Decizia penală nr. 484/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 484/R/2011
Ședința nepublică din 4 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. C. M.- judecător
JUDECĂTORI : A. D. L.
M. Ș.
GREFIER : M. N.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
P. - V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul H. R. E. împotriva sentinței penale nr. 144 din 22 februarie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei C.-N., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat A. N. M., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă părțile civile S. I. A., H. T., H. M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu dispozițiile art.483 alin.3 raportat la art. 485 alin.1 și 2
Cod procedură penală se declară ședință nepublică.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. În continuare arată inculpatul, că își menține declarațiile date până în prezent și nu mai are de făcut completări la acestea, în acest sens se ia o declarație inculpatului, declarație consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărâriiatacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 alin.1 lit.c Cod procedură penală, întrucât fapta nu a fost săvârșită de către inculpat. R. la probele administrate în cauză, consideră că nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție, singura probă în incriminarea inculpatului fiind declarația părții vătămate care este interesată în vederea sancționării unei persoane.
Solicită în continuare a se observa de către instanța de recurs, că partea vătămată a fost audiată de două ori, în fața instanței de fond și ulterior la data de
15 noiembrie 2007, când și-a schimbat declarația.
În final, se arată că prezumția de nevinovăție a inculpatului nu a fost răsturnată.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de cătreinculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Se arată în continuare de către reprezentantul parchetului că, inculpatul a avut o poziție nesinceră, se arată că mai are două fapte, respectiv cea în care a fost arestat și încă o faptă pe care a recunoscut-o. Starea de fapt a fost dovedită prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză. Prin declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul judecății inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că părții vătămate i s-a spus de către organele judiciare să îl indice la recunoașterea din grup.
Inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 861 Cod penal pentru un termen de încercare de 7 ani. În cauză s-a reținut și elementul circumstanțial al comiterii faptei într-un loc public, prevăzută de art. 211 alin.2 lit.c Cod penal, întrucât actele materiale au fost comise, conform art. 152 alin.1 Cod penal, într-un loc care prin natura lui este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este de față nici o persoană. În cauză s-a reținut elementul circumstanțial al comiterii faptei în timpul nopții, prevăzut de art. 211 alin.2 lit.b Cod penal, întrucât fapta a fost comisă, după lăsarea întunericului, la această dată. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă prevăzută de art. 19 alin.1 pct 1 lit.a Cod penal, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea rezultatului, intenție care rezultă din modul de săvârșire al faptei. Inculpatul H. R. E. având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său. C U R T E A : Prin sentința penală nr.144 din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), în baza art. 211 al. 1, al. 2 lit. b și c, al. 2^1 lit. a din C.pen. cu aplicarea art. 99 al. 3 din C.pen a fost condamnat inculpatul H. R. E., zis Blondu’, cetățean român, fiul lui T. si M., născut la data de 19 martie 1990 în B., jud. B. N., cu domiciliul în comuna R., bl. 1, ap. 10, jud. B. N., necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, CNP 1. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că prezenta infracțiune a fost săvârșită în condițiile concursului real omogen de infracțiuni cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 86^1, 86^2, cu termen de încercare de 6 ani, aplicată prin sentința penală nr. 265/24 martie 2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 8 aprilie 2008. În baza art. 86^5 din C.pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 265/24 martie 2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 8 aprilie 2008. În baza art. 86^5 din C.pen. rap. la art. 34 din C.pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilind pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adaugat un spor de 6 luni, urmând ca inculpatul să execute 4 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție. În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen. În baza art. 36 al. 3 din C.pen. s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive din perioada 2 noiembrie 2007 - 24 martie 2008. În temeiul art. 14 și 346 din C. cu aplicarea art. 998-999 și 1000 al. 2 din C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. I. A. cu domiciliul în Miecurea-C., str. R. din D., nr. 15, ap. 13, jud. Harghita și obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente H. T. și H. M., ambii cu domiciliul în comuna R., bl. 1, ap. 10, jud. B. N., f.f.l. în C.