Decizia penală nr. 28/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALA SI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.28/R/2011

Ședința publică din 13 ianuarie 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. C.

V. G. GREFIER: D. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror

D. S.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către P. de pe lângă Tribunalul Sălaj și de inculpatul S. B. M. împotriva deciziei penale nr.105 din 29 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe inculpații Ș. D. I., M. P. A., B. D. I.A și I. C. M. trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev.de art- 211 al.1,2, lit. a,b,c, al.2/1 lit. a și b Cp cu aplicarea art. 41 al.2 Cp și art- 75 lit. c Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. B. M., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Mateș R., inculpatul Ș. D. I., aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, av.Chilea M., inculpata B. I., asistată de apărător din oficiu, av.Cuibus C., inculpata I. C., asistată de apărător din oficiu, av.P.escu Roman Mihnea, inculpatul M. P. A., asistat de apărător ales, av.Ielciu M., toți avocații din Baroul Cluj, cu delegații la dosar, părțile resp.civilmente B. D., I. I. și M. D., lipsă fiind aut.tutelară S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, părțile resp.civilmente B. I., I. T., M. O. și părțile civile A. C., S. J. de A. S. și S. J. de U. S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorii desemnați din oficiu ai inculpaților S. B. și M. P., av.Bara S. și av.P. P. care solicită acordarea parțială a onorariilor avocațiale pentru studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Reprezentantul P. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpaților M., Ș. și S. în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptelor. Soluția atacată este nelegală deoarece inculpatele minore B. și I. au fost condamnate pentru o singură infracțiune de complicitate la tâlhărie și nu pentru 3 infracțiuni de complicitate la tâlhărie, deși din probele administrate în cauză rezultă că au săvârșit aceste infracțiuni. S. a se reține că inculpatele au fost cele care au comunicat numărul persoanelor aflate în local celorlalți inculpați și au asigurat paza. Câtă vreme inculpații au fost condamnați fiecare pentru trei infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs, și inculpatele trebuiau să fie condamnate pentru trei infracțiuni de complicitate aflate în concurs ideal. Hotărârea este și netemeinică în ce privește pedepsele aplicate inculpaților S., Ș. și M., în favoarea cărora s-au reținut circumstanțe atenuante, ajungând ca pedepsele aplicate acestora să fie mai mici decât cele aplicate complicilor.

Apărătorul inculpatului S. B. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, spre minimul special prevăzut de lege. S. de fapt nu este contestată, având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. S-a susținut de către reprezentantul P. că instanța a greșit reținând circumstanțe atenuante și aplicându-i o pedeapsă inculpatului mai mică decât cea aplicată complicilor. Trebuie să se aibă în vedere că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție, iar ceilalți inculpați la 3 ani și

6 luni cu suspendare. În mod corect s-au reținut circumstanțele atenuante, având în vedere că inculpatul a fost sincer, a recunoscut faptele comise, le-a regretat, nu are antecedente penale, a acționat într-un moment de impuls și nu și-a dat seama de gravitatea faptelor sale. Timpul petrecut în arest l-a făcut să conștientizeze gravitatea faptei comise, astfel că o pedeapsă spre minimul special ar fi în măsură să asigure reeducarea inculpatului.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.

Apărătorul inculpatei I. C. solicită respingerea recursului declarat de

P. ca nefondat. Prin decizia atacată au fost majorate pedepsele aplicate inculpatelor în situația în care apelul P. nu a vizat pedepsele aplicate acestora. Instanța de fond a pronunțat o soluție corectă. În mod corect a fost condamnată inculpata pentru o singură infracțiune de complicitate la tâlhărie. E. contradicții între dispozitiv și conținutul hotărârii instanței de fond, deoarece s-au reținut circumstanțe atenuante în considerentele hotărârii, dar acestea nu mai apar în dispozitiv. Nu este temeinică și legală majorarea pedepsei aplicate inculpatei. De altfel, situația acesteia este absurdă, deoarece a fost condamnată la o pedeapsă mai mare decât cea la care au fost condamnați autorii, neavând nicio relevanță modalitatea de executare. S. casarea deciziei pe latură penală. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului Ș. D. solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. S. de fapt reținută în decizia atacată este corectă, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prev.de art.72 C.pen. și circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a, c C.pen. S. a se avea în vedere conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră și faptul că a colaborat pentru aflarea adevărului și pentru descoperirea inculpatelor B. și I. P. aplicate inculpatului sunt corecte, motiv pentru care solicită respingerea recursului P.. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatei B. I. achiesează concluziilor formulate de apărătorul inculpatei I. T. a majorat pedeapsa aplicată inculpatei la 3 ani și

6 luni, în condițiile în care s-au reținut și disp.art.99 alin.2 C.pen. și inculpata nu are antecedente penale, fiind o pedeapsă prea mare raportat la pedepsele aplicate autorilor. Se impune desființarea deciziei sub aspectul laturii penale. Inculpata a săvârșit o singură infracțiune și nu trei, cum susține procurorul. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului M. P. solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. Singurul motiv de recurs al P. în privința inculpatului este faptul că acesta aavut aceeași contribuție și că greșit s-a aplicat o pedeapsă redusă cu suspendare. S-au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului de care nu s-a făcut vorbire în recursul P.. Inculpatul era minor la momentul săvârșirii faptei, nu are antecedente penale, a avut o comportare bună până la acea dată, se preocupa de activitatea de învățare și a recunoscut și regretat comiterea faptei. Față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 3 luni, perioadă în care a conștientizat gravitatea faptei comise și apoi, s-a prezentat la fiecare termen de judecată. Scopul procesului penal este reeducarea inculpatului, ori există suficiente garanții la dosar ca instanța să decidă că acest scop poate fi atins și prin luarea unei măsuri neprivative de libertate. P. aplicată complicilor este prea mare față de pedepsele aplicate corect autorilor.

Inculpatul S. B., având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă.

Inculpatul Ș. D., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat de P. și menținerea deciziei atacate.

Inculpata B. I., având ultimul cuvânt, arată că a făcut o greșeală care nu se va mai repeta.

Partea resp.civilmente B. D. arată că a fost un accident, care nu se va mai repeta.

Inculpata I. C., având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate. Partea resp.civilmente I. I. solicită să i se acorde o șansă inculpatei. Inculpatul M. P., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului

P. și menținerea deciziei atacate. Arată că regretă cele întâmplate, iar timpul petrecut în arest l-a făcut să conștientizeze gravitatea faptei comise.

Partea resp.civilmente M. D. solicită respingerea recursului P. și menținerea deciziei atacate. Arată că inculpatul este elev la școală și nu va mai comite astfel de fapte.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 120/(...), pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr. (...), în baza art. 334 C.proc.pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților Ș. D. - I., S. B. - M. ȘI M. P. - A., în sensul că în loc de câte o infracțiune de tâlhărie în formă continuată prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21 lit. a și b C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., au fost reținute câte trei infracțiuni de tâlhărie în concurs ideal pentru fiecare inculpat, fapte prevăzute de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a,b,c și alin. 21 lit. a și b C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen.

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c Cod penal și ( 21 ) lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c Cod penal, art. 76 Cod penal și art. 75 lit. c

Cod penal, a fost condamnat inculpatul Ș. D. - I., fiul lui A. și M., născut la data de (...), în loc. Z., jud. S., cu domiciliul în Z., str. G. D., nr.55, jud. S., CNP 1., cetățean român, studii medii, fără antecedente penale, la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate S. C. - L.

