Decizia penală nr. 288/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 288/R/2011
Ședința publică din 7 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. I.- judecător JUDECĂTORI : A. D. L.
I. C. M. GREFIER : M. N.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V.
T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpata H. D. C., împotriva deciziei penale nr. 323 din 4 octombrie 2010 a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev și ped de art 259 alin 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata personal asistată de mandatar H. M. V., lipsă părțile civile B. P., B. M. V., C. M., N. H.,
M. M. G.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Întrebată fiind de către instanță, inculpata arată că dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs. În acest sens, se ia declarație inculpatei, declarație consemnată și atașată la procesul-verbal de la dosarul cauzei.
Mandatarul inculpatei invocă excepția tardivității introducerii plângerii prealabile la fond, însă în faza de judecată a recursului promovat în fața Curții de A. C. nu are de invocat excepții.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului, excepția tardivității introducerii plângerii urmând a fi discutată cu acest prilej.
Mandatarul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea ambelorhotărâri și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatei, întrucât aceasta nu este vinovată.
I. prin mandatar mai arată că plângerea penală a fost formulată cu depășirea termenului legal fiind introdusă doar la un an după săvârșirea faptei, respectiv de la momentul în care inculpata formulase plângerea penală împotriva părților vătămate.
Nu se poate susține că inculpata este vinovată de săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă întrucât aceasta a renunțat la plângere la scurt timp de la data când a fost depusă, însă membrii echipei de control ai G. F. au formulat imediat plângerea penală împotriva sa.
I. susține cele invocate de mandatarul său și solicită admiterea recursului și achitarea sa.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat decătre inculpată ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Cu privire la excepția invocată în fața instanței de recurs privind tardivitatea introducerii plângerii prealabile la fond solicită respingereaacesteia ca nefondată, întrucât infracțiunea prevăzută de art. 259 alin
1 Cod penal, se urmărește din oficiu nefiind necesară depunerea unei plângeri prealabile.
Fiind audiată inculpata la instanța de fond, aceasta nu a recunoscut săvârșirea faptei, nu s-a considerat vinovată de săvârșirea infracțiunii întrucât a fost „agresată verbal"; de către comisarii G. F. astfel că și-a apărat niște drepturi prin formularea plângerii penale împotriva lor declarând totodată faptul că și-a retras plângerea penală întrucât „știa că nu poate să se pună cu autoritățile statului"; arătând că firma pe care o administrează SC G. C. SRL a avut control de la Garda Financiară dar aceasta a refuzat controlul pe considerentul că a solicitat schimbarea echipei de control.
Art. 259 Cod penal incriminează învinuirea mincinoasă făcută prin denunțsau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anumită persoană. Această infracțiune poate fi comisă de orice persoană și ea esteincriminată în majoritatea sistemelor judiciare penale europene. Rațiunea incriminării acestei fapte este aceea de a evita desfășurarea unei proceduri penale împotriva unei persoane nevinovate cunoscute fiind efectele negative atât asupra celui cercetat cât și asupra credibilității sistemului judiciar dacă ulterior se constată că s-au desfășurat proceduri penale împotriva unei persoane fără temei în realitatea faptică sau în cea juridic penală.
Pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective infracțiunea se comite cu intenție directă sau eventuală, ceea ce presupune că inculpata știe că cele sesizate nu sunt adevărate și inventează o asemenea situație susținând că echipa de control, respectiv comisarii gărzii se fac vinovați de săvârșirea mai multor infracțiuni pe care le enumeră în plângerea formulată.
În aceste condiții, reaua-credință a inculpatei este evidentă atâta vreme cât denunțul a fost depus după încheierea controlului, încheierea procesele- verbale de contravenție cu atât mai mult cu cât o atitudine necorespunzătoare a comisarilor gărzii financiare de genul celor susținute de inculpată ar fi fost imposibil de îndeplinit întrucât controlul a fost efectuat într-un cadru oficial la sediul poliției iar în al doilea rând întocmirea unor acte procese-verbale în virtutea atribuțiilor de serviciu finalizate cu aplicarea unor amenzi nu înseamnă că cei în drept au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu sau că actele întocmite reprezintă reale amenințări la adresa inculpatei care a și uzat de căile legale, atacând în instanță procesele verbale încheiate dar nu a avut parte de o reușită în acest sens.
Se mai arată faptul că, inculpatei nu i-a fost lezat nici un drept o dispoziție legală care incriminează și sancționează învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi considerată contrară prevederilor art 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție.
În aceeași idee, nu sunt încălcate nici prevederile art 30 alin 1 din Constituție, întrucât alin.6 din același articol, arată că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine „ ori, inculpata încalcă tocmai această prevedere constituțională.
În final, solicită menținerea soluției primei instanțe, sub aspectul sancțiunii aplicate inculpatei.
I. H. D. C. având ultimul cuvânt, arată că este nevinovată.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.473/(...) a J. C.-N. a fost condamnată inculpata H. D.-C., fiica lui V. și I.-M., născută la data de (...) în T., jud. C., domiciliată în C.-N., str. R. D., nr. 11, ap. 2, jud. C., ffl. în C.-N., str. N. T., nr. 14, ap.
