Decizia penală nr. 203/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.203/A/2011

Ședința publică din 17 noiembrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : D. P. judecător

JUDECĂTOR : M. B.

GREFIER : D. S.

D. N. A., S. T. C. reprezentat prin procuror: A. M.

S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - apelul declarat de inculpatul T. P. împotriva sentinței penale nr.62 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev.de art.257 C.pen. rap.la art.6 din Legea

78/2000.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03 noiembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Asupra apelului penal de față:

În baza lucrărilor dosarului constată că prin sentința penală nr.62 din 10 februarie 2011, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul T. P., în baza art.257 Cp. rap. la art.6 din Legea 78/2000, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la pedeapsa de: 3 (trei) ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.a teza a-II-a, b și c C.

În baza art.88 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul detenției preventive începând cu data de (...) până la (...).

În baza art.139 al.1, art.145/1 al.1 rap. la art.350 C., s-a dispus înlocuirea măsurii preventive de obligare de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat, cu cea de a nu părăsi țara.

În baza art.145/1 al.2 rap. la art.145 al.1/1 C., s-a impus inculpatului T. P. să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la P. mun. H., jud. C., ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

S-a atras atenția inculpatului T. P. că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de el măsura arestării preventive.

În baza art. 19 din Legea 78/2000, s-a dispus ca inculpatul T. P. să restituie suma de 5.000 Euro sau echivalentul în lei stabilit la cursul BNR la data efectuării plății, către denunțătorul V. D. P. M.

În baza art.20 din Legea 78/2000 rap. la art. 163 și urm. C., s-a dispus menținerea sechestrului asigurător dispus prin ordonanța 1. a DNA-S. T. C. din data de (...), prin indisponibilizarea sumei de 1.945 lei aparținând inculpatului, consemnată în contul deschis la C. B.-S. C. pe numele acestuia și asupra cotei de l/2 din imobilul situat în H., P-ța R. nr.8, Bl. F4, sc.2, ap.8, jud. C., înscris în CF nr. 50264-C1-U1 H.

(provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 3555 H.), deținut în proprietate de inculpat împreună cu soția sa T. O. M., până la concurența sumei de 4.550 Euro (f.105-117 vol.I dup);

În baza art. 191 C., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 10.600 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul nr.111/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. N. A. - S. T. C., emis la data de (...), a fost trimis în judecată inculpatul T. P., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art.257 Cod penal coroborat cu art.6 din Legea 78/2000.

S-a reținut, în esență faptul că, inculpatul T. P., în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2009, a pretins de la denunțătorii M. V. D. și M. I. L. o sumă de bani în cuantum de peste 10.000 de euro, din care a primit efectiv suma de 5.000 de euro, pentru ca prin influența pe care afirma că o are asupra funcționarilor din cadrul I. C., D. S. C., O. S. H., A.e Române, Garda de M., îi va determina pe aceștia să emită acte favorabile bunei derulări a activității societății Gesparomina SRL C.

La data de (...), între P. comunei C., jud. C., reprezentată la acea dată de primarul în funcție, V. A. și SC „Spageromixt"; SRL C. (care ulterior s-a asociat în participațiune cu SC „Gesparomina"; SRL C.), societăți reprezentate de denunțătorul V. D. P. M., cetățean spaniol și asociata acestuia, W. P. -cetățean german- a fost încheiat un contract de concesiune cu nr. 1554/(...), având ca obiect concesionarea suprafeței de 20 ha teren pășune în vederea deschiderii și exploatării unei cariere de piatră, durata contractului fiind de 49 de ani, stabilindu-se în sarcina concesionarului o redevență de 1 euro/tonă piatră livrată, plătită lunar în contul concedentului, respectiv al P. C. (filele 68-70, vol.II dup).

După obținerea avizului de exploatare a fost demarată activitatea de excavare în cariera de piatră (granit), printre beneficiari regăsindu-se și P. comunei C. (reprezentată de inculpat în calitate de primar), urmare a 2 contracte de vânzare încheiate consecutiv între P. și cele două societăți asociate în participațiune ( unul încheiat în luna decembrie 2008, iar al doilea în luna aprilie 2009).

Activitățile în carieră au fost întrerupte la finele lunii august

2009, odată cu expirarea permisului de exploatare, împrejurare în care, reprezentanții societății au demarat procedurile de obținere a avizelor necesare reluării activității. Printre actele ce urmau a fi obținute se afla

și avizul ce trebuia emis de către I. T. pentru Regim S. și Vânătoare C. (I.) pentru scoaterea din circuitul silvic a unei parcele împădurite de 4,6 ha din suprafața de teren aflată în concesionare.

Potrivit dispozițiilor legale (art. 36 și următoarele din Legea

46/2008-Codul silvic), pentru emiterea acelui aviz era necesar ca proprietarul terenului să obțină o documentație de la D. S. C., O. S. H. sau o societate autorizată în acest scop, în care să se ateste gradul de consistență al vegetației forestiere, care trebuia să fie inferior coeficientului de 0,4% pentru a se putea aviza favorabil scoaterea din circuitul silvic. În baza acestei documentații și a avizului de mediu, I. emitea avizul favorabil și dispune asupra solicitării de scoatere din circuitul silvic a suprafeței respective de teren. Din aceleași dispoziții legale rezulta că, scoaterea din circuitul silvic putea fi solicitată numai de proprietarul terenului, în speță, de către C. Local al comunei C.

În acest context, la începutul lunii decembrie 2009, I. C. a transmis societății „Spageromixt"; SRL C. o adresă prin care le comunica faptul că, pentru obținerea avizului este necesară întocmirea documentației privind scoaterea din circuitul silvic a unei parcele din suprafața concesionată pentru exploatarea carierei de piatră, documentație care putea fi ordonată numai la solicitarea proprietarului terenului, respectiv, C. Local al comunei C.

Această adresă, comunicată apoi de societate către P., a constituit prilejul pe care noul primar al com. C., inculpatul T. P. 1-a așteptat pentru a pretinde denunțătorilor sume de bani necuvenite. A., imediat după primirea adresei, inculpatul a solicitat reprezentanților societății ce exploata cariera, o întâlnire la sediul P., pentru data de (...), ora 09,00, în vederea perfectării modului de derulare a contractului de concesiune, precum și a altor aspecte…(adresa nr.

6648 din data de 7 decembrie 2009 - fila 177, vol.II dup). Totodată, inculpatul T. P. 1-a căutat pe martorul M. I. L. (cu care a avut o întâlnire în data de 8 decembrie 2009), prin intermediul căruia a comunicat reprezentanților societăților Spageromixt și Gesparomina, pretențiile sale materiale în schimbul înlesnirii soluționării favorabile a celor solicitate.

De precizat este faptul că, la data de 11 decembrie 2009, martorii

M. loan L. și V. D. P. M. au formulat un denunț penal împotriva inculpatului T. P. - primar al comunei C., jud. C. - cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Din cuprinsul denunțului rezultă că, în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2009, inculpatul a pretins de la denunțătorii M. I. L. și V. D. P. M. (asociat și administrator al SC „Gesparomina"; SRL C., ce deține în concesiune o carieră de piatră aflată pe raza comunei C.) o sumă de bani în cuantum de peste 10.000 de euro, promițând că, prin influența de care se bucură asupra funcționarilor din cadrul I. C., le va înlesni denunțătorilor obținerea avizelor necesare privind scoaterea din circuitul silvic a unor terenuri cu vegetație forestieră, avize fără de care activitatea de exploatare a carierei nu mai putea continua. De asemenea, inculpatul a afirmat că își va folosi influența, pentru ca aceeași societate să obțină avizele de mediu, electricitate și apă, precum și orice alte documente necesare pentru buna desfășurare a activității, indiferent de instituția de la care vor trebui obținute. Pentru a proceda de această manieră, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul T. P. a pretins ca, în perioada imediat următoare să-i fieremisă suma de 5.000 de euro, iar din ianuarie 2010, să-i fie înmânată, lunar, suma de 2.000 de euro, pe întreaga perioadă de exploatare a carierei de granit.

La momentul formulării denunțului, cei doi martori au pus la dispoziția organelor de urmărire penală un reportofon marca MP Man ce conținea înregistrarea unei discuții purtate în cursul zilei de 8 decembrie 2009, între denunțătorul M. I. L. și inculpatul T. P., înregistrare ce venea în sprijinul celor denunțate. A., potrivit procesului verbal de redare a discuțiilor ambientale rezultă că, în dialogul purtat cu denunțătorul M. loan L., inculpatul T. P. a recunoscut pretinderea anterioară a sumei de 5.000 de euro, însă precizează că, doar cu această sumă, societatea nu a rezolvat nimic, întrucât sunt multe documente și avize de obținut, iar el nu înțelege să „le țină spatele"; decât dacă îi vor remite în plus, lunar, suma de 1.000-2.000 de euro. Din aceeași înregistrare mai rezultă că, inculpatul promite că va face toate demersurile pentru obținerea scoaterii din circuitul silvic a unei suprafețe de teren concesionată, anume că, va obține aprobarea C.ui Local pentru realizarea documentației necesare; va interveni la D. S. C. (unde va vorbi cu B., referindu-se la martorul B. C., angajat al acestei direcții și fost director) sau la O. S. H. (unde va vorbi cu Gabi, referindu-se la martorul G. G., angajat al acestei instituții) pentru ca documentația oricăror din cele două instituții să conțină numai elemente care să asigure avizarea finală favorabilă. De asemenea, inculpatul a promis că va interveni pe lângă angajați ai I. C., la „. mei B. și Gheran";, referindu-se la martorii B. T. și G. D., pentru a obține societății aviz favorabil și că, pentru suma de 2.000 de euro pretinsă de la denunțători și pe care ar fi urmat să o primească lunar, este dispus să „le țină spatele, să ajute, să lucreze"; la orice alte probleme vor întâmpina în activitatea societății comerciale (filele 135-149, vol.I dup).