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c Cod penal și ( 21 ) lit. a, b C.pen. cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c C.pen., art. 76 Cod penal și art. 75 lit. c C.pen., a fost condamnat inculpatul Ș. D. I. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate S. D. - C.

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c Cod penal și ( 21 ) lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c Cod penal, art. 76 Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal și art. 33 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul Ș. D. - I. la pedeapsa de :

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate A. C. - P.

În baza art. 33 lit. b Cod penal raportat la art. 34 lit. b C.pen., au fost contopite pedepsele, fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Inculpatul Ș. D. - I. urmând să execute astfel pedeapsa rezultantă de 3

( trei ) ani închisoare cu regim de detenție.

În baza art. 71 C.pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 (1) lit. a teza a II -a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale .

În baza art. 350 C.proc.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului Ș. D. - I. și în baza art. 88 C.pen., i-a fost dedusă din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestului preventiv de la data de (...) până la zi.

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c C.pen. și ( 21 ) lit. a, b C.pen. cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c C.pen., art. 76 Cod penal și art. 75 lit. c C.pen., a fost condamnat inculpatul S. B. - M., fiul lui M. și N., născut la data de (...), în Șimleu Silvaniei, jud. S., domiciliat în Z., str. Dumbrăvița, bl. D 12, sc. A, ap.13, jud. S., CNP 1., cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate S. C. - L. .

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c Cod penal și ( 21 ) lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c Cod penal, art. 76 Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. B. - M. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate S. D. - C.

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c Cod penal și ( 21 ) lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c Cod penal, art. 76 Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal și art. 33 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. B. - M. la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate A. C. - P.

În baza art. 33 lit. b Cod penal raportat la art. 34 lit. b C.pen., au fost contopite pedepsele, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Inculpatul S. B. - M. urmând să execute astfel pedeapsa rezultantă de

3 (trei) ani închisoare cu regim de detenție.

În baza art. 71 C.pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 (1) lit. a teza a II -a și b C.pen., pe durata executării pedepsei principale .

În baza art. 350 C.proc.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului S. B. - M. și în baza art. 88 C.pen., fiind dedusă din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestului preventiv de la data de (...) până la zi.

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c Cod penal și ( 21 ) lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c Cod penal, art. 76 Cod penal și art. 99 (3) C.pen., a fost condamnat inculpatul M. P. - A., fiul lui D. și O., născut la data de (...), în loc. Z., jud. S., domiciliat în Z., Aleea R., bl. C 23, sc. A,ap.12, jud. S., CNP 1., cetățean român, elev in clasa a XI-a la C. T. A. P. I. din Z., fără antecedente penale, la pedeapsa de :

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate S. C. - L.

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c Cod penal și ( 21 ) lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c Cod penal, art. 76 Cod penal și art. 99 (3)

C.pen., a fost condamnat inculpatul M. P. A. la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate S. D. - C.

În baza art. 211 (1, 2) lit. a, b, c Cod penal și ( 21 ) lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 74 (1) lit. a, c Cod penal, art. 76 Cod penal, art. 99 (3) Cod penal și art. 33 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. P. - A. la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra părții vătămate A. C. - P.

În baza art. 33 lit. b Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele, fiindu-i aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare .

În baza art. 110 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioada de 4 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, sub supravegherea S.ui de P. de pe lângă

Tribunalul Sălaj .

Inculpatul M. P. - A. s-a supus măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863 lit. a, b, c, d Cod penal, respectiv : a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 1101 C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau în cazul comiterii de noi infracțiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71(1) Cod penal cu art. 64 lit. a teza II și lit. b

Cod penal, iar în baza art. 71 (5) Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen.

În baza art. 350 C.proc.pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M. P. - A. și în baza art. 88 C.pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestului preventiv de la data de (...) până la zi.

În baza art. 26 raportat la art. 211 (1, 2) lit. a, b, c și ( 21 ) lit. a și b

Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 2 din Cod penal, a fost condamnată inculpata B. D. - I.A, fiica lui I. și D.-C., născută la data de (...) in Z., jud. S., domiciliată in Z., B-dul M. V., bl. E 1, sc. A, ap.7, jud. S., CNP 2., cetățean român, elevă in clasa a IX-a la C. N. S. - Z., fără antecedente penale la pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată.

În baza art. 110 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioada de 3 ani, care constituie termen deîncercare pentru inculpată, sub supravegherea S.ui de P. de pe lângă

Tribunalul Sălaj.

Inculpata B. D. - I. s-a supus măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863 lit. a, b, c, d Cod penal, respectiv: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 1101 C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau în cazul comiterii de noi infracțiuni .

S-a făcut aplicarea art. 71(1) Cod penal cu art. 64 lit. a teza II și lit. b

Cod penal, iar în baza art. 71 (5) Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

În baza art. 26 raportat la art. 211 (1, 2) lit. a, b, c și ( 21 ) lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 2 C.pen., a fost condamnată inculpata I. C.-M., fiica lui T. și I., născută la data de (...) în Z., jud. S., domiciliată in com. B., sat Ban, nr.3, jud. S., cu reședința în Z., I. C. T. A. P. I., camera nr.

29, jud. S., CNP 2., cetățean român, elevă în clasa a X-a la C. T. A. P. I. Z., fără antecedente penale, la pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată .

În baza art. 110 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioada de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpată, sub supravegherea S.ui de P. de pe lângă

Tribunalul Sălaj .

Inculpata I. C. - M. s-a supus măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863 lit. a, b, c, d Cod penal, respectiv : a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 1101 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau în cazul comiterii de noi infracțiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71(1) Cod penal cu art. 64 lit. a teza II și lit. b

Cod penal, iar în baza art. 71 (5) Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

S-a constatat că părțile vătămate SC T. C. SRL Z. și S. D. C. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 14 Cod penal, raportat la art. 998 Cod civil, art. 313 din OUG nr. 72/2006 și art. 1000 (2) Cod civil, s-a admis cererea părții civile S. J. de U. Z., fiind obligați, în solidar, inculpații Ș. D. - I., S. B. - M., M. P. -

A., B. D. - I. și I. C. - M. și în solidar, inculpații minori cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 180,28 lei cu titlu de daune materiale în favoarea acestei părți civile, sumă actualizată cu rata inflației până la data plății efective.

În baza art. 14 Cod penal, raportat la art. 998 Cod civil, art. 313 din

OUG nr. 72/2006 și art. 1000 (2) Cod civil, s-a admis în parte cererea părții civile S. J. de A. S., fiind obligați, în solidar, inculpații Ș. D. - I., S. B. - M., M. P. - A., B. D. - I. și I. C. - M. și în solidar inculpații minori cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 6,48 lei cu titlu de daune materiale în favoarea acestei părți civile.

S-au respins ca nedovedite restul pretențiilor civile pentru această parte civilă, respectiv obligarea inculpaților la plata sumei de 900 lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 14 C.pen., raportat la art. 998 C. și art. 1000 (2) C., s-a admis în parte cererea părții civile S. C. - M., fiind obligați, în solidar, inculpații Ș. D. - I., S. B. - M., M. P. - A., B. D. - I. și I. C. - M. și în solidar inculpații minori cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 1.000 euro cu titlu de daune morale în favoarea acestei părți civile.

