Decizia penală nr. 272/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR.272/R/2011
Ședința publică din 2 martie 2011
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: L. M., judecător
JUDECĂTORI: ANA C.
M. R. GREFIER: M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. A.
C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. C. împotriva încheierii penale f.n., din data de (...), pronunțată de tribunalul C., în dosarul nr.(...), având ca obeict mențienrea stării de arest a inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. C., în stare de arest, asistat de apărător ale av. I. M. din cadrul Baroului C., cu împuternicire depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av. L. M. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosar și prezentarea la instanță.
Inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că își însușește recursul declarat de apărătorul său ales.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului C. C., av. I. M. solicită în temeiul art.
385/15 Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică și, rejudecând cauza, în principal să se dispună în temeiul art.300/ 2 rap.la art. 1. Cod pr.pen. punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, solicită luarea față de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate.
Arată că în această cauză, în mod constant a invocat lipsa actului de începere a urmăririi penale. Inițial, când cauză se afla pe rolul judecătoriei, înainte de schimbarea încadrării juridice, această problemă de legalitate a fost analizată de prima instanță și ulterior în calea de atac de către Tribunalul Cluj și, s-a constatat că arestarea este legală, iar ulterior acestui moment, ori de câte ori a invocat aceste aspecte de nelegalitate, instanțele nu le - au analizat , susținând că au fost soluționate odată.
A solicitat în conformitate cu prev. art. 332 Cod pr.pen. restituirea cauzei la procuror, însă instanța a motivat că va analiza pe fondul cauzei, lipsa actului de începere a urmăririi penale.
În opinia sa, actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, având în vedere necompetența organelor de urmărire penală. Orice organ de urmărire penală are o competență generală de a ancheta infracțiuni, dar competența de a ancheta o anumită persoană, se naște în momentul în care acest organ este legal sesizat, trebuind să știe pe cine și pentru ce anchetează.
Face trimitere la practica tribunalului, respectiv la o speță din anul
2009, în care tribunalul a trimis dosarul procurorului pentru refacerea urmăririi penale, pe motiv că trimiterea în judecată s-a realizat pentru alte infracțiuni, decât cele pentru care se începuse urmărirea penală.
În speța de față, nu există identitate între infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și cele pentru care s-a efectuat urmărirea penală.
În situația în care cauza va fi restituită la procuror pentru refacerea urmăririi penale, apreciază că măsura arestării preventive nu se mai justifică, raportat la faptul că în prezent, arestarea se fundamentează pe actele de urmărire penală, lovite de nulitate absolută.
În ceea ce privește fondul problemei privind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării, arată că nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, având în vedere că la cel mult 60 de zile se verifică, atât temeinicia, cât și legalitatea măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește temeinicia măsurii arestării preventive, arată că în momentul verificării acestei măsuri în temeiul art. 300/ 1 Cod pe.pen. s-a constat că temeiul prev. de art. 148 lit. a Cod pr.pen. care a determinat măsura arestării preventive nu mai subzistă, apreciindu-se că nu există elemente din care să rezulte că inculpatul s-ar fi sustras urmăririi penale, însă s-a reținut că în cauză subzistă temeiul prev. de art. 148 lit.f Cod pr.pen., dar motivarea este stereotipă, făcându-se trimitere la pericolul social al infracțiunii, fără a se analiza situația efectivă din cauză, persoana inculpatului și în ce măsură există posibilitatea de lăsare a inculpatului în stare de libertate.
În ceea ce privește analiza pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi lăsat în stare de libertate, solicită să se rețină că inculpatul a fost arestat și trimis în judecată pentru fapte comise în urmă cu 10 ani, pericol care conform jurisprudenței C. (cauzele Lettelier c.
Franței, Scundeanu, Calmanovici c. României), se disipează odată cu trecerea timpului. De altfel, legiuitorul a înțeles să sancționeze trecerea excesivă a timpului și la nivelul răspunderii penale, instituind prescripția răspunderii penale, pe considerentul că tragerea tardivă la răspundere penală este ineficientă.
Consideră că după zece ani de la comiterea faptei, comunitatea din care face parte inculpatul nu mai resimte acea stare de revoltă.
