Sentința penală nr. 101/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

SENTINȚA PENALĂ NR. 101/2011

Ședința publică din 15 septembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. G.- judecător GREFIER : M. N.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror D. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.

S-a luat spre examinare plângerea formulată de petentul C. A. I. împotriva dispoziției din data de (...) de neîncepere a urmăririi penale adoptate în dosarul nr. 240/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. față de făptuitorul M. M. și a rezoluției din (...) dată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. în dosar nr. 551/II/2/2011.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea plângerii.

Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, cu consecința trimiterii dosarului la parchet, în vederea continuării cercetărilor penale față de făptuitor în dosarul nr. 871/P/2002.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii formulată de petent ca fiind nefondată, în temeiul art. 2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală, cu consecința menținerii soluției procurorului ca fiind legală și temeinică.

C U R T EA :

Prin plângerea înregistrată sub dosar nr.(...) al Curții de A. C. petentul C. A. I. a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să admită plângerea împotriva rezoluției din 9 iunie 2011 dată în dosar nr.551/II/2/2011 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.

În motivarea plângerii petentul a arătat că rezoluția adoptată în cauză prin care se respinge plângerea formulată de acesta nu indică motivele pentru care se respinge această plângere, ci doar mai multe dosare în care petentul a formulat plângeri penale împotriva făptuitorului M. M..

Petentul a mai arătat că a formulat plângere penală împotriva făptuitorului M. M. pe motivul că acesta în calitate de polițist nu a instrumentat în mod corect dosarul penal privind pe inculpatul M. I. F., care ulterior a fost repartizat unui alt polițist, care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. I. F. și care ulterior a fost condamnat definitiv pentru infracțiunile comise de acesta.

Analizând plângerea formulată de petent Curtea reține următoarele: Petentul C. A. I. a depus la data de 4 martie 2011 un memoriu la Ministerul Administrației și Internelor împotriva mai multor persoane, printre care și comisarul șef de poliție M. M. din cadrul P. municipiului G. pe motiv că în dosarul penal nr.871/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla pe care făptuitorul l-a avut spre soluționare, nu a efectuat cercetări în modcorespunzător.

În baza acestui memoriu s-a format dosarul nr.48/P/2011 al DNA -

Serviciul Teritorial C. în care prin O. din 11 mai 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M. I. F., G. O. C., M. M. și S. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție și abuz și s-a disjuns cauza cu declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. cu privire la făptuitorul M. M. comisar șef de poliție în cadrul P. municipiului G. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prev. de art.246 și art.264 C.p.

Prin rezoluția din 17 mai 2011 dată în dosar nr.240/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la făptuitor, cu motivarea că pentru aceleași fapte s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluții anterioare și că nu au apărut elemente noi care să justifice infirmarea acestora.

Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția din 9 iunie 2011 dată în dosar nr.551/II/2/2011 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.

Petentul a formulat plângere împotriva celor două rezoluții, așa cum s-a arătat mai sus.

Plângerea formulată de petent este neîntemeiată pentru următoarelemotive:

Petentul C. A. susține că ofițerul de poliție M. M. ar fi instrumentat în mod abuziv și părtinitor anumite dosare penale în perioada 2002 - 2006 dosare în care acesta avea calitate de parte vătămată, printre care și dosarul nr.871/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, însă soluțiile propuse de către făptuitor au fost conformate de către procurorul care a supravegheat urmărirea penală, iar plângerile formulate de petent împotriva acestor soluții au fost respinse de către instanțele de judecată.

Pe de altă parte petentul a formulat plângeri similare pentru aceleași fapte și împotriva aceleiași persoane, care au făcut obiectul dosarelor nr.339/P/2010 și nr.122/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., soluționate prin rezoluțiile din 14 ianuarie 2011 și 10 martie 2011 prin neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul M. M. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art.246 și arr.264 C.p.

Având în vedere că petentul a formulat anterior plângeri împotriva rezoluțiilor adoptate de procuror prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la făptuitorul M. M., plângeri care nu au fost infirmate până în prezent și că prezenta plângere se referă la aceleași fapte și același făptuitor, așa cum s-a arătat în detaliu mai sus, împrejurare care rezultă din dosarele atașate plângerii și solicitate Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., care au stat la analiza plângerii formulate de petent, motive pentru care în baza art.2781 alin.8 lit.a C.p.p. plângerea formulată de petentul C. A. I. împotriva dispoziției din data de (...) de neîncepere a urmăririi penale adoptată în dosarul nr. 240/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. față de făptuitorul M. M. și a rezoluției din (...) dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. în dosar nr. 551/II/2/2011 urmează să fie respinsă ca nefondată.

În baza art.192 alin.2 C.p.p. petentul urmează să plătească suma de

400 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 278/1 alin.8 lit.a C.pr.pen. respinge plângerea formulată de petentul C. A. I., domiciliat în F. G. nr.98 jud. C., împotriva dispoziției din data de (...) de neîncepere a urmăririi penale adoptate în dosarul nr. 240/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. față de făptuitorul M. M. și a rezoluției din (...) dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. în dosar nr. 551/II/2/2011.

Obligă pe petent la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 400 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2011.

PREȘEDINTE GREFIER V. G. M. N.

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 101/2011, Curtea de Apel Cluj