Decizia penală nr. 52/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 52/R/2011
Ședința publică din 18 ianuarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I., judecător JUDECĂTORI : L. H.
: I. M. GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către părțile civile B. V., B. V. și M. D. împotriva deciziei penale nr.94/A din 6 octombrie 2010 a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul U. I. G. trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă judecătoria B., pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală gravă din culpă prev.de art.184 al.2-4 C. și a unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.1-3 C., cu aplic.art.33 lit.a C.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul U. I. G. personal și apărătorul părții vătămate M. D., av.Mărginean I., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile vătămate M. D., B. V., B. V. precum și părțile civile C. N. - S. C. J. C., S. J. B., S. C. J. de U. T. și S. Ț. B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul părții vătămate M. D. depune la dosar motivele de recurs.
Inculpatul U. I. Gavriel, învederează instanței că nu a reușit să-și angajeze un apărător ales din motive financiare pentru că tocmai de aceea a solicitat să i se desemneze unul din oficiu.
Instanța, pune în vedere părților că asistența juridică pentru inculpat nu este obligatorie iar desemnarea unui apărător din oficiu nu se impune pentru că inculpatul poate să-și facă apărarea singur, însă, nu este prezent apărătorul ales al părților civile.
Apărătorul părții vătămate M. D. învederează instanței că mai are alte cauze de susținut la Judecătoria Gherla și astfel nu o sa mai poată rămâne. Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea inculpatului de a se împăca cu părțile civile.
Instanța, pune în vedere inculpatului că potrivit noilor modificări ale codului, pentru infracțiunea de vătămare corporală este posibilă împăcarea părților astfel că inculpatul poate fi absolvit de răspundere penală.
Inculpatul U. I. G., menționează că s-ar împăca cu părțile civile însă nu are posibilități materiale.
Instanța, având în vedere lipsa apărătorului părților vătămate B. V., B. V., urmează a relua cauza la ora 10,00.
La reluarea cauzei, instanța, ia act de faptul că avocatul părților vătămate B. V., B. V., av.Cârlig C., nu s-a prezentat.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul părții vătămate M. D., solicită admiterea recursului formulat în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, constatând că apelul nu a fost tardiv introdus. Consideră că sunt îndeplinite ambele condiții ale art.364 C.pr.pen., în sensul că există o cauză temeinică pentru care s-a depus cererea de repunere în termenul de apel și pe de altă parte, cererea a fost făcută înainte de începerea executării pedepsei sau adespăgubirilor civile. Au fost audiați doi martori au confirmat că inculpatul s-a prezentat la Judecătoria Beclean pentru aflarea hotărârii instanței de fond dar din păcate a fost indus în eroare de funcționarii de la registratură care i-au spus că hotărârea urmează să-i fie comunicată la domiciliu. E. adevărat că inculpatul s-a prezentat în fața instanței și termenul de apel curgea de la acel moment însă, inculpatul nu a înțeles acest aspect pentru că nu are cunoștințe juridice și i s-a comunicat de funcționari că termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii. În momentul în care a aflat de la fratele lui că a fost citat la un alt domiciliu, s-a și prezentat în fața instanței, și-a angajat un avocat care i-a formulat cerere de repunere în termenul de apel. Cu privire la recursul declarat de celelalte două părți civile, solicită admiterea lor.
Inculpatul U. I. G., solicită să se mențină soluția dată de Tribunalul Bistrița Năsăud iar cu privire la recursul declarat de părțile civile, arată că nu e de acord cu admiterea lor, nefiind de acord cu majorarea pretențiilor.
Reprezentantul P., solicită respingerea recursurilor ca nefondate R. la aspectele invocate în ceea ce privește tardivitatea corect s-a ajuns la concluzia că recursul părții civile M. D. este tardiv și nu există nici un motiv de repunere în termenul de apel.
Inculpatul U. I. G., solicită respingerea recursurilor.
C U R T E A
Deliberând reține că prin sentința penală nr.206/(...) pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr.(...) a fost condamnat inculpatul U. I. G. , fiul lui G. și Ana, născut la data de (...) în mun. C.-N., dom. în mun. C. N. str. H. B. , nr. 69, Jud.C., cetățean român, necăsătorit, studii medii, ghid turistic la S. M. U. S. B., CNP- 1. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 1 și 3 C., la pedeapsa de 3 luni închisoare , vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2 și
4 C., la pedeapsa de 6 luni închisoare și vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2 și 4 C., la pedeapsa de 6 luni închisoare .
S-a constatat că aceste infracțiuni au fost comise în concurs ideal prev. de art. 33 lit. b C. , motiv pentru care - în baza disp. art. 34 C. - s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea , de 6 luni închisoare , la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare , rezultând o pedeapsă finală de 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b C..
În baza disp. art. 81 C. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate, stabilindu-se conform art. 83 C. un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, punându-se totodată în vedere inculpatului disp. art. 83 C..
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin.5 C..