57, jud. C., cetățenie română, posesor al CI., seria K.X., nr. 2., CNP 2., studii superioare, vânzătoare, căsătorită, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. și ped. de art. 259 alin .1 C pen. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin 2 C. s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca și pedeapsă accesorie pe durata stabilită în art. 71 alin 2 C. penal.
În baza art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 C. penal iar în temeiul art. 71 alin 5 C. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C. proc. penală s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor.
În temeiul art 346 C. proc. penală s-a respins acțiunile civile formulate în cauză de părțile civile C. M., M. M., N. H., B. P. și B. M.-V., ca neîntemeiate.
În temeiul art. 191 alin 1 C. proc. penală a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 600 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emis în dosar nr.
2265/P/2009 la data de (...) și înregistrat pe rolul J. C.-N. sub nr. de mai sus la data de (...) inculpata H. D. C., fiica lui V. și I.-M., născută la data de (...) în T., jud. C., domiciliată în C.-N., str. R. D., nr. 11, ap. 2, jud. C., ffl. în C.-N., str. N. T., nr. 14, ap. 57, jud. C., cetățenie română, posesor al CI., seria K.X., nr. 2., CNP 2., studii superioare, vânzătoare, căsătorită, fără antecedente penale a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin 1 din Codul penal.
Sub aspectul învinuirii s-a reținut pe scurt în actul de sesizare al instanței aceea că inculpata la data de 4 octombrie 2007, i-a învinuit mincinos pe numiții B. M.-V., C. M., N. H., B. P. și M. M. prin plângerea penală făcută la această dată împotriva acestora.
Audiată pe parcursul derulării procesului penal, inculpata nu a cooperat cu organele judiciare, având o atitudine nesinceră, nerecunoscând fapta susținând ca și-a retras plângerea penală întrucât știa că nu are nicio șansă să câștige procesul atâta timp cât se lupta cu autoritățile statului.
Audierea inculpatei în fata instanței nu a fost posibila întrucât aceasta deși legal citată a refuzat să se prezinte și cu toate ca s-a dispus aducerea acesteia și cu mandat de aducere prezenta sa nu s-a realizat inculpata invocând pretexte legate de lipsa sa din localitatea pentru al doilea termen de judecata stabilit de către instanță în timp ce la termenul anterior nu s-a prezentat și nu a avut cereri de formulat astfel ca paradoxal atunci când era citată cu mandat de aducere era nevoita să plece din localitatea perioada lungă de timp fără însă a aduce minimul de argumente în susținerea cererii sale astfel ca o asemenea cerere a inculpatei interferează mai degrabă cu abuzul de drept decât cu exercitarea cu buna credință a unui drept procesual.
Analizând actele și lucrările dosarului coroborate cu dispozițiile legale în materie, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin plângerile penale depuse la P. de pe lângă Judecătoria
Cluj-Napoca, părțile vătămate B. M.-V., C. M., N. H., B. P. și M. M. au solicitatcercetarea și tragerea la răspundere penală a numitei H. D.-C. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă. Părțile vătămate au reclamat faptul că în data de 04 octombrie 2007, inculpata H. D.-C., în calitate de administrator la S. G. C. S., a depus la P. de pe langa Judecătoria Cluj-Napoca, o plângere penală inregistrata sub nr unic 7. îndreptată împotriva lor, în calitate de comisari ai G. F. - C. R. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, abuz în serviciu și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Părțile vătămate arată faptul că inculpata a depus acea plângere cu rea-credință, la fel cum a depus și memoriul adresat C. G. al G. F. și adresa către Garda Financiară C., pentru schimbarea echipei de control.
În perioada 20 iunie 2007 - 18 iulie 2007, comisarii G. F. C. au efectuat un control la S. G. C. S., stabilind cu această ocazie că societatea nu funcționează la sediu declarat. Din acest motiv, inculpata H. D.-C., în calitate de administrator la S. G. C. S., a fost invitată în mod repetat să se prezinte la sediul G. F. C. cu toate documentele aferente activităților economice desfășurate în anii 2006 -2007. Întrucât inculpata nu a dat curs invitațiilor, comisarii G. F. au sesizat P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, plângere înregistrată sub număr unic 5640/P/2007. Pentru rezolvarea respectivei plângeri, inculpata a prezentat pentru control la sediul I. J. de P. documentele solicitate inițial, fiind întocmite trei procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, două pe societatea S. G. C. S. și unul pe numele inculpatei în calitate de administrator. I. a contestat respectivele procese- verbale, instanța de judecată respingând plângerile ca fiind neîntemeiate.
