Încheierea penală nr. 2081/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.2081/R/2011
Ședința publică din 22 decembrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A.
JUDECĂTORI : M. B.
: V. C.
GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S. - reprezentat prin P. - B. D.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații E. M. C. și C. C., împotriva încheierii penale nr.142/CC/2011 din data de 15 decembrie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al Tribunalului C., prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- inculpatul E. M.-C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și al. 3 rap.la art 12 al.2 lit.a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. 1 C., cu aplic. art. 41 alin. 2 C., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.
- inculpatul C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și al. 3 rap.la art 12 al.2 lit.a din Legea nr.
678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a C. (două infracțiuni - părți vătămate K. I. - C. și C. A.-E.) și proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. 1 C., cu aplic. art. 41 alin. 2 C., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul E. M. C., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Chilea M. I., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul C. C., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Leahu M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului E. M., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința cercetării inculpatului în stare de libertate. A. că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu subzistă. În ceea ce privește prima condiție a art.148 lit.f C.pr.pen., referitoare la limitele de pedeapsă, este îndeplinită însă, cea de-a doua condiție nu este întrunită în cauză. Solicită a se ține seama de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este la prima confruntare cu legea penală și a avut o atitudine sinceră, de regret și cooperare cu organele judiciare. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, considerând că șiaceasta este în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal, inculpatul obligându-se să respecte toate obligațiile impuse de instanță. Cu onorar din FMJ.
Apărătorul inculpatului C. C., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă cu consecința cercetării inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. A., din datele dosarului nu rezultă că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului dacă ar fi cercetat în stare de libertate. Sau că s-ar sustrage cercetării penale. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul P.ui, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond. A. că faptele săvârșite de inculpați prezintă pericol pentru ordinea publică. La stabilirea acestui pericol nu trebuie avut în vedere doar datele legate de persoana inculpaților ci și cele referitoare la faptă. Cu privire la disp.art.148 lit.f
C.pr.pen., apreciază că în mod evident prima condiție nu comportă nici un fel de discuții întrucât inculpații au comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani iar cu privire la cea de-a doua condiție, aceasta este îndeplinită raportat la modalitatea concretă a comiterii infracțiunilor. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul E. M., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate arătând că regretă cele săvârșite.
Inculpatul C. C., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate arătând că este nevinovat.
C U R T E A Prin încheierea penală nr. 142/C/(...), pronunțată în dosar nr. (...) s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. și în temeiul art.149/1 C.pr.pen. și art. 148 lit. f C.pr.pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților E. M.-C., fiul lui V. și E., născut la data de (...), în C.-N., jud. C., domiciliat în C.-N., str. G. Gordon Byron, nr. 17, ap. 9, jud. C., CNP 1., posesor al CI seria KX nr. 6., și C. C., fiul lui A. și E., născut la data de (...), în C.-N., jud. C., domiciliat în C.-N., str. G. Gordon Byron, nr.
10, ap.5, jud. C., CNP 1., posesor al CI seria KX nr.6., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 15 decembrie 2011 și până la 12 ianuarie 2012.
În baza art.189 C.pr.pen., onorariile avocațiale din oficiu, av. M. M. și
Szatmari F.-Cornel, în sumă de câte 100 lei se suportă de la F.
Potrivit art.192 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare au rămas în sarcina statului.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de (...), minora K. I. - C. a depus la B. C.-N. o plângere penală în care a arătat, în esență, faptul că în cursul anului 2009, a fost racolată de către unchiul său, E. M. C. și exploatată de către acesta prin obligarea la practicarea prostituției. Cu ocazia audierii minorei ca urmare a plângerii depuse, în prezența asistentului social din cadrul OBLIO C.-N., minora a susținut cele reclamate inițial, precizând în plus faptul că, în cursul aceluiași an, a practicat prostituția și în folosul numitului C. C. La data de
(...), lucrători de poliție judiciară din cadrul B. C. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii mai 2009, minora K. I. C., în vârstă de 15 ani, a fost racolată de către E. M. C., în scopul exploatării prin practicarea prostituției. Persoana vătămată a fost găzduită la locuința sa, situată pe str. C., unde mai locuia și concubina susnumitului, numita O. R. V., cunoscută ca și prostituată.
Timp de circa trei săptămâni, numitul E. M. C. le-a transportat pe minora K. I.-C. și pe concubina sa, O. R. V., pe str. C. T. din municipiul C.- N., unde victima a fost obligată să se prostitueze sub supravegherea numitei O. R. V. T. banii proveniți din exploatarea victimei au fost însușiți de către suspect. În cursul lunii iunie 2009, victima a fost preluată de către numitul C. C., care a exploatat-o în același mod timp de aproximativ trei luni.