În baza disp. art. 111 alin. 6 din OUG nr. 1. republicată s-a dispus prelungirea dreptului de circulație al inculpatului cu un autovehicul pe drumurile publice , până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 8.365,42 lei, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, din care 2.385 lei către S. J. de U. B. , 4.527,76 lei - la care se s-a adăugat dobânda legală calculată conf. disp. OG nr.9/2000, începând cu data de (...) și până la data plății efective - către S. C. J. de U. T.
, iar 1.452,66 lei - la care s-a adăugat de asemenea dobânda legală calculată conf. disp. OG nr.9/2000,începând cu data de (...) și până la data plății efective - către S. C. J. de U. C. .
S-au admis , în parte , acțiunile civile formulate de părțile civile M. D. - dom. în loc. Lunca Leșului , nr. 272, jud.BN, B. V. și B. V. - ambii dom. in loc. B., Al.Z. nr. 2, Bl.2, sc.3, ap.20, jud. BN și, în consecință, inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 9.000 lei , cu titlul de despăgubiri civile, către partea vătămată M. D., din care 6.000 lei reprezentând daune morale, iar 3.000 lei daune materiale;
Inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 6.500 lei, cu titlul de despăgubiri civile, către partea vătămată B. V., din care 6.000 lei reprezentând daune morale, iar
500 lei daune materiale, precum și la plata unei rente viagere, în cuantum de 648 lei/lună, începând cu data de (...) și până la momentul însănătoșirii acesteia.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 3.050 lei, cu titlul de despăgubiri civile, către partea vătămată B. V., din care 3.000 lei reprezentând daune morale, iar 50 lei daune materiale.
S-a respins, ca nedovedit, capătul de cerere formulat de partea vătămată M. D. privitor la obligarea inculpatului la plata unei rente viagere.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 1.450 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care câte 400 lei în favoarea părților vătămate B. V. și V., iar 650 lei în favoarea statului.
S-a luat act de renunțarea părții vătămate M. D. la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de (...) , inculpatul a circulat cu autoturismul marca VW Golf , cu nr. de înmatriculare (...), proprietatea SC „PORSCHE LEASING ROMANIA"; SRL , aflat în folosința SC M. U. SRL B. , firmă la care inculpatul era angajat .
La ieșirea din localitatea C., circulând cu aproximativ 70 Km/h - conform propriei declarații - inculpatul s-a apropiat de coloana de autovehicule, care circula în același sens , timp în care - din sens opus - circula autoturismul marca FIAT UNO , cu nr. de înmatriculare (...) , condus regulamentar de către partea vătămată M. D.
În încercarea de a evita coliziunea cu autovehiculul aflat în fața sa și care a frânat brusc, inculpatul a virat spre stânga - manevră pe care acesta a apreciat-o ca fiind cea mai potrivită, raportat la acostamentul redus existent pe direcția sa de deplasare și la șanțul existent pe marginea drumului - situație în care a depășit axul drumului, intrând astfel cu cca. jumătate din autoturism pe celălalt sens de deplasare.
Conducătorul auto M. D. - aflat la volanul mașinii marca Fiat UNO , cu nr. de înmatriculare (...) - a sesizat faptul că , din coloana de mașini aflată pe contrasens, intră pe sensul său de circulație autoturismul marca VW Golf , condus de către inculpat, însă - în ciuda încercării de a evita impactul, prin efectuarea manevrei de viraj ușor spre dreapta - coliziunea dintre cele doua autovehicule s-a dovedit a fi una inerentă.
Instanța de fond a mai reținut că în momentul producerii accidentului carosabilul era uscat, vizibilitatea era bună, iar sectorul de drum se afla în aliniament, fără declivități, respectiv că celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei in sânge (rezultatul fiind negativ in ambele cazuri), precum și faptul că din accident a rezultat vătămarea corporală atât a persoanelor aflate în autoturismul condus de către inculpat, respectiv a părților vătămate B. V. și V., cât si a conducătorului auto M. D., după cum urmează: partea vătămată B. V. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un nr. de 85-90 zile de îngrijiri medicale, fiind internată la S. C. J. de U. C.-N. in perioada 12.06.-(...) și la S. J. B. N. in perioada
20.06-(...); partea vătămată B. V. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un nr. de 55-56 zile de îngrijiri medicale, fiind internată in perioada 12.06.- (...) la S. J. B. N., iar partea vătămată M. D. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un nr. de 105-110 zile de îngrijiri medicale, fiind internat in perioada
12.06.-(...) la S. J. B. N. și in perioada 15.06-(...) la S. C. J. de U. T..
Din probatoriul administrat instanța de fond a mai reținut că, așa cum s-a consemnat în raportul de expertiză tehnică efectuat in cauză, raport care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, accidentul s-a produs, în principal, ca urmare a efectuării unei manevre de depășire de către inculpat, în condițiile în care din sens opus circula un alt autovehicul , încălcate fiind astfel prev. art. 118 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 1. („conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure că autovehiculul pe care îl urmează sau îl precedenu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare si că poate depăși fără a pune în pericol sau a stânjeni circulația din sens opus";) .
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, în speță, inculpatul a încălcat disp. art. 120 al. 1 lit . „j"; din același act normativ, text care prevede că „se interzice depășirea vehiculelor când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii"; .