Potrivit denunțului, în cursul aceleași zile de (...), inculpatul T. P. îl aștepta pe denunțătorul M. loan L. spre a-i fi remisă suma de 5.000 de euro, ca primă tranșă din suma pretinsă.

Având în vedere situația de urgență intervenită, precum și indiciile care susțineau comiterea de către inculpat a infracțiunii de trafic de influență, prin ordonanța procurorului din data de (...), s-a dispus în mod provizoriu, autorizarea înregistrărilor audio video în mediul ambiental a discuțiilor purtate de către T. P. cu denunțătorii M. I. L., V. D. P. M. sau cu orice alte persoane, în legătură cu obiectul cauzei penale (filele 23-24, vol. I dup).

Urmare a celor convenite, în data de (...), în jurul orei 15,00, inculpatul T. P. s-a întâlnit cu denunțătorul M. I. L. la sediul P. comunei C., prilej cu care inculpatul a precizat suma ce urma să-i fie remisă lunar, respectiv 2.000 de euro (inițial pretențiile sale se situau între 1.000-2.000 de euro/lunar), pe termen nedeterminat.

Cei doi au convenit să se contacteze telefonic și să se întâlnească mai târziu, în aceeași zi, pentru remiterea sumei de 5.000 de euro

(întâlnire care nu a mai avut loc, cei doi nereușind să intre în contact în cursul după-amiezii, întrucât telefonul inculpatului a fost închis). Totodată, inculpatul T. P. a precizat că reprezentanții societății ce exploatează cariera, sunt așteptați de el la întâlnirea fixată pentru data de (...), la ora 09,00, la sediul P., cărora anterior le expediase o adresă de convocare (înregistrată la P. C. sub nr. 6648/(...)- fila 177, vol.IIdup), motivul acestei întâlniri fiind tocmai legat de scoaterea din circuitul silvic a terenurilor concesionate carierei.

Cu prilejul acestei noi revederi din 14 decembrie 2009, în biroul său din sediul P. C., inculpatul T. P. i-a asigurat pe denunțătorii M. I. L., V. D. P. M. și pe martora W. P., asociat în SC „Gesparomina"; SRL de întreaga sa disponibilitate pentru a ajuta societatea în obținerea tuturor avizelor necesare, indiferent de instituția de la care ele vor trebui obținute, promițând că va determina prin influența de care se bucură și prin intervenții asupra angajaților de la acele instituții, emiterea documentelor și avizelor solicitate. Totodată, inculpatul T. P. a reafirmat pretinderea sumei de 5.000 de euro ce urma a fi primită chiar în acea zi, precum si a sumei de 2.000 de euro lunar, începând cu anul următor. Încercând să justifice pretențiile sale, inculpatul T. P. a afirmat către denunțători că, de acum încolo „le va ține spatele la toate intemperiile ce vor urma";. La finalul întâlnirii, inculpatul T. P. a convenit cu M. I. L. că îl va contacta telefonic și vor stabili locul de întâlnire pentru remiterea banilor.

Activitatea de primire a banilor, respectiv a primei tranșe în sumă de 5.000 de euro, a avut loc în data de (...), în jurul orei 23,20, la ieșirea din municipiul H., pe D. E. 60, în autoturismul de serviciu al inculpatului T. P. (marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare (...)) și a fost înregistrată în baza autorizației de interceptare și înregistrare audio video ambientală nr. 454/(...) emisă de către Tribunalul Cluj în dos. nr. (...). (filele 28-31, vol. I dup).

Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în seara de (...), inculpatul venind cu multă întârziere la restaurantul „., locație stabilită telefonic cu denunțătorul M. L. Cu prilejul acelei noi discuții purtate de cei doi, inculpatul T. P. s-a arătat dispus ca, după ce va „încasa"; timp de 6-8 luni suma de câte 2.000 de euro lunar, de la denunțători, dacă situația economică a societății nu va fi prea bună, să negocieze cuantumul acesteia. Pentru primirea sumei de 5.000 de euro, inculpatul i-a cerut denunțătorului să meargă la mașină. În interiorul autoturismului cu care inculpatul s-a deplasat la întâlnire, acesta a primit de la denunțătorul M. I. L. suma de 5.000 euro, pretinsă anterior ca primă tranșă.

La momentul declanșării procedurii de prindere în flagrant, în timp ce echipa condusă de procurorul de caz a intervenit, inculpatul T.

P., aflat la volanul autoturismului, a accelerat, a demarat în trombă, ignorând că în fața mașinii se aflau două persoane și, după ce a lovit violent vehiculul de serviciu al D. N. A., a dispărut. Activitățile de căutare a inculpatului din acea noapte, în care au fost implicate forțe ale poliției municipiului H., au rămas fără rezultat (filele 225-226.vol. I dup).

În cursul dimineții de (...), inculpatul a fost citat telefonic pentru a se prezenta în aceeași zi la ora 10,00 la sediul D. N. A. - S. T. C., comunicându-i-se că urmează a fi audiat în calitate de învinuit în cauza penală nr. 1.. (fila 1, vol. II). A.a nu a dat curs citării, împrejurare în care au fost demarate procedurile de căutare la domiciliu, reședință, locul de muncă, precum și la rudele sale. Rezultatul acestor căutări, consemnate în procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de citare a condus la constatarea că inculpatul nu se prezentase la serviciu și niciuna din persoanele din familia sa, inclusiv soția acestuia, nu cunoșteau unde se află. La fel de negăsit era autoturismul Dacia Loganal P. C. cu care inculpatul se deplasase cu o zi înainte. (filele 2-

10, vol. II dup).

După două zile de la momentul organizării prinderii în flagrant, în data de (...), la ora 10,00, inculpatul T. P. s-a prezentat la sediul D. N. A. - S. T. C., unde, după punerea sa sub învinuire s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Audiat, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată, inculpatul T. P. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, arătând că, singurele discuții pe care le-a avut cu reprezentanții societății care exploata cariera de piatră, respectiv cu numiții M. V. D., P. W. și M. I. L. au vizat determinarea acestora la intrarea în legalitate în ceea ce privește obținerea avizelor de exploatare. De asemenea, inculpatul nu a recunoscut pretinderea vreunei sume de bani și nici primirea, la data de (...) a sumei de 5.000 euro, arătând că, dimpotrivă, a respins repetat orice propunere venită în acest sens din partea denunțătorilor. În plus, inculpatul a afirmat că denunțătorii i-au adresat numeroase amenințări atât lui, cât și familiei sale, venite în contextul în care nu le permitea exploatarea carierei în afara avizelor legale și care au determinat inclusiv reacția sa violentă la momentul intervenției echipei DNA, precum și ascunderea timp de aproape două zile, consecutiv cu neprezentarea la organele de anchetă, potrivit citării telefonice.

Susținerile inculpatului sunt total nesincere, întrucât, din întreg materialul probator administrat în cauză, reiese contrariul;

A., din declarațiile martorilor M. I. L., V. D. P. M., W. P., C. A. I. reiese fără dubii faptul că, inculpatul a pretins de la denunțători o sumă de bani de peste 10.000 de euro, din care a primit efectiv suma de 5.000 de euro, în luna decembrie 2009, pentru a determina funcționari din cadrul mai multor instituții la emiterea unor documente favorabile societății ce exploata cariera de piatră, urmând ca din luna ianuarie 2010, să primească suma de 2.000 euro/lunar, pe o durată ce urma a fi stabilită tot de inculpat, lăsând să se înțeleagă că este pentru întreaga perioadă de funcționare a carierei, în caz contrar „ le va crea probleme în activitate";.

Mai mult, anterior formulării denunțului penal, respectiv în perioada octombrie-noiembrie 2009, în câteva rânduri, prin intermediul denunțătorului M. I. L., inculpatul le-a transmis reprezentanților SC

„Gesparomina"; că, în schimbul unor sume de bani le va înlesni obținerea avizelor necesare funcționarii carierei de piatră. Pentru a se convinge de faptul că pretențiile inculpatului sunt reale, au hotărât achiziționarea reportofonului urmată de înregistrarea sus-numitului.

În plus, martorul M. I. L. a precizat clar faptul că, pentru niciuna din întâlnirile stabilite cu inculpatul, nu a trebuit să-i ducă avize de la societățile spaniolilor; dealtfel, în cadrul discuțiilor purtate de cei doi, nici nu a fost vorba de așa ceva.

Declarațiile martorilor de mai sus se coroborează pe deplin cu procesele-verbale de certificare a înregistrărilor discuțiilor în mediu ambiental purtate de inculpat cu denunțătorul M. I. L. în cursul zilei de (...) (f.150-155 vol.I dup); cu a celor înregistrate în mediu ambiental în dimineața de (...), în cadrul întâlnirii solicitate de inculpat și care a avut loc în sediul P. com. C., la care au participat martorii V. D. P. M., W. P.

și M. I. L., acesta din urmă fiind cel care a asigurat traducerea în și din limba spaniolă a celor discutate (f.163-190 vol.I dup).

Deși inculpatul a susținut că singura rațiune pentru care a solicitat această întrevedere oficială a fost pentru a determina reprezentanții societății concesionare să funcționeze legal, înregistrările audio video dovedesc faptul că acesta a dorit să-și asigure folosul material prin implicarea sa în obținerea documentelor necesare, prin afirmarea și traficarea influenței de care susținea că se bucură asupra unor funcționari. Cu această ocazie, în prezența celor trei, inculpatul a contactat telefonic un expert silvic, cu care a stabilit o întâlnire în vederea întocmirii unui amenajament silvic necesar societăților

„Spageromixt"; și „Gesparomina"; SRL, lăsând să se înțeleagă faptul că

„datorită intervenției sale";, expertul va întocmi documentația în favoarea solicitanților.