În încheierea atacată se reține și faptul că inculpatul este recidivist, însă acest temei de arestare a fost exclus din C. de procedură penală, întrucât încălca prezumția de nevinovăție.
De asemenea, apreciază că la acest moment s-a împlinit termenul rezonabil al duratei arestării preventive, având în vedere că inculpatul a fost arestat la data de 10 iulie 2010, însă potrivit practicii C. acest termen rezonabil se raportează la ceea ce se întâmplă în cauză și la situația efectivă. În acest sens, arată că din luna noiembrie 2010, când această cauză a ajuns pe rolul tribunalului C., procesul penal a stagnat și nu din culpa inculpatului, ci datorită unei lipse constante de procedură, împrejurare față de care apreciază că arestarea preventivă a inculpatului este nejustificată, având în vedere că arestarea nu servește bunului mers al procesului penal, scop prevăzut de art. 136 Cod pr.pen. În acest sens, depune la dosar ca șipractică judiciară o decizie a Curții de A. C. pronunțată într-o cauză asemănătoare.
În concluzie, apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului este nelegală și netemeinică, pericolul concret pentru ordinea publică nu este dovedit, termenul rezonabil al duratei arestării preventive a fost depășit, solicitând în consecință, admiterea recursului cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului sau luarea unei măsuri neprivative de libertate.
Reprezentantul parchetului solicită în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.b Cod pr.pen, respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat cu consecința menținerii ca legale și temeinice a încheierii penale din data de 22 februarie 2011 prin care Tribunalul Cluj a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și în temeiul art. 300/ 2 rap.la art. 160/ b Cod pr.pen. a constatat ca fiind legală și întemeiată măsura și a menținut-o.
Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în prezenta cale de atac.
Consideră că argumentele apărătorului inculpatului cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și termenul rezonabil al duratei arestării preventive, nu pot justifica revocarea măsurii arestării preventive. Măsura arestării preventive luată față de inculpatul C. C. este în deplin acord cu dispozițiile din legea română, cât și cu dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și cu practica instanței de la S.
Cu privire la legalitatea măsurii arestării preventive, arată că nu se poate reitera la nesfârșit o excepție, ce este denumită excepția nulității absolute. Într-adevăr, lipsește actul de începere a urmăririi penale, însă aceasta nu poate atrage nulitatea absolută a urmăririi penale în prezenta cauză, având în vedere că dispozițiile art. 197 Cod pr.pen. nu prevăd o astfel de sanțiune față de lipsa actului de începere a urmăririi penale. În fapt, au fost respectate toate drepturile și garanțiile procesuale pentru inculpat, actele subsecvente lipsei începerii urmăririi penale, acoperă orice vătămare care ar fi putut să fie determinată de lipsa actului de începere a urmăririi penale.
Totodată, arată că lipsa actului de începere a urmăriri penală nu înseamnă și nu duce la lipsa sau nelegala sesizare a organului de urmărire penală. În prezenta cauză, sesizarea este cea derivată ca urmare a disjungerii cauzei prin rechizitoriu, din dosarul inițial.
Lipsa unui act scris de începere a urmăririi penale ar putea atrage nulitatea relativă, dacă s-ar dovedi vreo vătămare a drepturilor inculpatului.
Mai arată că, în perioada în care se invocă lipsa actului de începere a urmăririi penale, inculpatul C. C. nu a fost prezent la urmărirea penală, acesta aflându-se în Spania din anul 2000, sustrăgându-se executării unei pedepse.
În faza de urmărire penală, procurorul a emis mandate de arestare succesive, apoi a fost emis mandat de arestare european, inculpatul fiind depistat cu greutate, având în vedere că avea un act de identitate fals, împrejurare față de care apreciază că măsura arestării preventive luată față de inculpat nu este tardivă.
Susține că nulitatea actului de sesizare, nu atrage nulitatea măsurii arestării preventive, precum și faptul că încheierea penală din 22 februarie
2011 a T.ui C. nu poate fi criticată, având în vedere că aceasta conține toate elementele prevăzute de art. 136, 143 și 148 lit. f Cod pr.pen.
