Decizia penală nr. 45/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA PENALĂ NR. 45/R/2011

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. D. L.- judecător

JUDECĂTORI: I. C. M.

: D. P. - președinte secție penală

G. : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. - V. T.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații U. I. și L. M. împotriva încheierii penale f.n. din data de 5 ianuarie 2011, pronunțată în dosar nr. (...), inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev de art 189 alin 1,2 Cod penal, tâlhărie prev de art 211 alin 1,2 lit a, c alin 21, lit a, b și alin 3 Cod penal, uzurparea de calități oficiale prev de art 240 Cod penal și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev de art 279 alin 1,3 lit a Cod penal, toate cu aplicarea art 33 lit a Cod penal, cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul U. I. în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat A. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, inculpatul L. M. în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat M. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și traducătorul de limbă italiană O. DUMITRIȚA TERMURE, cu autorizația nr. 20170/13 septembrie 2007.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța aduce la cunoștința traducătorului autorizat de limbă italiană

O. DUMITRIȚA TERMURE, interpret în cauză că, potrivit dispozițiilor art. 128 alin 3 Cod procedură penală raportat la art.85 Cod procedură penală, urmează să depună jurământ în cauză.

După depunerea jurământului, instanța pune în vederea traducătorului autorizat de limbă italiană O. DUMITRIȚA ȚERMURE, interpret în cauză, să-i traducă inculpatului L. M. tot ce se discută în cauză.

Apărătorii desemnați din oficiu ai inculpaților depun referatele privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestora.

Întrebați fiind de către instanță, inculpații arată că ambii au declarat recurs în cauză, își mențin recursurile și sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul inculpatului U. I. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința în principal, a revocării măsurii arestuluipreventiv. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.

În continuare se arată că, nu se mai impune menținerea stării de arest, întrucât cercetarea judecătorească poate fi efectuată și cu inculpații în stare de libertate. T. care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, iar altele noi nu au apărut în cauză. De asemenea solicită a se avea în vedere starea de sănătate a martorei audiate, care a suferit un accident vascular care atacă anumiți centri nervoși, și creează anumite stări comportamentale.

Măsura arestului preventiv luată față de inculpat este nejustificată, neexistând un grad de pericol ridicat, iar lăsarea acestuia în stare de libertate ar putea face ca inculpatul să poată să facă demersuri în favoarea sa.

Apărătorul inculpatului L. M. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierii atacate, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv și punerea în stare de libertate a inculpatului.

În continuare se arată că menținerea măsurii arestului preventiv este netemeinică și nelegală, întrucât probele administrate în fața instanței, respectiv cu privire la hainele găsite în pădure și inculpați nu există nici o legătură. T. care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, iar altele noi nu au apărut în cauză.

Solicită a se avea în vedere și antecedentele medicale ale martorei audiate, respectiv atacul cerebral, incoerența pe parcursul declarației.

Inculpatul poate fi cercetat și în stare de libertate, solicitând în final a se lua față de acesta o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați ca nefondate, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Se arată că, întrucât infracțiunile săvârșite de inculpați sunt deosebit de grave precum și consecințele și modul de operare, se apreciază că se impune ca judecata să se desfășoare în continuare cu inculpații în stare de arest. Se apreciază că, temeiurile care au determinat arestarea inculpaților subzistă și în prezent și se impune în continuare privarea acestora de libertate. P. prezumata faptă legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La evaluarea pericolului social pentru ordinea publică instanța a avut în vedere modalitatea în care se presupune că fapta a fost comisă, impactul social al unor asemenea fapte de o gravitate deosebită și care au creat în rândul societății un puternic sentiment de insecuritate.

În final, se arată că la acest moment procesual nu a intervenit nici un element nou care să schimbe temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive și care să justifice punerea în libertate a inculpaților.

De asemenea, măsura apare în continuare oportună și prin prisma dispozițiilor art 136 Cod procedură penală, buna desfășurare a judecății realizându-se cu inculpații în stare de arest preventiv.

Inculpatul U. I. având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate. Mai arată că în acea expertiză sunt greșeli atât de mari, încât nu stau în picioare, cu adevărat. Proba biologică nu îi aparține, atât fotografiile cu furtul, atât fotografiile de la P.

Inculpatul L. M. având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate. Mai arată că, raportat la ceea ce a declarat martora, crede cu sinceritate că are probleme de sănătate. În final, arată că este nevinovat.

C U R T E A :

Prin încheierea penală din 5 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), în temeiul art. 3002 Cod procedură penală și art. 160b Cod procedură penală, a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților:

-U. I. (CNP 1., fiul lui N. și V., născut la data de (...) în localitatea B. M., județul M., domiciliat în B. M., B-dul T. nr.14/22, județul M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) și

- L. M. (posesor al cărții de identitate seria AN nr.7542968, fiul lui G. și G.-A., născut la data de (...) în Nuoro, Italia, domiciliat în localitatea F., str. Satta S.o nr.53, Italia, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla), trimiși în judecată pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.1,2 Cod penal, tâlhărie prev. de art.211 alin.1,2 lit. a,c alin.21 lit.a,b și alin.3 Cod penal, uzurpare de calități oficiale prev. de art. 240 Cod penal și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art.279 alin.1,3 lit.a Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și, în consecință, a fost menținută măsura arestării preventive a acestora.