Aceeași stare de fapt reiese și din procesul-verbal verbal de certificare a înregistrării discuțiilor purtate în seara de (...) în incinta restaurantului M. din orașul H., jud. C., între inculpat și martorul M. I. L., întâlnire având ca obiect primirea sumei de 5.000 euro pretinsă de inculpat (f.1197-209, vol. I dup).

Deși inculpatul a negat constant primirea sumei de 5.000 euro, nesinceritatea acestuia a reieșit și din declarațiile date pe parcursul procesului penal, respectiv apărările invocate în cauză.

A., în faza de urmărire penală, a declarat că, în seara de (...), s-a întâlnit cu martorul M. care, trebuia să-i aducă avizele de funcționare ale societăților mai sus menționate; pentru că nu le avea, M. i-a oferit o sumă de bani pe care a refuzat-o, motiv pentru care, în timp ce se aflau în autoturismul condus de el, martorul M. i-a spus că-l va denunța la D. l-a amenințat că o să-l rezolve, atât pe el, cât și familia sa;

În faza de judecată, nu a mai reiterat faptul că, ar fi fost amenințat de către martor, starea de panică fiind cauzată de apariția în fața mașinii sale a unui bărbat viguros și crezând că i s-a întins o cursă, a plecat din locul în care îl lăsase pe martor, temându-se de un eventual atac fizic.

Este vorba de momentul intervenției echipei DNA, acesta fiind motivul pentru care, inculpatul a demarat în trombă, intrând în coliziune cu autoturismul organelor de urmărire penală; bărbatul viguros, în speță, ofițerul DNA nu a fost lovit de inculpat, întrucât a reușit să se ferească din calea lui, după ce a încercat să-l oprească, punându-și mâinile pe capota mașinii inculpatului.

De asemenea, în cauză au fost audiații în calitate de martori, numiții B. T., G. D. I., B. C. C., G. G. D., angajați ai I. C., D. S. C., respectiv O. S. H. Sus-numiții au arătat că se cunosc cu inculpatul T. P., însă acesta nu le-a solicitat vreodată să procedeze la întocmirea unor documente prin care să faciliteze societăților Gesparomina și Spageromixt scoaterea din circuitul silvic a unor suprafețe din terenul aflat în concesiunea carierei de piatră.

În drept, fapta inculpatului T. P. care, în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2009, a pretins de la denunțătorii V. D. P. M. și M. I. L. o sumă de bani în cuantum de peste 10.000 de euro, din care a primit efectiv suma de 5.000 de euro, pentru ca prin influența pe care afirma că o are asupra funcționarilor din cadrul I. C., D. S. C., O. S. H., A.e Române, Garda de M., să-i determine pe aceștia să emită acte favorabile bunei derulări a activității S.C. „Gesparomina"; SRL C.,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art.257 C. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de gradul de pericol social al faptei concretizat în modul și mijloacele de săvârșire, calitatea pe care o avea și de care s-a folosit la comiterea ei, respectiv aceea de primar, funcție de demnitate publică, ce impunea obligatoriu respect pentru lege și asigurarea aplicării corecte a acesteia, sens în care trebuia să reprezinte un model pentru cetățeanul de rând în general și în comunitatea în care a fost ales, în special, de atitudinea nesinceră a inculpatului pe întreg parcursul procesului penal și de faptul că nu posedă antecedente penale.

Împotriva soluției instanței de fond, a declarat apel inculpatul T. P., solicitând în principal, achitarea sa în temeiul art.10 lit.a rap.la art.11 pct.2 lit.a C. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de trafic de influență, prev.de art.257 C.,pen. rap.la art.6 din Legea

78/2000 întrucât fapta nu există.

În susținerea acestui punct de vedere, apărătorii aleși ai inculpatului au învederat că Tribunalul Cluj printr-o interpretare eronată a materialului probator, a ajuns la concluzia greșită a vinovăției apelantului, prin încălcarea prevederilor art.63-65 C.

S-a precizat că între inculpat, ca reprezentant al P. C. și societatea denunțătorilor SC Gesparomina SRL nu a intervenit începând cu luna iunie 2008, niciun fel de relație contractuală, condiții în care apelantul nu avea abilitatea de a solicita de la instituții publice niciun fel de avize sau autorizații pentru a ajuta buna funcționare și în condiții de legalitate a firmei de mai sus, astfel că pretinsele promisiuni ale inculpatului de a interveni la I. C. sau la FRE C. erau fără obiect.

S-a contestat legalitatea obținerii anumitor mijloace de probă potrivit art.64 C., cerându-se înlăturarea din procesul de interpretare a probațiunii, a conținutului discuției din 08 decembrie 2009 dintre denunțătorul M. L. și inculpat, conversație înregistrată în mod clandestin pe un reportofon de către reprezentanții societății SC Gesparomina SRL și pusă la dispoziția organelor de anchetă.

Apărătorii inculpaților au invocat împrejurarea că în prezenta speță sunt operante prevederile art.68 alin.2 C., care interzic în mod categoric provocarea la o infracțiune, ori determinarea continuării unei fapte penale în vederea obținerii de probe, ceea ce practic s-a și urmărit, în condițiile organizării flagrantului din noaptea de 14 decembrie 2009 la restaurantul M. din H., când martorul denunțător a fost trimis să-i remită apelantului suma de 5000 euro sub supravegherea procurorilor D.

S-a învederat de către apărare că în momentul în care la (...), în interiorul autoturismului inculpatului, acesta i-a spus denunțătorului

M. L., referindu-se la bani „.-i mă acolo";, expresia uzitată de apelant poate fi considerată fără echivoc ca un refuz explicit al valutei oferite, atâta timp cât nu există nicio dovadă la dosar că aceștia i-au fost remiși.

O altă critică adusă hotărârii T.ui C. se referă la nerespectarea prevederilor legale vizând procedura realizării înregistrării comunicărilor și a celor efectuate în mediu ambiental, în condițiile în care au fost montate mijloace tehnice pe corpul denunțătorului M. L. la datele de 11.12 și (...), fără să fie depus la dosar vreun proces verbaldin partea organelor de anchetă, în care să fie atestată această împrejurare.

S-a contestat, de asemenea, că acea convorbire din biroul inculpatului de la P. C., purtată cu denunțătorul M. L. la (...), ar fi fost interceptată nelegal, câtă vreme la dosar exista ordonanța procurorului de interceptare și înregistrare cu titlu provizoriu a convorbirilor și comunicărilor audio-video și ambientale începând cu ora 12, dar potrivit susținerilor apelantului și ale denunțătorului M. din fața T.ui C., întrevederea ar fi avut loc între cei doi la ora 11, perioadă care nu intra sub incidența autorizării procurorului.

Nu în ultimul rând, inculpatul s-a apărat prin aceea că nu a oprit în fața autoturismului DNA în momentul în care a fost interpelat pentru a fi controlat, deoarece a apreciat că ar putea fi victima unei agresiuni din partea denunțătorilor, câtă vreme autovehiculul de serviciu al procurorilor nu avea însemne oficiale. Referitor la suma de

5000 euro cu privire la care denunțătorul M. L. susține că i-a predat-o, inculpatul învederează că afirmația este nereală, din contră martorul, cu ajutorul acestor bani rămași în posesia lui, și-a achiziționat un autoturism.

În subsidiar, în eventualitatea în care Curtea va aprecia că infracțiunea subzistă în sarcina apelantului, solicită reținerea de largi circumstanțe atenuante reglementate de art.74 lit.a C.pen. cu consecința reducerii substanțiale a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și menținerea ca modalitate de executare a sancțiunii a suspendării sub supraveghere prev.de art.86/1 C.pen.

Curtea examinând apelul promovat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracțiunile deduse spre soluționare instanței - este, fără echivoc, cel pe care îl înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În conformitate cu dispozițiile art.66 alin.1 și art.5/2 din Codul de procedură penală, precum și cu cele ale art.23 alin.11 din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei

- dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; lapronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes";; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C. A., cu privire la acest principiu, CEDO precizează că

„exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale";. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993

Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra

Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din 25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe și David contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)

Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate";. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror"; (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului.

Prealabil examinării pe fond a apelului inculpatului, Curtea reține următoarele:

În primă instanță, în fața T.ui C., inculpatul a achiesat să dea declarație, prin care a negat infracțiunea imputată prin rechizitoriul parchetului, învederând că în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2009, nu a pretins de la denunțătorii V. D. M. și M. I. L. o sumă de bani în cuantum de peste 10.000 de euro, din care ar fi primit efectiv suma de

5.000 de euro, pentru ca prin influența pe care afirma că o are asupra funcționarilor din cadrul I. C., D. S. C., O. S. H., A.e Române, Garda de M., să-i determine pe aceștia să emită acte favorabile bunei derulări a activității S.C. „Gesparomina"; SRL C.

În apel, în ședința publică din 22 septembrie 2011, în fața Curții, inculpatul a uzat de prevederile art.70 C., de dreptul la tăcere și acela de a nu se autoincrimina.

Curtea reține că o componentă a dreptului la apărare o reprezintă și dreptul la tăcere al învinuitului sau inculpatului.

Deși art.6 paragraf 2 din Convenția E. pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede, în mod expres, dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria acuzare, CEDO s-a pronunțat însensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute și acceptate pe plan internațional, care stau la baza noțiunii de proces echitabil.

Curtea E. a admis însă că „dreptul la tăcere nu este un drept absolut și că, în situațiile în care probele de vinovăție sunt evidente, judecătorul poate reține unele consecințe defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului și prezumția de nevinovăție";.(cauza Saunders contra Regatului Unit 17 decembrie 1996).