De asemenea, apreciază că termenul scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu poate argumenta depășirea termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește susținerea apărătorului inculpatului în sensul că, cauza a suferit numeroase amânări la Tribunalul Cluj - această împrejurare nu este imputabilă inculpatului, dar nici organelor judiciare, însă este de reținut și faptul că în fața judecătoriei, a fost efectuată aproape toată cercetarea judecătorească.
Pentru aceste motive, solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate.
Apărătorul ales al inculpatului C. C., în replică, arată că lipsa unui act nu poate să treacă nesancționată, odată cu trecerea timpului, pericolul concret pentru ordinea publică se diminuează, inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale, neavând cunoștință că este cercetat în prezentul dosar.
Inculpatul C. C., având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare delibertate și arată că a fost în Spania, Italia, Franța, având asupra sa un alt act de identitate, neștiind că este cercetat în prezenta cauză.
C U R T E A Prin încheierea penală din data de 22 februarie 2011 a T.ui C., în baza art.300/2 rap. la art.1. alin.3 C.pr.pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului C. C. ( fiul lui N. și G., născut la data de (...) în loc. B., jud. Galați, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla).
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prinordonanța P. de pe lângă Curtea de A. C. emisă la (...) în dosarul nr.46/P/2003 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C. C. ( fiul lui N. și G., născut la data de (...) în comuna B., sat P., jud. Galați), acuzat de comiterea infracțiunii de proxenetism, prev. de art.329 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.pen. La aceeași dată, potrivit legislației în vigoare, inculpatul a fost arestat preventiv de către procuror, în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data prezentării la procuror, invocându-se temeiurile prev. de art.148 lit.f și h din C.pr.penală, deoarece inculpatul este recidivist, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de proxenetism este mai mare de 2 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Urmare a modificării C.ui de procedură penală prin L. nr. 2., mandatul de arestare a devenit caduc, astfel că la data de (...) s-a propus din nou, de această dată de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, arestarea în lipsă a inculpatului, acuzat în continuare de săvârșirea aceleiași infracțiuni de proxenetism, avându-le ca părți vătămate pe numitele M. M., M. L., R. C.- L., H. A., R. A.-I., C. R. (fostă Pui), Naica C.a-L.tina, Bob L.-C. (fostă Sâmbouan).
Prin încheierea penală nr.31/C/(...) a Judecătoriei C.-N., în temeiul art.1491 rap. la art.148 lit.c, f și h din C. de procedură penală s-a dispus arestarea preventivă în lipsă, a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. S-a reținut în fapt în sarcina inculpatului că, în cursul anului 2002, în complicitate cu mai multe persoane din România, respectiv inculpații A. C., M. G., M. I.-R. și N. C. a racolat părțile vătămate amintite, pe care le-a traficat în Spania, unde le-a plasat la diferite bordeluri în vederea practicării prostituției și pentru exploatarea sexuală în beneficiul propriu. S-a considerat că la dosarul cauzei există suficiente probe și indicii temeinice că inculpatul este autorul infracțiunii de care este acuzat, că dinprocesele-verbale de verificare și căutare rezultă date că inculpatul se ascunde în străinătate și se sustrage de la urmărirea penală (lit.c), că este recidivist (lit.f) și că legea prevede pentru infracțiunea de proxenetism pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un pericol concret pentru ordinea publică (lit.h), față de circumstanțele concrete în care s-au comis faptele, împrejurarea că acesta a acționat în mod repetat, caracterul organizat și transfrontalier al infracțiunii comise, respectiv racolarea unui număr sporit de persoane pentru practicarea prostituției. Inculpatul a fost arestat în Italia (în baza mandatului european de arestare emis de Judecătoria Cluj-Napoca) la data de (...), el folosind numele de P. P. și a fost prezentat pentru audiere judecătorului care a emis mandatul de arestare în lipsă, la data de (...). Prin încheierea penală pronunțată în ședința Camerei de C. din data de (...), după audierea inculpatului C. C., s-a confirmat arestarea preventivă a acestuia, stabilindu-se că cele 30 de zile din mandatul inițial încep să curgă la data de (...). La data de (...) inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art.329 alin.1 și 2 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.pen., la Judecătoria Cluj-Napoca formându-se dosarul cu nr.