Decizia penală nr. 231/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.231/2011

Ședința publică din 23 februarie 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. R., judecător

JUDECĂTORI : L. M.

ANA C.

GREFIER : M. B.

Ministerul Public, - P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :

A. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul P. D. și partea civilă T. M. împotriva deciziei penale nr.380/A din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art.249 al.1 C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. D., asistat de apărător ales av. Pânzaru Anatol și apărătorul părții civile T. M., av.Tătaru G. F., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu împuternicirile la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul părții civile depune la dosar o cerere, prin care solicită a se lua act de îndreptarea erorii materiale strecurată în motivele recursului părții civile, cu privire la temeiul de drept indicat, respectiv în mod greșit s-a arătat ca fiind art.385^{15 pct.2 lit.b în loc de lit.";d"; C. T., depune chitanțele privind achitarea sumelor de 1.000 și respectiv, 500 lei reprezentând onorariu avocațial.}

Se constată că la dosar au fost depuse motivele de recurs ale părții civile T. M., care se comunică cu apărătorul inculpatul P. D. și reprezentantul M.ui P. precum și înscrisuri: contractul de vânzare cumpărare nr.796 din (...), chitanțe privind plata imobilului în rate și adeverința nr.13076 din (...) emisă de API și semnată de inculpat, în calitate de director.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.

Apărătorul inculpatului P. D., solicită examinarea temeiului legal de achitare a inculpatului, având în vedere că prin concluziile depuse în apel s- a examinat și posibilitatea de a se dispune achitarea în baza art.10 lit.c C., și nu lit.d. din același text legal.

Referitor la atribuțiile de serviciu pe care le avea inculpatul P., în calitate de membru al comisiei de aplicare a L. nr.1., arată că acesta era un simplu membru al comisiei și nu trebuia să îndeplinească anumite atribuții și în cadrul consiliului local și al primăriei. Inculpatul P. D. nu avea acele atribuții ce i s-au reținut de către organele de urmărire penală, care au și fost verificate de către instanța de apel, dar exista o secretară, numita B. M., care trebuia să informeze comisia cu privire la situația juridică a imobilelorcare făceau obiectul discuțiilor, numita B. M. fiind una și aceeași persoană care a examinat imobilul cu o săptămână înainte de a se hotărî în conformitate cu prevederile L. nr.1., retrocedarea imobilului către vechiul proprietar.

Susține că instanța de fond nu a analizat aceste aspecte, motiv pentru care reiterează această solicitare și în recurs, deoarece există posibilitatea examinării și acestui temei de casare.

Pe fondul cauzei, apreciază că hotărârea este temeinică și legală, dispunându-se achitarea inculpatului P. D. Mai mult, arată că Ministerul Public nu a atacat nici cu apel și nici cu recurs sentința pronunțată de instanța de fond.

Consideră că doar temeiul achitării comportă discuții, recursul formulat de inculpat vizând exclusiv acest aspect - achitare în baza lit.c și nu lit.d a art.10 C.

Apărătorul părții civile T. M. solicită admiterea recursului în bazaart.385^{15 pct.2 lit.d C., casarea deciziei atacate și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art.249 al.1 C., obligarea acestuia la plata despăgubirilor solicitate prin constituirea de parte civilă precum și la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile.}

În susținerea recursului arată că în mod greșit instanța de apel a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului, pe considerentul că, se impune analiza infracțiunii cercetate doar prin raportare la atribuțiile inculpatului în calitate de director la API, nu și la cele în calitate de membru al comisiei de aplicarea L. nr.1. și, aceasta, pentru că așa s-ar fi dispus prin decizia penală nr.196/R/2007 a T.ui C., prin care a fost admisă în parte plângerea împotriva rezoluției procurorului, iar pe de altă parte, că inculpatul nu avea ca atribuții de serviciu ținerea evidenței contractelor de vânzare cumpărare din fondul locativ al primăriei T., ci doar al contractelor de închiriere.

Cele reținute de instanța de apel sunt însă rezultatul unei erori de fapt

și a aplicării greșite a legii.

În primul rând, din considerentele deciziei anterior menționate, nu rezultă că, instanța de fond trebuia să se limiteze la analiza infracțiunii doar din perspectiva atribuțiilor de serviciu ale inculpatului în calitate de director la API

În al doilea rând, greșit a reținut instanța de apel că inculpatul nu avea ca atribuții de serviciu ținerea evidenței contractelor de vânzare cumpărare, ci doar a celor de închiriere.

În cap. IX din Regulamentul de organizare și funcționare al API, rezultă atribuțiile Biroului de A., C. și Î. ( aflat în subordinea directorului

API) - urmărirea modului de derulare a contractelor de închiriere și a celor de vânzare cumpărare, iar potrivit art. VI din același regulament, directorul API avea ca atribuții - organizarea și conducerea tuturor activităților tehnice, economice, sociale și de altă natură ale serviciului.

Este cert că inculpatul P. D., în calitate de director, avea obligația de a urmări modul de derulare a contractelor de vânzare-cumpărare.

Partea civilă a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu fostul R. în anul 1998, care a și încasat ratele, până când, prin HCL T. nr.35/2001,toate atribuțiile R. au fost preluate de A. A. contract a fost preluat în sensul încasării restului de rate, însuși inculpatul a semnat o adresă prin care confirmă că ratele au fost achitate și că serviciul API își dăconsimțământul la radierea ipotecii înscrisă în C.F. asupra imobilului proprietatea părții civile.

Instanța de apel nu a observat și analizat aceste elemente ( chitanțele de achitarea ratelor către API) astfel că, trebuia să constate că inculpatul cunoștea situația imobilului, că avea atribuții pe această linie, în calitate de director API, iar la comisie a prezentat o situație nereală. S-a ajuns astfel la o situație paradoxală, ce nu trebuia trecută cu vederea, partea vătămată suferind mult prin pierderea casei.

În ce privește latura civilă a cauzei, arată că în cauză au fost administrate probe, audiați martori și s-a efectuat o expertiză privind contravaloarea prejudiciului material, expertul numit de instanță indicând o valoare - 6238 lei, iar expertul asistent o altă valoare - 16142 lei.

În consecință, arată că este de acord cu hotărârea primei instanțe în ce privește latura penală și critică hotărârea doar sub aspectul acordării daunelor morale. Solicită a fi menținută condamnarea inculpatului cu suspendarea executării pedepsei și majorarea cuantumului daunelor morale, având în vedere că partea vătămată este o persoană în vârstă, toată povestea a început din 2007, când și-a pierdut casa din vina altora.

Față de recursul inculpatului, solicită respingerea acestuia ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare

Apărătorul inculpatului P. D., cu privire la recursul părții civile T. M., arată că există o prevedere legală care impune motivarea recursului într-un anumit termen, nerespectarea acestuia fiind sancționată potrivit art.385^{10 al.2/1 C. Este pasibil și inculpatul de aceeași sancțiune, pentru că nu a motivat în termen recursul însă, interesul este diferit.}

Consideră că are posibilitatea să invoce aceste prevederi legale, întrucât acestea sunt în favoarea inculpatului. S-au invocat ca și cazuri de casare cele prev. de art.17^{2 și 18 C., care pot fi examinate de instanță din oficiu doar în situația în care acestea au influențat negativ soarta inculpatului.}

În situația sa, au fost invocate motivele de casare într-un termen mai mic de 5 zile, ceea ce obligă instanța să verifice dacă aceste motive pot fi luate în considerare din oficiu.

Cel puțin pe acest considerat, apreciază că se impune respingerea recursului părții civile.

Față de aspectele legate de fondul cauzei, susține că, în condițiile în care s-a apreciat că actele depuse sunt noi, actele depuse au fost la dosarul cauzei și puteau fi examinate de toate instanțele. Ceea ce nu exista la dosar, este corespondența primită de Tribunalul Cluj de la Primăria Turda. În cuprinsul regulamentului invocat, la f.24 sunt menționate atribuțiile concrete ale instituției ce trebuia să țină evidența acelor contracte de vânzare cumpărare, nefăcându-se distincție dacă aceasta sunt cu plata în rate sau nu. Nu s-au mai verificat aceste aspecte, deoarece, din actele de la dosar, a rezultat că inculpatul nu a avut atribuții de a ține evidența contractelor de vânzare-cumpărare încheiate.

Susține că partea vătămată nu s-a îngrijit de acest imobil, nu a făcut demersurile de intabulare a acelui contract, nu locuit în acea casă de mai bine de 1 an de zile, iar în momentul demolării s-a procedat legal, aceste aspecte neavând legătură cu inculpatul.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpatul P. D., având în vedere că prin această cale de atacinculpatul dorește schimbarea temeiul achitării, din disp.art.10 lit.d în art.10 lit.c C.

În baza art.385^{15 pct.2 lit.b C., solicită admiterea recursului părții civile T. M., casarea deciziei și sentinței atacate, în ce privește modul de soluționare a laturii penale a cauzei, cu menținerea însă a sentinței penale nr.156/2009 a Judecătoriei T., prin care a fost soluționată latura civilă a cauzei.}

În susținerea poziției procesuale arată că, în primul rând trebuie avut în vedere modul în care raportul juridic de drept penal a fost dedus judecății, respectiv, urmare a admiterii plângerii formulate de partea vătămată T. M., în conformitate cu art.2. C., împotriva unei soluții pronunțate de P. de pe lângă Curtea de A. C., prin care, deși se reținea vinovăția inculpatului, se dispunea aplicarea doar a unei sancțiuni cu caracter administrativ față de acesta. P. a fost admisă în calea de atac a recursului, prin decizia din recurs dispunându-se judecarea cauzei pe fond.

În primul rând, nu s-a avut în vedere un principiu care trebuie să fie aplicabil și în situația promovării de către părți a plângerii împotriva soluției procurorului, respectiv, principiul „non reformatio in peius";. Partea vătămată a declanșat procesul penal, fiind nemulțumită de o soluție prin care se reținuse vinovăția inculpatului și, în final, a obținut o soluție de achitare a inculpatului, cu alte cuvinte, o soluție nefavorabilă ei. Din acest motiv, soluția T.ui C. este apreciată ca nelegală.