În baza art. 14 Cod penal, raportat la art. 998 cod civil și art. 1000 (2)

Cod civil, s-a admis în parte cererea părții civile A. C. - P., fiind obligați în solidar inculpații Ș. D. - I., S. B. - M., M. P. - A., B. D. - I. și I. C. - M. și în solidar, inculpații minori cu părțile responsabile civilmente, la plata sumelor de 107 lei, cu titlu de daune materiale și 2.000 euro, cu titlu de daune morale în favoarea acestei părți civile.

Inculpații minori M. P. - A., B. D. - I. și I. C. - M. au fost obligați să achite despăgubirile civile în solidar cu părțile responsabile civilmente : M. D. și M. O. (pentru inculpatul minor M. P. A.), J. (fostă B.) D. C. (pentru inculpata minoră B. I. D.), I. I. și I. T. (pentru inculpata minoră I. C. M.).

În baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul Ș. D. - I. la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 700 lei fiind avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu - av. Negrean Dalia.

În baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul S. B. - M. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu - av. Negrean Dalia.

În baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul M. P. - A. să plătească în solidar cu părțile responsabile civilmente M. D. și M. O. suma de 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu - av. Negrean Dalia.

În baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligată inculpata B. D. - I. să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente J. (fostă B.) D. C. suma de 1.400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 700 lei avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorii din oficiu - av. P. M. (300 lei pentru faza de urmărire penală) și av. P. Otilia.

În baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligată inculpata I. C. - M. să plătească în solidar cu părțile responsabile civilmente I. I. și I. T. suma de

1.300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 700 lei avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorii din oficiu - av. P. M. (300 lei pentru faza de urmărire penală) și av. P. Otilia (400 lei pentru faza de judecată).

În baza art. 118 lit. b C.pen., s-a dispus confiscarea corpurilor delicte folosite de inculpați la comiterea faptelor: două bâte de baseball, un cuțit cu două tăișuri și teacă metalică, un cuțit de vânătoare cu un singur tăiș, mâner de culoare maro și teacă din piele de culoare maro, un fular albastru, două cagule: una de culoare albastră și una de culoare neagră, 4 perechi de mânuși chirurgicale, un rucsac de culoare negru cu portocaliu și o geantă de culoare gri cu negru.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Zalău din data de (...).06.2008, inculpații Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată și continuată prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21 lit. a și b din Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, iar inculpatele minore B. D.-I. și I. C.-M. au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în formă calificată prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21 lit. a și b din Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal.

S-a reținut prin actul de sesizare, că în noaptea de 17/(...), inculpații

Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A. s-au întâlnit și au planificat jefuirea restaurantului „7 S. din Z. În acest sens, inculpații au apelat la ajutorul inculpatelor B. D. și I. C., care i-au informat cu privire la numărul persoanelor aflate în interiorul restaurantului, iar la plecarea spre restaurant cei trei au luat asupra lor un rucsac și o geantă, căciuli și fular transformate în cagule și mănuși chirurgicale, și s-au înarmat cu bâte de baseball și cuțite. În jurul orei 03.30, și-au acoperit fețele cu căciulile și respectiv, fularul avute asupra lor, și au intrat în interiorul localului, după ce în prealabil inculpatul Ș. D. I. a oprit curentul electric de la firida aflată pe peretele exterior din curtea localului, au strigat către barmană și cei doi clienți rămași în bar să se pună la pământ, apoi au sustras diverse bunuri din bar aparținând părților vătămate și localului, respectiv trei telefoane mobile, țigări, băuturi alcoolice, gumă de mestecat și bani. La sugestia inculpatului Ș. D.-I., inculpatul M. P. A. a tăiat fâșii de perdea, acesta și inculpatul S. B. M. i-au legat pe cei doi clienți aflați în local, iar apoi le-au aplicat lovituri cu bâtele de baseball în zona feței și capului, iar inculpatul Ș. D.-I. i-a aplicat lovituri cu pumnul în zona cefei barmanei localului. Au luat cheile de la intrarea în local și au părăsit localul cu bunurile asupra lor, închizând ușa de la local prin exterior. La scurt timp de la părăsirea localului, cei trei inculpați au fost prinși, asupra lor găsindu-se atât bunurile sustrase, cât și obiectele folosite la comiterea infracțiunilor.

După ce au fost prinși, inculpații au fost reținuți pentru 24 de ore, apoi prin încheierea penală nr.2/A/(...) a Judecătoriei Z., față de inculpați a fost luată măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile pentru inculpații Ș. D.-I. și S. B. M., și 19 zile pentru inculpatul minor M. P. A., instanța apreciind că există indicii și probe temeinice care îi indică pe inculpați ca fiind autorii faptelor (art. 143 C.proc.pen.) și că infracțiunea care face obiectul cauzei este pedepsită de lege cu o pedeapsă mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 al. 1 lit. f C.proc.pen.).

Deoarece inculpații Ș. D.-I. și S. B. M. au comis fapta împreună cu inculpatul minor M. P. A., s-a reținut în sarcina lor și circumstanța agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal.

La termenul de judecată din data de (...), reprezentantul P. a solicitat, în temeiul art. 334 C.proc.pen., schimbarea încadrării juridice a faptelorreținute în sarcina inculpaților Ș. D. - I., S. B. - M. și M. P. - A., în sensul că în loc de câte o infracțiune de tâlhărie în formă continuată prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., să se rețină câte trei infracțiuni de tâlhărie în concurs ideal pentru fiecare inculpat, fapte prevăzute de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21 lit. a și b C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen.

Apărătorul inculpatului Ș. D. a fost de acord cu schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, iar apărătorii aleși ai inculpaților S. B. - M. și M. P. - A. au solicitat respingerea cererii de schimbarea încadrării juridice.

Părțile vătămate SC T. C. SRL Z. și S. D. C. nu s-au constituit părți civile în cauză.

S. J. de U. Z. și S. J. de A. S. s-au constituit părți civile în cauză (f.

362 - 375, 381).

Partea vătămată A. C. P. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 euro daune morale, iar partea vătămată S. C. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 euro daune morale (la termenul de judecată din (...) - fila 295) .

Analizând materialul probator administrat în cauză: declarațiile părților vătămate, procese - verbale de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, raport de expertiză psihiatrică, planșe foto, dovezi de ridicare - predare bunuri, declarațiile și cazierele inculpaților, referatele de evaluare pentru inculpați, instanța a reținut următoarea stare de fapt și de drept:

I. Soluționarea laturii penale a cauzei.

Inculpații Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A. sunt prieteni de mai mult timp și având nevoie de bani, s-au hotărât să comită un jaf având în vedere ca și posibile locații Cazinoul de la G. M. din Z. și o casă de amanet sau schimb valutar de lângă B. Ion Ț. din Z.

Neavând condiții prielnice pentru aceste jafuri, inculpații au renunțat la cele două locații și au hotărât de comun acord să comită un jaf armat cu cuțite și bâte de baseball la restaurantul „7 S. de pe str. G. D. din Z., a cărui locație o cunoștea mai bine inculpatul Ș. D.-I. deoarece a locuit o perioadă de timp într-un imobil aflat chiar în curtea localului.

Pentru comiterea acestui jaf, inculpații au avut o înțelegere cu inculpatele minore B. D.-I. și I. C.-M., prima fiind prietena inculpatului M. P.

- A., care urmau să-i ajute în sensul că ele să intre în local și să le comunice inculpaților informații despre câte persoane sunt în local.

