Decizia penală nr. 275/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
D. PENALĂ NR.275/R/2011
Ședința publică din 02 martie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : C. I., judecător
JUDECĂTORI : L. H.
: I. M.
G. : L. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de către inculpatul T. L. D. împotriva deciziei penale nr.107/A/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.215 alin.1 și 2 C.penal cu aplic.art.37 lit.a C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 februarie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 958 din 18 mai 2009 Judecătoria Baia Mare a dispus condamnarea inculpatului T. L., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal, după schimbarea încadrării juridice din din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
A descontopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1932/(...) a J. B. M., definitivă prin decizia penală nr. 45/(...) a Curții de A. C., în componentele de 3 luni închisoare și 1 an închisoare.
A constatat că în privința pedepsei de 1 an și 5 luni închisoare aplicată prin S. penală nr. 433/(...) a J. B. M. - pentru infracțiunea prevăzută de art. 38 al. 1 din Decretul nr. 328/1966 și respectiv a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin aceeași sentință - pentru infracțiunea prev. de art. 178 alin. 1 Cod penal, Curtea de A. C. prin D. penală nr. 45/2003 a constatat ca fiind grațiate - prima în întregime prin art. 1 din Legea nr. 137/1997, iar a doua în ½ parte prin art. 2 din aceeași lege și în întregime prin art. 1 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 36 al. 1 Cod penal a contopit pedepsele de 3 ani închisoare,
3 luni închisoare, 1 an închisoare în cea mai grea de 3 ani închisoare, iar în baza art. 71 Cod Penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit a teza a II-a Cod penal.
A anulat mandatul de executare emis anterior și a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.
În temeiul art. 14 C.pr.penală raportat la art. 998 C. a obligat inculpatul la despăgubiri civile în cuantum reprezentând contravaloarea în lei la data plății a sumei de 4000 E., către partea civilă R. I. iar în baza art. 191
C.pr.penală a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 1500 lei.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că în primăvara anului 2002, inculpatul T. L. D. s-a deplasat în F. cu un autoturism marca
Mitsubishi Pajero pe care l-a împrumutat de la SC PYN SRL prin intermediul martorului R. Ș. (filele 13-14 din dosarul de urmărire penală). Martora P. I., administrator al societății comerciale menționate, a întocmit o procură într-un singur exemplar pentru ca inculpatul să poată conduce autoturismul în perioada (...)-(...). Împreună cu procura, martora a înmânat inculpatului, prin intermediul martorului C. M., administratorul parcului auto al societății, și certificatul de înmatriculare al autoturismului (filele 20-21 din dosarul de urmărire penală, fila 144 din dosarul nr. 4611/2004).
Instanța a constatat că declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile date de martorii R. D. și T. V., potrivit acestora, inculpatul înstrăinând autoturismul marca Mitsubishi Pajero către partea civilă contra sumei de 4000 euro, după ce i-a adus acesteia la cunoștință împrejurarea că este administratorul societății care apărea în certificatul de înmatriculare (filele
155-157, 162 din dosarul 4611/2004, filele 159-161 din dosarul 707/2008). De asemenea, instanța a reținut că în aceste declarații nu se menționează prezența la discuții sau la predarea sumei de 4000 E. a martorilor R. A. sau P. Z.
Declarațiile martorei R. A. și ale martorului P. Z. nu se coroborează, a reținut instanța, prima susținând că a asistat la mai multe discuții între partea vătămată și inculpat, discuții la care niciodată nu a participat soția părții vătămate, iar suma de 4000 euro a fost înmânată de către partea vătămată inculpatului în două tranșe la un interval de 2-3 zile, pentru a duce în țară și pentru a repara un autoturism marca Renault Kagoo „avariat pe partea dreaptă";. Martorul P. Z. a susținut că a participat la discuții între părți, la unele dintre acestea fiind prezentă și soția părții civile, iar banii au fost dați în două tranșe la interval de 2-3 săptămâni (fila 146 din dosarul 4611/2004). A mai arătat martorul că autoturismul Renault Kagoo încredințat de partea vătămată inculpatului pentru a-l duce în țară și pentru a-l repara, era „zgâriat puțin"; în partea din față"; (fila 148 din dosarul 4611/2004).
