Decizia penală nr. 371/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a5

DECIZIA PENALĂ NR.371/2011

Ședința publică din 16 martie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. R. - judecător

JUDECĂTORI : L. M.

ANA C.

G. : M. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. : D. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul H. A. O. împotriva încheierii penale f.n. din 9 martie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect menținerea stării de arest a inculpatului.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul H. A. O., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.T. P. Erzsebet, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales av. Groza A. din cadrul Baroului Satu M., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat de drept și a se acorda onorariul avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezentarea în instanță.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul H. A. O. arată că își menține recursul declarat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate cu consecința respingerii propunerii de prelungire și continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate.

A. că hotărârea atacată este nelegală, întrucât temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă în prezenta cauză.

Raportat la cercetarea judecătorească, la declarațiile părților vătămate audiate, starea de fapt descrisă în rechizitoriu s-a schimbat, părțile vătămate confirmă susținerile inculpatului, acestea au luat legătura cu inculpatul care le transporta și facilita angajarea în Italia. Părțile vătămate au subliniat că într-adevăr inculpatul a realizat doar transportul pentru suma de 200 euro, iar pentru cei care nu dispuneau de aceste sume de bani angajatorul o remitea inculpatului.

Că angajatorul din Italia nu a oferit acele condiții pe care partea vătămată le-a avut în percepția sa în momentul când a plecat la muncă, sunt aspecte care nu pot fi imputate inculpatului. De altfel, inculpatul, pe toată durata cercetării judecătorești, a dorit aflarea adevărului și tragerea la răspundere a angajatorilor italieni care nu s-au purtat în condiții umane cu persoanele vătămate. Nu mai subzistă probe suficiente că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este trimis în judecată. Într-adevăr, nu avea acte pentru acele transporturi legale, nu a plătit impozitul datoratstatului, dar aceasta nu este infracțiune de trafic de persoane. P. audiate (40 pers.) au declarat că soția inculpatului nu avea nici o legătură cu transportul în străinătate. Nu s-a discutat cu soția acestuia. Raportat la această stare de fapt, apreciază că nu este îndeplinită prima condiție că inculpatul ar fi săvârșit fapta penală pentru care este trimis în judecată, raportat și la prezumția de nevinovăție care trebuie să primeze.

Referitor la art.148 lit.f C.pr.pen., acesta nu subzistă în cauză în sensul că nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. S.rile sunt, dar toate acestea nu sunt probate în cauză. Acestea sunt generale raportat la pericolul social al faptei și nu pericolul social în concret pentru ordinea publică. Este adevărat că inculpatul are o antecedență penală dar acesta este un element care este o circumstanță care poate să-i agraveze la o eventuală pedeapsă aplicată. Nu există o presupune rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele penale, a trecut 1 an și 3 luni de când a fost arestat inculpatul iar cercetarea judecătorească este doar la început. A. că menținerea arestării preventive trebuie analizată și prin persistența motivelor care justifică aceste măsuri. Arestarea preventivă este o măsură de excepție, aceasta fiind și practica Curții Europene a Drepturilor Omului care în nenumărate cazuri s-a pronunțat în sensul că instanța trebuie să aibă în vedere măsurile alternative de punere în libertate a inculpatului, după scurgerea unei perioade lungi de timp, alte măsuri care să poată să-l aducă pe inculpat în fața instanței. Nu există probe că lăsat în libertate ar duce la influențarea unor părți vătămate sau martori sau nu ar depune diligențe în aflarea adevărului. Din contră, inculpatul ar putea să-și facă mai bine apărarea, să propună probe și în favoarea lui, raportat tocmai la complexitatea cauzei.

Practic, în momentul în care prima persoană a făcut plângere că nu a avut condiții de muncă așa cum a sperat de la angajatorul italian, inculpatul a fost pus sub urmărire pe o perioadă de 6 luni, acesta efectuând în continuare transport, nu a fost considerat un pericol de către organele de anchetă, a transportat tocmai persoanele vătămate din prezenta cauză, de ce vine azi parchetul și spune că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, dar a fost lăsat să-și continue activitatea încă 6-8 luni de zile.