În cursul lunii iulie 2010, victima a fost din nou abordată de către E.
M. C., care i-a cerut să se mute la el și să se prostitueze în folosul său și al familiei sale. Victima a fost ulterior exploatată de către numitul E. M. C., prin obligarea la practicarea prostituției. A., în urma insistențelor numitului E. M. - C., minora K. I. - C. a acceptat și a practicat din nou prostituția în folosul acestuia timp de trei luni de zile, în perioada iulie 2010 - (...), dată la care a fost depistată de către un echipaj al jandarmeriei practicând prostituția pe C. T.
În baza delegării procurorului, la data de (...) s-a întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B. C.-N. un proces verbal din care rezultă faptul că, la aceeași dată, în jurul orelor 23,00, a fost depistată pe strada C. T., în zona statuii Baba Novac, numita C. A. - E., minoră, în timp ce aceasta aborda diferite persoane în scopul de a întreține relații sexuale contra cost cu acestea. În cadrul procesului-verbal s-a precizat totodată faptul că minora C. A. - E. este găzduită de către unchiul său, C. C., pe strada C. în colonia de romi și că minora se prostituează în folosul acestuia din urmă. Minora C. A. - E. a fost depistată, de asemenea, de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B. C.-N., îndeletnicindu-se cu aceleași activități, respectiv practicarea prostituției, în aceeași zonă a municipiului C.-N. la datele de (...), orele 00,30, (...), orele 23,30, (...), orele 01,30, (...), ora 01,00.
La data de (...), în prezența asistentului social, a fost audiată în calitate de parte vătămată numita K. I. - C., ocazie cu care aceasta a susținut cele relatate inițial în plângerea depusă la B. C.-N. La data de (...) a fost identificat numitul D. A. - V., poreclit „Adi Grasu";, persoană care, conform procesului-verbal încheiat de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B. C.-N. la data de (...), la solicitarea numitului C. C., le-a transportat cu autoturismul pe minorele K. I. și C. A. pe C. T. în vederea practicării prostituției. A., susnumitul le lua pe minore de pe strada C. din municipiul C.-N. în jurul orelor 23,30, le aștepta în zonă, le supraveghea în timp ce acestea practicau prostituția, iar în jurul orelor 04,00 le aducea înapoi pe strada C. la locuința numitului C. C. S. primea pentru acest serviciu suma de 50 lei. Faptul că numitul D. A.-V., era persoana care transporta minorele către și de la locul de practicare a prostituției a fost confirmat de declarațiile minorei K. I., declarațiile martorilor G. A., G. K., C. E., C. D., G. M.-M., A. A.
- C., etc.
Din aceste acte premergătoare efectuate în cauză, rezultă date și indicii temeinice că numiții E. M. C. și O. R. - V. au săvârșit infracțiunea trafic de minori - sub forma recrutării, găzduirii și transportului în vederea exploatării prin practicarea prostituției, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 și al. 3rap. la art. 12 al.2 lit. a din Legea nr. 678/2001 (victimă fiind minora K. I. -
C. - în următoarele perioade: 3 săptămâni în luna mai 2009 și din luna iulie
2010 până în data de (...)), numita O. R. - V. practicând și prostituția în perioada 2009 - (...), săvârșind astfel infracțiunea prev. și ped. de art. 328
C., iar numitul E. M. C. a obținut foloase în urma practicării prostituției de către concubina sa, O. R. V. în perioada 2009 - (...), săvârșind astfel infracțiunea prev. și ped. de art. 329 alin. 1 C.
Rezultă de asemenea că numiții C. C. și E. I. au săvârșit infracțiunile de trafic de minori - sub forma recrutării, găzduirii și transportului în vederea exploatării prin practicarea prostituției, prev. și ped. de art. 13 alin.
1 și al. 3 rap. la art. 12 al.2 lit. a din Legea nr. 678/2001 (victime fiind minorele K. I.-C. - în perioada iunie 2009 - septembrie 2009 și C. A.-E. - în perioada vara anului 2008 - vara anului 2010), numita E. I. practicând și prostituția în perioada (...) - (...), săvârșind astfel infracțiunea prev. și ped. de art. 328 C., iar numitul C. C., a obținut foloase în urma practicării prostituției de către concubina sa, E. I., în perioada (...) - (...), săvârșind astfel infracțiunea prev. și ped. de art. 329 alin. 1 C.
