Decizia penală nr. 630/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.630/R/2011

Ședința publică din 20 aprilie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : ANA C., judecător

JUDECĂTORI : M. R.

L. M. GREFIER : M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. -

A. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Turda și inculpații M. S. N. și M. N. M. împotriva sentinței penale nr.72 din (...) a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr.

(...), inculpații fiind trimiși în judecată astfel :

- inculpatul M. S. N. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.și ped.de art.211 al.1, al.2 lit.b și c, al.2/1 lit.a C., cu aplic.art.37 lit.a C.

- inculpatul M. N. M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.și ped.de art.211 al.1, al.2 lit.b și c, al.2/1 lit.a C. și furt calificat prev.și ped.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g C., cu aplic.art.75 lit.c C., toate cu aplic.art.33 lit.a C. și art.37 lit.a C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. S. N., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av. M. C. și inculpatul M. N. M., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.O. T., ambii avocați din cadrul Baroului C. cu delegații la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prezentul dosar, prin repartizare aleatorie, are fixat termen de judecată la data de 4 mai

2011, dar s-a stabilit un termen intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților. În situația în care nu sunt alte cereri cauza se poate judeca pe fond.

Întrebați fiind de către instanță, inculpații M. S. N. și M. N. M. arată că își mențin recursurile declarate și sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.

La întrebarea instanței, inculpații M. S. N. și M. N. M. arată că deși au fost judecați în procedura prev.de art.320/1 C., recunoscând faptele și solicitând a fi judecați în baza probelor din dosarul de urmărire penală, au formulat recurs pentru faptul că-i nemulțumește pedeapsa, pe care o apreciază prea aspră.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul M.ui P., susține recursului P.ui de pe lângă Judecătoria Turda, arătând că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.

Cauzele de nelegalitate vizează: omisiunea instanței de a efectua operațiunile obligatorii de sancționare a stării de recidivă mare post condamnatorie, reținute în sarcina inculpatului M. S. N., acesta a fost condamnat anterior definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pe care a executat-o parțial. A fost liberat condiționat, cu un rest neexecutat de 415 zile, în perioada liberării condiționate săvârșind infracțiunea de tâlhărie din prezentul dosar. Instanța nu a făcut nici o referire la starea de recidivă în care fapta a fost comisă prezenta faptă, iar pe de altă parte, nu a arătat în hotărâre măsura în care apreciază că se impune menținerea liberării condiționate, ori, după caz, revocarea liberării condiționate.

Susține că în mod necesar se impune efectuarea operațiunii prev.de art.61 C., respectiv să se dispună revocarea liberării condiționate din pedeapsa anterioară și contopirea restului neexecutat de 415 zile cu pedeapsa stabilită prin hotărârea atacată.

In privința inculpatul M. N. M., care de asemenea a săvârșit cele două infracțiuni în stare de recidivă mare post condamnatorie, instanța a omis reținerea acestei stări de recidivă și efectuarea operațiunilor obligatorii de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei care a fost dispusă prin sentința penală nr.289/2010 a Judecătoriei T. rămasă definitivă în luna octombrie 2010, hotărâre prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare.

Potrivit disp.art.86/4 rap.la art.83 C., instanța este obligată să dispună revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și este obligată să efectueze cumulul aritmetic prevăzut de textul art.83 C.

De asemenea, prezentul recurs poartă discuții și asupra netemeiniciei hotărârii pronunțate din punctul de vedere al pedepselor aplicate fiecăruia dintre cei doi inculpați, respectiv instanța de judecată urmând procedura prev. de art.320/1 C., a stabilit pentru inculpatul M. S. N. o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în stare de recidivă, respectiv o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru inculpatul M. N. M. raportat la infracțiunea de tâlhărie și de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, astfel încât pentru acest din urmă inculpat, pedeapsa rezultantă, urmare a efectuării operațiunilor de contopire a fost de 5 ani închisoare. Apreciază că cele două pedepse stabilite, orientate înspre minimul special prevăzut de textul de lege, reduse potrivit at.320/1

C., nu sunt corespunzătoare nici gradului de pericol social concret al faptelor comise și care fac obiectul prezentului dosar și nici gradului de periculozitate, pe care-l prezintă inculpații, în principal prin atitudinea și conduita anterioară săvârșirii prezentelor fapte. În ceea ce-l privește pe inculpatul M. S. N., din fișa de antecedente penale, rezultă că anterior, inculpatul a suferit un număr de șapte condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, cea din urmă condamnare fiind pronunțată pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, pedeapsă executată în parte.

