Decizia penală nr. 498/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P. ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
D. P. NR.498/R/2011
Ședința publică din data de 5 aprilie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : I. M. - judecător
JUDECĂTORI : V. V. A.
: L. H.
GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de
C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. V. A., împotriva încheierii penale nr.33/CC/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B. N., având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. V. A., aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av.Moruțan I.n Alin, din cadrul Baroului
B. N., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu consecința stabilirii obligațiilor în raport de disp.art.160/2 C., și punerea acestuia în libertate. Consideră că toate condițiile de admisibilitate în principiu sunt îndeplinite și nu există nici un impediment pentru cercetarea inculpatului în stare de libertate. Din întreg materialul probator administrat în cauză nu rezultă date din care să reiasă că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică și nici că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Până în acest moment nu au fost decelate probe evidente din care să rezulte pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică. Într-adevăr pericolul concret pentru ordinea publică constituie un element de fapt în aprecierea temeiniciei cererii dar nu poate atrage automat respingerea cererii. Solicită a se avea în vedere procesul verbal de confruntare dintre inculpatul B. și martorul H. P., de la fila 69 din dosarul de urmărire penală, în care martorul afirmă că nu-l cunoaște pe inculpat. De asemenea, solicită a se analiza declarația martorei P. G. de la fila 18 din dosarul de urmărire penală în care aceasta declară că o singură dată, inculpatul a luat-o de la un client. Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefundat
și menținerea ca temeinică și legală a încheierii recurate. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Dacă, formal, prima condiție a art.160/2 alin.1 C., este îndeplinită în ceea ce privește limitele de pedeapsă, cea de-a doua condiție nu este realizată întrucât există indicii temeinice că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat,aducând atingere gravă vieții private, atât a unor persoane minore exploatate prin practicarea prostituției, cât și a unor persoane majore. Având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei săvârșite, precum și împrejurarea că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, nu se justifică punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Inculpatul B. V. A., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său, solicitând cercetarea lui în stare de libertate întrucât are familie și o fetiță.
C U R T E A :
Prin încheierea penală nr. 33 din 23 martie 2011 a T.ui B. N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. V.-A., fiul lui
V. și C., născut la (...) în B., cu domiciliul în B., str. Mihai Eminescu, nr. 2, sc.
A, ap. 1, jud. B.-N., CNP: 1., în prezent deținut în Arestul I.P.J. B.-N..
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului 20 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de liberare provizorie sub control judiciar înregistrată sub nr. de mai sus, formulată de petentul-inculpat B. V. A., s-a solicitat verificarea și constatarea îndeplinirii tuturor condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea în principiu a liberării provizorii sub control judiciar și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, stabilirea în sarcina inculpatului a obligațiilor pe care instanța le consideră necesare, în raport de dispozițiile art. 160(2) si punerea acestuia de îndată in libertate.
În motivarea cererii sale, inculpatul arată că a fost arestat preventiv de către Curtea de A. C. la data de 07 martie 2011, pentru săvârșirea unor presupuse fapte de trafic de persoane prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr.
678/2001 și proxenetism fapta prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal. Inculpatul susține că toate condițiile prevăzute de dispozițiile legale cu privire la liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în privința sa și nu exista niciun impediment legal pentru a fi cercetat în stare libertate.