Reiese, prin urmare, că punctul de vedere consemnat de către expertul tehnic - în sensul reținerii ca si o cauza favorizantă în producerea accidentului a neluării masurilor de siguranță constând în acționarea sistemelor de frânare și direcție la sesizarea apariției situației periculoase de către partea vătămată M. D. - nu poate fi însușit de către instanță întrucât conducătorul auto parte vătămată M. D. nu putea să prevadă faptul că unul dintre autovehiculele care formau coloana de pe celalalt sens de circulație va ieși din această coloana în fata sa .
Nu există , totodată , legătură de cauzalitate între faptul că această parte vătămată conducea un autoturism ce nu fusese adaptat infirmității sale în producerea accidentului, în condițiile concrete ale producerii evenimentului rutier și constând în pătrunderea pe contrasens a mașinii conduse de către inculpat.
În virtutea considerentelor sus menționate , instanța de fond a reținut că raportat la conduita manifestată de către inculpat și de către partea vătămată M. D. - în calitatea lor de conducători de autovehicule - accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului .
În latura civilă a cauzei, în virtutea disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 și a art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000, inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 8.365,42 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, din care 2.385 lei către S. J. de U. B. , 4.527,76 lei - la care se va adăuga dobânda legală calculată conf. disp. OG nr.9/2000, începând cu data de (...) și până la data plății efective - către S. C. J. de U. T. , iar 1.452,66 lei - la care se va adăuga dobânda legală calculată conf. disp. OG nr.9/2000,începând cu data de (...) și până la data plății efective - către S. C. J. de U. C. ( cheltuieli ocazionate de internarea celor trei părți vătămate ) .
Totodată, în virtutea disp. art. 346 rap. la art. 14 C., coroborat cu disp. art. 998 si art. 1169 C.civil, s-au admis, în parte, acțiunile civile formulate de către părțile civile M. D. , B. V. și B. V. și în consecință inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de
9.000 lei cu titlul de despăgubiri civile către partea vătămată M. D., din care 6.000 lei reprezentând daune morale, iar 3.000 lei daune materiale.
Cât privește solicitarea părții vătămate M. D. de obligare a inculpatului la plata unei rente viagere întemeiată pe împrejurarea că în urma evenimentului rutier în care a fost implicată si-a pierdut integral capacitatea de muncă, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cauză nu a fost dovedită de către partea vătămată astfel că în baza disp. 1169 C.civil s-a respins ca nedovedit capătul de cerere formulat în acest sens.
Legat de pretențiile civile formulate de către partea vătămată B. V., în virtutea textelor legale mai sus invocate, inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 6.500 lei cu titlul de despăgubiri civile către această parte, din care 6.000 lei reprezentând daune morale, iar 500 lei daune materiale, precum și la plata unei rente viagere în cuantum de 648 lei/lună începând cu data de (...) și până la momentul însănătoșirii acesteia .
De asemenea, raportat la probatoriul administrat și la disp. art. 346 rap. la art. 14
C. coroborat cu disp. art. 998 și 1169 C. civil, inculpatul a fost obligat la plata sumei totale de 3.050 lei cu titlul de despăgubiri civile către partea vătămată B. V., din care
3.000 lei reprezentând daune morale, iar 50 lei daune materiale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen părțile civile M. D., B. V. și
B. V. , precum și inculpatul U. I. G.
Prin decizia civilă nr. 94/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) a T.ui B.-N., în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. a C.proc.pen. a fost respins ca tardiv apelul declarat de parteacivilă M. D., iar în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b C.proc.pen. a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul U. I. G.
Conform disp. art. 379 pct. 2 lit. a C.proc.pen. a fost admis apelul declarat de părțile civile B. V. și B. V., s-a desființat în parte hotărârea atacată, în latura civilă, referitor la cuantumul daunelor morale acordate și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite s-au majorat cuantumul daunelor morale acordate părților civile apelante de la suma de 6.000 lei la 30.000 lei pentru partea civilă B. V. și de la suma de 3.000 lei la 15.000 lei pentru partea civilă B. V.
Asiguratorul S.";A. Ț.S. a fost obligat să răspundă pentru repararea pagubei cauzate prin faptele deduse judecății, în limita și în condițiile contractului de asigurare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
A fost obligat inculpatul U. I. G. la plata sumelor de câte 416,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial în favoarea părților civile B. V. și B. V.
A fost obligat inculpatul și partea civilă M. D. la plata a câte 20 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, în apel, în favoarea statului.
Cheltuielile judiciare în apelului părților civile B. V. și B. V. au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în motivarea apelului, părțile civile B. V. și B. V. au reiterat starea de fapt reținută de prima instanță, apreciind că statuarea instanței de fond referitoare la culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului soldat cu vătămarea acestora este corectă. În același timp, apelanții au relevat că despăgubirile materiale acordate sunt mult prea mici, în raport de materialul probator administrat (declarațiile martorilor Conț L. și P. V.).