-N., str. P., nr. 12, jud. C. la plata sumei de 500 lei, reprezentând daune materiale și 2.000 lei reprezentând daune morale. În baza art. 191 al. 1 și 3 din C. a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente H. T. și H. M. la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de către stat. Onorariul avocaților desemnați din oficiu, respectiv a d-nelor C. P. și P. P. D., în cuantum de 500 lei, fiecare, a fost suportat din fondurile M.ui Justiției. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de 31 mai /1 iunie 2007, partea vătămată s-a deplasat în jurul orei 23.00 împreună cu un prieten într-un local de pe str. E. din C.-N.. D. aproximativ 2-3 ore s-au decis să meargă la clubul A.-E. A. toți prietenii săi au intrat, însă părții vătămate nu i s-a permis intrarea. În consecință s-a decis să se întoarcă singur acasă. A trecut pe lângă magazinul S. de pe str. 21 D. 1989, a traversat strada cu intenția de a trece pe str. B. și apoi pe str. E. D. ce a traversat b-ul 21 D. 1989 a observat o persoană care purta pantaloni de culoare deschisă și o geacă fără glugă de culoare închisă și care se deplasa în fața sa la o distanță de aproximativ 10 metri. În urma lui veneau alte două persoane. Când a intrat pe str. B. care era mai întunecată cele două persoane din spate i-au aplicat lovituri în zona capului, iar când a vrut să se întoarcă pentru a vedea cine sunt, persoana din fața lui i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței. A căzut la pământ după care unul dintre agresori i-a sustras telefonul mobil și portmoneul, după care toți trei au fugit intrând în magazinul S.. În prima declarație dată în aceeași zi, partea vătămată a arătat că una dintre persoanele care l-au agresat era blondă, cu părul scurt (fila 14 verso dos. UP). În declarația din data de 15 noiembrie 2007 partea vătămată a arătat că persoana care s-a aflat în fața lui și care i-a aplicat o lovitură de pumn în zona feței, era de sex masculin, avea o înălțime de 1,65 - 1,70, era blond, tuns scurt și avea o geacă de culoare închisă (fila 16 dos. UP). În conformitate cu dispozițiile art.63 alin.2 C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată in urma tuturor probelor administrate, iar declarațiile inculpatului, in conformitate cu art.69 C. proc. pen. pot servi la aflarea adevărului numai in măsura in care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente in cauză. Atributul determinant in aprecierea probelor administrate într-o cauză și implicit în soluționarea acțiunii penale constituie forța acestora de a exprima adevărul indiferent de momentul procesual căruia aparțin sau de organul care le-a administrat, atâta timp cât sunt verificate in faza de judecată și totodată nu sunt lovite de nulitate absolută și nu sunt interzise de lege. Starea de fapt expusă anterior a fost reținută de instanță din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză. A., la data de 14 noiembrie 2007 s-a făcut o recunoaștere dintr-un grup de trei persoane din care făcea parte inculpatul și martorii B. S. și H. A., iar partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana care i-a aplicat o lovitură cupumnul în zona feței în noaptea de 31 mai/1 iunie 2007. Recunoașterea din grup s-a făcut în prezența martorilor asistenți E. K. R. și B. Z.-L.. Fiind audiat în calitate de martor B. S. a arătat că în cursul anului 2007 se afla în sediul IPJ C. când i s-a solicitat să facă parte dintr-un grup de trei persoane, dintre care urmează să fie recunoscută una pentru săvârșirea unei fapte. A fost dus împreună cu celelalte două persoane într-o sală unde a intrat o altă persoană care a declarat că a fost lovită și i s-a furat telefonul mobil. La întrebarea organelor de poliție a indicat-o pe o persoană din grupul de trei ca fiind persoana care a agresat-o și i-a luat telefonul. Martorul a precizat că nu a sesizat să i se fi sugerat persoana pe care apoi a identificat-o și nici ca partea vătămată să fi avut vreun moment de ezitare (fila 138). Din raportul de constatare medico-legală nr. 3320/II/a/138/1 iunie 2007 rezultă că partea vătămată a suferit leziuni corporale în zona feței care s-au putut produce la data de 1 iunie 2007 prin lovire cu un corp dur sau prin cădere și care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale (filele 19 - 20 u.p.). Prin declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul judecății inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că părții vătămate i s-a spus de către organele judiciare să îl indice la recunoașterea din grup (f. 39 u.p., f. 94). Mai mult, la ultimul termen de judecată a încercat să acrediteze ideea că în perioada respectivă nu s-a aflat în mun. C.