Decizia penală nr. 346/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 346/R/2011

Ședința publică din 14 martie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. - președinte secție

JUDECĂTORI : A. D. L.

I. C. M. GREFIER : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. - V. T.

S-a luat spre pronunțare recursul declarat de către inculpatul L. S., împotriva deciziei penale nr. 4 din 5 ianuarie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T. S., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art. 184 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat O. L. F., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind părțile civile M. M., S. J. DE A. S., S. J. Z.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu depune referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Curtea, din oficiu, invocă tardivitatea înregistrării recursului de către inculpat. Inculpatul a primit dispozitivul hotărârii la data de 7 ianuarie 2011, iar acesta a înregistrat recursul la data de 11 februarie 2011, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea excepției iar pe fondadmiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate de instanța de fond, respectiv reindividualizarea pedepsei în conformitate cu art. 74 lit.a și c Cod procedură penală.

Se arată în continuare faptul că, raportat la faptele săvârșite de inculpat, instanța de fond a aplicat o pedeapsă prea mare. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și nu are antecedente penale.

Cu onorariu avocațial.

Reprezentantul parchetului solicită în principal, admiterea excepției tardivității înregistrării recursului de către inculpat, întrucât acesta avea posibilitatea să-și exercite dreptul de recurs în termenul prevăzut de lege.

În subsidiar, solicită respingerea recursului formulat de către inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Inculpatul L. DORIN, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 118/(...), pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr. (...), s-a dispus condamnarea inculpatului L. S., fiul lui V. și T., născut la (...) în localitatea H., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în localitatea H., str. N., nr.2, S., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, la pedeapsa închisorii de 1 an pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184, alin.1, 3 Cod penal.

Același inculpat a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.89, alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

In baza art.33, 34 lit. b Cod penal, din pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente a fost aplicată cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.

S-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani să se execute cu privare de libertate, cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit. a, teza II, b Cod penal.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

In baza art.14 raportat la art.346 C. și 998 și urm. C.civ., s-a admis cererea părții civile M. M., fiind obligat inculpatul să-i plătească suma de 1000 lei, cu titlu de daune-morale.

S-a admis cererea părții civile S. J. de U. Z., fiind obligat inculpatul să-i plătească suma de 152,77 lei cu titlu de despăgubiri materiale, actualizată cu rata inflației, calculată până la data plății integrale.

S-a constatat că S. J. de A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

In temeiul prevederilor art.191 C., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul avocatului, în ambele faze procesuale, d-na Vescan Liana, în sumă de 400 lei fiind avansat din fondurile M.J.L.C. către Baroul de A. S.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr.980/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou a fost trimis în judecată inculpatul L. S. cercetat pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin.1, 3 Cod penal și părăsirea locului accidentului prev. de art.89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal.

În fapt, s-a reținut că inculpatul, în data de (...), conducând un vehicul cu tracțiune animală pe DN 1G, pe raza loc. B., a scăpat de sub control caii și astfel a provocat un accident de circulație soldat cu rănirea părții vătămate M. M., aceasta suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de

50-55 zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut în sarcina inculpatului că imediat după producerea accidentului a plecat de la fața locului, înainte de sosirea organelor de poliție, cu toate că a văzut că partea vătămată a suferit leziuni.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, în fapt, instanța a reținut că în data de (...) în jurul orei 21,45 inculpatul L. S. din loc. H. se deplasa pe DN 1G prin localitatea B., com. H. cu un vehicul cu tracțiune animală tractat de un cal, îndreptându-se spre loc. H. La km. 36+150 m într-o curbă la stânga fără declivități și denivelări, calul inculpatului se deplasa în galop, fiind gonit prea tare de către inculpat, situație în care inculpatul a pierdut controlul asupra vehiculului și a sărit din ștraf. Acesta și-a continuat deplasarea intrând pe contrasens, unde se deplasa regulamentar în calitate depieton, partea vătămată M. M. A. a fost lovită de ruda ștrafului în zona umărului drept și apoi proiectată în șanț.

Inculpatul a ajuns la ștraf și deși martorul M. D. i-a atras atenția că a fost accidentată o femeie, inculpatul a plecat cu ștraful spre locuința sa refuzând să rămână până la sosirea organelor de poliție.

Partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la spitalul județean S., secția primiri urgențe unde a primit îngrijiri medicale.

Conform raportului de constatare medico - legală nr. 2058/II/b/262 din

(...), partea vătămată M. M. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile unui accident rutier. Leziunile au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale și nu a pus în primejdie viața victimei. Leziunile pot data din (...).

Organele de poliție sosite la fața locului au constatat că inculpatul nu se afla la locul accidentului, s-au deplasat la locuința acestuia, unde l-au găsit pe inculpat iar calul cu ștraful se aflau în curte.

Starea de fapt descrisă rezultă pe deplin, fără nicio urmă de îndoială din materialul probator.

Inculpatul a recunoscut și el faptele cu mențiunea că a părăsit locul accidentului pentru a opri atelajul care scăpase de sub control, pentru a nu se întâmpla și alte accidente. Inculpatul mai precizează că atelajul a scăpat de sub controlul său deoarece s-a speriat calul, iar apoi a observat că s-a rupt lanțul și părți din ham, fapt ce l-a determinat să sară din căruță și să o lase de sub control.

Contrar declarațiilor inculpatului, martorul ocular M. D. B., precizează că atelajul condus de inculpat a scăpat de sub controlul acestuia deoarece îl gonea prea tare.