În sentința Judecătoriei T. nr.83/2009, se reține în mod corect vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, dar pedeapsa aplicată de 29 zile apare ca nelegală, raportat la dispoz.art.76 lit.e teza II-a C., ținând seama de limitele de pedeapsă prev.de art.249 al.1 C.

Așadar, apreciază că trebuie reformate ambele hotărâri judecătorești, decizia T.ui și sentința Judecătoriei - în latura penală a cauzei. În schimb, consideră că este legală soluția dată prin sentința penală nr.156/2009 a

Judecătoriei T., prin care s-a soluționat latura civilă disjunsă a cauzei, acordându-se despăgubiri morale și materiale către partea vătămată.

Apreciază că în mod cert, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu. Tocmai datorită modului în care s-a ajuns la sesizarea instanței, împrejurările legate de întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii au dobândit autoritate de lucru judecat. Inculpatul primind o amendă administrativă , nu a înțeles să atace soluția procurorului, singura care a criticat acea soluție fiind partea vătămată.

Consideră că sunt corecte argumentele avute în vedere de instanța de fond, reținând că inculpatul a încălcat atribuțiile de serviciu, furnizând informații eronate comisiei de aplicare a L. nr.1. și ca urmare a acestor neglijențe în serviciu, cu privire la situația imobilului, a generat toate urmările, respectiv retrocedarea imobilului altei persoane, vânzarea acestuia, avizarea demolării și demolarea construcției, în final determinând o pierdere materială, care în mod corect instanța a cuantificat-o la suma de 6.451,48 lei și 10.000 lei daune morale.

Solicită ca, reținând argumentele arătate, să se dispună admiterea căii de atac promovată de partea vătămată, casarea deciziei penale nr.380/2010 și a sentinței penale nr.82/2009 a Judecătoriei T., rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, reținerea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii prev. de art.249 al.1 C., condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, cu aplic.disp.art.81 C., față de circumstanțele personale aleinculpatului, însă în limite legale stabilite, să se mențină soluția sub aspectul laturii civile dispusă prin sentința penală nr.156/2009 a

Judecătoriei T., cauzele fiind reunite în apel.

În replică, apărătorul inculpatului P. D., arată că agravanta infracțiuniipentru care este judecat inculpatul este determinată de cuantumul prejudiciului cauzat părții vătămate prin săvârșirea acestei infracțiuni.

Probațiunea care a fost administrată nu ar putea da posibilitatea instanței să considere dacă recursul este fondat, să finalizeze cauza pe latură penală, separat de latura civilă. De altfel, nu consideră corectă disjungerea laturii civile și soluționarea separată a acesteia.

În cuprinsul motivelor de apel, s-a analizat tocmai problema implicării altor persoane în producerea acestui rezultat în defavoarea părții vătămate.

Dacă se consideră că se poate analiza latura penală distinct de latura civilă a acestui dosar, pentru că s-a invocat un principiu, și s-ar spune că acest principiu ar fi încălcat dacă s-ar respinge recursul promovat de partea vătămată constituită parte civilă, argumentul ar fi că, astfel s-ar obține o soluție favorabilă inculpatului.

Pe această motivare s-a încercat să se argumenteze, că este necesar a se admite recursul părții civile.

A.e susțineri nu au aplicabilitate. Inculpatul a atacat actul emis de procurorul care a efectuat cercetarea penală. Motivările care au fost expuse de reprezentantul parchetului sunt nefondate, în condițiile în care se solicită să se mențină hotărârea pronunțată de judecătoria T., prin care s-a pronunțat o pedeapsă nelegală.

În aceste condiții, constatând că a existat vinovăție a inculpatului și înlăturând posibilitatea de a se pronunța o soluție de condamnare, se ajunge la situația de a se soluționa latura penală, fără să se ia în considerare latura civilă.

Inculpatul P. D., având ultimul cuvânt, arată că se consideră nevinovat. Consideră ca fiind legală sentința pronunțată de Tribunalul Cluj prin care s- a pronunțat achitarea sa.

Referitor la situația imobilului arată că nu avea atribuția de serviciu de a cunoaște acest lucru.

C U R T E A Pr in s en tinț a pen al ă nr. 82/(...) a Ju dec ător ie i T . , s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. 1 C., în infracțiunea prevăzută de 249 alin. 2 C.

În baza art. 249 alin. 1 C., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 74 alin. 2 - art. 76 lit. e C., s-a dispus condamnarea inculpatului P. D. la 29 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.

În baza art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a Tz. II C. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 29 zile, calculat conform art. 82 C.

În baza art. 71 alin. 5 C. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 C. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 191 alin. 1 C. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 800 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 alin. 1 C. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții vătămate a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin O. nr. 2. a P. de pe lângă Curtea de A. C. s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ conform art.10 lit.b/1 C.pr.pen, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului din prezenta cauza, P. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1

C. S-a reținut că fapta acestuia de a informa greșit membrii comisiei de aplicare a L. 1. din cadrul P. T., cu privire la situația imobilului din str. T. nr.2 A, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ținându-se seama de persoana învinuitului (care nu este cunoscut cu antecedente penale) și de împrejurarea că urmările faptei au fost reparate, imobilul revenind în proprietatea persoanei vătămate T. M.

Aceasta soluție a fost atacată de petenta - persoană vătămată T. M., fiind menținută prin R. nr.3. a procurorului general al P. de pe lângă Curtea de A. C.

Soluția de netrimitere în judecată a fost atacată cu plângere la instanță, potrivit procedurii prevăzute de art. 2. C., iar prin sentința penală nr. 924/2006 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 2890/2006, în baza art. 278 / 1 alin. 8 lit. a C., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de persoana vătămată T. M. împotriva Ordonanței nr. 2. a P. de pe lângă Curtea de A. C., care a fost menținută ca legală și temeinică.

Prin Decizia penală nr. 1. pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admis recursul declarat de petenta T. M. împotriva sentinței penale nr. 924/2006 pronunțată de Judecătoria Turda, hotărârea atacată fiind desființată sub aspectul soluției pronunțate față de învinuitul P. D. R. cauza, în temeiul art. 2. alin. 8 lit. c C., a fost admisă plângerea formulată de petenta - persoană vătămată T. M. împotriva Ordonanței nr. 2. a P. de pe lângă Curtea de A. C. și a ordonanței nr.3. a procurorului general al P. de pe lângă Curtea de A. C., soluțiile de netrimitere în judecata fiind desființate și dispunându-se judecarea de către Judecătoria Turda a învinuitului devenit inculpat P. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijenta în serviciu, prevăzută de art. 249 C.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut în esență că față de împrejurările săvârșirii faptei și față de prejudiciul cauzat persoanei vătămate T. M., aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul (f. 80), partea vătămată T. M. (f. 209), martorii S. D. (f. 210), P. C. (f. 211), Bocos M. (f.

212), B. L. (f. 213) și au fost depuse înscrisuri atestând situația imobilului, precum și organizarea și funcționarea API, a P. T., precum și a comisiei de aplicare a L. nr. 1..

Partea vătămată a depus la dosar expertiza extrajudiciară de evaluare a imobilului, contestată de inculpat, sens în care s-a încuviințat, asupra laturii civile a cauzei, efectuarea unui raport de expertiz[ judiciară având ca și obiectiv evaluarea imobilului construcție situat în T., str. T. nr. 2 A. Pentru motivele indicate în încheierea de ședință de la data de (...) s-a dispus disjungerea soluționării laturii civile de latura penală a cauzei, reținându- se, în esență, că efectuarea completărilor la raportul de expertiză este de natură a conduce la tergiversarea soluționării laturii penale a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut în fapt că la data de (...), numita D. O. s-a adresat cu o notificare P. M. T. prin care a solicitat, în temeiul L. nr. 1., acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în T., str. T. nr. 69, înscris în CF nr. 1129 T., nr. Top

2100/1/2 (f. 38 u.p).

Urmare a raportului privind notificarea depusă de D. O., s-a constatat că după modificarea adresei și a numărului administrativ, imobilul solicitat este situat în T., str. T. nr. 2 A, fiind înscris în CF nr. 1129 T., nr. 2100/1/2. (f. 42-46 u.p)

Notificarea a fost analizată de către comisia de aplicare a L. 1. din cadrul P. T. la data de (...). A., potrivit procesului verbal de ședință nr.

112/(...) (f. 39-40 u.p), în fața comisiei formată din martorii B. L., S. D., P. C.

și B. M., inculpatul P. D., la rândul sau membru al comisiei de aplicare a L. nr.l0/2001, a comunicat în mod eronat faptul ca imobilul în cauză este închiriat, fără să precizeze că în realitate imobilul fusese vândut chiriașei T.

M., în cursul anului 1998, ca efect al prevederilor L. nr. 112/1995 (f. 68, 69,

73, 74 u.p).

Urmare a comunicării făcute de inculpat, comisia a propus, iar P. M.

T. a emis dispoziția de restituire în natură a imobilului către moștenitoarea foștilor proprietari - D. O., imobil care în urma documentațiilor tehnice a fost în final identificat cu nr. Top 2100/1/1, înscris în CF nr. 1129 T. (f. 47, 48 u.p). Ulterior, la data de (...), aceasta a vândut imobilul către vecina părții vătămate, respectiv numitei T. S. (f. 49 u.p). Noul cumpărător a obținut, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra construcției, o autorizație de demolare de la primarul municipiului, astfel ca imobilul construcție - casă de locuit a fost demolat la data de (...) (f. 51-54 u.p).