P. a pronunța această soluție tribunalul a prin rechizitoriul întocmit la

16 iulie 2010 în dosarul nr. 116/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost trimiși în judecată inculpații U. I. și L. M. pentru infracțiunile de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1,2 Cod penal, tâlhărie prev. de art.211 alin.1,2 lit.a,c alin.21 lit.a,b și alin.3 Cod penal, uzurparea de calități oficiale prev. de art. 240 Cod penal și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art.279 alin.1,3 lit.a Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

S-a format dosarul nr. (...), cauza fiind în prezent în faza de judecată.

Procedând la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, în temeiul art. 3002, 160b C.pr.pen., și la examinarea cererilor acestora de revocare a acestei măsuri, tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea penală nr. 42 din 27 ianuarie 2010 pronunțată de

Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 29 de zile ( (...) - (...) inclusiv) în baza art. 148 lit.f

C.pr.pen., măsura fiind prelungită ulterior de mai multe ori și apoi menținută de Tribunalul București și respectiv de Tribunalul Maramureș.

În fapt, s-a reținut în considerentele încheierii penale mai sus menționate faptul că, în cauză există indicii temeinice în sensul că în data de (...), utilizând două autoturisme de teren marca Mitsubishi și Suzuki Vitara sustrase din municipiul B. M. și respectiv municipiul Dej, județul C., precum și două autoturisme marca Fiat, de asemenea sustrase, împreună cu alte 4 persoane toți mascați, cu cagule, folosind uniforme tip combinezon negru caracteristice lucrătorilor de la D., având și inscripții pe uniforme „., având arme automate tip „Kalașnikov"; sau „AKM 47";, au urmărit și oprit în trafic la coborârea P. G. înspre localitatea M. la locul numit „. A. unde nu există semnale pentru telefonia mobilă autospeciala cu numărul de circulație (...), ce aparținea de SC G. C. S. S. B. P. de lucru B. M. care transporta valori (sume în lei și valută), declinându-și calitatea nereală de polițiști în control, i-au dezarmat pe doi lucrători ocupanți ai autospecialei, luându-le două pistoale marca „TT"; și muniția aferentă (12 cartușe/pistol) după care prin violență i-au obligat pe angajații respectivi să le predea autospeciala pe care au condus-oîntr-un loc retras pe V. A., iar din compartimentul tezaur au sustras 4 saci în care era suma de 3.971.000 lei și 2.000 euro după care i-au închis pe cei trei angajați în compartimentul tezaur și au părăsit locul faptei.

T. a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților subzistă și în prezent și se impune în continuare privarea acestora de libertate. A., rezultă că pentru prezumata faptă legea prevede pedeapsă cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art.148 lit. f Cod procedură penală). La evaluarea pericolului social pentru ordinea publică instanța are în vedere modalitatea în care se presupune că fapta a fost comisă, impactul social al unor asemenea fapte de o gravitate deosebită și care au creat în rândul societății un puternic sentiment de insecuritate.

T. a apreciat că la acest moment procesual nu a intervenit nici un element nou care să schimbe temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive și care să justifice punerea în libertate a inculpaților. De altfel, măsura apare în continuare oportună și prin prisma dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, buna desfășurare a judecății realizându-se cu inculpații în stare de arest preventiv.

Pe de altă parte, măsura preventivă luată și menținută față de inculpați, apare justificată și prin prisma jurisprudenței C., Curtea arătând în mod constant că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate: să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice săvârșirea unor noi infracțiuni sau, eventual, să-l protejeze împotriva furiei publicului sau a victimei.

T. a reținut că toate elementele evidențiate mai sus și consacrate de jurisprudența C. se regăsesc în prezenta cauză și, în consecință, măsura arestării preventive apare ca fiind justificată în continuare.

Având în vedere că în acest moment subzistă temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat și anterior, măsura se justifică și prin scopul prevăzut la art. 136 Cod procedură penală, tribunalul a menținut arestarea preventivă a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termenul legal inculpații

U. I. și L. M.

În motivarea recursului inculpatului U. I. se arată că, nu se mai impune menținerea stării de arest, deoarece temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, iar altele noi nu au apărut în cauză și având în vedere și starea de sănătate a martorei audiate, care a suferit un accident vascular care atacă anumiți centri nervoși, și creează anumite stări comportamentale.

Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința în principal, a revocării măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.

În motivarea recursului inculpatului L. M. se arată că menținerea măsurii arestului preventiv este netemeinică și nelegală, întrucât probele administrate în fața instanței, respectiv cu privire la hainele găsite în pădure și inculpați nu există nici o legătură. T. care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, iar altele noi nu au apărut în cauză.

Solicită a se avea în vedere și antecedentele medicale ale martorei audiate, respectiv atacul cerebral, incoerența pe parcursul declarației.

Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv și punerea în stare de libertate a inculpatului sau în subsidiar luarea față de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

Din examinarea dosarului de fond aflat pe rolul T. M. rezultă că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev de art 189 alin 1,2 Cod penal, tâlhărie prev de art 211 alin 1,2 lit a, c alin 21, lit a, b și alin 3 Cod penal, uzurparea de calități oficiale prev de art 240 Cod penal și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev de art 279 alin 1,3 lit a Cod penal, toate cu aplicarea art 33 lit a Cod penal, luându-se încă din faza de urmărire penală măsura arestării preventive a acestora în baza art.148 lit.f C.p.p., măsură prelungită ulterior și apoi menținută de către Tribunalul București și respectiv Tribunalul Maramureș.

Condițiile reglementate de art. 148 lit f Cod procedură penală subzistă și în prezent, astfel că faptele pentru care sunt cercetați inculpații prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor comise, urmările acestora și rezonanța socială negativă produsă în comunitate.

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele,

și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Prin prisma dispozițiilor art. 5 din C. , măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În plus, Curtea va reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței C. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al C. E. a D. O.

De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-au comis mai multe infracțiuni";, măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.

În privința inculpaților S. G. M. și S. G. își păstrează actualitatea și temeiurile de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. a și b Cod Penal, și respectiv 148 lit. b Cod Penal, așa cum în mod corect a reținut instanța defond și pentru considerentele expuse pe larg și care nu se mai impun a fi reiterate.

Referitor la existența anumitor anumitor împrejurări sau circumstanțe de natură să se răsfrângă asupra situației juridice a inculpaților -. poziția procesuală adoptată de către aceștia, participația penală precum și încadrarea juridică a faptelor, probele administrate, vor fi relevante într-un moment procesual ulterior când instanța va pronunța o soluție conform art. 345 C.p.p

Instanța de fond în mod corect a apreciat că în momentul procesual actual procedând la verificarea legalității și temeiurile măsurii arestării inculpaților se impune în baza art. 3002 raportat la art. 160 b Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a acestora, deoarece din momentul arestării și până în prezent nu au intervenit temeiuri noi, care să justifice punerea acestora în libertate.

În contextul celor expuse mai sus, nu este oportună nici înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea raportat și la disp. art. 139 C.p.p.

A. potrivit art. 139 C.p.p. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speță cea a arestării , s-au schimbat.

Înlocuirea trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpaților sau a faptelor săvârșite de către aceștia , ceea ce în speță până în prezent nu s-a constatat.

Ca atare Curtea în baza art. 385 indice 15 pct.1 lit b C.p.p. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații U. I. (fiul lui N. și V. născut la (...) în B. M., jud.M.) și L. M. (fiul lui G. și G.-A., născut la (...) în Nuoro, Italia), ambii aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 5 ianuarie

2011 dată în dosar nr.(...) al T. M..

În baza art.189 C.p.p. se va stabili în favoarea Baroului C. sumele de câte 100 lei - onorarii apărători din oficiu, sume ce se vor plăti din fondurile

M.ui Justiției.

În baza art.189 C.proc.pen., art.7 alin.1 și 3 lit.c din Legea nr.178/1997 raportat la art.1 alin.1 lit.a din Ordinul nr.772/C/(...) al M.ui Justiției și Libertăților Cetățenești, va stabili onorariu pentru interpret de limba italiană O. Dumitrița Țermure, suma de 138,90 lei (pentru 3 ore de traducere la tariful de 23,15 lei/oră + spor de 1. pentru traducere simultană,) sumă ce se va plăti din fondurile M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C.p.p. va obliga pe inculpații recurenți să plătească în favoarea statului, cheltuieli judiciare în sumă de câte 300 lei, fiecare.

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații U. I. (fiul lui N.

și V. născut la (...) în B. M., jud.M.) și L. M. (fiul lui G. și G.-A., născut la (...) în Nuoro, Italia), ambii aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 5 ianuarie 2011 dată în dosar nr.(...) al T. M..

Stabilește în favoarea Baroului C. sumele de câte 100 lei - onorarii apărători din oficiu, sume ce se vor plăti din fondurile M.ui Justiției.

În baza art.189 C.proc.pen., art.7 alin.1 și 3 lit.c din Legea nr.178/1997 raportat la art.1 alin.1 lit.a din Ordinul nr.772/C/(...) al M.ui Justiției și

Libertăților Cetățenești, stabilește onorariu pentru interpret de limba italiană O. Dumitrița Țermure, suma de 138,90 lei (pentru 3 ore de traducere la tariful de 23,15 lei/oră + spor de 1. pentru traducere simultană,) sumă ce se va plăti din fondurile M.ui Justiției.

Obligă pe inculpații recurenți să plătească în favoarea statului, cheltuieli judiciare în sumă de câte 300 lei, fiecare.

Definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. D. L. I. C. M. D. P.

G. M. N.

Red.I.C.M./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud. fond.A. Codruța

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 45/2011, Curtea de Apel Cluj