De asemenea, inculpatul apelant a solicitat ascultarea nemijlocită în fața Curții a martorei G. R. pentru a dovedi că denunțătorul M. L. nu i-a predat suma de 5000 euro, așa cum a menționat în denunțul depus la DNA, ci din contră, cu acești bani și-a achiziționat un autoturism.

Motivele de apel ale inculpatului sunt aceleași cu cele invocate în fața instanței de fond cu titlu de apărări.

Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului, Curtea a încuviințat, fără să realizeze din culpa sa, ascultarea nemijlocită a martorei G. R., care la termenul din 22 septembrie 2011 a fost propusă de către inculpat în vederea audierii, dar în lipsa depunerii adresei, aceasta nu a putut fi citată pentru termenul din 13 octombrie 2011. La această dată, instanța de apel a amânat soluționarea cauzei pentru 3 noiembrie 2011, când în urma citării, martora nu s-a prezentat în vederea ascultării, condiții în care s-a revenit asupra dispoziției anterioare.

S-a încuviințat de asemenea, de către Curte, efectuarea unui referat de evaluare de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, care să contureze personalitatea inculpatului, cerere aprobată în urma solicitării acestuia.

Având în vedere criticile aduse de inculpat hotărârii tribunalului, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanța de apel i-a oferit inculpatului T. P. ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franței- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței- Hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare.

Noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind să-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea E., arată de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului, cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță,alături de apărătorii lor";. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Apărătorul ales al inculpatului a contestat probele obținute prin mijloace de probă administrate ilegal (în opinia sa) , având acest drept - a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii - Curtea europeană de la S.

Instanța de apel, examinând sentința atacată, a apreciat că

Tribunalul Cluj a reținut o stare de fapt bazată pe probe concludente și just interpretate și că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deferit justiției.

Referitor la apărările inculpatului, Curtea reține următoarele:

La data de (...), între P. comunei C., jud. C., reprezentată la acea dată de primarul în funcție, V. A. și SC „Spageromixt"; SRL C. (care ulterior s-a asociat în participațiune cu SC „Gesparomina"; SRL C.), societăți reprezentate de denunțătorul V. D. P. M., cetățean spaniol și asociata acestuia, W. P. -cetățean german- a fost încheiat un contract de concesiune cu nr. 1554/(...), având ca obiect concesionarea suprafeței de 20 ha teren pășune în vederea deschiderii și exploatării unei cariere de piatră, durata contractului fiind de 49 de ani, stabilindu-se în sarcina concesionarului o redevență de 1 euro/tonă piatră livrată, plătită lunar în contul concedentului, respectiv al P. C.

Ulterior obținerii avizului de exploatare, a fost demarată activitatea de excavare în cariera de piatră (granit), printre beneficiari regăsindu-se și P. comunei C. (reprezentată de inculpat în calitate de primar), urmare a 2 contracte de vânzare încheiate consecutiv între P. și cele două societăți asociate în participațiune (unul încheiat în luna decembrie 2008, iar al doilea în luna aprilie 2009).

Activitățile în carieră au fost întrerupte la finele lunii august

2009, odată cu expirarea permisului de exploatare, împrejurare în care, reprezentanții societății au demarat procedurile de obținere a avizelor necesare reluării activității. Printre actele ce urmau a fi obținute se afla și avizul ce trebuia emis de către I. T. pentru Regim S. și Vânătoare C. (I.) pentru scoaterea din circuitul silvic a unei parcele împădurite de 4,6 ha din suprafața de teren aflată în concesionare.

Potrivit dispozițiilor legale (art. 36 și următoarele din Legea

46/2008-Codul silvic), pentru emiterea acelui aviz era necesar ca proprietarul terenului să obțină o documentație de la D. S. C., O. S. H. sau o societate autorizată în acest scop, în care să fie atestat gradul de consistență al vegetației forestiere, care trebuia să fie inferior coeficientului de 0,4% pentru a se putea aviza favorabil scoaterea din circuitul silvic. În baza acestei documentații și a avizului de mediu, I. emitea avizul favorabil și dispunea asupra solicitării de scoatere din circuitul silvic a suprafeței respective de teren. Din aceleași dispoziții legale a rezultat că, scoaterea din circuitul silvic putea fi solicitată numai de proprietarul terenului, în speță, de către C. Local al comunei C.

La debutul lunii decembrie 2009, I. C. a transmis societății

Spageromixt SRL o adresă prin care le comunica faptul că, pentru obținerea avizului era necesară întocmirea documentației privind scoaterea din circuitul silvic a unei parcele din suprafața concesionată pentru exploatarea carierei de piatră, documentație care putea firealizată numai la solicitarea proprietarului terenului, respectiv, C. Local al comunei C.

În acest context, prin adresa nr.6648 din 7 decembrie 2009, inculpatul T. P. a solicitat reprezentanților societății ce exploata cariera o întrevedere la sediul P. pentru 14 decembrie 2009, ora 9, în vederea discutării modului de desfășurare a contractului de concesiune.

Curtea va reține că la 08 decembrie 2009 există indicii că inculpatul T. P. l-a căutat pe martorul M. L., prin intermediul căruia a transmis reprezentanților societății Spageromixt SRL și Gesparomina pretențiile sale materiale, în schimbul înlesnirii rezolvării favorabile a celor solicitate de aceștia.

Corespunde realității că la 11 decembrie 2009 martorii M. I. L. și

V. D. P. M. au formulat un denunț împotriva inculpatului T. P. - primar al comunei C., jud. C. - cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Din cuprinsul acestuia a rezultat că, în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2009, inculpatul a pretins de la denunțătorii M. I. L. și V. D. P. M. (asociat și administrator al SC

„Gesparomina"; SRL C., ce deține în concesiune o carieră de piatră aflată pe raza comunei C.) o sumă de bani în cuantum de peste 10.000 de euro, promițând că, prin influența de care se bucură asupra funcționarilor din cadrul I. C., le va înlesni obținerea avizelor necesare privind scoaterea din circuitul silvic a unor terenuri cu vegetație forestieră, avize fără de care activitatea de exploatare a carierei nu mai putea continua. De asemenea, inculpatul, cu aceeași ocazie, a afirmat că își va folosi influența, pentru ca societatea denunțătorilor să obțină avizele de mediu, electricitate și apă, precum și orice alte documente necesare pentru buna desfășurare a activității, indiferent de instituția de la care vor trebui obținute. Pentru a proceda în acest sens, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul T. P. a pretins ca, în perioada imediat următoare să-i fie predată suma de 5.000 de euro, iar din ianuarie

2010, să-i fie înmânată, lunar, suma de 2.000 de euro, pe întreaga perioadă de exploatare a carierei de granit.

Pentru dovedirea celor cuprinse în denunț, martorii au pus la dispoziția procurorilor un reportofon ce conținea înregistrarea conversației dintre inculpatul T. P. și M. L.

Curtea apreciază că înregistrarea pe reportofon, pusă la dispoziția parchetului de către denunțător, a unor convorbiri înregistrate „pe ascuns"; într-un cadru privat, fără ca inculpatul să aibă cunoștință de acest fapt, nu constituie mijloc de probă raportat la dispozițiile art.64 cod proc.pen. Înregistrarea convorbirii pe reportofon pentru a fi valabilă trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții imperative și anume: să fie prezentată de o persoană care să aibă calitatea de parte în proces, în sensul dispozițiilor art.24 cod proc.pen. și să nu fie interzisă de lege. În speță, s-a dovedit că înregistrarea convorbirilor pe reportofon a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art.26 alin.1 din Constituție și ale art.68 alin.2 cod proc.pen., în condiții de clandestinitate și deci, obținută contrar prevederilor legale.

De altfel, așa cum s-a pronunțat în numeroase rânduri instanța supremă pot constitui mijloace de probă ";. audio sau video de regulă întâmplătoare, realizate în particular cu prilejul unor evenimente mai mult sau mai puțin oficiale, ocazionate de cele mai multe ori de evenimente de familie, aniversări oficiale, sau în cadrul unormanifestări cultural-sociale, unele chiar cu caracter antisocial";, condiția fiind aceea a unei înregistrări făcute și prezentate de parte și fără a fi interzisă de lege.

Instituirea unei proceduri precise și necesitatea unei autorizări exprese în cazul înregistrărilor constituie un instrument absolut, necesar garantării dreptului fundamental la viața intimă, familială și privată prevăzută și în art.8 din Convenția E. a Drepturilor Omului. Așadar, înregistrările efectuate pe reportofon nu sunt legale și nu vor putea fi folosite în proces, punct de vedere concordant cu interpretarea dată și de Curtea E. de la S. în cauza „RG și JH contra Marii Britanii";.

Pe cale de consecință, conținutul convorbirii dintre inculpat și denunțător din 08 decembrie 2009 va avea valoarea probatorie a unor indicii în privința comiterii faptei de către apelantul din prezenta cauză, fiind invalidat ca mijloc de probă reglementat de art.64 C.

Potrivit acestor indicii, rezultă că, în dialogul purtat cu denunțătorul M. loan L., inculpatul T. P. a recunoscut pretinderea anterioară a sumei de 5.000 de euro, însă precizează că, doar cu această sumă, societatea nu a rezolvat nimic, întrucât sunt multe documente și avize de obținut, iar el nu înțelege să „le țină spatele"; decât dacă îi vor remite în plus, lunar, suma de 1.000-2.000 de euro. Din aceleași indicii mai rezultă că, inculpatul a promis că va efectua demersurile necesare pentru obținerea scoaterii din circuitul silvic a unei suprafețe de teren concesionate, va obține aprobarea C.ui Local pentru realizarea documentației necesare; va interveni la D. S. C. (unde va vorbi cu B., referindu-se la martorul B. C., angajat al acestei direcții și fost director) sau la O. S. H. (unde va vorbi cu Gabi, indicându-l pe martorul G. G., angajat al acestei instituții) pentru ca documentația ordonată oricăror din cele două unități să conțină numai elemente care să asigure avizarea finală favorabilă. De asemenea, inculpatul a promis că va interveni pe lângă angajați ai I. C., la „. mei B. și Gheran";, referindu-se la martorii B. T. și G. D., pentru a obține societății, aviz favorabil și că, pentru suma de 2.000 de euro pretinsă de la denunțători și pe care ar fi urmat să o primească lunar, este dispus să

„le țină spatele, să ajute, să lucreze"; la orice alte probleme vor întâmpina în activitatea societății comerciale.