În drept, a constatat prima instanță, fapta inculpatului care, în primăvara anului 2002, în timp ce se afla în F., s-a prezentat drept proprietarul autoturismului marca Mitsubishi Pajero, pe care l-a înstrăinat astfel părții civile R. I. contra sumei de 4000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 2 Cod Penal, text de lege în temeiul căruia i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani.
La individualizarea și dozarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei (inculpatul s-a prezentat drept proprietarul unui autoturism pe care l-a împrumutat de la o societate comercială pentru a se deplasa în F.), precum și persoana inculpatului condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, fals, ucidere din culpă. De asemenea, instanța a constatat că inculpatul a fost arestat în lipsă
(mandatul 2.) și s-a sustras de la executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prins sentința penală nr. 1932/2001, definitivă prin decizia penală
45/2003 (mandatul de executare nr. 3063/(...)).
A constatat că, în cauză, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 37 lit. a Cod Penal dat fiind faptul că, hotărârea anterioară de condamnare arămas definitivă după săvârșirea faptei care face obiectul prezentului dosar, fiind de fapt în prezența concursului real de infracțiuni.
Constatând că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin S. penală nr. 1932/2001 a J. B. M., definitivă prin D. penală nr. 45 din 29 ianuarie 2003 a Curții de A. C. sunt concurente cu fapta cercetată în prezentul dosar, instanța, după descontopirea pedepsei de 1 an închisoare (S. penală nr.
1932/2001) în componentele de 3 luni închisoare și 1 an închisoare, și văzând că în privința pedepselor de 1 an și 5 luni închisoare și respectiv 2 ani și 4 luni închisoare (S. penală nr. 433/1992) Curtea de A. prin D. penală nr. 45/2003 a constatat ca fiind grațiate cele două pedepse - prima în întregime prin art. 1 din Legea nr. 137/1997, iar a doua în ½ parte prin art. 2 din aceiași lege și în întregime prin art. 1 din Legea nr. 543/2002, instanța, în temeiul art. 36 alin.
1 Cod penal a contopit pedepsele de 3 ani închisoare (aplicată prin prezenta) cu pedepsele de 3 luni închisoare și 1 an închisoare (ultimele două pedepse din S. penală nr. 1932/2001 a J. B. M.) în cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a C. penal având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice este incompatibilă cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.
Pentru aceste considerente, instanța în baza art. 334 Cod de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1 și 2 Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal în infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T. L. D., apel prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a și d Cod procedură penală, cu motivarea că nu a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, care i se reține în sarcină iar în subsidiar, că lipsesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, pentru că nu a susținut niciodată că autovehiculul marca Mitsubischi îi aparține, că nu l-a vândut, iar banii pe care i-a primit aveau un alt scop decât cel pe care îl susține în mod mincinos partea civilă R.
Tribunalul Maramureș prin decizia penală nr.107 din 27 mai 2010, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins apelul declarat de inculpatul T. L., împotriva sentinței penale nr. 958 din 18 mai 2009 a J. B. M..
J.ecând apelul declarat în baza motivelor invocate și din oficiu, tribunalul a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 1759 din 28 septembrie 2006 Judecătoria Baia
Mare a dispus condamnarea inculpatului T. L. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1 și 2 Cod penal, după înlăturarea art. 37 lit. a
Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare și a obligat inculpatul la plata despăgubirilor către partea vătămată R. I., în cuantum de 4000 euro.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T. L., apel care prin decizia penală nr. 240/A din 29 septembrie 2007 a fost admis, sentința desființată în parte doar sub aspectul înlăturării interzicerii exercitării dreptului accesoriu prev. de art. 64 lit. c Cod penal.
Curtea de A. C., soluționând recursul inculpatului, în temeiul art.38515 pct. 2 lit. a Cod procedură penală l-a admis, a casat decizia penală nr.
240/A/2006 a T.ui M. și sentința penală nr. 1759/(...) a J. B. M. și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv J. B. M., pe motiv că judecarea cauzei în primă instanță a avut loc fără citarea legală a inculpatului.
În rejudecare, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, în ciuda poziției de nerecunoaștere pe care inculpatul a înțeles să o adopte în sensul că, în primăvara anului 2002 inculpatul s-a întâlnit cu martorul R. Ș., pe care l-a cunoscut cu puțin timp în urmă, rugându-l să-i împrumute autoturismul pe care acesta îl conducea, pentru a se deplasa în F. în scopul achiziționării unui alt autoturism. Martorul a fost de acord, însă cum autoturismul era înmatriculat încă pe SC PYN P. SRL era necesar pentru a se deplasa în străinătate să i se elibereze o împuternicire în acest sens.
