Decizia penală nr. 563/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a7
DECIZIA PENALĂ NR. 563/R/2011
Ședința publică din data de 12 aprilie 2011
I. constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A., judecător
JUDECĂTORI : L. H.
: I. M. GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C., împotriva încheierii penale din data de 29 martie 2011 pronunțată în dosar nr.(...) al T. C., privind pe inculpații B. T. și F. F., având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. T. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av.Todea Călin, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul F. F. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av.Neamț P. Mihai, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P.ui, solicită admiterea recursului, casarea încheierii T. C. și rejudecând cauza, să se dispună menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților. A. încheierea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică deoarece subzistă în mod incontestabil, disp.art.143 C. cât și disp.art.148 lit.f C. În mod corect a constatat prima instanță că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate. E. probelor dovedesc vinovăția inculpaților raportat la infracțiunile reținute în sarcina lor, la atitudinea pe care aceștia au înțeles să o adopte, existând temerea că lăsați în libertate, inculpații vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului. S. că din modalitatea în care s-au făcut audieri în cauză rezultă temerea asupra persoanelor audiate. Tocmai datorită acestei temeri, se poate susține că rezonanța fapte nu s-a stins până în prezent astfel că o altă măsură nu ar fi în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal. Menționează că între intervalul în care prima instanță a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive și termenul de azi, s- a judecat un alt recurs declarat de inculpați împotriva dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive iar Curtea de A. C. a respins aceste recursuri apreciind că măsura arestării este temeinică și legală.
Apărătorul inculpatului B. T., solicită respingerea recursului cu consecința menținerii ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond. Î.- adevăr între timp Curtea de A. C. s-a mai pronunțat într-o cauză respingând recursul inculpaților însă, trebuie avut în vedere că instanța de controlanalizează hotărârea raportat la momentul la care instanța de fond s-a pronunțat pe măsura arestului preventive, deci sunt momente diferite. Pe de altă parte, nu a contestat că nu ar exista indicii temeinice că s-ar fi săvârșit anumite fapte prevăzute de legea penală. Consideră că nu mai subzistă un pericol pentru ordinea publică care să justifice menținerea măsurii arestului preventive. Ceea ce s-a invocat în sensul că ședințele s-au desfășurat cu o anumită greutate, că unii martori încercau o anumită temere, nu sunt reale aceste aspecte. I., a constatat că în ceea ce-l privește pe inculpat, nu există nici un alt temei pentru a considera că odată pus în libertate ar putea să împiedice buna desfășurare a procesului penal. I., la fiecare martor și parte vătămată, a pus în discuție dacă mai simte o apăsare sau nu iar răspunsul a fost în sens negativ. În cauză au fost audiați martorii esențiali și părțile vătămate și cu ocazia audierii lor s-a putut constata că nu a existat nici un impediment din partea inculpatului sau prin intermediari că s-ar fi încercat influențarea lor. Conform practicii C., s-a subliniat că odată ce măsura arestului durează de o perioadă îndelungată, în mod obligatoriu, pericolul pentru ordinea publică se diminuează, nu rămâne neschimbat. La modul real, pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat în mod considerabil. Nu se mai poate admite că nu s-au schimbat temeiurile arestării. Este suficientă chiar și această constatare, respectiv că trebuie ținut cont de diminuarea pericolului pentru ordinea publică. S-a subliniat de C. că instanța trebuie să ia în calcul și alte măsuri preventive. La acest moment, se poate afirma că se poate lua o altă măsură. I. de fond a încercat să facă o demonstrație asupra necesității înlocuirii măsurii arestului pentru că a abordat fiecare situație. Nu există nici cea mai mică temere că odată pus în libertate, inculpatul nu s-ar prezenta la instanță sau că nu ar contribui la buna desfășurare a procesului penal. Inculpatul dorește să participle activ la acest process și să-și formuleze apărarea. I. de fond a analizat și celelalte situații și a constatat că nu mai există argumente obiective care să justifice această măsură. I. de fond s-a orientat foarte bine și a apreciat că măsura înlocuirii măsurii arestului preventive este oportună. În cauză, mai există și alți inculpați care sunt cercetați în stare de libertate. I. a încercat să facă o diferență între inculpați, însă, consideră că această diferențiere s-a bazat pe aparențe și nu pe motive reale. Este pe deplin legală măsura înlocuirii arestării preventive și nu este acceptabil ca această măsură să prejudece fondul cauzei atât în ceea ce privește pedeapsa ce urmează a fi aplicată cât și cu privire la modul la care este interpretată apărarea inculpaților pentru că se creează impresia că există o altă unitate de măsură pentru a aprecia vinovăția inculpaților. P. toate acestea, solicită respingerea recursului.