Pe de altă parte, s-a menționat faptul că, în raport de consecințele nefaste ale evenimentului rutier în care au fost implicate părțile civile, suma totală de 9.000 lei nu este justificată din punct de vedere moral, suferința „imensă și nelimitată"; a părților civile neputând fi cuantificată în bani.
În context, apelanții au arătat că prima instanță nu a avut în vedere gravitatea leziunilor suferite în urma accidentului, materializată în perioada de spitalizare, suferințele fizice cauzate și în faptul că viața părții civile B. V. a fost pusă în primejdie; că deși o restabilire a situației anterioare nu este posibilă, despăgubirile civile sunt necesare pentru a anihila, în măsura posibilului, consecințele grave ale faptei inculpatului și că, majorarea despăgubirilor se impune întrucât acestea conferă apelanților o ușurare a imensei suferințe încercate.
Și prin apelul declarat de inculpat, hotărârea primei instanțe a fost criticată tot sub aspectul modului de soluționare a laturii civile.
Sub un prim aspect, inculpatul a apreciat că despăgubirile civile acordate cu titlul de daune morale celor trei părți vătămate sunt prea mari, solicitând reducerea acestora la jumătate.
Pe de altă parte, inculpatul-apelant a relevat că a fost obligat la plata sumei de
3.000 lei, cu titlul de despăgubiri civile materiale, reprezentând contravaloarea autoturismului părții vătămate M. D., pornindu-se de la premisa că aceasta a achiziționat autovehiculul cu suma de 3.400 lei - mașina fiind avariată în proporție de
90% - instanța de fond omițând faptul că, de la momentul achiziționării și până la cel al accidentului valoarea autoturismului s-a redus la 1.500 lei.
În fine, inculpatul a contestat nivelul rentei viagere, în cuantum de 648 lei/lună, acordat părții civile B. V., arătând că, în raport de veniturile ce le realiza partea civilă anterior accidentului, de 842 lei /lună, de reducerea capacității de muncă a acesteia cu
77%, dar și de pensia de invaliditate ce a obținut-o victima ulterior accidentului, de 317 lei lunar, se impunea a se stabili o rentă lunară de doar 331 lei/lună.
Hotărârea primei instanțe a fost apelată și de către partea civilă M. D., în afara termenului prevăzut de lege, solicitând repunerea în termenul de apel, cu motivarea cănu a promovat calea de atac în termen de 10 zile de la pronunțare din motive temeinice, ce nu îi sunt imputabile.
În concret, partea civilă a relevat că s-a prezentat la sediul J. B. în vederea comunicării dispozitivului hotărârii în cauză; că i s-a precizat că s-a amânat pronunțarea hotărârii; că a revenit la sediul instanței pentru a afla soluția; că, de această dată i s-a spus să plece acasă pentru că i se va comunica hotărârea, dar că acest lucru nu s-a mai întâmplat și că, ulterior, a fost citat de instanța de control judiciar, în apelul inculpatului.
Ca urmare, partea civilă M. D. a solicitat repunerea în termenul de apel, iar pe fondul cauzei a cerut admiterea apelului său, cu consecința majorării despăgubirilor acordate.
În motivarea apelului s-a precizat că nivelul despăgubirilor stabilite de prima instanță pentru daunele materiale și morale este mult prea mic în raport cu suferința, cu traumele psihice suportate, dar și cu împrejurarea că, în urma accidentului, capacitatea de muncă a părții civile a scăzut astfel încât neacordarea pensiei de întreținere este nejustificată. De altfel, s-a arătat că respingerea acestei solicitări nici nu este motivată corespunzător.
Ulterior, pentru termenul de judecată din data de (...), partea civilă a depus la dosarul cauzei o „precizare de acțiune";, cu valențe de completare a motivelor de apel, prin care s-a reiterat starea de fapt privind modalitatea în care această parte a aflat despre hotărârea pronunțată în cauză, precizându-se că apelantul a luat la cunoștință despre sentință abia când a fost citat la instanța de apel (f.73).
Pe de altă parte s-a relevat că pentru termenul din data de (...) apelantul s-a aflat în imposibilitate de mișcare, astfel încât nu și-a putut angaja apărător - așa cum rezultă din adeverința medicală depusă la dosar - declarând însă apel la data de (...), ocazie cu care a solicitat și repunerea în termenul de apel, potrivit dispozițiilor art.364
C.proc.pen..
Prin același script, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, în parte, în latura civilă, cu consecința majorării daunelor morale la suma de 100.000 Euro, cu motivarea că, suma acordată cu acest titlu în prima instanță (6.000 lei) este insuficientă, aceasta nereprezentând o echitabilă despăgubire pentru prejudiciul moral suferit.
În vederea soluționării cererii de repunere în termenul de apel, tribunalul a încuviințat probațiunea solicitată, procedând la audierea martorilor B. V. și M. Ana (f.75,76).
În urma administrării probatoriului solicitat, analizând declarația de apel a părții civile M. D. prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a conchis că cererea de repunere în termenul de apel a fost neîntemeiată, astfel încât, apelul declarat în cauză a fost tardiv.
