Decizia penală nr. 530/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.530/R/2011
Ședința publică din 07 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. G. judecător JUDECĂTORI : M. B.
D. P. GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. D. împotriva încheierii penale nr.37/CC din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ B.-N., asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Felecan Oltița, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că-și menține recursul declarat împotriva încheierii pronunțate de T. B.-N. și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, respingerea propunerii P.ui de prelungire a măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. P. a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive trebuie să subziste temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și să existe temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului, ori, în speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite. Cu privire la art.143 C., având în vedere declarațiile martorilor, nu este fondată reținerea acestui text de lege. E. vorba de declarațiile unor vecini ai inculpatului din care rezultă că între recurent și mama acestuia au existat neînțelegeri și stări conflictuale în privința banilor, dar nu că inculpatul a săvârșit fapta care i se reține în sarcină. Măsura arestării preventive a fost dispusă în baza art.148 lit.a și f C. Prima condiție cerută de „. a art.148 C. este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă fiind peste 4 ani închisoare, dar pericolul pentru ordinea publică nu a fost dovedit pentru a justifica privarea de libertate a inculpatului. R. la art.148 lit.a C. s-a considerat că este incident, pentru că inculpatul a fost depistat în vamă. Acesta a recunoscut existența altercației și acealovitură aplicată victimei, fiind depistat în vamă când a dorit să plece la muncă în străinătate. Nu a avut cunoștință de mandatul de arestare, motiv pentru care nu a considerat că se sustrage de la urmărirea penală. P. toate aceste motive, solicită respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de libertate. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că în mod corect instanța de fond a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, acesta fiind recidivist.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate pentru că nu este vinovat. E. adevărat că a mai comis un omor în urmă cu 10 ani, dar nu este adevărat ceea ce se reține că ar fi ucis-o pe mama lui. A recunoscut că i-a aplicat o lovitură, dar aceasta era în viață când a plecat și nici nu a știut că a decedat până nu a fost arestat.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că T. B.-N. prin încheiere apenală nr.37/CC din 1 aprilie 2011, a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, ca fiind întemeiată și în consecință, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B. D. V., fiul lui N. și Ana, născut la data de (...) în loc. Ibănești, jud. Mureș, studii 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în comuna M. nr. 22 jud. B. N., recidivist, CNP - 1., în prezent deținut în Arestul IPJ B. N., pe timp de 30 de zile începând
cu data de 7 aprilie 2011 ora 12,oo și până la 6 mai 20 11 ora 12,oo.
S-a stabilit onorariu avocat din oficiu de 100 lei pentru av.
F.oaia A., care se va suporta din fondurile M.ui Justiției și Libertăților
Cetățenești.
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Față de inculpatul B. D. V. s-a început urmărirea penală la 27 mai 2010 pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prev.de art.174 alin.1 Cod penal rap.la art.175 alin.1 lit.";c";, art.176 alin.1 lit.";c"; Cod penal cu aplic.art. 37 lit.";a"; Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 22/(...) și-a ucis mama prin sugrumare (după ce anterior fusese condamnat și executase o pedeapsă cu închisoarea pentru o altă infracțiune de omor), în baza probelor administrate în cauză (procesul-verbal de sesizare, procesul- verbal de constatare la fața locului,act medico-legal, declarațiile martorilor) apreciindu-se că nu există vreun dubiu cu privire la împrejurarea că autor al infracțiunii este inculpatul B. D. V., astfel că, la 28 mai 2010 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta.
Prin încheierea penală nr. 29/CC/2010 pronunțată de T. B.-N. în dosarul penal nr.(...) s-a dispus arestarea inculpatului pentru 30 de zile începând cu data și ora punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
S-a apreciat că sunt întrunite cerințele prev.de art. 143
Cod procedură penală și că sub aspectul vinovăției sunt relevante declarațiile martorilor B. E., M. G. E. și L. I. T., s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 148 alin.1 lit.";a"; și „g"; Cod procedură penală, deoarece inculpatul s-a sustras urmăririi penale și a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mari de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura violentă și gravitatea faptei, modul în care se presupune că s-a comis fapta și antecedentele penale ale inculpatului (condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de omor prin sentința penală nr.124/(...) a T.ui Maramureș).
La 10 martie 2011 prin încheierea dată în dosarul penal nr.(...) s-a constatat îndeplinită procedura prev.de art.150 alin.2 Cod procedură penală rap.la art. 152 Cod procedură penală.
Constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B. D. V. subzistă și există probe
și indicii temeinice privind comiterea de către acesta a faptelor pentru care s-a luat măsura preventivă, fiind întrunite cumulativ condițiile prev.de art.143 Cod procedură penală și aplicabile prevederile art.148 alin.1 lit.";f"; Cod procedură penală, în ceea ce privește cuantumul pedepsei pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, instanța a apreciat totodată, că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care este relevat de natura și gravitatea faptei și persoana inculpatului (condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni de omor).
Pe de altă parte, în cauză urmărirea penală nu s-a finalizat din motive obiective, impunându-se administrarea în cauză și a altor probe (probe testimoniale, expertiză psihiatrică a inculpatului).
P. aceste considerente, s-a apreciat că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive este întemeiată, aceasta fiind admisă, în temeiul dispozițiilor art.155 și urm. Cod procedură penală și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive cu privire la inculpatul B. D. V. cu încă 30 de zile începând cu 7 aprilie 2011, ora 12,00 și până la 6 mai 2011, ora 12,00.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor fi suportate de către stat.