Astfel, în data de (...), cei trei inculpați Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A. s- au întâlnit cu inculpatele în apartamentul cu nr. 24 din bl.E-1 din Z., apartament ce se afla în grija mamei inculpatului S. B.-M., proprietarii fiind plecați în străinătate. Cu această ocazie, s-au înțeles ca inculpatele B. D.-I. și I. C.-M. să meargă înainte în restaurant pentru a vedea câte persoane se află în interior și să le comunice telefonic acest lucru, inculpații urmând ca, după ce vor întrerupe curentul electric din exterior, să pătrundă în local și să comită jaful.

Inculpații S. B.-M. și M. P.-A. s-au înarmat cu câte o bâtă de baseball, iar Ș. D.-I. cu un cuțit de vânătoare cu un mâner de culoare maro, iar în rucsacul pe care-l avea asupra sa, inculpatul M. P.-A. avea un cuțit cu două tăișuri - tip sabie. Pentru a nu fi identificați, toți trei inculpații și-au pus pe mâini mănuși chirurgicale și și-au acoperit fețele cu două cagule confecționate din căciuli de culoare neagră și albastră și un fular de culoare albastră.

Conform înțelegerii, inculpatele B. D.-I. și I. C.-M. au intrat în restaurant în dimineața zilei de (...), în jurul orelor 0400, comandând o cafea, I. C.-M. trimițând un mesaj inculpaților că în local sunt patru persoane. După scurt timp, inculpatele au părăsit restaurantul, întâlnindu-se în stradă cu inculpatul Ș. D.-I. căruia i-au spus și verbal câte persoane sunt în restaurant.

Inculpatul Ș. D.-I. a intrat în local, iar inculpatele s-au deplasat în spatele unui bloc situat vis-a-vis cu restaurantul „7 S., unde s-au întâlnit cu ceilalți doi inculpați. La scurt timp, a venit și inculpatul Ș. D.-I., și întrucât în jurul orelor 0500 în local au mai rămas trei persoane s-au hotărât să comită fapta, cerându-le inculpatelor să rămână în zonă, iar în cazul în care va trece o patrulă de poliție să-i anunțe.

După ce și-au pus mănușile pe mâini și și-au acoperit fața cu cagule, luând asupra lor și armele aduse (bâtele de baseball și cuțitele), inculpații au intrat în curtea restaurantului, inculpatul Ș. D.-I. a decuplat curentul electric de la siguranța exterioară, apoi toți trei au intrat în restaurant strigând „culcat, jaf!";.

În acel moment, la o masă se aflau părțile vătămate A. C.-P. și S. D.-

C., precum și barmana de serviciu S. C.-L. care, la somația inculpaților, s-au culcat cu fața la podea.

În timp ce inculpații S. B.-M. și M. P.-A. îi supravegheau pe A. C.-P. și

S. D.-C., inculpatul Ș. D.-I. a amenințat-o pe barmană cu cuțitul, cerându-i cheile de la aparatele de joc pentru a sustrage banii din încasări. Totodată, acesta i-a cerut și cheile de la local cu care a încuiat ușa prin interior pentru a nu intra alte persoane în timp ce comiteau jaful.

Între timp, inculpatul M. P.-A. a tăiat două fâșii dintr-o perdea cu care, împreună cu S. B.-M., i-au legat cu mâinile la spate pe cei doi clienți.

De asemenea, de pe masă, inculpații au sustras două telefoane mobile, iar dintr-un portmoneu suma de 9 lei. În continuare, inculpații au mai sustras din bar încasările din ziua respectivă, mai multe pachete de țigări de diferite tipuri și mărci, două sticle de whisky, de la partea vătămată A. C.-P. au luat un lanț de argint de la gât și o brichetă marca Zippo, precum și inelul de pe degetul barmanei. Din poșeta acesteia, Ș. D.-I. a mai sustras un telefon mobil marca Nokia și un încărcător, precum și suma de 100 lei.

Bunurile sustrase au fost puse într-un rucsac de culoare negru cu portocaliu pe care l-a adus M. P.-A. și, înainte de plecare, la solicitarea inculpatului Ș. D.-I., ceilalți doi inculpați le-au aplicat părților vătămate A.

C.-P. și S. D.-C. mai multe lovituri cu bâtele de baseball peste cap și corp, în timp ce el a lovit-o pe barmană cu pumnul. Potrivit rapoartelor medico-legale întocmite în cauză, părților vătămate A. C.-P. și S. D.-C. le-au fost cauzate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Cei trei inculpați au părăsit localul, iar cu cheia luată de la barmană i- a închis pe cei trei în interiorul restaurantului, ei fugind pe str. T. înspre str. Olarilor, apoi pe str. K., iar prin P. T. au coborât spre centrul orașului. În timp ce alergau pe str. T., inculpații au pierdut un cartuș și un pachet de țigări „. precum și un pachet de țigări „. B., bunuri ce au fost găsite de martora T. E. care se deplasa spre serviciu și care le-a predat organelor de poliție.

După ce inculpații au părăsit localul, partea vătămată S. C.-L. a deschis geamul și a strigat după ajutor, moment în care în apropiere se afla un elev al Școlii de A. de P., B. O.-S., care a sunat imediat la numărul unic de urgență 112.

Au fost puse în alertă organele de poliție care la scurt timp au reușit să-i identifice pe cei trei inculpați, respectiv Ș. D.-I. a fost prins lângă Orange Shop pe b-dul M. V. și S. B.-M. și M. P.-A. lângă Casa de C..

Așa cum rezultă și din procesul-verbal de constatare, asupra inculpaților s-au găsit mai multe bunuri, astfel:

- asupra lui Ș. D.-I. s-au găsit o geantă sport marca Grace în care se aflau două cartușe țigări M. roșu, două sticle de whisky „. și J. D., suma de

2.261 lei, un telefon mobil marca Nokia 2630 și încărcătorul, o lanternă, două perechi de mănuși chirurgicale, un lănțișor și un inel de culoare argintie, o brichetă, un monetar pe S. T. C. S., un set de chei tip yală și un telefon marca Sony Ericsson de culoare neagră. De asemenea, la centură acesta avea un cuțit într-o teacă, iar în pantaloni o bâtă de baseball;

- asupra inculpatului M. P.-A. au fost găsite un rucsac de culoare neagră cu portocaliu în care se găseau 14 pachete de țigări M., 5 pachete de țigări K., 13 marca Winston, 12 pachete K. HD, 15 pachete Camel, 5 pachete Pall Mall, 2 pachete Dunhil, 8 pachete de gumă de mestecat „., o bâtă de baseball, un cuțit tip baionetă și o căciulă tip cagulă de culoare bleumarin. În buzunar avea o pereche de mănuși chirurgicale, un set de chei, două telefoane mobile marca Samsung și Nokia;

- asupra inculpatului S. B.-M. s-au găsit o pereche de mănuși chirurgicale, o borsetă de culoare neagră în care se găseau 5 chei pentru aparate de jocuri, un telefon mobil marca Nokia 1680, 2 chei tip yală, o cartelă de interfon și suma de 1.316 lei.

Aceste bunuri au fost ridicate de la inculpați, iar ei au fost conduși la sediul poliției pentru cercetări.

Având în vedere că inculpații au comis actele de violență concomitent asupra celor trei părți vătămate și că toți au sustras bunurile părților vătămate în aceleași împrejurări, în temeiul art. 334 C.proc.pen., instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților Ș. D. I., S. B. M. și M. P. A., în sensul că în loc de câte o infracțiune de tâlhărie în formă continuată prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21 lit. a și b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., s-au reținut câte trei infracțiuni de tâlhărie în concurs ideal pentru fiecare inculpat, fapte prevăzute de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21 lit. a și b C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen.

