Decizia penală nr. 999/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 999/R/2011

Ședința publică din 14 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE :V. V. A., judecător

JUDECĂTORI :L. H.

:I. M.

G.IER :L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. P., împotriva deciziei penale nr.47/A/2011 pronunțată în dosar nr.(...) al Tribunalului B. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.33 lit.a și b și art.40 alin.1

C..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av. M. Ș., din cadrul Baroului B. N., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul M. P. și partea civilă R. S. D.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av. M. L., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Apărătorul inculpatului depune la dosar o caracterizare a inculpatului eliberată de

P. comunei U..

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună, reducerea pedepsei aplicate având ca modalitate de executare, suspendarea condiționată a executării pedepsei, prev.de art.81 C.. Astfel, la individualizarea pedepsei, instanța de fond nu a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev.de art.72 C., de gradul redus de pericol al faptelor și de persoana inculpatului. A. a recunoscut comiterea faptelor, le regretă, are o comportare bună în familie și societate și s-a împăcat cu partea vătămată, aceasta nemaiavând nici o pretenție.

Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefundat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante însă, acesta, a săvârșit două infracțiuni de pericol și a avut o condamnare anterioară

C U R T E A

Prin sentința penală nr.1301 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. (...) a fost condamnat inculpatul M. P., fiul lui P. și S., născut la data de (...) în com. U., jud. B.-N., cetățenie română, studii 8 clase, agricultor, necăsătorit, domiciliat în comuna U., nr.408, jud. B.-N., cu antecedente penale, CNP 1. la pedepsele de 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată în temeiul Lg. 4., cu aplic. art. 40 alin. 1, art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. d C. (comisăîn (...)) și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată și modificată prin L. 4., cu aplic. art. 40 alin. 1, art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. e C. (comisă în (...)).

În baza art. 33 lit. b C. s-a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs ideal, precum și în termenul de încercare raportat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată aplicată prin SP nr. 4. a J. B., definitivă prin neapelare la data de (...) (termenul de încercare de 2 ani și 6 luni).

În baza art. 83 alin. 1 C. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin S. nr. 4. a J. B.

În baza art. 34 lit. b C. s-au contopit pedepsele de 11 luni închisoare și 4 luni închisoare aplicate pentru faptele deduse judecății în pedeapsa cea mai grea de 11 luni închisoare care potrivit art. 83 C. s-a dispus a fi executată alăturat pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4., în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a lit. a și b C. pe toată perioada executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C.p.p. rap. la art. 10 al.1 lit. h) C.p.p., cu aplicarea art. 132 al. 1 C. s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate R. S. D. cu domiciliul în com. U., nr. 358, jud .B.-N., CNP 1., împotriva inculpatului M. P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C., constatându-se că a intervenit împăcarea părților.

În baza art. 192 alin.1 pct. 2 lit. b) C.p.p. au fost obligate ambele părți să plătească fiecare câte 20 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 191 C.proc.pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

1. În data de (...) a fost înregistrat la P. de P. U. plângerea prealabila formulata de partea vătămata R. S.-D., care reclama faptul că în după-amiaza zilei de (...), în timp ce se afla in curtea locuinței inculpatului M. P., situata in com. U. a fost lovit cu o sticla in cap de către acesta.

Fiind audiată, partea vătămata R. S.-D. a arătat că în data de (...), împreuna cu soția sa R. C., au fost invitați la locuința inculpatului R. P. pentru a frige un pui pe grătar, inculpatul trăind în concubinaj cu G. E. care este mama soției părții vătămate.

După ce au terminat de mâncat puiul, au mai rămas la locuința inculpatului, consumând băuturialcoolice, respectiv bere și o sticlă de țuică.

Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a reproșat concubinei sale G. E. că îi dă bani minorului A. V., fiul lui G. E. și, în același timp, fratele lui R. C.

Aceasta din urmă a intervenit în apărarea mamei sale, moment în care inculpatul a amenințat-ocă dacă mai intervine în apărarea mamei sale o va lovi.