I. H. D.-C. după terminarea controlului și după încheierea proceselor verbale de contravenție a depus împotriva părților vătămate comisari ai G. F. C., la data de (...) o plângere penală înregistrata sub numărul 7. la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor de amenințare, abuz în serviciu și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fără a avea o motivare reală pentru dovedirea săvârșirii infracțiunilor mai sus menționate, drept pentru care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de aceștia prin rezoluția procurorului din data de 28 octombrie 2007, prin care s-a stabilit că faptele reclamate nu există fiind incidente dispozițiile art 10 lit a C. proc. penală.
De asemenea, părțile vătămateau arătat faptul că inculpata a dat dovadă de rea-credință și prin înaintarea memoriului către C. G. al G. F., prin care a solicitat schimbarea echipei de control pe motiv că există depusă o plângere penală împotriva membrilor ei, cu toate că la data respectivă, plângerea penală invocată nu era depusă, faptă care, consideră ei, le-a fost adus grave prejudicii profesionale și morale, plângerea fiind depusă ulterior la data de 04 octombrie 2007.
Fiind audiată inculpata aceasta nu a recunoscut săvârșirea faptei, nu s-a considerat vinovata de săvârșirea infracțiunii întrucât a fost";agresata verbal"; de către comisarii G. F. astfel ca și-a aparat niște drepturi prin formularea plângerii penale împotriva lor declarând totodată faptul ca și-a retras plâgerea penală întrucât „ știa că nu poate să se pună cu autoritățile statului „ arătând ca firma pe care o administrează SC G. C. SRL a avut control de la G. F. C. dar aceasta a refuzat controlul pe considerentul ca a solicitat schimbarea echipei de control.
Articolul 259 C pen. incriminează învinuirea mincinoasă făcută prindenunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anumită persoană. Această infracțiune poate fi comisă de orice persoană și ea esteincriminată în majoritatea sistemelor judiciare penale europene. Rațiunea incriminării acestei fapte este aceea de a evita desfășurarea unei proceduri penale împotriva unei persoane nevinovate cunoscute fiind efectele negative atât asupra celui cercetat cât și asupra credibilității sistemului judiciar dacă ulterior se constată că s-au desfășurat proceduri penale împotriva unei persoane fără un temei în realitatea faptică sau în cea juridic penală. Sub aspectul laturii obiective trebuie să îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume : 1. trebuie să existe o acțiune de învinuire mincinoasă. Caracterul mincinos rezultă în mod direct fie din împrejurarea că fapta nu există fie că ea nu a fost săvârșită de cel împotriva căruia se depune plângerea sau denunțul. Î. poate fi mincinoasă ori de câte ori, pentru o astfel de acuzație, instanța ar trebui să pronunțe achitarea, cu excepția situației în care fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. De obicei caracterul mincinos al învinuirii rezultă din desfășurarea unei proceduri care confirmă acest aspect;
2.învinuirea să se facă prin plângere sau denunț textul aplicându-se și în cazul plângerilor prealabile; 3. învinuirea să fie făcută împotriva unei persoane determinate dacă plângerea se face în rem atunci nu există o faptă tipică de denunțare calomnioasă având în vedere că desfășurarea unei proceduri împotriva unei anumite persoane este consecința exclusivă a organelor judiciare care au instrumentat acea plângere depusă în rem; 4. învinuirea să se refere la săvârșirea unei infracțiuni nefiind necesară o încadrare juridică riguroasă și exactă ci doar ca fapta descrisă în plângere sau denunț să aibă aparența tipicității unei infracțiuni. În speță condițiile mai sus enumerate există intregind latura obiectiva a infracțiunii prev. de art. 259 alin 1 C. penal fiind respectate prevederile art. 221 C. proc. penală potrivit cărora denunțul sau plângerea în formele de redactare arătate în art.222 și 223 Cod procedura penala se adresează organului de urmărire penală or, în speță, inculpata s-a adresat organului de urmărire penală din cele enumerate la art.201 Cod procedura penala și a redactat un denunț, o plângere, în forma prevăzută de art.222 si 223 Cod procedura penala. În aceeași ordine de idei inculpata în conținutul plângerii depuse la parchet a adus învinuri mincinoase comisarilor gărzii financiare pe care i-a identificat ,nominalizat în plângerea formulata și cu privire la care a susținut ca se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, abuz în serviciu și abuz în serviciu prin ingradirea unor drepturi iar împrejurarea potrivit căreia în motivarea plângerii penale formulate împotriva comisarilor inculpata nu a arătat concret în ce anume constau infracțiunile sesizate nu are nicio o importanta de natura a conduce la neîntrunirea elementelor laturii obiective a infracțiunii de denunțare calomnioasa. De principiu o persoană poate să aleagă orice mijloc prin care să încerce a se salva dar dacă însă dincolo de cadrul procesual al apărării sale, depune plângeri penale sau face denunțuri în sens formal împotriva unei alte persoane cum este cazul de față al inculpatei fapta acesteia exista și nejustificată de dreptul la apărare.