În drept, fapta inculpatului major Ș. D.-I., care în dimineața zilei de

(...), în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de noapte, împreună cu inculpații M. P.-A. - minor și S. B.-M., înarmați și mascați au deposedat prin violență părțile vătămate A. C.-P., S. D.-C. și S. C.-L. de mai multe bunuri - întrunește elementele constitutive ale trei infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin.1 și 2 lit. a, b, c și alin.21 lit. a și b C.pen. cu aplicarea art.75 lit. c C.pen.

În drept, fapta inculpatului major S. B.-M., care în dimineața zilei de (...), în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de noapte, împreună cu inculpații M. P.-A. - minor - și Ș. D.-I., înarmați și mascați au deposedat prin violență părțile vătămate A. C.-P., S. D.-C. și S. C.-L. de mai multe bunuri întrunește elementele constitutive ale trei infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin.1 și 2 lit. a,b,c și alin.21 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art.75 lit. c Cod penal.

În drept, fapta inculpatului minor M. P.-A., care în dimineața zilei de

(...), în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de noapte, împreună cu inculpații majori S. B.-M. și Ș. D.-I., înarmați și mascați, au deposedat prin violență părțile vătămate A. C.-P., S. D.-C. și S. C.-L. de mai multebunuri întrunește elementele constitutive ale trei infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b, c și alin.21 lit. a și b C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

În drept, fapta inculpatei minore B. D.-I., care împreună cu inculpata I. C.-M., în ziua de (...) și în dimineața zilei de (...), i-a ajutat pe inculpații M. P.-A. - minor, Ș. D.-I. și S. B.-M., dându-le informații despre persoanele aflate în local, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută de art. 26 rap. la art. 211 alin.1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21 lit. a și b C.pen., cu aplicarea art. 99 alin. 2 C.pen.

Fapta inculpatei minore I. C.-M., care împreună cu inculpata B. D.-I., în ziua de (...) și în dimineața zilei de (...), i-a ajutat pe inculpații M. P.-A. - minor, Ș. D.-I. și S. B.-M., dându-le informații despre persoanele aflate în local, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută de art. 26 rap. la art. 211 alin.1 și 2 lit. a, b, c și alin. 21 lit. a și b C.pen., cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

Complicitatea celor două inculpate minore constă în faptul că acestea au organizat, împreună cu cei trei inculpați, modalitatea concretă de comitere a faptei. Această participare a inculpatelor la plănuirea infracțiunii le-a dat o încredere mai mare inculpaților în reușita activității lor infracționale, fapt ce reprezintă un act de complicitate morală anterioară.

De asemenea, un alt act de complicitate comis de către cele două inculpate constă în furnizarea de informații inculpaților cu privire la numărul persoanelor aflate în local și asigurarea acestora că îi va anunța în cazul în care va trece o patrulă de poliție prin zonă.

Din actele dosarului rezultă că cele două inculpate au avut reprezentarea jefuirii de către cei trei inculpați doar a localului vizat de aceștia, motiv pentru care s-a reținut o singură infracțiune de complicitate la tâlhărie în sarcina acestora .

Având în vedere faptul că minora B. D.-I. nu a împlinit vârsta de 16 ani, în cauză s-a întocmit un raport de expertiză medico-legală psihiatrică din care rezultă că aceasta a avut discernământ în momentul comiterii faptei reținute în sarcina sa.

Deoarece inculpații și inculpatele au recunoscut și au regretat comiterea faptelor, au cooperat cu organele judiciare, sunt persoane tinere, majoritatea elevi și cu note bune la școală și nu au antecedente penale, instanța a reținut în sarcina acestora circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a, c Cod penal, cu efectele de atenuare a pedepselor.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a stabilit pentru inculpatul Ș. D. - I. trei pedepse de câte 3 ani închisoare pentru comiterea celor trei infracțiuni de tâlhărie, iar în urma contopirii pedepselor, conform art. 33 lit. a și b Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare ce se va executa cu regim de detenție conform art. 71 Cod penal, fiindu-i interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 (1) lit. a teza a II -a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

Deoarece inculpatul Ș. D. - I. a fost reținut pentru 24 de ore în data de

(...), apoi a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, măsura fiind menținută și în cursul judecății, în temeiul art. 350 C.proc.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C.pen., s-a dedusdin durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestului preventiv de la data de (...) până la zi.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a stabilit pentru inculpatul S. B. - M. trei pedepse de câte 3 ani închisoare pentru comiterea celor trei infracțiuni de tâlhărie, iar în urma contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a și b Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare ce se va executa cu regim de detenție conform art. 71 Cod penal, fiindu-i interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 (1) lit. a teza a II -a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

Deoarece inculpatul S. B. - M. a fost reținut pentru 24 de ore în data de (...), apoi a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, măsura fiind menținută și în cursul judecății, în temeiul art. 350 C.proc.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C.pen., fiindu-i dedusă, din durata pedepsei aplicate, durata reținerii și arestului preventiv de la data de (...) până la zi.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a stabilit pentru inculpatul M. P. - A. trei pedepse de câte 2 ani închisoare pentru comiterea celor trei infracțiuni de tâlhărie, iar în urma contopirii pedepselor, conform art. 33 lit. a și b Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Referitor la modul de executare al pedepsei, având în vedere că pedeapsa închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani, iar inculpatul nu are antecedente penale, fiind minor la data comiterii faptelor, fiind elev în clasa a XI, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate a inculpatului și pentru a-i da posibilitate să-și continue studiile, în temeiul art. 110 C.pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei rezultante susmenționate pe o perioada de 4 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat.

De asemenea, în baza art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 1101 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

Deoarece inculpatul M. P. - A. a fost reținut pentru 24 de ore în data de (...), apoi a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale, măsura fiind menținută și în cursul judecății, în temeiul art. 350 C.proc.pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și în baza art. 88 Cod penal, fiind dedusă din durata pedepsei aplicate, durata reținerii și arestului preventiv de la data de (...) până la zi.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța l-a aplicat inculpatelor B. D. I. și I. C. M. câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie.

Referitor la modul de executare al pedepselor aplicate minorelor, având în vedere că pedeapsa închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani iar inculpatele nu au antecedente penale, fiind minore și eleve la data comiterii faptelor, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate a inculpatelor și pentru a le da posibilitatea să-și continue studiile, în temeiul art. 110 C.pen., s-a fost suspendată condiționat executarea pedepselor susmenționate pe o perioada de câte 3 ani, care constituie termene de încercare pentru inculpate.

De asemenea, în baza art. 359 C.proc.pen., li s-a atras atenția inculpatelor minore asupra prevederilor art. 1101 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

Totodată, în perioada termenelor de încercare, inculpatul M. P. - A. și inculpatele B. D. I. și I. C. M. se vor supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863 lit. a, b, c, d Cod penal, respectiv : a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

II. Soluționarea laturii civile a cauzei.

În urma comiterii faptelor, de la părțile vătămate au fost sustrase următoarele bunuri:

De la S. C.-L. au fost sustrase două telefoane mobile, respectiv marca

Nokia 1680 cu încărcător și Nokia 2630, un inel de argint și suma de 100 lei, în valoare totală de 400 lei. Aceasta declară că nu se constituie parte civilă în cauză, bunurile fiindu-i restituite.

