Decizia penală nr. 587/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.587/R/2011
Ședința publică din 14 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I., judecător
JUDECĂTORI : M. B.
: V. G. GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Turda, împotriva sentinței penale nr.551 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei T., privind pe inculpatul B. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Leahu M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul P. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate
și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG
195/2002 la o pedeapsă în cuantum sporit. Hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, aceasta fiind insuficientă pentru atingerea scopului preventiv și inhibitor al pedepsei.
Inculpatul a condus autoturismul cu o alcoolemie de 1,70 g%o, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil și a acroșat o conductă de gaz, existând pericolul ca urmările faptei să fie mult mai grave. Prin urmare, solicită majorarea pedepsei aplicate.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. S-au avut în vedere criteriile prev.de art.72 C.pen., în mod corect s-a făcut aplicarea art.320/1 C.pr.pen. și s-au reținut circumstanțe atenuante, pedeapsa fiind just dozată. Inculpatul a încercat să evite o groapă și astfel a pierdut controlul autoturismului. Nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat comiterea faptei, a colaborat cu organele de anchetă, s-a prezentat în fața autorităților și ceea ce s-a întâmplat este un fapt izolat în viața sa, deoarece nu obișnuiește să consume alcool. Pedeapsa și modalitatea de executare sunt în măsură să asigure reeducarea inculpatului. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate și arată că a consumat băuturi alcoolice în week-end la diferite evenimente, fără să știe că în prima zi a săptămânii va mai avea alcool în sânge.
C U R T E A Prin Rechizitorul nr. 1943/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Turda a fost trimis în judecată inculpatul B. A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată.
S-au atașat dosarului de urmărire penală: procesul verbal de constatare a infracțiunii - f. 4, rezultatul de la aparatul ". printer"; - f. 5, buletin de examinare clinică - f. 6, cerere de analiză - f. 7, buletin de analiză toxicologică alcoolemie - f. 8, declarațiile învinuitului - f. 9, 10, declarațiile martorilor - f. 11,
12, fișă cazier judiciar - f. 13.
Prin sentința penală nr. 551/(...), pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr. (...), în baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod pen, 76 lit. d Cod pen. și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B. A. - fiul lui G. și Z., născut la data de (...) în T., jud. C., cetățean român, studii 11 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în com. M. V., sat C., nr. 93, jud. C., CNP: 1., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 Cod pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 Cod pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 6 luni calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 Cod pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu Tomșa Stoian Tudor. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: La data de (...), în jurul orelor 09,45, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice la restaurantul H. M. din comuna M. V., inculpatul B. A. s-a urcat la volanul autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare (...) pe care l-a condus pe DN 75 până la intersecția cu str. Reformată, iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 978 a pierdut controlul direcției, intrând în coliziune cu conducta de gaz metan și gardul imobilului menționat. La fața locului s-au deplasat organele de poliție și fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat un protocol de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la S. M. T., unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 5948IX/a/1807 din data de (...) emis de I. C.-N., a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,80 gr/mie, iar la proba a doua recoltată o îmbibație alcoolică de 1,70 gr/mie. A. fiind, inculpatul B. A. recunoaște că a urcat la volanul autoturismului după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice. În drept, fapta inculpatului B. A. care, la data de (...), în jurul orelor 09,45, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare (...), având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,70 gr/mie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către opersoană care are în sânge o îmbibație alcoolică de peste 80 mg/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, modificată. Ținând cont de caracterul penal al faptei comise, văzând si împrejurarea că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând comiterea faptei - aspect reținut ca circumstanță atenuantă judiciară - iar potrivit fișei de cazier nu figurează cu antecedente penale, instanța i-a aplicat acestuia o pedeapsă penală conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 Cod pen. Astfel, în baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. c, art. 76 lit. d Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 C.pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod pen. de la data rămânerii definitive a prezentei și până la finalizarea executării pedepsei. Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art. 81 Cod pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 6 luni calculat conform art. 82 Cod pen. În baza art. 71 alin. 5 Cod pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu Tomsa Stoian Tudor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Turda, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnareainculpatului pentru infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 la o pedeapsă în cuantum sporit. În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, aceasta fiind insuficientă pentru atingerea scopului preventiv și inhibitor al pedepsei. Inculpatul a condus autoturismul cu o alcoolemie de 1,70 gr. %o, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil și a acroșat o conductă de gaz, existând pericolul ca urmările faptei să fie mult mai grave. Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Turda a fost trimis în judecată inculpatul B. A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice, prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. S-a reținut că în data de (...), inculpatul a condus autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,70 gr.%0, împrejurări în care a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil acroșând o conductă de gaz. A. în fața instanței de judecată, după sesizarea acesteia prin rechizitoriul P., inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În consecință, instanța de fond a data eficiență dispozițiilor art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. și, de asemenea, raportat la atitudinea sinceră manifestată de inculpat, la împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, a reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante reglementate de dispozițiile art. 74 lit. a, c C.pen. Raportat la circumstanțele atenuante corect reținute în favoarea inculpatului cu consecințele prevăzute de art. 76 lit. d C.pen., și având în vedere și dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., dispoziții care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța de fond în mod corect i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare, pedeapsă ce nu se impune a fi majorată. Este incontestabil că inculpatul, conducând autoturismul cu o îmbibație alcoolică de 1,70 gr.%0 și intrând în coliziune cu gardul unui imobil și cu o conductă de gaz, a comis o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, existând de asemenea, pericolul ca urmările faptei să fie mult mai grave. În pofida acestor aspecte însă, nu se poate omite faptul că în favoarea inculpatului se justifică reținerea de circumstanțe atenuante și se impune ca instanța să acorde eficiență și dispozițiilor art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că soluția pronunțată este temeinică și legală atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare a acesteia, astfel că având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C.proc.pen., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 3 C.proc.pen., se va stabili onorariu avocațial, iar cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA TURDA împotriva sentinței penale nr. 551 din 20 decembrie 2010 a Judecătoriei T.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Cheltuielile judiciare avansate de stat in recurs rămân în sarcina acestuia. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. M. B. V. G. D. S. Red.MB/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: O.H.T.
← Decizia penală nr. 1593/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 14/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|