-N., fiind plecat cu tatăl său la muncă pe șantier în afara localității. A. în calitate de martor, H. T. a arătat că în perioada în care a fost săvârșită fapta, în calitate de șef de echipă, avea lucrări pe un șantier situat în B., unul între Lunca Vișagului - Valea Drăganului și că inculpatul era la muncă cu el pe acele șantiere. Cu toate acestea, martorul a arătat că inculpatul s-a mai deplasat în perioada respectivă în mun. C.-N., el neținându-i o evidență strictă pentru a putea spune că la data săvârșirii faptei inculpatul nu era în mun. C.-N.. Inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 86^1 C. pen. pentru un termen de încercare de 7 ani, aplicată prin sentința penală nr. 265/24 martie 2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj- Napoca, definitivă prin neapelare. S-a reținut că în noaptea de 1 / 2 noiembrie 2007 împreună cu inculpatul A. M. au ieșit dintr-un club de pe str. I. M. (vecină cu str. B.), l-au urmărit pe C. B. care se deplasa spre magazinul S., și în timp ce inculpatul A. a prins-o pe partea vătămată din spate, inculpatul H. a împins-o violent din lateral în zidul unei clădiri, iar după ce partea vătămată a căzut la pământ i-a aplicat lovituri cu piciorul în zona capului și a deposedat-o de un telefon mobil și de suma de 120 lei. Totodată, prin rechizitoriul nr. 8. al P. de pe lângă Tribunalul Cluj întocmit la data de 31 august 2009 a fost trimis în judecată inculpatul H. R. pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1 al. 2 lit. c, al.2^1, lit. a din C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. reținându-se fapta inculpatului H. care, în nopatea de 28 noiembrie 2007 împreună cu inculpații K. M. L., K. A., F. I., O. D. și D. H., în baza unei înțelegeri prealabile, prin întrebuințare de violențe, le-au deposedat pe părțile vătămate Z. M. și P. I. de trei telefoane mobile și o geacă, în timp ce se deplasau pe str. I. K. din C.-N. (vecină cu str. B.). În cursul urmăririi penale, în contextul identificării tuturor participanților, inculpatul H. a recunoscut săvârșirea faptei. Din probele administrate instanța a reținut în concluzie că partea vătămată, imediat după evenimentul din noaptea de 31 mai/1 iunie 2007 l-a descris pe unul dintre agresori ca fiind o persoană de sex masculin, blond, tuns scurt, că inculpatul a fost recunoscut dintr-un grup, fără ezitare de către partea vătămată la data de 14 noiembrie 2007, ca fiind una dintre persoanele care au agresat-o în noaptea de 31 mai/1 iunie 2007, că în aceeași perioadă de timp și înaceeași zonă inculpatul a mai săvârșit o faptă similară pentru care a fost condamnat definitiv și încă o altă faptă pentru care este judecat în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N.. Inculpatul se prevalează de faptul că ceilalți participanți nu au fost identificați, considerând că probele administrate în cursul urmăririi penale și a judecății sunt insuficiente pentru a susține o acuzația în lipsa unei recunoașteri. Instanța nu are niciun temei pentru care să se îndoiască de declarațiile constante ale părții vătămate care sunt susținute de raportul de constatare medico-legală nr. 3320/II/a/138/1 iunie 2007, de procesul-verbal de recunoaștere din grup și de declarația martorului B. S. A. probe coroborate conduc spre concluzia că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, inculpatul H. R. E. este una dintre persoanele care, în noaptea de 31 mai /1 iunie 2007 i-a aplicat părții vătămate S. I. A. mai multe lovituri în scopul de a-i sustrage un telefon mobil și un portmoneu. În drept s-a reținut că fapta inculpatului H. R. E. care, în data de 01 iunie 2007, în jurul orei 1:30-2:00, aflându-se pe str. B. din C.