Ținând seama pe de o parte, de infracțiunea concret comisă, de circumstanțele în care aceasta a fost săvârșită, de urmările produse, coroborându-le și cu datele ce țin de persoana inculpatului, apreciază că pedeapsa stabilită de către instanța fondului nu a răspuns criteriilor prev.de art.72 C. și nici nu-și îndeplinește funcțiile prev.de art.52 C., motiv pentru care apreciază că se impune reconsiderarea acestei pedepse de către instanța de recurs, în sensul majorării acesteia, după care urmează a fi efectuate și operațiunile generate de starea de recidivă post condamnatorie,respectiv revocarea liberării condiționate, contopirea restului de 415 zile, urmând ca pedeapsa astfel rezultată să fie executată în regim de detenție.

Similar, cu aceleași motive ce țin atât de fapta concret săvârșită cât și de conduita inculpatului, solicită majorarea pedepsei aplicate inculpatului M. N. M., care în prezentul dosar a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv o infracțiune de tâlhărie și cea de a doua de furt calificat, săvârșită cu un inculpat minor, în condițiile în care a fost condamnat anterior abia în cursul lunii octombrie 2010, la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, rezultând cu certitudine că nici traversarea procesului penal anterior, nici aplicarea unei sancțiuni, respectiv a condamnării sale la pedeapsa închisorii cu executare în condițiile art.86/1 C., nu au fost de natură să determine reeducarea și reconsiderarea poziției pe care inculpatul să o aibă față de valorile sociale și legea penală.

Solicită menținerea în continuare a măsurii arestării preventive și deducerea din pedeapsa aplicată fiecăruia dintre inculpați, a perioadei reținerii și arestului preventiv, începând din data de 14 decembrie 2010 la zi.

Cheltuielile judiciare, în ce privește recursul parchetului, solicită a rămâne în sarcina statului.

Apărătorul inculpatului M. S. N., av.M. C. solicită admiterea recursuluiinculpatului, casarea sentinței atacate și în urma rejudecării cauzei, să se procedeze la o reindividualizare a pedepselor și reducerea pedepsei aplicate inculpatului M. S. N.. Solicită a se reține circumstanța atenuantă a recunoașterii faptei comise de către inculpat, să se aibă în vedere comportamentul acestuia de cooperare cu organele de cercetare penală, atitudinea sinceră, care a contribuit la aflarea adevărului. De asemenea, solicită a se reține și faptul că inculpatul a comis fapta pe fondul influenței negative a anturajului antisocial și a vârstei fragede. Totodată, inculpatul a participat la un singur act material, urmările produse nu sunt excesiv de grave, partea vătămată a suferit o singură zi de îngrijiri medicale, iar inculpatul dorește să recupereze prejudiciul produs.

Solicită a se avea în vedere situația familială a inculpatului și împrejurarea că fapta dedusă judecății s-a săvârșit datorită unei stări materiale precare. Solicită așadar, reducerea pedepsei aplicate, sub minimul special prevăzut de lege.

Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

În ce privește recursul parchetului, solicită respingerea acestuia.

Apărătorul inculpatului M. N. M., av.O. T. arată că achiesează laconcluziile apărătorului inculpatului M. S. N., solicitând admiterea recursului și rejudecând cauza, să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului.

Susține că în cauză este vorba de un singur act material, inculpatul este singurul întreținător de familie, are un copil minor, a recunoscut și regretat fapta comisă. Solicită aplicarea cât mai largă a dispozițiilor art.74 și 76 C., și drept consecință, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Referitor la recursul parchetului, cu privire la temeinicia sentinței recurate, apreciază că aceasta este temeinică, astfel că, solicită respingerea recursului parchetului pentru aceleași motive, pentru care solicită admiterea recursului inculpatului, iar în ce privește starea de recidivă și revocarea liberării condiționate, lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursurilor inculpaților M. S. N. și M. N. M. ca nefondate, având în vedere poziția diametral opusă raportat la motivele recursului parchetului. Solicită obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Inculpatul M. S. N., având ultimul cuvânt, arată că regretă faptelecomise. Susține că are 27 ani, din care 14 ani i-a petrecut în detenție, mama sa este bolnavă, motiv pentru care solicită reducerea pedepsei. Cu privire la recursul parchetului solicită respingerea acestuia.