Raportat la aceste aspecte, solicită admiterea recursului ținându-se seama și de prezumția de nevinovăție a inculpatului. S. că în opinia inculpatului această menținere este considerată ca o pedeapsă anticipată.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului declarat de inculpatul H. A. O. împotriva încheierii prin care a fost constatată legalitatea și temeinicia stării de arest a inculpatului.

Consideră că în continuare, temeiurile care au determinat luarea și menținerea succesivă a măsurii arestării preventive subzistă și în continuare. Astfel, există indicii și probe temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată rezultând din declarațiile părții vătămate, interceptările efectuate, procesele-verbale de constatare și actele premergătoare întocmite de ofițerii de poliție judiciară.

Instanța fondului, fiind același complet care judecă și fondul cauzei, temeinic și legal a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, apreciind că există indicii și probe temeinice cu privire la faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.

La momentul aprecierii temeiniciei și legalității stării de arest a inculpatului, așa cum s-a arătat în jurisprudența națională și CEDO, acele indicii necesare pentru a discuta despre menținerea în stare de arest ainculpatului, nu trebuie să aibă forța juridică probantă ci doar presupunerea că ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina sa.

In ce privește temeiul prev.de art.148 lit.f C.pr.pen., care a fost avut în vedere la data luării măsurii arestării preventive și în continuare la luarea acestei măsuri față de inculpat, în mod incontestabil prima teză a acestui articol este îndeplinită deoarece pedeapsa pentru infracțiunea de trafic de persoane reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare.

Raportat la pericolul concret pentru ordinea publică, apreciază că în acest moment, în condițiile în care se prezumă că inculpatul a racolat de o manieră elaborată peste 40 de persoane, pe care le-a transportat în Italia unde au fost ținuți în condiții improprii, a condițiilor de muncă și a tratamentelor la care au fost expuse, a fost rugat de părțile vătămate să fie ajutate să scape din această situație.

Referitor la întrebarea apărării de ce organul de urmărire penală după sesizarea părții vătămate, nu a luat măsura reținerii sau arestării inculpatului arată că nu a luat-o pentru că la acel moment era vorba de o persoană, însă a continuat cercetările și a luat măsura arestării când s-a dovedit această activitate infracțională și s-a ajuns de la 1 la 40 de persoane.

Inculpatul H. A. O., având ultimul cuvânt solicită înlocuirea măsurii arestării preventive într-o măsură mai puțin severă, având în vedere că la acest moment dosarul a fost deja tranșat iar continuarea procesului penal se poate realiza și cu acesta în stare de libertate.

Referitor la susținerea procurorului că ar exista la dosar indicii că ar fi avut posibilitatea de intimidare a părților vătămate arată că nu are nici un interes să aibă vreo asemenea conduită pentru că părțile vătămate au spus totul contrar susținerilor din rechizitoriu.

Solicită a se avea în vedere și perioada de timp scursă de la data arestării, consideră că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, chiar dacă la început prezenta acel pericol la acest moment pericolul s-a diminuat iar comunitatea din care face parte nu ar fi deranjată în nici un fel. S. că va respecta toate condițiile impuse de instanță.

C U R T E A

Prin încheierea penală fără număr din data de 9 martie 2011 a T.ui M. în temeiul art.160b Cod procedură penală raportat la art.300^{2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului H. A.-O. (CNP 1., fiul lui G. și M., născut la data de 19 octombrie 1974 în Baia M., județul M., domiciliat în orașul T. M., localitatea}

B. M. nr.127, județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) și în consecință s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul din data de 26 martie 2010 al Direcției de I. a I. de C. O. și T.-B. T. M. dat în dosarul nr.37-D/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul H. A.-O. (CNP 1., fiul lui G. și M., născut la data de 19 octombrie

1974 în Baia M., județul M., domiciliat în orașul T. M., localitatea B. M. nr.127, județul M. ) pentru infracțiunile de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.37 lit.b Cod penal. Prin același rechizitoriu a fost trimisă în judecată și inculpata H. R. S. pentru complicitate la infracțiuneade trafic de persoane prev. de art.26 Cod penal raportat la art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Inculpatul H. A.-O. a fost cercetat în stare de arest preventiv. Prin încheierea penală nr.19 din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosarul nr.(...) a fost admisă propunerea formulată de DIICOT