Aspectele menționate anterior rezultă din actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, cu referire la declarațiile martorilor, declarațiile persoanei vătămate K. C.-I., procese-verbale întocmite de către lucrătorii de poliție delegați în cauză, copiile proceselor verbale de sancționare a contravenției întocmite de către Poliția Municipiului Cluj- Napoca sau J. R., adresele comunicate de Primăria Cluj-Napoca - S. de executare silită, creanțe buget local, etc. Probele din care rezultă cu certitudine săvârșirea faptelor sunt următoarele declarațiile inculpaților, declarațiile învinuiților E. I., O. R. și D. A.-V., procese-verbale întocmite de către lucrătorii de poliție judiciară delegați în cauză și declarațiile martorilor.
În cauza sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 136, 148 lit. f C.pr.pen., în sensul că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Din probatoriul administrat până în prezent în cauză rezultă indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor reținute în sarcina lor, astfel: inculpatul C. C., în perioada iunie 2009 - septembrie 2009, a recrutat-o și găzduit-o pe minora K. I. - C., exploatând-o pe aceasta prin obligarea la practicarea prostituției, iar în perioada vara anului 2008 - vara anului 2010, recrutat-o și găzduit-o pe minora C. A., exploatând-o pe aceasta prin obligarea la practicarea prostituției. În perioada (...) - (...) învinuitul C. C. a obținut foloase în urma practicării prostituției de către concubina sa, E. I., iar inculpatul E. M. în următoarele perioade: 3 săptămâni în luna mai 2009
și, respectiv, din luna iulie 2010 până în data de (...)), a exploatat-o pe minora K. C., obligând-o să practice prostituția în folosul său, iar în perioada 2009 - (...) a obținut foloase din practicarea prostituției de către concubina sa, O. R. - V.
Față de cele expuse mai înainte, instanța a apreciat că în speță își găsesc incidența dispozițiile art. 681 C.pr.pen., în sensul că, din depozițiile testimoniale, precum și cele ale inculpaților, ale învinuitelor și ale martorilor audiați în cauză, care se coroborează cu procesele - verbale întocmite de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B. C.-N. precum și cu procesele - verbale de contravenție existente la dosar, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele menționate mai sus, situație în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.
Temeiul luării măsurii arestării preventive îl reprezintă disp. art. 136 al. 1 C.p.p. coroborat cu disp. art. 148 lit. f C.p.p. În ceea ce privește cerința din teza I a articolului, aceasta este în mod evident îndeplinită, pedepsele pentru infracțiunile pentru care sunt inculpați numiții E. M. și C. C. sunt mai mari de 4 ani.
În ceea ce privește teza II-a, respectiv existența pericolului social, acesta presupune o rezonanță socială a faptelor grave de care sunt învinuiți inculpații, atât în rândul comunității asupra căreia și-au exercitat influența negativă dar și la nivelul întregii ordini sociale și rezultă în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați cât și din activitatea infracțională desfășurată efectiv de către aceștia.
Raportat la condiția că lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte un pericol pentru ordinea publică, conform art.148 lit. f C.pr.pen., în speța dedusă judecății, existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații (activitatea continuată de exploatare a minorelor K. C. și C. A. - în ceea ce-l privește pe inculpatul C. C. și K. C. - în ceea ce-l privește pe inculpatul E. M.-C., prin obligarea la practicarea prostituției, precum și activitatea continuată de obținere de foloase în urma practicării prostituției de către învinuitele E. I., respectiv O. R.-V.) și din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în absența unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori ai unor asemenea fapte. A., activitatea inculpaților a fost deosebit de intensă, presupunând numeroase acte materiale infracționale de trafic de minori, în raport cu părțile vătămate. E. relevant, de asemenea, faptul că nici unul dintre cei doi inculpați nu este angajat în muncă și nu s-a dovedit că ar obține alte venituri legale din prestarea de activități în baza contractelor de muncă.
Se poate concluziona faptul că inculpații au dezvoltat o adevărată afacere din exploatarea victimelor minore K. C.-I. și / sau C. A., în sensul că își obțineau o mare parte din venituri prin obligarea acestora la practicarea prostituției. Relevante sunt în acest sens declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultatele verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B. C.-N. din care rezultă că nici unul dintre inculpați nu are loc de muncă, obținând însă venituri importante. La aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere și modul concret de comitere a faptelor, respectiv împrejurarea că inculpatul C. C. este unchiul minorei C. A., iar inculpatul E. M.-C. este verișorul părții vătămate K. C., ambii inculpații sunt mult mai în vârstă decât părțile vătămate, au o mai mare experiență de viață și nu au ezitat să profite de autoritatea pe care le-o dă atât vârsta cât și gradul de rudenie, de situația de vulnerabilitate în care victimele se aflau, ambele provenind din familii dezorganizate, aspect care a fost speculat de către inculpați cu ocazia racolării și exploatării acestora. Trebuie relevat și faptul că incidența acestor cazuri în rândul comunității de pe strada C. din C.-N. este extrem de ridicată, existând riscul ca și alte adolescente sau chiar alți copii să devină victime ale traficului de minori în lipsa luării unor măsuri ferme față de cei bănuiți ca fiind implicați în astfel de activități.