(...). Prin încheierea penală f. nr. din data de (...), Judecătoria Cluj-Napoca a constatat în temeiul art.3001 din C. de procedură penală că arestarea preventivă a inculpatului s-a făcut în mod temeinic și cu respectarea legii, iar temeiurile, respectiv art.143 și art.148 lit.f care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Cu ocazia verificării de mai sus, judecătorul a stabilit că, urmare a modificării legislației, litera c) a art.148 a devenit litera a), că litera f) inițială a fost abrogată, starea de recidivă nemaiconstituind temei al arestării, și că litera h a devenit litera f) din C. de procedură penală, s-a considerat că temeiul prev. de lit.a nu subzistă în cauză, deoarece nu s-a făcut dovada că inculpatul s-a sustras de la urmărire penală, el fiind plecat în Spania din anul 2000 și neavând cunoștință despre derularea unui proces împotriva sa, că nu există date că inculpatul s-a ascuns, că nu a fost avertizat în legătură cu obligațiile pe care le are în cadrul unui proces penal. S-a mai arătat că inculpatul nu a făcut demersuri (cereri de eliberare urgentă a pașaportului, vânzarea locuinței și vânzarea bunurilor mobile, procurarea unui bilet de avion cu destinația în străinătate, pregătirea unei ascunzători, schimbarea fizionomiei prin operație estetică etc.), din care să reiasă că va încerca să fugă sau să se sustragă de la judecată, astfel încât nici una din tezele art.148 lit.a C.pr.pen. nu ar fi îndeplinită în cauză. De asemenea, s-a invocat de către apărătorii inculpatului faptul că în cauză, împotriva inculpatului nu este începută urmărirea penală, prin urmare această fază procesuală nu există, iar punerea în mișcare a acțiunii penale nu acoperă neînceperea urmăririi penale. Judecătoria Cluj-Napoca a hotărât că nicio dispoziție legală nu prevede obligativitatea începerii urmăririi penale sau sancțiunea neînceperii urmăririi penale în cauză. Nefiind o nulitate absolută prevăzută expres, înseamnă că neînceperea urmăririi penale poate fi sancționată doar cu nulitate relativă care trebuie invocată într-un anumit termen și care poate fi valorificată doar dacă se dovedește că s-a produs o vătămare. Ori, prin punerea în mișcare a acțiunii penale, prin aducerea la cunoștință a învinuirii, prin reprezentarea inculpatului de cătreun avocat cu ocazia arestării și confirmării ei, posibilele vătămări au fost înlăturate, inculpatul beneficiind de toate garanțiile procesuale. În plus, lipsa începerii urmăririi penale a fost invocată după arestarea preventivă a inculpatului, doar cu ocazia procedurii prevăzute de art.3001 C. de procedură penală și nu la primul termen de judecată cu procedura completă, care l-ar fi constituit momentul confirmării arestării preventive. Încheierea prin care Judecătoria Cluj-Napoca a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv în temeiul art. 3001 din C. de procedură penală a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului de către Tribunalul Cluj. Apoi, prin sentința penală nr. 843/(...), instanța a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei C.-N., iar în temeiul art.42 din C. de procedură penală raportat la art.21 din L. nr. 678/2001 a declinat competența în favoarea T.ui C. schimbând încadrarea juridică din infracțiunea de proxenetism în infracțiunea de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1, 2 lit.a din L. nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.pen. Potrivit art.3002 C.pr.pen. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art.160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. La termenul de judecată din data de (...) apărătorul inculpatului a solicitat în temeiul art.322 C.pr.pen. restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, deoarece nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la competența sau la sesizarea instanței, în cauză lipsind cu desăvârșire actul începerii urmăririi penale, condiții în care nici arestarea preventivă a inculpatului nu poate fi legală, solicitându-se punerea sa în libertate. T. a constatat, pe de o parte, că cererea de restituire a cauzei la procuror se referă la fondul cauzei și nu la arestarea preventivă (deși corespunde adevărului faptul că în dosarul de urmărire penală nr. 470/P/2005, atașat dosarului nr.