- B. T. M. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de

29 zile, începând cu data de 14 ianuarie 2010 și până la data de 11 februarie 2010, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.3/U din 14 ianuarie 2010. Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, prin încheierea penală nr. 10/R/2010 pronunțată de Curtea de A. C. fiind respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Prin încheierea penală nr.57 din 5 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) a fost prelungită arestarea preventivă a inculpatului cu 30 de zile, începând cu data de 12 februarie

2010 și până la data de 13 martie 2010, inclusiv. Prin încheierea penală nr.137 din 5 martie 2010 dată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) a fost prelungită arestarea preventivă a inculpatului cu 30 de zile, începând cu data de 14 martie 2010 și până la data de 12 aprilie 2010, inclusiv, încheiere ce a fost menținută prin încheierea penală nr.27/R/2010 din 09 martie

2010 a Curții de A. C.

După înregistrarea dosarului la instanță, procedând în conformitate cu prev. art.160 raportat la art.300^{1 Cod procedură penală, la termenul din}

8 aprilie 2010, instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, măsură ce a fost menținută și prin încheierile penale din 03 iunie 2010, 29 iunie 2010, 19 august 2010, 13 octombrie 2010, 08 decembrie 2010 și 12 ianuarie 2011.

În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, că în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în perioada iulie 2008-ianuarie

2010, a recrutat prin înșelăciune un număr de 41 persoane majore (bărbați

și femei), în realitate urmărind traficarea și transportarea în Sicilia și vânzarea lor unor traficanți sicilieni în scopul exploatării prin muncă (rezultat produs efectiv în cazul primelor 33 de victime, iar în cazul ultimelor

8 victime actul infracțional realizându-se sub forma recrutării prin înșelăciune și a actelor preparatorii în vederea transportării), promițându-le locuri de muncă decente remunerate corespunzător cu salarii între 500-

1.200 euro lunar, masă și cazare asigurate, exercitând chiar și acte de amenințare ori de violență fizică asupra unora dintre victime, confiscându-le ilicit actele de identitate. În aceiași perioadă, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, inculpatul a condus în mod constant, repetat, pe drumurile publice din țară și din străinătate mai multe autovehicule fără a poseda permis de conducere.

În conformitate cu dispozițiile art.160b Cod procedură penală, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent și se impune în continuare privarea acestuia de libertate.

Astfel, continuă să fie incidente dispozițiile art.143 Cod procedură penală și cele ale art.148 lit.f Cod procedură penală.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că la menținerea măsurii arestării preventive trebuie analizată persistența motivelor care justifică privarea de libertate a inculpatului, apreciind că după o anumită perioadă de timp motivele existente la luarea măsurii nu mai sunt suficiente pentru a justificacontinuarea măsurii privative, însă a precizat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

De asemenea, Curtea a afirmat că referirea la antecedente nu poate fi suficientă pentru a justifica refuzul de punere în libertate, însă alături de invocarea altor motive plauzibile, poate să întemeieze menținerea în stare de detenție: pericolul de a săvârși și alte infracțiuni precum și tulburarea ordinii publice, apreciate în funcție de gravitatea și natura infracțiunii, circumstanțele în care a fost săvârșită, caracterul celui acuzat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale.

T. a reținut că privarea de libertate a inculpatului se justifică în acest moment procesual în raport cu complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor pentru care este cercetat acesta, de numărul mare de persoane implicate în cauză și de numărul însemnat de probe care se impun a fi administrate, aspecte de care nu se poate face abstracție la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul.

În cauză, acest pericol este determinat de amploarea activității infracționale care se susține că a fost desfășurată de inculpat prin actul de trimitere în judecată, de modul de concepere și de derulare a actelor materiale care se circumscriu acestei activități.

Prezumția de nevinovăție a inculpatului este o prezumție legală, respectată pe parcursul întregului proces penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză, iar starea de arest a inculpatului nu împietează asupra dreptului la un proces echitabil.

Deși inculpatul a susținut că nu mai subzistă temeiul arestării, instanța constată, în raport de aspectele referitoare la complexitatea cauzei, de modalitatea în care se presupune că s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatului, de numărul mare de părți care se susține (prin rechizitoriu) că ar fi fost vătămate, că rezonanța socială negativă pe care a avut-o activitatea desfășurată de inculpat nu s-a diminuat în acest interval de timp și în consecință subzistă temeiurile arestării preventive.