Referitor la dispozițiile art. 1602 alin.1 Cod pr. penală, respectiv că pedeapsa închisorii ceruta de lege sa nu depășească 18 ani de închisoare, arată că, în speță, este vorba de o infracțiune de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 si 2 din Legea 678/2001 si o infracțiune de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 Cod. penal, iar maximul special al pedepselor este de 15 ani închisoare. Totodată, s-a arătat că a doua condiție impusa de textul legal, este acea de a nu exista date certe din care să reiasă indubitabil faptul ca cel arestat preventiv urmărește influențarea unui martor sau expert, ca va încerca sa zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de proba sau că acesta ar fi pe cale sa săvârșească o noua fapta prevăzuta de legea penală. Față de această situație, inculpatul arată că până în acest moment nu exista niciun fel de date sau de informații din care să se poată deduce măcar faptul ca ar urmării comiterea vreuneia din aceste fapte. S-a mai arată că, în cazul punerii sale în libertate, sub control judiciar, organele de urmărire penala si instanța de judecata au posibilitatea de a preveni comiterea unor fapte prin care s-ar încerca îngreunarea mersului anchetei penale sau aflarea adevărului, prin impunerea unor obligații în sarcina sa, potrivit art.160(2) alin.3 Cod pr. penală. De asemenea, inculpatulconsideră că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând riscul ca prin lăsarea lui în libertate să se influențeze buna desfășurare a procesului penal sau pericolul de a se sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei. Referitor la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul arată că principalul argument avut în vedere de către judecător la momentul la care a dispus luarea măsurii arestării preventive, a fost acela că ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care fapta pentru care este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social. Însă, arată că până în acest moment, nu au fost decelate probe evidente din care să rezulte pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publica. Totodată, arată că pericolul concret nu poate atrage automat respingerea cererii, ci este necesar a se aprecia în ce măsura trebuie acordată prevalenta acestuia și ce reacție ar putea ar putea fi stârnita prin punerea sa în libertate, examinându-se totodată, conduita sa procesuală, precum și orice alte circumstanțe reale sau personale care pot contura un grad mai sporit sau mai scăzut al pericolului concret pentru ordinea publica. De asemenea, inculpatul a precizat că în cuprinsul dispozițiilor art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeana a D. O. se prevede ca "orice persoană arestată în condițiile prevăzute în alin. 1 are dreptul sa fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". Mai arată că, în cauza Neumaister contra Austriei, Curtea Europeana a D. O. a decis că, temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficienta, ci ea trebuie analizata în raport de datele personale ale acuzatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier; aceasta temere că inculpatul se va sustrage descrește pe măsura ce acuzatul petrece mai mult timp în arest, datorita faptului că această perioada urmează a fi dedusă din durata eventualei pedepse ce este posibil sa îi fie aplicată. Totodată, arată că pericolul pentru ordinea publica nu se identifică cu pericolul social al faptei pentru care este cercetat. Pericolul social nu se presupune generic, ci el trebuie sa fie în ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit (decizia penala nr.586/2002 a C. de A. B.,Secția I - a P.). Așadar, arată că legea procesual penală impune pentru luarea măsurii, ca pericolul pentru ordinea publică care justifică arestarea să fie concret și acesta să rezulte fără echivoc din probe certe aflate la dosarul cauzei. De asemenea, s-a mai arătat că nici recrudescența infracțională nu poate fi reținută, atâta timp cât aceasta constituie obiect de examinare pentru legiuitor în stabilirea politicii penale, sub aspect incriminator, în sensul stabilirii pericolului social generic prin limitele de pedeapsă și, pe cale de consecință, a regimului sancționator și nu privește direct actul de justiție, ce constă în stabilirea corectă a silogismului judiciar, iar fermitatea constă în respectarea întocmai a regulilor de desfășurare a procesului penal, în vederea pronunțării de hotărâri corespunzătoare legii și adevărului, prin oferirea imparțială a protecției judiciare. Inculpatul a mai susținut că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie constatat în concret și dovedit prin probe, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Potrivit jurisprudenței CEDO, prin prisma dispozițiilor art. 5.3 din Convenție, inculpatul a arătat că prin D. din (...) în cauza Tase vs. R., instanța de contencios european a constatat că, în contra cerințelor legii naționale, făcea parte din practica standard a procurorilor români să nu ofere motive concrete pentru o arestare, în special în măsura în care era implicat pretinsulpericol pentru ordinea publică. S-a mai arătat că, Curtea a reiterat că o persoană acuzată de o infracțiune trebuie să fie întotdeauna