Decizia penală nr. 940/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.940/R/2011
Ședința publică din 7 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : I. M., judecător
JUDECĂTORI : V. V. A.
: L. H.
G. : L. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către petenții Z. A., Z. O. V. și Z. M. Ana, împotriva sentinței penale nr.514/2011 pronunțată în dosar nr.(...) al J.ecătoriei B. M., având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului din data de (...) dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.7..
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa petenților Z. A., Z.
O. V. și Z. M. Ana și a făptuitorului M. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosarul cauzei s- a depus de către apărătorul ales al făptuitorului M. I., av. I. C., o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la urmă întrucât există posibilitatea să nu ajungă la prima oră deoarece se deplasează de la B.
Instanța, constată că la dosarul cauzei nu există delegație avocațială însă, în măsura în care d-na avocat va ajunge la cauză, aceasta va fi reluată.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P.ui, solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului cu consecința respingerii acestuia ca inadmisibil. Cu obligarea petenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă apărătorul ales al făptuitorului M. I., av. I. C., din cadrul Baroului B., care depune la dosar delegația avocațială solicitând să-i fie luate concluziile cu privire la recursul declarat în cauză în sensul respingerii acestuia ca inadmisibil.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 514 din 10 martie 2011 a J.ecătoriei B. M. pronunțată în dosarul nr.(...), a fost respinsă plângerea formulată de petenții Z. O. V., în nume propriu și în reprezentarea minorului Z. A., ambii domiciliați în B. M., str.Narciselor nr.4A/10, M. și Z. M. Ana, cu domiciliul ales la cabinetul avocațial R. E., B. M., B. nr.1/29, M., împotriva rezoluției din (...), pronunțată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul 1099/P/2008( menținută prin rezoluția procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de (...), în dosarul
7695/3489/II-2/2010), menținând rezoluțiile atacate.
În temeiul art.192 al.2 C.pr.penală au fost obligați petenții la 100 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus, petenții Z. O. V. în nume propriu și în reprezentarea minorului Z. A.,cât și Z. M. Ana, au contestat Rezoluția dată de procuror în dosarul nr.1099/P/2008, al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de (...), cât și rezoluția procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu nr. 7., privind pe făptuitorul M. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev.de art. 215 alin.1,3 Cod penal.
În motivarea plângerii, petenții au arătat că rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, dată în dosarul 1099/P/2008 din (...), este nelegală și netemeinică, motiv pentru care au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și în baza probelor existente la dosar să se rețină cauza spre judecare.
Instanța, în baza probelor de la dosar, a reținut în fapt următoarele :
În anul 2004, numitul Z. I. și petenta Z. M. Ana ( soți la acel moment ) au formulat plângeri penale, prin care au solicitat cercetarea făptuitorilor M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 alin.1 și 3 Cod penal și instigare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevde.a rt.25 Cod penal raportat la art.260 Cod penal, F. V. și D. N. cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev.de art.260 Cod penal și C. I. N. cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în calitate de instigator,prev.de art.25 Cod penal raportat la art.260 Cod penal, săvârșite cu ocazia încheierii la data de (...) a unui contract de vânzare cumpărare privind un imobil din B. M. între vânzătorii Z. I. și Z. M. Ana și cumpărătorul M. I. și respectiv, cu ocazia proceselor civile ulterioare intentate de soții Z. lui M. I.
La data de (...) în cauză a fost începută urmărirea penală față de învinuitul M. I. pentru săvărșirea infracțiunii prev.de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, având ca obiect împrejurările transmiterii proprietății imobilului situat în B. M., str. Ș.an Luchian nr.10 A.
La data de (...), partea vătămată Z. I. a decedat, având drept succesori pe petenta Z. O. V.- soție supraviețuitoare și pe petentul Z. A. - fiu minor.
Prin Rezoluția nr.1099/P/2008 din data de (...), procurorul de la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M. I. pentru înșelăciune și neînceperea urmăririi penale a învinuiților M. I.,F. V. , D. N. și C. I. N., pentru instigare, respectiv autor, mărturie mincinoasă.
La data de (...), petenții Z. M. Ana, Z. V. O. și Z. A. au formulat plângere împotriva rezoluției susmenționate numai împotriva învinuitului M. I., solicitând trimiterea lui în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în contracte, plângere respinsă prin rezoluția din data de (...), în dosarul 7695/3489/II-2/2010 al aceluiași parchet, cu motivarea căfapta reținută înb sarcina învinuitului M. I. nu are aptitudinea de a angaja răspunderea penală a acestuia, reprezentând o încălcare a obligațiilor contractuale.
Urmare acestei soluții petenții au formulat plângerea înregistrată pe rolul instanței sub nr.de mai sus, asupra căreia instanța constată următoarele:
Înșelăciunea în convenții, prev.de art.215 alin.3 Cod penal, ca formă calificată a infracțiunii de înșelăciune, presupune inducerea sau menținerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșite în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executatcontractul în condițiile stipulate, pentru existența infracțiunii fiind necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv desfășurarea de către subiectul activ a unei acțiuni de inducere în eroare a cocontractantului, plasarea acestei acțiuni anterior încheierii contractului sau continuarea sa pe parcursul acțiunii de încheiere a contractului, precum și aptitudinea sa de a avea un rol determinant în încheierea/executarea convenției.
