Decizia penală nr. 934/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

D. PENALĂ NR. 934/R/2011

Ședința publică din 6 iunie 2011

I. constituită din: PREȘEDINTE : V. C.- președinte secție JUDECĂTORI : A. D. L.

M. Ș.

GREFIER : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.

S-a luat spre examinare recursul formulat de către incupatul V. L., împotriva sentinței penale nr. 40 din 15 aprilie 2011, pronunțată de J. Ș.-S., în dosarul nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 37 lit.a Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat I. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține declarația dată în fața instanței de fond și numai dorește să facă completări la aceasta. De asemenea mai arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărâriiatacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei considerând-o prea mare față de prejudiciul cauzat. De asemenea arată că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

Se mai arată de către apărătorul inculpatului că acesta a recunoscut comiterea faptei, iar pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești acesta a avut o atitudine sinceră și a cooperat cu organele de urmărire penală.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În continuare se arată de către reprezentantul parchetului că, instanța de fond a avut în vedere, în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. I. a constatat că infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie față de liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 805/13 iulie 2009 a Judecătoriei Satu-Mare.

Solicită a se avea în vedere că, inculpatul a săvârșit mai multe fapte penale după liberarea sa condiționată, ceea ce arată nepăsarea sa totală față de valorile ocrotite de legea penală cât și perseverența infracțională extrem de ridicată.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei relevat de modul de săvârșire al acesteia, de circumstanțele personale ale inculpatului.

Inculpatul V. L. având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu consecința reducerii pedepsei aplicate de către instanța de fond.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 40 din 15 aprilie 2011 a Judecătoriei S. S., în baza art.208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.320¹ Cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului V. L., fiul lui L. și I., născut la data de (...), în municipiul Z., jud. S., cetățean român, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, domiciliat în loc. Gîrceiu, nr.99, comuna C. , jud. S., CNP 1., în prezent în P.N.T O. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar este concurentă cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.

40/(...) a Judecătoriei Z., definitivă la data de (...) prin respingerea recursului declarat de inculpat, pedeapsă a cărei executare a început la data de (...).

S-a constatat că prin S. penală nr. 40 din 26 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul (...) a Judecătoriei Z., în baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă neexecutat de 913 zile închisoare conform sentinței penale nr.805/(...) a Judecătoriei Satu-Mare, acesta fiind contopit cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea pentru care a fost judecat în acel dosar, iar inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu privare de libertate.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă din sentința penală nr.40/(...) a

Judecătoriei Z., repune pedepsele componente în individualitatea lor: 4 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr.40/(...) a Judecătoriei Z. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat) și un rest de 913 zile față de liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 805/(...) a Judecătoriei Satu Mare la data de (...) și, în baza art.36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, s-au contopit pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 ani, cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că părțile vătămate V. E. și C. V., nu s-au constituit părți civile în cauză, deși prejudiciul nu a fost recuperat.

În baza art.118 alin.1 lit.e) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul V. L. a sumei de 1650 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii, iar în baza art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate partea executată, de la (...) la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.55/2011/ (...) emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.40/(...), pronunțată de Judecătoria Zalău, rămasă definitivă prin decizia penală nr.319/R/(...) a Curții de A. C. N. și s-a dispus emiterea unor forme noi de executare conform prezentei hotărâri.

În baza art.191 alin.1 și art. 189 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 700 lei, din care suma de 300 lei avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, 300 lei pentru av.Cubleșan R. (pentru faza de urmărire penală), 200 lei pentru av. H. A. (pentru faza de judecată).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă J. S. S. înregistrat la data de (...) sub nr.(...) al acestei instanțe s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. L. pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 și art.37 lit.a) Cod penal.

S-a reținut în esență, din actul de sesizare al instanței că în data de (...), pe timp de zi, inculpatul V. L. a intrat fără drept în curtea și apoi în locuința părții vătămate V. E. din localitatea Ș. S. și din bucătărie, de pe masă, a sustras un telefon mobil marca Sony Ericson; în data de (...) inculpatul V. L. s-a deplasat la locuința părții vătămate C. V. din localitatea Ș. S. și după ce a intrat în locuință, pe ușa deschisă s-a întâlnit cu partea vătămată C. V. pe care l-a întrebat dacă are să-i dea câteva flacoane goale, pentru a-i lăsa ulei fiului acestuia. În timp ce partea vătămată s-a dus în curte să caute flacoane, învinuitul a sustras dintr-o cameră, de pe o masă, suma de 1.600 lei apoi a părăsit locuința, spunându-i părții vătămate că revine cu uleiul, însă nu a mai revenit.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: declarații de învinuit (f.12,13,15,16);declarații de părți vătămate (f.17,19,44,45);proces - verbal de reconstituire (f.21,46);proces - verbal de prezentare pentru recunoaștere (f.41,47).