Partea vătămată s-a adresat instanței civile cu acțiune având ca obiect anularea dispoziției de restituire în natură, anularea contractului de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare, fiindu-i admisă acțiunea prin sentința civilă nr. 5. pronunțată de Tribunalul Cluj, definitiva prin decizia civilă nr. 591/(...) pronunțată de Curtea de A. C. (f. 150-152 u.p). Pe cale de consecință, s-a constatat faptul că partea vătămată T. M. este proprietarul imobilului situat în T., str. T. nr. 2 A, înscris în CF nr.

1129 T., nr. Top 2100/1/1 și s-a dispus înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate. D. partea vătămată a obținut câștig de cauză în procesul civil derulat în contradictoriu cu pârâții T. S., API T., P. M. T. și C. Local al M. T., partea vătămată nu a mai putut intra în posesia și folosința imobilului casă de locuit, întrucât acesta fusese demolat la data de (...), în baza autorizației obținute de noul cumpărător T. S..

Sub aspectul modului de funcționare a comisiei de aplicare a L. nr. 1., instanța a reținut atât pe baza declarațiilor concordante ale martorilor B. L.,

S. D., P. C. și B. M., membri ai comisiei, cât și pe baza răspunsului scris furnizat de P. M. T. atașat filei 218 a dosarului de fond, că aceasta comisie nu a funcționat pe baza unui regulament de organizare și funcționare, astfel încât fiecare dintre membri desemnați își îndeplineau atribuțiile prin raportare la domeniul specific în care își exercitau ocupația de bază. Inculpatul însuși, prin memoriul depus la f. 17 a dosarului arată că în cadrul comisiei nu existau sarcini concrete trasate pentru fiecare membru în parte. A., martorii P. C. și S. D., în calitate de juriști, aveau ca și atribuție în cadrul comisiei îndeplinirea condițiilor legale în sensul dacă imobilul solicitat se încadrează în obiectul de reglementare al L. 1., respectiv dacă titularul cererii este îndreptățit la restituire potrivit L. 1.. (f. 28, f. 30-31, f.

25-26 u.p, f. 210, f. 211 fond). Martora B. M., avea ca și atribuții în cadrul comisiei prezentarea verificărilor efectuate în cartea funciară, prin prezentarea unui raport de carte funciară. (f. 28, f. 25-26 u.p, 30 u.p, f. 212 fond). În acest sens, se impune a se face precizarea că ulterior dobândirii dreptului de proprietate conform contractului de vânzare+cumpărare nr. 7. cu R., partea vătămată T. M. nu și-a înscris dreptul astfel dobândit în cartea funciară pentru a face opozabilă dobândirea terților interesați (f. 63-65 u.p, f. 26 u.p, f. 42 u.p).

Atribuția care revenea inculpatului în cadrul comisiei, în calitate de director al A. P. I. T., era aceea de a efectua verificări privitoare la situația juridică a imobilului (f. 28 u.p, 30-31 u.p, f. 33 u.p, 25-26 u.p, f. 210-212 fond). Prin accesarea documentelor aflate la dispoziția API, inculpatului ii revenea obligația de a informa comisia cu privire la eventuale contracte de închiriere aflate în curs de derulare, dar și cu privire la eventuale contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza L. nr. 112/1995, aceste informații reieșind din evidentele A. P. I. T., în calitate de serviciu public care a preluat patrimoniul și evidentele R. (f. 64-66 u.p). inculpatul însuși, în memoriul atașat filei 17 și urm. a dosarului de fond recunoaște că evidențele R. au fost preluate de API, menționând însă că, înainte de a fi predate API, aceste evidențe au fost preluate inițial de P.

Instanța a reținut că inculpatul nu a neagat atribuțiile expuse anterior, susținând în schimb ca avea obligația de a comunica comisiei existenta contractelor de închiriere aflate în derulare la momentul preluării patrimoniului R. și că nu avea obligația și nici posibilitatea de a cunoaște contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza L. nr. 112/1995. Susține inculpatul și împrejurarea că, întrucât ședințele comisiei se organizau fără un convocator (aspect confirmat prin adresa P. și atașată f.

414 fond), informațiile pe care le furniza erau comunicate în baza unui centralizator al situației imobilelor închiriate și care se găseau în permanență asupra sa.

Din analizarea centralizatorului invocat de inculpat și depus la dosar

(f. 224-229 fond), instanța a constatat caă, pe str. P. R. nr. 35 figurează partea vătămată T. M. cu un contract de închiriere (nr. 13144/(...)) în curs de derulare, însă obiectul contractului îl formează suprafața de 130 mp teren, în condițiile în care obiectul notificării îl forma construcția casa de locuit (f. 38 u.p), imobil construcție care a făcut de altfel și obiectul raportului de carte funciară, prezentat de martora B. M. (f. 42 u.p).

Pe de altă parte, conform procesului-verbal atașat filei 67 a dosarului de urmărire penală, întocmit de organele de cercetare penală, s-a constatat ca în evidenta API a fost identificat un dosar cuprinzând documentația întocmită asupra vânzării-cumpărării imobilului în litigiu intervenită intre

R. și T. M., astfel încât inculpatul, în calitate de director al API și membru al comisiei de aplicare a L. nr. 1. din cadrul P. T. putea și trebuia să cunoască situația juridică reală a imobilului construcție situat în T., str. T. nr. 2 A (fosta P. R. nr. 35).

Instanța de fond a înlăturat apărările inculpatului care se bazează în mod definitoriu pe atribuțiile care îi reveneau în calitate de director API și respectiv sfera atribuțiilor care reveneau acestui serviciu public în ansamblul său. Aceasta întrucât, nu se poate pune în speță semnul egalității între atribuțiile specifice care îi reveneau inculpatului în sfera ocupației de baza (din cadrul A. P. I.) și cele specifice care ii reveneau în cadrul comisiei de aplicare a L. nr. 1., chiar dacă această din urmă comisie nu funcționa înbaza unui regulament propriu. Împrejurarea că fiecare dintre membrii comisiei își aduceau aportul concret la activitatea acesteia prin extragerea de informații din sfera specifică a ocupației de bază, nu îi absolvă de răspundere penală, civilă sau administrativă în raport de modul cum își îndeplinesc atribuțiile în cadrul acestui organism. În calitate de membru al comisiei de aplicare a L. nr. 1. desemnat prin dispoziție a P. M. T., sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatului s-a lărgit corespunzător, acestuia revenindu-i obligația (de serviciu) de a contribui la desfășurarea activității comisiei cu respectarea normelor legale și a obligațiilor de diligență.

Nesocotind aceste obligații, fără a se putea reține intenția inculpatului, acesta a furnizat comisiei de aplicare a L. nr. 1. o informație eronată

(referitoare la situația imobilului construcție situat administrativ în T., str.

T. nr. 2 A ca fiind închiriat, când în realitate fusese vândut părții vătămate T. M. încă din cursul anului 1998), eroare care a reieșit din examinarea superficială a centralizatorului pe care inculpatul însuși recunoaște că îl avea asupra sa și care privea situația contractelor de închiriere aflate în derulare, astfel cum aceasta reieșea din evidențele A. A., deși în centralizatorul atașat la dosar (f. 224-229 fond) reiese că partea vătămată avea în derulare un contract de închiriere a terenului aferent construcției, teren având suprafața de 130 mp, inculpatul a furnizat informația în sensul ca "nu avem acolo decât chiriași";, referindu-se la situația juridică a imobilului casă de locuit și care făcea obiectul notificării supuse analizei la ședința de la data de (...).

Urmare a informației furnizate de inculpat, comisia a propus primarului, iar acesta a emis dispoziția de restituire în natură a imobilului, martorii audiați în cauză în calitate de membri ai comisiei de aplicare a L. 1. învederând că informația oferită de inculpat a avut caracter determinant în a se propune restituirea în natură, iar nu prin echivalent.

Ulterior dispoziției de restituire în natură, imobilul a fost înstrăinat de moștenitoarea fostului proprietar și demolată de subdobânditorul T. S., potrivit autorizației de demolare obținută legal. D. în urma procesului civil derulat de partea vătămată T. M. cu P. municipiului T., C. Local T. și T. S. (cumpărătorul imobilului de la moștenitorul fostului proprietar), cea dintâi a obținut recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului casă de locuit, acest drept a rămas lipsit de conținut, ca efect al demolării. În aceste condiții, între acțiunea neglijentă a inculpatului și prejudiciul înregistrat în patrimoniul părții vătămate există o legătură de cauzalitate, conduita inculpatului înscriindu-se în procesul cauzal ca și condiție fără de care prejudiciul nu ar fi fost înregistrat.

Sub aspectul cuantumului prejudiciului, instanța de fond a reținut că acesta se situează la valoarea imobilului construcție casă de locuit situat în

T., str. T. nr. 2 A la data demolării (la acel moment producându-se prejudiciul în patrimoniul părții vătămate). D. partea vătămată - parte civilă a depus la dosar un raport de evaluare extrajudiciară, prin care valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 30.118 lei (25.099 lei valoare tehnică a locuinței, înmulțită cu Coeficientul de circulație 1,2 - f. 184-207 fond). Valoarea a fost contestată de inculpat, sens în care s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare de evaluare, potrivit căreia valoarea de circulație a imobilului construcție s-ar situa la nivelul sumei de

3225, 71 lei (f. 384-399 fond). Expertul asistent desemnat de inculpat a opinat în sensul ca valoarea de circulație a construcției era nulă la momentul demolării, fiind însă de acord cu modul în care a fost întocmitraportul de expertiză (f. 404 fond), iar expertul asistent desemnat de partea vătămată a opinat în sensul că valoarea de circulație a clădirii la data demolării s-ar ridica la suma de16.142 lei (f. 405-406 fond). Având în vedere ca expertul judiciar și-a întemeiat în mod hotărâtor concluziile pe aceea că imobilul casă de locuit nu era racordat la utilități, instanța a încuviințat suplimentarea probațiunii asupra acestui aspect.