Examinând modalitatea în care în cauză a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare dintre partea vătămată Z. I. și petenta Z. M. Ana, pe de o parte și învinuitul M. I., pe de altă parte, se constată că nu se regăsește nici una din condițiile mai sus prezentate, necesare pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev.de art.215 alin.3 Cod penal.
Astfel, din toate mijloacele de probă administrate în cauză, a rezultat că inițiativa încheierii contractului a aparținut în exclusivitate părții vătămate Z.
I., acesta fiind, de asemenea, responsabil și de stabilirea naturii actului, respectiv de vânzare cumpărare, din declarațiile martorilor rezultând fără echivoc faptul că propunerea de a transmite proprietatea asupra imobilului în discuție a reprezentat un gest spontan al părții vătămate asupra căreia nu s-au exercitat nici un fel de presiuni sau manopere dolosive în această direcție de către nici unul din participanții la discuțiile purtate în casa martorului R. P.
Astfel, procurorul de caz a administrat un amplu material probator, a audiat toate persoanele implicate în încheierea contractului de vânzare cumpărare, audieri din care a reieșit o situație de fapt care conduce la concluzia că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în contracte, martorii confirmând afirmația părții vătămate Z. I. că actul de vânzare a avut rolul de garanție și cu ocazia încheierii sale nu a fost achitat nici un preț.
Din probele administrate a rezultat lipsa oricăror manopere dolosive în încheieriea contractului, acesta fiind rezultatul manifestării exclusive de voință a părții vătămate Z. I., care a optat conștient pentru această modalitate, chiar dacă a fost avertizat, în mod expres și repetat, asupra riscurilor la care se expune.
Inexistența unei acțiuni premeditate și elaborate de inducere în eroare a părții vătămate de către învinuit, în scopul obținerii unui folos material injust prin încheierea contractului de vânzare cumpărare, rezultă și din faptul că inițial învinuitul M. I. a semnat, fără obiecțiuni și fără a cere lămuriri, actul prin care se înstrăina doar nuda proprietate a imobilului - situație care nu l-ar fi avantajat din punct de vedere patrimonial, fiind necesară intervenția unui terț, străin de tranzacție, pentru a se ajunge la întocmirea și semnarea contractului ce constituie obiectul cauzei.
În acest context, în ipoteza că între părți ar fi fost încheiat în fapt un contract de garanție și nu de vânzare cumpărare, împrejurarea că, după reglarea situației financiare între asociați, învinuitul nu a restituit părților vătămate imobilul primit cu titlu de garanție, nu are aptitudinea de a atrage răspunderea penală a acestuia ci reprezintă o neîndeplinire, din partea sa, a obligațiilor asumate prin convenție, aspect ce poate fi valorificat în contextul unei acțiuni civile, cu atât mai mult cu cât sub aspectul plății prețului menționat în contract, la urmărirea penală desfășurată în cauză, învinuitul nu a putut face dovada.
Având în vedere declarațiile majorității martorilor prezenți la discuțiile dintre părți, în sensul că nu s-a pus problema achitării unui preț întrucât scopul contractului a fost de garantare, iar în cadrul cercetărilor penale învinuitul nici nu a făcut dovada că această plată ar fi avut loc, este depresupus că vânzarea a fost fictivă și, din acest motiv, nu a comportat plata vreunui preț, aspecte ce fac, ca efectul contractului să nu fie acela al transmiterii proprietății.
Toate aceste probleme, ce au fost lămurite în administrarea probatorului în cursul urmăririi penale, sub aspectul legalității încheierii contractului dintre părți, constituie probleme ce trebuiesc dezlegate într-un alt cadru procesual, respectiv de drept civil, instanța civilă urmând a rezolva acțiunea civilă analizând și conținutul rezoluției de scoatere de sub urmărire penală, așa cum a statuat practica judiciară penală până în prezent.
Din aceste considerente, plângerea a fost respinsă, cu aplicarea art.192 al. 2 Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs petenții Z. A., Z. O. V. și
Z. M. Ana ,solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică.
Analizând recursurile formulate Curtea constată că acestea sunt inadmisibile raportat dispozițiile art.278/1 al.10 care prevăd că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit al.8 este definitivă";.
Prin urmare,Curtea,în baza art.385/15 pct.1 lit.a C.pr.pen.va respinge ca inadmisibile recursurile formulate.
Va obliga pe recurenți să plătească fiecare, în favoarea statului suma de câte 50 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de petentii Z. A., Z. O. V.
și Z. M. ANA, împotriva sentinței penale nr. 514 din 10 martie 2011 a
J.ecătoriei B. M..
Obligă pe recurenți să plătească fiecare, în favoarea statului suma de câte 50 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. M. V. V. A. L. H.
Red.I.M./(...) L. S.
G.,
| ← Încheierea penală nr. 29/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1649/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