-N., împreună cu alți doi autori necunoscuți a deposedat-o pe partea vătămată S. I. A., prin lovirea acesteia cu pumnii și picioarele, de un telefon mobil și de portmoneul în care se găsea suma de 100 lei și actele de identitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a C. pen, cu aplicarea art.99 C. penal. Conform definiției doctrinare tâlhăria reprezintă un furt comis prin întrebuințare de violență sau amenințări, ori furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat, pentru a-și asigura scăparea sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii. Infracțiunea de tâlhărie are un conținut constitutiv complex, fiind compusă din furtul propriu-zis corespunzător definiției de la art. 208 C. pen. respectiv luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia fără consimțământul acestuia în scopul însușirii pe nedrept și o acțiune secundară, constând în folosirea de violențe în sensul art. 180 C. pen. sau amenințări în sensul art. 193 C. pen. În conținutul acestei infracțiunii sunt astfel absorbite infracțiunile prevăzute de art. 180 C. pen. reprezentând actele de violență săvârșite de inculpat asupra părții vătămate. Din aceste dispoziții legale rezultă că obiectul material al infracțiunii de tâlhărie îl constituie un bun sustras prin acte de constrângere, iar pe plan subiectiv făptuitorul urmărește să intre în posesia acelui bun cu scopul de a dispune de el fără drept. Legătura de cauzalitate dintre fapta ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată - care constă, pe de-o parte în atingerea adusă patrimoniului părților vătămate adică, producerea unei pagube, iar pe de altă parte în atingerea integrității fizice a părților vătămate, rezultă din modalitatea în care a fost săvârșită fapta, stabilită și dovedită conform probelor aflate la dosarul cauzei. În cauză s-a reținut și elementul circumstanțial al comiterii faptei într-un loc public, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. c C. pen., întrucât actele materiale au fost comise, conform art.152 alin.1 C. pen., într-un loc care prin natura lui este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este de față nici o persoană. De asemenea, în cauză s-a reținut elementul circumstanțial al comiterii faptei în timpul nopții, prevăzut de art. 211 alin. 2 lit. b C. pen., întrucât fapta a fost comisă, după lăsarea întunericului, la această dată. Totodată s-a reținut săvârșirea infracțiunii în forma agravată deoarece infracțiunea a fost comisă în împrejurările prevăzute de art. 211 alin. 21 lit. a C.pen. având în vedere că la comiterea faptei au participat încă două persoane neidentificate până în acest moment. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1lit. a C. pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea rezultatului, intenție care rezultă din modul de săvârșire al faptei. De asemenea, având în vedere că la data săvârșirii faptei inculpatul era minor, în cauză sunt incidente și prevederile art. 99 alin.3 C. penal. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, care este ridicat, persoana inculpatului. In ceea ce privește gradul de pericol social al faptei, instanța a reținut că prin modul de săvârșire, acesta este unul deosebit de ridicat. A., inculpatul, împreună cu ceilalți autori necunoscuți, a ales să săvârșească fapta într-o zonă a orașului care să le crească șansele de reușită și să poată acoperii urmele acesteia, respectiv să-și asigure scăparea cu ușurință. Au ales o stradă lăturalnică, puțin circulată. De asemenea au săvârșit fapta la o oră târzie din noapte, când șansele ca cineva să intervină în ajutorul victimei erau minime. Mai mult, activitatea infracțională a fost săvârșită în grup de 3 persoane astfel încât să nu existe nici un risc de împotrivire din partea victimei, încrederea acestora în reușita fiind mult mărită. Referitor la persoana inculpatului, din referatul de evaluare întocmit de către S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, inculpatul a absolvit 6 clase primare, de unde a fost exmatriculat datorită numărului mare de absențe. Î. din anul 2004 acesta a fost implicat în săvârșirea mai multor fapte penale de furt și tâlhărie. A., în anul 2006 a fost luată față de inculpatul minor măsura educativă a libertății supravegheate, fiind încredințată supravegherea S.ui de probațiune de pe lângă T. B.-N. A. nu a respectat obligațiile dispune de către instanță, săvârșind noi infracțiuni. În ceea ce privește prezenta faptă, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând săvârșirea acesteia. Având in vedere că la momentul săvârșirii faptei inculpatul era minor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege vor fi reduse la jumătate, în cauză fiind incidente prevederile art.109 alin.1 C. penal. Judecând în aceste limite instanța a aplicat inculpatului o pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă în măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale prevăzute de art.52 C. penal. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 33 lit. a C. penal, prezenta infracțiune fiind săvârșită in condițiile concursului real omogen de infracțiuni. A., conform articolului mai sus menționat, există concurs de infracțiuni, când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Fapta pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost săvârșită la data de (...), iar fapta pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.265/(...) a fost săvârșită la data de 01/(...). În cauză este vorba despre un concurs omogen de infracțiuni, inculpatul săvârșind două infracțiuni de tâlhărie. Art. 865 C. p. raportat la art. 85 alin.1 prevede că dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, suspendarea sub supraveghere se anulează, aplicându-se după caz, dispozițiile privitoare la concurs de infracțiuni saurecidivă. În baza textului de lege mai sus menționat, instanța va dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 265/24 martie 2008 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 8 aprilie 2008. În baza art. 86^5 din C. pen. rap. la art. 34 alin.1 lit. b din C. pen. a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 6 luni, văzând perseverența infracțională a inculpatului, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție. Față de pedeapsa aplicată, care este mai mare de 3 ani, instanța a aratat că modalitatea de executare nu poate fi decât în regim de detenție, prevederile art. 865 alin.2 neputându-se aplica, chiar dacă restul condițiilor ar fi îndeplinite. În temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul adițional nr.1 la C. europeană a drepturilor omului instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a C. penal, cu excepția dreptului de a participa la alegerile legislative, până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. A., prin decizia L. (74) din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: „dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal";. Cu privire la interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a C.pen., instanța, a apreciat că natura faptei săvârșite și gradul de pericol social al infracțiunii atrag nedemnitatea inculpatului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice. În raport cu interzicerea dreptului de a alege, instanța arată că art. 3 Protocol 1 din Convenție, obligă statele membre să organizeze la intervale rezonabile alegeri libere, prin scrutin secret, în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea autorităților publice. În cauza Hirst c. Regatului Unit, Curtea europeană a drepturilor omului a constatatîncălcarea acestui articol ca urmare a interzicerii automate a exercitării dreptului de a alege de către o persoană condamnată la o pedeapsă cu închisoarea. Prin urmarea, având în vedere jurisprudența Curții europene precum și decizia Înaltei Curți de C. și Justiție, instanța consideră că nu se impune interzicerea dreptului de a alege ținând seama de natura infracțiunii și gravitatea ei. In baza art. 36 alin. 3 din C. penal s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive din perioada 2 noiembrie 2007- 24 martie 2008. Despre latura civilă: În cursul urmăririi penale partea vătămată S. I. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 800 lei reprezentând prejudiciul suferit (f.8 u.p.). În cursul judecății partea vătămată S. I. A. și-a completat cererea de constituire parte civilă cu suma de 15.500 lei, din care: 500 lei, reprezentând daune materiale, respectiv valoarea telefonului mobil sustras de inculpați (400 lei), și numerarul din portmoneu (100 lei), iar 15.000 lei, reprezentând daune morale, pentru vătămările corporale suferite în urma agresiunii inculpaților (f.15). In motivarea cererii privind daunele materiale, partea civilă a arătat că acestea reprezintă contravaloarea bunurilor care au fost sustrase, acestea nefiind recuperate. In probațiune partea civilă nu au depus înscrisuri pentru a proba prejudiciul suferit. Conform art.998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar art.999 cod civil prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa. Art.1000 alin.2 C. civ. prevede că tatăl și mama sunt responsabili de prejudiciul cauzat de către copiii lor minori ce locuiesc cu dânșii. Din prevederile legale expuse mai sus rezultă că pentru a fi în prezența unei răspunderi delictuale pentru fapta proprie trebuie să fie întrunite următoarele condiții: să existe prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, culpa sau greșeala, adică vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. A. condiții sunt îndeplinite în prezenta cauză, atâta timp cât vinovăția inculpatului în săvârșirea actelor de sustragere respectiv de agresiune prin care s-au cauzat prejudicii părților vătămate a fost dovedită. In aceste condiții instanța reține că se impune obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile solicitate, în privința daunelor materiale, doar în măsura dovedirii cuantumului acestora. Cu privire la cuantumul daunelor materiale solicitate, partea civilă a evaluat valoarea bunurilor sustrase de inculpat într-un cuantum rezonabil, anume suma de 400 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Nokia 