Încheierea penală nr. 1106/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
Î. PENALĂ NR.1106/R/2011
Ședința nepublică din 28 iunie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. G. judecător
JUDECĂTORI : D. P.
M. B. GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. N. M. împotriva încheierii penale nr.18/C din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al
T.ui S., având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în
Arestul IPJ S., asistat de apărător ales, av.Curta Roxana Natalia din
Baroul Sălaj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Bădău C., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului. A. inculpatului s-a dispus în baza art.148 lit.f C.pr.pen., însă în prezent nu este îndeplinită cea de-a doua condiție cerută cumulativ de acest text de lege și anume la dosar nu există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Nu există riscul ca acesta să influențeze buna desfășurare a procesului penal, să săvârșească alte infracțiuni sau să se sustragă de la judecată. Solicită a se avea în vedere că inculpatul este minor și nu are antecedente penale.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Instanța de fond în mod justificat a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.155 C.pr.pen. Astfel, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art.143 și 148 lit.f C.pr.pen.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă ceee ce s-a întâmplat și solicită cercetarea în stare de libertate, eventual cu luarea unei măsuri mai puțin restrictive cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față:
În baza lucrărilor dosarului, constată că P. de pe lângă Tribunalul Sălaj a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B. N. M. pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită de art.183 Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal, pe o perioadă de 20 de zile, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală.
Asupra propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului B. N. M., instanța a reținut următoarele:
În seara zilei de (...) inculpatul B. N. M. și victima Neag G. B. se aflau în barul Snak din cartierul O. din Z.. La un moment dat victima a fost scoasă afară din local de către proprietarul acestuia.
Victima a fost condusă de către proprietarul barului o anumită distanță înspre centrul orașului însă după aceea victima a revenit în fața barului. Aici a avut o dispută verbală cu inculpatul și acesta i-a aplicat victimei o lovitură cu palma în zona feței aceasta căzând la pământ și lovind cu partea din spate a capului suprafața asfaltică. În urma căzăturii victima a rămas la pământ în stare de inconștiență, iar inculpatul a stropit-o cu apă pentru a-și reveni. La scurt timp a sosit la fața locului salvarea și victima a fost transportată la spital unde la data de (...) a decedat.
Prin ordonanța din data de (...) a P.ui de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost luată față de inculpat măsura preventivă a reținerii pe o durată de
24 de ore începând cu data de (...) ora 12,2o până la data de (...) ora
12,2o.
Prin ordonanța din data de (...) a P.ui de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul B. N. M.
Potrivit dispozițiilor art.143 alin.1 Cod procedură penală, pentru luarea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiții, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existența unor probe care să justifice trimiterea în judecată a inculpatului și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare.
Cât privește expresia indicii temeinice, din simplul fapt al definirii acesteia în alin.3 al art.143 Cod procedură penală, rezultă în mod neîndoielnic că acestea nu sunt probe, ci simple presupuneri sau bănuieli bazate pe deducții logice având ca premise datele existente în cauză.
Există probe și indicii temeinice când din analiza datelor cuprinse în dosarul cauzei se desprinde presupunerea că cel față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta pentru care este cercetat.