Pe de altă parte sub aspectul laturii subiective infracțiunea se comite cu intenție directă sau eventuală, ceea ce presupune ca inculpata știe ca cele sesizate nu sunt adevărate și inventează o asemenea situație susținând ca echipa de control comisarii gărzii se fac vinovați de săvârșirea mai multor infracțiuni pe care le enumera în plângerea formulata Sub aspectul vinovăției, existenta infracțiunii de denunțare calomnioasa este condiționată de reaua credință cu care făptuitorul a făcut învinuirea mincinoasa și care este dovedite distinct de eventuala legătură dintre faptele imputate și persoanele acuzate de săvârșirea acestora.
Așadar, inculpata autoarea denunțului a fost de rea-credință, probele administrate au dovedit, fără dubiu, ca denunțul sau nu era conform cu realitatea, singurul scop fiind acela de a leza demnitatea și libertatea persoanelor învinuite. În aceste condiții, reaua-credință a inculpatei este evidenta atâta vreme cât denunțul a fost depus după încheierea controlului, încheierea proceselor verbale de contravenție cu atât mai mult cu cât o atitudine necorespunzătoare a comisarilor gărzii financiare de genul celor susținute de inculpata ar fi fost imposibil de îndeplinit întrucât controlul a fost efectuat intr-un cadru oficial la sediul politiei iar în al doilea rând întocmirea unor acte procese verbale în virtutea atribuțiilor de serviciu finalizate cu aplicarea unor amenzi nu înseamnă că cei în drept au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu sau ca actele întocmite reprezintă reale amenințări la adresa inculpatei care a și uzat de căile legale a atacat în instanța procesele verbale încheiate dar nu a avut parte de o reușită în sensul dorit. Dealtfel fapta inculpatei s-a consumat la (...) când plângerea a fost înregistrată la parchet, iar susținerea inculpatei conform căreia apreciază că „prezentul dosar nu mai are fond pentru ca și-a retras plângerea „ rămâne la stadiul singular neexistând manifestarea de voință a acesteia în sensul retragerii plângerii referindu-ne la infracțiunea de amenințare cu atât mai mult cu cat în cazul funcționarilor publici cum este cazul părților vătămate punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. penal respectiv
247 C. penal nu se face la plângerea prealabila a persoanei vătămate astfel ca nu poate interveni retragerea acesteia. Pe de alta parte chiar și în situația în care pentru infracțiunile sesizate obiect al plângerii penale împotriva comisarilor gărzii financiare ar fi necesara plângerea prelabilă (ceea ce nu este cazul în speță de fata) retragerea acesteia trebuie sa fie expresia neechivoca exprimata de partea care a formulat-o ori în concret inculpata nu și-a manifestat vorința în sensul retragerii necondiționate mai mult în declarația din (...) arata ca nu mai solicita continuarea cercetărilor împotriva echipei de control pana la soluționarea plângerilor la instanța de judecată ceea ce nu echivalează cu o retragere necondiționată așa cum prevede textul legal - aceasta doar când este necesara ca o condiție de procedibilitate și pedepsibilitate plângerea prealabila a persoanei vătămate pentru art. 246,
247 C. penal în situația funcționarilor publici nefiind necesara îndeplinirea condiției și implicit nu poate interveni retragerea plângerii. Nu mai departe reaua credință a inculpatei se regăsește inclusiv atunci când aceasta audiata de organul de urmărire penală în cadrul plângerii formulate împotriva părților vătămate la data de (...) arata ca procesele verbale întocmite de organele de control au fost contestate aflându-se pe rolul J. C. N. ori la data audierii inculpata știa ca plângerile împotriva actelor de control au fost respinse cu consecința rămânerii în fiinta a proceselor verbale contestate soluția instanței de judecata fiind data cu 8 zile înainte de data la care a fost audiata (sentintele pronunțate în 16 mai 2008, inculpata audiata la (...)).
Nu mai departe inculpatei nu i-a fost lezat nici un drept o dispoziție legală care incriminează și sancționează învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi considerată contrară prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție. Î. mincinoasă presupune un denunțător care știe de la început că învinuirea se referă la o faptă care nu există sau care nu este săvârșită de persoana învinuită. Prin urmare, cunoscând acest adevăr, denunțătorul calomnios numai cu rea-credință poate invoca îngradirea dreptului sau la acces liber la justiție sau la libertatea de opinie. E. infracțiunii de denunțare calomnioasă presupune cunoașterea de către denunțător a caracterului mincinos aldenunțării, prin care se aduce atingere înfăptuirii justiției și demnității persoanei învinuite pe nedrept. În cauza inculpata nu a fost într-o eroare evidentă asupra situației de fapt, denunțul său, cuprinde afirmații vexatorii la adresa unor persoane, și constituie temei pentru tragerea la răspundere penală în baza art. 259 din Codul penal. A.ul liber la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție, ca drept fundamental, trebuie exercitat cu bună- credință, potrivit art. 54 din Legea fundamentală, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.
Or, această bună-credință este exclusă în cazul inculpatei care învinuiește în mod mincinos alte persoane de săvârșirea unor infracțiuni, situație care face imposibilă încălcarea, prin art. 259 alin. 1 din Codul penal, a prevederilor constituționale cuprinse în art. 21.