Martora P. I. - administratorul societății a întocmit o procură în acest scop, care apoi a ajuns la inculpat împreună cu certificatul de înmatriculare al autoturismului, prin intermediul martorului C. M.
În F., întâlnindu-l pe R. I., care s-a arătat interesat de achiziționarea autoturismului Mitsubishi condus de inculpat, i l-a vândut, prezentându-se proprietarul acestuia, în calitate de administrator al societății SC PYN P. SRL, pentru suma de 4.000 E., urmând ca după întoarcerea în țară să perfecteze și actele necesare înmatriculării.
După reîntoarcerea în țară, partea vătămată aflându-se la volanul autoturismului, a fost acostată de niște persoane necunoscute, printre care și martorul R. Ș., persoane care i-au comunicat că mașina le aparține, motiv pentru care ulterior a și fost ridicată de organele de poliție și predată societății căreia îi aparținea.
În drept, așa cum corect a reținut și instanța de fond, fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1 și 2 Cod penal, faptă pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare.
În mod corect au fost înlăturate dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal prin schimbarea încadrării juridice raportat la împrejurarea că inculpatul nu este recidivist, prezenta infracțiune fiind comisă anterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1932/2001 a J. B. M. (29 ianuarie 2003).
Pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, motiv pentru care a fost menținută și asta pentru că reflectă pe de-o parte persoana inculpatului, iar pe de altă parte gradul de pericol social al faptei comise și consecințele ei.
Deși citat legal la reședința indicată de apărătorul său ales, inculpatul nu s-a prezentat în instanță, comunicând însă punctul său de vedere și poziția sa în raport de incriminarea de care în mod evident are cunoștință.
Analizând însă toate probele administrate pe parcursul derulării procesului tribunalul a constatat că apărările invocate personal de inculpat dar și de apărătorul ales al acestuia sunt nefondate și evident făcute doar în scopul de a fi exonerat de răspunderea penală ce-i incumbă.
Faptul invocat cum că nu a vândut autoturismul din discuție ci doar l-a încredințat părții vătămate pentru a avea grijă de el este necredibil cu atât mai mult cu cât recunoaște primirea sumei reclamate, justificând-o însă într-o altă manieră.
Aceste susțineri nu sunt reale și în mod corect au fost înlăturate având în vedere declarațiile martorilor, a părții vătămate și nu în ultimul rând a soției acesteia, care confirmă tranzacția verbală încheiată dar și împrejurarea că inculpatul se comporta ca un adevărat proprietar al acelui autoturism.
Faptul că cei 4.000 E. pe care i-a primit de la partea vătămată R. I. au reprezentat comisionul lui pentru serviciile pe care urma să le presteze în favoarea acesteia, nu este nici el real. E greu de crezut că partea vătămată i-a dat inculpatului 4.000 E. doar pentru a transporta și repara autoturismul
Renault Kangoo, autoturism care nici măcar nu aparținea părții vătămate cisocietății CPSCE din F. (f.163 dosar) care i-a și dat împuternicire în acest sens. În plus, martorul T. V. care a făcut deplasarea cu inculpatul, cu acel autoturism până în țară, a aratat că acesta nu era avariat. E greu de crezut că a putut circula din F. în România cu un autoturism avariat, iar în plus, chiar martorii propuși în apărare se contrazic neputând indica locul exact în care acesta ar fi avut nevoie de reparații.
Cum sentința judecătoriei este temeinică și legală și sub aspectul laturii civile, suma stabilită de instanță fiind dovedită și justificată, tribunalul a respins apelul declarat ca nefondat cu consecința obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T. L. D. care a solicitat în principal, admiterea recursului, desființarea sentinței penale nr.