Părții vătămate A. C.-P. i-au fost sustrase suma de 9 lei, o brichetă marca Zippo și un lanț din argint, în valoare totală de 150 lei, și având în vedere că i-au fost restituite, nu se constituie parte civilă în cauză. De asemenea, în urma loviturilor primite, acesta a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale conform raportului de constatare medico-legală. A. C.-P. arată că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 10.000 euro (câte 2.000 euro de fiecare persoană) reprezentând daune morale.

Partea vătămată S. C. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 euro daune morale (la termenul de judecată din (...) - fila 295).

S. J. de U. Z. și S. J. de A. S. s-au constituit părți civile în cauză (f.

362 - 375, 381).

De la S. D.-C. au fost sustrase două telefoane mobile, unul marca

Nokia 6230 și unul Samsung D 500, în valoare totală de 200 lei.

S. D.-C. a suferit leziuni în urma loviturilor primite, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legală. Acesta declară că întrucât bunurile i-au fost restituite, nu se constituie parte civilă în cauză.

S. T. C. S., societate de care aparține restaurantul „7 S., a fost prejudiciată cu suma de 3.477 lei, 5 chei pentru jocuri electronice, o borsetă de culoare neagră, 2 sticle de whisky (una marca Ballantines și una J. D.) și mai multe pachete de țigări de diferite mărci, conform dovezii de predare, bunuri în valoare de 6.000 lei, în care sunt incluse și perdeaua și o plasă pentru țânțari pe care inculpații le-au distrus cu ocazia comiterii jafului.

Fiind audiat numitul G. M., administratorul societății, declară că nu se constituie parte civilă în cauză întrucât bunurile i-au fost restituite.

Din cuprinsul probelor administrate în cauză rezultă că, prin faptele lor, inculpații și inculpatele au cauzat prejudicii materiale părților civile S. de A. S. (numai contravaloarea deplasării), S. J. de urgență Z.

(contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părților vătămate - f. 362 - 375)

și lui A. C. (radiografie cap - f. 379), a cauzat pagube părții vătămate, astfel că având în vedere prevederile art. 998 C., instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina inculpaților (fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și legătură de cauzalitate), sens în care au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, astfel: pentru suma de

180,28 lei cu titlu de daune materiale în favoarea S. J. de U. Z., sumă ce actualizată cu rata inflației până la data plății efective; numai pentru suma de 6,48 lei cu titlu de daune materiale în favoarea S.ui de A. S. și pentru 107 lei în favoarea părții civile A. C.

Referitor la daunele morale solicitate de părțile civile A. C. și S. C., având în vedere suferințele fizice, emoțiile și frica prin care aceste părți civile au trecut, instanța a apreciat că o sumă de 2000 de euro pentru A. C. care a suferit și leziuni traumatice și o sumă de 1000 euro sunt suficiente pentru acoperirea prejudiciilor morale încercate de aceste părți vătămate.

Referitor la contravaloarea serviciilor medicale de intervenție în sumă de 900 lei, acordate de către ambulanță, părților vătămate A. C. și S. D., instanța a reținut că aceste cheltuieli nu sunt justificate și nici dovedite, sens în care au fost respinse.

În cursul urmăririi penale, inculpații Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A. și inculpatele B. D. I. și I. C. M. au fost asistați de un apărător din oficiu (f. 45, av. Negrean Dalia și f. 84- av. P. M.).

În cursul judecății, inculpatul Ș. D. și inculpatele B. D. I. și I. C. M. au fost asistați de un apărător din oficiu (f. 278 - av. Negrean Dalia și f. 279 av.

- P. Otilia). Inculpații S. B.-M. și M. P.-A. au fost asistați în cursul judecății de apărători aleși (f. 280 - av. Mateș R. și av. Ielciu Otilia ).

Văzând și prevederile art. 191 C.proc.pen., inculpații și inculpatele au fost obligați și la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu purtarea procesului pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor materiale de probă și retribuirea apărătorilor din oficiu, apreciate la suma de 1.200 lei pentru inculpatul Ș. D. - I., 800 lei pentru inculpatul S. B. - M., 800 lei pentru inculpatul M. P. - A., 1.400 lei pentru inculpata B. D. I. și 1.300 lei pentru inculpata I. C. - M.

Având în vedere și prevederile art. 100 (2) C., inculpații minori M. P. -

A., B. D. - I. și I. C. - M. au fost obligați să achite despăgubirile civile și cheltuielile judiciare în solidar cu părțile responsabile civilmente: M. D. și M. O. (pentru inculpatul minor M. P. A.), J. (fostă B.) D. C. (pentru inculpata minoră B. I. D.), I. I. și I. T. (pentru inculpata minoră I. C. M.).

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații Ș. D. I. și S.

B. M., solicitând instanței admiterea acestora și diminuarea pedepseloraplicate de către prima instanță, cu motivarea că au avut o comportare bună, au fost sinceri și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

A. a formulat și partea vătămată A. C. P. împotriva aceleiași sentințe penale a Judecătoriei Z. atât în ce privește latura penală, cât și latura civilă a cauzei, învederând instanței că motivele de apel le va depune până la datajudecății printr-un memoriu separat, fapt ce nu s-a mai întâmplat.

P. de pe lângă Judecătoria Zalău a declarat apel împotriva aceleiașisentințe penale, solicitând instanței admiterea acestuia, desființareahotărârii apelate în limitele apelului parchetului, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice de condamnare a inculpaților.

În motivarea apelului P. se arată că inculpatele I. C.-M. și B. D.-I. au fost condamnate în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar inculpata I. C.-M. a fost condamnată pentru a altă încadrare juridică decât cea pentru care a fost trimisă în judecată fără a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei.

S-a mai arătat că inculpații Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A. au fost condamnați în mod greșit pentru fapte comise în concurs ideal, ei comițând faptele în concurs real.

De asemenea, P. arată că sentința penală atacată este netemeinică în privința pedepselor aplicate inculpaților Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A., acestora reținându-li-se în mod automat circumstanțe atenuante judiciare, cu toate că nu era cazul în speță, ei recunoscând comiterea faptelor deoarece au fost prinși în flagrant.

În privința laturii civile, apelul parchetului invocă nelegalitatea sentinței de fond, dat fiind faptul că inculpații au fost obligați la plata daunelor morale către părțile civile în euro și nu în lei, așa cum prevede regulamentul B.N.R.

Prin decizia penală nr. 105/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații Ș. D.-I. ȘI S. B.-M. împotriva sentinței penale nr.120 din (...) a Judecătoriei Z.

S-a luat act de retragerea apelului părții civile A. C. P. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost admis apelul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA ZALĂU împotriva sentinței penale nr. 120/(...) a Judecătoriei Z., care a fost desființată în privința pedepsei aplicate inculpatelor I. C.-M. și B. D.-I. și a soluționării laturii civile a cauzei.

Judecând în fond cauza, în baza art.26 rap. la art.211 al.1 și 2 lit. a, b

și c și al.21 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 99 al. 2 C.pen., au fost condamnate inculpatele I. C.-M. ȘI B. D.-I.A, la câte 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.1101 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate acestora sub supravegherea S.ui de R. S. de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni.

Au fost menținute dispozițiile referitoare la obligațiile impuse inculpatelor și cele referitoare la art.71 Cod penal.