În aceeași idee nu sunt încălcate nici prevederile art. 30 alin. 1 din Constituție, întrucât alin. 6 din același articol, arata ca"; Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine „or, inculpata încalcă tocmai această prevedere constituțională.
Dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, și nici ale art. 30 alin. 1, referitoare la libertatea de exprimare, ci sunt în deplină concordanță cu aceste texte ale Legii fundamentale, fiind expresia în plan penal a sancționării faptelor prin care se aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale consfințite în prevederile amintite. Totodată, dispozițiile legale criticate sunt conforme și prevederilor constituționale cuprinse în art. 54, referitoare la exercitarea cu bună-credință a drepturilor și libertăților, precum și celor cuprinse în art. 30 alin. 6 privind limitele libertății de exprimare, libertate care nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
Activitatea infracțională a inculpatei H. D. C. constând într-o singura infracțiune de denunțare calomnioasă și pentru care a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca având mai multe părți vătămate respectiv un număr de 5 părți vătămate, C. M., M. M., N. H., B. P. și B. M.-V. context în care instanța apreciază că ar exista indiciile săvârșirii mai multor infracțiuni de denunțare calomnioasă săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni și anume atâtea infracțiuni cate părți vătămate sunt în speță 5 părți vătămate deci un număr de 5 infracțiuni de denunțare calomnioasă în concurs ideal, dar sub aspectul judecării în întregime a celor 5 fapte instanța nu a fost sesizată iar procurorul de ședință nu a solicitat în baza art. 336 C. procedură penală extinderea procesului penal pentru alte fapte prevăzute de legea penală nefiind pusă în mișcare acțiunea penală, astfel că instanța nu este legal sesizată și cu judecarea altor 4 infracțiuni. Totodată cu privire la activitatea desfășurată de inculpata, aceasta este una distinctă pentru fiecare parte vătămată și are autonomie infracțională, nefiind element a laturii obiective a unei singure infracțiuni ce face obiectul judecății. În cursul extinderii procesului penal la fapte noi acțiunea penală se pune în mișcare de către procuror numai după ce acesta a făcut cererea de extindere și instanța a admis-o ori dacă procurorul nu solicită extinderea procesului penal cum este în speța de față instanța nu poate avea nici o inițiativă în această privință întrucât cererea de extindere a procesului penal aparține exclusiv procurorului sens în care este imposibil a se analiza activitatea desfășurată de inculpata- procurorul este unicul titular al învinuirii sau al acuzării în procesul penal iar instanța nu-l poate obliga să pună în mișcare acțiunea penală pentru alte fapte. Nu mai departe extinderea acțiunii penale pentru alte fapte presupuneca acestea s-au descoperit cu ocazia cercetării judecătorești și nu ca au fost cunoscute din urmărire penală așa cum este situația din speța de față când ar aparea inadmisibila extinderea procesului penal pentru alte fapte în fața instanței de judecată pentru care procurorul deși le cunoștea nu a manifestat interes sa înceapă urmărire penala ,sa pună în mișcare acțiunea penală și să sesize instanța cu toate faptele așa încât potrivit art 318 C. proc. penala judecata se rezuma în limitele legalei sesizari.
Fapta și vinovăția inculpatei sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanelor vătămate, „. penală" făcută de inculpată împotriva persoanelor vătămate, documente care dovedesc îndeplinirea de acțiuni în exercițiul funcțiunii efectuate de persoanele vătămate, hotărâri judecătorești civile în pronunțarea lipsei de temei a plângerilor făcute de „." S. G. C. S. împotriva „proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor"; întocmite de persoanele vătămate, declarațiile inculpatei, declarațiile părților vătămate, adresa de verificare a cazierului judiciar, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală . în drept, fapta inculpatei H. D.-C. care, la data de 04 octombrie 2007, i- a învinuit mincinos pe numiții, C. M., M. M., N. H., B. P. și B. M.-V., prin plângerea penală făcută la această dată împotriva acestora cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, abuz în serviciu și abuz în serviciu prin ingradirea unor drepturi de catre C. M., M. M., N. H., B. P. și B. M.-V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. și ped. de art. 259 alin. 1 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social ridicat al faptei, urmările produse, dar nu în ultimul rând atitudinea inculpatei care pe tot parcursul procesului penal a adoptata o poziție de negare a faptei nerecunoscând săvârșirea acesteia neconsiderându-se vinovată în nici un fel de comiterea acesteia mai mult subrogându-se de-a dreptul în rolul organului judiciar atunci când apreciază că prezentul dosar este lipsit de fond referindu- se la versiunea susținută și potrivit căreia și-a retras plângerea dar o asemenea variantă pe lenga ca nu rezultă din actele dosarului nu este aplicabilă în speță punerea în mișcare a acțiunii penale nefiind condiționată de existenta plângerii prealabile precum și faptul ca deși inculpata se afla la prima confruntare cu legea penală, totuși nu este străină de procedurile judiciare atâta timp cat a fost sancționată anterior cu o amenda administrativă iar sub aspect penal dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a acesteia pentru art 84 pct