Partea vătămata a intervenit în apărarea soției sale, moment în care inculpatul a lovit-o cu osticlă în cap, iar pe soția părții vătămate a lovit-o în zona feței cu paleta de la grătar.

Partea vătămata și soția acestuia au părăsit domiciliul inculpatului și s-au deplasat la D. din com.

U., unde a fost pansată, după care a fost transportată de un echipaj SMURD la S. C. J. de U. T.-M..

Fiind audiat, inculpatul M. P. a recunoscut că fiind sub influența băuturilor alcoolice i-a reproșat concubinei sale G. E. că îi dă bani minorului A. V. care, în acea perioadă locuia la inculpat.

In apărarea lui G. E. a intervenit fiica acesteia, R. C., inculpatul spunându-i să nu se bage in treburile lui, moment în care partea vătămată s-a îndreptat spre inculpat, acesta din urma lovind-o cu o sticla în cap.

Fiind audiați, martorii R. C. si G. E. au arătat că, intervenind în apărarea soției sale R. C., partea vătămata a fost lovită cu o sticlă în cap de inculpat, după care acesta a luat paleta de la grătar și a lovit-ope R. C. în zona fetei.

Conform certificatului medico-legal nr. 1755 emis de IML T.-M. la data de (...), partea vătămata R. S.-D. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de (...) prin lovire directă cu corp dur și ciob de sticlă, necesitând pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Cu ocazia audierii, R. C. a declarat că nu dorește să formuleze plângere prealabilă împotriva lui M. P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente, prevăzuta de art. 180 alin. 1 C..

2-3. La data de (...), in jurul orelor 22.55, P. de P. U. a fost sesizat telefonic de către R. S.-D. cu privire la faptul că inculpatul M. P. conduce autovehiculul marca DACIA cu nr. de înmatriculare (...), aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

In baza sesizării, organele de politie s-au deplasat spre locuința lui R. S.-D., constatând ca la circa 150 metri de DN 16 era staționat autovehiculul marca DACIA cu nr. de înmatriculare (...), pe scaunul șoferului fiind inculpatul M. P., iar pe scaunul din dreapta față se afla concubina acestuia G. E..

Inculpatului i-au fost solicitate documentele mașinii și permisul de conducere, acesta declarând că documentele mașinii se află la locuința sa, iar permisul de conducere i-a fost anulat ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni rutiere.

Î. emana miros de alcool, a fost testat cu fiola alcoolscop la sediul P. de P. U., aceasta înverzindu-se în proporție de 4..

Inculpatul a fost condus la S. O. S. pentru a i se preleva probe biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică, prima probă fiind prelevată în data de (...), orele 01.00, iar cea de-a doua probă în aceeași dată, orele 02.00.

Conform buletinului de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 391 emis la data de (...) de S. J. de M. L. B.-N., la momentul recoltării primei probe inculpatul M. P. avea o alcoolemie de 1,90 g%0, iar inmomentul recoltării celei de-a doua probe avea o alcoolemie de 1,75 g%0.

Prin adresa nr. III/D/12390/1845 din data de (...), Instituția Prefectului B.-N. - S. P. Comunitar Regim Permise de C. si înmatriculare a Vehiculelor a comunicat că începând cu data de (...) inculpatului M. P. i-a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform art. 114 lit. b din OUG NR. 195/2002, republicată.

Fiind audiat, inculpatul a arătat că în data de (...), începând cu ora 08.00 și până în jurul orelor

22.00, împreună cu concubina sa G. E. a consumat la domiciliul său mai multe beri și țuică, amândoiaflându-se într-o stare avansată de ebrietate.

Aducându-și aminte că are haine la domiciliul fiicei sale R. C., G. E. i-a spus inculpatului că va merge să ia acele haine. Î. G. E. se afla în stare avansată de ebrietate, inculpatul i-a propus acesteia să o ducă cu autoturismul său marca DACIA cu nr. de înmatriculare (...), care era parcat în garajul din curtea locuinței.