Pentru aceste considerente, ținând seama de complexitatea cauzei, pentru a se asigura buna desfășurare a procedurilor judiciare, în temeiul art.160b Cod procedură penală raportat la art.300^{2 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.}

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal inculpatul

H. A. O., arătând că lăsarea sa în libertate numai prezintă pericol concret pentru ordinea publică ca urmare a trecerii timpului.

În ședința publică din data de 16 martie 2011, prin apărător ales, inculpatul a solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii continuării cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate.

Temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă în prezenta cauză, raportat la cercetarea judecătorească, la declarațiile părților vătămate audiate, starea de fapt descrisă în rechizitoriu s-a schimbat, părțile vătămate confirmă susținerile inculpatului, acestea au luat legătura cu inculpatul care le transporta și facilita angajarea în Italia.

Că angajatorul din Italia nu a oferit acele condiții pe care partea vătămată le-a avut în percepția sa în momentul când a plecat la muncă, sunt aspecte care nu pot fi imputate inculpatului. Nu mai subzistă probe suficiente că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este trimis înjudecată. Într-adevăr, nu avea acte pentru acele transporturi legale, nu a plătit impozitul datorat statului, dar aceasta nu este infracțiune de trafic de persoane.

Referitor la art.148 lit.f C.pr.pen., în cauză nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Este adevărat că inculpatul are o antecedență penală dar acesta este un element care este o circumstanță care poate să-i agraveze la o eventuală pedeapsă aplicată. A. că menținerea arestării preventive trebuie analizată și prin persistența motivelor care justifică aceste măsuri. Arestarea preventivă este o măsură de excepție, aceasta fiind și practica Curții Europene a Drepturilor Omului care în nenumărate cazuri s-a pronunțat în sensul că instanța trebuie să aibă în vedere măsurile alternative de punere în libertate a inculpatului, după scurgerea unei perioade lungi de timp, alte măsuri care să poată să-l aducă pe inculpat în fața instanței. Nu există probe că lăsat în libertate ar duce la influențarea unor părți vătămate sau martori sau nu ar depune diligențe în aflarea adevărului.

S. că în opinia inculpatului această menținere este considerată ca o pedeapsă anticipată.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385^{14 C.pr.penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.}

Astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.

Inculpatul recurent H. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul

DIICOT B. T. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal și conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.penal și art.37 lit.b C.penal.

Măsura arestării preventive s-a luat față de inculpatul recurent H. A. prin încheierea penală nr.19 din (...) a T.ui M., în temeiul art.148 lit.f C.pr.penală, reținându-se că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de comiterea căreia era suspectat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

La data de 26 martie 2010 inculpatul a fost trimis în judecată, fiind declanșată cercetarea judecătorească, fiind audiați inculpații și o mare parte din părțile civile și vătămate, instanța de fond depunând diligențe în asigurarea prezenței acestora.

Probele administrate în cursul urmăriri penale și cele administrate în cursul judecății fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea în perioada iulie 2008-ianuarie 2010, ar fi recrutat prin înșelăciune un număr de 41 persoane majore (bărbați și femei), în realitate urmărind traficarea șitransportarea în Sicilia și vânzarea lor unor traficanți sicilieni în scopul exploatării prin muncă (rezultat produs efectiv în cazul primelor 33 de victime, iar în cazul ultimelor 8 victime actul infracțional realizându-se sub forma recrutării prin înșelăciune și a actelor preparatorii în vederea transportării), promițându-le locuri de muncă decente remunerate corespunzător cu salarii între 500-1.200 euro lunar, masă și cazare asigurate, exercitând chiar și acte de amenințare ori de violență fizică asupra unora dintre victime, confiscându-le ilicit actele de identitate. În aceiași perioadă, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, inculpatul ar fi condus în mod constant, repetat, pe drumurile publice din țară și din străinătate mai multe autovehicule fără a poseda permis de conducere.