Conform denunțului depus la fila 1 u.p., M. L. învederează că inculpatul T. P. îl aștepta la (...) pentru a-i preda suma de 5000 euro, ca primă tranșă din suma de 10000 euro pretinsă.

Așa fiind, prin ordonanța procurorului din data de (...), s-a dispus în mod provizoriu, autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental a discuțiilor purtate de către T. P. cu denunțătorii M. I. L., V. D. P. M. sau cu orice alte persoane, în legătură cu obiectul cauzei penale.

Potrivit probelor testimoniale și științifice administrate nemijlocit de Tribunalul Cluj a rezultat că, la data de (...), în jurul orei 15,00, inculpatul T. P. s-a întâlnit cu denunțătorul M. I. L. la sediul P. comunei C., prilej cu care inculpatul a precizat suma ce urma să-i fie remisă lunar, respectiv 2.000 de euro, pe durată nedeterminată.

Ambii au hotărât să se apeleze telefonic și să se întâlnească mai târziu, în aceeași zi, pentru remiterea sumei de 5.000 de euro (întâlnire care nu a mai avut loc, cei doi nereușind să intre în contact în cursul după-amiezii, întrucât telefonul inculpatului a fost închis). Totodată, inculpatul T. P. a precizat că reprezentanții societății ce exploateazăcariera, sunt așteptați de el la întâlnirea fixată pentru data de (...), la ora 09,00, la sediul P., cu privire la care anterior le expediase o adresă de convocare, motivul acestei întâlniri fiind tocmai legat de scoaterea din circuitul silvic a terenurilor concesionate carierei.

În acest context, la 14 decembrie 2009, în biroul său din sediul P. C., inculpatul T. P. i-a asigurat pe denunțătorii M. I. L., V. D. P. M. și pe martora W. P., asociat în SC „Gesparomina"; SRL de întreaga sa disponibilitate pentru a ajuta societatea în obținerea tuturor avizelor necesare, indiferent de instituția de la care ele vor trebui obținute, promițând că va determina prin influența de care se bucură și prin intervenții asupra angajaților de la acele unități, emiterea actelor. Cu acel prilej, inculpatul T. P. a reafirmat pretinderea sumei de 5.000 de euro ce urma a fi primită chiar în acea zi, precum si a celei de 2.000 de euro lunar, începând cu anul următor. Încercând să justifice pretențiile sale, inculpatul T. P. a afirmat către denunțători că, de acum încolo „le va ține spatele la toate intemperiile ce vor urma";. La terminarea întâlnirii, inculpatul a convenit cu M. I. L. că îl va contacta telefonic și vor stabili locul de întâlnire pentru remiterea banilor.

Întâlnirea dintre cei doi în vederea primirii banilor, respectiv a primei tranșe în sumă de 5.000 de euro, a avut loc în data de (...), în jurul orei 23,20, la ieșirea din municipiul H., pe D. E. 60, în autoturismul de serviciu al inculpatului T. P. și a fost înregistrată în baza autorizației de interceptare și înregistrare audio video ambientală nr. 454/(...) emisă de către Tribunalul Cluj.

La (...), inculpatul a sosit la restaurantul „., locație stabilită telefonic cu denunțătorul M. L. Cu prilejul acelei discuții purtate de cei doi, inculpatul T. P. s-a arătat dispus ca, după ce va „încasa"; timp de

6-8 luni suma de câte 2.000 de euro lunar, de la denunțători, dacă situația economică a societății nu va fi prea bună, să negocieze cuantumul acesteia. Pentru primirea sumei de 5.000 de euro, inculpatul i-a cerut denunțătorului să meargă la mașină. În interiorul autoturismului cu care inculpatul s-a deplasat la întâlnire, acesta a primit de la martorul M. I. L. suma de 5.000 euro, pretinsă anterior ca primă tranșă.

Având în vedere modul de administrare a mijloacelor de probă în acest dosar de către procurori, curtea apreciază că în speță nu sunt incidente disp.art.64 alin.2 C. potrivit căruia „probele obținute în mod ilegal, nu pot fi folosite în procesul penal";, neexistând nici o încălcare a principiului loialității în realizarea acestora.

Potrivit art.68 alin.2 C.proc.pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue comiterea unei fapte, în scopul obținerii de probe. A. text de lege nu trebuie privit însă izolat, rupt de context, ci integrat unitar în titlul din care face parte, respectiv interzicerea mijloacelor de constrângere.

Deși legiuitorul nu a indicat expres în ce constă acțiunea de determinare, este incontestabil că aceasta nu poate avea loc decât prin modalitățile alternative prevăzute în alin.1 al articolului indicat: violențe, amenințări, ori alte mijloace de convingere, precum și promisiuni sau îndemnuri.

În lipsa unor asemenea acțiuni insidioase, nu se poate reține că există o determinare, întrucât numai prin modalitățile alternative de mai sus se influențează voința persoanei asupra căreia acestea se exercită, ea fiind în situația în care nu mai gândește și acționează liber.

A considera că, dincolo de exigențele textului de lege, orice acțiune din partea unei persoane se poate circumscrie noțiunii de „. înseamnă, pe de o parte, a ignora împrejurarea că cel asupra căruia se exercită determinarea are deplină capacitate de exercițiu, iar, pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noțiunii și alte semnificații decât cele pe care legiuitorul însuși le-a dat.

Ținând cont că în opinia Curții, mijloacele de probă administrate în prezenta speță au fost obținute în mod legal, conchidem că vinovăția inculpatului T. P. în comiterea infracțiunii de trafic de influență este dovedită și prin conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale dintre inculpat și denunțător, neexistând nicio provocare din partea procurorilor în determinarea acestuia la comiterea infracțiunii.

Cât privește nerespectarea prevederilor legale vizând procedura efectuării înregistrării comunicărilor sau a celor realizate în mediul ambiental, în condițiile în care au fost instalate mijloacele tehnice pe corpul denunțătorului M. L. în 11 și 14 decembrie 2009, Curtea reține că acestea reprezintă mijloace de probă legal realizate, cu respectarea deplină a aceluiași principiu al loialității obținerii probelor.

La dosarul cauzei, nu trebuie să fie depuse procese verbale vizând modul de instalare a mijloacelor tehnice pe corpul martorului M.

L., de către DNA, ci trebuie să existe autorizarea magistratului de la instanța competentă, de efectuare a înregistrărilor și interceptărilor solicitate de procuror, act în baza căruia organele de anchetă montează aparatura necesară asupra denunțătorului.

A.e acte sunt depuse în mod valabil la filele 23-30 dosar u.p. (încheierea penală 292 din (...) a T.ui C. și autorizația nr.454 din (...) a T.ui C.).

S-a susținut că înregistrarea convorbirii ambientale din (...) din biroul inculpatului din cadrul P. C., dintre acesta și denunțătorul M. L. s-a realizat fără autorizație, întrucât în realitate, discuțiile au avut loc în dimineața zilei de (...) și nu după orele 12, așa cum se menționează în autorizația emisă provizoriu de procurorul D.

În acest sens, inculpatul apelant invocă și declarația denunțătorului M. L. din fața T.ui C. din care ar reieși că întrevederea dintre ei a avut loc între orele 10-11, în data de (...). În faza de urmărire penală, denunțătorul nu a menționat ora la care s-a întâlnit la acea dată cu inculpatul.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că această apărare este nefondată pentru următoarele argumente:

La fila 23 u.p. există ordonanța procurorului de interceptare și înregistrare audio-video și în mediu ambiental cu titlu provizoriu a discuțiilor purtate de către apelant cu denunțătorul M. L., M. V. D. sau de către inculpat cu orice alte persoane în legătură cu obiectul cauzei penale.

Autorizarea a fost emisă pe o perioadă de 48 ore de la (...) ora 12

și până la (...) ora 12.

Prin încheierea penală nr.292 din (...), Tribunalul Cluj a confirmat ordonanța procurorului emisă pe o durată de 48 ore și a autorizat interceptarea pe 28 zile începând cu (...) ora 8.30 a înregistrărilor audio-video și în mediu ambiental a discuțiilor purtate de către inculpat cu denunțătorul M. L., M. V. D., precum și cu orice alte persoane care au legătură cu această cauză.

La fila 151 dosar u.p. este depus procesul verbal de certificare a înregistrărilor de către DNA Cluj, din care rezultă fără echivoc, că acea convorbire ambientală din 11 decembrie 2009, dintre inculpat și M. L. a avut loc între orele 14,44 - 14,52, deci, după ora 12, de când își începea valabilitatea ordonanța provizorie emisă de procuror.

Conținutul înregistrărilor depuse la dosar de către procuror putea fi combătut de către apărare, nu prin declarații de martori, ci prin solicitarea efectuării unei constatări tehnico-științifice sau expertize asupra veridicității datelor de identificare a mijlocului tehnic folosit, a suportului de stocare care cuprinde informații și cu privire la ora înregistrării.

În lipsa unei contraprobe nesolicitată în acest sens de către apărare, Curtea reține ca veridică ora 14,44 - 14.52, drept dovadă a convorbirii ambientale din (...) dintre inculpat și denunțătorul M. L.

Atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de cercetare judecătorească, inculpatul T. P. a negat împotriva evidenței că s-ar face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, susținând că singurele discuții pe care le-a avut cu reprezentanții societății care exploata cariera de piatră, respectiv cu numiții M. V. D., P. W. și M. I. L. au vizat determinarea acestora la intrarea în legalitate în ceea ce privește obținerea avizelor de exploatare. Inculpatul nu a recunoscut pretinderea vreunei sume de bani și nici primirea, la data de (...) a sumei de 5.000 euro, învederând că, dimpotrivă, a respins repetat orice propunere venită în acest sens din partea denunțătorilor. Mai mult, inculpatul a susținut că denunțătorii i-au adresat numeroase amenințări, atât lui, cât și membrilor familiei, în contextul în care nu le permitea exploatarea carierei în afara avizelor legale și care au determinat inclusiv reacția sa violentă la momentul intervenției echipei DNA, precum și ascunderea timp de aproape două zile, consecutiv cu neprezentarea la organele de anchetă, potrivit citării telefonice.

Susținerile inculpatului sunt lipsite de logică, nereale, fiind combătute prin probele testimoniale, științifice și conținutul interceptărilor efectuate și atașate dosarului.

Având în vedere apărarea formulată de inculpatul T. P. în cursul judecății și al urmăririi penale, curtea reține că jurisprudența Curții

Europene a drepturilor omului a statuat în sensul că „principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. S. este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. A. drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.).

Pentru a fi luate în considerare declarațiile inculpatului, în fața instanței de judecată, precum si cele date în cursul urmăririi penale,trebuie să răspundă unei duble condiționalități privitoare la argumentele temeinice care le-au determinat și la coroborarea lor cu celelalte probe administrate în cauză.

În același timp, această examinare și apreciere a declarațiilor este subordonată principiului aflării adevărului și angajării răspunderii penale în condițiile legii.

Aprecierea probelor intr-o cauză dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective, in cadrul căruia probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, confirmarea sau absența vinovăției persoanei trimise in judecată.

Potrivit disp. art 63 al.2 C. probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecăreia se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, in urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

În virtutea acestor dispoziții, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza penală.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție care guvernează procesul penal îmbracă două coordonate: administrarea probelor in faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi răsturnată prezumția de nevinovăție este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, supozițiile, aproximațiile, pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, nu poate fi pronunțată o hotărâre de condamnare.

În speță, Parchetul a dispus trimiterea in judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prev.de art.257

C.pen. rap.la art.6 din Legea 78/2000.

În raport de disp.art 62 , 63 C. cu referire la art.1, art. 200, art.289 C., hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate. Ori, in cauză, probele strânse in cursul urmăririi penale și care au servit drept temei de trimitere in judecată, precum și cele administrate în faza judecății, dovedesc, în mod cert, că autorul infracțiunii de trafic de influență este inculpatul T. P. și că fapta a existat în realitate.

În fața T.ui C. au fost ascultați nemijlocit toți martorii din rechizitoriul Parchetului, respectiv: M. V. D., M. I. L., W. P., C. A. I., G. D. I., B. T., G. G. D., B. C. C., T. N., G. L. I., T. S., precum și martorii M. J., T. V. și L. A., propuși în apărare de către inculpat. Din conținutul depozițiilor acestora rezultă că inculpatul a pretins de la denunțător o sumă de bani de 10.000 euro, din care a primit efectiv suma de 5.000 euro pentru a determina funcționari din cadrul mai multor instituții publice să emită unele documente favorabile societății ce exploata cariera de piatră.

În fața Curții de A., inculpatul a propus în apărarea sa pe martora G. R. la termenul din (...), cerere încuviințată de către instanță.

Datorită împrejurării că inculpatul și apărătorii săi nu au depus adresa de domiciliu a acesteia, pentru a fi citată legal și martora nici nu a fost prezentată magistraților, la termenul din (...), procesul s-a amânat în acest scop, pentru termenul din (...). La această dată, în urma cităriilegale, martora nu s-a deplasat la instanță și nici nu a fost prezentată de către inculpat, condiții în care Curtea a revenit asupra probei, tendința de tergiversare a judecării cauzei de către inculpat fiind evidentă.

Un semn de îndoială asupra credibilității martorei este faptul că aceasta nu a fost invocată ca probă în apărare încă din cursul urmăririi penale, când aceste împrejurări puteau fi clarificate și demonstrate, eventual realitatea lor. Pe de altă parte, nu s-a dovedit prin nicio probă că suma de 5.000 euro ar fi rămas asupra denunțătorului M. L., împrejurare ce urma să fie demonstrată prin audierea numitei G. R.

A., denunțătorii M. I. L. și M. V. D. P., atât în faza de urmărire penală (filele 1 și 7), cât și în fața T.ui C. (filele 42 și 71) învederează la unison că începând cu luna noiembrie 2009, inculpatul le-a pretins suma de 5.000 euro pentru a-i sprijini în obținerea avizelor necesare funcționării SC Gesparomina și câte 2.000 euro lunar pentru a-i proteja în exploatarea carierei, promițând că în schimbul acestor sume de bani, va interveni la I. C. și la A. de M., pentru a facilita obținerea documentelor de care firma avea nevoie pentru desfășurarea legală a activității.

Martora W. P., atât în faza de urmărire penală (fila 119-123), cât

și în fața instanței (fila 70) a precizat textual: „M. L. s-a întâlnit cu primarul T. P. în luna noiembrie 2009…ocazie cu care am aflat că acesta a pretins suma de 5.000 euro pentru a ne sprijini în obținerea avizelor necesare funcționării și câte 2.000 euro lunar pentru a ne proteja în exploatarea carierei. M. L. ne-a comunicat acest lucru și mie și lui M. I. nu am putut să credem și am hotărât să achiziționăm un reportofon pe firmă, pe care să i-l dăm lui M. L. și care să înregistreze discuția ce urma să o aibă cu primarul.";

În același sens, declară atât în faza de urmărire penală (filele17-

20), cât și în faza de judecată (fila 44), martorul C. A. I. „am înțeles de la M. L. că a purtat o discuție cu primarul, din care a rezultat că acesta va ajuta firma pe viitor, dar că avea anumite pretenții….întâlnirea a avut loc în jurul datei de 2 decembrie, după care M. mi-a spus mie și lui M. că primarul pretinde suma de 5.000 euro, care trebuie să-i fie remisă înainte de sărbători. Am înțeles că, în schimbul acestei sume de bani, inculpatul va interveni la I. C. și la A. de M. pentru a facilita obținerea avizelor de care firma avea nevoie…În zilele următoare, am înțeles de la cei doi, că M. L. a avut o altă discuție cu inculpatul, ocazie cu care acesta a reiterat pretenția inițială de 5.000 euro și în plus, a pretins o sumă cuprinsă între 1000-2000 euro, dând asigurări că pe viitor, el va ține spatele firmei, în sensul că se va implica personal în obținerea avizelor pentru firmă și rezolvarea altor probleme care s-ar putea ivi pe parcurs";.

De asemenea, în cauză au fost ascultați ca martori B. T. (fila 72),

G. D. I. (fila 73), G. G. D. (fila 74), B. C. C. (fila 75), angajați ai I. C., D. S. C. și ai O.ui S. H., persoane ce au învederat că se cunosc cu inculpatul, însă niciodată acesta nu le-a solicitat să procedeze la întocmirea unor documente prin care să faciliteze societățile

Gesparomina și Spageromixt și scoaterea din circuitul silvic a unor suprafețe din terenul aflat în concesiunea carierei de piatră. Acești martori au fost audiați și în faza de urmărire penală, ocazie cu care au relatat aceleași aspecte.

Martora G. L. I. (fila 76) a învederat că-și menține integral declarația din fața procurorului, în fața organelor de anchetă afirmând că ea cunoaște împrejurarea achiziționării reportofonului, fără a ști însă scopul utilizării acestuia.

Din declarația martorei M. I. V. (fila 125), nu rezultă că aceasta ar cunoaște vreo împrejurare legată de comiterea infracțiunii imputate inculpatului, neparticipând la nicio ședință a C.ui Local C.

Martorul T. V., în declarația de la fila 126 inst., cunoaște împrejurarea că inculpatul le-ar fi comunicat denunțătorilor „să-și pună la punct toată documentația necesară funcționării legale a activității lor, însă niciun aspect legat de comiterea infracțiunii imputate apelantului";.

Din declarația martorului L. A., cumnat cu inculpatul (persoană interesată în cauză), rezultă faptul că denunțătorii l-ar fi amenințat în mod repetat pe apelant, fără a preciza în ce constau acele amenințări, cât de serioase erau și pentru ce anume erau efectuate, în perioada noiembrie - decembrie 2009. Această declarație va fi înlăturată de către Curte, deoarece nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

Din aceleași considerente vor fi înlăturate și declarațiile martorilor T. N. și T. S., frați cu inculpatul, care datorită gradului de rudenie, sunt făcute pentru a-i atenua răspunderea penală și pentru a demonstra că fratele lor a fost victima unor infracțiuni de amenințare din partea denunțătorilor.

Curtea reține că eventualele amenințări, nedovedite în cauză, proferate de denunțători la adresa inculpatului puteau face obiectul unor plângeri penale din partea acestuia pentru infracțiunea de amenințare prev.de art.193 C.pen., care trebuiau adresate organelor competente, împrejurări nedemonstrate în speță.