Inculpatul a declarat că s-a urcat la volanul autoturismului, pe scaunul din dreapta față fiind concubina sa G. E. și s-au deplasat de la domiciliul său până pe DN 16, conducând pe DN 16 aproximativ 2 km, apoi a intrat pe un drum comunal spre locuința lui R. S.-D.

După ce a parcurs aproximativ 250 metri pe drumul comunal, mașina s-a oprit deoarece nu mai avea benzina. De la locul unde s-a oprit mașina și până la locuința lui R. S.-D. este o distanță de aproximativ 250 m. Î. se afla în relații de dușmănie cu R. S.-D., inculpatul a claxonat de mai multe ori, după câteva minute sosind la mașina A. V., fiul lui G. E., aceasta spunându-i sa-i aducă hainele.

In timp ce-1 așteptau pe A. V. au sosit organele de politie.

Fiind audiată, martora G. E. a arătat că în cursul zilei de (...) a consumat băuturi alcoolice împreuna cu inculpatul la domiciliul acestuia, apoi, după lăsarea întunericului s-au deplasat la domiciliul lui R. S.-D. pentru ca martora să-și ia niște haine. Aceasta a mai arătat că inculpatul a condus autoturismul de la domiciliul său, deplasându-se pe un drum comunal pana la DN 16, apoi a condus pe DN 16, după care s-au deplasat pe un drum comunal spre locuința lui R. S.-D., in apropierea locuinței acestuia mașina oprindu-se întrucât nu mai avea benzina.

Cu ocazia audierii, martorii A. V., R. C. si S. M. au declarat că l-au văzut pe inculpatul M. P. la volanul autoturismului sau marca DACIA cu nr. de înmatriculare (...), acesta aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice.

Raportat la starea de fapt reținută, instanța de fond a constatat în drept, că faptainculpatului M. P., care, în după-amiaza zilei de (...) a lovit-o cu o sticlă în cap pe partea vătămata R. S.- D., cauzându-i leziuni traumatice a căror vindecare necesita 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente, prevăzută de art. 180 alin. 2 C..

La primul termen de judecată, părțile prezente în instanță au arătat că s-au împăcat sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe, solicitând încetarea procesului penal, astfel că instanța în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen., cu aplic. art. 132 C., s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate R. S. D., împotriva inculpatului M. P., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C., prin împăcarea părților.

În baza art. 192 alin.1 pct. 2 lit. b) C.p.p., instanța de fond a obligat ambele părți să plătească fiecare câte 20 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În privința infracțiunilor rutiere, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului M. P. de aconduce, in data de (...), in jurul orelor 22.40, autoturismul marca DACIA cu nr. de înmatriculare (...) pe DN 16, pe o distanta de aproximativ 2 km, având permisul de conducere anulat si o alcoolemie peste limita legala, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unuiautovehicul de către o persoana al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzuta de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicata si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are in sânge o alcoolemie peste limita legala, prevăzuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr.

195/2002, republicata, pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 4 luni (prima faptă) și respectiv 11 luni

(a doua faptă), făcând aplicațiunea art. 40 alin. 1, art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. e și d C..

Cele doua infracțiuni rutiere prevăzute de art. 86 alin. 2 si 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicata, fiind săvârșite in concurs ideal, în sarcina inculpatului M. P. au fost reținute și dispozițiile art.

33 lit. b C..

Raportat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată aplicată lui M. P. prin sentința penală nr. 411/(...) pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...), definitiva prin neapelare la data de (...), rezultă ca cele 2 infracțiuni au fost săvârșite in stare de pluralitate intermediară, motiv pentru care, în sarcina inculpatului M. P. au fost reținute și dispozițiile art. 40 alin. 1 C., respectiv în termenul de încercare raportat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată aplicată prin sentința penală nr. 4. a J. B., definitivă prin neapelare la data de (...) (termenul de încercare de 2 ani și 6 luni).