În sensul celor de mai sus pledează argumentele ce se vor prezenta în cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art.364 C.proc.pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începutul executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Din examinarea lucrărilor cauzei a rezultat că, deși cea de-a doua condiție cuprinsă în dispozițiile legale citate este îndeplinită, în sensul că, în speță, nu a început executarea pedepsei sau a despăgubirilor civile, partea vătămată apelantă nu a făcut dovada existenței cauzei temeinice de împiedicare, care să fi determinat întârzierea în promovarea căii de atac. D., din probele administrate în apel a rezultat că partea civilă M. D. a luat la cunoștință despre soluția adoptată de prima instanță în interiorul termenului de apel, că aceasta avea posibilitatea declarării apelului în acest termen șică, în ciuda acestui fapt, calea de atac a fost promovată - în mod nejustificat - cu mare întârziere.
Astfel, din încheierea de ședință din data de (...), dată la care s-a dezbătut cauza pe fond, rezultă că partea civilă M. D. a fost prezentă în instanță, formulând concluzii de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Instanța de judecată a amânat succesiv pronunțarea hotărârii la 17, 24 și respectiv 30 decembrie 2009, dată la care s-a pronunțat.
În primele zile ale lunii ianuarie 2010, partea civilă M. D. a aflat soluția pronunțată în cauză, în urma convorbirii telefonice purtate cu părțile civile B. V. și B. V., astfel cum rezultă chiar din memoriul adresat de cel în cauză M. J. și L. cetățenești (f.47 dos.apel).
Ca urmare, la data de (...), în interiorul celor 10 zile reprezentând termenul de apel, partea civilă s-a deplasat la registratura instanței de fond, ocazie cu care i s-a comunicat verbal soluția adoptată în cauză, împrejurare relevată atât în cuprinsul memoriului mai sus menționat, cât și în declarațiile martorilor audiați în cauză la solicitarea părții civile, respectiv B. V. și M. Ana (f.75 și 76 dos.apel).
Astfel, din declarația martorului B. V. rezultă că la data mai sus menționată, a transportat-o pe partea vătămată la sediul judecătoriei și că, în momentul în care a revenit la instanță, aceasta și-a manifestat nemulțumirea în legătură cu cuantumul despăgubirilor civile la care fusese obligat inculpatul (f.75).
Pe de altă parte, din declarația martorei M. Ana - soția părții civile apelante - care și-a însoțit soțul la sediul instanței, rezultă că registratorul le-a comunicat verbal soluția adoptată în cauză, aflând astfel că inculpatul fusese obligat la plata sumei de
9.000 lei cu titlu de despăgubiri civile; că partea vătămată a solicitat comunicarea în scris a dispozitivului hotărârii dar că aceasta nu a fost de acord cu plata taxei de timbru ce i-a fost solicitată pentru a obține o copie după hotărâre și că, în perioada următoare
„s-a dus pe la televiziuni";, pentru a relata cele întâmplate. E. evident deci, faptul că dacă ulterior acestui moment partea civilă a „. pe la televiziuni locale, avea și posibilitatea de a se deplasa la sediul instanței pentru a depune declarația de apel sau, cel puțin, de a transmite prin poștă apelul.
Ulterior, partea civilă M. D. s-a prezentat în fața instanței de apel, la termenul din data de (...), invocând doar faptul că procedura de citare în apel, în ceea ce îl privește, a fost greșit realizată, citația fiind transmisă la o adresă greșită (f.15 dos.apel).
În fine, la data de (...), partea civilă a transmis, prin poștă, prin apărătorul ales, declarația de apel, act ce a fost înregistrat la instanța de fond la data de (...) (f.24,25 do.apel).
În motivarea cererii de repunere în termenul de apel, partea civilă a invocat - prin scriptul intitulat „precizare de acțiune"; (f.73) - faptul că în perioada 3 - (...) s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a promova calea de atac, deoarece a fost bolnav, sens în care a depus la dosarul cauzei adeverința medicală din data de (...), eliberată de C. M. I. C. (f.63).
Chiar dacă, în această modalitate, s-ar încerca acreditarea ideii că partea civilă a aflat soluția instanței de fond abia la data de (...) - fapt infirmat însă chiar prin probațiunea încuviințată la cererea sa - este de observat că actul medical invocat nu face dovada existenței unei cauze temeinice de împiedicare în promovarea apelului nici în raport de această dată.
Sub un prim aspect, este de observat faptul că, la data de (...), partea civilă s-a deplasat din localitatea de domiciliu în centrul de comună în vederea obținerii adeverinței medicale, astfel încât nu s-a aflat în imposibilitate de mișcare. Așa fiind, cel în cauză avea posibilitatea de a se deplasa și la instanța de fond pentru depunerea apelului sau la o unitate poștală pentru expedierea acestuia.
Mai mult decât atât însă, deși avea recomandarea medicală de repaus la pat, în perioada 3- (...), la data de (...), apelantul s-a deplasat în capitală, la sediul M. J. și L. C., ocazie cu care a depus memoriul înregistrat sub nr. 24013/(...) (f.47).