Inculpatul M. N. M., având ultimul cuvânt, arată că regretă faptacomisă, solicită admiterea recursului său și reducerea pedepsei aplicate de prima instanță și, respectiv, respingerea recursului parchetului.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 72 din (...) a Judecătoriei T., în baza art 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c, alin. 21 lit. a C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.penal și 3201 al. 1 - 4 și alin. 7 C.pr.penală, a fost condamnat inculpatul M. S. N.

- fiul lui A. și R., născut la data de (...) în T., jud. C., CNP 1., cetățenia - română, fără ocupație și fără loc de muncă, cu antecedente penale, domiciliat în T., str. Labirint, nr. 5, jud. C., în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

In baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a tz. II C. pen., pe durata executării pedepse, în baza art. 350

C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin sentință durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

In baza art 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c , alin. 21 lit. a C. pen, cu aplic. art. 37 lit.a C.penal și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 C.pr.penală, a fost condamnat inculpatul M. N. M. - fiul lui M. I. și L., născut la data de (...) în T., jud. C., CNP 1., cetățenia - română, fără ocupație și fără loc de muncă, cu antecedente penale, domiciliat în T., str. Labirint, nr. 14, jud. C., în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

In baza. art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g C.penal, cu aplic. art. 75 lit.c

C.penal, cu aplic. art. 37 lit.a C.penal și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 C.pr.penală, a fost condamnat inculpatul M. N. M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b C. penal, contopește următoarele pedepse: 5 ani închisoare stabilită prin prezenta și 2 ani închisoare stabilită prin sentință, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 aniînchisoare.

In baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a tz. II C. pen., pe durata executării pedepse, în baza art. 350

C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 72/2011 durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

In baza. art 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g C.penal, cu aplic. art. 99 și urm. C.penal și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 C.pr.penală, a fost condamnat inculpatul R. S. C. - fiul lui N. și R. G., născut la data de (...) Luduș, jud. Mureș, CNP 1., cetățenia - română, fără ocupație și fără loc de muncă, studii - 6 clase, necăsătorit, domiciliat în C. - T., str. A. V., nr.43, ap.23,jud. C., FFL în com. T. de Jos, nr. 289, jud. C., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani și în temeiul articolului 359 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul articolului 71, alin. 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal, iar în temeiul articolului 71, alin. 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, lit. a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

În temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la articolul 998 din Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată S. D. S. C.-N. și, în consecință, au fost obligați inculpații M. N. M. și M. S. N. să plătească în favoarea acesteia suma de 612 lei cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată S. T. S. D. S. și, în consecință, au fost obligați inculpații M. N. M. și R. S. C. să plătească în favoarea acesteia suma de 459 lei cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

In baza art. 191 C., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de

1.500 lei cheltuieli judiciare către stat și s-a încuviințat onorariu av. oficiu, in faza de judecata, N. L. în cuantum de 900 lei, sumă avansată din FMJ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin R. nr. 3. din data de (...) al P.ui de pe lângă Judecătoria Turda și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. (...), s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. S. N. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art 211 in.l, alin. 2 lit. b și c ,alin. 2 indice 1 lit. a C. pen., cu aplic. art. 37 lit.a C.penal., inculpatul M. N. M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art. 1 alin.l, alin. 2 lit. b și c , alin. 2 indice 1 lit. a C. pen. și furt calificat, prev. și ;d. de art. 208 al. 1,

209 al.l lit. a, g C.penal, cu aplic. art. 75 lit.c C.penal, toate i aplic. art. 33 lit.a C.penal și art. 37 lit.a C.penal. si inculpatul R. S. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 8 al.l, 209 al.l lit. a, g

C.penal, cu aplic. art. 99 și urm. C.penal.

S-au atașat dosarului de urmărire penală: procese verbale de cercetare la fața locului și planșele foto - f.11-27, 32-40, declarațiile părți vătămate - f.42,45,48,51, declarațiile inculpaților - f.65-86, raport de constatare medico-legală - f.46, proces-verbal vizionare camere supraveghere și planșa foto aferentă - f.53-59, suport magnetic DVD conținând înregistrările camerelor de supraveghere din incinta SC D. SRL - f.61, procese verbale de prezentare pentru recunoaștere și planșele foto - f.87-94, 104-110, planșă foto efectuată cu privire la examinarea îmbrăcămintei inculpaților - f.97-103, declarații martori - f.111-114, fișe caziere judiciare - f. 115-119, dovezi ridicare - primire - 141 - 145.