Examinându-se probele existente la dosarul cauzei până la acest moment, se constată că există indicii temeinice, în sensul prevăzut de art.681 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul B. N. M. a săvârșit fapta pentru care este cercetat și pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă. Astfel, din concluziile medico-legale provizorii, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor și declarația inculpatului, rezultă că moartea victimei Neag G. B. a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute în urma unui traumatism cranio-cerebral grav cu hematom epidural operat, hematom subdural, contuzie dilacerală cerebrală, fractură craniană cu iradiere de bază, hemoragie secundară de trunchi cerebral complicat în evoluție cu bronhopmneumonie. Leziunile traumatice s-au putut produce prin mecanismul de lovire directă cu un corp dur contondent urmată de cădere și lovire de suprafețe dure. Între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă. Pe de altă parte, articolul 148 lit. f Cod procedură penală, invocat ca temei al arestării preventive, condiționează luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani; totodată este necesar să existe probe că lăsarea în libertate a persoanei cercetate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cu privire la această ultimă condiție, a pericolului „concret"; pentru ordinea publică, trebuie remarcat, faptul că cerința prevăzută în textul legii „să existe probe";, este total inadecvată și lipsită de orice eficiență din punct de vedere procedural, deoarece starea de „. este prin definiție o potențialitate, o posibilitate (ceea ce desigur exclude și calificativul de „. vorba de o contradicție în termeni";) și nu o stare de fapt (actualitate), care să poată fi dovedită, în condițiile prevăzute de art.62 și urm.Cod procedură penală, cu mijloacele de probă prevăzute de lege. În realitate, pericolul pentru ordinea publică, este un element de percepție psihologică, care rezultă din convingerea judecătorului, formată pe baza circumstanțelor reale privind săvârșirea faptelor și persoana făptuitorului, în urma unor judecăți de valoare, așa cum rezultă din întreaga practica judiciară. Acest element de subiectivitate, care intervine în mod inerent din partea judecătorului, ce filtrează valorile sociale ocrotite de lege prin propria personalitate, este cu siguranță unul din factorii care fac ca practica judiciară în acest domeniu să fie atât de controversată, lăsând uneori impresia că nu se apreciază cu „egală măsură"; tocmai în acest domeniu atât de sensibil al libertății persoanei, al justului echilibru dintre interesul public și un drept fundamental privat. Acest deziderat este greu dacă nu imposibil de realizat atâta vreme cât sintagma de „. concret"; pentru ordinea publică, este din punct de vedere semiologic total echivocă, nefiind în același timp definită, prin anumiți parametri cuantificabili, chiar de către legiuitor, această carență a legii fiind cel de- al doilea factor care poate crea aparența unei practici neunitare chiar în cadrul aceleiași instanțe. De altfel, Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că pericol concret pentru ordinea publică poate rezulta și din gradul însuși de pericol social, al unor infracțiunii săvârșite de inculpat, atunci când acestea lezează anumite valori sociale de importanță deosebită (cauza Letellier c/a Franței). Infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul în dosar nr.144/P/2011 al P.ui de pe lângă Tribunalul Sălaj, prezintă pericol concret pentru ordinea publică datorită modalității în care a fost comisă și a rezultatului produs, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor din localitatea în care s-a comis fapta, care ar putea avea convingerea că organele abilitate nu aplică legea față de persoanele care au comis fapte grave. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-ar exercita influența negativă, dar și la nivelul ordinii sociale. Condițiile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au fost analizate definitiv, odată cu pronunțarea încheierii penale nr.12/C/2011 a T.ui S.. Propunerea de prelungire formulată trebuie raportată pe de o parte atât la aceste temeiuri, cât și la motivele invocate de procuror care să justifice această prelungire. În cazul de față, prelungirea arestării motivată de faptul că nu a fost depus raportul de constatare medico- legală este justificată, atâta timp cât se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat. Fiind așadar îndeplinite în speță, cerințele prevăzute de art.160h Cod procedură penală tribunalul, în baza art.1491 Cod procedură penală, a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului B. N. M., pe o perioadă de 20 de zile începând cu data de (...) și până la data de (...). Cu privire la solicitarea inculpatului recurent B. N. M. de a se lua față de el măsura preventivă de a nu părăsi localitatea, instanța trebuie să aibă în vedere atât datele referitoare la persoana inculpatului ci și datele referitoare la indiciile privind faptele comise, care reflectă pericolul pentru ordinea publică. Împotriva încheierii instanței de fond a declarat recurs inculpatul B. N. M. solicitând casarea hotărârii tribunalului și rejudecând, să se respingă prelungirea arestării preventive, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate, nefiind întrunite nici cerințele pericolului pentru ordinea publică vizate de art.148 lit. f Cpp. în ceea ce îl privește. În subsidiar, apreciază că se impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, vizate de art.145 și 1. C. Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări. Inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C., cu art. 99 C. Prin încheierea penală nr. 12 din 3 mai 2011 a T.ui S., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. N. M. pe 19 de zile, începând cu data de 3 mai 2011- 21 mai 2011, iar apoi prin Î. 15 din 18 mai 2011, s- a dispus prelungirea arestării de la 21 mai-9 iunie 2011, iar apoi, prin Î. 17 din 6 iunie, s-a prelungit arestul cu încă 20 de zile, de la 9 iunie-28 iunie 2011, apreciindu-se ca îndeplinite cerințele art.143 și 148 lit.f C. În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut că la 24 aprilie 2011 i-a aplicat victimei Neag G. B. o lovitură cu palma în zona feței, aceasta a căzut la sol și lovindu-se cu capul de asfalt, a decedat. În prezenta cauză, P. de pe Tribunalul Sălaj a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului pentru efectuarea raportului de constatare medico-legală a victimei. În urma verificării dosarului de anchetă, Curtea reține că întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, conform actelor depuse, neefectuându-se proba științifică (constatarea medico-legală a victimei), neadministrându-se nici toate probele testimoniale, nefiind realizată prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea imputată fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, în mod judicios prima instanță a constatat că subzistă în continuare temeiurile arestării preventive vizate de art. 148 lit.f Cod proc.pen. Potrivit art.155 alin.1 C. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. Verificând conținutul actelor și lucrărilor dosarului, atât instanța de fond cât și curtea constată că în privința recurentului sunt întrunite simultan și condițiile prev.de art.136 și 143 C.raportat la art.148 lit.f C., astfel că față de conținutul art.155 și 159 C. Tribunalul Sălaj a pronunțat o soluție corectă, fiind justificată și judicioasă cererea de prelungire a arestării preventive. Temeiul arestării recurentului a fost art.148 lit.f C. Potrivit art.148 lit.f cod proc.pen. Cod de procedură penală, una din condițiile arestării este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social. Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității. Ori, exigențele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale părților. De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorului de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea și după caz, menținerea sau prelungirea măsurilor preventive. Calea de atac exercitată de inculpat, vizând prelungirea duratei arestului preventiv, nu este fondată, din moment ce prima instanță a subliniat justificat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive subzistă în continuare. Sub acest aspect, este de observat că fapta imputată inculpatului, astfel cum a fost descrisă prin cererea de prelungire a măsurii arestării, ca și succesiunea actelor procedurale îndeplinite până în prezent impun, în mod evident, prelungirea arestului, pentru a putea fi asigurată ascultarea inculpatului oricând, audieri de martori, efectuarea de constatări medico-legale. Prelungirea arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul nu a fost clar stabilită, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar și indubitabil vinovăția și implicarea recurentului în fapta pentru care este cercetat. Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse și, astfel, există posibilitatea ca inculpatul să influențeze administrarea lor. Este de remarcat că aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică are în vedere și modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul acesteia precum și reacția generată în rândul societății civile de faptul că împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează eficient. Față de toate acestea, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal. Stabilirea vinovăției recurentului urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență până în acest moment existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 C., care justifică luarea și prelungirea arestării preventive față de acesta (cazul Fox, Campbell și Hartley vs.Uk). Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni. În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului și prelungirea acesteia fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate. În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până în prezent. Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451. În speța de față, prelungirea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru prelungirea detenției. Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar. Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior prelungirea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). În speță sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.f C., Tribunalul Sălaj apreciind corect asupra necesității prelungirii stării de arest a acestuia. Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile imputate recurentului se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Așa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatului, va fi respins ca nefondat. La acest moment procesual, nu este oportună înlocuirea stării de arest cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, atitudinea inculpatului în faza de urmărire penală, impunând această soluție. Pentru motivele ce preced, curtea constatând că sunt întrunite concomitent condițiile art.136, 143 și 148 lit.f C., raportat la art.155 și 159 C., apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică urmând a fi menținută, motiv pentru care recursul inculpatului se va respinge ca nefondat, conform art.38515 pct.1 lit.b C. Se va stabili în favoarea Baroului de avocați C., suma de 50 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, ce se va avansa din fondul M.J. Văzând disp. art. 192 alin.(2) C.pr.pen., inculpatul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE : Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. N. M., detinut in Arestul IPJ S., împotriva încheierii penale nr. 18/C din 22 iunie 2011 a T.ui S.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER V. G. D. P. M. B. D. S. P.D./S.M./(...) 4 ex.
| ← Decizia penală nr. 580/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 153/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
