Decizia penală nr. 361/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 361/R/2011
Ședința publică din 15 martie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : D. P.- judecător
JUDECĂTORI : A. D. L.
: I. C. M.
G. : M. N.
V. T.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. -
S-au luat spre pronunțare recursurile declarate de către inculpatul B. D.
și partea civilă D. M., împotriva sentinței penale nr. 116 din 30 decembrie
2010, pronunțată de Judecătoria Dragomirești, în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28 februarie
2011, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 9 martie 2011, iar apoi pentru data de 15 martie 2011..
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.116 din (...) pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr.(...), în baza art. 345 alin. 2 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul B. D., fiul lui D. și I., născut la data de (...), în comuna S., județul M., cetățenia română, studii 8 clase, pensionar, căsătorit, cu domiciliu în comuna S., nr.731, județul M., posesor BI. seria BR nr.4., CNP 1., fără antecedente penale, pentru: comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin.1 C.penal, la 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 81 și 82 C.penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4(patru) ani.
I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 C.
În baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. cu aplicarea art. 14 C.pr.pen. și art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile D. M. suma de
12.740 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. cu aplicarea art. 14 C.pr.pen. și art. 313 din L. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părții civile S. de R.
B. suma de 1449,84 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare și dobânzi legale până la plata integrală a debitului.
În baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. cu aplicarea art. 14 C.pr.pen. și art. 313 din L. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părții civile S. J. de
U. „. C. O. B. M. suma de 3377,04 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare și dobânzi legale până la plata integrală a debitului.
În baza art. 193 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile D. M. suma de 2.000 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 550 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocațial din oficiu pentru avocat M. A. de la Baroul Maramureș, sumă ce a fost suportată din fondul M.ui Justiției.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de (...), în jurul orei 19,00, inculpatul B. D., întâlnind-o pe partea vătămată D. M., pe drumul D. 1. S. și având o neînțelegere cu aceasta, între cei doi existând o judecată civilă ce formează obiectul dosarului nr.(...) al J. D., a împins-o pe partea vătămată peste un zid. Ca urmare a împingerii partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 75-80 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.682/(...) (f.7 d.u.p.) și raportului de constatare medico-legal efectuat în cauză, partea vătămată fiind internată la S. de R. B. și la S. J. de U. „. O. B. M., Secția O. T. (f.34-35) în perioadele (...)-(...) și respectiv, (...)-(...).
Conform certificatului medico-legal și raportului de constatare medico- legală leziunile traumatice suferite de partea vătămată ";s-au putut produce prin cădere în cadrul unei auto sau heteropropulsii în condițiile stabilite de anchetă";, putând data din (...), confirmarea mecanismului de producere și a datei la care s-au produs făcându-se cu biletul de ieșire din spital iar confirmarea neamplificării rezultatului produs inițial făcându-se cu raportul de constatare medico-legal efectuat în cauză.
Cu ocazia audierii , inculpatul B. D. a declarat că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, susținând că la data indicata de partea vătămată nu se afla în localitate, ci se afla pe drum, transportând lemne de la R., împrejurare ce rezultă din avizul de însoțire a materialului lemnos, pe care se afla viza P. de F., ai cărei lucrători l-au oprit și i-au cerut actele (f.78-dosar instanță), aceeași susținere menținându-o și în ultimul cuvânt acordat inculpatului.
Instanța de fond nu a luat în considerare această afirmație iar actul pe care se sprijină, avizul de însoțire a materialului lemnos transportat pe ruta R.
- S. (f.25 d.u.p.), a fost înlăturat, întrucât nici declarațiile inculpatului și nici acest înscris nu s-a coroborat în opinia instanței cu celelalte probe administrate, concluzie ce se impune chiar dacă la dosarul de urmărire penală se află adresa P. de F. V. de Sus (f.27), din care rezultă că agentul de poliție Ș. G., a verificat și semnat avizul de însoțire a materialului lemnos la ora 19,20. Același agent de poliție fiind audiat, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești (f.47 și 50 d.u.p. și f.80 d.instanță), a declarat că nu a efectuat nici un control asupra autovehiculului menționat în Avizul de însoțire a materialului lemnos transportat cu acesta, mai mult a vizat acest act a doua zi, la cererea fiului inculpatului, numitul B. D., coleg de serviciu, acesta cerându-i să menționeze și ora la care s-a efectuat pretinsul control, fiul inculpatului motivând cele solicitate agentului de poliție S. G. cu împrejurarea că avizul este necesar pentru a fi arătat pădurarului";.
