Decizia penală nr. 478/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. (...)/a6
DECIZIA PENALĂ NR.478/R/2011
Ședința din 31 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. G.
C. I. GREFIER: D. S.
D. de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror:
DORU DOBOCAN
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații F. F. și B. T. împotriva Încheierii penale din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații, aflați în stare de arest, asistați de apărător ales, av.Călin Todea, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului B. T., av.Torok P. E., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului. De asemenea, solicită acordarea parțială a onorariului avocațial și pentru apărătorul din oficiu al inculpatului F. F., av.Bocșa M.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpaților solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. A. că, între timp, a mai fost un termen la Tribunalul Cluj, la 29 martie
2011, dată la care instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, hotărârea fiind dată de același judecător care a pronunțat încheierea ce se atacă în prezentul dosar. În speță, inculpații sunt arestați de 2 ani de zile, astfel că se pune problema rezonabilității acestei măsuri și oportunitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, conform jurisprudenței naționale și practicii C. În fața primei instanțe a depus la dosar un set de decizii în care Curtea E. a Drepturilor Omului s-a pronunțat asupra caracterului rezonabil al măsurii arestului preventiv. Conform practicii CEDO, instanța trebuie să ia în considerare trecerea timpului la aprecierea pericolului pentru ordinea publică. În mod obligatoriu, pericolul pentru ordinea publică scade odată cu trecerea timpului, iar instanța este obligată să motiveze de ce mai este necesară menținerea inculpatului în starede arest preventiv și de ce o măsură neprivativă de libertate nu ar fi suficientă în cauză.
În acest moment este oportună punerea în libertate a inculpaților, mai ales că solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, măsură care oferă suficiente garanții pentru realizarea scopului procesului penal.
În dosar sunt cercetați 4 sau 5 inculpați, din care unul aproape nu a cunoscut ce înseamnă starea de arest și anume inculpatul S., căruia i se impută aceleași fapte și chiar i se reține în plus o infracțiune de înșelăciune. A., este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive și pentru echitate de tratament juridic.
Măsura arestării preventive nu trebuie să anticipeze soluția ce se va pronunța pe fondul cauzei. Inculpații, fiind arestați preventiv de 2 ani, li se insuflă ideea că sunt vinovați și că vor fi condamnați la pedepse în cuantum ridicat.
Pentru toate aceste motive, se impune a se constata că în acest moment inculpații nu mai pot fi menținuți în stare de arest și prin urmare solicită admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii primei instanțe. Susține că în speță subzistă temeiurile care au determinat luarea și apoi, menținerea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, fiind îndeplinite condițiile cerute de art.143 C. și art.148 lit.f C. A., există la dosar indicii temeinice că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. Având în vedere că hotărârea instanței de fond este foarte bine motivată, își însușește în totalitate considerentele care au stat la baza acestei soluții. În ceea ce privește hotărârea instanței de fond din 29 martie 2011, aceasta nu este definitivă și de altfel nici nu a fost motivată. De asemenea, situația altor inculpați din dosar nu are relevanță în privința obiectului cauzei. În speță, durata arestării preventive este justificată de complexitatea cauzei, fiind administrat un vast probatoriu. Există 4 cazuri pe care jurisprudența CEDO le-a indicat ca temeiuri pentru menținerea măsurii arestării preventive și anume: să existe riscul ca inculpatul să se sustragă de la judecarea cauzei, riscul ca inculpatul să săvârșească alte infracțiuni, riscul să se producă o tulburare în rândul opiniei publice și riscul să împiedice aflarea adevărului. Din probele administrate în cauză rezultă că acest risc există datorită temerii pe care părțile vătămate o au față de inculpați. Prin urmare, solicită respingerea recursurilor și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul F. F., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, deoarece are familie, copii, nu a încercat să tergiverseze soluționarea procesului, nu există la dosar vreo declarație a unei părți vătămate sau martor care să susțină că ar fi o persoană violentă și toți martorii importanți au fost audiați. Pentru egalitate de tratament juridic, inculpatul S. fiind pus în libertate de 1 an și 8 luni, deși este cercetat pentru aceleași infracțiuni, solicită a se dispune și în privința sa, punerea de îndată în libertate. S-au depus la dosar peste 70 de caracterizări și toate îi sunt favorabile.