În consecință, este mai mult decât evident că întârzierea în promovarea apelului nu a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, partea civilă preferând să se adreseze unor instituții care nu aveau competența de a soluționa nemulțumirea sa legată de modul de soluționare a cauzei penale (televiziunile locale, Ministerul Justiției și L. C.).
Ca urmare, în baza dispozițiilor art.379 pct.1 lit.a C.proc.pen., apelul declarat în cauză de partea civilă M. D. a fost respins ca tardiv.
Pe de altă parte, apelul declarat de inculpatul U. I. G. a fost neîntemeiat, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen. a fost respins ca atare.
Criticile formulate de inculpat, referitoare la nivelul exagerat al daunelor morale acordate și solicitările sale de înjumătățire a sumelor la care a fost obligat cu acest titlu, sunt neîntemeiate pentru considerentele ce se vor prezenta la momentul analizei apelului părților civile B. V. și B. V.
Totodată, tribunalul nu a putute însuși nici aprecierile ce privesc nivelul prea ridicat al daunelor materiale acordate părții civile M. D., dar nici cele referitoare la necesitatea reducerii cuantumului rentei lunare stabilite în favoarea părții civile B. V.
Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de (...) între Mazzolini Remus Livio și M. D. rezultă că acesta din urmă a achiziționat autoturismul marca Fiat Uno 55s, cu prețul de 3.400 lei RON (f.89 dos.urm.penală).
Evenimentul rutier produs de inculpat a avut loc la data de (...), respectiv la mai puțin de patru luni de la momentul cumpărării autoturismului și s-a soldat cu distrugerea, în proporție de 90%, a autovehiculului în cauză, astfel cum este menționat în cuprinsul procesului-verbal de verificare tehnică auto depus la dosarul de urmărire penală (f.84).
În raport de aceste date, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță a fost corect stabilit, avându-se în vedere și ușoara diminuare a valorii bunului în discuție, ținând seama de intervalul de timp scurs între cele două momente. Astfel, dacă s-ar fi efectuat doar o raportare strictă a procentului de distrugere la valoarea de cumpărare, nivelul dezdăunării materiale ar fi fost egal cu suma de 3.060 lei.
Oricum, susținerea inculpatului potrivit căreia valoarea autoturismului în cauză ar fi scăzut la mai puțin de jumătate din valoarea de cumpărare, respectiv la 1.500 lei, este lipsită de suport.
Pe de altă parte, analiza datelor referitoare la partea civilă B. V. a relevat faptul că prima instanță a stabilit în mod corect renta lunară în favoarea acesteia, în funcție de veniturile ce le realiza cel în cauză anterior accidentului soldat cu vătămarea sa, de reducerea capacității de muncă, de 77%, procent apropiat celui ce reprezintă pierderea totală a acesteia și de drepturile stabilite prin decizia privind reducerea capacității de muncă.
În fine, apelurile părților civile B. V. și B. V. sunt întemeiate doar în partea referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță.
Cu toate că părțile civile au criticat hotărârea atacată și sub aspectul daunelor materiale stabilite prin sentință, aserțiunile privitoare la acestea nu sunt fondate.
Instanța de apel a reexaminat probațiunea administrată în prima instanță în scopul dovedirii pretențiilor civile cu titlu de daune materiale - probațiune invocată în motivele de apel în scopul dobândirii unor despăgubiri civile mai mari - constatând însă că prima instanță și-a fundamentat soluția tocmai pe depozițiile martorilor Conț L. și P. V., sumele acordate cu titlu de despăgubiri civile fiind în concordanță cu probele cauzei.
Astfel, din declarația martorului P. V. a rezultat doar faptul că părțile civile au cheltuit sume importante de bani pe perioada spitalizării, cunoscând - din spusele părților - faptul că acestea au apelat și la împrumuturi, fără să poată indica însă detalii referitoare la sumele de bani cheltuite sau la cele împrumutate în scopul menționat (f.155 dos.de fond).
Pe de altă parte, martora Conț L. a relevat aceleași împrejurări, fără să poată indica un cuantum al sumelor de bani cheltuite de cele două părți vătămate pe perioadaspitalizării, precizând doar sumele de 500 lei (pentru partea civilă B. V.), reprezentând supraalimentația pe perioada internării (250 lei) și respectiv cheltuieli efectuate cu medicația și întreținerea sa (250 lei), precum și 50 lei (pentru partea civilă B. V.), reprezentând costul supraalimentației pe perioada spitalizării (f.156 dos.de fond).
În ceea ce privește însă daunele morale acordate celor două părți vătămate, tribunalul a constatat că nivelul acestora nu este în măsură să realizeze o compensare echitabilă în raport de consecințele grave ale accidentului suferit.
Criteriile avute în vedere de prima instanță la stabilirea despăgubirilor civile cu titlu de daune morale sunt corecte însă acestora nu li s-a acordat eficiența ce o impuneau aceste criterii.
La stabilirea cuantumului daunelor morale se impune a se avea în vedere suferința fizică resimțită de partea vătămată, concretizată în numărul zilelor de îngrijiri medicale și în faptul că aceasta a fost spitalizată.