La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului.

La termenul de judecată din 13 aprilie 2011 inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele :

In data de (...), pe timp de zi, inculpatul V. L. a intrat fără drept în curtea și apoi în locuința părții vătămate V. E. din localitatea Ș. S. și din bucătărie, de pe masă, a sustras un telefon mobil marca Sony Ericson. Inculpatul s-a întâlnit în curte cu partea vătămată V. E. , care însă nu l-a văzut pe acesta când a ieșit din locuință, a întrebat-o pe partea vătămată dacă nu-l cunoaște pe un instalator numit „ K.. Partea vătămată i-a răspuns că

„nu"; astfel că inculpatul a părăsit curtea locuinței.

După un timp, partea vătămată a intrat în locuință ocazie cu care a constatat că i-a fost sustras telefonul.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, iar cu ocazia efectuării unei recunoașteri din grup, partea vătămată l-a recunoscut ca fiind cel pe care în data de (...) l-a găsit în curtea locuinței sale (f.41). De asemenea, cu ocazia audierii părții vătămate, aceasta a declarat că, cu ocazia efectuării reconstituirii, inculpatul a declarat că în ziua în care a intrat în locuința ei, era „ un morman"; de covoare pe jos, aspect confirmat și de partea vătămată care arată că făcea curățenie (f.18,19).

Prejudiciul cauzat părții vătămate V. E. este în sumă de 50 lei însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, deși nu și-a recuperat telefonul.

2. În data de (...) inculpatul V. L. s-a deplasat la locuința părții vătămate C. V. din localitatea Ș. S. și după ce a intrat în locuință, pe ușa deschisă s-a întâlnit cu partea vătămată pe care l-a întrebat dacă are să-i dea câteva flacoane goale, pentru a-i lăsa ulei fiului acestuia. În timp ce partea vătămată s-a dus în curte să caute flacoane, inculpatul a sustras dintr-o cameră, de pe o masă, suma de 1.600 lei apoi a părăsit locuința, spunându-i părții vătămate că revine cu uleiul, însă nu a mai revenit.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, iar cu ocazia efectuării unei recunoașteri din grup, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel care în data de (...) a pătruns în locuința sa și i-a cerut flacoane pentru ulei (f.51).

Prejudiciul cauzat părții vătămate C. V. este în sumă de 1.600 lei însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, deși nu și-a recuperat prejudiciul (f.48,49).

În drept, fapta inculpatului V. L. care în data de (...) a sustras din locuința părții vătămate V. E. un telefon mobil și care în data de (...) a sustras din locuința părții vătămate C. V. suma de 1.600 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt în formă continuată, faptă prev. de art. 208 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal.

I. de fond a reținut că inculpatul a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie întrucât prin sentința penală nr. 47/(...) a T.ui S. definitivă prin D. penală nr. 143/(...) a Curții de A. C. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.211 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal. A fost arestat în data de (...) și eliberat în (...) cu un rest de 913 zile, prin sentința penală nr. 805/(...) a Judecătoriei Satu Mare. Prin S.penală nr. 40 din 26 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul (...) a Judecătoriei Z., în baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă neexecutat de 913 zile închisoare conform sentinței penale nr.805/(...) a Judecătoriei Satu-Mare, acesta fiind contopit cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea pentru care a fost judecat în acel dosar, iar inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu privare de libertate.

În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, avându-se în vedere și modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Inculpatul V. L. este născut la data de (...), iar potrivit fișei de cazier acesta a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, fiind încarcerat ultima dată la (...) și eliberat la (...), având de executat un rest de pedeapsă de 913 de zile (f.28-29).

În temeiul art. 37 lit. a Cod penal instanța de fond a constatat că infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie față de liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 805/(...) a Judecătoriei Satu Mare la data de (...), cu un rest neexecutat de 913 zile neîmplinit până la data comiterii infracțiunii deduse judecății în prezentul dosar.

Inculpatul are 7 clase, este necăsătorit și nu are un domiciliu stabil.

Pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești a avut o atitudine sinceră, a recunoscut săvârșirea faptelor și a cooperat cu organele de urmărire penală.