958/(...) a J. B. M., a deciziei penale nr. 107/A/(...) a T.ui M. și în temeiul art. 38516 alin. 2 rap. la disp. art. 380, art. 332 alin. 2, art. 250 și urm. C.pr.pen, să se dispună restituirea cauzei la procuror pentru a se lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale constatând în același timp nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în perioada (...) și finalizate prin R. din (...). În subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. 1 pct. 2 lit. c, raportat la dispozițiile art. 3859 pct. 2, pct. 10 Cod procedură penală solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, în raport de lipsa de procedură cu inculpatul, coroborat cu art. 3859 pct. 21 C.pr.pen. In tertio, în temeiul disp.art 38516 alin. 1 C.pr.pen., solicită admiterea recursului, casând hotărârii în temeiul disp. art.385 pct. 13, pct. 17 și pct. 18 C.pr.pen., cu consecința pronunțării prin aceeași decizie și asupra probelor ce vor fi administrate. În temeiul dispozițiilor art. 38515 pct.2 lit. d C.pr.pen, coroborat cu art. 3859 alin. 1 C.pr.pen, solicită rejudecarea cauzei și a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a, raportat la art. 10 lit. a, c și d C.pr.pen. În cele din urmă dacă nu se va pronunța una din soluțiile mai sus menționate, solicită a se constata că sunt incidente dispoz.art.741 C.proc.pen., prejudiciul fiind recuperat urmând a se dispune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ ca efect al casării hotărârilor pronunțate. În raport de primul motiv de recurs s-a invocat a se avea în vedere nulitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate de către organul de urmărire penală, împotriva inculpatului aflat în detenție în perioada (...) - (...), respectiv lipsa vizării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, precum și nulitatea actului de sesizare determinat de necorelarea actului de sesizare cu concluziile rezultate ulterior, în etapa cercetării judecătorești. În condițiile în care toate actele de urmărire penală, s-au făcut în lipsa inculpatului, în raport de art. 38516 alin. 2, art. 380, art. 332 alin. 2, art. 197 alin. 2 și 3, art. 74 C.pr.pen., se impune constatarea nulității absolute a tuturor acestor acte, inclusiv a actului de sesizare, consecința fiind desființarea acestora, cu consecința restituirii cauzei la procuror pentru a se reface urmărirea penală. Sub un alt aspect se invocă nulitatea actului de sesizare a instanței de judecată, respectiv rechizitoriul, atât din perspective faptului că "a finalizat" o urmărire penală fără asigurarea dreptului la apărare a inculpatului, arestat în altă cauză, cât și a premiselor de fapt și de drept ce au stat la baza acestuia. Trimiterea în judecată a inculpatului a avut în vedere infracțiunea de înșelăciune sub forma întrebuințării de nume sau calități mincinoase. În etapa cercetării judecătorești poziția părții vătămate R. I. s-a schimbat radical în sensul că a afirmat că nu crede că inculpatul a avut intenția de a-l înșela, ceeace fac ca fapta reținută prin rechizitoriu să fie alta decât cea rezultată în etapa cercetării judecătorești, motiv pentru care apreciază că în raport de disp. art. 263, coroborat cu art. 197 alin. 2 C.pr.pen., se impune admiterea recursului sub primul petit, în sensul restituirii cauzei la procuror în vederea întregirii urmăririi penale sub aspectul noii modalități de săvârșire a faptelor. Sub aspectul casării cu trimitere spre rejudecare primei instanțe, are în vedere dispozițiile art. 38518 Cod procedură penală în sensul obligativității pentru instanța de rejudecare a îndrumarului instanței de casare. C. îndrumărilor Curții de A. C. din D. nr. 706/R/2007 se dispunea ca în urma rejudecării, instanța, pe lângă reaudierea martorului R. D., să se pronunțe și cu privire la celelalte probe, inclusiv audierea martorului C. A., reaudierea părții civile, "efectuarea expertizei grafoscopice". In condițiile în care instanța s- a conformat doar în parte, hotărârile atacate se impun a fi desființate și trimiterea cauzei instanței de fond. Tot sub aspectul casării cu trimitere spre rejudecare are în vedere că hotărârile instanței de fond și de apel nu îndeplinesc cerințele disp. art. 356 lit. b și c C.pr.pen, iar pe de altă parte, nefiind analizate anumite cereri în probațiune, precum și probe, instanța de control judiciar este în imposibilitate obiectivă în efectuarea unei cenzuri depline și neechivoce. Consideră că, atât instanța de fond cât și cea de apel au menținut o hotărâre judecătorească de condamnare, fără o cercetare judecătorească efectivă dispunând condamnarea inculpatului pe depoziții testimoniale administrate în cadrul urmăririi penale și care au fost schimbate după casare prin reaudierea martorei