2,3 din legea 59/1934. Instanța a avut în vedere circusmtantele reale ale inculpatei precum și persoana în concret a acesteia care nu s-a prezentat în cercetare judecătorească pentru a fi audiată și cu toate că lasă a se înțelege consecutiv ca nu se sustrage de la urmarire penală sau judecată prin reacțiile sale și justificarile aduse denotă că nu dorește o confruntare directă cu organul judiciar iar motivele invocate ca fiind cele ce ii fac imposibila prezenta și care sunt lapidar trecute conform carora nu se afla în localitate până la data de (...) (o întreaga luna scuza aparuta numai după ce a luat la cunoștiință de existența mandatului de aducere) sunt departe de a o scuză pertinentă de natură să-i justifice lipsa cu atat mai mult cu cât susținerea făcută nu este argumentată în nici un sens nefiind specificat nici macar motivul pentru care nu se poate prezenta în fața instantei. Urmarind succesiv etapele procesului penal cu referire la cercetarea judecatoresca se poate observa ca la prim termen de judecată inculpata legal citată nu s-a prezentat în fața instantei, nua justificat lipsa la acest termen atitudine pe care aceasta o menține în continuare și anume citată pentru următorul termen de judecată în procedura obișnuita și cu mandat de aducere procedeaza în aceeași manieră nu se prezintă și consideră că drepturile sale sunt nelimitate fiind suficient doar să solicite amânarea și corelativ instanța să fie obligată să acorde un nou termen de judecată fără a aplica o cenzura asupra temeiurilor cererii aspect total gresit inteles de inculpata care a ignorat dispozițiile organului judiciar cu privire la prezenta sa în fața instanței. Așa cum apare cererea inculpatei nu este nici pe departe întemeiată și justificată fiind depusă cu o zi înainte de termenul de judecată stabilit în cauză personal prin serviciul registratură al J. C.-N. atunci când lucrurile se precipitau în opinia inculpatei totul completat cu deplasarea jandarmilor la domiciliul acesteia în vederea executării mandatului de aducere
și nu este în măsură să convingă instanța asupra veridicității celor inserate în continutul ei cat timp nu este motivată și dovedită. Nu mai departe inculpata nu s-a prezentat la primul termen de judecata nu a depus jusitficarea lipsei sale la aceea data iar pentru acest termen de judecată inculpata din nou nu a fost prezentă prin cererea depusă nu a solicitat amânarea pentru pregătirea apărării sau angajarea unui apărător în cauză ci pentru că nu este în localitate iar în contextul în care inculpata nu se afla în niciuna dintre situatiile prevăzute de normele procesual penale în care prezența sa este obligatorie la judecată coroborate cu atitudinea inculpatei care prin modul în care a înțeles să abordeze prezentul dosar nu a făcut altceva decât să încerce tergiversarea judecării cauzei Prin urmare, pentru ca pedeapsa să-și poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său preventiv și educativ, definit de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. ea trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana culpabilă, cât și capacitatea acesteia de a se îndrepta ca efect al tratamentului sancționator aplicat.
Este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea persoanei în cauza precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.
În speță este vorba de un infractor primar cu o conduită pozitivă, existând suficiente temeiuri ca cea în cauză se va putea îndrepta prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul general sau special prevăzut de textul de lege.
Unul dintre criteriile de individualizare a pedepselor îl reprezintă gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite de inculpata și care este reflectat pe de o parte în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor (închisoare de 6 luni la 3 ani) iar pe de altă parte de modalitatea de săvârșire și urmările produse ținând cont de faptul ca au fost vizate mai multe persoane ajungându-se la un număr de 5 persoane funcționari publici ce se bucura de o buna reputație, integritate exercitându-și atribuțiile de serviciu legal și nepărtinitor dar care au avut de suferit în urma denunțului mincinos formulat de inculpată. Pe de altă parte lipsa antecedentelor penale, a fost avută în vedere de către instanța de judecată la momentul individualizării cuantumului pedepsei și nu ca și circumstanță atenuantă de natura a conduce la aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege nefiind justificata reținerea cu acest titlu.
Judecând în aceste limite, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare este în măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale.
În baza art. 71 alin 2 C. penal a interzis inculpatei exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca și pedeapsa accesorie pe durata stabilita în art. 71 alin 2 C. penal.
Fără a minimaliza gradul de pericol social al infracțiunii totuși nu se poate spune că ne aflam în prezenta unei persoane care să nu poată beneficia în prezent de clementa instanței de judecata sub aspectul modalității de executare a pedepsei, instanța acordându-i inculpatei clementa în privința modalității de executare a pedepsei.
Instanța de fond a apreciat ca pe deplin adecvata suspendarea condiționată a executării pedepsei deoarece este de remarcat prin urmare că împrejurările de fapt amintite cert rezultate din actele dosarului denotă că inculpata nu prezintă o periculozitate care să justifice o pedeapsa cu executare, scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând și anume prin suspendarea condiționată a executării cu atât mai mult cu cat sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de acest text de lege.