În baza art.14 C.proc.pen., rap. la art.998 C. și art.1000 al. 2 C., au fost obligați în solidar inculpații Ș. D.-I. ȘI S. B.-M., iar pe inculpații minori M. P.-A., I. C.-M. ȘI B. D.-I.A în solidar cu părțile responsabile civilmente la echivalentul în lei a sumei de 2000 de euro reprezentând daune morale și la

107 lei reprezentând daune materiale către partea civilă A. C. P.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art. 350 C.proc.pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații Ș. D.-I. ȘI S. B.-M. prin încheierea penală nr.2 A/(...) a Judecătoriei Z., iar în baza art.88 C.pen., le-a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpaților timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel.

În baza art.192 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar sumele de câte 200 lei reprezentând onorariu avocațialpentru apărarea din oficiu a inculpatelor I. C.-M. și B. D.-I. au fost avansate din fondul M.ui Justiției către Baroul de avocați S.

Pentru a dispune în acest sens, T. a reținut că apelurile inculpaților Ș.

D.-I. și S. B.-M. sunt nefondate, partea civilă A. C. P. și-a retras apelul, iar apelul parchetului este fondat pentru motivele care succed:

Examinând probele administrate în cauză, instanța a constatat că sentința penală atacată este legală și temeinică în privința pedepselor aplicate inculpaților Ș. D.-I. și S. B.-M., fiind reținută în mod corect starea de fapt, așa cum rezultă în urma coroborării probelor, iar la individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a și c Cod penal, ținând cont de conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunilor, precum și după săvârșirea acestor infracțiuni, aspecte care rezultă din prezentarea lor în fața autorităților, comportarea sinceră în timpul procesului și înlesnirea descoperirii inculpatelor I. C.-M. și B. D.-I., care au fost complice cu inculpații Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A. la comiterea infracțiunilor de tâlhărie.

Au fost coborâte în acest fel pedepsele aplicate inculpaților mult sub minimul special al pedepsei, astfel încât nu este cazul ca aceste pedepse să fie reduse și mai mult, aceasta raportat și la împrejurările în care s-a produs fapta și care constituie circumstanțe agravante, cum de altfel în mod corect parchetul și prima instanță au reținut: comiterea infracțiunilor de persoane mascate, în timpul nopții, într-un loc public, de două sau mai multe persoane împreună, precum și de către persoane înarmate.

În mod corect și legal prima instanță i-a condamnat pe cei doi inculpați la câte 3 ani închisoare cu privare de libertate, ținând cont de limitele de pedeapsă ale infracțiunii de tâlhărie comise de către cei doi inculpați, de gradul de pericol al faptei săvârșite de către inculpați și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Partea civilă A. C.-P. și-a retras apelul în scris și în mod verbal în

ședința de judecată din (...), urmând ca instanța să ia act de retragerea apelului său.

A.ul P. de pe lângă Judecătoria Zalău este fondat în privința pedepsei aplicate inculpatelor I. C.-M. și B. D.-I., pe care în baza art.26 rap. la art.211 al.1 și 2 lit. a, b și c și al.21 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art.99 al.2 Cod penal le condamnă la câte 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, aceasta luând în considerare faptul că inculpatele nu au declarat apel, iar modalitatea aleasă pentru executarea pedepselor este cea a suspendării executării pedepselor sub supraveghere.

În lipsa apelului inculpatelor și fiind în prezența apelului declarat de

P. de pe lângă Judecătoria Zalău, în defavoarea inculpatelor, instanța de apel a considerat că aplicarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor sub supraveghere este în măsură să ducă la îndreptarea inculpatelor I. C.-M. și B. D.-I., astfel ca pe viitor acestea să nu comită alte infracțiuni. P. aplicată inculpatelor este jumătate din minimul pedepselor aplicate autorilor datorită faptului că la data comiterii faptelor acestea erau minore.

Nu este justificată condamnarea inculpatelor pentru comiterea a 3 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de tâlhărie, așa cum se solicită în motivele de apel ale parchetului, deoarece acestea au săvârșit câte o singură infracțiune de complicitate la infracțiunea de tâlhărie, ele comunicând telefonic inculpaților Ș. D.-I., S. B.-M. și M. P.-A. faptul că în localul "7 seri" unde s-a comis ulterior tâlhăria există puțini clienți, datorită orei târzii în noapte.

În baza art.14 C.proc.pen., rap. la art.998 Cod civil și art.1000 al.2 C., au fost obligați în solidar inculpații Ș. D.-I. și S. B.-M., iar pe inculpații minori M. P.-A., I. C.-M. și B. D.-I. în solidar cu părțile responsabile civilmente la echivalentul în lei a sumei de 2000 de euro reprezentând daune morale și la 107 lei reprezentând daune materiale către partea civilă A. C. P. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate. S-a impus menținerea stării de arest a inculpaților Ș. D.-I. și S. B.-M., deoarece temeiurile avute în vedere de către instanță la luarea măsurii arestării preventive față de aceștia subzistă în continuare, faptele comise de către inculpați fiind pedepsite de către lege cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pe care îl prezintă inculpații pentru ordinea publică este sporit, astfel că este necesar și pe viitor ca inculpații să fie menținuți în stare de arest preventiv.

În baza art.350 C.proc.pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații Ș. D.-I. și S. B.-M. prin încheierea penală nr. 2A/(...) a Judecătoriei Z., iar în baza art.88 C, a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpaților timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel.

Față de cele ce preced, instanța, în baza art.379 pct.1 lit. b C.proc.pen.

și a art.379 pct.2 lit. a, a respins ca nefondate apelurile inculpaților Ș. D.-I. și S. B.-M., luând act de retragerea apelului părții civile A. C. P. și admițând apelul P. de pe lângă Judecătoria Zalău.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs atât P. de pe lângă

Tribunalul Sălaj, cât și inculpatul S. B. M.

Prin recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpaților M., Ș. și S. în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptelor.

În dezvoltarea motivelor de recurs, este criticată soluția atacată pentru nelegalitate, întrucât inculpatele minore B. și I. au fost condamnate pentru o singură infracțiune de complicitate la tâlhărie, și nu pentru 3 infracțiuni de complicitate la tâlhărie, deși din probele administrate în cauză rezultă că au săvârșit aceste infracțiuni, inculpatele fiind cele care au comunicat numărul persoanelor aflate în local celorlalți inculpați și au asigurat paza, iar câtă vreme inculpații au fost condamnați fiecare pentru trei infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs, și inculpatele trebuiau să fie condamnate pentru trei infracțiuni de complicitate aflate în concurs ideal.

Hotărârea este criticată și pentru netemeinicie, întrucât inculpaților S.,

Ș. și M. li s-au reținut circumstanțe atenuante la aplicarea pedepselor, iar pedepsele acestora să fie mai mici decât cele aplicate complicilor.

Inculpatul S. B. M., prin apărătorul său, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, spre minimul special prevăzut de lege.