R. D. și a părții civile R. I. În sensul dispozițiilor art. 385 alin. 1 C.pr.pen., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținând cauza spre rejudecare să se dispună asupra readministrării probelor, nemijlocit, de către instanța de casare. Cu privire la audierea inculpatului arată că acesta nu a fost audiat niciodată în cursul urmăririi penale, a cercetării judecătorești sau în apel, motiv pentru care se impune admiterea cererii noastre. Sub aspectul achitării inculpatului are în vedere nelegalitatea, atât a instanței de fond, cât și a instanței de apel, criticând hotărârea instanței de fond din perspectiva cauzei Ilișescu și C.ec contra României. In susținerea tezei de achitare a inculpatului pornește de la disp. art. 62 și art. 63 C.pr.pen., a Deciziei nr. 134/A/2007 a Curții de A. C., în raport de adevărata stare de fapt recunoscută parțial prin probele administrate după casare prin infirmarea unor aprecieri neechivoce a familiei R. făcute în faza de urmărire penală. Aceste probe administrate în faza de urmărire penală, respectiv depoziția martorei R. D. și a părții civile R. I., au constituit temeiul actului de sesizare și din păcate și al hotărârilor de condamnare după casare, cu toate că au fost administrate probe suplimentare, contradictorii în raport de cele administrate în faza de urmărire penală. Starea de fapt reținută este nereală și contrazice chiar probele pe care instanța le-a apreciat ca fiind pe deplin edificatoare, cu atât mai mult cele două depoziții ale martorei R. D. și a părți civile R. I. date după casare la termenul din data de (...). Având în vedere că acel prejudiciu a fost acoperit, solicită aplicarea art.74 indice 1 C.pr.pen. și aplicarea unei măsuri cu caracter administrativ. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru argumentele ce se vor exprima în continuare. În ceea ce privește solicitarea de casare a hotărârilor pronunțate și restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, ca urmare a aplicării dispoz.art.380, art.332 alin.2 și art.250 C.proc.pen., pentru lipsa verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior precum și pentru efectuarea urmăririi penale în lipsa inculpatului, Curtea apreciază că aceste dispoziții legale nu sunt incidente și nu se regăsesc printre condițiile prevăzute limitativ de art.332 alin.1 și 2 C.proc.pen. Astfel, articolul 264 alin.3 C.proc.pen. care prevede că rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului, completat cu decizia nr.9 din 2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată asupra unui recurs în interesul legii privind interpretarea acestor dispoziții, cu precizarea că lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare în condițiile art.300 alin.2 C.proc.pen., a fost introdus prin OUG nr.60/2006 ce a modificat Codul de procedură penală, astfel că la data întocmirii rechizitoriului în prezenta cauză respectiv 23 mai 2004, nu era aplicabil. Dispozițiile de procedură se aplică potrivit priincipiului tempus regis actum doar pentru viitor, respectiv pentru situațiile intervenite după intrarea lor în vigoare. În consecință, cele invocate în legătură cu nelegala sesizare a instanței pentru prima dată în recursul declarat, nu pot fi acceptate și nu pot duce la restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale. În legătură cu efectuarea urmăririi penale în lipsa inculpatului, se reține că nici acest motiv nu se circumscrie dispozițiilor art.332 alin.2 C.proc.pen.coroborat cu art.228 și următ.C.proc.pen.întrucât, pe de o parte prezența învinuitului sau inculpatului la efectuarea urmăririi penale nu este obligatorie, iar pe de altă parte cercetările s-au efectuat în lipsă întrucât la dosar se găseau dovezi din care a rezultat că inculpatul este arestat în F., față de acesta emițându-se un mandat de arestare preventivă în lipsă ce a determinat darea sa în urmărire internațională, mandat ce nu a fost executat nici până la această dată, inculpatul lipsind de altfel la toate termenele de judecată la instanța de fond, apel iar apoi în rejudecare, inclusiv la instanța de recurs deși procedura cu acesta a fost legal îndeplinită. Inculpatul a invocat și împrejurarea că nu a fost citat legal la instanța de fond, aspect care nu corespunde realității, întrucât s-a efectuat procedură cu străinătatea la domiciliul indicat de acesta prin avocat și pentru care există confirmare de primire, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel. În consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art.38515 alin.1 pct.2 lit.c C.proc.pen. Referitor la aplicarea dispozițiilor art.38516 alin.1 C.proc.pen., în sensul de a se admite recursul și a se reține cauza spre rejudecare pentru administrarea altor probe, se