(...) nu există nicio rezoluție de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului C. C.), iar pe de altă parte că, referitor la susținerile privind nelegalitatea măsurii arestării raportat la lipsa rezoluției de începere a urmăririi penale, având în vedere dispozițiile deciziei penale nr.527/R/(...) a T.ui C., care a confirmat că arestarea este legală și prin prisma acestei neregularități procedurale, actuala instanță de fond nu poate pronunța o altă soluție sub acest aspect, fiind ținută de ceea ce a hotărât deja tribunalul prin decizia menționată. Procedând la verificarea existenței cerințelor art.143 C.pr.pen., tribunalul a constatat că există indicii temeinice la dosarul cauzei din care să rezulte că inculpatul este autorul faptelor prevăzute de legea penală reținute în sarcina lui, indicii ce rezultă din declarațiile părților vătămate (chiar și declarațiile luate părților vătămate anterior punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C. C. putând avea calitatea de mijloc de probă, deoarece sunt menționate într-un proces verbal de constatare a efectuăriiactelor premergătoare), declarațiile celorlalți inculpați condamnați definitiv în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, precum și din depozițiile martorilor audiați după data punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului. Referitor la temeiul prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., tribunalul a menționat că și acesta este incident în cauză, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mult mai mare de 4 ani închisoare, existând totodată probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, infracțiunea de care este acuzat inculpatul, pe care acesta nu o recunoaște, este una foarte gravă, transfrontalieră, la dosar existând indicii că acesta s-a întreținut pe sine din exploatarea sexuală a mai multor femei dispuse să se prostitueze, impunându-le prostituarea necondiționată. Faptul că au trecut 8 ani de la demararea prezentului proces penal, nu înseamnă că fapta inculpatului nu este la fel de gravă, pe toată perioada scursă inculpatul fiind arestat de două ori în lipsă, împotriva sa fiind emis și un mandat european de arestare. D. fapta sa ar fi părut mai puțin gravă pe măsura trecerii timpului, atunci organele de urmărire penală nu s-ar fi preocupat de căutarea inculpatului în toată această perioadă și nu ar fi fost emis mandatul european de arestare, în baza căruia a și fost arestat în cele din urmă, în Italia. În plus, a mai menționat tribunalul, un lucru deloc de neglijat este faptul că inculpatul a „. identitatea unei alte persoane pe nume P. P., identitate pe care nu ar fi avut sens să o preia dacă nu urmărea să se sustragă răspunderii penale pentru faptele comise. Această împrejurare, de una singură, nu poate fi avută în vedere pentru reținerea cazului prev. de art.148 lit.a C.pr.pen., deoarece nu există date că se datorează prezentului proces penal, dar denotă faptul că există riscul ca, lăsat în libertate, inculpatul să se sustragă de la judecată (motiv considerat suficient de către C. pentru a menține în arest o persoană). Aceasta cu atât mai mult, cu cât inculpatul a fost condamnat în cursul anului 1999 la o pedeapsă privativă de libertate și s-a sustras de la executarea acesteia prin plecarea în S. În acest sens, tribunalul a apreciat că este important de precizat că inculpatul este recidivist, având anterior o condamnare de 9 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovituri cauzatoare de moarte și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prin sentința penală nr.57/(...) a Judecătoriei Galați, față de care prezenta infracțiune este comisă în stare de recidivă mare postcondamnatorie, precum și o condamnare la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.25/(...) a Judecătoriei Arad, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea. Față de cele menționate mai sus, tribunalul a apreciat că arestarea inculpatului este temeinică și legală, impunându-se menținerea ei pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru a se împiedica sustragerea de la judecată a inculpatului și eventuala influențare a părților vătămate sau a martorilor neaudiați. Împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Cluj, în termen legal, inculpatul C. C. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat casarea hotărârii și, rejudecând cauza, în principal să se dispună în temeiul art.300/ 2 rap. la art. 1. Cod pr.pen. punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, luarea față de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate. S-a arătat în motivarea recursului, în primul rând că în cauză, lipsește actul de începere a urmăririi penale, împrejurare invocată constant de apărare, dar pe care instanțele nu s-au mai pronunțat, după ce inițial, judecătoria a analizat această problemă și apoi, tribunalul în calea de atac, considerându-se tranșată această problemă. Din acest motiv, al lipsei actului de începere a urmăririi penale, se apreciază că actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, având în vedere necompetența organelor de urmărire penală, întrucât nu există identitate între infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și cele pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Deoarece s-a solicitat restituirea cauzei la procuror, în situația în care se va admite cererea, măsura arestării preventive nu se mai justifică, raportat la faptul că în prezent, arestarea se fundamentează pe actele de urmărire penală, apreciate ca nule absolut. În ceea ce privește motivele pe fondul recursului, s-a arătat că nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat ( sub aspectul legalității arestării, raportat la motivele de nelegalitate a urmăririi penale invocate) având în vedere că legalitatea măsurii preventive trebuie verificată periodic. În ceea ce privește temeinicia măsurii arestării preventive, s-a arătat că deși se reține subzistența temeiului prev. de art. 148 lit.f Cod pr.pen., motivarea instanței este stereotipă, făcându-se trimitere la pericolul social al infracțiunii, fără a se analiza situația concretă din cauză, persoana inculpatului și posibilitatea unei măsuri preventive alternative. De asemenea, s-a apreciat că pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, nu mai subzistă, acesta s-a disipat odată cu trecerea timpului, întrucât inculpatul a fost arestat pentru presupuse fapte comise în urmă cu 10 ani. De asemenea, s-a apreciat că la acest moment procesual, s-a împlinit termenul rezonabil al duratei arestării preventive, având în vedere că inculpatul a fost arestat la data de 10 iulie 2010, iar prelungirea procesului nu este imputabilă inculpatului. Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată , în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispoz.art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată următoarele: Potrivit art.3002 C.pr.pen. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art.160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi, care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. Tocmai această verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului C. C., a efectuat-o Tribunalul Cluj la termenul din 22 februarie 2011, constatând întemeiat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a acestuia și a procedat conform art.1. alin.3 C.pr.pen., menținând starea de arest. Aceasta deoarece, așa cum a arătat și judecătorul fondului, sunt în continuare în cauză îndeplinite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv, sunt indicii temeinice în sensul art.68/1 C.pr.pen. că inculpatul ar fi autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, aceste fapte sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și, există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Datele dosarului din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele de care este acuzat sunt cele oferite de probele avute în vedere la momentul arestării, precum și cele administrate ulterior și care, au fundamentat apoi trimiterea în judecată a inculpatului - . părților vătămate (chiar și declarațiile luate părților vătămate anterior punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C. C. putând avea calitatea de mijloc de probă, deoarece sunt menționate într-un proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare), declarațiile celorlalți inculpați condamnați definitiv în dosarul, din care a fost disjunsă prezenta cauză, precum și din depozițiile martorilor. Totodată, corect a apreciat T. că subzistă temeiul prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., întrucât, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mult mai mare de 4 ani închisoare, iar pe de altă parte, există probe că lăsarea inculpatului în libertate, prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, s-a avut în vedere nu numai natura și gravitatea infracțiunii de care este acuzat inculpatul, gravitate ce derivă atât din asprimea sancțiunii aplicabile, cât și din împrejurările concrete în care se presupune că s-a comis infracțiunea (caracterul organizat și transfrontalier al activității infracționale, nr. mare de persoane racolate), dar și persoana inculpatului, care, fără a se putea susține că s-a sustras urmăririi penale ( de altfel, la prima verificare a măsurii arestării după sesizarea instanței, s-a înlăturat temeiul prev. de art.148 lit.a C.pr.pen.), totuși, inculpatul s-a sustras de la executarea unei pedepse, scop în care a schimbat mai multe locații în afara țării ( Spania, Italia), a „. identitatea unei alte persoane pe nume P. P., mai are o condamnare anterioară de 9 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovituri cauzatoare de moarte și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prin sentința penală nr.57/(...) a Judecătoriei Galați, față de care prezenta infracțiune se presupune că ar fi comisă în stare de