat, reținând că săvârșirea prezentelor fapte este o dovadă că pedepsele anterior aplicate nu și-au atins scopul in considerarea cărora au fost aplicate.

În mod corect instanța de fond a reținut că infracțiunile comise de inculpați prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancționarea acestora, cât și din împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, fiind vorba de sustragerea de bunuri de valoare ridicată din locuința unei persoane la care inculpatul S. T. urma să efectueze o lucrare de deratizare, inculpații dând dovadă de curaj și perseverență infracțională, după ce au mai fost condamnați anterior pentru fapte de același gen și fiind în stare de recidivă postcondamnatorie -inculpatul H., respectiv recidivă postexecutorie - inculpatul S., în raport de alte condamnări anterioare.

Contractul de muncă depus la fila 46-47 nu dovedește faptul că inculpatul H. A. I. desfășoară o activitate legală, contractul nefiind înregistrat la ITM, iar faptul că acest inculpat ar avea un loc de muncă nu reprezintă un criteriu care singur să conducă la aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus.

Nu se impune aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, raportat la gradul de pericol social ridicat al faptelor comise

și în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la

10 ani, ca urmare a aplicării prevederilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, iar faptele inculpaților nu se situează la nivelul unui pericol social minim.

În privința criticilor aduse modului de soluționare a laturii civile se constată că acestea sunt nefondate, deoarece inculpaților le-au fost adusă la cunoștință întreaga stare de fapt reținută în rechizitoriu, în care estemenționată și valoarea prejudiciului cauzat, iar aceștia nu au contestat valoarea de 12.000 lei, inculpatul H. A. a indicat toate bunurile sustrase, acestea fiind identice cu cele reținute în rechizitoriu.

Susținerea inculpatului S. în sensul că a știut doar de sustragerea unui laptop nu poate fi primită câtă vreme coinculpatul H. a recunoscut sustragerea tuturor bunurilor, iar inculpatul S., prin asigurarea pazei locului faptei și-a asumat rolul de complice la întreaga activitate infracțională desfășurată de cei care au pătruns în locuința părții vătămate.

Inculpații au fost asistați de avocați și avut posibilitatea fie personal, fie prin apărător să învedereze obiecțiunile pe care le aveau în latura civilă a cauzei, putând solicita chiar disjungerea laturii civile în vederea administrării de probe, conform art.3201 alin.5 Cod procedură penală.

În recurs criticile aduse de inculpați nu sunt însoțite de vreo dovadă în sensul că valoarea bunurilor indicate de părțile civile ar fi mai redusă.

Ori, potrivit prevederilor art.64 Cod procedură penală declarațiile părții civile reprezintă mijloace de probă și câtă vreme nu au fost contestate în primă instanță, iar în recurs nu s-a făcut dovada contrară acestora, susținerile inculpaților că valoarea prejudiciului nu este dovedită sunt nefondate.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondate recursurile declarate de inculpații H. A. I., domiciliat in B., sat R. nr. 25, jud. C. si S. T., fiul lui I. si E., născ.la 10 noiembrie 1978, aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.

839 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei C.-N..

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea

Baroului C. suma de 150 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, in favoarea av. Mișin N. si suma de 300 lei onorariu avocațial in favoarea av. S. R. I., ce se va plăti din același fond.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul H. A. I. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, iar inculpatul S. T. suma de 500 lei, din care 300 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații H. A. I., domiciliat in B., sat R. nr. 25, jud. C. si S. T., fiul lui I. si E., născ.la 10 noiembrie 1978, aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr.

839 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei C. N..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 150 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, in favoarea av. Mișin N. si suma de 300 lei onorariu avocațial in favoarea av. S.

R. I..

Obligă pe inculpatul H. A. I. să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul S. T. suma de 500 lei, din care

300 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. Ș. L. M.

ANA C.

M. B.

Red.L.M. Dact.H.C./3 ex./(...) Jud.fond: O.C..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 2072/2011, Curtea de Apel Cluj