Inculpatul H. A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea de infracțiuni de furt calificat prin sentința penală nr.71/(...) a T.ui M., arestat la (...), liberat la (...), rest 484 zile, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, cu număr fals, fără permis și părăsirea locului accidentului prin sentința penală nr.980 din (...), pedepse grațiate, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani și 3 luni închisoare pentru 7 infracțiuni de tâlhărie, prin sentința penală nr.124 din (...) a T.ui M., arestat la (...), liberat la (...), cu un rest de 1406 zile, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru furt calificat prin sentința penală nr.221 din (...) a

Judecătoriei Baia M., pedeapsa ce a fost contopită în pedeapsa de 9 ani și 3 luni închisoare.

Inculpatul recurent prezintă un pericol criminogen ridicat, rezultat din persistența infracțională raportată atât la antecedența penală cât și la activitatea infracțională pe care se pare că a desfășurat-o în cazul de față și care a fost stopată doar de intervenția autorităților judiciare.

În consecință nu este posibilă luarea față de inculpat a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, raportat la predispoziția acestuia de a încălca normele legale.

Instanța de fond a analizat elementele și subzistența temeiurilor care au determinat arestarea inculpatului, pronunțându-se implicit asupra ineficienței altor măsuri preventive, aspect pe care îl reține și curtea.

Persistența motivelor plauzibile de a bănui persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non de regularitate a menținerii acesteia în detenție, din perspectiva CEDO ( cauza Contrada contra Italiei din 24 august 1998).

În măsura în care legislația internă prevede necesitatea existenței unor motive suplimentare care să legitimeze privarea de libertate, este necesar ca și acestea să fie întrunite.

Totuși, după un anumit timp existența acestor motive plauzibile nu mai este suficientă pentru a justifica detenția preventivă, fiind necesar a se examina dacă autoritățile au depus diligențe suficiente în derularea procedurii.

În cauza de față se constată că autoritățile au depus diligențele necesare, inculpatul fiind trimis în judecată, fiind declanșată cercetarea judecătorească, însă raportat la tipologia cauzei, la numărul mare de părți vătămate și părți civile din dosar, la numărul mare de martori ce urmează a fi audiați, este firesc ca procesul să dureze o perioadă mai lungă de timp.

La ultimul termen de judecată cauza a fost amânată și la cererea inculpatului, care a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, susținând că suferă de boli ce nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Penitenciarelor.

Perioada de circa 1 an și 2 luni de la luarea măsurii arestului preventiv nu este de natură să transforme detenția provizorie într-o pedeapsă anticipată. În plus, în situația în care inculpatul va fi găsit vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări, există posibilitatea aplicării chiar a unor pedepse a căror executare să fie suspendată.

Din datele de la dosar reiese că inculpatul nu are în prezent o sursă licită de venit, existând astfel riscul de a comite acte de lezare a valorilor ocrotite de legea penală, ținând seama de caracterul imprevizibil al comportamentului uman.

Faptele de comiterea cărora este acuzat inculpatul, în mod special traficul de persoane, au o rezonanță extrem de negativă în comunitatea în care au avut loc.

De aceea, în situația de față, se impune o reacție fermă a autorităților pentru a nu se accentua neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică și pentru a se realiza un echilibru firesc și o stare de securitate socială, precum și pentru a descuraja comiterea pe viitor de către alte persoane a unor astfel de fapte.

Nu poate fi primită susținerea inculpatului H. A. că starea de fapt descrisă în rechizitoriu s-a schimbat, părțile vătămate confirmă susținerile sale că l-au contactat pentru a le transporta și facilita angajarea în Italia, câtă vreme toate părțile vătămate și părțile civile audiate și-au început declarațiile precizând că își mențin depozițiile date în cursul urmăriri penale.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.385^{15 pct.1 lit.b C.pr.penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul H. A. O., fiul lui G. si M., născ.la (...), aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 9 martie 2011 a T.ui M..}

În baza art.189 C.pr.penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul

M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C.pr.penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H. A. O., fiul lui G. si M., născ.la (...), aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 9 martie 2011 a T.ui M..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 25 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, in favoarea avocatei T. P. E.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 martie 2011.

PREȘEDINTE		JUDECĂTORI	G.
M. R. L. M.	ANA C.	M. B.

Red.L.M./C.A.N.

4 ex./(...) Jud.fond:A.S.-F.

← Decizia penală nr. 1033/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 63/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 371/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 371/2011, Curtea de Apel Cluj