recidivă - față de toate aceste aspecte, deci față de comportamentul anterior al inculpatului (indiferent de faptul că este circumscris sau nu, sferei infracționale, stării de recidivă, etc.), față de caracterul imprevizibil al comportamentului uman, există riscul ca lăsat în libertate, inculpatul să se sustragă judecății sau, eventual, să comită alte fapte ilicite. Faptul că arestarea inculpatului s-a realizat cu mult timp după presupusa comitere a faptelor, nu are relevanță sub aspectul subzistenței temeiurilor arestării, pe de o parte pentru că, această împrejurarea îi este imputabilă inculpatului, el fiind cel care și-a luat o identitate falsă, îngreunând activitatea de depistare, iar pe de altă parte, pentru că, odată prins, percepția comunității este aceeași ca la momentul informării asupra faptelor - de revoltă, indignare, de neîncredere în reacția organelor judiciare la astfel de fapte. Termenul rezonabil al detenției preventive, apreciem că nu este depășit în cauză, chiar dacă momentul începerii acestei stări se situează în urmă cu aproape 7 luni (mandatul de arestare a fost confirmat la (...)), aceasta și din perspectiva jurisprudenței C., conform căreia, rezonabilitatea unei astfel de durate trebuie apreciată nu abstract, ci în funcție de specificul fiecărei cauzeîn parte - complexitatea cauzei, atitudinea părților din dosar și a organelor judiciare. Ori, în speță nu se identifică atitudini culpabile din partea inculpatului sau a instanței, în condițiile în care prima sesizare a instanței a avut loc la 24 septembrie 2010, prima verificare a măsurii arestării făcându- se la 28 septembrie 2010, după care la (...) s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor și s-a declinat competența soluționării cauzei la Tribunalul Cluj, unde nu s-a reușit încă demararea cercetării judecătorești, făcându-se demersuri pentru audierea părților vătămate, operațiune destul de dificilă, având în vedere nr. mare al acestora, dar și trecerea unui interval de timp îndelungat de la data comiterii faptelor, multe dintre aceste persoane schimbându-și adresa sau fiind plecate din țară. În ceea ce privește nulitatea urmăririi penale și, pe cale de consecință, afectarea măsurii arestării de aceeași nulitate - pe motiv că nu există un act de începere a urmăririi penale, nu există identitate între infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și cele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, în mod corect T. a constatat că asupra acestor aspecte s-a pronunțat prima instanță sesizată, cu ocazia primei verificări a măsurii arestării, analiză și soluție confirmată apoi de instanța de control judiciar. De altfel, s-a apreciat corect la momentul respectiv că, astfel de neregularități nu atrag nulitatea absolută a urmăririi penale și, respectiv, a măsurii arestării, ci eventual, nulitatea relativă care însă, nu a fost invocată în termenul și condițiile prevăzute de lege, nefiind dovedită în cauză vreo vătămate a inculpatului, prin lipsa unui act distinct de începere a urmăririi penale. Împrejurări precum: lipsa identității între infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și cele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, necesitatea restituirii cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale, necompetența organului de urmărire penală - sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei și asupra cărora se va pronunța judecătorul fondului și, nu se justifică a fi analizate în cadrul procedurii verificării măsurii arestării, atât timp cât s-a stabilit că nu este incidentă în cauză sancțiunea nulității absolute a arestării preventive; chiar și în ipoteza în care s-ar impune restituirea cauzei la parchet pe motiv că s-a efectuat urmărirea penală de un alt organ decât cel competent, legea permite instanței să se pronunțe asupra măsurilor preventive ( în sensul menținerii sau revocării arestării preventive), conform art.332 alin.3 C.pr.pen., chiar dacă această ipoteză presupune că urmărirea penală, deci și arestarea, n-au fost efectuate de organul competent. Față de toate aceste considerente, se privește ca nefondat recursul formulat în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 25 lei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C. (fiul lui N. si G., născ. la 8 noiembrie 1969), deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 22 februarie 2011 a T.ui C. Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 25 lei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI L. M. ANA C. M. R. GREFIER M. VARODI-G. Red.A.C./Dact.H.C. 4 ex./(...). Jud.fond:M.L.;
| ← Decizia penală nr. 52/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 659/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