De asemenea, conținutul convorbirilor interceptate dintre inculpat și denunțători, demonstrează vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii imputate prin actul de sesizare al instanței. A., chiar dacă datorită caracterului clandestin, înregistrarea conversației dintre inculpat și denunțătorul M. L. cu ajutorul reportofonului are valoarea doar a unor indicii, acestea sunt relevante pentru poziția psihică a inculpatului în relațiile cu martorii M. V. D., M. L., W. P. și conturează oferirea ajutorului său acestor persoane „cu toate care trebuie rezolvate la I., la E., prin intervenția sa la conducătorii acestor instituții";, pentru a soluționa favorabil cererile Spageromixt SRL.

Punctual, în discuția avută cu M. L., inculpatul T. P. critică faptul că reprezentanții carierei „au dat bani în stânga și-n dreapta"; pentru scoaterea terenului din fondul forestier și nu au venit să-i ceară lui ajutorul; totodată, inculpatul se oferă să se consulte cu „. mei B. și Gheran să le cer ajutorul"; legat de obținerea avizului de la I. C. (referindu-se la martorii B. T. și G. D.- angajați ai I. C.), promite că va interveni la I. C. și „la C., fostul șef"; și-i va spune că este de acord cu solicitările Spageromixt. De asemenea, cu prilejul aceleași discuții inculpatul afirmă că, dacă nu se va lua legătura cu el, le va pune piedici în obținerea documentelor „ că io-l pot încurca de să vorbească singur. Deci mă, io o să-l lucrez pă ăsta, să vadă că dacă nu-l ajut îi pă spate…";. În același context, inculpatul mai afirmă că le va îngreuna activitatea și pe linia transportului pietrei excavate, punându-le la podul de acces către carieră semnul „interzis";.

Tot cu prilejul acelei întâlniri, inculpatul T. P. se oferă să vorbească la E. cu „. de acolo"; și-i garantează că „acela va veni și va aproba cele necesare";. Inculpatul subliniază că reprezentanții societății au solicitat degeaba întocmirea unui nou amenajament silvic pentru că, în final, documentul va trebui aprobat de către C. local C. și astfel ajung tot la el, la primar.

În continuare, inculpatul T. P. pretinde explicit de la denunțător să-i fie remisă lunar suma de 1000-2000 de euro, ca să știe „pentru ce muncește…că ține cariera în spate";, precizând că, pentru această „taxă lunară"; el îi va ajuta „cu toate care trebuie rezolvate";. În același context inculpatul T. P. a recunoscut pretinderea anterioară a sumei de 5000 de euro, precizând că doar cu această sumă societatea nu a rezolvat nimic întrucât sunt multe documente și avize de obținut iar el nu înțelege să „le țină spatele"; decât dacă îi vor remite în plus, lunar, suma de 1000-2000 de euro .

Deși inculpatul T. P. afirmă că el are situație materială bună „ioam ce-mi trebe, nu trăiesc din P.";, totuși, nu vrea „să fie ținut de prost….bani la P. nu, bani la mine nu";.

Curtea reține că din conținutul acelorași interceptări, rezultă că în cursul zilei de (...) la întrebarea denunțătorului „pe ce perioadă pretinde să-i fie plătită acea sumă";, inculpatul a răspuns „merem înainte…și eu pui osul și vă ajut…";, prin aceasta lăsând să se înțeleagă că este pentru întreaga perioadă de funcționare a carierei.

Inculpatul îl asigură pe denunțător că, odată primiți banii, ei nu vor mai avea nicio problemă cu primăria și-i cere să aibă încredere în el că nu-i va păcăli.

La (...) la întâlnirea de la P. C., inculpatul, în prezența denunțătorilor, a confirmat, din nou, pretinderea foloaselor materiale arătându-se dispus, atât să intervină la instituțiile publice I., A. de M., cât și de a negocia noi clauze asupra contractului de concesiune, mai favorabile societății ce exploata cariera. A., deși inculpatul, în fața T.ui

C., a susținut că singura rațiune pentru care a solicitat această întrevedere a fost aceea de a „. reprezentanții societății concesionare la intrarea în legalitate";, înregistrările audio video dovedesc fără îndoială faptul că acesta a dorit să-și asigure folosul material prin implicarea sa în obținerea documentelor necesare, prin afirmarea și traficarea influenței de care susținea că se bucură asupra unor funcționari.

Curtea reține că aceste aspecte rezultă din conținutul convorbirilor interceptate, din cadrul discuției din (...), reieșind fără echivoc pretinderea de către inculpat atât a sumei de 5.000 euro, cât și a celei de 2.000 euro lunar, pentru a favoriza societatea denunțătorilor în activitatea de exploatare a carierei:

A., așa cum reiese din procesul verbal de certificare a înregistrărilor, fila 163 u.p. , inculpatul își arată disponibilitatea de a-i ajuta pe denunțători în schimbul sumelor de mai sus, afirmând textual: „păi da, păi aicea îi rolu meu, că tre’ să vă ajut, tre’ să v-ajut cu chestia asta, tre’ să v-ajut cu podu’, tre’ să v-ajut cu drumu’, ăsta-i ajutor, păi altfel….? „

Relevant este că la întrebarea denunțătorului M. L. „și cu ăștia

5.000 să acoperă astea?, inculpatul afirmă cu tărie, categoric, textual

„că nu va mai pretinde alte sume, da mă, da; să acoperă; sigur, da sigur";.

Curtea reține că la întrebarea denunțătorului M. L. adresată inculpatului în sensul că de când îi datorează societatea suma de 2.000 euro lunar, inculpatul a afirmat „că din primăvară, după ce au autorizațiile";.

Pentru obținerea documentelor, în prezența celor trei, inculpatul a contactat telefonic un expert silvic, cu care a stabilit o întâlnire pentru aceeași săptămână (ziua urmând a fi fixată ulterior), privitor la întocmirea amenajamentului silvic necesar societăților Spageromixt și Gesparomina. După încheierea dialogului telefonic, inculpatul i-a asigurat că expertul lucrează și între sărbători și că, în maxim 2 săptămâni vor avea documentația întocmită și, dacă va fi nevoie, „… chiar și acolo unde vor da peste suprafețe împădurite vor face în așa fel încât să rezulte că nu au fost arbori niciodată…";.

Conform declarației denunțătorului M. L., confirmată de înregistrarea audio video ambientală, la finalul întâlnirii a convenit cu inculpatul T. că se vor contacta telefonic mai târziu - sens în care inculpatul și-a notat numărul de telefon al denunțătorului - pentru predarea sumei de 5000 de euro (la fila 6 dosar u.p. este depus în probațiune bilețelul cu numărul de telefon scris de inculpat).

Curtea reține că din conținutul acelorași interceptări din (...), de la restaurantul M. din H., locul unde inculpatul s-a întâlnit cu denunțătorul M. I. L. pentru a primi suma de 5000 de euro, rezultă că inculpatul i-a spus denunțătorului că el a știut exact că societatea concesionară va avea nevoie de documentația pentru scoaterea din circuitul silvic al terenului concesionat și că, în acest sens era necesar, în prealabil, acordul C.ui local al P. C., și că, pentru solicitarea acestui act „v-am așteptat la cotitură…că ei, în prostia lor au crezut că gata, vor rupe tot, vor face…dar eu am știut că I.-ul eu trebuie să-l fac…..voi ați crezut că numai veniți cu tăte avizele, mi le puneți să le semnez….";

Raportat la apărarea formulată de inculpatul T. P., în sensul că în autoturism, denunțătorul i-a oferit suma de 5000 de euro iar el a respins oferta, înregistrările efectuate în cauză dovedesc fără îndoială faptul că apelantul a primit acei bani. A., la acel moment, când denunțătorul i-a oferit banii, i-a spus inculpatului „5.000 de euro, ia acolo și numără-i";, la care T. P. a precizat în interiorul autoturismului său „.-i mă, acole!";. Denunțătorul, pentru a se asigura că a fost bine înțeles, a întărit cuantumul sumei oferite „5.000";, inculpatul acceptând-o, spunând „Bine mă";, banii fiind luați de acesta în mână și introduși în torpedou.

În aceste condiții, apărarea inculpatului, în sensul că nu și-a însușit cei 5.000 euro este neveridică, urmând a fi înlăturată.

În realitate, Curtea reține că inculpatul sesizând că denunțătorii posedau importante sume de bani din derularea unor afaceri civile și comerciale, a proiectat activitatea infracțională prin contactarea acestora cu o ofertă de sprijin, prin traficarea influenței sale la unele instituții publice care aveau în competență eliberarea unor acte necesare pentru buna funcționare a societății martorilor.

Afirmațiile inculpatului referitoare la obținerea rapidă a unor acte pentru corecta funcționare a firmei denunțătorilor, au avut ca scop creșterea încrederii acestora în posibilitățile sale de manipulare a bunei desfășurări a activității unor instituții, cu consecința imediată a achitării necondiționate a sumelor de bani pretinse.

Curtea reține că referitor la întâlnirea din restaurantul M., în scopul de a obține copiile avizelor deținute de societatea concesionară, înregistrările ambientale efectuate în cauză pun în evidență că apărările inculpatului sunt nereale. A., din cuprinsul procesului-verbal de certificare a înregistrărilor depus la fila 163 u.p. rezultă că inculpatul venise la întâlnire pentru unicul scop de a i se remite suma de 5000 de euro de la M. I. L., sumă pe care a și primit-o în interiorul autoturismului. Discuțiile purtate de cei doi evidențiază, conform interceptărilor atașate dosarului, că inculpatul T. P. nu a solicitat niciun moment primirea acelor avize la acea dată. De altfel, după cum rezultă din înregistrările ambientale din dimineața de (...) din biroul inculpatului, acesta ceruse denunțătorilor ca respectivele documente să fie copiate și aduse abia la întâlnirea fixată pentru sfârșitul săptămânii, cu expertul silvic, ce urma să întocmească amenajamentul silvic.