Împotriva încheierii instanței de fond a declarat recurs inculpatul B. D. V. solicitând casarea hotărârii tribunalului și rejudecând, să se respingă prelungirea arestării preventive, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate, iar în subsidiar înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, pentru infractiunile de omor calificat și deosebit de grav prev.de art. 174 al.1, art. 175 al.1 lit.c și art. 176 al.1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina sa că în seara zilei de 2. mai
2010 și-a ucis mama, prin sugrumare.
Prin încheierea penală nr. 29 din 11 iunie 2010 a T.ui B. N., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. D. V. pe 30 de zile, apreciindu-se ca îndeplinite cerințele art.143 și 148 lit.a și f C.
În prezenta cauză, P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului pentru efectuarea următoarelor acte de urmărire penală: audierea tuturor persoanelor care au cunoștință de comiterea faptei, efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice a inculpatului, obligatorie în cauză conform art.117 Cpp., prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
În urma verificării dosarului de anchetă, Curtea reține că întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, conform actelor depuse, nefiind realizată prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, în mod judicios prima instanță a constatat că subzistă în continuare temeiurile arestării preventive vizate de art. 148 lit.a și f Cod proc.pen.
Potrivit art.155 alin.1 C.arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Verificând conținutul actelor și lucrărilor dosarului, atât instanța de fond cât și Curtea constată că în privința recurentului sunt întrunite simultan și condițiile prev.de art.136 și 143 C.raportat la art.148 lit.a și f C., astfel că față de conținutul art.155 și 159 C. Tribunalul Bistrița Năsăud a pronunțat o soluție corectă fiind justificată și judicioasă cererea de prelungire a arestării preventive.
Temeiul arestării recurentului a fost art.148 lit.a și f C.
Potrivit art.148 lit.a și f Cod proc.pen. Cod de procedură penală, una din condițiile arestării este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Inculpatul a intenționat să se sustragă urmăririi penale, după comiterea faptei nefiind de găsit, acesta fiinddepistat la 9 martie 2011 la vama P., încercând să părăsească Romania,fiind astfel incident cazul de arestare vizat de art. 148 lit. a Cpp.
Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social.
Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, crează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
Ori, exigențele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale părților.
De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorului de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea și după caz, menținerea sau prelungirea măsurilor preventive.
Calea de atac exercitată de inculpat, vizând prelungirea duratei arestului preventiv, nu este fondată, din moment ce prima instanță a subliniat justificat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive subzistă în continuare. Sub acest aspect, este de observat că fapta imputată inculpatului, astfel cum a fost descrisă prin cererea de prelungire a măsurii arestării, ca și succesiunea actelor procedurale îndeplinite până în prezent impun, în mod evident, prelungirea arestului, pentru a putea fi asigurată ascultarea inculpatului oricând, audieri de martori, efectuarea de acte medico- legale, completări la acestea, precum și în vederea îndeplinirii de alte eventuale acte procesuale față de el.
Prelungirea arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul nu a fost clar stabilită, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar și indubitabil vinovăția și implicarea recurentului în fapta pentru care este cercetat.
Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse și, astfel, există posibilitatea ca inculpatul să influențeze administrarea lor.
E. de remarcat că aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică are în vedere și modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul acesteia precum și reacția generată în rândul societății civile de faptul că împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează eficient.
Față de toate acestea, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Inculpatul recurent nu a recunoscut comiterea faptelor, probele
și indiciile temeinice rezultând din propria sa depoziție, coroborată cu concluziile preliminarii ale actelor medico-legale.
Stabilirea vinovăției recurentului urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată înfaza urmăririi penale, pune însă în evidență până în acest moment existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 C., care justifică luarea și prelungirea arestării preventive față de acesta (cazul Fox, Campbell și Hartley vs.Uk).
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția P. Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului și prelungirea acesteia fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând
„suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat
, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până în prezent.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, prelungirea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august
1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din
7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru prelungirea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis fapta, impune în sensul art.5 paragraf
1 lit.c din Convenția europeana, ca fapta invocată să poată fi, în mod rezonabil, încadrată într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar.
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitateamăsurii arestării și ulterior prelungirea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
În speță sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și
148 lit a și f C., Tribunalul Bistrița Năsăud apreciind corect asupra necesității prelungirii stării de arest a acestuia.
Potrivit art.148 lit. a și f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunile săvârșite, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infractiunile imputate recurentului se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
R. la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul recurentului presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs
Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Prelungirea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Așa fiind, motivul de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatului, va fi respins ca nefondat.
La acest moment procesual, curtea apreciază că față de natura infracțiunii presupus a fi comisă de inculpat, ținând cont de rezonanța ei în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică prelungirea arestării preventive, neexistând motive de revocare sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
În consecință, față de lipsa raportului de expertiză medico- legală psihiatrică a inculpatului, de necesitatea audierii a mai mulți martori cu privire la condițiile survenirii decesului victimei , de împrejurarea că nu s-a terminat faza urmăririi penale și întocmirearechizitoriului, se impune prelungirea arestării preventive a inculpatului.
P. motivele ce preced, curtea apreciind că sunt întrunite concomitent condițiile art.136, 143 și 148 lit a și.f C., raportat la art.155 și 159 C., stabilește că soluția primei instanțe este legală și temeinică urmând a fi menținută, motiv pentru care recursul inculpatului se va respinge ca nefondat, conform art.38515 pct.1 lit.b C. Văzând disp.art.192 alin.2 C. inculpatul va plăti statului 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu. P. ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII D I S P U N E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. D. V., fiul lui N. si Ana, nasc.la 26 august 1970, aflat in Arestul IPJ B. N., împotriva încheierii penale nr. 37/CC din 1 aprilie 2011 a T.ui B. N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatul B. D. V. să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, V. G. M. B., D. P. D. S. Red.DP/GF (...) 5 ex. Jud.fd.B. D.
← Decizia penală nr. 16/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1862/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|