În drept, fapta inculpatului P. D., care în calitate de membru al comisiei de aplicare a L. nr. 1. a furnizat, din neglijență, la data de (...) informații eronate comisiei, cu privire la situația juridică a imobilului situat în T., str. T. nr. 2 A, determinând restituirea în natură a construcției pe seama moștenitorului fostului proprietar, deși imobilul fusese vândut în mod legal părții vătămate T. M., producând în acest mod un prejudiciu în patrimoniul părții vătămate, care a fost lipsită de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului și în final de posesia fizică asupra construcției care a fost demolată, s-a stabilit că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1 C.

D. partea vătămată a solicitat, prin concluziile scrise, schimbarea încadrării juridice date faptei în art. 249 alin. 2 C. (neglijență în serviciu care a produs consecințe deosebit de grave), instanța a constatat că cererea este neîntemeiată. A., din rapoartele de expertiză preliminare depuse la dosar, în speță, raport de evaluare extrajudiciar depus de partea vătămată și raport de expertiză tehnică evaluatorie întocmit de expertul judiciar desemnat, valoarea probabilă a pagubei se situează între valoarea de 3225,71 lei

(raport de expertiza judiciara) și 16.142 lei - valoare propusă chiar de expertul asistent propus de partea vătămată și autor al evaluării extrajudiciare, astfel încât prejudiciul cauzat nu se circumscrie noțiunii de consecințe deosebit de grave, definit de art. 146 C. (și care impune existența unui prejudiciu în valoare de peste 200.000 lei).

În aceste condiții, instanța de fond respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul solicitat.

La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, cu reținerea împrejurărilor în care a fost comisă fapta. A., este în afara oricărui dubiu că inculpatul nu a acționat individual, în cadrul unei comisii de aplicare a L. nr. 1., deciziile urmând a fi luate în comun, pe baza votului majoritar și după analizarea tuturor elementelor pertinente spetei. D. inculpatul a furnizat în mod eronat informația în sensul că pe str. T. nr. 2 A se afla doar chiriași, nu este mai puțin adevărat ca situația atipică a imobilului în litigiu era îndeobște cunoscută membrilor comisiei, fiind necesar un raport de carte funciară în care să fie identificată adresa administrativă corectă, și efectuarea de demersuri pentru stabilirea identității proprietarilor tabulari (f. 42 u.p). potrivit declarațiilor martorei B.

M. (f. 212 fond), comisia s-a deplasat în teren, a constatat că la adresa indicată se afla o casă veche care părea nelocuită, nu au putut intra înăuntru și nici nu s-au interesat la vecini despre situația imobilului, întrucât de la inculpat dețineau informația că acolo sunt chiriași. Instanța a reținut deci că atitudinea comisiei a fost globală în neglijența cu privire la imobilul supus revendicării, chiar dacă în proporție semnificativa aceasta culpă a revenit inculpatului, care avea posibilitatea și putea să își dea seama că imobilul închiriat este terenul aferent construcției, iar nu imobilul casa și teren în ansamblul său, având acces la toate documentele care să îl poată conduce la concluzia corectă cu privire la situația juridică a imobilului.

Aceasta configurație a activității inculpatului a fost avută în vedere ca

și circumstanța atenuantă judiciară.

Pe de altă parte, nu se poate nega urmarea atrasă de acțiunea neglijentă a inculpatului și care, aflându-se la baza lanțului cauzal, a condus în final la pierderea de către partea vătămată-parte civilă a obiectului material asupra căruia purta dreptul sau de proprietate, drept recunoscut de instanțele civile. A., deși valoarea prejudiciului este în continuare obiect de dispută între părți (făcând obiectul laturii civile a cauzei, disjunsă), toate indiciile configurează un prejudiciu material maximal situat la nivelul sumei de 16.000 lei. În cauză însă, instanța a apreciat hotărâtor prejudiciul moral, care este de natură a vădi dimensiunile reale ale pagubei produse părții vătămate-parte civilă, care s-a văzut lipsită material, în ființa sa fizică, de un cămin pe care l-a dobândit în mod legal în cursul anului 1998, toate acestea din culpa autorităților statului. Efectul acțiunii ilicite a inculpatului dobândește în acest mod valențe semnificative, impunându-se sancționarea cu severitate a inculpatului.

În aceste condiții, între sancțiunea închisorii și cea a amenzii penale, prevăzute alternativ de textul de incriminare, instanța a optat pentru pedeapsa închisorii.

Reținând că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și are o reputație câștigată în comunitate, instanța i-a reținut acestuia și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a C.

A., în baza art. 249 alin. 1 C., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 74 alin. 2 - art. 76 lit. e C., instanța a condamnat pe inculpatul P. D. la 29 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenta în serviciu.

În baza art. 71 C. i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a Tz. II C. pe durata executării pedepsei.

Față de circumstanțele personale ale inculpatului relevate anterior și împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, în baza art. 81 C. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 29 zile, calculat conform art. 82 C.

În baza art. 71 alin. 5 C. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. instanța de fond i-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 C. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 191 alin. 1 C. l-a obligat pe inculpat la plata în favoarea statului a sumei de 800 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 alin. 1 C. instanța l-a obligat pe inculpat la plata în favoarea părții vătămate a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).

Pr in sen tinț a pen al ă nr.156/(...) a Judecător ie i T ., pronunțată în dosarnr. (...) al J. T., dosar rezultat ca urmare a disjungerii laturii civile de latura penală din dosarul cu nr. (...) al J. T., în baza art. 14, art. 346 alin. 1, art. 998-999 C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă T. M., în cadrul procesului penal îndreptat împotriva inculpatului P. D., pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenta în serviciu.

A fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții vătămate a sumei de

6451,48 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și suma de

10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În baza art. 193 alin. 2 C., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 3000 lei reprezentând parțial cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 82/2009 pronunțată la data de (...) de Judecătoria Turda în dosarul nr. (...), în baza art. 249 alin. 1 C., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 74 alin. 2 - art. 76 lit. e C., a fost condamnat inculpatul P. D., la 29 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenta în serviciu.

În prealabil, prin încheierea de dezbateri de la data de (...), s-a dispus disjungerea acțiunii civile, apreciindu-se ca soluționarea acesteia provoacă întârzieri asupra soluționării laturii penale.

Partea vătămată T. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de

6238 lei reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse cu ocazia demolării construcției și 30.000 lei reprezentând contravaloarea construcției demolate. Ulterior, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului laturii civile a cauzei, partea vătămată-parte civilă și-a precizat constituirea de parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 72.912 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, contravaloarea imobilului demolat,

6238 lei reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse cu ocazia demolării construcției și 72.912 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Prezent în instanță și asistat de apărător ales, inculpatul nu a formulat obiecții la precizarea constituirii de parte civilă la acest moment procesual, astfel ca instanța s-a considerat legal investită cu pretențiile formulate de partea civilă cu ocazia dezbaterii asupra fondului laturii civile.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut în fapt că potrivit celor reținute în considerentele sentinței penale nr. 83/2009 pronunțată de Judecătoria Turda, fapta inculpatului P. D., care în calitate de membru al comisiei de aplicare a L. nr. 1. a furnizat, din neglijenta, la data de (...) informații eronate comisiei, cu privire la situația juridică a imobilului situat în T., str. T. nr. 2 A, determinând restituirea în natura a construcției pe seama moștenitorului fostului proprietar, deși imobilul fusese vândut în mod legal părții vătămate T. M., producând în acest mod un prejudiciu în patrimoniul părții vătămate, care a fost lipsită de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului și în final de posesia fizica asupra construcției care a fost demolata, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijenta în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1 C.

Sub aspectul întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța a constatat că potrivit celor reținute prin sentința penala nr.

83/2009 pronunțată de Judecătoria Turda, inculpatul din neglijență a săvârșit o faptă ilicită care a produs în patrimoniul părții vătămate constituită parte civilă un prejudiciu de natură materială și de natură morală.

În ceea ce privește întinderea acestui prejudiciu, instanța de fond a reținut faptul că partea civilă a formulat pretenții în sensul obligării inculpatului la 72.912 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, contravaloarea imobilului demolat, 6238 lei reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse cu ocazia demolării construcției și 72.912 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În cauză a fost administrată proba cu expertiza evaluatorie, expertul desemnat în cauză cuantificând prejudiciul material la suma de 6451,48 lei, reprezentând valoarea tehnică a clădirii desființate la data demolării, potrivitobiectivelor stabilite de instanța (f. 80-82, f. 78 fond). D. expertul parte desemnat de partea vătămată-parte civilă exp. T. C. a apreciat valoarea construcției ca situându-se la suma de 16.142 lei (f. 90-91 fond), instanța a constatat că la stabilirea acestei valori, expertul a avut în vedere coeficientul de actualizare, prin raportare la valoarea de bază rezultată din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de numita T. S. cu moștenitoarea fostului proprietar - D. O., potrivit aplicării prevederilor Decretului 256/1984. Expertul a justificat aplicarea acestui mod de calcul prin aceea ca potrivit declarației părții vătămate - parte civilă T. M., imobilul a fost lăsat intenționat să se degradeze pentru a putea fi demolat.

Instanța a reținut că aplicarea acestui mod de calcul nu corespunde obiectivelor stabilite de instanță și nici cerinței determinării cuantumului prejudiciului la data săvârșirii faptei ilicite - respectiv la data demolării, ca efect indirect al atitudinii culpabile a inculpatului. Pe de o parte, instanța a reținut că declarațiile date de martorii audiați asupra laturii civile a cauzei nu sunt concordante sub aspectul cauzei reale a degradării avansate a imobilului, iar expertul desemnat de instanță și însărcinat inclusiv cu determinarea cauzelor care au condus la efectul stării de degradare a imobilului relevată în documentația de demolare a stabilit ca intemperiile ar fi putut contribui la degradare, mai ales în contextul în care, subliniază instanța, potrivit adreselor furnizorilor de utilități (f. 103, f. 104, f. 105, f.114, f. 127, f. 130, f. 133, f. 141-144 ) și confirmate de martorii audiați în cauza (f. 21, f. 22, f. 49, f.50, f. 51), dar și de partea civilă însăși (f. 20) imobilul nu a fost locuit de partea vătămată - parte civilă un larg interval în perioada 1998-2004 (situata între data dobândirii construcției în proprietate și data demolării acesteia).