Ca atare, la stabilirea pericolului public, nu trebuie avute în vedere doar datele legate de persoana inculpaților, ci și cele referitoare la faptă, nu de puține ori aceasta fiind de natură să creeze la nivelul societății un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
A. trebuie apreciat că luarea măsurii arestării preventive a inculpaților este proporțională cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva lor și cu scopul urmărit și stabilit de normele C. de procedură penală și este în concordanță cu disp art. 5 al.1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații E. M. C. și C. C.,prin apărătorii lor.
Prin recursul formulat, inculpatul E. M.-C., prin apărătorul său, asolicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința cercetării inculpatului în stare de libertate.
În motivarea recursului său, se arată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu subzistă. În ceea ce privește prima condiție a art.148 lit. f C.pr.pen., referitoare la limitele de pedeapsă, este îndeplinită însă, cea de-a doua condiție nu este întrunită în cauză. Solicită a se ține seama de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este la prima confruntare cu legea penală și a avut o atitudine sinceră, de regret și cooperare cu organele judiciare.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsuraobligării de a nu părăsi localitatea sau țara, considerând că și aceasta este în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal, inculpatul obligându-se să respecte toate obligațiile impuse de instanță.
Prin propriul recurs, inculpatul C. C. a solicitat admiterea recursului,casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă cu consecința cercetării inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. A., din datele dosarului nu rezultă că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului dacă ar fi cercetat în stare de libertate sau că s-ar sustrage cercetării penale.
Recursul declarat în cauză de cei doi inculpați este nefondat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză până la acest moment rezultă indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor reținute în sarcina lor astfel: inculpatul C. C. în perioada iunie 2009 -septembrie
2009 a recrutat-o și a găzduit-o pe minora K. I. C. exploatând-o prin obligarea la practicarea prostituției, iar în perioada 2008 - 2010, a recrutat- o și a găzduit-o pe minora C. A., exploatând-o prin obligarea la practicarea prostituției. În perioada (...) - (...), inculpatul a obținut foloase în urma practicării prostituției de către concubina sa E. I. În ceea ce îl privește pe inculpatul E. M., în luna mai 2009 și din luna iulie 2010 până în luna octombrie 2010, a exploatat-o pe minora K. C., obligând-o să practice prostituția în folosul său, iar în perioada 2009 - (...), a obținut foloase din practicarea prostituției de către concubina sa, O. R. V.
În cauză, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond că există date și indicii temeinice din cuprinsul cărora rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Aceste indicii se desprind din probele testimoniale administrate în cauză, declarațiile inculpaților ce se coroborează cu procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliție și procesele-verbale de contravenție existente la dosarul cauzei. De asemenea, în cauză subzistă și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.pr.pen., întrucât pedepsele prevăzute pentru infracțiunile pentru care sunt cercetațiinculpații sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, acesta rezultă, pe de o parte, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, de riscul comiterii unor fapte similare de către alte persoane în absența unor reacții ferme a autorităților. Pe de altă parte, inculpații au dezvoltat o adevărată afacere din exploatarea victimelor minore, semnificativ fiind faptul că niciunul din ei nu este angajat în muncă și nu rezultă că ar obține venituri legale din prestarea unor activități, iar unele din părțile vătămate traficate de aceștia sunt rude cu inculpații, respectiv inculpatul C. C. este unchiul minorei C. A., iar inculpatul E. M. este verișorul părții vătămate K. C. I.
În consecință, în mod corect instanța de fond a apreciat că măsura arestării preventive a celor doi inculpați este justificată inclusiv prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că propunerea de arestare preventivă este întemeiată.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursurile declarate în cauză de inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse. În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și vor fi obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații E. M. C. și C. C., aflați în Arestul IPJ C., împotriva încheierii penale nr.142/C din 15 decembrie 2011 a Tribunalului C.. Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din 22 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. V. A. M. B. V. C. GREFIER L. S. Red.MB/dact.MS 5 ex./(...) Jud.fond: A.I.
← Decizia penală nr. 2059/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 539/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|