În fața instanței de judecată, anterior deschiderii cercetării judecătorești, inculpații, în baza art. 320 ind.1 C. pr. penală, au arătat că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, nu solicităadministrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, cererea lor fiind încuviințată.

Analizând actele si lucrările dosarului, în baza probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

In data de (...) inculpații M. S. N. și M. N. M., după ce prealabil au consumat la domiciliul inculpatului M. S. N. băuturi alcoolice, în jurul orelor 22,00 s-au deplasat la magazinul stației de carburant SC D. SRL C.- N. situată în mun. T., str. I. C., FN., în acel moment în magazin se afla numai partea vătămată B. A. A. care avea calitatea de vânzător și gestionar.

Cei doi inculpați au intrat în magazin unde inculpatul M. N. M. i-a solicitat părții vătămate să-i vândă un pachet de țigări K. pe care l-a achitat cu suma de 11 lei, ocazie cu care a observat sertarul în care partea vătămată ținea banii din încasări. Profitând de faptul că erau singuri cu partea vătămată inculpatul M. N. M. a intrat în spatele tejghelei magazinului și prin folosirea violenței a împins-o pe partea vătămată B. A. A. în exteriorul tejghelei unde aceasta a fost imobilizată de inculpatul M. S. N. În urma acțiunilor comune a celor doi inculpați de a imobiliza partea vătămată, inculpatul M. N. M. a reușit să sustragă din sertarul tejghelei o sumă de bani, după care a părăsit în fugă magazinul ocazie cu care lângă ușa de acces în magazin a scăpat din mână o parte din bani. Observând că inculpatul M. N. M. a reușit să sustragă banii, inculpatul M. S. N. a împins- o pe partea vătămată care a căzut pe podea și a părăsit în fugă locul comiterii faptei îndreptându-se înspre str. C.. În momentul în care cei doi inculpați fugeau de la locul comiterii faptei pentru a-și asigura scăparea au fost observați de martorul P. L. G., care fiind taximetrist se deplasa pe str.

C., ocazie cu care i-a observat pe cei doi inculpați în timp ce veneau în fugă dinspre stația de carburant de pe str. I. C. însă acesta nu a putut reține detalii, care să poată facă posibilă efectuarea unei recunoașteri din grup.

În continuare, cei doi inculpați au împărțit banii sustrași în mod egal și i-au cheltuit în scopuri personale, fiecare deplasându-se la domiciliu.

Partea vătămată B. A. A. a sesizat imediat organele de poliție care s- au deplasat la fața locului, procedând la ridicarea și vizionarea înregistrărilor camerelor video de supraveghere amplasate în incinta stației de carburanți unde a fost săvârșită infracțiunea.

În baza acestor înregistrări, ulterior, au fost identificați cei doi inculpați care au fost prezentați pentru recunoaștere părții vătămate la data de (...), ocazie cu care aceasta i-a recunoscut fără nici un fel de dubiu pe cei doi inculpați care i-au sustras prin violență în seara zilei de (...) suma de

612 lei.

Întrucât partea vătămată B. A. A. a suferit leziuni cu ocazia acțiunii violente a celor doi inculpați în cauză s-a dispus prin ordonanță efectuarea unei constatări medico-legale care a concluzionat că acesta a suferit leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care necesită pentru vindecare 1 - 2 zile îngrijiri medicale, (f. 46, 47).

Din adresele societății comerciale SC D. SRL C.-N. - punct de lucru T. rezultă faptul că prejudiciul suferit este de 612 lei sumă cu care se constituie parte civilă în cauză.

Cei doi inculpați au recunoscut săvârșirea infracțiunii.

In data de (...), in jurul orelor 03,40 inculpatul M. N. M. însoțit de inculpatul minor R. S. C. s-au deplasat la recepția H. P., ușa de acces în incinta recepției este închisă pe timp de noapte, aceasta fiind deschisă de către recepționeră numai pentru eventualii clienți ai hotelului, astfel cădupă ce în prealabil au sunat la ușa de acces și ușa a fost deschisă cei doi au pătruns în incinta recepției hotelului.