Pe de altă parte, împrejurarea dacă numita T. S. ar fi contribuit în mod intenționat la degradarea imobilului construcție, în condițiile în care nu s-a dovedit o legătură subiectivă între aceasta și inculpat, nu este de natură a influenta asupra cuantumului prejudiciului care poate fi pus în sarcina celui din urmă.

Față de argumentele expuse, instanța de fond a avut în vedere cuantumul prejudiciului pentru daune materiale reprezentând contravaloarea construcției, astfel cum acesta a fost indicat de expertul desemnat de instanță, la suma de 6451,48 lei.

În ceea ce privește prejudiciul material reclamat ca reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse cu ocazia demolării, instanța a reținut că potrivit declarațiilor martorilor S. D. (f. 21 fond), Bocsa M. (f. 22 fond), Lazar I. (f. 50 fond), Potra O. (f. 51 fond) cu ocazia demolării construcției, partea vătămată - parte civilă a fost notificată să își ridice mobila din locuință și în orice caz, la data demolării bunurile mobile au fost scoase din imobilul construcție și plasate lângă gard, astfel că degradarea lor ulterioară nu are legătură de cauzalitate cu faptul demolării. Instanța a reținut în acest sens atitudinea culpabilă a părții vătămate-parte civilă care timp îndelungat nu a ridicat bunurile mobile care fuseseră în prealabil scoase din imobilul casă de locuit. În aceste condiții, între prejudiciul cauzat prin degradarea bunurilor mobile aparținând părții vătămate - parte civilă și fapta ilicită săvârșită de inculpat, nu se poate constata o legătură de cauzalitate, condiție a angajării răspunderii civile delictuale în condițiile art. 998-999 C.civ.

Sub aspectul cuantumului prejudiciului moral, instanța de fond a reținut că potrivit probelor administrate în cauză, partea vătămată-partecivilă a locuit timp îndelungat la domiciliul fiicelor sale și nici nu și-a înscris imobilul construcție în cartea funciară, contribuind în acest mod la restituirea eronată în natură a imobilului pe seama moștenitorilor fostului proprietar prin corelare cu atitudinea culpabilă a comisiei de aplicare a dispozițiilor L. nr. 1.. Pe de altă parte, împrejurarea în sine că partea vătămată-parte civilă a locuit o mare parte din timp la un alt domiciliu decât cel constituit din imobilul casă de locuit în litigiu este de natură a contribui semnificativ la diminuarea prejudiciului moral, legăturile afective cu aceasta locuința fiind practic reduse.

Față de considerațiile expuse, instanța de fond a apreciat că o despăgubire în cuantum de 10.000 lei reprezintă o justă și echitabilă compensare a prejudiciului moral cauzat părții vătămate-parte civilă T. M.

Pentru motivele arătate, în baza art. 14, art. 346 alin. 1, art. 998-999

C.civ., instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă T. M., domiciliata în T., str. Z. nr. J 1, apt. 46, jud. C. în cadrul procesului penal îndreptat împotriva inculpatului P. D., fiul lui A. și V., născut la data de (...) în Aiton, jud. C., cetățean român, căsătorit, studii superioare, expert contabil autorizat, fara antecedente penale, domiciliat în T., str. A. I. nr. 10, jud. C., CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.

Pe cale de consecință, l-a obligat pe inculpat la plata în favoarea părții vătămate a sumei de 6451,48 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și suma de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În baza art. 193 alin. 2 C., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 3000 lei reprezentând parțial cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial justificat.

Împotriva acestor hotărâri au declarat apel partea civilă T. M. șiinculpatul P. D.

În motivarea apelului împotriva S. 82/(...) a J. T., partea civilă T. M. a solicitat desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art.249 al.2 C., ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei, cu cheltuieli de judecată; a criticat soluția atacată, întrucât, instanța de fond nu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art.249 al.1 C., în cea prev. de art.249 al.2 C., deși, prejudiciul ce i-a fost cauzat, sus-numita l-a apreciat inițial la suma de 106.238 lei, iar ulterior, în urma evaluării casei sale de către expert C. T., la suma de 79.150 lei; în mod greșit instanța de fond a apreciat că, prejudiciul cauzat nu se circumscrie noțiunii de consecințe deosebit de grave prevăzută la art.146 C., articol care prevede și ipoteza în care consecințele deosebit de grave se pot produce și printr-o perturbare deosebit de gravă a activității cauzate, printre altele și unei persoane fizice, în speță, asupra modului de viață a părții civile; totodată, în cadrul C. de aplicare a L. nr. 1., fiecare membru avea stabilită o anumită sarcină; inculpatul, în baza atribuțiilor sale de serviciu, respectiv în calitate de director al S. API din cadrul Coniliului Local T., avea responsabilitatea ținerii evidenței a contractelor de vânzare-cumpărare care au fost predate de R. la A. de asemenea, inculpatul trebuia să verifice și sarcinile juriștilor din cadrul comisiei, în speță a martorei B. M.-jurist în cadrul C. Local T., lucru pe care nu l-a făcut; în concluzie, pentruneîndeplinirea sarcinii avute în cadrul comisiei, este răspunzător în exclusivitate inculpatul și, nu C., cum greșit a reținut prima instanță.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului declarat împotriva S. 82/(...) a J. T., desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună: A. achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.; achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.e C.; B. trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivare s-a arătat, în esență faptul că, inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii deduse judecății, întrucât, în calitate de director API în cadrul C. Local T., nu a avut atribuția de a prezenta situația juridică a imobilelor în comisie, ci doar situația contractelor în derulare; ori, în evidența API, figura doar terenul în suprafață de 130 mp, care depășea suprafața aferentă casei vândute, teren ce figura închiriat, fapt comunicat comisiei de către inculpat.

În speță există și o cauză care înlătură caracterul penal al faptei; astfel, dosarele de vânzare a locuințelor în baza Lg.112/1995, încheiate anterior înființării API, nu au fost trimise acestui serviciu după desființarea R. T., pentru că nu erau contracte în derulare; aceste contracte au fost preluate de F. L. de S. care a fost preluat de C. Local T. pe de altă parte, API nu avea atribuția de a ține evidența notificărilor înaintate în baza L. nr. 1. și de a efectua vreo lucrare pentru soluționarea acestor notificări; astfel, C. de aplicare a L. nr.1., putea obține informații cu privire la imobilul solicitat de către moștenitoarea D., printr-o adresă oficială comunicată instituției care deținea evidența vânzărilor făcute în baza L. nr.112/1995.

Raportat la aceste deficiențe organizatorice din cadrul C. Local T., neimputabile inculpatului, acesta a acționat în eroare de fapt, în limitele prev. de art.51 al.1,3 C.

De asemenea, instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ în soluționarea cauzei, neprocedând la introducerea, din oficiu, în cauză a P. mun. T.; API funcționa în cadrul P. T., fiind subordonată direct P., nefiind o instituție de sine stătătoare; astfel, se impunea introducerea în cauză, din oficiu, în temeiul art.16 C., a P. mun. T. în calitate de parte responsabilă civilmente; neprocedând în maniera mai sus arătată, instanța de fond a abdicat de la imperativul aflării adevărului, cauzând inculpatului o vătămare care poate fi înlăturată numai prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se evita privarea de un grad de jurisdicție.

În motivarea apelului promovat împotriva S. 156/(...) a J. T., partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor materiale în sumă de 79.150 lei, reprezentând contravaloarea imobilului casă familială, conform evaluării efectuate de expert C. T., la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4.618 lei, conform chitanțelor depuse la dosar, plus cheltuieli de judecată în apel.

Partea civilă a criticat hotărârea atacată sub aspectul disjungerii laturii civile de cea penală, în condițiile în care, soluția dată pe latură civilă nu a întârziat soluționarea laturii penale; astfel, sentința de mai sus a fost pronunțată la doar două luni după pronunțarea soluției pe latură penală și în condițiile în care cuantumul prejudiciului cauzat părții civile avea o importanță majoră în ce privește încadrarea juridică a faptei, aspect ce impunea cu necesitate ca cele două laturi să fie soluționate împreună.

Instanța de fond nu a ținut cont de expertiza extrajudiciară depusă la dosar de sus-numită și prin care imobilul construcție în discuție, proprietatea acesteia, a fost evaluat la suma de 72.912 lei.

Inculpatul, în motivele de apel formulate împotriva S. 156/(...) a J. T. a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și pe fond, să se dispună respingerea pretențiilor civile formulate în cauză, întrucât, partea civilă are culpă exclusivă prin pasivitatea ei, întrucât, nu și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu; lipsa de reacție a acesteia la momentul când a fost somată de Primăria Turda cu privire la faptul că, imobilul a fost restituit foștilor proprietari și întreruperea contractului de închiriere asupra terenului în suprafață de 130 mp (adresa 1990/(...)), dată la care ar fi putut să atace Dispoziția P. 425/(...) sau să clarifice situația juridică a imobilului; mai mult, în perioada aprilie-decembrie 2004, a manifestat aceeași pasivitate, cu toate că avea cunoștință despre starea de fapt, favorizând demolarea casei și abia la data de (...), data demolării imobilului, a contestat Dispoziția de restituire în natură a acestuia.