De aceea, prima instanță a reținut că probele par aparent contradictorii, astfel cum susține apărătorul inculpatului, iar împrejurarea că inculpatul a simțit nevoia de a-și construi un alibi pentru data și ora la care susține partea vătămată că a fost agresată de acesta, a format convingerea instanței in sensul sincerității declarației martorei B. M. (f.46 și 52 d.u.p. și f.81 dosarinstanță), precum si a agentului de politie semnatar al avizului de care s-a prevalat inculpatul, apreciind ca se coroborează în parte cu declarațiile părții vătămate, în sensul că inculpatul s-a aflat la ora si la locul pretinsa de partea vătămată si a împins-o peste zidul de sprijin al drumului, cauzându-i leziunile anterior menționate.
Instanța de fons a reținut că este adevărat că elementele de fapt redate prin declarația martorei B. M. constituie singura probă directă în ce privește dovedirea existenței faptei și săvârșirii ei de către inculpat, fiind de asemenea adevărat și că declarația cuprinde o afirmație ce nu corespunde stării de fapt reținută, aceea că ";în data de (...) m-am întâlnit cu numita D. M. și am întrebat-o cum a fost atunci când a aruncat-o B. D. peste zid";, afirmație ce ar pune la îndoială sinceritatea martorei. A. raportat la împrejurarea afirmată și dovedită de partea vătămată că a fost internată în perioada (...)-(...), fiind imobilizată 3 luni după suferirea leziunilor menționate, împrejurare ce în opinia, instanței de fond, exclude posibilitatea ca orice persoană să o fi întâlnit pe partea vătămată. A., s-a apreciat că se desprinde această concluzie chiar dacă se trece peste inadvertența privind data pretinsei întâlniri, aceea de (...), față de data producerii leziunilor și internării părții vătămate, aceea de (...). A. inadvertență s-a datorat, în opinia primei instanțe, posibilității strecurării unei erori materiale în ce privește consemnarea lunii corespunzătoare acestei date, iunie în loc de iulie, rămânând însă exclusă posibilitatea întâlnirii martorei cu partea vătămată, dacă se va primi ca adevărată afirmația părții vătămate că a stat imobilizată vreme de 3 luni.
Analizarea sincerității acestei martore s-a impus din două motive: mai întâi așa cum s-a arătat anterior, această declarație constituie singura probă directă în ce privește existența faptei și săvârșirea ei de către inculpat, iar în al doilea rând, sinceritatea sa a fost pusă în discuție de către inculpat prin apărător, fiind numită „. de casă"; în sprijinul acestei susțineri depunându-se declarația dată de aceasta în dosar nr.(...) al J. D., având ca obiect o cauză civilă în care partea vătămată pretindea anumite sume de bani de la inculpat. Se reține că inculpatul nu a făcut astfel de susțineri cu ocazia confruntării sale cu acest martor (f.48-49 d.u.p.) prilej cu care a stăruit în nerecunoașterea faptei, în sensul că la ora 19,00 se afla în pădurea din comuna R., ajungând acasă la ora 19,30 precizând că nu se afla în relații de vrăjmășie cu martora cu care s-a făcut confruntarea.
Instanța a apreciat însă sinceră declarația martorei B. M. în ceea ce privește împrejurările referitoare la faptă și persoana ce a săvârșit-o, cu motivarea că simpla participare în calitate de martor ce depune în favoarea aceleiași persoane, în mai multe cauze, nu este suficientă pentru a reține caracterul mincinos al celor relatate, cu atât mai puțin suficient fiind în prezenta cauză, întrucât inculpatul, așa cum s-a dovedit, și-a construit un alibi pentru data și ora la care se pretinde că a fost văzut săvârșind fapta reținută în sarcina sa, deși în beneficiul său operează prezumția de nevinovăție conform căreia ";Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă";(art.5 C.pr.pen.), în același sens fiind și dispoziția ";învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția"; (art.66 C.pr.pen.).
A. fiind, instanța de fond a apreciat ca, prin demersul inculpatului de a se plasa în timp și în spațiu altfel decât pretinde partea vătămată, a fost răsturnată prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acestuia, cu consecința că declarația sa prin care nu recunoaște săvârșirea faptei nu poate fi primita, deci nu poate servi aflării adevărului întrucât nu se coroborează cuîmprejurarea ce rezulta din alte probe, cu referire la martorul S. G. care, în calitate de agent al P. de F. a vizat actul de care se prevalează inculpatul, aceea că nu a efectuat un control la data și ora menționată pe avizul de însoțire depus la dosarul de urmărire penală, mai mult, i s-a cerut de către fiul inculpatului să scrie aceste elemente - data și ora controlului, cu privire la care a declarat că nu s-a efectuat.