Apărătorul inculpatului F. F., arată că a încercat să ajungă la concluzia la care instanța de fond a ajuns, respectiv a se face o aplicabilitate reală a principiilor enunțate atât în practica internă cât și practica C. cu referire la rațiunea măsurii preventive. I. a observat că măsura preventivă este o garanție procesuală. I. a avut o conduită în spiritul recomandărilor C. de a se preocupa de oportunitatea și momentul în care se poate aprecia asupra unei alte măsuri neprivative de libertate. S. caracterul nefondat al recursului parchetului iar criticile le consideră abstracte. Solicită a se observa că nu a fost susținut vreun temei de nelegalitate, sens în care instanța de control ar trebui să se preocupe de temeinicia acestei soluții. Instanțele de fond au o mai mare simțire a cauzei de fond în a analiza prin prisma procedurilor judiciare situația fiecărui inculpat în parte. I. de fond a făcut o analiză amomentului ales pentru a pune în discuția părților necesitatea înlocuirii a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În această analiză, instanța a pornit de la disp.art.136 C. și a observat temeinic că acea periculozitate abstractă generată de natura faptei, în condiția lipsei oricărui alt element nou care să reactiveze periculozitatea concretă, nu mai este un motiv suficient a susține o măsură preventivă. I. de fond a observat că parcusul cercetării judecătorești a fost unul plin în ceea ce ține de audieri de părți. D. art.143 C., subzistă în cauză, în ceea ce ține de art.148 C., nu se mai poate vorbi despre o periculozitate concretă ci de una abstractă. I. s-a preocupat de a verifica cele patru situații pe care C. le-a sugerat și anume prezentarea la proces, al riscului de împiedicare a procesului, comiterea de noi infracțiuni și tulburarea ordinii publice. I. a constatat că în momentul în care nu se optează pentru o revocare a măsurii ci pentru o înlocuire, riscul neprezentării procesuale ar fi sancționat printr-o posibilă revocare a măsurii neprivative și ca atare acest risc ar fi inhibat de existența unei alte măsuri alternative. După doi ani de detenție, riscul de săvârșire de noi infracțiuni nu poate fi acceptat nici măcar teoretic. Nu se poate accepta că audierea părților în condiția lipsei oricărei probe sau indicii de influențare sau de tensionare nu poate fi imputată inculpatului. P. la acest moment nu a existat nici o situație care să fie imputată celorlalți trei inculpați și care să atragă revocarea deci se poate spune că la fel cum ceilalți inculpați și-au asumat obligațiile impuse, același lucru vor face și inculpații B. și F.. I. a făcut aprecieri cu privire la ordinea publică și a observat că trecerea a peste doi ani este de natură să asigure o satisfacție echitabilă opiniei publice. I. a analizat oportunitatea momentului procesual. S-a mai administrat încă 11 probe testimoniale și probe cu înscrisuri, probe care ar justifica alegerea unei alte măsuri. Probele testimoniale au venit în clarificarea unor aspecte care țin de latura obiectivă a infracțiunilor imputate și în clarificarea față de urmărirea penală. Aceste probe sunt de natură a genera anumite schimbări în ceea ce privește modul de săvârșire a infracțiunii cât și periculozitatea unei lăsări în libertate. În motivele de recurs invocate s-a apreciat ca fiind elemente apte a susține că temeiul de la art.148 lit.f C.pr.,pen. este de actualitate, ca fiind modul de săvârșire a faptei, o presiune afirmată în abstract fără a indica o persoana care ar fi făcut o astfel de afirmație și acest interval scurt de la încheierea anterioară. I. a făcut vorbire despre caracterul personal al măsurii preventive și necesitatea aprecierii prin prisma circumstanțelor personale. Inculpatul este singurul întreținător de familie și are trei copii minori. Se poate concluziona că măsura arestării a depășit o durată rezonabilă. P. toate acestea, solicită respingerea recursului apreciind că măsura arestării preventive este nelegală și neîntemeiată.
Inculpatul B. T., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului cu consecința înlocuirii măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Își ia angajamentul să respecte toate obligațiile impuse de instanță.
