Decizia penală nr. 609/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a3
DECIZIA PENALĂ NR.609/R/2011
Ședința publică din 18 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. Ș. - judecător JUDECĂTORI : I. C. M.
: A. D. L. GREFIER : L. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul L. I., împotriva încheierii penale din 6 aprilie 2011, pronunțată în dosar nr. (...)0 al
T.ui S., prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, prev.și ped.de art. 20 rap.la art.174 alin.1
C.penal și violare de domiciliu, prev.și ped.de art.192 alin.1,2 C.penal, totul cu aplic.art.33 lit.a C.penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul L. I. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av. R. Cecilia, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că-și menține recursul declarat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se constate în principal, că măsura arestului este netemeinică și nelegală și în consecință a se dispune punerea inculpatului în libertate. Starea de arest este nelegală având în vedere că nu sunt întrunite condițiile art.148 lit.f C.pr.pen. Apreciază că în contextul în care inculpatul a fost provocat în a face faptele care i s-au reținut și raportat la faptul că după mai mult de 8 luni în care a stat în arest preventiv, pericolul social s-a diminuat. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Prin încheierea atacată recursul s-a referit și la cererea de liberare sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca inculpatul să poată beneficia de liberare sub control judiciar. C. reținute de către instanță sunt doar simple supoziții nesusținute de dovezi concrete. Instanța a apreciat că dacă inculpatul ar beneficia de liberare sub control judiciar ar exista posibilitatea de a lua legătura cu martorii. Mai mult, instanța a apreciat că inculpatul nu a nu a prezentat dovezi suficiente că lăsat în libertate ar împieta înfăptuirea justiției, ori, toate aceste nu au fost motivate în nici un fel de către instanță. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul P., apreciază nefondate susținerile apărării în ceea ceprivește măsura arestării preventive cât și în ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar. C. că încheierea instanței de fond este legală, întemeiată și respectă toate exigențele și prevederile legale ale Codului de procedură penală. Apreciază că temeiurile arestării nu s-au modificat. În ceea ce privește durata arestării, apreciază că în nici un caz nu se poate discuta de caracterul nerezonabil al acesteia raportat la fapta comisă, la complexitatea cauzei, la poziția inculpatului. Nu se poate imputa autorităților o tergiversare nejustificată a soluționării cauzei care să determine menținerea neîntemeiată a stării de arest a inculpatului. A. temeiniciei, cu certitudine, doar analizând fapta concretă, conduita acestuia și dificultățile pentru aflarea adevărului, consideră că toate argumentele avute în vedere de prima instanță sunt apte a fi însușite și de instanța de recurs solicitând a se constata că se impune menținerea măsurii arestării preventive. Cu privire la cererea de liberare sub control judiciar, este de aceeași opinie cu instanța de fond. S. puternice suspiciuni că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului dacă va fi lăsat în libertate. Pentru toate acestea, solicită respingerea recursului cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul L. I., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate.
C U R T E A
Prin încheierea penală f.nr. din 6 aprilie 2011 a T.ui S., în baza art.3002 și 160 lit.b Cod procedură penală s-a menținut în continuare măsura arestării preventive luată față de inculpatul L. I. (fiul lui I. și Ana, născut la data de (...) în C.-N., jud.C., domiciliat în Dragu, nr.177/B, Jud.S., CNP 1.) prin încheierea penală nr.35/C/2010 a T.ui S.. A fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost trimis în judecată inculpatul L. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și violare de domiciliu, prevăzute și pedepsite de art.20 Cod penal raportat la art.174 alin.1; art.192 alin.1 și 2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; reținându-se că inculpatul L. I. la data de (...), în jurul orelor 18,3o, s-a deplasat la locuința părții vătămate L. I., a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate și cu o coasă i-a aplicat acesteia două lovituri în zona gâtului și în zona pieptului după care a părăsit locul faptei. La acest termen procedându-se din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu disp.art.3002 Cod procedură penală raportat la art. 1. Cod procedură penală prima instanță a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere următoarele considerente: Temeiul arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr. 35/C din (...) a T.ui S. este cel prevăzut de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală respectiv că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat existența indiciilor temeinice ale comiterii faptei de către inculpat. Prin urmare a fost îndeplinită prima condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală ce a fost avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive. De asemenea, s-a constatat ca fiind îndeplinită și a doua condiție respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. A. pericol rezultă din natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, modalitatea, împrejurările comiterii ei precum și urmările produse. Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată s-a apreciat că prezintă o gravitate sporită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoana asupra căreia planează astfel de acuzații grave este judecată în stare de libertate. De asemenea, chiar și CEDO, în cauza Letellier contra Franței, a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acesta, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea preventivă. Față de cele arătate s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost temeinică și legală, iar temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate al inculpatului. În consecință în baza art.3002 Cod procedură penală raportat la art.1. Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului L. I. Cu privire la solicitarea inculpatului L. I. de a se lua față de el măsura preventivă de a nu părăsi țara, instanța trebuie să aibă în vedere atât datele referitoare la persoana inculpatului ci și datele referitoare la indiciile privind faptele comise, care reflectă pericolul pentru ordinea publică. În speță însă, s-a apreciat că nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara, așa cum acesta a solicitat, ci, dimpotrivă ,se impune menținerea măsurii arestării preventive, având în vedere gravitarea faptelor săvârșite de inculpat. Față de cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpat, s-a reținut că într-adevăr aceasta constituie o măsură alternativă arestării preventive, însă, dispozițiile art.1602 Cod procedură penală condiționează admiterea unei asemenea cereri de îndeplinirea cumulativă a unor condiții. Examinând aceste condiții prevăzute în alin.2, raportat la probele administrate în dosar, având în vedere că în cursul judecății o serie de martori audiați și-au schimbat declarațiile date în cursul urmăririi penale, instanța a apreciat că inculpatul lăsat în stare de libertate va putea încerca zădărnicirea aflării adevărului. De asemenea, acuzatul nu a prezentat suficiente garanții că lăsat în stare de libertate nu va fugi, nu va împiedica înfăptuirea justiției sau nu va tulbura ordinea publică. Pentru aceste considerente, având în vedere și cele expuse anterior, cu ocazia menținerii măsurii arestării preventive, pe cale de consecință, în baza art.160/8a Cod procedură penală, s-a respins cererea ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul L. I., criticând dispoziția de menținere a măsurii arestării preventive și solicitând casarea încheierii, cu consecința cercetării sale în stare de libertate. Analizând recursul declarat în cauză, Curtea reține următoarele: Față de inculpatul recurent s-a luat măsura arestării preventive la data de (...), ca și temei al arestări fiind reținută incidența prevederilor art.148 lit.f C.proc.pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de comiterea căreia este suspectat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani și existau probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În fapt, față de inculpat recurent s-a reținut existența indiciilor temeinice potrivit cărora la data de (...), în jurul orelor 18,30, pe fondul unui conflict mai vechi, susnumitul s-ar fi deplasat la locuința părții vătămate L. I., ar fi pătruns fără drept în curtea acestuia și i-ar fi aplicat cu o coasă două lovituri în zona gâtului și una în zona pieptului, după care ar fi plecat de la locul faptei. Măsura arestului preventiv a fost prelungită succesiv, iar după sesizarea instanței de judecată, procedându-se din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C.proc.pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind procesul-verbal de cercetare la fața locului (f.23-24), planșa fotografică cu aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la data de (...) (f.26-33), proces-verbal de examinare-constatare (f.34) procese-verbale de consemnare a declarațiilor martorilor D. A. L. A., L. A., L. V., L. T., B. N. (f.36- 44) proces-verbal de consemnare a declarației părții vătămate L. I. (f.45), concluzii provizorii ale medicului legist (f.49), raport de constatare medico- legală (f.50), declarația părții vătămate L. I. (f.51-53), declarațiile martorilor L. C. (f.54-55), L. T. (f.56-57), L. V. I. (f.58-59), L. A. (f.60-61), L. A. f.62-63, D. A. (f.64-65). Cât privește pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pentru a se constata existența acestei condiții cerute de textul art. 148 lit. f C.proc.pen., se pornește și de la pericol social al infracțiunii de a cărei comitere este bănuit inculpatul, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de liberate a acestuia ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent Având în vedere că inculpatul este judecat pentru fapte deosebit de grave de pericol și rezultat, aspru sancționate de legea penală, pericolul concret pentru ordinea publică apare cu puterea evidenței prin rezonanța acestei fapte constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre. Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției. Curtea reține că durata procedurii nu poate constitui temei pentru a justifica diluarea sau chiar dispariția pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului deoarece acest pericol nu poate fi disociat degravitatea faptelor și natura infracțiunilor comise. Totodată, pe fondul creșterii numărului infracțiunilor comise cu violență, acest gen de fapte nu-și pierd din actualitate cu atât mai mult cu faptele din cauză vizează, în special, valori sociale esențiale precum viața și inviolabilitatea domiciliului. Considerentele menținerii măsurii arestării preventive justifică implicit și respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar de către prima instanță. Așa fiind, Curtea concluzionează că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și nu au suferit modificări, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune în continuare privarea de liberate a inculpatului, motive pentru care astfel că în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar încheierea atacată se va menține în totalitate. Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial parțial. PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. I., aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 6 aprilie 2011 a T.ui S.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. Ș. I. C. M. A. D. L. Dact.A.D.L./Dact.H.C 4 ex./(...) Jud.fond.C. T. GREFIER L. STÂNGĂ
← Decizia penală nr. 1698/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 181/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|