În același sens sunt și declarațiile martorilor: M. I., pădurar la O. silvic R., care arată că a completat în avizul de însoțire numai rubrica ";. și ora plecării transportului";((...) ora 17,30), iar nu și la rubrica ";. și ora sosirii transportului";((...), ora 19,23), cu privire la care instanța reține că este înscrisă de o alta persoană decât padurarul M. I. sau agentul de poliție Ș. G., ce a înscris data și ora controlului pretins (09.06, ora 19,20) pe verso al actului aviz de însoțire (f.25 d.u.p.); martorul Ș. M. P., coleg de serviciu cu agentul de poliție ce a vizat avizul de însoțire, din a cărui declarație rezultă că nu a avut loc controlul pretins de inculpat, martorul aflând de la colegul său că fiul inculpatului, la rândul său coleg cu cei doi agenți ai P. de F., a adus actul la martorul Ș. G. și i-a cerut să înscrie viza, data și ora efectuării controlului; martorul G. I., șoferul autovehiculului cu care s-a transportat materialul lemnos, care arată că nu au fost opriți de agenții ai P. de F., mai mult, indică alte ore între care s-au efectuat operațiunile pretinse de inculpat, arătând și că nu cunoaște dacă a fost emis un aviz de însoțire a materialului lemnos transportat, el efectuând transportul la cererea patronului S.C.IONUȚ ALEXANDRU SRL, fără a fi un salariat al acestei societăți.
Pe baza acestor probe, instanța a reținut că însuși avizul de însoțire analizat a fost emis ulterior datei de (...), nefiind, deci ulterioară numai viza P. de frontieră, spre această concluzie conducând și diferența evident îndoielnică dintre data și ora sosirii transportului - (...), ora 1923 și data și ora înscrise ca fiind ale controlului - (...), ora 1920 , considerentele expuse stând și la baza respingerii celorlalte probe propuse de inculpat, prin apărător, cu precizarea că neadministrarea probei cu martorul B. D., fiul inculpatului, B. D., s-a dispus în condițiile art.80 C.pr.penală. În conformitate cu dispozițiile art. 69 Cod proc. pen., „declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză";. În cauză, declarația inculpatului B. D., în sensul că nu s-a aflat in locul si la data la care se pretinde de către partea vătămată si martora B. M., nu se coroborează cu celelalte probe administrate, nici cu cele anterior analizate, precum nici cu împrejurările redate in declarațiile martorului D. V., cu care pretinde inculpatul ca se afla (f. 19 si 21 d.u.p. si f. 134 dosar instanta), acesta arătând ca nu s-a întors cu inculpatul de la R., participând numai la tăierea lemnelor, nu si a încărcării si transportării acestora. Având în vedere considerentele menționate, din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, instanța a reținut că este dovedită săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă de către inculpatul B. D. În drept, fapta inculpatului B. D. care, cu intenție, a produs părții vătămate D. M. leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 75-80 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal. Legătura de cauzalitate dintre faptă și atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate s-a apreciat că este dovedită prin probatoriuladministrat, cu referire la declarația martorei B. M. si C. M., precum si la declarațiile martorilor D. I. si S. I., care au arătat ca primul a găsit pe partea vătămată căzută pe drum si a oprit pe cel de-al doilea pentru a o transporta la spital cu mașina acestuia din urma, din care rezulta ca există fără echivoc raport de cauzalitate directă. Instanța a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție, fapta fiind săvârșită cu intenție, modalitatea indirectă, în sensul ca, in timpul acțiunii de împingere a părții vătămate peste zidul de sprijin al drumului, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, acela de a produce, prin determinarea căderii acesteia, o vătămare grava a integrității corporale, data fiind înălțimea de aproximativ 1,50-1,80 m a zidului si, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea de producere a lui, fiind întrunite astfel conditiile formei si modalității de vinovăție cerută de lege pentru existenta infracțiunii, conf. art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod penal. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție. Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. l Cod Penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 5 luni, așadar o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare; inculpatul nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (f.75 dos. instanța); experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât s-a concluzionat că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia. Având în vedere aceste aspecte, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni, conform art. 82 din același cod.. În baza art. 359 Cod pr. pen, i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare. Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că, în cursul urmăririi penale, partea vătămată D. M. a declarat că se constituie parte civilă, precizând cuantumul pretențiilor sale la 30 000 lei (f. 6 d.u.p.), iar în cursul judecății ridicând acest cuantum la 35 000 lei (f. 79 dos. instanta), fără a arăta in scris ce reprezintă, numai la termenul când s-a judecat cauza arătând ca solicita suma de 35 000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul material încercat, in cuantum de 15 000 lei si pentru prejudiciul moral al cărui cuantum este de 20 000 lei. Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 9. C. fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul - rezultatul negativ suferit de partea civilă D. M., care este cert numai in parte. În urma săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, partea civilă D. M. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 75-80 zile de îngrijiri medicale. În perioada 09. 06-(...), partea civilă a fost internată la S. de R. B. si la S. J. B. M., cu diagnosticul „fractura de platou tibial stg.";, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar (f. 7, 34-35). Din declarația martorei B. I. M. reiese că în perioada celor 80 de zile de îngrijiri medicale, precum și ulterior încă o lună și o săptămână a fost chemată pentru a-i lucra în gospodărie de către partea civilă, aceasta din cauza leziunilor suferite nu a putut să presteze nicio activitate. A. că a făcut curat în locuință și a îngrijit animalele. Pentru o zi de muncă a primit suma de câte 50 lei. În toată această perioadă, de aproximativ 4 luni, a venit la partea civilă fiica acesteia de cel puțin două ori pe săptămână. Având în vedere că sus numita locuiește în localitatea DEJ a cheltuit aproximativ 20 lei zilnic pentru transport. În consecință pentru cele 80 de zile de îngrijiri medicale partea civilă a trebuit să cheltuiască 80 zile ori 50 lei egal 4.000 lei. Pentru încă 5 săptămâni, așa cum susține martora că ar fi mers de cel puțin trei ori pe săptămână, instanța apreciază că partea civilă a mai cheltuit 500 lei. Pentru munca fiicei și respectiv transportul acesteia din localitatea Dej, reprezentând câte 70 lei/zi în care a venit la domiciliul părții civile (de câte două ori pe săptămână) în cele 16 săptămâni s-au cheltuit 2.240 lei. În total au fost dovedite de către partea civilă D. M. cheltuieli materiale în sumă de 6.740 lei. În ce privește daunele morale instanța de fond a apreciat că suma de 6.000 lei este îndestulătoare pentru durerea suferită de către partea civilă în cele 80 de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. Suma totală a despăgubirilor civile fiind de 12.740 lei. Având în vedere că S. de R. B. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.449, 84 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, medicamente și regim alimentar, date extrase din F.O. (...), precum și dispozițiile art. 313 din L. 95/2006, ale art. 14 și 346 C.p.pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata acestora. Întrucât S. J. de U. „. C. O. B. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 3377,04 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, medicamente și regim alimentar și văzând dispozițiile art. 313 din L. 95/2006, ale art. 14 și 346 C.p.pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata acestora. De reținut că S. J. de U. „. C. O. B. M., prin adresa nr. 21251/(...) a precizat doar că se constituie parte civilă și a cerut un termen pentru precizarea pretențiilor. În dosarul penal 343/P/2008 al P.ui de pe lângă Judecătoria Dragomirești același spital a depus la fila 35 un decont de cheltuieli cu suma de mai sus. În baza art. 191 alin. 1 Cod pr. pen., instanța de fond l-a obligat pe inculpatul B. D. la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 550 lei, iar in baza art. 193 alin.1 C.pr.pen, a fost obligat același inculpat la plata către partea civila a cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta, în cuantum de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli din primul și al doilea ciclu procesual, precum și din apel, în care se includ onorariu avocațial, contravaloare consultație medicală, prezentare martori și propria prezență și deplasare la instanță. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal inculpatul B. D. și partea civilă D. M. Prin motivele de recurs, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru infracțiunea reținută însarcina sa, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. S-a arătat în esență că față de inculpat s-a dispus inițial scoaterea de sub urmărire penală, că depoziția martorei D. M. survenită cu mult după producerea incidentului nu este credibilă din mai multe puncte de vedere și este practic singura probă care a stat la baza condamnării inculpatului. De asemenea, s-a reiterat împrejurarea că între inculpat și partea vătămată există o dușmănie veche, care s-a accentuat și pe fondul unor litigii civile și penale derulate de-a lungul timpului între familiile celor doi iar în cauză nu s-a dat eficiență principiului in dubio pro reo, în condițiile în care nu există suficiente probe care să stea la baza condamnării inculpatului. În subsidiar, s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de art. 74 și art. 76 Cod penal și diminuarea despăgubirilor civile. De cealaltă parte, partea civilă a solicitat admiterea recursului pe latură civilă, arătând că este nemulțumită de soluția instanței de fond, întrucât s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35000 lei daune morale, considerând că suma ce i s-a acordat este prea mică. În fața instanței de recurs, a arătat că solicită în integralitate acordarea despăgubirilor civile solicitate la prima instanță, respectiv 20.000 lei daune morale și 15.000 lei daune materiale, la care se adaugă cheltuielile de transport, precum și onorariile avocațiale în întregime de la instanțele de fond și cele de control judiciar. Pe latură penală a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului. Analizând recursurile declarate prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate, Curtea reține următoarele: Inculpatul B. D. a fost trimis inițial în judecată prin rechizitoriul din data de (...) al P.ui de pe lângă Judecătoria Dragomirești pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă fiind condamnat prin sentința penală nr. 6/(...) a J. D. la pedeapsa închisorii de 5 luni închisoare cu suspendare condiționată, cu reținerea de circumstanțe atenuante. Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 3.568,04 lei în favoarea părții civile D. M. Prin decizia penală nr. 126/A/(...) a Tribunalului M. au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești, partea civilă D. M. și inculpatul B. D. împotriva acestei sentințe, care a fost desființată în întregime cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Motivul rejudecării a constat în principal în faptul că prima instanță nu a manifestat rol activ în soluționarea laturii civile a cauzei, nedispunând efectuarea de adrese către instituțiile spitalicești unde a fost internată partea civilă pentru a verifica dacă aceste instituții nu formulează pretenții civile în cauză și în insuficienta administrare a probatoriului în vederea dovedirii pretențiilor civile ale părții civile D. M., atât sub aspectul daunelor materiale, cât și al celor morale. Cu toate acestea, tribunalul a dispus reluarea cercetării judecătorești de la citirea actului de sesizare, cu reluarea întregii probațiuni testimoniale, în cauză fiind declarat și apelul parchetului pe latură penală (pentru netemeinicie) cât și apelul inculpatului, care a solicitat achitarea. În rejudecare, s-a pronunțat sentința care a fost atacată prin prezentele recursuri. Înainte de trece la analiza propriu-zisă a acestora se impune o precizare. Hotărârea atacată ar fi fost supusă motivului de casare prevăzut de art. 3. pct. 9 C.pr.pen. deoarece motivarea soluției contrazice dispozitivul acesteiasub aspectul laturii penale, respectiv a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. A., deși în minuta și în dispozitivul hotărârii s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C.penal pe durata unui termen de încercare de 4 ani, fără reținerea de circumstanțe atenuante, în considerente se arată că se va aplica inculpatului o pedeapsă de 5 luni închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. alin. 1 lit. a C.penal, motivându-se chiar micșorarea cuantumului pedepsei raportat la vârsta înaintată a inculpatului iar a modalității de executare prin prisma faptului că experiența prezentului proces penal a fost de natură să îi atragă deja acestuia atenția asupra consecințelor unui astfel de comportament antisocial. Din examinarea dispozițiilor art. 3. alin. 3 C.pr.pen. reiese însă că acest caz de casare nu se ia în considerare din oficiu și nu a fost invocat în recurs nici de către inculpat, și nici de către partea vătămată, astfel că recursul va fi examinat pe fond, aceasta și în lumina noilor modificări aduse Codului de procedură penală prin L. 2. (art.385/6 alin.3 C.pr.pen.). În urma reexaminării întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, Curtea apreciază însă că în prezenta cauză vinovăția inculpatului B. D. în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, iar în mod greșit, prin interpretarea eronată a materialului probator, instanța de fond a dispus condamnare acestuia, în cauză avându-și pe deplin aplicabilitatea principiului in dubio pro reo. Așa cum se va arăta în cele ce urmează, pentru nevinovăția inculpatului pledează nu doar elemente de fapt obiective, care rezultă din probațiunea testimonială și evoluția cercetărilor penale în acest caz, cât și elemente subiective. În primul rând, trebuie subliniată împrejurarea că între părți