Decizia penală nr. 704/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.704/R/2011
Ședința publică din 05 mai 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. G., judecător
JUDECĂTORI : M. B.
: D. P.
G. : D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. V., împotriva sentinței penale nr.31 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al
J. V. de Sus, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prev.de art.271 alin.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului B. V. și a părții vătămate Ț. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
C U R T E A Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că J. V. de Sus prin sentința penală nr.31 din 20 ianuarie 2011, a condamnat pe inculpatul
B. V., fiul lui V. și I., născut la 3 mai 1959 în V. de Sus, CNP 1., studii medii, fără antecedente penale, domiciliat în V. de Sus, str. B., nr. 17, jud. Maramureș,
-pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 271 al. 2 C. pen. la 500 (cincisute) lei amendă.
În baza art. 81 și 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de
1 an și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.
S-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii printr-o nouă punere în posesie.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. V. de Sus înregistrat sub nr. (...), inculpatul B. V. domiciliat în V. de Sus, str. B., nr. 17, jud. Maramureș a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art. 271 al. 2 c. pen. comisă prin aceea că a împiedicat pe partea vătămată Ț. I. să folosească terenul în suprafață de 2. situat la locul numit „ Pe șes a lui
L., teren pe care partea vătămată îl deține în baza unei hotărâri judecătorești.
S-a reținut că prin sentințele civile nr. 6. și nr. 1. ale J. V. de
Sus, rămase definitive și irevocabile, terenul de mai sus a fost atribuit părții vătămate Ț. I., fiind pus în posesie în favoarea acesteia. Cu toate acestea, inculpatul o împiedică să exercite asupra terenului o folosință pașnică.
Deși legal citat la toate termenele de judecată, inculpatul nu s-a prezentat la instanță.
Prin sentințele civile nr. 672 din 26 aprilie 1999 și nr. 1521 din
18 iunie 2002 pronunțate de J. V. de Sus, definitive și irevocabile, puse în executare de către executorul judecătoresc s-a dispus ca terenul situat pe raza orașului V. de Sus la locul numit „Pe șes a lui L. să-i revină în urma partajului, numitei Ț. I., parte vătămată în prezentul dosar.
Prin sentința civilă nr. 1. J. V. de Sus s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată Ț. I. împotriva pârâților B. V. și B. I. și s- a dispus anularea în parte a titlului de proprietate al pârâților în sensul de a scoate din acesta suprafața de 1400 mp teren situat la locul numit
„. în J. deoarece acest teren a fost atribuit părții vătămate prin sentința civilă nr. 6. a aceleiași instanțe.
Toate hotărârile au rămas definitive prin respingerea recursurilor de către instanțele de control judiciar.
Din expertiza efectuată de ing. C. S. rezultă că terenul denumit
„Pe șes a lui L. este identic cu cel denumit „. în J. din titlul de proprietate nr. 6. din 18 mai 1993 eliberat în favoarea lui B. V., inculpat în prezenta cauză.
În drept, fapta comisă de inculpat, pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art. 271 al. 2 c. pen. ce constă în împiedicarea părții vătămate Ț. I. de a folosi imobilul deținut în baza unei hotărâri judecătorești, pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu amenda individualizată în dispozitivul sentinței.
Apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a amenzii, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata termenului de încercare stabilit la 1 an de art. 82 al. 2 C. pen.
Instanța a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.
S-a dispus restabilirea situației de fapt anterioare printr-o nouă punere în posesie.
În baza art. 191 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs inculpatul B. V. solicitând casarea acesteia și rejudecând dosarul a se dispune achitarea sa in baza art.10 lit.a și art-. 11 pct.2 lit. b Cpp., întrucât terenul in cauză îi aparține, astfel că fapta nu există.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:
Instanța de fond a administrat un vast material probator pe baza căruia a reținut judicios starea de fapt, vinovăția inculpatului, elementele constitutive ale infracțiunii, încadrarea juridică și pedeapsa aplicată.
Examinându-se probele testimoniale și științifice în raport cu criticile aduse hotărârii, se constată că situația de fapt este pe deplin concordantă cu activitatea infracțională efectiv desfășurată de către inculpatul recurent.
Înfăptuirea justiției este de neconceput fără executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele deduse judecății. Prin executarea acestora și respectarea autorităților se realizează drepturile pe care aceste hotărâri le constată sau le recunosc, se înfăptuiește represiunea penală, iar în cazul luării unor măsuri de siguranță, se asigură înlăturarea stării de pericol care a determinat luarea acelei măsuri. Nerespectarea unei hotărâri judecătorești fie prin împotrivirea la executarea acelei hotărâri, fie prin acte posterioare punerii ei în executare, este o faptă care aduce grave prejudicii activității de înfăptuire a justiției.