Inculpatul B. T., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, cu mențiunea că va respecta obligațiile impuse de instanță.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 21 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : - B. T., fiul lui I. I. și M., născut la data de (...) în municipiul Dej, jud.C., dom. în municipiul Dej, str. Orizont, nr.4, bl.N, ap.1, jud.C., CNP : 1. și - F. F., fiul lui S. și V., născut la data de (...), în municipiul Dej, jud.C., dom. în municipiul Dej, str.Căprioarei nr.9, jud.C., CNP : 1., măsură care a fost menținută, începând cu data de (...), respingând implicit cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin încheierea penală nr.28/C/2009 pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. s-a dispus arestarea preventivă în temeiul art.1491 C. raportat art.148 alin.1 lit.b,e și f C. arestarea preventivă a inculpaților : G. C., F. F., M. M., B. T. și S. O. A. pentru o câte o durată de 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă pe numele acestora cu nr.26/(...), nr.27/(...), 28/(...), 29/(...) și nr.30/(...), reținându-se în esență, sub aspectul stării de fapt că inculpații au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. Măsura arestării preventive a inculpaților G. C., F. F., M. M., B. T. și S. O. A. a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.38/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...), nr.50/C/(...), nr.55/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) toate ale T. C. iar temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor promovate. Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. cu nr.42D/P/2008 din data de 21 iulie 2009 și înregistrat la data de 21 iulie 2009 pe rolul T. C. sub nr.(...), s-a dispus trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiv a inculpaților B. T., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a și art.37 lit.a C.pen; F. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215 al.1 și 3 C., cu aplic. art.33 lit.a C.; M. M., pentrusăvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a C.; G. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a C. și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art.264 C. spre competentă soluționare acestei instanțe. Alături de cei patru inculpați, a mai fost trimis în judecată și inculpatul S. O. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215al.1 și 3 C., cu aplicarea art.33 lit.a C. Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că începând cu anul 2006, cei cinci inculpați au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004- 2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. În plus, inculpații S. O. A. și F. F. au indus-o în eroare pe partea vătămată P. A. D. cu ocazia încheierii unui contract, deposedând-o în acest fel de o garsonieră și cauzându-i un prejudiciu de 50.000 lei. Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 21 iulie 2009, fiind înregistrat sub nr.(...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 18 august 2009. Prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. în temeiul art.160 C. raportat la art.3001 alin.3 C. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : G. C., F. F., M. M., B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora. Prin încheierile penale fără număr din data de 08 septembrie 2009, 02 noiembrie 2009, 30 noiembrie 2009, 23 decembrie 2009, 21 ianuarie 2010, 17 februarie 2010, 17 martie 2010, 20 aprilie 2010, 15 iunie 2010, (...), (...), (...), (...) și respectiv (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T. C. în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : F. F. și B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora. Potrivit dispozițiilor art.3002 din Codul de procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertatesau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002 C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive. Potrivit dispozițiilor art.143 C. coroborat cu art.148 alin.1 C. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpații B. T. și F. F., respectiv cele prev. de art.143 C., în sensul că există indicii și chiar probe în sensul că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați. P. amintite constau în declarațiile părților vătămate, ale martorilor, dintre aceștia amintind doar pe N. V. N., D. G. C., M. C., K. A. F., K. L., V. M. A., V. I., P. D. M., S. V. A., etc, fără pretenții de ierarhizare în funcție de relevanță și utilitate, concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate D. A. și transcrierile convorbirilor telefonice fiind relevante în acest sens. Mai amintim procesele verbale de percheziție domiciliară cât și în mediu informatic, procesele verbale de recunoaștere după planșă fotografică, înscrisuri ce atestă tranzacțiile civile perfectate de inculpați. Toate acestea formează bănuiala rezonabilă că inculpații B. T. și F. F. au acordat bani împrumut părților vătămate, percepând dobânzi cât și dobânzi la dobânzi, că datoriile au ajuns astfel din sume modice, exorbitante și că pentru recuperarea lor cei doi inculpați, împreună și cu inculpații M. M. și G. C. au exercitat amenințări și respectiv agresiuni asupra părților vătămate sau ale rudelor sau apropiaților acestora, reușind în acest fel să obțină bani și bunuri de la ele cum ar fi apartamente, autovehicule, aparate electrocasnice sau terenuri. Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, și fără a emite judecăți de valoare asupra valid ității mijloacelor de probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, putem spune, fără echivoc, că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, existența indiciilor temeinice făcând obiectul cenzurii instanțelor de control judiciar și fiind în final acceptate și de inculpați prin apărători. Sub aspectul subzistenței temeiurilor de arestare, tribunalul constată că în mod indiscutabil, astfel cum în mod constant s-a argumentat prin încheierile precedente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, supuse controlului judiciar, la momentul luării măsurii preventive, subzistau temeiurile prev. de art. 148 lit.";b";, „e"; și „f"; C. Rolul instanței la momentul verificărilor ulterioare a legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv este însă acela de a decela în ce măsură temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive subzistă și în prezent. Sub acest aspect, declarațiile constante ale părților vătămate și ale martorilor au fost în sensul că ulterior luării măsurii preventive față de inculpați,aceștia nu au încercat în nici un mod să ia legătura cu persoanele în cauză nici în mod direct și nici în mod indirect, neavând loc nici acțiuni de intimidare a acestora. S-a constatat astfel că ulterior luării măsurii arestării preventive a inculpaților nu au apărut indicii suplimentare privind încercarea de zădărnicire a adevărului prin influențarea părților vătămate sau a martorilor și nici cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra părților vătămate. În aceste condiții, prin încheierea de la data de (...) au fost înlăturate ca temeiuri de actualitate a măsurii arestului preventiv cele prevăzute de art. 148 lit. b și e C., sens în care la acest moment procesual se impune doar verificarea subzistenței temeiului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f C. Totuși, față de evidentul ascendent pe care inculpații B. și F. îl au asupra părților vătămate și a martorilor (sens în care reamintim că inclusiv la termenul de judecată de la data de (...), cu ocazia audierii martorului M. C. -care a durat nu mai puțin de 2 ore datorită dificultăților evidente ale martorului de a face declarații complete în fața organului judiciar, recunoscând cu reținere că este „posibil"; să îi fie teamă pentru siguranța sa și a familiei sale datorită datelor pe care le cunoaște. Inclusiv la termenul de judecată de astăzi, (...), când au fost citați în vederea audierii tocmai acei martori care în faza de urmărire penală și-au exprimat cele mai mari temeri cu privire la siguranța lor fizică, raportat la împrejurările pe care aceștia le cunosc, instanța a putut constata faptul că prin referirile exprese, martorii au cele mai mari rezerve față de inculpatul F. F., martorul audiat cu identitate protejată făcând la rândul său referiri exclusive la caracterul violent și la amenințări proferate tocmai de acest inculpat. În egală măsură, din declarațiile părților vătămate și a martorilor audiați până la acest moment procesual transpare agresivitatea fizică a inculpatului B. T., acesta fiind cunoscut și cu antecedente penale, prin condamnarea la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, inculpatul părând a se prevala de această condamnare tocmai pentru a spori reputația de temut pe care și-a creat-o la nivelul comunității, pentru a accentua că pentru el o eventuală altă pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție nu ar reprezenta un inconvenient. În sfârșit, la termenul de judecată de la data de (...), cu ocazia audierii martorelor S. A. M. și T. M. R., s-a putut constata o inexplicabilă ștergere din memoria martorelor a aspectelor esențiale cauzei, cu furnizarea sau nu a unor explicații plauzibile, dar și insistența ambelor martore asupra aspectului că ce au avut de declarat, au arătat în fața organelor de urmărire penală), această constatare a actualității temerii pe care inculpații B. T. și F. F. au reușit să o inspire la nivelul comunității locale va fi privită ca o dimensiune a pericolului social concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților ar putea-o prezenta pentru ordinea publică. În același sens, nu se poate neglija faptul că unii dintre martorii propuși prin rechizitoriu au formulat cereri de audiere sub identitate protejată, în condițiile art. 86 ind. 1 C., aspect care de asemenea este de natură a contura pericolul actual pe care inculpații îl prezintă, astfel cum acesta este reflectat în conștiința comunității. În aceeași ordine de idei, se menționează că dispozițiile art. 136 alin. 1 C. indică drept scop al măsurilor preventive asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Or, în contextul în care probele se administrează cu dificultate evidentă în faza de cercetare judecătorească și aceasta parțial și datorită rețineriimanifestată de părți și martori de a face declarații complete în prezența inculpaților, nu se poate nega subzistența și în continuare, cu deplină forță, a necesității menținerii prevenției inculpaților B. și F. în scopul bunei desfășurări a procesului penal. Referitor la temeiul de arestare prev. de art.148 lit.";f"; C. instanța a reținut că potrivit art. 148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 din Legea 39/2003, ca și infracțiunea scop- de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 C., se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Se cuvine a sublinia, în legătură cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile sesizate că nu se poate face abstracție de forma continuată a infracțiunii de șantaj, ceea ce ar permite, în temeiul art. 42 C., aplicarea unui spor de până la 5 ani, astfel că nu este sustenabilă afirmația apărătorilor inculpaților în sensul că infracțiunile care fac obiectul dosarului au un grad de pericol social abstract redus. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. A., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților B. și F. nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că liberi fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpaților, care prin punerea în practică a rezoluției infracționale au vătămat grav relațiile sociale dintre membrii comunității. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în speță inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, gravitatea rezultând nu numai subaspectul caracterului aspru sancționat de legea penală, ci, mai ales, prin consecințele produse. Așadar, pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților B. T. și F. F. rezultă din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise. Ca urmare, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii faptelor respective și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre cunoscut fiind impactul negativ pe care presupusa infracțiune de șantaj s-a derulat pe parcursul a mai multor ani, inculpații semănând o stare de teroare în rândul comunității din municipiul Dej (fiind cunoscuți ca oameni agresivi și periculoși) acționând în grup și au afectat grav integritatea fizică și psihică a părților vătămate, precum și patrimoniul acestora, prejudiciind grav și încrederea opiniei publice în forțele de ordine. Ori, în speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000). Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-1 prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). A., condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru cei doi inculpați, acest pericol rezultând, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care inculpații sunt învinuiți cât și din modalitatea în care acestea au fost concepute și realizate. Pe de altă parte, instanța a apreciat în egală măsură relevant cauzei gradul de pericol social concret pe care îl prezintă persoana inculpaților B. T. și F. F., aflați în stare de arest preventiv. În acest sens, antecedența penală îl reprezintă doar un aspect, în condițiile în care agresivitatea inculpaților transpare din declarațiile date de părțile vătămate și de martorii audiați până la acest moment procesual, atât în faza de judecată, cât și în faza de urmărire penală. Instanța nu poate face abstracție de conținutul declarațiilor martorilor M. C. -f. 109-110 vol. III inst., f. 143 și urm. Vol I u.p., Szilagyi Grigore, f. 21 și urm. vol. II u.p, Mihuț A. I.uț, f. 17 și urm. Vol. III u.p, f. vol. IV fond, dar și a martorului audiat cu identitate protejată- care au arătat în esență, că la nivelul comunității locale, deși se vorbea despre violența inculpaților, oamenii evitau să depună plângere de teama represaliilor pentru a puncta doar o parte din probele administrate și care denotă caracterul violent și agresiv al acțiunilor inculpaților B. și F.. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care admite că, în ceea ce privește posibilitatea reiterării activității infracționale, trebuie avută în vedere și persoana inculpatului. A. în cauza Affaire Paradysz c. France, Curtea a conchis că gravitatea unei infracțiuni, raportată la persoanainculpatului, poate justifica luarea arestării pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni, dacă circumstanțele concrete evidențiază periculozitatea acestuia. Pentru a conchide, contrar celor susținute de inculpați prin apărătorii lor aleși și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, art.146 și art.148 lit. f C., motiv pentru care instanța a conchis că se impune menținerea stării de arest a inculpaților B. și F.. Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpații mai sus menționați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea, conform prevederilor art.145 C.pr.pen, instanța urmează să rețină că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile. A., în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția E. a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor de șantaj, cu o asemenea arie de desfășurare. Lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că unele măsuri dispuse anterior față de unii inculpați s- au dovedit a fi ineficiente, atât timp cât aceștia au înțeles sa persevereze în acțiuni ilicite, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este mai mult decât evident. Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse. S-a apreciat că la acest moment procesual, când a fost declanșată cercetarea judecătorească și au fost audiați toți cei cinci inculpați și parțial părțile vătămate, precum și un număr de martori esențiali în cauză- temerea față de inculpații B. și F. apărând cu evidență, nu este oportună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, și pentru că, față de datele anterior detaliate, există posibilitatea ca inculpații să încerce să determine părțile vătămate cât și martorii să își schimbe declarațiile într-o turnură favorabilă lor. Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța încă actuală în rândul opiniei publice, sau cel puțin a persoanelor care au calitatea de părți vătămate sau martori în prezenta cauză a unor fapte de acest gen, nu se va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații B. și F. să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii aleși ai inculpaților. Este real că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii. Referitor la invocarea duratei arestului preventiv, instanța reține faptul că după o perioadă de peste 1 an și 11 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu poate fi considerată ca transformandu-se într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect. Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză. Potrivit art.6 alin. 1 din Convenția E., orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle c.Germaniei din 27 iunie 1968). O altă subliniere făcută de Curte, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97). Totuși, instanța de contencios european face distincție între durata rezonabilă a procedurilor judiciare și durata rezonabilă a arestului preventiv. A., în privința duratei rezonabile a procedurilor, referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea E. face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.l din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c.Olandei). Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în "considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat, (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei). Ba mai mult, Curtea E. a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-1 disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională, (decizia din 8 februarie 1996 în cauza A. contra D.emarcei;decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de C. B.). Curtea E. a mai decis că dacă o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei). Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 par. 3 din Convenție se apreciază tot in concreto, punctul de plecare al duratei termenului fiind, de această dată, momentul la care persoana acuzată a fost reținută sau arestată, iar punctul terminus al acestei durate fiind cel al pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, sau cel al punerii în libertate ( CEDO hotărârea din 12 decembrie 1991 în cauza T. contra Austriei; CEDO hotărârea din 27 iunie 1968 în cauza Wemhoff contra Germaniei ; CEDO hotărârea din 6 aprilie 2000 în cauza Labita contra Italiei). În speță, nu poate fi negată anvergura activității infracționale, numărul mare de acte materiale și de părți vătămate, cu consecința necesității administrării unui amplu material probator care este îngreunată și de atitudinea persoanelor vătămate și a martorilor, fiind necesare mai multe chemări ale acestora în fața organului judiciar chiar prin mijlocirea mandatelor de aducere. În egală măsură, trebuie subliniat faptul că pe rolul instanței se află un număr semnificativ de cauze, care în egală măsură necesită o soluționare cu celeritate, sens în care raportat și la complexitatea cauzei se procedează la judecarea dosarului separat de alte ședințe de judecată, cu termene de judecată la intervale de apoximativ o lună, chiar mai scurte, astfel cum permite organizarea administrativă a T. C. (confruntat cu un număr limitat de săli de ședință și de personal auxiliar). În aceste condiții, instanța apreciază că durata detenției preventive a inculpaților B. și F. este pe deplin justificată din această perspectivă. A., raportat la evoluția cauzei, instanța a constatat că punând în balanță dreptul inculpaților la libertate individuală și necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret pe care l-ar prezenta lăsarea acestor persoane în libertate, se impune menținerea măsurii preventive cel puțin până la momentul audierii martorilor esențiali în cauză (care cunosc în mod direct aspectele legate de actele materiale deduse judecății), sau până la momentul când s-au depus toate diligențele necesare în vederea audierii nemijlocite a acestora. Menținerea stării de arest preventiv a inculpaților B. și F., în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării. Potrivit art.5 pct. 1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune. În plus, instanța va reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C. De asemenea, în raport de probele aflate ladosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce instanța trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Susținerea instanței este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008),în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art. 145 și 1451. În speță, menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați (B. și F.) este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. De asemenea, instanța va reține că independent de conduita inculpaților pe parcursul urmăririi penale cât și în ceea ce privește cercetarea judecătorească, de împrejurarea că aceștia nu au avut o atitudine cooperantă iar unii dintre aceștia nu se află la prima confruntare cu legea penală apreciem că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și se impune menținerea acestora în continuare în stare de arest preventiv. Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, credem că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate. Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților B. și F., pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C., instanța a constatat că această măsură a arestării preventive luată față de cei doi inculpați, este legală și temeinică și, pe cale de consecință a menținut-o și a respins implicit cererile formulate în subsidiar de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara . Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații B. T. SI F. F., prin care au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsură obligării de a nu părăsi localitatea. În motivele de recurs inculpații prin apărătorul ales al acestora au arătat că prin încheierea din 29 martie 2011 a T. C. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, hotărârea fiind dată de același judecător care a pronunțat încheierea atacată în prezenta cauză. Inculpații sunt arestați de cca 2 ani de zile, astfel că se pune problema rezonabilității acestei măsuri și oportunitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, conform jurisprudenței naționale și a practicii C. La prima instanță au fost depuse un set de decizii în care CEDO s-a pronunțat asupra caracterului rezonabil al măsurii arestului preventiv și conformacesteia, instanța trebuie să ia în considerare trecerea timpului la aprecierea pericolului pentru ordinea publică, care în mod obligatoriu scade odată cu trecerea timpului, iar instanța este obligată să motiveze de ce este necesară menținerea inculpatului în stare de arest preventiv și de ce o altă măsură neprivativă de libertate nu este suficientă în cauză. În acest moment este oportună punerea în libertate a inculpaților, prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsură care oferă suficiente garanții pentru realizarea scopului procesului penal. Pe de altă parte în cauză mai sunt cercetați 4 sau 5 inculpați , cărora li se impută aceleași fapte și față de care nu s-a luat măsura arestării preventive. Măsura arestării preventive nu trebuie să anticipeze soluția ce se va pronunța pe fondul cauzei, iar aceștia fiind arestați de cca. 2 ani li se insuflă ideea că sunt vinovați și că vor fi condamnați la pedepse într-un cuantum ridicat. Recursurile formulate de cei doi inculpați nu sunt întemeiate. Instanța de fond a reținut în mod corect că prin încheierea penală nr.28 din 2009 a T. C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților B. T. SI F. F.,, alături de alți inculpați pentru o perioadă de câte 29 zile în baza art.148 alin.1 lit.b,e și f C., măsură care a fost prelungită sau menținută până în prezent. S-a reținut în sarcina inculpaților că aceștia au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj , iar în perioada anilor 2004 - 2009 aceștia prin amenințări și violențe le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A., V. A., T. C., S. D., M. O., C. I., M. N., M. D., B. F., D. A. și pe martorul K. A. să plătească diverse sume de bani sub formă de dobânzi în interes propriu, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri pentru care părțile vătămate nu ar fi încheiat astfel de contracte în condiții normale. Ulterior inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, art.194 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.p. (inculpatul B. T.), art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, art.194 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.215 alin.1 și 3 C.p. (inculpatul F. F.). În cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 C. întrucât inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora. La fel sunt întrunite condițiile prev. de art.148 lit.f C. referitoare la pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații și împrejurarea că aceștia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar temeiurile prevăzute de art.148 lit.b și e C. nu sunt de actualitate în prezent, fiind înlăturate prin încheierea din (...). În faza de cercetare judecătorească, din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv M. C. a rezultat că acesta a avut rețineri cu privire la afirmațiile care urma să le facă în cauză, pe motiv că îi este frică de inculpați pentru siguranța sa și a familiei martorului, deoarece inculpații au dat dovadă de un comportament deosebit de agresiv față de părțile vătămate. La fel martorul cu identitate protejată audiat la instanța de fond a făcut referiri la caracterul violent și amenințările inculpaților. Martorii Săplăcean A. și T. M. au relatat că cei doi inculpați prin comportamentul acestora au creat panică în rândul comunității locale din care fac parte. Susținerile inculpaților referitoare la depășirea termenului rezonabil al măsurii arestării preventive nu sunt întemeiate raportat la obiectul cauzei și la complexitatea acesteia. Corespunde adevărului că prin încheierea penală din 29 martie 2011 instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive însă această încheiere nu este definitivă. Având în vedere că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, respectiv art.143 și art.148 lit.f C. subzistă și în prezent și că cercetarea judecătorească la instanța de fond este aproape finalizată, iar măsura arestării preventive dispusă față de inculpați nu a depășit un termen rezonabil, raportat la obiectul cauzei și complexitatea acesteia, motive pentru care apreciem că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, sens în care în baza art.38515 pct.1 lit.b C. recursurile formulate de inculpații B. T. SI F. F. împotriva încheierii penale din 21 martie 2011 a T. C. urmează să fie respinse ca nefondate. În baza art.189 C. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu care va fi suportat din FMJ. Potrivit art.192 alin.2 C. inculpații urmează să plătească statului suma de câte 350 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B. T. SI F. F., împotriva încheierii penale fără număr din 21 martie 2011 a T. C.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 350 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. B. V. G. C. I. GREFIER D. S. Red.V.G./S.M.D. 5 ex./(...) Jud.fondL. M.F.
| ← Decizia penală nr. 1485/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 83/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