există o stare conflictuală extrem de veche, care durează de peste 20 de ani, între ele existând numeroase litigii atât civile cât și penale. În cursul anului 1989 partea vătămată a fost condamnată pentru comiterea unei infracțiuni de calomnie în dauna soției inculpatului, în aceeași cauză acesta retrăgându-și plângerea prealabilă formulată tot împotriva părții civile din acest dosar pentru comiterea aceleiași infracțiuni (f.17-18, dosar recurs). Recent, respectiv în luna noiembrie 2010 părții civile i s-a respins o acțiune civilă prin care solicita obligarea inculpatului la plata unor daune morale, pe motiv că inculpatul a reclamat-o la parchet pentru comiterea în dauna lui a infracțiunilor de insultă și calomnie, acțiune care a fost respinsă, instanța constatând că în fapt în acel dosar (179/P/2010 al P.ui de pe lângă J. D.) părții vătămate i se aplicase o sancțiune administrativă în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. i lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 C.pr.pen. (f.14-16, dosar recurs), faptele existând dar neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. În fine, între părți au existat și numeroase litigii civile de-a lungul timpului așa cum o dovedesc și declarațiile lor, precum și înscrisurile depuse în recurs. (f.19-30). Acestea ar fi elementele de fapt subiective, care dovedesc dincolo de orice îndoială situația extrem de conflictuală existentă între părți, putându-se vorbi de existența unei stări de dușmănie. În al doilea rând, în prezenta cauză se poate constata că partea vătămată a formulat plângerea împotriva inculpatului la aproape două luni de la data presupusului incident ((...), f. 4 d.u.p.), prin avocat. Curtea subliniază acest aspect, pentru că partea vătămată a susținut că a fost imobilizată la pat operioadă îndelungată, ceea ce nu împiedica însă formularea plângerii penale, tot prin apărător, imediat după producerea incidentului. În prima declarație de parte vătămată (f. 5-6 d.u.p) aceasta susține că la data de 9 iunie 2008 s-a întâlnit cu inculpatul, fiind singuri pe stradă, inculpatul ar fi interpelat-o încercând să o lovească cu o piatră, după care a prins-o pe rând de mâini, a trântit-o în șanț și a aruncat-o peste zidul (despre care ulterior afirmă în mai multe rânduri că avea o înălțime de peste doi metri) de la marginea drumului, unde a zăcut aproximativ o jumătate de oră, fiind ulterior găsită de D. I. și Ș. I. N. dintre martorii audiați în faza de urmărire penală nu a putut confirma că ar fi văzut acel moment, însă este cert că toți au aflat indirect (din spusele părții vătămate sau de la terțe persoane) că aceasta a afirmat că inculpatul a „.-o"; peste gard, în urma căzăturii aceasta fracturându- și piciorul stâng. Lipsa oricăror indicii sau probe certe de vinovăție față de inculpatul B. D. au determinat inițial ca organele de cercetare penală să propună procurorului scoaterea acestuia de sub urmărire penală. Din referatul Postului de P. al comunei S. din data de (...) a reieșit că alibiul inculpatului, respectiv că la data și ora producerii incidentului a fost plecat după lemne de foc în loc. Romului din jud. Bistrița Năsăud fusese confirmat la acel moment, agentul de poliție Ș. G. confirmând faptul că a verificat și semnat avizul de însoțire a materialului lemnos seria BNIbb nr. 3612896 la ora 19,20 (f.27, 36-37 d.u.p.). În consecință, prin rezoluția din data de (...) a P.ui de pe lângă J. T.-L. s-a dispus în temeiul prevederilor art. 10 lit. d C.pr.pen. scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1 C.penal, constatându-se de către procuror că nu există suficiente probe din care să reiasă că inculpatul este autorul acesteia (f.57-58). Rezoluția sus-amintită a fost infirmată prin rezoluția din data de (...) a prim-procurorului aceluiași parchet, însă această infirmare s-a dispus pe considerentul că temeiul de drept al scoaterii de sub urmărire penală (art. 10 lit. d C.pr.pen.) era greșit, fiind necesară efectuarea de cercetări suplimentare în vederea identificării autorului faptei (f.40, d.u.p.). În aceste condiții, în mod cu totul surprinzător, la un an de la comiterea faptei este identificată martora B. M. (f.46 d.u.p.) care audiată fiind la data de (...) de către organele de cercetare penală confirmă faptul că a fost martor ocular la incident și că trecea pe la fața locului în momentul în care un bărbat trăgea peste zid o femeie, după care a aruncat-o peste gard, persoane pe care le-a identificat ulterior ca fiind inculpatul și partea vătămată. Martora a spus că a observat tot incidentul dintr-un autoturism cu care se deplasa, condus de o altă persoană care însă nu a dorit să oprească. A fost audiat în continuare și agentul de poliție Ș. G. care a arătat că a făcut respectivele mențiuni pe avizul de însoțire a materialului lemnos (invocat ca alibi de către inculpat) ulterior, la rugămintea fiului inculpatului (coleg de- al său), deși acest lucru nu era real. Curtea se va opri pentru început la analiza acestor două probe care practic îl incriminează pe inculpat, respectiv veridicitatea declarației martorei B. M. și a alibiului inculpatului, care într-adevăr nu s-a confirmat. Prima instanță a făcut o analiză amănunțită a acestora, arătând de ce apreciază că acestea, coroborate cu constatările medico-legale și cu declarațiile martorilor indirecți, conduc la dovedirea vinovăției inculpatului. Se remarcă că prima instanță reține chiar în considerentele hotărârii că depozițiile martorei B. M. sunt contradictorii, inclusiv cu privire la data incidentului (indicată ca fiind 5 iunie 2008, în loc de 9 iunie 2008). Este adevărat că această contradicție poate apărea ca fiind o eroare, datorită treceriitimpului (deși și în acest caz subzistă întrebarea de ce martora a indicat data de 5 iunie și nu o altădată). Nu este însă mai puțin adevărat că, dincolo de faptul că aceasta este singura martoră care arată că a perceput în mod direct desfășurarea evenimentului, B. M. a mai dat declarații în calitate de martoră în favoarea părții vătămate și în alte litigii. În aceste condiții și în lipsa oricăror alte probe directe, coroborate cu împrejurarea că această martoră a fost „identificată"; la peste un an de la incident și doar după ce față de inculpat se dispusese o soluție de netrimitere în judecată, Curtea apreciază că există suspiciuni cu privire la credibilitatea declarațiilor acesteia. Ca atare, pentru a fi valorificată ca și probă în acuzare, această declarație era necesar să se coroboreze și cu alte aspecte obiective. În acest sens, martorii cărora partea vătămată le-ar fi relatat după incident că ar fi fost victima unei agresiuni din partea inculpatului au relatat aspecte percepute indirect de la aceasta, și nu prin propriile simțuri. În condițiile în care, așa cum s-a arătat, dușmănia dintre părți era notorie (nefiind prima dată când partea vătămată ar face declarații mincinoase cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către inculpat sau alți membri ai familiei acestuia - a se vedea condamnările penale anterioare pentru calomnie și sancțiunile administrative aplicate) nu este deloc exclus ca leziunile părții vătămate (respectiv fractura) să fi fost produse printr-un accident nefericit, pe marginea șanțului, existând posibilitatea ca partea vătămată să cadă și, sub propria greutate, să își fractureze piciorul (ipoteza nu a fost exclusă nici de concluziile medico-legale, care au conchis că fractura se putea produce în cadrul unei auto sau heteropropulsii). În acest context, ceea ce este deosebit de relevant în opinia instanței de recurs este modalitatea neverosimilă în care partea vătămată însăși descrie producerea incidentului și implicit a fracturării piciorului, respectiv că inculpatul (persoană în vârstă de 70 de ani la data comiterii faptei) ar fi luat-o practic pe sus și ar fi aruncat-o peste un zid care (tot potrivit susținerilor părții vătămate) avea o înălțime de circa 2 metri, toate acestea în condițiile în care partea vătămată este o persoană robustă și în putere (aspecte percepute personal și de către Curte, dar confirmate și de actele medicale existente la dosar - biletul de ieșire din spital din data de 19 iunie 2008, f.34 - d.u.p., care atestă faptul că partea vătămată suferea de obezitate la momentul incidentului). În plus, a reieșit cu certitudine că în urma pretinsei „catapultări"; peste zid a părții vătămate, aceasta nu a suferit nicio altă leziune, lucru aproape imposibil pentru o persoană de vârsta și talia părții vătămate care ar fi căzut de la o asemenea înălțime ( Raportul de constatare medico-legală din data de (...) - f.153-154). Curtea apreciază de asemenea că raționamentul primei instanțe în sprijinul ideii că fapta inculpatului ar fi fost dovedită sub aspectul laturii subiective (ca mobil al faptei) prin prisma conflictelor anterioare dintre părți nu este viabil, el putându-se aplica (din considerentele pe larg expuse anterior), mutatis mutandis, și în raport cu învinuirea adusă de partea vătămată inculpatului, învinuire care, în opinia instanței de recurs, nu se confirmă. A., prima instanță a reținut că vinovăția inculpatului în forma intentiei, modalitatea indirectă, ar rezulta din împrejurarea că între părți exista o stare conflictuală mai veche, probată cu declaratiile inculpatului coroborate cu cele ale fiicei părtii vătămate, C. M. (f. 17 d.u.p. si f. 99 dos. instanță), pe fondul căreia au existat mai multe judecăți civile si penale (cauza civilă nr. (...) aflată pe rolul J. D. si cauza penală nr. 550/1989 solutionată de J. V. de Sus), fiind deci pentru prima dată când inculpatul nu a mai rezistat reproșurilor ce-i sunt aduse de către partea vătămată, savârșind fapta retinută în sarcina sa,cu intenția de a o face pe partea vătămată să înceteze. Un astfel de