eliberată în procesul pendinte, exceptând cazul în care Statul poate arăta că există motive „relevante și suficiente"; pentru a justifica detenția continuă. Justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de către autorități (cauza Șerban împotriva Moldovei din (...) și Castravet împotriva Moldovei din (...)). Totodată, s-a arătat că în istoria CEDO, cu referire la arestarea preventivă a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, s-a reținut că instanța europeană acceptă faptul că, datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale, ce pot justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp. A. motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea (cauza L. vs. Franța din (...)). Curtea accepta astfel detenția unei persoane numai pentru motive suficient de puternice care ar putea justifica prelungirea detenției preventive (cauza Hass vs. Polonia din (...)). Se recunoaște de către instanța de contencios european ca, prin gravitatea lor particulara și prin reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni se poate provoca o tulburare sociala de natura a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. În circumstanțe excepționale, aceasta împrejurare poate fi avuta în vedere din punctul de vedere al C., cu condiția ca si dreptul intern să accepte noțiunea de tulburare a ordinii publice. Insă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natura să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura ordinea publica, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare amenințată efectiv, detenția neputând fi menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (considerentele C. în cauza L. vs. Franța, si Tomasi vs. Franța din (...)). Referitor la circumstanțele personale care garantează buna desfășurare a procesului penal, chiar daca s-ar lua o măsura preventiva mai puțin restrictiva, inculpatul arată faptul că are o locuința stabilă, nu are antecedente penale și este angajat. Totodată, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art.136 alin. 2 Cod pr. penală, scopul masurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar. Mai mult, a arătat că pe toata durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, orice persoana acuzată de a fi comis o infracțiune este prezumată a nu fi vinovată. A. principiu, reglementat atât în actele normative interne, cât și în art. 6 paragraf 2 al C. E. a D. O. si a Libertăților Fundamentale la care R. este parte, este un principiu al dreptului penal modern și el garantează celui acuzat de comiterea unei infracțiuni, beneficiul oricărei situații îndoielnice ("in dubio pro reo"). Inculpatul a mai arătat că practica judiciara a C. E. a D. O., stabilește regula că în procesul penal libertatea persoanei judecate este primordiala iar privarea de libertate este excepția, până la condamnarea acesteia la o pedeapsa cu închisoarea de către o instanța compusa din magistrați independenți. Liberarea provizorie sub control judiciar, așa cum este reglementata de dispozițiile art. 160 (2) - 160 (3) Cod pr.penală, este o măsura provizorie, limitativa de drepturi, având ca finalitate înlocuirea arestării preventive, situație premisă, cu o constrângere mai redusa a libertăților individuale si altor drepturi, suficientă însă,pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal aflat în faza urmăririi penale sau a judecații. Examinând cererea de liberare provizorie formulată de inculpat, în raport de probele administrate în dosarul penal nr. 106/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - B. T. B.-N., instanța a constatat că aceasta a fost neîntemeiată, pentru motivele arătate în continuare: Prin Î. nr. 13/CC/(...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul penal nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT-B. T. B.-N. privind pe inculpatul T. C. S. cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2011 și art. 329 alin 1. Cod penal, ambele cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și pe inculpatul B. V. A. cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, instanța dispunând față de cei doi inculpați, în baza art. 1491 rap. la art. 146 alin. 111 și art. 1451 Cod pr. penală, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 zile, impunând acestora obligațiile prevăzute de art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin.11 Cod pr. penală, interzicându-le totodată ca pe durata măsurii să intre în legătură și să comunice direct sau indirect cu părțile vătămate și martorele V. M. I., P. G. I., M. A. V., C. E. M. și N. C. R. În considerentele acestei încheieri s-a arătat că prin O. din (...), s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei doi inculpați cercetați pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, fapte pentru care ulterior au fost reținuți. În sarcina inculpaților s-a reținut, în esență, că în perioada iunie 2009, apoi din iulie 2010 și până în octombrie 2010, au racolat și transportat mai multe minore în diferite locuri pentru a le exploata prin întreținerea de relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați găsiți de ei și că o parte din banii astfel obținuți de către minore erau împărțiți cu inculpații. În concret, s-a reținut că, în condițiile descrise în propunerea de arestare preventivă, inculpații le-au racolat și transportat în vederea exploatării prin practicarea prostituției pe minorele V. M. I. și P. G. I. (inculpatul T. C.