Obiectul juridic special în cazul acestor infracțiuni îl constituie relațiile sociale care asigură respectul, autoritatea hotărârilor judecătorești, precum și drepturile și interesele legale ale cetățenilor, recunoscute de instanțele judecătorești prin hotărârile pronunțate de către acestea.
Hotărârile judecătorești n-ar avea nici o eficiență dacă nu s-ar executa, fiindcă numai prin aducerea lor la îndeplinire sunt ocrotite în mod efectiv valorile sociale protejate de lege și se restabilește ordinea juridică în viața socială.
Verificând probele de la dosar, se constată că prin sentința civilă nr.672 din 26 aprilie 1999 J. V. de Sus a admis acțiunea civilă a reclamantei Ț. I. (partea vătămată din prezenta speță) și s-a constatat că din masa succesorală rămasă în urma defuncților Ș. Petru și Ș. M. I. face parte și terenul situat la locul numit „pe Șes al lui L. în suprafață de 4847 mp, în valoare de 2.908.200 lei , ce a fost inclus in lotul nr. 2 atribuit reclamantei Ț. I., în suprafață de 2200 mp, și în valoare de
1.320.ooo lei.
Inculpatul recurent B. V. o împiedică pe partea vătămată Ț. I. să folosească terenul din locul numit < pe Șes al lui L. în suprafață de
2200 mp. care îl deține în baza sentinței civile nr.672 din 26 aprilie
1999 a J. V. de Sus, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 128 din 7 februarie 2000 a Tribunalului Maramureș și pusă în executare prin procesul verbal din data de 29 noiembrie 2000 in dosarul execuțional nr. 1203/2000 a executorului Mleșniță G.. Asupra terenului în cauză, ascendenții inculpatului B. V. au dobândit dreptul de proprietate prin reconstituire în baza legii 18/1991 și li s-a emis titlul de proprietate nr.
6. eliberat la 18 mai 1993, ulterior sent.civ. nr. 6. prin care partea vătămată Ț. dobândise dreptul de proprietate asupra terenului in speță.
Prin sent. civ.nr. 1521 din 18 iunie 2002 a J. V. deSus având ca obiect anularea titlului de proprietate menționat mai sus, s-a admis acțiunea civilă intentată de partea vătămată Ț. I. împotriva pârâților B. V. și B. I. și s-a dispus anularea în parte a titlului de proprietate a acestora, în sensul de a scoate din titlu suprafața de
1400 mp , teren situat in locul numit <. de jos> , deoarece a fost inclus în lotul atribuit părții vătămate prin sentința civilă nr. 6. a
J. V. de S.
Sentința civilă nr. 1521 din 18 iunie 2002 a J. V. de Sus a rămas definitivă prin respingerea apelului și recursului prin deciziile civile nr.
8. nov.2002 a Tribunalului Maramureș și 203/12 februarie 2003 a
Curții de A. C.
Prin procesul verbal din 7 oct. 2004 a executorului judecătoresc Aniței Dorel, s-au pus din nou în executare sentințele civile nr.672/(...) și 1521 din 18 iunie 2002 ale J. V. de S.
Situația de fapt de mai sus a fost consfințită și prin proba științifică intocmită de expertul C. S. care relevă că terenul în litigiu
„pe șes al lui L. îi aparține părții vătămate conform hotărârilor judecătorești enunțate .
De precizat că suprafața de 2200 mp a fost atribuită părții vătămate Ț. J. în baza unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile au fost puse în executare în mod legal, ceea ce impunea inculpatului să respecte dreptul de proprietate al părții vătămate.
Sintetizând cele de mai sus, rezultă că nu este nici o confuzie cu privire la terenul aparținând părții vătămate și pus în executare ca atare, acesta fiind delimitat separat de terenurile aparținând inculpatului.
