Decizia penală nr. 524/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.524/R/2011
Ședința din 07 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: M. B.
D. P. GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul P. B. D. împotriva sentinței penale nr.79 din (...), pronunțată de Judecătoria
Zalău în dosar nr.(...), trimis in judecată pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; furt calificat prev. de art. 208 alin.
1, art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2
Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Chilea M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul P. B. D. și partea civilă C. C. V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere circumstanțele atenuante care pot fi reținute în favoarea acestuia. Solicită a se reține că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, a colaborat cu organele de cercetare penală, este tânăr, are doar 26 de ani, prejudiciul a fost parțial recuperat, apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise și a persoanei inculpatului, care este recidivist.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Zalău prin sentința penală nr.79 din (...), în baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.g) Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, a condamnat pe inculpatul P. B. D., fiul lui D. și M., născut la data de (...), în localitatea Z., jud.S., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în comuna B., sat S., nr.24, jud.S., CNP
1. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.g) Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal,a condamnat pe inculpatul P. B. D. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, a condamnat pe inculpatul P. B. D. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoarepentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a) Cod penal s-a constatat că infracțiunile sunt săvârșite în forma concursului real de infracțiuni
S-a constatat revocat prin sentința penală nr.37/(...) a J. Z., beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.136/(...) a J. Șimleu-Silvaniei în privința restului de pedeapsă rămas neexecutat de 411 zile.
S-a constatat că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr.37/(...) a J. Z. și infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar sunt concurente și au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de restul de pedeapsă de 411 zile rămas neexecutat în urma liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.136/(...) a J. Șimleu-Silvaniei.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă din sentința penală nr.37/(...) a J. Z., s-au repus pedepsele componente în individualitatea lor: 411 zile (rest neexecutat) și 1 an închisoare și, în baza art.36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, le contopește cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare, iar pedeapsa rezultantă o sporește cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de (...) la (...).
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. C. V., cu domiciliul în comuna B., nr.4, jud.S. și obligă pe inculpatul P. B. D. la plata sumei de 1.500 lei în favoarea părții civile, reprezentând prejudiciu nerecuperat.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul P. B. D. la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare cătrestat, din care suma de 200 lei va fi avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, av.P.a Aurel.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul nr.(...) din data de (...) al P.ui de pe lângă
Judecătoria Zalău a fost trimis în judecată inculpatul P. B. D. pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal constând în aceea că că pe timp de noapte a sustras două telefoane mobile părții vătămate C. C. după care a pătruns pe timp de noapte, fără drept, în curtea casei locuinței părții vătămate C. C. și a luat un motofierăstrău pe care și l-a însușit pe nedrept.
Cauza a fost înregistrată pe rolul J. Z. la data de (...), sub nr.(...). Prin sentința penală nr.145/(...) a J. Z., în baza baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.g) Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal l, inculpatul P. B. D. a fost condamnat la 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.g) Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) și art.33 lit.a) Cod penal, același inculpat a fost condamnat de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.192 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) și art.33 lit.a) Cod penal, același inculpat a fost condamnat de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.
S-a constatat revocat prin sentința penală nr.37/(...) a J. Z. beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin S. penală nr.136/(...) a J. Șimleu-Silvaniei în privința restului de pedeapsă rămas neexecutat de 411 zile.
S-a constatat că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr.37/(...) a J. Z. și infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar sunt concurente și au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de restul de pedeapsă de 411 zile rămas neexecutat în urma liberării condiționate executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.136/(...) a J. Șimleu-Silvaniei.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă din sentința penală nr.37/(...) a J. Z., s-au repus pedepsele componente în individualitatea lor: 411 zile
(rest neexecutat) și 1 an închisoare și, în baza art.36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, s-au contopit cu pedepsele aplicate prin S. penală 145/(...), de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare și 1 an închisoare, iar pedeapsa rezultantă s-a sporit cu 6 luni, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 din Codul penal
În baza art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de (...) la (...).
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. C. V., cu domiciliul în comuna B., nr.4, jud.S. și a fost obligat inculpatul P. B. D. la plata sumei de 1.500 lei în favoarea părții civile, reprezentând prejudiciu nerecuperat.
În baza art.118 alin.1 lit.e) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul P. B. D. a sumei de 550 lei, dobândite prin săvârșirea infracțiunii.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul P. B. D. la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei a fost avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, av.P.a Aurel.
Prin decizia penală nr.96/(...), Tribunalul Sălaj, a admis apelul formulat de P. de pe lângă judecătoria Z. împotriva sentinței penale
145/(...) și, desființând sentința penală apelată, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Judecătoria Zalău, fiind înregistrată la data de (...), sub nr.(...) și totodată T. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În pronunțarea deciziei penale menționate, T. a arătat că prima instanță a reținut corect starea de fapt dar sentința nr. 145/(...) este nelegală și netemeinică deoarece în mod eronat l-a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, corect fiind, în opinia T.ui ca inculpatul să fie condamnat în temeiul art 192 alin. 2 deoarece a săvârșit fapta pe timp de noapte.