T., lipsa folosinței efective a imobilului a condus la degradarea și autodemolarea casei, precum și degradarea bunurilor din locuință; pretențiile formulate în cauză nu sunt dovedite; contravaloarea casei demolate-raportul de expertiză tehnică dispus în cauză edifică pe deplin starea construcției; expertul asistent Lubinschi N. A. a arătat că, valoarea imobilului construcție este nulă, dar achiesează la valoarea stabilită de expertul desemnat de instanță a efectua expertiza, numitul P. O., respectiv că, valoarea construcției la momentul restituirii în natură și la momentul demolării ar putea fi de 3.225 lei; că imobilul era cvasiruină și nu a fost folosit o perioadă îndelungată; contravaloarea bunurilor mobile din constituirea de parte civilă nu este reală, acestea degradându-se, tocmai datorită neîntrebuințării lor; daunele morale solicitate sunt nejustificate, inculpatul fiind cel prejudiciat, întrucât, de 4 ani este purtat prin procese, motiv pentru care, nu-și poate desfășura activitatea de expert contabil judiciar și nu poate candida la funcții politice, acesta având și calitatea de consilier local până la data de (...).

Pr in dec iz ia pen al ă n r.380/8 no ie mbr ie 2 010 a T .ui C. ,

1. În baza art.379 pct.2 lit.a C., s-a admis admite apelul declarat de inculpatul P. D. împotriva S. nr.82/(...) și respectiv S. 156/(...) ale

Judecătoriei T., pe care le-a desființat în întregime și pronunțând o nouă hotărâre:

În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C., a fost achitat inculpatul P. D. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. și ped. de art.249 al.1 C.

În baza art.14 și 346 C., comb. cu art.998-999 C.c., s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă T. M.

În baza art.192 al.3 C., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelau rămas în sarcina acestuia.

2. În baza art.379 pct.1 lit.b C., s-a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă T. M. împotriva S. nr.82/(...) și respectiv S. 156/(...) ale Judecătoriei T.

În baza art.192 al.2 C., a fost obligată partea civilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la fond și în apel în sumă de 1.300 lei.

În baza art.193 C., s-a respins capătul de cerere privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile T. M.

Pentru a pronunța această decizie, T. a reținut următoarele:

La data de (...), pe rolul T. C. a fost înregistrat dosarul cu nr. (...) al J. T., iar la data de (...), dosarul cu nr. (...) al J. T.

La termenul din data de (...), având în vedere identitatea de obiect și părți, instanța a pus în discuția părților și a dispus în temeiul art.34 C., conexarea celor două dosare, urmând a fi judecate împreună.

Prin ordonanța 2. a Parch. de pe lângă Curtea de A. C., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P. D., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art.249 al.1 C., fiindu-i aplicată o sancțiune cu caracter administrativ.

Împotriva acestei soluții, petenta T. M. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, fiind respinsă prin rezoluția 3. a aceluiași parchet.

Ambele soluții au fost atacate de petentă la J. T. în procedura prev. de art.2. C., plângerea fiind respinsă prin S. 924/(...) a J. T.

T., tribunalul a constatat că, prin D. 1. a T. C., în urma admiterii recursului promovat de petentă, instanța de control a admis plângerea acesteia în baza art.2. al.8 lit.c C., a desființat soluțiile procurorilor, cauza fiind trimisă spre judecare pe fond, respectiv învinuitul P. D. dobândind calitate de inculpat, urmând a fi cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.249 C. în fapt, dacă informația eronată comunicată C. la data de (...), are la bază culpa neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor sale de serviciu raportat la calitatea sa de director al S. API din cadrul C. Local T. și nu de membru al C. de A. a Lg. 1.

A., din declarațiile martorilor B. L., Ș. D., P. C. și B. M., membri ai comisiei, precum și din înscrisul de la fila 218 din dosarul de fond, reiese faptul că, această comisie nu a funcționat pe baza unui regulament de organizare și funcționare; fiecare din membrii desemnați își îndeplineau atribuțiile prin raportare la cele avute în domeniul specific în care își exercitau ocupația de bază, în speță, inculpatul P., în cadrul comisiei, răspundea în baza atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau ca director al S. API din cadrul C. Local T.

În speță, instanța de fond, coroborând declarațiile martorilor - membri ai comisiei - cu procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală

(f.67 dup), cu centralizatorul depus la dosar de inculpat privind situația contractelor de închiriere în derulare a reținut faptul că, atribuția care îi revenea inculpatului în cadrul comisiei, în calitate de director API, era aceea de a verifica situația juridică a imobilului în discuție; în concret, prin accesarea documentelor aflate la dispoziția API, îi revenea obligația de a informa comisia cu privire la eventuale contracte de închiriere în derulare, dar și cu privire la eventuale contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Lg. 112/1995.

În cadrul ședinței ce a avut loc la data de (...), inculpatul, în baza centralizatorului pe care-l avea asupra sa (și care privea situația contractelor de închiriere aflate în derulare, așa cum reieșea din evidențele API), a informat în mod eronat comisia despre faptul că, imobilul construcție situat administrativ în mun. T., str. T. 2A, jud. C., figurează ca închiriat, când în realitate, acesta fusese vândut părții vătămate T. M., încă din cursul anului

1998.

Mai reține prima instanță faptul că, deși din cuprinsul acestui centralizator aflat la dosarul cauzei (f.224-229 dos.fond), rezulta că, partea vătămată avea în derulare un contract de închiriere asupra terenului aferent construcției, în suprafață de 130 mp, inculpatul a furnizat informația „nu avem acolo decât chiriași";, referindu-se la situația juridică a imobilului casăde locuit și care făcea obiectul notificării supuse analizei din cadrul acelei ședințe.

Urmare a informației furnizate de inculpat, comisia a propus restituirea în natură a imobilului către moștenitoarea foștilor proprietari -D. O. - și nu prin echivalent.

Ulterior emiterii dispoziției de restituire în natură a imobilului de către primar, sus-numita l-a înstrăinat subdobânditoarei T. S. și care la rândul său, l-a demolat în baza autorizației de demolare obținută legal.

Inculpatul a susținut pe tot parcursul procesului penal că este nevinovat, întrucât, în atribuțiile sale de serviciu ca director al serviciului

API, nu intra și ținerea evidenței contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de R. cu terțe persoane în baza Lg. 112/1995, ci doar a celor de închiriere aflate în derulare.

Instanța de fond a înlăturat apărările inculpatului motivând faptul că, acestea se bazează în mod definitoriu pe atribuțiile ce îi reveneau în calitate de director API și respectiv sfera atribuțiilor care îi reveneau acestui serviciu public în ansamblul său, cu toate că, în speță, nu se poate pune semnul egalității între atribuțiile avute în calitate de director API și cele specifice calității de membru al comisiei de aplicare a Lg. 1. în această ultimă calitate, sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatului s-a lărgit corespunzător, revenindu-i obligația de a contribui la desfășurarea activității comisiei cu respectarea normelor legale și a obligațiilor de diligență.

În consecință, prima instanță a concluzionat că inculpatul, în calitatea sa de membru al comisiei, prin fapta mai sus descrisă, se face vinovat de comiterea infracțiunii deduse judecății; ori, așa cum am arătat anterior, Tribunalul Cluj, prin D. 1., a dispus cercetarea inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.249 C., raportat la calitatea sa de director al S. API din cadrul C. Local T.

La termenul din data de (...), tribunalul a dispus efectuarea unei adrese către C. Local T., în vederea comunicării către instanță dacă, la data de (...), inculpatul, în calitatea sa de director al S. API din cadrul C. Local T., avea printre atribuțiile de serviciu și ținerea evidenței contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de R. T. cu terțe persoane în baza L. nr.

112/1995, răspunsul urmând a fi însoțit de acte justificative în sensul solicitat; în aceste condiții, s-a solicitat a se comunica către instanță și Regulamentul de O. și F. al API în vigoare la data de (...), Organigrama serviciului în vigoare la data menționată, fișa postului inculpatului.

Prin adresa nr. 6014/(...), s-a comunicat instanței faptul că, atribuțiile de serviciu ale directorului API sunt cuprinse în Regulamentul de O. și F. al API, în vigoare la data de (...), la capitolul VI, pag.9-12, regulament anexat răspunsului, din care reiese că, la data sus menționată, inculpatul - director al serviciului API- nu avea atribuții pentru ținerea evidențelor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de R. cu terțe persoane în baza L. nr.112/1995 și nu avea fișa postului la acea dată (f.85-106).

De altfel, din același regulament reiese faptul că, nici în atribuțiile generale ale S. P. A.a P. (API) - cap. V (f.96-97) nu intra ținerea evidenței contractelor mai sus menționate; aceeași este situația și pentru celelalte compartimente din cadrul A.

Raportat la conținutul adresei 6014/2010 emisă de C. Local T., apare ca lipsit de relevanță faptul că, în evidențele API, organul de cercetare penală a identificat la data de (...) (dată la care inculpatul nu mai era angajat al C. Local T., fiind pensionat de aprox. 1 an de zile) documentația întocmităasupra vânzării-cumpărării imobilului în litigiu intervenită între

R. T. și partea vătămată T. M. (f.67 dup);

Având în vedere cele invederate, tribunalul a apreciat că, în sarcina inculpatului P. D. nu se poate reține comiterea infracțiunii ce face obiectul prezentului dosar, în speță, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art.249 al.1 C., atât sub aspectul laturii obiective, raportat la faptul că, situația juridică a imobilului construcție în litigiu nu intra în atribuțiile sale de serviciu, cât și sub aspectul laturii subiective, prin lipsa culpei.

În ce privește motivul invocat de partea vătămată T. M. referitor la schimbarea încadrării juridice a faptei, din cea de neglijență în serviciu, prev. de art.249 al.1 C., în cea de neglijență în serviciu, prev. de art.249 al.2

C., raportat la cele mai sus reținute, tribunalul apreciază ca inutilă analizarea acestuia.

Pentru considerentele arătate, tribunalul, în baza art.379 pct.2 lit.a C., a admis apelul declarat de inculpatul P. D. împotriva S. penale nr.82/(...) și respectiv a S. penale nr. 156/(...) ale Judecătoriei T. pe care le-a desființat în întregime și pronunțând o nouă hotărâre:

În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C., a achitat pe inculpatul P. D. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. și ped. de art.249 al.1 C.