S-a arătat că o pedeapsă spre minimul special ar fi în măsură să asigure reeducarea inculpatului, având în vedere faptul că starea de fapt nu a fost contestată, inculpatul recunoscând săvârșirea faptei și faptele comise, le-a regretat, nu are antecedente penale, acesta acționând într-un moment de impuls și fără să își dea seama de gravitatea faptelor sale.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză, instanța reține următoarele:

Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut că în data de (...), cei trei inculpați s-au întâlnit cu cele două inculpate, înțelegându-se ca în seara respectivă să comită un jaf la restaurantul Ș. seri din Mun.Z. Potrivit înțelegerii prealabile, inculpatele B. I. D. și I. C. M. trebuiau să intre în restaurant și să vadă câți clienți sunt în restaurant și să le comunice acest lucru telefonic inculpaților. I. au părăsit restaurantul, comunicându-le inculpaților că în restaurant se află 4 persoane, astfel că în jurul orelor 5, când în restaurant au mai rămas 3 persoane, inculpații au pătruns în restaurant, iar inculpatele au rămas afară asigurând paza și urmând ca în ipoteza în care în zonă se va ivi vreo patrulă de poliție, să le comunice inculpaților acest lucru.

În cauză s-a reținut în mod corect în sarcina inculpatelor minore B. D. I. și I. C. M. că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prev.de disp.art.26 rap. la art.211 alin.1 și 2 lit.a, b, c și alin.2/1 lit.a,b C.pen. cu aplic.art.99 alin.2

C.pen. în ceea ce o privește pe inculpata B. D. I. și art.99 alin.3 C.pen. în ceea ce o privește pe inculpata I. C. M.

De asemenea, în ceea ce-i privește pe inculpații Ș. D. I., S. B. M. și M.

P. A., în sarcina acestora s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de tâlhărie prev.de art.211 alin.1 și 2lit.a,b,c și alin.2/1 lit.a,b C.pen. cu aplic.art.75 lit.c în ceea ce-i privește pe inculpații Ș. și S. și art.99 alin.3 C.pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul minor M. P. A.

În motivele de recurs ale parchetului, s-a invocat faptul că se impune ca și inculpatele să fie condamnate pentru trei infracțiuni de complicitate aflate în concurs ideal, câtă vreme cei trei inculpați au fost condamnați fiecare pentru trei infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs întrucât au deposedat de bunuri prin violență trei părți vătămate. S. formulate sub acest aspect sunt nefondate pentru următoarele considerente:

După ce și-au pus mănușile și și-au acoperit fața cu cagule, având asupra lor bâte de baseball și cuțite, inculpatul Ș. D. I. a decuplat curentul electric de la siguranța exterioară, apoi toți trei inculpații au intrat în restaurant strigând „culcat, jaf";. În acel moment, la o masă se aflau părțile vătămate A. C. P. și S. D. C., precum și barmana de serviciu S. C. L. În timp ce inculpații S. B. M. și M. P. M. îi supravegheau pe A. C. P. și S. D. C., inculpatul Ș. D. I. a amenințat-o pe barmana cu cuțitul, i-a cerut cheile de la aparatul de joc pentru a sustrage banii, precum și cheile de la local, încuind ușa prin interior.

De asemenea, în timp ce inculpatul M. P. A. ajutat de inculpatul S. B. M. i-a legat cu mâinile la spate pe cei doi clienți, de pe masă inculpații au sustras două telefoane mobile, suma de 9 lei dintr-un portmoneu, încasările din bar din ziua respectivă, mai multe pachete de țigări de diferite tipuri și mărci, două sticle de wisky, un lanț de argint de la partea vătămată A. C. P., o brichetă marca Zippo și inelul de la degetul barmanei.

Ca atare, în sarcina celor trei inculpați în mod corect s-a reținut vinovăția sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de tâlhărie prev. de art. prev.de art.211 alin.1 și 2lit.a,b,c și alin.2/1 lit.a,b C.pen.

În ceea ce le privește însă pe cele două inculpate minore, complicitatea acestora constă în plănuirea acțiunii și a modalității concrete de săvârșire a faptei precum și în furnizarea de informații inculpaților cu privire la numărul persoanelor aflate în local și asigurarea acestora că vor fi anunțați dacă prin zonă va trece o patrulă de poliție.

Din probele administrate în cauză rezultă că cele două inculpate nu au avut reprezentarea jefuirii de cei trei inculpați a părților vătămate aflate înlocal, ci doar a localului vizat de către aceștia, împrejurare față de care în mod corect s-a reținut în cauză o singură infracțiune de complicitate.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de disp.art.72 C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpaților și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportat la aceste criterii de individualizare, pedepsele aplicate de instanța de fond inculpaților S. B. M., Ș. D. I. și M. P. A. sunt just individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare a acestora.

În ceea ce le privește, însă, pe inculpatele I. C. M. și B. I. D., raportat la aceste criterii de individualizare, pedeapsa aplicată de instanța de apel apare ca excesivă, astfel că se impune casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere disp.art.385/15 pct.1 lit.d C.pr.pen. recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj va fi admis, decizia pronunțată în apel de Tribunalul Sălaj va fi casată și va fi menținută sentința penală pronunțată de Judecătoria Zalău.

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. B. M.

În temeiul art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S. B. M. durata arestării preventive din (...) la zi.

În baza art.189 și 192 alin.2 C.pr.pen. se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, împotriva deciziei penale nr. 105 din 29 septembrie 2010 a T.ui S., în baza art. 38515 pct.2 lit. a C.proc.pen., casează decizia atacată și în consecință:

Menține sentința penală nr.120 din 21 aprilie 2010 pronunțată de

Judecătoria Zalău.

Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași decizii de inculpatul S. B. M., arestat în Penitenciarul Gherla.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului recurent durata arestării preventive de la (...) până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 1.300 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu ce se vor achita din fondul

M.ui Justiției, respectiv câte 400 lei onorariu integral pentru apărătorii inculpaților Ș. D. I., B. I. D. și I. C. M. și 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul inculpatului S.

Obligă inculpatul recurent la 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu parțial al apărătorului din oficiu, iar restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

M. B. V. C. V. G. D. S.

Red.MB/dact.MS

5 ex./(...) Jud.fond: A. F.

Jud.apel: N.C.C./C.Tomșa ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR.(...)

Î N C H E I E R E

Ședința Camerei de C. din 20 ianuarie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. B., judecător

JUDECĂTORI: V. C.

V. G.

GREFIER: D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.

S-a luat spre examinare, din oficiu, înlăturarea omisiunii vădite strecurate în dispozitivul deciziei penale nr.28/R din 13 ianuarie 2011 a Curții de A. C.,

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile nefiind citate.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

C U R T E A

Deliberând:

Verificând, din oficiu, dispozitivul deciziei penale nr.28/R din 13 ianuarie 2011 a Curții de A. C., se observă că, deși a fost desemnat apărător din oficiu pentru inculpatul M. P. A., av.P. P., care s-a prezentat la termenul de judecată din 13 ianuarie 2011, instanța a omis să acorde onorariul parțial în sumă de 100 lei.

Față de această situație, văzând dispozițiile art.196 C.pr.pen., Curtea va înlătura omisiunea respectivă, urmând ca în dispozitiv să se completeze mențiunea privind onorariul avocațial din oficiu.

Pentru aceste motive,

D I S P U N E:

Dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în dispozitivul deciziei penale nr.28/R din 13 ianuarie 2011 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr.(...), în sensul că se va completa cu mențiunea:

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului M. P. A., av.P. P. ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

M. B. V. C.

V. G.

D. S.

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR.(...)

MINUTA ÎNCHEIERII PENALE D(...)UARIE 2011

ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E

Dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în dispozitivul deciziei penale nr.28/R din 13 ianuarie 2011 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr.(...), în sensul că se va completa cu mențiunea:

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului M. P. A., av.P. P., ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 28/2011, Curtea de Apel Cluj