Decizia penală nr. 471/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.471/R/2011

Ședința din 31 martie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. G.

C. I. GREFIER: D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de petentul S. I. împotriva deciziei penale nr.15 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul S. I., lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care , din oficiu, Curtea invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de petent, având în vedere că hotărârea atacată este definitivă.

Petentul arată că fosta sa soție este vinovată, aceasta a dat declarații mincinoase, fapt ce a atras condamnarea lui pe nedrept.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de petent ca inadmisibil, fiind formulat împotriva unei hotărâri definitive.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 279/(...) a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar nr. (...), în baza art.2781 alin.8 lit. a) raportat la art.2781 alin.2 C.proc.pen., s-a respins ca tardiv introdusă plângerea formulată de către petentul S. I., împotriva O. procurorului din data de (...), pronunțată în dosarul nr.1146/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Zalău și împotriva O. procurorului din data de (...), pronunțată în dosarul nr.1034/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Zalău

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.192 alin.2 C.proc.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de (...), petentul S. I. a solicitat anularea O. procurorului din data de (...), pronunțată în dosarul nr.1146/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Zalău și a O. procurorului din data de (...), pronunțată în dosarul nr.1034/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Zalău. T., petentul a solicitat și anularea amenzilor șicheltuielilor judiciare în cuantum de 1700 lei stabilite în sarcina petentului prin ordonanțele menționate anterior.

La termenul de judecată din data de (...), la solicitarea instanței, petentul a arătat că plângerea este formulată împotriva O. procurorului din data de (...), pronunțată în dosarul nr.1146/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Zalău și împotriva O. procurorului din data de (...), pronunțată în dosarul nr.1034/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Zalău. De asemenea, petentul a precizat că soluțiile procurorului și ale prim-procurorului pronunțate în dosarele sus menționate i-au fost comunicate în cursul anului 2009.

La același termen de judecată reprezentantul M.ui P. a depus la dosarul cauzei borderoul recomandatelor (f. 40) expediate de P. de pe lângă J. Z. în data de (...) din care rezultă că în data de (...), P. de pe lângă Judecătoria Zalău a comunicat petentului atât Ordonanța din (...) a prim-procurorului de pe lângă Judecătoria Zalău, pronunțată în dosarul nr.587/II/2/2009 prin care s- a respins ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva soluției procurorului din dosarul nr. 1146/P/2009 cât și Ordonanța din (...) a prim-procurorului de pe lângă Judecătoria Zalău, pronunțată în dosarul nr.585/II/2/2009 prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva soluției procurorului din dosarul nr. 1034/P/2009.

Potrivit art. 2781 alin.1 C.proc.pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit deciziei nr.15 din data de 6 aprilie 2009 a Înaltei Curți de C. și

Justiție - S. U., pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie, termenul de

20 de zile prevăzut în art. 2781 alin.1 C.proc.pen. este un termen de decădere, astfel încât nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul la calea de atac la care face referire și respingerea ei ca tardivă.

Întrucât cele două ordonanțe ale prim-procurorului P. de pe lângă

Judecătoria Zalău au fost pronunțate la data de (...) atât în dosar nr. nr.587/II/2/2009, cât și în dosarul nr. 585/II/2/2009 și expediate în (...), petentul recunoscând în fața instanței primirea lor în anul 2009, iar plângerea acestuia adresată instanței și care formează obiectul prezentului dosar a fost depusă la data de (...), instanța a constatat că plângerea a fost depusă după expirarea termenului de decădere de 20 de zile.

Pe cale de consecință, s-a respins ca tardiv introdusă plângerea formulată de către petentul S. I..

În baza art.192 alin.2 C.proc.pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul S. I., arătând căprocurorul în mod greșit l-a sancționat cu o amenda de 1000 lei, el fiind nevinovat, dimpotrivă asupra sa fiind comise acte de violență.

Prin decizia penală nr. 15/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.

(...), s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentul S. I., împotrivasentinței penale nr. 279/(...) a Judecătoriei Z., fiind obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat și 500 lei cheltuieli judiciare către intimata O. I.

Pentru a dispune în acest sens, T. a reținut următoarele:

Prin ordonanța procurorului din data de (...) a P. de pe lângă Judecătoria

Zalău, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului S. I. și aplicarea unei amenzi de 1000 lei pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 85 alin 2 din Legea nr. 13/2007 art.243 alin 1, art.85 alin1 din Legea nr.13/2007 rap. la art.208 alin.1 si 2 Cod penal totul cu aplicarea art.37 lit. a

Cod penal.

Prin ordonanța din (...) a prim procurorului P. de pe lângă Judecătoria

Zalău s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva ordonanței inițiale.

De asemenea, petentul a formulat plângere și împotriva ordonanței procurorului din data de (...) prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului S. I. aplicarea unei amenzi de 500 lei pentru comiterea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, plângere care a fost respinsă de prim procurorul P. de pe lângă Judecătoria Zalău la data de (...).

Ambele soluții au fost comunicate petentului la data de (...), cum în mod corect a reținut și instanța de fond, petentul formulând plângere la judecătorie conform dispozițiilor art.278/1 C.proc.pen., abia în data de (...), cu mult peste termenul legal.

Hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, nefiind incident niciun motiv de casare, tribunalul, în baza art.38515 pct.1 lit. b C.proc.pen., a respins ca nefondat recursul declarat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul S. I., solicitând casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond, pe motiv că procurorul în mod greșit l-a sancționat cu amenda de 1000 lei, fiind nevinovat și că din contră împotriva sa, au fost comise acte de violență.

Curtea constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru următoarele considerente:

În raport de dispozițiile art.3851 din Codul de procedură penală sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

De asemenea, art.417 din Codul de procedură penală, cu referire la dispozițiile înscrise în cap.III din Titlul 2 al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, având caracter definitiv și executoriu.

Rezultă, așadar, că sistemul român de jurisdicție penală a statuat principiul unicității căii de atac a recursului, fiind exclusă posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri succesive.

Având în vedere că hotărârea T.ui S. este definitivă, împotriva acestei hotărâri, legea neprevăzând o cale de atac, recursul promovat de către petent apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare în baza art.385/15 pct.1 lit.a C.pr.pen.

Văzând disp.art.192 alin.2 C.pr.pen. va obliga pe petent să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul S. I., domiciliat în Z., str. Bujorilor, nr. 70/A, jud. S., împotriva deciziei penale nr. 15 din 2 februarie 2011 a T.ui S..

Obligă pe petent să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. B. V. G.

C. I.

D. S.

Red.MB/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: R.I.R.

Jud.apel: C.Tomșa/N.C.C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 471/2011, Curtea de Apel Cluj