În legătură cu declarația inculpatului referitoare la părăsirea locului accidentului, pentru a opri atelajul, tocmai cu scopul de a nu provoca și alte accidente, aceasta a fost luată în considerare doar parțial. Astfel faptul că a dorit să preia din nou controlul atelajului pentru a nu se petrece și alte accidente, s-a apreciat a fi corect, dar după aceea, pentru a se conforma prevederilor legale, s-a reținut că inculpatul trebuia să se întoarcă și să rămână până când organele de poliție i-ar fi permis plecarea. Ori inculpatul nu a procedat astfel, acesta fiind găsit în locuința sa iar atelajul în curte.

Din starea de fapt reținută a rezultat că inculpatul a încălcat prevederile art.48 din O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Ori inculpatul, gonind calul la trap, a scăpat controlul acestuia și a provocat accidentul descris anterior.

Instanța, constatând că starea de fapt rezultă fără dubiu din probatoriul administrat și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.184 alin.1, 3 Cod penal și 89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art.33 lit. a C.pen., l-a condamnat pe inculpat după cum urmează: 1 an pentru infracțiunea prevăzută de art.184, alin.1,3 Cod penal și 2 ani pentru infracțiunea prevăzută de art.89, alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Infracțiunile fiind comise în concurs real, conform art.33 lit. a și 33 lit. b

Cod penal din pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare.

Pedeapsa rezultantă aplicată urmând a se executa cu privare de libertate pe durata executării pedepsei, conform art.71 C.pen., inculpatului interzicându-i-se exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza II, b C.pen.

S-a constatat că în prezent inculpatul este arestat preventiv într-o altă cauză.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a reținut că partea vătămată M. M. s- a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.

Având în vedere consecințele negative ale accidentului, asupra părții vătămate, atât fizic dar și psihic, făcând aplicarea prevederilor art.14 raportat la raportat la art.346 C. și art. 998 și urm. C.civ., s-a admis cererea și inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale solicitate.

Suma solicitată de partea civilă este modestă însă apreciată de ea drept suficientă pentru compensarea urmărilor accidentului.

În cauză, s-a constituit parte civilă și S. J. S. solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 152,77 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei accidentului.

Având în vedere prevederile art.14 raportat la raportat la art.346 C. și art. 998 și urm. C.civ., dar și art. 313 din O.G. nr. 72/2007, s-a admis cererea părții civile, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei solicitate actualizată cu rata inflației care va fi calculată până în ziua plății integrale.

Cu toate că serviciul J. de A. S. a asigurat transportul victimei de la locul accidentului acordând totodată primele îngrijiri și a fost citat nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul fiind condamnat în baza art.191 C.pen., a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel L. S., arătând în motivele deapel că pedeapsa aplicată este prea mare, inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei.

Prin decizia penală nr. 4/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L. S. împotriva sentinței penale nr.118 din (...) a Judecătoriei J.

În baza art.192 alin.2 C., a fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial pentru apărare din oficiu a fost avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S.

Examinând motivele de fapt și de drept, cât și din oficiu, conform art.371 alin.2 și 375 C., tribunalul a constatat următoarele:

Inculpatul L. S. a fost trimis în judecată și condamnat de către

Judecătoria Jibou pentru comiterea infracțiunii prev. de art.184 alin.1,3 și 89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât în data de (...) conducând autovehiculul cu tracțiune animală pe D. în localitatea B., comuna H., a provocat din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia partea vătămată M. M. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, iar apoi a părăsit locul faptei deși i s-a atras atenția că partea vătămată are leziuni traumatice.

Starea de fapt expusă anterior a fost dovedită cu declarațiile martorilor

M. D., U. I., proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate M. M., raport de constatare medico-legală, adresă de constituire de parte civilă, proces verbal de cercetare la fața locului.

În mod corect instanța de fond a reținut starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, modalitatea de comitere a faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, precum și vinovăția inculpatului.

Având în vedere dispozițiile art.345 alin.1 și 2 C., s-a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare, reținând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere gravitatea faptelor raportat la modalitatea de comitere și la conduita inculpatului după săvârșirea faptei, acesta părăsind locul faptei cu toate că i s-a atras atenția că victima prezintă leziuni traumatice.

Mai mult, după comiterea acestor fapte inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat, luându-se față de acesta o măsură neprivativă de libertate în dosarul penal nr.164/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Jibou.

Motivele invocate de inculpat s-a apreciat că sunt nefondate, pedeapsa pronunțată de Judecătoria Jibou este legală și temeinică, astfel încât în baza art.379 pct.1 lit. b C., a fost respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L. S., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate de instanța de fond, respectiv reindividualizarea pedepsei.

S-a mai arătat faptul că, raportat la faptele săvârșite de inculpat, instanța de fond a aplicat o pedeapsă prea mare, inculpatul recunoscând săvârșirea faptelor și neavând antecedente penale.

La termenul de judecată din data de (...), Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului declarat de către inculpat.

Din actele aflate la dosarul T. S. a reieșit că inculpatul a primit în penitenciar copia dispozitivului hotărârii la data de 07 ianuarie 2011 (f.19), ulterior fiindu-i comunicată decizia in extenso la data de (...) când acesta a și declarat recursul, cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de lege.

Termenul de recurs expira la data de (...), situație în care în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a C.pr.pen., văzând și dispozițiile art. 385/3 C.pr.pen. Curtea va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul L. S. împotriva deciziei penale nr. 4 din 5 ianuarie 2011 a T. S.

Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Se va stabili, potrivit art. 189 C.pr.pen. în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul L. S., fiul lui V. și T., născut la (...), deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 4 din 5 ianuarie 2011 a T. S.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V. C. A. D. L. I. C. M.

GREFIER M. N.

Red.ADL/dact.MS

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 346/2011, Curtea de Apel Cluj