6630, precum și suma de 100 lei pe care o avea în portmoneu, urmând ca instanța să admită cererea formulată de către aceasta și să-l oblige pe inculpat, în solidar cu părțile responsabil civilmente, la plata sumei de 500 lei reprezentând daune materiale. Cu privire la daunele morale în cuantum de 15.000 lei, instanța a reținut că este dincolo de orice îndoială faptul că părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral de gravitate ridicată. Legiuitorul român nu a prevăzut niciun criteriu după care trebuie evaluat cuantumul despăgubirii pentru repararea prejudiciului moral. Daunele morale nu pot fi evaluate în bani, deci nu au valoare patrimonială. Ele nu sunt destinate să înlocuiască o valoare economică cu a altă valoare economică. A. sume au o cu totul altă destinație, aceea de a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimelor. Deci efectul lor este compensatoriu. În literatura de specialitate și practica judiciară au fost stabilite anumite criterii de apreciere a prejudiciului moral, legate de: importanța valorii morale lezate, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral. Aprecierea trebuie făcută în concret și în funcție de toate circumstanțele și împrejurările cazului dat. Asemenea sume trebuie să aibă strict efecte compensatorii, fără a se transforma în amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici în venituri nejustificate pentru victime. În stabilirea cuantumului lor trebuie avut în vedere criteriul importanței și gravitatea prejudiciului moral și criteriul echității. Trauma fizică și psihică la care a fost supusă partea civilă care, fiindsingură pe stradă, s-a văzut atacată de către 3 persoane necunoscute, fiind lovită cu pumnii și picioare, fără să cunoască intențiile lor, fără să știe până unde vor merge cu agresiunea, mai mult, fără a putea spera la vreun ajutor din partea cuiva, față de modul, locul și ora săvârșirii agresiunii față de ea, este una ridicată. Totuși suma de 15.000 lei este mult prea mare față de prejudiciul suferit, astfel încât ținând cont și de criteriul echității, instanța va admite în parte cererea de daune morale și va obliga inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 2.000 lei daune morale către partea civilă. În ceea ce privește răspunderea părinților pentru fapta copiilor lor, pentru ca această răspundere să fie angajată trebuie îndeplinite atât condițiile generale prevăzute de art.998 C. civ. cât și unele condiții speciale: copilul să fie minor; copilul să locuiască cu părinții. In cauza de față, astfel cum rezultă din datele dosarului, copilul locuia împreună cu tatăl său, cu toate că prin hotărârea de divorț, acesta fusese încredințat spre creștere și educare mamei sale. Se admite, că în principiu, art.1000 alin.2 C. civ. este aplicabil și în situația în care condiția comunității de locuință a părinților nu mai este îndeplinită, deoarece prezintă relevanță locuința pe care minorul trebuia să o aibă, iar nu locuința pe care o avea in fapt la data săvârșirii faptei. A., în temeiul art. 14 și 346 din C. cu aplicarea art. 998-999 și 1000 al. 2 din C. civ. instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. I. A. și a obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente H. T. și H. M. la plata sumei de 500 lei, reprezentând daune materiale și 2.000 lei reprezentând daune morale. În baza art. 191 al. 1 din C. instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de către stat. Onorariul avocatului din oficiu, respectiv a d-nele C. P. și P. P. D., în cuantum de 200 lei, fiecare, a fost suportat din fondurile M.ui Justiției. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal inculpatul H. R. E. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei achitarea sa în baza art.10 alin.1 lit.c C. deoarece fapta nu a fost săvârșită de către acesta cu motivarea în esență că singura proba care îl incriminează este declarația părții vătămate, persoană care este interesată în vederea sancționării inculpatului, astfel că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată. Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat. Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, respectiv declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor E. K. R., B. Z. L., B. S., referatul de evaluare întocmit de către S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică, raport de constatare medico-legală și proces- verbal de prezentare pentru recunoaștere în grup și planșă fotografică, iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă calificată prev. și ped.de art.211 alin.1, alin.2 lit.b și c și alin.21 lit.a C. cu aplic.art.99 C. A. în esență s-a reținut că la data de 1 iunie 2007 în jurul orelor 1,30-2,00 în timp ce se afla în fața magazinului „Sony"; de pe str.B. din C.