raționament poate fi aplicat și în sens invers, însă în opinia Curții nu poate justifica sub nicio formă o hotărâre de condamnare, în lipsa unor probe certe de vinovăție, ba chiar în prezența unui probatoriu extrem de contradictoriu. În acest context, se va examina la final celălalt « argument » care a stat la baza pronunțării unei hotărâri de condamnare față de inculpat, respectiv neprobarea alibiului invocat de către acesta. În primul rând, trebuie subliniat faptul că în cadrul procesului penal, inculpatul nu este obligat să își dovedească nevinovăția. Simplul fapt că fiul inculpatului i-a solicitat colegului său, martorul Ș. G., să consemneze în avizul de însoțire date nereale, pe lângă faptul că nu face obiectul prezentului dosar, nu conduce implicit la concluzia că inculpatul a dorit să își preconstituie un înscris prin care să dovedească prezența sa în altă parte. Pot exista în concret și alte explicații care au condus la declarații contradictorii și din partea martorului Ș. G., una din acestea fiind și îndeplinirea deficitară a atribuțiilor de serviciu de către martor (neverificarea faptică a transportului materialului lemnos de către organele de control, precum și a actelor de proveniență a mărfii). Independent de acest aspect, inculpatul nu este cercetat în acest dosar pentru o eventuală infracțiune de instigare la fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual. Date fiind relațiile extrem de încordate pe care le avea cu partea vătămată precum și numeroasele litigii penale anterioare, în ultimă instanță, atitudinea inculpatului de a încerca să acrediteze ideea că s-a aflat în alt loc la momentul când partea vătămată afirma că a agresat-o, fracturându-i piciorul, deși moral și legal nu este scuzabilă, este explicabilă din punct de vedere uman, constituind practic un gest reflex de autoapărare. Indiferent însă de acest aspect, așa cum am arătat, în cauză își găsește aplicabilitatea principiul in dubio pro reo, pornind însăși de la situația premisă expusă ca și stare de fapt de partea vătămată (comiterea unei acțiuni de luare a sa de mâini, de ridicare și de aruncare peste un zid înalt de aproximativ 2 metri de către inculpatul în vârstă de peste 70 de ani). În consecință, față de cele sus-expuse, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. b C.pr.pen. Curtea va admite recursul declarat de inculpatul B. D. împotriva sentinței penale nr. 116/(...) a J. D. pe care o va casa în întregime. Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.pr.pen. va dispune achitarea inculpatului B. D. de sub învinuirea de comitere a infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 1 C.penal. În baza art. 346 alin. 3 C.pr.pen. se va dispune respingerea pretențiilor civile formulate în cauză de părțile civile D. M., S. de R. B. și S. J. de U. „. C. O. B.-M. Din aceleași considerente și având în vedere temeiul achitării inculpatului, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă D. M. împotriva aceleiași sentințe. În baza art. 189 C.pr.pen. se va stabili onorariu parțial pentru apărător oficiu (av. Milchiș Stelian) în sumă de 100 lei, care se avansează din FMJ B.ui de avocați C. În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. Curtea va dispune obligarea părții civile D. M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs în sumă de 200 lei. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul declarat de inculpat vor rămâne în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: În baza art. 385/15 pct. 2 lit. b C.pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul B. D. (fiul lui D. și I., născut la (...) în S., jud. M., domic. în com. S. nr. 731, CNP 1.) împotriva sentinței penale nr. 116/(...) a J. D. pe care o casează în întregime. Rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.pr.pen. achită pe inculpatul B. D. (cu datele personale de mai sus) de sub învinuirea de comitere a infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 1 C.penal. Respinge pretențiile civile formulate în cauză de părțile civile D. M., domic. în com. S. nr. 746, jud. M., S. de R. B. și S. J. de U. „. C. O. B.-M. Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă D. M., domic. în com. S. nr. 746, jud. M. împotriva aceleiași sentințe. În baza art. 189 C.pr.pen. stabilește onorariu parțial pentru apărător oficiu (av. Milchiș Stelian) în sumă de 100 lei, care se avansează din FMJ B.ui de avocați C. Obligă pe partea civilă D. M., domic. în com. S. nr. 746, jud. M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs în sumă de 200 lei. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul declarat de inculpat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. P. A. D. L. I. C. M. G. M. N. Red.A.D.L./S.M.D. 3 ex./(...) J..fond. L. B
| ← Decizia penală nr. 225/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1300/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