Având în vedere lipsa culpei inculpatului, în baza art.14 și 346 C., comb. cu art.998-999 C.c., a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă T. M.

Împotriva deciziei T.ui C., în termen legal, au formulatrecurs inculpatul P. D. și partea civilă T. M.

Inculpatul P. D., prin apărător, a solicitat modificarea temeiului legal de achitare a inculpatului, respectiv, cel prev. de art.10 lit.c C., și nu lit.d. din același text legal.

Referitor la atribuțiile de serviciu pe care le avea inculpatul P., în calitate de membru al comisiei de aplicare a L. nr.1., s-a arătat că acesta era un simplu membru al comisiei și nu trebuia să îndeplinească anumite atribuții și în cadrul consiliului local și al primăriei. Inculpatul P. D. nu avea acele atribuții ce i s-au reținut de către organele de urmărire penală, care au și fost verificate de către instanța de apel.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat că hotărârea este temeinică și legală, dispunându-se achitarea inculpatului P. D. Mai mult, Ministerul Public nu a atacat nici cu apel și nici cu recurs sentința pronunțată de instanța de fond.

S-a considerat că doar temeiul achitării comportă discuții, recursul formulat de inculpat vizând exclusiv acest aspect - achitare în baza lit.c și nu lit.d a art.10 C.

Partea civilă T. M. a solicitat casarea deciziei atacate și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii deneglijență în serviciu, prev. de art.249 al.1 C., obligarea acestuia la plata despăgubirilor solicitate prin constituirea de parte civilă precum și la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile.

În susținerea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului, pe considerentul că se impune analiza infracțiunii cercetate doar prin raportare la atribuțiile inculpatului în calitate de director la API, nu și la cele în calitate de membru al comisiei de aplicare a L. nr.1. și, aceasta, pentru că așa s-ar fi dispus prin decizia penală nr.196/R/2007 a T.ui C., prin care a fost admisă în parteplângerea împotriva rezoluției procurorului, iar pe de altă parte, că inculpatul nu avea ca atribuții de serviciu ținerea evidenței contractelor de vânzare cumpărare din fondul locativ al primăriei T., ci doar al contractelor de închiriere.

Cele reținute de instanța de apel sunt însă rezultatul unei erori de fapt

și a aplicării greșite a legii.

În al doilea rând, greșit a reținut instanța de apel că inculpatul nu avea ca atribuții de serviciu ținerea evidenței contractelor de vânzare cumpărare, ci doar a celor de închiriere.

În cap. IX din Regulamentul de organizare și funcționare al API, rezultă atribuțiile Biroului de A., C. și Î. ( aflat în subordinea directorului

Este cert că inculpatul P. D., în calitate de director, avea obligația de a urmări modul de derulare a contractelor de vânzare-cumpărare.

Partea civilă a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu fostul R. în anul 1998, care a și încasat ratele, până când, prin HCL T. nr.35/2001, toate atribuțiile R. au fost preluate de A. A. contract a fost preluat în sensul încasării restului de rate, însuși inculpatul a semnat o adresă prin care confirmă că ratele au fost achitate și că serviciul API își dă consimțământul la radierea ipotecii înscrisă în C.F. asupra imobilului proprietatea părții civile.

În ce privește latura civilă a cauzei, s-a arătat că în cauză au fost administrate probe, audiați martori și s-a efectuat o expertiză privind contravaloarea prejudiciului material, expertul numit de instanță indicând o valoare - 6238 lei, iar expertul asistent o altă valoare - 16142 lei.

În consecință, s-a arătat că este legală și temeinică hotărârea primei instanțe în ce privește latura penală, dar criticabilă hotărârea doar sub aspectul acordării daunelor morale, solicitând majorarea cuantumului daunelor morale, având în vedere că partea vătămată este o persoană în vârstă, toată povestea a început din 2007, când și-a pierdut casa din vina altora.

Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 C., Curtea constată următoarele: În primul rând, așa cum s-a susținut și de către parchet, trebuiepornit de la principiul neagravării situației unei părți în propria cale de atac, principiu care, chiar dacă este expres reglementat doar în procedura căilor ordinare de atac, este aplicabil ca principiu general de drept procesual și înprocedura reglementată de dispoz. art.2. C., plângerea împotriva soluției procurorului fiind asimilată unei căi de atac.

Așa fiind, având în vedere că soluția inițială a procurorului - scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1 C., adoptată prin O. nr. 2. a P. de pe lângă Curtea de A. C. - a fost atacată doar de persoana vătămată T. M. - în procedurile ce au urmat plângerii acesteia, nu se putea adopta o soluție defavorabilă petentei, adică o soluție prin care să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost cercetat. Atât timp cât, în urma cercetărilor efectuate de procuror s-a stabilit - că fapta există, a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, că este prevăzută de lege, dar nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni (aceste rațiuni ale soluției se desprind din considerentele ordonanței, chiar dacă temeiul de drept este greșit indicat, având în vedere că numai în cazul de scoatere de sub urmărire penală prev. de art.10 lit b/1 C. se putea aplica o amendă administrativă) - nu se poate în procedurile ulterioare, să se constate, în defavoarea celui care a atacat soluția inițială, că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii în discuție și, ceea ce este mai important, pe cale de consecință, că nu se cuvin despăgubiri părții nemulțumite de soluție.

Independent de acest aspect de nelegalitate a deciziei atacate, Curtea constată că, pe fondul cauzei, prima instanță este cea care a pronunțat, sub acest aspect, al existenței faptei și vinovăției, o soluție legală pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pe baza probelor administrate în toate etapele procesuale - declarațiile părților, declarații de martori, expertizele judiciare dispuse în cauză - s-a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că inculpatul P. D., în calitate de membru al comisiei de aplicare a L. nr. 1. a furnizat, din neglijență, la data de (...) informații eronate comisiei, cu privire la situația juridică a imobilului situat în T., str. T. nr. 2 A, determinând restituirea în natură a construcției pe seama moștenitorului fostului proprietar, deși imobilul fusese vândut în mod legal părții vătămate T. M., producând în acest mod un prejudiciu în patrimoniul părții vătămate, care a fost lipsită de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului și în final, de posesia fizică asupra construcției care a fost demolată.

S-a încadrat juridic apoi fapta reținută în sarcina inculpatului în infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1 C.pen

Este irelevantă împrejurarea reținută de instanța de apel, ca determinantă în achitarea inculpatului, în sensul că, în atribuțiile de serviciu ale directorului API ( cuprinse în Regulamentul de O. și F. al API, în vigoare la data de (...), la capitolul VI, pag.9-12) nu intra și ținerea evidențelor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de R. cu terțe persoane în baza L. nr.112/1995 și nu avea fișa postului la acea dată , în condițiile în care, potrivit aceluiași Regulament de organizare și funcționare a S. P. A.a P. I. și Organigramei acestui serviciu - adoptate prin HCL T. nr. 8. ( filele 87-106 dos. apel) :

- în subordinea inculpatului ( în calitate de director al S. API), se afla Biroul de A., C. și Î. ( fostul Fond L.), care avea, printre altele, ca atribuții - coordonarea administrării, gestionării, închirierii, concesionării și întreținerii fondului imobiliar aflat în proprietatea consiliului local, sub aspectul relațiilor contractuale aflate în derulare, precum și încheierea de noi contracte ( capitolul IX din Regulament);

- inculpatul, în calitate de director al API avea, printre atribuții

- organizarea și conducerea, prin factorii de decizie, a tuturor activităților tehnice, economice, sociale și de altă natură ale serviciului, fiindu-i permis un grad mare de flexibilitate, adaptarea la mediu și reorganizare ( capitolul VI din Regulament);

- inculpatul însuși, în calitate de director API este cel care a semnat adresa nr.13076/0(...) ( fila 76 dos. u.p.) în care se consemnează achitarea integrală a imobilului cumpărat în rate de partea vătămată și se dă acordul pentru radierea ipotecii din cartea funciară.

Este evident față de cele mai sus constatate, că inculpatul, în calitate de director API, avea atribuții pe linia gestionării și urmăririi contractelor în derulare ( nu se specifică în regulament ce fel de contracte - închiriere sau vânzare-cumpărare) din fondul imobiliar al C. Local T. și, deci, trebuia să cunoască situația imobilului în discuție, la momentul la care a participat în calitate de membru al C. pentru aplicarea L. nr. 1., la ședința în care s-a hotărât restituirea imobilului în natură, tocmai pe baza situației eronate prezentate de inculpat.

Aceasta în condițiile în care, în calitate de membru al comisiei de aplicare a L. nr.1. desemnat prin dispoziție a P. M. T., sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatului s-a lărgit corespunzător, acestuia revenindu-i obligația (de serviciu) de a contribui la desfășurarea activității comisiei cu respectarea normelor legale și a obligațiilor de diligență, cu atât mai mult cu cât, rezultă din declarațiile martorilor, membri ai comisiei că, nu exista un regulament propriu de funcționare a comisiei, dar că fiecare membru își aducea aportul concret la activitatea acesteia prin extragerea de informații din sfera specifică a ocupației de bază. Ori inculpatul, având în mod cert aceste atribuții ca director API, putea și trebuia în cadrul comisiei, să furnizeze informații corecte; faptul că , în concret, nu avea o fișă a postului, nu îi erau trasate exact atribuțiile în cadrul comisiei, nu îl absolvă de răspundere, aceste atribuții fiind asumate odată cu acceptarea calității de membru al comisiei. Altfel, s-ar ajunge la situația bizară ca, membrii comisiei, neavând trasate în scris, expres, atribuțiile în cadrul comisiei, să aibă un rol pur formal în luarea hotărârilor acesteia și să nu-și asume nicio răspundere pentru eventuale nerespectări ale legii speciale, în baza căreia funcționau.