-N., inculpatul împreună cu alți autori necunoscuți a deposedat-o pe partea vătămată S. I. A. de telefonul mobil marca Nokia 6630, de un portmoneu ce conținea acte și suma de 100 lei. În urma recunoașterii din grup din care făcea parte și inculpatul în prezența martorilor asistență E. K. și Budahazi Z. L. partea vătămată l-a indicat fără ezitare și fără să-i sugereze vreo altă persoană, pe inculpat că ar fi persoana care i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței în noaptea de 31 mai spre 1 iunie 2007. Din raportul de constatare medico-legală nr.3320/II/a/138 din 1 iunie 2007 rezultă că partea vătămată a suferit leziuni corporale în zona feței care s-au putut produce la data de 1 iunie 2007 prin lovire cu un corp dur sau prin cădere și care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale. În contextul celor expuse mai sus o soluție de achitare a inculpatului în baza art.10 lit.c C. în sensul că fapta nu a fost comisă de inculpat este exclusă. Cu ocazia individualizării pedepsei aplicată inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, precum și persoana inculpatului care se afla în stare de minoritate la data comiterii faptei, nu a recunoscut săvârșirea acesteia și a mai participat la comiterea unor infracțiuni de furt și tâlhărie încă din anul 2004 iar prin sent.pen.nr.265 din (...) a Judecătoriei C.-N. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere tot pentru infracțiune de tâlhărie, astfel că pedeapsa aplicată de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în prezentul dosar a fost just dozată. În mod corect instanța de fond a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sent.pen. 265 din (...) a Judecătoriei C.-N. și a procedat la contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cauză, astfel că a stabilit pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare cu un spor de 6 luni închisoare, în final urmând să execute 4 ani și 6 luni închisoare. Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privarea de libertate având în vedere perseverența sa infracțională concretizată în comiterea mai multor infracțiuni de furt și tâlhărie, ceea ce denotă un pericol social sporit, raportat la natura și gravitatea infracțiunii precum și concluziile referatului de evaluare întocmit de S. de probațiune de pe lângă T. B.-N. care prevede că pentru corectarea comportamentului inculpatului este necesar creșterea gradului de toleranță față de diferite forme de autoritate, corectarea carențelor educaționale, formarea unei atitudini pro sociale față de normele legale și sociale, dezvoltarea abilităților de gestionare a timpului său liber și reducerea sau stoparea consumului de băuturi alcoolice în paralel cu integrarea sa în anturaje care să promoveze modele pozitive de comportament, astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună. Referitor la latura civilă a cauzei aceasta a fost soluționată de către instanța de fond în concordanță cu probele de la dosar astfel că fiind dovedită vinovăția inculpatului, în mod corect acesta a fost obligat să-i achite părții civile S. I. A. suma de 500 lei reprezentând daune materiale și 2000 lei reprezentând daune morale. În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art.38515 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul H. R. E., împotriva sentinței penale nr. 144 din 22 februarie 2011 a Judecătoriei C. N.. Potrivit articolului 88 Cod P. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului H. R. E. timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) si până la (...) . În baza art.189 C. se va stabilit în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. În baza art.192 alin.2 C. va obliga pe inculpatul recurent H. R. E. să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU A. M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul H. R. E., fiul lui T. si M., născ.la (...) în B., domiciliat în R., bl.1, ap.10, jud. B. N., împotriva sentinței penale nr. 144 din 22 februarie 2011 a Judecătoriei C. N.. Potrivit articolului 88 Cod P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului H. R. E. timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) si până la (...) . Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatul recurent H. R. E. să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 4 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. C. M. A. D. L. M. Ș. Conc.odihnă Semnează: PREȘEDINTELE COMPLETULUI GREFIER M. N. Conc.odihnă; Semnează: GREFIER ȘEF SECȚIA P.Ă Red.I.C.M./S.M.D. 4 ex./(...) Jud.fond.Mihăiță L.
| ← Decizia penală nr. 1725/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 732/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