În același sens însă este de evaluat și trauma psihică suportată de persoana în cauză, traumă reliefată de consecințele evenimentului cauzator de prejudicii, pe termen scurt și pe termen lung.
În concret, partea vătămată B. V. a suferit leziuni corporale traumatice care i-au pus în primejdie viața, necesitând un număr apreciabil de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (105-110 zile) și internarea sa, leziunile sechelare prezentate de cel în cauză constituind infirmitate fizică posttraumatică, determinând pierderea capacității de muncă încadrabilă în gradul II de invaliditate (f.250-252 dos.fond).
Prin completarea la raportul de expertiză medico-legală s-a stabilit că partea vătămată a suferit o reducere a capacității de muncă cu 77% (f.287) fapt ce echivalează practic cu pierderea capacității de muncă la o vârstă la care (45 ani), în condiții normale , o persoană se află în plină putere de muncă.
În mod corelativ, din actul medico-legal întocmit părții vătămate B. V. a rezultat că aceasta a suferit leziuni corporale traumatice producătoare de suferințe fizice și morale (fractură radius distal dr. fractură cominutivă deschisă cap ulnar etc. - f.30 dos. urm.penală), care au reclamat internarea acesteia și care au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale (55-56 zile).
În raport de toate aceste elemente tribunalul apreciază că, fără a se putea realiza o cuantificare exactă a suferinței victimelor accidentului, se impune a se dispune majorarea daunelor morale acordate în vederea compensării echitabile a consecințelor grave și ireversibile suportate de părțile civile.
Ca urmare, în baza dispozițiilor art.379 pct.2 lit. aC.proc.pen., apelul părților civile B. V. și B. V. a fost admis, hotărârea atacată a fost desființată în parte, în latura civilă, referitor la cuantumul daunelor morale acordate și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite s-a majorat cuantumul daunelor morale acordate părților civile apelante, de la suma de 6.000 lei la 30.000 lei pentru partea civilă B. V. și de la 3.000 lei la
15.000 lei pentru partea civilă B. V.
În acest context este de menționat că asiguratorul de răspundere civilă S. Ț. S. a fost obligat să răspundă pentru repararea pagubei cauzate prin faptele deduse judecății în limita și în condițiile contractului de asigurare.
Potrivit dispozițiilor art.371 alin.2 C.proc.pen., tribunalul a examinat întreaga cauză sub toate aspectele de drept și de fapt, constatând însă că nu există și alte temeiuri pentru desființarea hotărârii atacate. În consecință, celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost menținute.
Împotriva acestei decizii și, implicit împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs părțile civile M. D., B. V. și B. V.
Partea civilă M. D. a criticat decizia T.ui ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună trimiterea cauzei spre judecarea apelului său la Tribunalul Bistrița Năsăud.
În motivarea apelului susnumitul recurent a arătat că a dovedit existența cazului temeinic de împiedecare în declararea apelului în termenul legal de 10 zile, respectiv căîn data de 0(...), când s-a deplasat la sediul J. Judecătoria Beclean, a fost informat de către funcționarii de la registratură cu privire la conținutul dispozitivului, că i se va comunica sentința la domiciliu și că ulterior poate exercita calea de atac.
Părțile civile B. V. și B. V. au criticat soluțiile atacate ca fiind netemeince sub aspectul soluționării laturii civile, solicitând casarea acestora și pronunțarea unei noi decizii prin care să se dispună admiterea în totalitate a acțiunii civile formulate de susnumiții.
În motivarea recursului părțile civile menționate au arătat că în cauză s-a probat că inculpatului îi revine culpa exclusivă în cauzarea evenimentului rutier și, implicit, a leziunilor suferite de aceștia, că au probat în totalitate cuantumul daunelor materiale solicitate, invocând în acest sens declarațiile martorilor Conț L. și P. V., că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt insuficiente pentru a acoperi prejudiciul nepatrimonial suferit, invocând în acest sens suferințele fizice suportate, perioada de spitalizare, urmările cauzate în plan personal constând în vătămarea gravă a sănătății, iar în ceea ce o privește pe partea civilă B. V. scăderea capacității de muncă cu 77%.
Procedând la soluționarea recursurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Instanta de fond a efectuat o cercetare judecătorească extrem de laborioasă, administrând în mod direct și nemijlocit probe noi și procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Fără a relua argumentația extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate si însușita de către tribunal ca atare, argumentație pe care Curtea și-o însușește totodată în întregime (in acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat in sensul ca poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare - Helle impotriva Finlandei), se impune a fi subliniat ca pe baza acestei stari de fapt s-a stabilit o incadrare juridica legale infractiunii comise de inculpat, iar sanctiunea penală a fost judicios individualizată in raport de cerintele art. 72
C.
În ceea ce privește criticile recurenților B. V. și B. V., Curtea reține că sunt nefondate.