Astfel în temeiul art. 81 C. penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni termen stabilit în condițiile art. 82 C. penal iar în baza art. 71 alin. 5 C. penal a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C. proc. penală i-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul încălcării prevederilor art. 83 C..
Părțile vătămate C. M., M. M., N. H., B. P. și B. M.-V., s-au constituit părți civile în cauză astfel B. M.-V., cu suma de 100.000 euro iar C. M., M. M.,
N. H., și B. P. fiecare cu suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru acordarea unor astfel de despăgubiri părțile civile au sarcina legală de a face dovada existentei unui prejudiciu și anume a faptului că prin acțiunea sa inculpata a adus atingere prestigiului profesional a acestora iar în al doilea rând părțile civile au avut suferințe de ordin moral prin plângerea formulată de către inculpată aspecte pe care părțile civile nu au fost în măsura să le probeze nici măcar la un nivel minim rezumându-se la simple susțineri potrivit cărora au suferit un prejudiciu, indicând într-un mod cu totul aleatoriu sumele pe care le pretind cu titlu de daune morale. Chiar dacă în literatura și practica judiciară s-a consființit ca aceste sume cuvenite cu titlu de daune morale nu trebuie dovedite totuși nu se poate prelua necritic o asemenea opinie fiind necesar a se face dovada minima a existentei unei suferințe, traume la nivelul interior al victimei neputând fi acordate din start fără o prealabilă verificare a unor sume de bani părților civile atâta timp cât nu există dovada vreunei suferințe a acestora. Asemenea situații pot fi întâlnite în cazurile în care părțile sunt chemate în mod repetat de organele abilitate în baza denunțului formulat pentru declarații, ca la locul de muncă atmosfera colegilor a fost schimbata negativ ca urmare a denunțului depus, ca ulterior înregistrării plângerii le-au fost luate în atribuții exclusiv pe acest considerent, că nu au mai avut atribuții de control, fiind priviți circumspect atât de colegi cat și de contribuabili împrejurări care nu se regăsesc în prezenta cauză. În altă ordine de idei, părțile civile prin natura activității pe care o desfășoară de control, nu se află pentru prima dată expuse la acțiuni de genul plângerilor penale prin care li se aduc învinuiri legate de activitatea desfășurată astfel că nu se poate accepta ca la o simplă reclamație o astfel de persoană care se bucura de statutul funcționarului public sa și prezinte o slăbiciune, o traumă sau o suferință morală, din contră în cazul unor asemenea persoane ce suntsupuse la multiple încercări resursele interioare de recuperare sunt mult mai mari decât în alte situații similare.
În concluzie, nu este suficient ca partea civilă să solicite repararea prejudiciului moral indicând o sumă oarecare cu titlu de daune morale, chiar dacă sub aspectul laturii penale, autorul infracțiunii a fost găsit vinovat și condamnat existând răspunderea civilă delictuală și atunci trebuie să facă dovada existenței pagubei precum și întinderea acesteia aducând minimul de probe în susținerea acțiunilor civile, în speță părțile civile nefiind în măsura sa producă astfel de probe motiv pentru care instanța de fond a respins pretențiile civile solicitate lăsând la o parte cenzura asupra cuantumului sumei solicitate de fiecare parte civilă care de la o prima vedere este de-a dreptul exagerată fiind mai degrabă o pretenție formulată de părțile civile cu titlu șicanator și nu că ar corespunde unui real prejudiciu. Mai degrabă, așa cum rezultă din declarațiile părților civile, acestea nu au suferit din punct de vedere moral, controlul făcut de forurilor superioare a fost unul lejer tocmai pentru faptul ca celor reclamate nu li s-a dat crezare onestitatea părților vătămate fiind cunoscută la nivel de conducere, iar în altă ordine de idei pe plan profesional avansarea ierarhică a părților civile, aplicarea unor sancțiuni la locul de muncă nu au stopate de faptul că s-a depus plângerea de către inculpată iar indignarea părților civile față de plângerea penală formulată nu deschide calea acoperirii unui prejudiciu neputându-se identifica ca fiind una și aceeași cu suferința psihică cu adevărat simțită.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpata H. D. C. solicitând desființarea sentinței penale apelate întrucât aceasta este nelegală și netemeinică.
Tribunalul Cluj prin decizia penală nr.323/A din 4 octombrie 2010, în temeiul art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen. a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpata H. D. C. împotriva Sentinței penale nr.473/(...) pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul cu nr.(...), pe care a menținut-o în totalitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata H.
D.-C. solicitând casarea acesteia împreună cu hotărârea instanței de fond și rejudecând, să se dispună achitarea sa de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea de denunțare calomnioasă prev.de art.259 alin.1 C.pen., întrucât nu se face vinovată de săvârșirea acestei fapte.