Inculpatul F. F., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său. Arată că se obligă să respecte toate obligațiile impuse de instanță.
C U R T E A :
Prin încheierea penală pronunțată la 29 martie 2011 de Tribunalul Cluj s-a dispus, în temeiul art. 300/2 rap. la art. 1. alin. 2 C., cu aplicarea art.
149 alin. 1 și art. 145 C., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților B. T. și F. F., cu măsura obligației de a nu părăsi de reședință, municipiul Dej, jud. C., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, municipiul Dej, jud. C., fără încuviințarea instanței, cu excepția chemărilor în fața organului judiciar și a chemărilor de către organul de poliție desemnat cu supravegherea respectării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură prevăzută de art. 145 C.
În baza art. 145 alin. 1 ind. 1 C., s-a impus inculpaților B. T. și F. F. respectarea următoarelor obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
- să se prezinte la P. Dej și la I.- B. C.-N., organe de poliție desemnate cu supravegherea respectării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 145 alin. 1 ind. 2 C., s-a impus inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să nu se apropie de părțile și persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, de coinculpații S. O. A., M. M. și G. C., de martorii care au fost audiați în faza de urmărire penală în prezenta cauză și să nu comunice cu aceste persoane în mod direct sau indirect și să nu se afle în locuința persoanelor vătămate.
S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 145 alin. 2 ind.2
C., cu privire la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor și a măsurilor impuse de instanță sau de organele de poliție desemnate cu supravegherea pe durata acestei măsuri preventive.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin încheierea penală nr.28/C/2009 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. s-a dispus arestarea preventivă în temeiul art.1491 C. raportat art.148 alin.1 lit.b,e și f C. arestarea preventivă a inculpaților : G. C., F. F., M. M., B. T. și S. O. A. pentru o câte o durată de 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă pe numele acestora cu nr. 26/(...), nr.27/(...), 28/(...), 29/(...) și nr. 30/(...), reținându-se în esență, sub aspectul stării de fapt că inculpații au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. Măsura arestării preventive a inculpaților G. C., F. F., M. M., B. T. și S. O. A. a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.38/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...), nr.50/C/(...), nr.55/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) toate ale T. C. iar temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor promovate. Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. cu nr.42D/P/2008 din data de 21 iulie 2009 și înregistrat la data de 21 iulie 2009 pe rolul T. C. sub nr.(...),s-a dispus trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiv a inculpaților B. T., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a și art.37 lit.a C.pen; F. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215 al.1 și 3 C., cu aplic. art.33 lit.a C.; M. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a C.; G. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a C. și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art.264 C. spre competentă soluționare acestei instanțe. Alături de cei patru inculpați, a mai fost trimis în judecată și inculpatul S. O. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215al.1 și 3 C., cu aplicarea art.33 lit.a C. Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că începând cu anul 2006, cei cinci inculpați au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. În plus, inculpații S. O. A. și F. F. au indus-o în eroare pe partea vătămată P. A. D. cu ocazia încheierii unui contract, deposedând-o în acest fel de o garsonieră și cauzându-i un prejudiciu de 50.000 lei. Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 21 iulie 2009, fiind înregistrat sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 18 august 2009. Prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. în temeiul art.160 C. raportat la art.3001 alin.3 C. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : G. C., F. F., M. M., B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora. Prin încheierile penale fără număr din data de 08 septembrie 2009, 02 noiembrie 2009, 30 noiembrie 2009, 23 decembrie 2009, 21 ianuarie 2010, 17 februarie 2010, 17 martie 2010, 20 aprilie 2010, 15 iunie 2010, (...), (...), (...), (...), (...) și respectiv (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T. C. în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : F. F. și B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora. Potrivit dispozițiilor art.3002 din Codul de procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi caresă justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002 C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive. Potrivit dispozițiilor art.143 C. coroborat cu art.148 alin.1 C. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a constatat că deși subzistă indiciile temeinice că aceștia s-ar putea face vinovați de infracțiunile care le sunt reținute în sarcină, totuși, față de stadiul în care se află în prezent cercetarea judecătorească, măsura arestului preventiv a atins punctul critic dincolo de care durata măsurii preventive nu mai poate fi apreciată ca fiind rezonabilă. P. a aprecia în acest sens, tribunalul s-a raportat, pe de o parte, la practica instanței de contencios european de la S. cu referire la durata măsurii arestului preventiv, iar, pe de altă parte, la oportunitatea menținerii prevenției prin prisma scopului măsurilor preventive, instituit de art. 136 C. Sub primul aspect, s-a reținut că simpla persistență a presupunerii rezonabile că inculpații ar fi comis faptele pentru care au fost arestați preventiv, la un anumit moment al procedurii judiciare, nu mai este suficientă, în lipsa și a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real mai puternic, care prevalează față de regula generală a cercetării în stare de libertate (cauza W c. Elveției, cauza Stasaitis c. Lituania, cauza Tiron c. România). A precizat tribunalul că este incontestabil că la momentul arestării și ulterior, pe parcursul verificărilor periodice ale prevenției, într-adevăr, lăsarea inculpaților în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol caracterizat prin prisma elementelor reținute în acest sens, la momentul respectiv. În prezent însă, când cercetarea judecătorească a fost declanșată, fiind audiați inculpații, părțile vătămate și martorii esențiali cu privire la actele materiale reținute în sarcina inculpaților, dar și martorii cei mai importanți care în faza de urmărire penală au furnizat date de natură a contura activitatea grupului infracțional, s-a constatat că nu mai există riscul ca mersul procedurii să mai fie influențat în vreun fel de atitudinea inculpaților, astfel că arestarea preventivă nu se mai legitimează, cu aceeași evidență ca la momentul inițial. De altfel, tribunalul a mai constatat că în pofida diligențelor depuse de instanță pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, tocmai prin menținerea în stare de arest preventiv a acestor inculpați, care după toate aparențele aveau cel mai mare ascendent asupra martorilor, probele testimoniale au fost administrate cu aceeași dificultate, sens în care menținerea prevenției apare lipsită de eficiență și din această perspectivă. În plus, instanța a constatat că, Curtea Europeană însăși a statuat în jurisprudența sa ( cauza Wemhoff c. Germaniei - din 27 iunie 1968) cu titlu de principiu general în această materie, că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind regula, iar persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis oinfracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și să găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție (cauza Khudoyorov c. R.iei, cauza Tarău c. României). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se mențină măsura arestării preventive a inculpaților. În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă și în prezent și impun în continuarea privarea de libertate. Recursul declarat în cauză este nefondat. În mod legal și temeinic tribunalul a statuat că după doi ani de la luarea măsurii, temeiurile arestării inculpaților F. F. și B. T. s-au schimbat, apreciind că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca măsura arestării preventive să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Este evident că la momentul luării măsurii preventive și pe parcursul verificării juridice, în perioada de doi ani, lăsarea celor doi inculpați în libertate a prezentat pericol concret pentru ordinea publică, iar motivele reținute de instanțe evidențiază acest aspect. La fel de adevărat că persistența motivelor plauzibile de a se bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, fiind necesară o analiză atentă a situației personale a inculpaților și existența unor motive noi pentru menținerea în detenție. Astfel, în cauză nu există nici un motiv acceptabil pentru a se refuza eliberarea inculpaților, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Riscul ca inculpații să nu se prezinte la proces este minim, câtă vreme instanța le-a impus obligațiile specifice a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate. Pe de altă parte, la dosar nu sunt date din care să rezulte existența unui risc de comitere a unor noi infracțiuni, de reluare a activității infracționale. Apoi, în condițiile în care în cauză s-au epuizat audierea martorilor principali sub aspectul laturii penale, iar cercetarea judecătorească este într- un stadiu avansat, se poate concluziona neexistența riscului de influențare a bunei desfășurări a procesului penal. În fine, după peste doi ani de la luarea măsurii preventive, riscul de tulburare a ordinii publice este minim, fiind greu de crezut că inculpații mai pot crea o tulburare la nivelul comunității locale încât să justifice menținerea măsurii. Or, este evident că menținerea măsurii este legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată. În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârii atacate. Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul P. de pe lângă Î.C.C.J.- DIICOT - S. T. C. ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 C., P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. Î.C.C.J.- DIICOT - S. T. C., împotriva încheierii penale fără nr. din 29 martie 2011 a T. C.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de câte 50 lei onorari parțiale pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2011 . PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, V. V. A. L. H. I. M. GREFIER, L. S. Red.V.V.A. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond:L.M.F.;
| ← Decizia penală nr. 1630/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 548/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