A mai reținut judecătoria și faptul că acesta a săvârșit mai multe fapte penale după liberarea sa condiționată, ceea ce arată nepăsarea sa totală față de valorile ocrotite de legea penală cât și perseverența infracțională extrem de ridicată.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizate prev.de art.72

Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei relevat de modul de săvârșire al acesteia, de circumstanțele personale ale inculpatului.

Inculpatul V. L. este născut la data de (...), iar potrivit fișei de cazier acesta a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni de furt calificat și tâlhărie.

Inculpatul are 7 clase, este necăsătorit și nu are un domiciliu stabil.

Pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești a avut o atitudine sinceră, a recunoscut săvârșirea faptelor și a cooperat cu organele de urmărire penală.

A reținut instanța de judecată faptul că acesta a săvârșit mai multe fapte penale după liberarea sa condiționată, ceea ce arată nepăsarea sa totală față de valorile ocrotite de legea penală cât și perseverența infracțională extrem de ridicată.

Având în vedere aceste criterii, reținând în privința inculpatului dispozițiile art.3201 al.7 Cod procedură penală, instanța a dispus condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

De asemenea, instanța a constatat că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar este concurentă cu infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.40/(...) a Judecătoriei Z., definitivă la data de (...) prin respingerea recursului declarat de inculpat, pedeapsă a cărei executare a început la data de (...).

Prin S. penală nr. 40 din 26 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul (...) a

Judecătoriei Z., în baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă neexecutat de 913 zile închisoare conform sentinței penale nr.805/(...) a Judecătoriei Satu-Mare, acesta fiind contopit cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea pentru care a fost judecat în acel dosar, iar inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu privare de libertate.

I. a descontopit pedeapsa rezultantă din sentința penală nr. 40/ (...) a

Judecătoriei Z., a repus pedepsele componente în individualitatea lor: 4 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 40/(...) a Judecătoriei Z. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat) și un rest de 913 zile față de liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 805/(...) a Judecătoriei Satu Mare la data de (...) și, în baza art. 36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, a contopit pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 ani, cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că părțile vătămate V. E. și C. V., nu s-au constituit părți civile în cauză, deși prejudiciul nu a fost recuperat.

În baza art.118 alin.1 lit.e) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul V. L. a sumei de 1650 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii, iar în baza art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate partea executată, de la (...) la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.55/2011/ (...) emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.40/(...), pronunțată de Judecătoria Zalău, rămasă definitivă prin decizia penală nr.319/R/(...) a Curții de A. C. N. și dispune emiterea unor forme noi de executare conform prezentei hotărâri.

În baza art.191 alin.1 și art. 189 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 700 lei, din care suma de 300 lei avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, 300 lei pentru av.Cubleșan R. ( pentru faza de urmărire penală), 200 lei pentru av. H. A. (pentru faza de judecată).

Împotriva acestei sentințe, inculpatul V. L. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei, considerând-o prea mare față de prejudiciul cauzat Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că acesta nu este fondat.

I. de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, în baza materialului probator judicios administrat în cursul urmării penale, judecata desfășurându-se potrivit art. 320/1 C.pr.pen.

Procedând la individualizarea pedepselor în limitele reduse cu o treime, instanța de fond a avut în vedere atât faptele comise în prezentul dosar (două furturi din locuință, ceea ce dovedește o periculozitate socială si o îndrăzneală sporite ale inculpatului) precum și antecedența penală a acestuia. Astfel, anterior acesta a mai fost condamnat în două rânduri pentru comiterea infracțiunii de furt calificat iar apoi la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, în prezent fiind arestat în altă cauză tot pentru furt și fiind cercetat în încă două dosare de pe rolul instanțelor din S..

În aceste condiții, atitudinea de recunoaștere a inculpatului este doar una care justifică aplicarea unei pedepse înspre (dar sub) media generală rezultată în urma reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime (de la 8 luni la 8 ani).

În consecință și neconstatând din oficiu motive de nelegalitate ale sentinței recurate, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul V. L. împotriva sentinței penale nr. 40 din 15 aprilie 2011 a Judecătoriei Ș. S..

Potrivit articolului 36 alin. 3 Cod Penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului recurent timpul arestului preventiv, începând cu data de

(...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul V. L. fiul lui L. si I., nasc.la (...), in prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 40 din 15 aprilie 2011 a Judecătoriei S. S..

Potrivit articolului 36 alin. 3 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului recurent timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

D. este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 6 iunie 2011 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, V. C. A. D. L. M. Ș.

GREFIER, M. N.

Red.A.D.L. Dact.H.C./4 ex./(...) Jud.fond: D.M.-A.;

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 934/2011, Curtea de Apel Cluj