S-a susținut de asemenea că plângerea a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de lege, respectiv a fost formulată la un an de la data la care inculpata a formulat plângerea penală a părții vătămate, dată care poate fi considerată ca fiind momentul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă.
I. a fost audiată cu ocazia judecării recursului, fiind prima dată când s-a apărat în fața instanței, arătând că nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, deoarece motivul pentru care a formulat sesizările și plângerile penale împotriva comisarilor G. F. care sunt părți vătămate în acest dosar, a fost acela că, la data la care au intenționat efectuarea unui control la societatea comercială G. C. SRL unde are calitate de administrator, au avut o atitudine amenințătoare la adresa sa și motivul pentru care a solicitat schimbarea echipei de control nu a fost în scopul de a se sustrage de la efectuarea acestuia, ci de a beneficia de un control obiectiv.
În același timp, inculpata a susținut că după depunerea plângerii penale și-a retras-o, dar nu pentru că aceasta nu conținea date reale ci, pentru că nu a mai vrut să insiste în cercetările respective.
Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească coroborate cu declarația inculpatei date în fața instanței de recurs, Curtea reține că, atât instanța de fond, cât și cea de apel, au stabilit în mod corespunzător starea de fapt pe care inculpata nu a contestat-o în esența sa, arătând doar că nu este îndeplinită condiția relei credințe, formularea plângerii penale împotriva părților vătămate fiind determinate de atitudinea acestora din urmă cu ocazia efectuării controlului la societatea a cărei administrator este.
Împrejurările relevate de inculpată în legătură cu conduita comisarilor G. F. C. și anume, părțile vătămate Buț M. V., C. M., N. H., B. P. și M. M. la data când s-au prezentat pentru efectuarea controlului la SC G. C. SRL, nu sunt susținute de alte probe și de altfel, inculpata a arătat că nu a fost nimeni de față în perioada în care a fost contactată de aceștia.
Fără a avea o motivare reală pentru a formula plângeri împotriva comisarilor G. F., inculpata a depus la data de 4 octombrie 2007 o plângere penală înregistrată sub nr.7. la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor de amenințare, abuz în serviciu și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prin rezoluția procurorului stabilindu-se că faptele nu există.
Reaua-credință a inculpatei a existat întrucât în cauză nu s-a dovedit niciun moment, că părțile vătămate și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și dimpotrivă, faptul că inculpata a fost cea care a încercat să obstrucționeze desfășurarea controlului la societatea al cărei administrator era, deși a fost invitată în mod repetat să se prezinte la sediul G. F. C. cu toate documentele aferente activităților economice desfășurate în anii
2006-2007.
După ce a fost sesizat P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.4 din Legea 241/2005 inculpata a prezentat pentru control la sediul IPJ C., documentele solicitate inițial, iar drept consecință, a fost sancționată contravențional, atât societatea, cât și administratorul acesteia, procese verbale care au rămas definitive ca urmare a respingerii plângerilor formulate, de instanță.
În consecință, față de cele mai sus arătate, fapta inculpatei a fost dovedită și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.259 alin.1 C.pen.
Având în vedere faptul că inculpata nu are antecedente penale, este tânără, s-a prezentat în fața instanței de recurs și a recunoscut în parte fapta imputată, se justifică reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a și alin.2 C.pen., motiv pentru care recursul va fi apreciat ca fiind întemeiat și va fi admis în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen. Ca urmare a casării hotărârilor pronunțate și reținând în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante conform celor de mai sus, se va dispune condamnarea acesteia la 1000 lei amendă penală, conform art.76 lit.e C.pen., ținând cont de criteriile de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C.pen.și de împrejurarea că față de inculpată s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii pentru infracțiunea prev.de art.84 pct.2, 3 din Legea 59/1934 prin O. nr.7530/P/2007 din (...). Cu privire la termenul de introducere a plângerii penale de către părțile vătămate, se constată că excepția invocată este nefondată întrucât în cazul infracțiunii prevăzute de art.259 alin.1 C.pen., urmărirea penală se exercită din oficiu, nefiind necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Văzând și disp.art.192 alin.3 C.proc.pen., PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata H. D. C. domiciliată în C.-N., str.R. D. nr.11, ap.2 jud.C. și fără forme legale în C.-N., str.M. nr.3, ap.90 jud.C., împotriva deciziei penale nr.323 din 4 octombrie 2010 a T.ului C. pe care o casează împreună cu sentința penală nr.473 din 6 mai 2010 a J. C.-N. numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatei și rejudecând: Condamnă pe inculpata H. D. C., fiica lui V. și I.-M., născută la 29 ianuarie 1970 în localitatea T., CNP 2. la 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.259 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.74 lit.a și alin.2 C.pen. raportat la art.76 lit.e C.pen. Atenționează pe inculpată asupra art.631 C.pen. Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, C. I. A.-D. L. I.-C. M. M. N. Red.PD/CA 3 ex..- (...) Jud.fond.Birău A. Jud.apel:Mornăilă R.; Cociș L.
| ← Decizia penală nr. 1/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1541/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