Dovedirea legalei puneri in posesie a părții vătămate precum și a împrejurării că inculpatul cunoștea că nu îi aparține proprietatea acestui teren, ci, dimpotrivă, suprafața de 2200 mp, revine de drept părții vătămate este probată și prin declarațiile martorilor C. M., Ș. I., C. L. care arată că „cunosc faptul că prin sent.civ. 1. a J. V. de Sus, definitivă, a avut câștig de cauză Ț. J. și prin această hotărâre s-a anulat titlul de proprietate eliberat pe numele inculpatului B. V. la 18 mai 1993 și s-a scos suprafața de 2200 mp din proprietatea acestuia și s-a atribuit părții vătămate"; - declarație martor C. L. fila 11 UP - . În același sens declara și martora S. I. - fila 10 UP. „Cumnata mea Ț. J. posedă un teren la locul numit „pe șes al lui L. și a avut mai multe procese cu B. V., dar după definitivarea acestora și punerea în posesie, partea vătămată nu a folosit acel teren , inculpatul amenințând-o cu moartea, cosind totodată iarba de pe acele suprafețe";. La fel declara și martora C. M. , fila 9 UP.
Curtea reține că elementul material al infracțiunii prev.în art.271 alin.2 C.pen. constă în împiedicarea unei persoane de a folosi un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești. Ori, în speță, în mod necontestat inculpatul a împiedicat partea vătămată să-și exercite dreptul de proprietate cu privire la un teren asupra căruia aceasta fusese pusă în posesie în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Inculpatul a contestat însă valabilitatea acelor hotărâri și - pentru a susține că a acționat fără vinovăție - se prevalează de efectuarea unor verificări ulterioare cu privire la legalitatea hotărârilorjudecătorești și punerea în posesie, apreciind că se impun noi probe științifice prin efectuarea unor expertize topometrice.
Aceste situații nu sunt însă relevante pentru corecta soluționare a cauzei. În literatura juridică este unanim admis că prin desființarea ulterioară a hotărârii judecătorești în baza căreia partea vătămată deținea imobilul, nu se conferă acțiunii inculpatului un caracter legal; legea pretinde ca hotărârea judecătorească să fie valabilă în momentul punerii ei în executare, indiferent de eventuala sa desființare ulterioară prin exercitarea unei căi de atac.
Nu se poate susține că inculpatul a acționat fără intenție. Atâta vreme cât acesta a împiedicat partea vătămată să folosească imobilul teren, deși știa că ea îl deține în baza unei hotărâri judecătorești - indiferent de opiniile sale asupra legalității acelei hotărâri și de demersurile ce ar fi făcut pentru desființarea ei - , ambii factori ai vinovăției sub forma intenției (atât factorul volitiv: voința de a înfăptui acțiunea constitutivă, cât și factorul intelectiv:reprezentarea stării de pericol create pentru înfăptuirea justiției) sunt, necontestat, prezenți.
Pentru existența infracțiunii incriminate prin art.271 alin.2
C.pen. este necesar ca terenul a cărui folosință este împiedicată să fie deținut de victimă în baza unei hotărâri judecătorești sau, cu alte cuvinte, să existe o prealabilă deținere a terenului de către partea vătămată, în temeiul unei hotărâri pronunțate de o instanță de judecată și pusă în executare.
Atâta vreme cât în momentul punerii ei în executare hotărârea judecătorească - ale cărei efecte inculpatul a continuat să le nesocotească, împiedicând partea vătămată să folosească terenul asupra căruia a fost pusă în posesie - era definitivă și executabilă, există situația premisă ce constituie obiectul material al infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, în varianta prevăzută în art.271 alin. 2 C.pen.
Împrejurarea că inculpatul consideră că sentințele respective nu sunt corecte, nu are nici o relevanță juridică, din moment ce la data punerii în executare, acestea erau în vigoare; ele produceau efecte juridice iar inculpatul, săvârșind fapta, a lovit în autoritatea de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești executabile.
Infracțiunea de mai sus se consumă în momentul în care inculpatul a împiedicat-o pe partea vătămată să folosească terenul de
2. în locul numit „pe șes al lui lați ";, teren cu privire la care a fost pusă în posesie în mod legal la 7 octombrie 2004.
În sinteză, coroborând și verificând probele administrate în speță și știut fiind că o eroare gravă de fapt constă în esență în contradicția evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce hotărăște instanța, se poate conchide că există concordanță deplină între probe și deciziile pronunțate, că s-a dat eficiență deplină dispozițiilor legale ce reglementează probele și mijloacele de probă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge ca atare, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen. inculpatul va plăti statului 50 lei cheltuieli judiciare. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. V., domiciliat in V. de Sus, str.B., nr. 17, jud. Maramureș împotriva sentintei penale nr. 31 din 20 ianuarie 2011 a J. V. de S. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. V. G. M. B. D. P. D. S. Red.PD/GF 2 ex. - (...) J..fond.H. T.
| ← Decizia penală nr. 1069/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 550/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
