Decizia penală nr. 462/2011, Curtea de Apel Cluj

ROM.IA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.462/2011

Ședința publică din 30 martie 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător

JUDECĂTORI: M. R.

L. M. GREFIER: M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P.

A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. D. împotriva deciziei penale nr.19 din 2 februarie 2011 a T.ui S., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 al.5 din OUG nr.195/2002 rep. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. D., asistat de apărător desemnat din oficiu av.T. M. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales av.Fekete Paul din cadrul Baroului S., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat de drept prin prezența apărătorului ales al inculpatului și acordarea onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezentarea în instanță.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul B. D. arată că își menține recursul formulat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului arată că instanța de fond a onorat cererea sa de a se dispune reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, de la 2 ani la 3 luni. Nu poate reproșa nimic judecătorului fondului pentru că a manifestat înțelegere.

Susține că inculpatul nu dorește să se tergiverseze soluționarea cauzei și în cazul în care hotărârea instanței de fond rămâne definitivă va suporta consecințele chiar dacă are o sănătate precară. Solicită a se aplica prev.art.18/1 rap.la art.10 lit.b/1 și art.11 pct.1 C.pr.pen. raportat la persoana inculpatului, la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta nu se impune condamnarea acestuia.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

În susținerea poziției sale procesuale arată că, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, fapt recunoscut de altfel și de apărare. În consecință, nu se impune reconsiderarea în nici un mod a pedepsei aplicate, care de altfel este extrem de redusă.

Solicitarea de aplicare a prev.art.18/1 C.pen. este neîntemeiată, neputându-se aprecia, raportat la fapta concret comisă și la indiciile ce rezultă din gradul de alcoolemie al inculpatului, că fapta nu ar avea gradul de pericol social al unei infracțiuni.

In consecință, apare ca nefondată calea de atac promovată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.

Inculpatul B. D., având ultimul cuvânt, arată că este bolnav și regretă fapta comisă.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.147 din (...), J. Ș. S., în baza art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.37 lit. a C.pen., raportat la art. 74 alin. 1, lit. c. C.pen. și art. 76 alin. 1, lit. d C.pen., inculpatul B. D., fiul lui D. și Ana, născut la data de (...) în localitatea V. de Jos, județul S., CNP 1., recidivist, căsătorit, studii superioare, pensionar, domiciliat în localitatea V. de Jos, nr.

36, județul S., a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. 1 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 394/(...) a Curții de A. C., urmând ca inculpatul să execute în stare de detenție această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, adică pedeapsa de 1 an și

3 luni închisoare.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, P. M. din Baroul Sălaj, va fi avansată din fondurile M.ui Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă J. Ș. S. înregistrat la data de 29 mai

2009 a fost trimis in judecată inculpatul B. D. pentru comiterea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, prevăzută de dispozițiile art.87 alin. 5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

S-a reținut, în esență, în actul de sesizare a instanței că inculpatul a consumat alcool, după care s-a urcat la volanul autoturismului cu nr.de înmatriculare (...) și l-a condus pe drumurile publice, pe raza localității B.. A fost oprit pentru control de un echipaj al poliției și fiind supus testului Alcooltest, s-a constatat că avea o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând să se supună recoltării probelor biologice.

Analizând actele și lucrările dosarului 463/P/2009, declarația data de inculpat și martorul B. S. în fața instanței, aceasta a reținut că atât starea de fapt, cât și încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu sunt corecte.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că în data (...), în jurul orelor 1,00, inculpatul a condus autoturismul marca Opel cu nr.de înmatriculare (...) pe raza localității B.. La intersecția cu drumul înspre localitatea Iaz, inculpatul a fost oprit pentru control de organele de poliție, care l-au testat cu aparatul etilotest constatând că prezenta o concentrație alcoolică în aerul expirat de 1,15 mg/l. I. i s-a adus la cunoștință obligația de a se supune recoltării probelor biologice, însă acesta a refuzat, fapt care a fost consemnat în procesul-verbal de constatare a infracțiunii, înscris care a fost însușit de către inculpat și confirmat de martorul B. S., în prezența căruia s-a

și întocmit acest înscris.

Situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului sunt dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză-declarațiile date inculpat în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești coroborate cu declarația martorului B. S.

S-a constatat că fapta inculpatului B. D. de a refuza a se supune recoltării probelor biologice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002, fiind aplicabile și dispozițiile art.37 lit.a Cod penal, inculpatul fiind condamnat anterior prin sentința penală nr.99/2007 a Judecătoriei Ș. S., rămasă definitivă prin decizia penală nr.394/2008 a Curții de A. C., la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 3 ani pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și înșelăciune în forma de participație a instigării.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat, circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o poziție sinceră pe parcursul întregului proces penal și a fost prezent la judecarea cauzei. Mai exact, instanța a luat în calcul vârsta destul de înaintată a inculpatului, faptul că acesta a ocupat funcția de primar al comunei V. de

Jos o perioadă de aproape 30 de ani, fiind în slujba cetățeanului, dar mai ales faptul că antecedentele sale penale nu sunt infracțiuni la regimul circulației.

Având în vedere aceste criterii, reținând în privința inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, instanța a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 3 luni, sub minimul special prevăzut de lege.