A., inculpatul T. P. afirmă: „. să veniți cu tăte hârtiile și tăte avizele ce le avem, ca să știm ce trebe făcut";.

Din examinarea întregului material probator administrat, precum

și a poziției adoptate de inculpat, Curtea și-a format convingerea că între apelant și denunțătorul M. L. a fost creată o legătură ce excede obligațiilor acestuia decurgând din modul de conduită al unui funcționar ce aparține administrației publice.

Legea nu interzice vreunui membru al administrației publice, în speță inculpatului, să aibă relații sociale cu orice persoană, chiar dacă acestea nu pot fi justificate, însă îi cere să se abțină de la contacte cu persoanele ce au interese în domeniul sferei sale de activitate, pentru ca acest lucru conduce la știrbirea imaginii publice a funcționarului.

Pe de altă parte, calitatea inculpatului T. și atribuțiile de serviciu ale acestuia nu impuneau ca să se întâlnească cu denunțătorul într-un restaurant pentru a discuta probleme de serviciu, iar pe de altă parte, conținutul înregistrărilor convorbirilor cu denunțătorul de la acea dată au dovedit fără echivoc că acesta a fost implicat în săvârșirea faptei de corupție imputate.

Față de conținutul probelor reliefate mai sus, este evident că nu se poate susține că totul a fost o înscenare, iar martorii sunt interesați să-l acuze pe nedrept pe inculpat.

Curtea constată că invocarea nevinovăției de către inculpat, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei stări de fapt - fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă - nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul ar fi făcut intervenția pentru care a pretins și primit suma de 5.000 euro, prezumându-se astfel că aceasta i-a revenit în totalitate.

Prin această incriminare a infracțiunii de trafic de influență, în art.257 C.pen., legiuitorul a urmărit sancționarea faptelor celor care, speculând reala sau pretinsa lor influență, pe lângă vreun funcționar sau alt salariat, aruncă suspiciune asupra acestora și implicit, asupra desfășurării corecte a activității instituțiilor din care fac parte.

Interesul proteguit este, în principal, buna reputație a unor astfel de instituții, legiuitorul urmărind apărarea acestora de discreditarea care poate rezulta din faptul că o persoană - ce urmărește să-și creezeo sursă ilicită de venituri - se laudă cu reala sau pretinsa influență asupra unui funcționar.

Pentru existența și implicit, consumarea infracțiunii de trafic de influență, nu interesează dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenția reală sau presupusă se urmărește determinarea unei acțiuni licite sau ilicite și nici dacă s-a efectuat ori nu, actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului.

Dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale, ori presupuse. De asemenea, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este indiferent faptul că inițiativa aparține traficantului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență, Curtea reține că trebuie să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiții, referitoare la latura obiectivă: este important ca acea influență, reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru cumpărătorul de influență, motivul determinant al tranzacției. Așadar, făptuitorul este necesar să precizeze actul referitor la care se trafică influența, probele dosarului confirmând această împrejurare.

De asemenea, este necesar ca inculpatul să promită intervenția sa, pe lângă un funcționar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, Curtea reține că această faptă se săvârșește numai cu intenție calificată prin scop, care constă în efectuarea sau neefectuarea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, neexistând, niciun dubiu, asupra atitudinii inculpatului de conștiință și voință. A., voința sa constă în săvârșirea uneia sau mai multora din acțiunile specifice elementului material al infracțiunii - știind că foloasele reprezintă prețul influenței sale asupra funcționarului - , pe planul conștiinței reprezentându-și pericolul creat pentru activitatea primarului și implicit, crearea de suspiciuni cu privire la onestitatea funcționarilor. Acțiunea, care constituie elementul material al infracțiunii, se săvârșește numai cu intenție directă - dol special - fiind necesară voința inculpatului de a primi bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

- deși, legal, nedatorate - respectiv, să existe un contraechivalent al conduitei sale ilicite și știința că își însușește ceva ce nu i se cuvine, aspecte dovedite cu prisosință de probele dosarului.

Curtea va înlătura ca nefondată și apărarea inculpatului privind amenințările exercitate asupra sa de către denunțători, cu un pericol neprecizat. A., deși inculpatul T. P. a afirmat că, în seara de (...), în interiorul autoturismului, denunțătorul M. I. L. „a început să măamenințe spunându-mi că dacă nu le dau pace o să-mi facă denunț la DNA, o să-mi facă familia, o să-mi pună pe cap oameni și o să-mi arateel";, înregistrările audio video ambientale relevă faptul că acesta l-achemat pe denunțător în mașina sa, cu unicul scop de a primi acolo cei

5.000 de euro. De asemenea, pe parcursul celor câteva minute în care s-au aflat împreună în mașină, cei doi au discutat exclusiv despre suma de bani remisă inculpatului și despre iluminatul stradal de sărbători al orașului H. În aceste condiții, este evident că poziția inculpatului T. P., care a declarat că denunțătorul M. L. l-a amenințatpe durata deplasării cu autoturismul, amenințări care i-au indus o stare de temere ce a stat la baza reacției sale violente la momentul intervenției echipei DNA, soldată cu avarierea autoturismelor, este una neveridică, de circumstanță, nesusținută de probele cauzei. Față de pregătirea profesională a inculpatului și împrejurarea că a cunoscut încălcarea legii penale, acesta a conștientizat că oprirea sa este efectuată de organele abilitate ale statului, condiții în care pentru a scăpa nesancționat, a fugit de la fața locului.

În același context poate fi interpretat și refuzul de a se prezenta în data de (...) la citarea telefonică făcută de procuror, acesta arătând că „i-a fost teamă că este o capcană a celor care îl amenințauși care vroiau să-l localizeze…";, făcând referire la așa zisele amenințări aduse de denunțătorul M. I. L.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul, prin apărătorii aleși, a solicitat achitarea sa în temeiul art.10 lit.a și art.11 pct.2 lit.a C.

Motivul invocat, constând în inexistența faptei, nu are corespondent în probele dosarului, acestea convergând indubitabil către confirmarea existenței infracțiunii, în condițiile cerute de latura obiectivă.

De altfel, pentru a putea invoca achitarea întemeiată pe art.10 lit.a C., inculpatul ar fi trebuit să dovedească că nu a existat o faptă în materialitatea ei și nu neapărat penală.

Ori, în cauză, inculpatul a recunoscut că a avut mai multe întâlniri și discuții cu denunțătorii, că aceștia chiar au încercat să-i ofere bani, lucru refuzat de către el, astfel că achitarea solicitată, fundamentată pe acest temei de drept, este neîntemeiată, nesprijinindu-se pe argumente de natură a zdruncina încrederea curții în justețea probatoriilor administrate.

Așa fiind, primul motiv de apel se va respinge ca nefondat. Referitor la motivul subsidiar al căii de atac:

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 C.pen. sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 C.pen., rezultă că recunoașterea circumstanțelor atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente privitoare la persoana infractorului.

Examinând probele dosarului, Curtea reține că deși inculpatul este infractor primar, în cauză a avut o atitudine procesuală negativă în raport de apărările pe care a înțeles să și le formuleze, nerecunoscând fapta imputată, nerestituind banii primiți. Numai lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia de 43 ani, faptul că are în întreținere un copil handicapat și o mamă în vârstă, precum și prezentarea în fața instanței la termenele de judecată, fără nicio urmă de regret pentru consecințele infracțiunii săvârșite, nu constituie împrejurări care pot fi socotite și reținute ca circumstanțe atenuante prev.de art.74 lit.a C.pen.

La individualizarea pedepsei, Curtea are în vedere complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, impactul social produs de săvârșirea unei astfel de fapte, poziția adoptată de inculpatpe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, astfel încât pedeapsa să-și poată îndeplini atât funcția corectivă, de îndreptare, cât și cea preventivă - de descurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane.

Curtea va avea în vedere, în primul rând, gravul prejudiciu de imagine adus administrației publice, în principal, și încrederii în incoruptibilitatea funcționarilor publici.

Prin poziția ocupată la data săvârșirii infracțiunii, de primar al comunei C., inculpatul a profitat de încrederea ce i s-a acordat de către cetățeni, traficând-o în scop personal și în acest mod, a pus în pericol principiile deontologice după care trebuie să se conducă persoanele implicate în această activitate.

Se va avea, de asemenea, în vedere, poziția nesinceră a inculpatului, care a încercat să se eschiveze de la răspundere prin invocarea unor elemente de apărare nedemonstrate prin probe și care nu fac decât să convingă instanța că procesul de resocializare al acestuia trebuie să fie de lungă durată, necesar schimbării mentalității deformate a inculpatului privind modul de desfășurare a activității în administrația publică.

A. de fapte, pentru care a fost condamnat în primă instanță inculpatul, săvârșite la un asemenea nivel, sunt de natură să creeze și să inducă opiniei publice convingerea că legea se oprește și nu are eficiență față de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societății în modul în care mediul de afaceri și cel al administrației publice funcționează, astfel că, reducerea pedepsei ar potența starea de neîncredere a populației, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.

Curtea apreciază că modalitatea de executare a pedepsei prin suspendarea sub supraveghere a acesteia conform art.86/1 C.pen. corespunde pe deplin cerințelor art.72 și 52 C.pen., nefiind cazul față de pericolul social sporit al faptei și al inculpatului de a se modifica în prevederile art.81 C.pen.

Pentru motivele ce preced se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat în temeiul art.379 pct.1 lit.b C.

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. - suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Văzând disp.art.192 alin.2 C. va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul T. P., domiciliat in C. nr.60A, jud. C. împotriva sentintei penale nr. 62 din 10 februarie 2011 a T.ui C.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul T. P. să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie

2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

D. P. M. B.

D. S.

P.D./D.S. - 4 ex. (...)

Jud.fond: I.N.B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 203/2011, Curtea de Apel Cluj