Astfel, referitor la capătul de cerere privind daunele materiale, susnumiții recurenți au probat în parte sumele solicitate cu acest titlu, în limita sumelor acordate de instanța de fond. În acest sens, martorul P. V. (f. 155 dos. fond) oferă informații cu titlu general (respectiv, că știu de la părțile vătămate că acestea au suportat cheltuieli în sume mari de bani în unitățile spitalicești, cu medicamentele și deplasările și că aceștia au apelat la împrumuturi), fără însă a putea da informații cu privire la cuantumul acestor cheltuieli și împrumuturi și nici cu privire la destinația sumelor cheltuite ori luate cu titlu de împrumut. Mai mult, martora Conț L. (f. 156 dos.fond), a făcut referire preponderent la cheltuielile suportate personal de aceasta, cheltuieli consistente, care nu au fost recuperate de la susnumitele victime pentru ca astfel să greveze patrimoniul acestora. Singurele informații oferite de martora menționată sunt cele privind cheltuirea sumei totale de 500 lei de către partea vătămată B. V. constând în 250 lei chletuieli cu supraalimentația, câte 25 lei/zi și 250 lei cheltuieli legate de medicamente și întreținere (pampers) pe durata pe durata celor 10 zile de spitalizare, precum și cheltuirea sumei de 50 lei de către partea vătămată B. V. pe durata celor 2 zile de spitalizare.
R. la cuantumul daunelor morale, așa cum se arată și în practica constantă a instanței supreme „stabilirea cuantumului daunelor morale presupune o apreciere, în raport de criterii precum consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i- a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Curtea reține că, fără putință de tăgadă, celor două părți civile li s-au cauzat prejudicii morale însemnate generate de suferințele fizice, durata de spitalizare șistresul generat de o astfel de situație, precum și de scăderea capacității de muncă într- o proporție ridicată în ceea ce-l privește pe partea civilă B. V., însă tribunalul a avut în vedere toate criteriile menționate mai sus și cuantificat corect întinderea prejudiciului nepatrimonial cauzat fiecăruia dintre cele două părți civile menționate, majorând consistent daunele morale acordate fiecăruia, astfel că sumele de 30.000 lei pentru partea civilă B. V. și 15.000 lei pentru partea civilă B. V. sunt în măsură să acopere prejudiciile morale invocate.
În ceea ce privește recursul părții civile M. D., Curtea concluzionează că în mod corect i s-a respins apelul ca fiind tardiv.
Curtea observă că potrivit art. 363 al.1 C.proc.pen. termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.Totodată, textul al. 3 al aceluiași articol precizează că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare
Pe de altă parte, dispozițiile art. 364 al. 1 C.proc.pen., referindu-se la repunerea în termenul de apel statuează că apelul declarat după expirarea termenului prevazut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost facută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
În cauză, partea civilă M. D. a fost prezent la dezbaterea cauzei la instanța de fond la termenul din (...) astfel că pentru acesta termenul de declarare a apelului a început să curgă de la pronunțarea hotărârii.
În mod corect instanța de apel a conchis că situația invocată de recurent, respectiv faptul că ar fi fost informat de către funcționrii instituției că i se va comunica sentința, nu constituie o cauză temeinică de împiedecare a declarării apelului deoarece susnumitul nu poate invoca propria culpă în nedeclararea căii de atac în termenul prevăzut de lege.
Dispozițiile art. 364 al. 1 C.proc.pen. ca obiect un drept procedural, care trebuie exercitat, sub sancțiunea decăderii, într-un anumit termen.
Pe de altă parte, sancțiunea decăderii devine inoperantă dacă împrejurarea care justifică repunerea în termen este obiectivă, mai presus de voința părții, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de aceasta. Prin lege nu sunt arătate aceste împrejurări, însă ele se analizează în raport cu diligența de care trebuia să dea dovadă cel interesat.
Faptul că recurentului i s-ar fi spus că i se va comunica sentința nu constituie o împrejurarea obiectivă, mai presus de voința sa, un obstacol ce nu putea fi prevăzut și depășit atâta timp cât acesta a luat la cunoștință de conținutul soluției înăuntrul termenului de apel, iar modalitatea de exercitarea căilor de atac este dată de lege (a cărei necunoaștere nu o poate invoca recurentul).
De altfel, părților le incumbă o obligație de diligență față de propria cauză, obligație care a fost recunoscută și de practica C. E. (Hotararea CEDO Ponomaryov vs. Ucraina).
Așa fiind, Curtea concluzionează că soluțiile atacate sunt legale și temeinice, urmând a fi menținute ca atare, iar în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de părtile vătămate B. V., B. V. și M. D., împotriva deciziei penale nr. 94/A din 6 octombrie 2010 a T.ui B. N.
Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea părților vătămate recurente să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de părtile vătămate B. V., B. V., ambii domiciliați in B., A. Z., nr. 2, bl.2, sc.3, ap.20, jud. B. N. și partea vătămată M. D., domiciliată în comuna C. S., nr. 6A, jud. B. N., împotriva deciziei penale nr. 94/A din 6 octombrie 2010 a T.ui B. N.
Obligă pe părțile vătămate recurente să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER C. I. L. H. I. M. L. S.c.o.,semenază președinte complet Dact.L.H./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond.M.V.
Jud.apel.M.V.Lazăr și A.D.Petrișor
| ← Decizia penală nr. 277/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 930/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