Având în vedere aceste considerente , în baza art. 83 alin. 1 C. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 4. a J. B.

În baza art. 34 lit. b C. s-au contopit pedepsele de 11 luni închisoare și 4 luni închisoare aplicate pentru faptele deduse judecății în pedeapsa cea mai grea de 11 luni închisoare care, potrivit art. 83 C. s-a dispus a fi executată alăturat pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4., în total inculpatul urmând să execute 1 an și 5 luni închisoare, cu aplic.art.71 rap.la art. 64 alin. 1 teza a II-a lit. a și b C..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul M. P., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond și apoi, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin motivele de apel (f.14 și urm.) s-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, deoarece pedeapsa aplicată este exagerat de mare raportat la practica instanței care, pentru infracțiuni similare a aplicat pedepse de 6 luni închisoare

și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei (invocând cu titlu de exemplu sentința penală nr. 397/(...), sentința penală nr.411/(...) și sentința penală nr.592/(...)).

S-a mai arătat că, la individualizare, instanța de fond nu a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prev.de art.72 C., respectiv gradul redus de pericol al faptelor, persoana infractorului și împrejurările care atenuează răspunderea penală, prev.de art.74 C. cu aplicarea dispozițiilor art.76 C..

S-a solicitat să se aibă în vedere atitudinea procesuală adoptată de inculpat pe tot timpul derulării procedurii judiciare, faptul că a recunoscut învinuirea, că regretă cele întâmplate, că a condus autoturismul pe un drum de câmp, care nu este circulat, comportamentul bun al acestuia în familie și societate , astfel cum rezultă din caracterizarea depusă la fila 65, faptul că s-a împăcat cu partea vătămată R. S. D., împrejurare care ar fi trebuit reținută ca și o circumstanță atenuantă de către instanța de fond.

S-a învederat și că instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, deși reținerea acestora s-ar fi impus, apreciindu-se că pedeapsa rezultantă aplicată este foarte mare, cu atât mia mult cu cât s-a dispus executarea efectivă a acesteia. S-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare pentru infracțiunile deduse judecății ar fi suficientă, iar apoi, s-a solicitat a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiind îndeplinite cumulativ condițiile de aplicare a suspendării condiționate, scopul pedepsei putând fi atins chiar și fără executarea acesteia.

Prin decizia penală nr. 47 din (...) a Tribunalului B.-N.. Pronunțată în dosarul nr. (...), în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b C.proc.pen. s-a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M. P., împotriva Sentinței penale nr. 1301/25 octombrie

2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal cu nr. (...).

S-a acordat apărătorului din oficiu pentru inculpatul apelant, av. M. Ș. onorariu în cuantum de 200 lei care a fost suportat din fondurile M.J.L.C.

A fost obligat inculpatul apelant la cheltuieli judiciare în apel, în favoarea statului în cuantum de 250 lei, sumă ce include și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Analizând actele și lucrările în baza cărora s-a pronunțat sentința atacată, motivele de apel formulate în cauză și dispozițiile art. 371 alin.2 C.proc.pen., a apreciat ca legală și temeinică hotărârea apelată, nefiind dat niciun motiv de desființare a acesteia în tot sau în parte.

Individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-a făcut ținând seama de criteriile prevăzute de art.72 C., respectiv de gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului reflectat și în limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru acestea, de persoana inculpatului, de comportarea sa cu privire la faptele pentru care s- a dispus trimiterea în judecată, de împrejurarea că acestea s-au săvârșit în cursul termenului de încercare al pedepsei de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată ce i s-a aplicat prin sentința penală nr.4. a J. B.

În ciuda susținerilor apelantului, instanța ce a pronunțat hotărârea atacată a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin.1 lit.";c"; C., coborând, de fiecare dată, pedeapsa aplicată sub minimul prevăzut de lege.