Având în vedere că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat în prezentul dosar în perioada termenului de încercare stabilit prin decizia penală nr.394/2008 a Curții de A. C., în baza art. 83 alin. 1 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 394/(...) a Curții de A. C., urmând ca inculpatul să execute în stare de detenție această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, adică pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, P. M. din Baroul Sălaj, va fi avansată din fondurile M.ui Justiției și Libertăților Cetățenești.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă J. Ș. S. și inculpatul B. D.

În motivare P. de pe lângă Judecătoria Zalău arată că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a-c Cod penal, ori, instanța de fond a omis aplicarea dispozițiilor art.71 alin.2 Cod penal privind interzicerea drepturilor accesorii prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

Inculpatul apelant B. D. a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond fără a preciza în scris motivele însă în ședința publică de astăzi, apărătorul acestuia, av. Szeker M. solicită admiterea apelului inculpatului și achitarea acestuia potrivit dispozițiilor art.11 alin.2 lit.a rap. la art.10 lit.b/1

Cod procedură penală apreciind că fapta săvârșită nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Prin decizia penală nr.19 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. D. împotriva sentinței penale nr.147/(...) a Judecătoriei Ș. S..

A fost admis apelul declarat de P. DE PE L. J. ȘIMLEU S. împotriva sentinței penale nr.147/(...) a Judecătoriei Ș. S. în privința neaplicării pedepselor accesorii și desființată hotărârea atacată sub acest aspect și judecând în fond cauza, s-a făcut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Totodată a fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorar avocațial din oficiu a fost avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate precum și din oficiu, a apreciat că prima instanță a făcut o corectă și justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului B. D., în conformitate cu dispozițiile art.72 și 181 alin.(2) Cod procedură penală. În mod evident față de cele reținute prin actul de sesizare și apoi de către instanță, fapta inculpatului de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice nu este lipsită, în conținutul ei concret, în mod vădit de importanță, pentru deveni incident motivul de achitare prev. de art.10 lit.b1

Cod procedură penală rap. la art.181 alin.(1) Cod penal, așa cum a solicitat apărătorul său din oficiu în ședința de azi.

În schimb, soluționând cauza, prima instanță a omis să facă aplicarea art. 71 alin.2 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, privind pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, pe perioada executării pedepsei principale a închisorii și care se aplică de drept, potrivit legii penale.

Față de aceste aspecte, tribunalul, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. D. împotriva sentinței penale nr.147/(...) a Judecătoriei Ș. S. și totodată, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de P. DE PE L. J. ȘIMLEU S. împotriva aceleiași sentințe, în privința neaplicării pedepselor accesorii, pe care a desființat-o sub acest aspect și judecând în fond cauza, a făcut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, cu privire la pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art.192 lin.(2) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, din care suma de

200 lei reprezentând onorar avocațial din oficiu, a fost avansată din fondul

M.ui Justiției către Baroul de A. S.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând decizia ca nefiind temeinică.

În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că se impune aplicarea art.18 ind.1 C.p., fapta în sine neavând gradul de pericol social al unei infracțiuni. În apărarea sa, inculpatul a arătat că este în vârstă, este pensionar, a avut un comportament ireproșabil, fiind integrat în societate, mai mult a fost primar aș localității V. circa 30 de ani, servind astfel interesele comunității.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

În urma administrării unui probatoriu concludent și pertinent și a analizării atente și detaliate a acestuia, în cauză s-a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care a comis o infracțiune de pericol, constând în aceea că, în data (...), în jurul orelor 1,00, inculpatul a condus autoturismul marca Opel cu nr.de înmatriculare (...) pe raza localității B.. La intersecția cu drumul înspre localitatea Iaz, inculpatul a fost oprit pentru control de organele de poliție, care l-au testat cu aparatul etilotest constatând că prezenta o concentrație alcoolică în aerul expirat de 1,15 mg/l. I. i s-a adus la cunoștință obligația de a se supune recoltării probelor biologice, însă acesta a refuzat, fapt care a fost consemnat în procesul-verbal de constatare a infracțiunii, înscris care a fost însușit de către inculpat și confirmat de martorul B. S., în prezența căruia s-a

și întocmit acest înscris.

Atitudinea sinceră a inculpatului, precum și conduita bună a acestuia, faptul că a ocupat funcția de primar 30 de ani au fost împrejurări care au fost luate în considerare de către instanța de fond în cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei.

Prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit.c C.p., instanța de fond a dat dovadă de o clemență deosebită reducând pedeapsa cu mult sub minimul prevăzut de textul incriminator și anume 2 ani închisoare.

Fapta inculpatului prezintă pericol social ridicat, în condițiile în care acesta a condus pe drumurile publice autoturismul după ce a consumat alcool, o cantitate relativ mare după cum rezultă din concentrația alcoolică din aerul expirat, după care a refuzat în mod clar și neechivoc să se supună recoltării probelor biologice, cunoscând consecințele acestui refuz.

Așa fiind, va constata legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și în consecință, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, in favoarea avocatei T. M. T.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. D., domiciliat în V. de Jos, nr. 36, jud. S., împotriva deciziei penale nr. 19 din 2 februarie 2011a T.ui S.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, in favoarea avocatei T. M. T.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 30 martie 2011 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI ANA C. M. R. L. M.

GREFIER M. B.

Red.M.R./S.M.D.

4 ex./(...)

Jud.apel M. S./Tomșa C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 462/2011, Curtea de Apel Cluj