constată că nici acesta nu este întemeiat, întrucât, instanța de fond a respectat îndrumările deciziei de casare, administrând toate probele necesare și utile, în mod corect respingând cererea de efectuare a unei expertize grafice, în lipsa documentului original, precum și audierea prin comisie rogatorie a martorului C. A. care domiciliază în Irlanda și a cărui adresă nu este cunoscută, constatând imposibilitatea de administrare a acestei probe. Instanța de recurs constată că în cauză probațiunea ce a fost administrată este suficientă pentru a fi analizată sub aspectul chestiunilor de fond și din acest punct de vedere reține că, atât instanța de fond, cât și cea deapel, au stabilit în mod corect starea de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare jduecătorească, precum și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 alin.1 și 2 C. Astfel, în mod judicios s-a stabilit că în primăvara anului 2002 inculpatului i s-a încredințat spre folosință de către reprezentanții SC PYN P. SRL autoturismul marca Mitsubishi Pajero printr-o procură întocmită de administratorul societății, martora P. I., ce îi permitea conducerea autoturismului în perioada 7 martie 2002-31 decembrie 2002, dar pe care inculpatul l-a vândut ulterior părții vătămate R. I. cu suma de 4000 euro, prezentându-se ca proprietar al acestui autoturism. Această situație de fapt este susținută de martorii audiați în cauză, respectiv P. I., R. Ș., R. D. și T. V., declarațiile acestora coroborându-se în totalitate cu declarația părții vătămate R. I., care a fost constantă pe tot parcursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. Chiar dacă în declarația dată la instanța de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, partea vătămată a făcut mențiunea că nu crede că inculpatul a avut intenția de a-l înșela, aceasta nu este în măsură să modifice statuările instanțelor în legătură cu reținerea săvârșirii faptei de către inculpat, prin inducerea în eroare ca urmare a folosirii unor mijloace frauduloase sau calități mincinoase, așa cum este reglementat în art.215 alin.1 și 2 C. O astfel de declarație a fost făcută de partea vătămată doar ultima dată când a fost audiat ca urmare a rejudecării după casare, precizare ce nu poate fi luată în considerare prin prisma celorlalte susțineri și a probelor care s-au coroborat cu acestea. În mod corect au fost înlăturate ca nesincere declarațiile martorului R. A. și P. Z. care nu se coroborează între ele, dar nici cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză și ale părții vătămate. Pentru cele mai sus arătate, Curtea apreciază că probele conduc în mod cert la vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 alin.1 și 2 C.pentru care i s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art.72 C., de împrejurarea că acesta a mai fost condamnat pentru fapte concurente pentru care s-au efectuat operațiunile de contopire în mod judicios. La termenul la care s-a judecat cauza în recurs, apărătorul inculpatului a depus la dosar o declarație autentificată la notar sub nr.294/(...) provenind de la numitul R. I. în care se face mențiunea că prejudiciul de 4000 de euro a fost acoperit în totalitate de inculpatul T. L. D. și că declarația se face pentru dosarul penale nr.(...). În legătură cu solicitarea apărătorului inculpatului ca, în cauză să se facă aplicarea dispoz.art.741 C.proc.pen., Curtea reține că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză, întrucât în alin.1 se face mențiunea acoperirii prejudiciului în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță ori, inculpatul susține că acest prejudiciu a fost recuperat doar după introducerea cererii de recurs. În această situație nu sunt incidente dispoz.art.13 C., întrucât acest text de lege nu se referă la norme de procedură ce sunt de strictă interpretare și aplicare, doar pentru situațiile pentru care sunt reglementate. Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de către inculpat va fi respins ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.întrucât motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar din oficiu, instanța nu a constatat că existența vreunui viciu care să impună casarea hotărârilor atacate. Văzând și disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. L. D. împotriva deciziei penale nr.107 din (...) a T.ui M.. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare. D. este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din 2 martie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G. C. I. I. M. L. H. L. S. Red.C.I./A.C. 3 ex. - (...) J..fond.Gondor O.
| ← Decizia penală nr. 143/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1466/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