-S.) și respectiv P. G. I. și N. C. R. (inculpatul B. V.-A.) cărora le-au căutat clienți în vederea întreținerii de raporturi sexuale contracost, împărțind câștigurile obținute cu minorele. În mod similar s-a reținut că în vara anului 2010, inculpatul T. C.-S., le-a racolat pe martorele M. A. V. și C. E. M. în vederea practicării prostituției, a înlesnit practicarea prostituției de către cele două martore, atât prin găsirea clienților, cât și prin transportarea acestora la locațiile unde urmau să se prostitueze, beneficiind de foloasele materiale obținute. Instanța care a soluționat propunerea de arestare preventivă a constatat că au fost întrunite cerințele art. 143 Cod pr. penală, respectiv că există probe și indicii temeinice că inculpații au comis, în materialitatea lor, faptele pentru care sunt cercetați. A relevat însă că deși există probe că inculpații au comis faptele imputate, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 148 lit.f Cod pr. penală, (temeiul invocat prin propunerea de arestare) în sensul că deși prima condiție referitoare la cuantumul pedepselor este întrunită, nu este realizată cea de-a doua condiție, a existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Mai precis, instanța care a soluționat propunerea de arestare preventivă a apreciat că nu există temeiuri pe baza cărora să se poată conchide că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, astfel că a dispus în privința acestora măsura obligării de a nu părăsi țara însoțită de obligațiile și restricțiile legale prevăzute de lege. Ulterior, prin Î. penală nr. 296/(...) a C. de A. C. - Secția P. pronunțată în dosarul penal nr. (...), s-a admis recursul declarat de DIICOT - B. T. B.-N. împotriva Î. penale nr. 13/(...) a T.ui B.-N., care a fost casată în întregime și rejudecând, în baza art. 1491 Cod pr. penală s-a admis propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați, care au fost arestați pe durata a 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă. În considerentele deciziei instanței de recurs s-a arătat că există probe și indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile de trafic de minori și proxenetism pentru care sunt cercetați dar că în mod greșit s-a apreciat de către prima instanță că lăsarea în libertate a inculpaților nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. În considerentele deciziei instanței de recurs s-a arătat că faptele reținute în sarcina inculpaților prezintă un grad de pericol social ridicat, aducând atingere gravă vieții private, atât a unor persoane minore exploatate prin practicarea prostituției, cât și a unor persoane majore. În raport de modalitatea în care se presupune că s-ar fi săvârșit infracțiunile, de impactul pe care acestea l-a produs în societate și riscurile la care se expun persoanele traficate în situația lăsării în libertate a inculpaților, Curtea a apreciat că se creează un pericol concret pentru ordinea publică de natură a face aplicabile dispozițiile art. 148 lit. f Cod pr. penală. În fine, Curtea a relevat că gravitatea faptelor săvârșite de inculpați constituie un temei care să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp, așa cum s-a statuat în decizia L. cotra Franței a C. E. a D. O.. Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. V. A., instanța a constatat că formal condițiile art. 1602 Cod pr. penală au fost îndeplinite. Însă, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei săvârșite, precum și împrejurarea că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, nu se justifică punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului. Fapta pentru care este cercetat inculpatul (trafic de minori) este gravă și are o rezonanță sporită în rândul comunității locale, creând un sentiment firesc de dezaprobare din partea comunității locale față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează asemenea acuzații sunt cercetate în stare de libertate. Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, dar suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase. Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va mai săvârși și alte infracțiuni. În acord cu jurisprudența CEDO, Curtea a apreciat (cu ocazia soluționării recursului împotriva Î. penale nr. 13/(...) a T.ui B.-N.) că gravitatea faptelor constituie un temei care să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp, făcând referire la decizia L. contra Franței - (...) și a evidențiat motivele pentru care, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În perioada scurtă scursă de la pronunțarea Î. penale nr. 296/R/(...) a C. de A. C. nu au intervenit elemente noi în raport de care să se aprecieze că fapta reținută în sarcina inculpatului nu ar mai prezenta pericol concret pentru ordinea publică în cazul cercetării sale în stare de libertate. În contextul celor de mai sus, analizând cererea inculpatului, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată raportat la probele și lucrările dosarului din care rezultă presupunerea rezonabilă că a săvârșit infracțiunea de trafic de minori pentru care este cercetat în modalitatea descrisă în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale. Această faptă, prin modalitatea concretă în care a fost săvârșită și impactul produs în comunitatea locală justifică pe deplin concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și sunt aplicabile dispozițiile art. 148 lit. f Cod pr. penală. Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună în momentul de față, având în vedere că de la luarea măsurii arestării preventive și până la formularea prezentei cereri au trecut doar 10 zile, și există riscul ca cercetările penale să fie îngreunate, având în vedere poziția adoptată de inculpat prin declarațiile date. Așadar, instanța a apreciat că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului și că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca tulburarea ordinii și liniștii publice. Pentru considerentele arătate instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. V. A. și a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 20 lei. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu consecința stabilirii obligațiilor în raport de disp.art.160/2 C., și punerea acestuia în libertate, considerând că toate condițiile de admisibilitate în principiu sunt îndeplinite și nu există nici un impediment pentru cercetarea inculpatului în stare de libertate,din întreg materialul probator administrat în cauză nerezultând date din care să reiasă că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică și nici că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Analizând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele: Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii sub control judiciar - art. 160/2 alin. 1,2 C., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță de a admite cererea. De asemenea,potrivit art.160/8a al.2 C. instanța ,în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și ,cererea este întemeiată,admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului. Prin urmare,din interpretarea acestui text de lege rezultă că nu orice cerere de liberare provizorie care îndeplinește condițiile prevăzute de lege este și admisibilă,ci această cerere trebuie să fie și întemeiată. Dat fiind faptul că în cauză, temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertatea a acestuia, simpla îndeplinirea formală a condițiilor legale, nu determină admiterea automată a cererii, aprecierea temeiniciei și oportunității unei astfel de cererifiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei. Astfel, în prezenta cauză, rezultă din materialul de urmărire penală că, există în continuare indiciile temeinice, în sensul dispozițiilor art. 68/1 C., respectiv date din care se desprinde presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind mijloacele de probă reținute cu ocazia arestării inculpatului, precum și cele administrate ulterior acestui moment. Totodată, se constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile prev. de art. 148 lit .f C., respectiv limitele de pedeapsă pentru infracțiunile cercetate și, pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, pericol ce rezultă din gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat, din împrejurările în care au fost comise. Toate aceste elemente sunt de natură a caracteriza evidența pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, în condițiile în care intervalul scurs de la data arestării - 7 martie 2011 - este scurt , pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile acestui pericol, că el s-ar fi diminuat,ci se poate aprecia că sentimentul de insecuritate, de revoltă, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic, ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal și a descuraja comiterea unor astfel de fapte, de către alți potențiali făptuitori. Așa fiind, se constată că prima instanță, în mod judicios a apreciat neîntemeiată cererea inculpatului, prin prisma gravității faptelor, pericolului, încă actual, pentru ordinea publică a cercetării inculpatului în stare de libertate, dar și prin prisma jurisprudenței CEDO, care a recomandat anumite criterii ce pot fi avute în vedere ( în funcție și de legislația națională, bineînțeles) la refuzul unei liberări, printre care și posibilitatea ca acuzatul, lăsat în libertate să încerce să împiedice desfășurarea procesului. În consecință, soluția primei instanțe apare ca una legală și temeinică, iar recursul în cauză fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C. În baza art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 50 lei, onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. În baza art. 192 alin. 2 C. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. V. A., împotriva încheierii penale nr. 33 din 23 martie 2011 a T.ui B. N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial. D. este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 aprilie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. M. V. V. A. L. H. GREFIER, LEUNȚA S. Red.I.M/Dact.S.M 4 ex./(...) Jud.fond: M.V.Lazăr
| ← Decizia penală nr. 972/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 979/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