Dat fiind faptul că și prin sentința penală nr.411/(...) pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr.1750/19072009 inculpatul a fost condamnat tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie peste limita legală și că a comis infracțiunile rutiere la un interval de 2 luni de la data rămânerii definitive a sentinței arătate mai sus, dovedind prin aceasta o persistență în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, se apreciază că nu se impune reducerea pedepselor ce i s-au aplicat acestuia sub limita la care s-a orientat instanța de judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.379 pct.1 lit.";b";

C.proc.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și în temeiul art.192 alin.2 C.proc.pen. inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în apel în favoarea statului, în cuantum de 250 lei, cheltuieli care includ și onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, cheltuieli care s-au suportat, în baza art.189

C.proc.pen. din fondul MJLC.

Împotriva acestei decizii și, implicit, împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs inculpatul M. P., criticând soluțiile atacate ca fiind netemeinice și a solicitat casarea acestora și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepselor aplicate prin acordarea unei eficiențe mai sporite circumstanțelor atenuante și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În motivarea recursului s-a arătat că s-a procedat la o grețită individualizare a pedepselor deoarece nu s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev.de art.72 C., s-a omis faptul că faptele au un grad redus de pericol social, că a recunoscut comiterea faptelor pe care le regretă, are o comportare bună în familie și societate și s-a împăcat cu partea vătămată, aceasta nemaiavând nici o pretenție.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate ți pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpatul este autorul infracțiunilor care fac obiectul cauzei.

Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instantei inferioare ( Helle impotriva Finlandei ), urmând a se va sublinia cu privire la criticile invocate de către inculpat următoarele:

Potrivit art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Curtea reține că potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Verificând modul în care s-au individualizat sancțiunile penale aplicate inculpatului, Curtea constată că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.

În acest context, nu poate fi omisă antecedența penală (inculpatul fiind condamnat definitiv cu suspendarea condiționată pentru infracțiuni similare), dar și faptul că a comis mai multe infracțiuni în concurs, fiind infracțiuni ca și cele pentru care a mai fost condamnat definitiv, dovedind astfel că reeducarea sa nu s-a realizat.

Curtea consideră că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea sancțiunilor sub minimul special prevăzut de lege, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunilor comise, condițiilor concrete în care s-au produs, având în vedere că inculpatul a mai comis fapte similare, dar și totalității urmărilor faptei din perspectiva punerii în pericol a siguranței circulației rutiere.

Referitor la individualizarea modalității de executare a pedepsei Curtea reține că potrivit art. 81 C. instanta poate dispune { H. "http://www.euroavocatura.." | conditionata a executarii pedepsei} aplicate persoanei fizice pe o anumita durată, daca sunt intrunite urmatoarele conditii: { H. "http://www.euroavocatura.." | aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; { H. "http://www.euroavocatura.." | nu a mai fost condamnat anterior la { H. "http://www.euroavocatura.." | inchisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul cand { H. "http://www.euroavocatura.." | intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 38; c) se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.

Totodată, potrivit art. 83 C. daca in cursul termenului de incercare cel condamnat a savarsit din nou o infractiune, pentru care s-a pronuntat o { H. "http://www.euroavocatura.." | definitiva} chiar dupa expirarea acestui termen, { H. "http://www.euroavocatura.." | revoca suspendarea conditionata, dispunand executarea in intregime a pedepsei, care nu se contopeste cu { H. "http://www.euroavocatura.." | aplicata pentru noua { H. "http://www.euroavocatura.." | }.

În cauză, inculpatul a mai fost condamant tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie peste limita legală la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată prin sentința penală nr. 411/(...) pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...), definitiva prin neapelare la data de (...), rezultând că a comis faptele din cauză în cursul termenului de încercare a suspendării condiționate.

Așa fiind, Curtea concluzionează că recurentul nu îndeplinește condițiile legale pentru stabilirea unei sancțiuni neprivative de libertate, că pedeapsa stabilită de cătreinstanța de fond este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Inculpatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189

C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

G.IER, L. S.

Dact.L.H./Dact.S.M

3 ex./(...)

Jud.fond. A.G./D.Berbecariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 999/2011, Curtea de Apel Cluj