Procedând la rejudecarea cauzei, potrivit dispozițiilor instanței de apel, în fapt, instanța a reținut că la data de (...), în jurul orei 23.00, inculpatul P. B. D. s-a deplasat la localul public aparținând de S. COM AMY S. situat în localitatea B., unde a întâlnit-o pe partea vătămată C. C. V. și, după ce s-a așezat la masa la care acesta era așezat, au consumat împreună băuturi alcoolice până în jurul orei 02.00, când localul s-a închis. Partea vătămată avea parcat autoturismul proprietatea sa, lângă localul public, astfel că la plecare aceasta l-a invitat pe inculpat să-l însoțească până la trecerea de nivel peste calea ferată, cunoscând că acesta intenționează să se deplaseze în localitatea S., unde are locuința de domiciliu. Așa fiind, cei doi s-au deplasat până la trecerea de nivel peste calea ferată, după care inculpatul a coborât din autoturism, moment în care, profitând de neatenția părții vătămate aflată sub influența băuturilor alcoolice, a luat două telefoane mobile, puse de partea vătămată între scaunele din față ale autoturismului, însușindu-le. Inculpatul s-a deplasat pe jos până în localitatea S., iar când a ajuns în fața locuinței părții vătămate aflată chiar la intrarea în localitate, fiind prima casă pe partea dreaptă și văzând lumina aprinsă afară, a pătruns pe poarta deschisă în curtea locuinței acesteia, după care a bătut în geam, strigând-o totodată pe martora C. C., soția părții vătămate, care, auzindu-l, a ieșit afară. În momentul în care martora a ieșit afară, a întrebat speriată ce s-a întâmplat, la care inculpatul i-a răspuns că soțul acesteia este în stare de ebrietate și se află în localitatea B., de unde intenționează să vină cu autoturismul și după ce au purtat discuții câteva minute, timp în care au fumat câte o țigară, martora s-a dus laculcare fără să stingă becul care ilumina curtea, iar inculpatul a ieșit din curte. După o perioadă de timp, inculpatul a pătruns din nou în curtea locuinței și, văzând într-o magazie, la lumina proiectată de becul de afară, un motofierăstrău marca Stihl, l-a luat, însușindu-l.
Situația de fapt reținută de instanță a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile învinuitului, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorei C. C., declarațiile martorului asistent Barou I., declarațiile martorului Ș. V., proces-verbal de cercetare la fața locului, dovada de ridicare-predare a unei cartele telefonice (f.36), factura fiscală
(f.35), fișa cazier (f.10-11).
În drept, fapta inculpatului P. B. D. care, în data de (...), pe timp de noapte, a sustras două telefoane mobile aparținând părții vătămate C. C., în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, art.209 alin.1 lit.g) Cod penal.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g) Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere disp.art.72 alin.1 și art.52 Cod penal
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, motivat prin faptul că a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie și pe timp de noapte.
Instanța a avut totodată în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana inculpatului, care este în vârstă de 26 de ani, cu studii primare, fără ocupație sau loc de muncă și cunoscut cu numeroase antecedente penale. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine sinceră, dar ulterior s-a sustras de la judecată.
Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special, de 3 ani închisoare. Instanța apreciază că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
În drept, fapta inculpatului P. B. D. care, în data de (...), pe timp de noapte, a sustras un motofierăstrău aparținând părții vătămate C. C., în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, art.209 alin.1 lit.g) Cod penal
Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g) Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere disp.art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, motivat prin faptul că a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie și pe timp de noapte.
Instanța a avut totodată în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana inculpatului, care este în vârstă de 26 de ani, cu studii primare, fără ocupație sau loc de muncă și cunoscut cu numeroase antecedente penale. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut io atitudine sinceră, dar ulterior s-a sustras de la judecată.
Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special, de 3 ani închisoare. Instanța a apreciat că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
În drept, fapta inculpatului P. B. D. de a pătrunde, fără drept, în data de (...), în curtea locuinței părții vătămate C. C., pe timp de noapte, fără a avea consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art.192 alin.2 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de pătrundere fără drept în curtea locuinței părții vătămate. M. consumării infracțiunii este marcat de pătrunderea fără drept a inculpatului în curtea locuinței părții vătămate, fără consimțământul acesteia. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin încălcarea libertății părții vătămate privind locuința acestora, iar legătura de cauzalitate dintre acțiunea ilegală de pătrundere și urmarea imediată rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul P. B. D. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor acesteia, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că a pătruns în curtea locuinței părții vătămate, fără consimțământul acesteia.
Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită pe timp de noapte
Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța va avea în vedere disp.art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, motivat prin faptul că a săvârșit infracțiunea după ce anterior mai fusese condamnat pentru mai multe infracțiuni de furt calificat, violare de domiciliu și tâlhărie, în stare derecidivă postcondamnatorie, ceea ce denotă perseverență infracțională și o periculozitate sporită.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 2 iunie 1983, este în vârstă de 26 de ani, cu studii minime, fără ocupație și loc de muncă și recidivist postcondamnatoriu.
De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a cooperat cu organele judiciare, dar, ulterior, s-a sustras de la judecată.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special, de 3 ani, va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52
Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
În baza art. 33 lit. a) Cod penal instanța a constatat că infracțiunile sunt săvârșite în forma concursului real de infracțiuni
De asemenea instanța a constatat revocat prin S. penală nr.37/(...) a J. Z. beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.136/(...) a J. Șimleu-Silvaniei în privința restului de pedeapsă rămas neexecutat de 411 zile.
Instanța a constatat că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr.37/(...) a J. Z. și infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar sunt concurente și au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de restul de pedeapsă de 411 zile rămas neexecutat în urma liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.136/(...) a J. Șimleu-Silvaniei.
Instanța a descontopit pedeapsa rezultantă din sentința penală nr.37/(...) a J. Z., va repune pedepsele componente în individualitatea lor: 411 zile (rest neexecutat) și 1 an închisoare și, în baza art.36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, le va contopi cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare, iar pedeapsa rezultantă o va spori cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea E. a Drepturilor Omului (cauza S. și Pîrcălab c.României și Hirst c.Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art.20 alin.2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpatul P. B. D. a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și b). Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat va fi interzis inculpatului pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c.Marii Britanii, prin care Curtea E. a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art.3 Protocolul 1 din Convenție, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și e) Cod penal. Instanța a reținut că deși inculpatul a săvârșit fapta ca urmare a nerespectării unor dispoziții legale, nu se impune interzicerea dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal, inculpatul nefiind nedemn în exercitarea acestuia.
În baza art.36 alin.3 Cod penal, instanța a dedus din durata pedepsei aplicate partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de
(...) la (...).
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. C. V., cu domiciliul în comuna B., nr.4, jud.S. și a obligat pe inculpatul P. B. D. la plata sumei de 1.500 lei în favoarea părții civile, reprezentând prejudiciu nerecuperat.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat pe inculpatul P. B. D. la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei va fi avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorul din oficiu, av.P.a Aurel.
S. J. Z. a fost atacată cu recurs de către inculpatul P. B. D.
Inculpatul a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză și prin recunoașterea de circumstanțe atenuante reducerea sancțiunii aplicate de către instanța inferioară.
Curtea examinând recursul promovat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Verificând modul în care instanța de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată recurentului P. B. D., constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.
Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curscelor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.
Curtea consideră că pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de recurent, concretizată prin modul în care acesta a acționat, prin comiterea unor acțiuni de sustragere în dauna unor persoane fizice într-o perioadă scurtă de timp august și septembrie 2007, 2 acte materiale de furt calificat realizate pe timp de noapte, prin pătrunderea fără drept în curtea și locuința părților vătămate, cu prejudicii importante cauzate victimelor, nerecuperate, și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurentului, cât și profilul socio-moral și de personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, este negativă.
Față de modul concret de săvârșire a faptelor, cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptei sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia. Din fișa de cazier judiciar depusă la fila
11 din dosar, rezultă că până în prezent recurentul a suferit 7 condamnări pentru infracțiuni similare (violare de domiciliu și furt calificat), ceea ce dovedește perseverența infracțională deosebită a acestuia în comiterea de fapte îndreptate împotriva patrimoniului, condiții în care nu există nici un temei obiectiv pentru a se recunoaște circumstanțe atenuante în favoarea sa.
Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptelor comise, consecințele acestora, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.3859 pct.14 C.pr.pen. În raport cu cele menționate, sentința instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele și verificându-se hotărârea atacată, instanța nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art.3859 alin.3 C.proc.pen. Așa fiind, pentru motivele ce preced, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., inculpatul va plăti statului 400 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorar apărător oficiu. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. B. D., fiul lui D. și M., născut la 2 iunie 1984 împotriva sentinței penale 79 din 23 februarie 2011 a J. Z.. Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. 200 lei onorar pentru apărător din oficiu ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă inculpatul să achite statului 400 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorar apărător oficiu. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI GREFIER V. G. M. B. D. P. D. S. Red.PD/CA 3 ex. - (...) Jud.fond.R. R.
← Decizia penală nr. 908/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 45/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|