De menționat că neglijența inculpatului reiese și din faptul că, deși se încearcă a se face o departajare între atribuțiile specifice care îi reveneau inculpatului în sfera ocupației de baza (din cadrul A. P. I.) și cele specifice care îi reveneau în cadrul comisiei de aplicare a L. nr. 1. - el a furnizat informații cunoscute datorită atribuțiilor de director API, dar eronate, datorită examinării superficiale a centralizatorului pe care inculpatul însuși recunoaște că îl avea asupra sa și care privea situația contractelor de închiriere aflate în derulare, astfel cum aceasta reieșea din evidențele A. A., deși în centralizatorul atașat la dosar (f. 224-229 fond) reiese că partea vătămată avea în derulare un contract de închiriere a terenului aferent construcției, teren având suprafața de 130 mp, inculpatul a furnizat informația în sensul ca "nu avem acolo decât chiriași";, referindu-se la situația juridică a imobilului casă de locuit și care făcea obiectul notificării supuse analizei la ședința din (...).

De îndată ce i s-au solicitat informații cu privire la imobilul suspus analizei, este evident că inculpatul avea obligația de a verifica situația acestuia, ceea ce a și făcut, dar în mod necorespunzător, altfel nu ar fi avutcum să știe că terenul aferent casei este închiriat. Numai printr-o verificare completă și în concordanță cu atribuțiile de serviciu, informarea ar fi fost una corectă, atât cu privire la teren, cât și cu privire la casă ( pentru că inculpatul știa că aceasta din urmă făcea obiectul analizei comisiei) și, s- ar fi evitat situația păgubitoare pentru partea vătămată.

Este evident că pentru o astfel de situație, nu sunt de ignorat nici atribuțiile celorlalți membrii ai comisiei, contribuția fiecăruia la generarea acesteia, dar, față de obiectul cauzei și, modul cum s-a declanșat procesul penal, instanța nu se poate pronunța decât în limitele învestirii.

Pentru toate aceste motive, Curtea constată că, prima instanță corect a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art.249 al.1 C.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, se constată însă că, deși prima instanță s-a oprit la pedeapsa închisorii, reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a C., a făcut aplicarea dispoz. art.76 lit.e C., aplicând însă o pedeapsă nelegală

- de 29 zile închisoare, întrucât incidența dispoz. art.76 lit.e C. impunea aplicarea pedepsei amenzii.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apreciem legală soluția

Judecătoriei T. ce s-a pronunțat prin sentința penală nr.156/(...) în dosar nr. (...), fiind obligat inculpatul la plata în favoarea părții vătămate a sumei de 6451,48 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și suma de

10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Corect a reținut instanța fondului întrunirea în cauză, a condițiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului, urmare a faptei ilicite reținute în sarcina acestuia și care a produs în patrimoniul părții vătămate un prejudiciu de natură materială, dar și morală.

Pe baza probelor administrate sub acest aspect ( expertiza tehnică judiciară, declarații de martori și parte vătămată, adrese furnizori de utilități), în mod judicios instanța a reținut ca valoare a prejudiciului pe cea indicată în raportul de expertiza evaluatorie de către expertul desemnat în cauză, respectiv suma de 6451,48 lei, reprezentând valoarea tehnică a clădirii desființate la data demolării, având în vedere că imobilul nu a fost locuit de partea vătămată un larg interval în perioada 1998-2004 (situată între data dobândirii construcției în proprietate și data demolării acesteia), expertul ținând seama și de cauzele care au condus la efectul stării de degradare a imobilului relevată în documentația de demolare, respectiv, intemperiile.

Nu s-a putut reține, în mod corect, contribuția intenționată a numitei T. S., ultima dobânditoare a imobilului - la degradarea imobilului, în condițiile în care nu s-a dovedit o legătură subiectivă între aceasta și inculpat, astfel că, o eventuală astfel de contribuție nu este de natură a influenta asupra cuantumului prejudiciului care poate fi pus în sarcina celui din urmă.

Justificat s-au respins pretențiile privind contravaloarea bunurilor mobile distruse cu ocazia demolării, față de probele administrate sub acest aspect, care au relevat că, cu ocazia demolării construcției, partea vătămată a fost notificată să își ridice mobila din locuință și în orice caz, la data demolării, bunurile mobile au fost scoase din imobilul construcție și plasate lângă gard, astfel că degradarea lor ulterioară nu are legătură de cauzalitate cu faptul demolării. Instanța a reținut în acest sens, atitudinea culpabilă apărții vătămate care, timp îndelungat nu a ridicat bunurile mobile care fuseseră în prealabil scoase din imobil.

În privința prejudiciului moral cauzat părții vătămate prin demolarea casei părintești, instanța de fond a avut în vedere la evaluarea acestuia: că partea vătămată a locuit timp îndelungat la domiciliul fiicelor sale și nici nu și-a înscris imobilul construcție în cartea funciară, contribuind în acest mod la restituirea eronată în natură a imobilului pe seama moștenitorilor fostului proprietar, prin corelare și cu atitudinea culpabilă a comisiei de aplicare a dispozițiilor L. nr. 1. că partea vătămată a locuit o mare parte din timp la un alt domiciliu, decât cel constituit din imobilul casă de locuit în litigiu, împrejurare de natură, într-adevăr, a contribui semnificativ la diminuarea prejudiciului moral.

Așa fiind, coroborând toate aceste elemente, de natură subiectivă, apreciem că suma la care s-a oprit instanța, cu titlu de daune morale -

10.000 lei - reprezintă o justă și echitabilă compensare a prejudiciului moral cauzat părții vătămate T. M., prin acțiunea ilicită a inculpatului, iar o majorarea a sumei nu se justifică în cauză, atât pe considerentul evitării îmbogățirii fără just temei, dar și pe atitudinea oarecum de nepăsare a părții vătămate, față de situația imobilului, de care se presupune că o legau multe amintiri, dar de care, nu s-a îngrijit în aceeași măsură.

În consecință, Curtea constată fondat recursul părții civile T. M., în cauză fiind incident cazul de casare prev. de art.385/9 pct.18 C. - s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare.

Este adevărat că acest caz de casare este unul dintre cele, care se iau în considerare din oficiu numai când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului - ceea ce nu este cazul în speță - dar, raportat la considerentele menționate în debutul prezentelor considerente, relativ la neagravarea situație unei părți în propria cale de atac ( partea vătămată este singura care a atacat inițial soluția procurorului și a declanșat întreaga procedură) se apreciază că acest principiu, coroborat cu posibilitatea de a îndrepta grava eroare de fapt doar în acest moment procesual, fiind practic, ultima cale ordinară de atac, primează față de tardivitatea depunerii motivelor de recurs.

Pe de altă parte, trebuie menționat că excepția tardivității depunerii motivelor de recurs de către partea vătămată, a fost invocată de inculpat după intrarea în dezbaterea recursurilor, ceea ce echivalează cu achiesarea acestuia la dezbaterea tuturor motivelor depuse în scris la dosar. Era absolut necesar invocarea acestei tardivități înainte de acest moment - al intrării în dezbateri - pentru ca instanța să permită dezbaterea doar a acelor motive, care pot fi luate în considerare din oficiu.

Așa fiind, urmează ca în baza art. 385/15 pct.2 lit. d Cod pr.pen. să fie admis recursul părții vătămate T. M., casată decizia T.ui C., împreună cu sentința penală nr. 82/2009 a Judecătoriei T. ( prin care s-a pronunțat instanța asupra laturii penale a cauzei).

R., în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. b /1 Cod pr.pen. se va dispune achitarea inculpatului P. D. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 al.1 Cod penal, iar în baza art. 91 lit.c Cod penal se va aplica acestuia sancțiunea administrativă de 500 lei amendă.

Curtea a apreciat că - față de împrejurările în care s-a comis faptainculpatului (am arătat că, culpabil de situația creată nu este în exclusivitateinculpatul, dar se pare că acțiunea sa a avut un rol esențial în luarea deciziei de restituire a imobilului); față de persoana inculpatului - fără antecedente penale, cu o conduită relativ sinceră, recunoscând fapta în materialitatea sa, dar nu și vinovăția (neglijența în exercitarea atribuțiilor de membru al comisiei de aplicare a L. nr.1.) - s-a adus o atingere relativ minoră valorilor apărate de lege , astfel că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată

Se va menține sentința penală nr. 156/2009 a Judecătoriei T. prin care inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 6451,48 lei reprezentând despăgubiri materiale și suma de 10.000 lei daune morale, pentru motivele mai sus arătate.

Văzând așadar considerentele pentru care s-a admis recursul părții civile, pe larg expuse anterior, Curtea constatând nefondat recursul inculpatului împotriva aceleași decizii, îl va respinge ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b C.

În baza art.193 alin.1 C. va fi obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat ( filele 30-31 dos. recurs).

În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 C.,

PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

În baza art. 385/15 pct.2 lit.d C. admite recursul declarat de partea civilă T. M., domiciliată în T. str. Z. nr. 1, bl.J.1, ap.46, jud. C. împotriva deciziei penale nr. 380/A/2010 a T.ui C., pe care o casează în întregime împreună cu sentința penală nr. 82/2009 a Judecătoriei T.

R., în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit.b/1 Cod proc.penală achită pe inculpatul P. D., domiciliat în T., str. A. I. nr.10 - de sub învinuirea comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu prev. si ped. de art. 249 al.1 Cod penal.

În baza art. 91 lit.c Cod penal aplică inculpatului sancțiunea administrativă de 500 le i ame nd ă .

Menține sentința penală nr. 156/2009 a Judecătoriei T. prin care inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 6451,48 lei reprezentând despăgubiri materiale și suma de 10.000 lei daune morale.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași hotărâri.

Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1500 lei, cheltuieli judiciare.

Obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul părții civile, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. R. L. M. ANA C.

GREFIER M. B.

Red.A.C./dact.A.C.

4 ex./(...)

J.apel: Bioiciuc I.N./Jeler E. J. fond: F. M.L.

← Decizia penală nr. 550/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 2100/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 231/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 231/2011, Curtea de Apel Cluj