La recepție au avut o discuție cu recepționeră S. R. pe care au acuzat- o de faptul că nu a anunțat poliția ca urmare a unui incident care a avut loc într-o cameră de hotel unde se afla sora inculpatului M. N. M. cu un bărbat. Pentru aceste motive, inculpatul i-a solicitat părții vătămate banii din încasări, aceasta refuzând acest lucru. În continuare, inculpatul M. N. M. s-a deplasat în spatele biroului recepției și a sustras suma de 355 lei, iar inculpatul minor R. S. C. s-a deplasat la rândul său în spatele recepției și sustras o sumă de bani formată din monede. După sustragerea sumelor de bani, cei doi au plecat din incinta recepției în fugă, ulterior împărțind suma de bani sustrasă.

În data de (...) în cauză a fost efectuată o recunoaștere din grup, ocazie cu care partea vătămată S. R. i-a indicat pe inculpatul M. N. M. ca fiind unul din cei care au sustras banii din sertarul de la recepție.

Din adresa societății comerciale SC T. S. D. SA care are în proprietate și Hotelul P. rezultă faptul că prejudiciul suferit se ridică la suma de 459 lei, sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă în cauză.

Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.

Starea de fapt descrisă mai sus rezultă din declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, precum și din raportul medico-legal nr.

9953/II/a/195/(...) - f. 46, procesul-verbal de recunoaștere și planșa foto aferentă - f. 87-94, 104-110, declarațiile martorilor -f. 95,96, 114-114, proces verbal de vizionare camere de supraveghere si planșe foto f.53-59.

Probele administrate și enunțate anterior îl indică pe inculpați ca fiind autorii faptelor pentru comiterea cărora s-a dispus trimiterea lor în judecată.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului M. N. S. care, în data de

(...), în jurul orelor 22,00, în loc public pe timp de noapte și împreună cu inculpatul M. N. M. a sustras prin întrebuințarea de violențe de la partea vătămată B. A. A. suma de 612 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art 211 alin.l, alin. 2 lit. b și c alin. 2 indice 1 lit. a C. pen.

Inculpatul M. N. S. a fost condamnat prin sentința penală 539/(...) a

T.ui C. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru art. 20 rap. la art. 174, 175 lit.i C.penal fiind arestat la data de (...) și eliberat la (...) condiționat având un rest de 415 zile închisoare, astfel că față de acesta s-a făcut aplicarea art. 37 lit.a C.penal referitoare la recidiva postcondamnatorie.

Fapta inculpatului M. N. M. care, în data de (...), în jurul orelor 22,00, în loc public, pe timp de noapte și împreună cu inculpatul M. N. S. a sustras prin întrebuințarea de violențe de la partea vătămată B. A. A. suma de 612 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art 211 alin. I, alin. 2 lit. b și c alin. 2 indice 1 lit. a C. pen.

Fapta inculpatului M. N. M. care în data de (...), în jurul orelor 03,40, pe timp de noapte și împreună cu învinuitul minor R. S. C. a sustras de la partea vătămată S. R. suma de 459 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 al.l, 209 al.l lit. a, g C.penal, cu aplic. art. 75 lit.c C.penal. Față de ambele infracțiuni, s- a facut aplicarea prev. art. 33 lit.a C.penal.

De asemenea, cu privire la inculpatul M. N. M. instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile prev. art. 37 lit. a C.penal referitoare la recidivapostcondamnatorie prin sentința penală 289/2010 a Judecătoriei T., rămasă definitivă la (...), inculpatul fiind condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare conform art. 86 ind. 1 C.penal.

Fapta inculpatului minor R. S. C. care în data de (...), în jurul orelor

03,40, pe timp de noapte și împreună cu inculpatul M. N. M. a sustras de la partea vătămată S. R. suma de 459 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art 208 al.l, 209 al.l lit. a, g C.penal, cu aplic. art. 99 și urm. C.penal.

Instanța de fond a considerat că sancțiunile anterior menționate, demonstrează că inculpații M. S. N. si M. N. M., după aplicarea sancțiunilor anteriore trimiterii în judecată, nu numai că nu a înțeles să-și redimensioneze atitudinea față de valorile sociale, ci au perseverat conștient pe calea săvârșirii de fapte prevăzute de legea penală și mai mult, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanțelor P.ui și-a conturat un mod de operare în săvârșirea faptelor penale.

Totodată, s-a dispus începerea urmăririi penale prin R. din data de

(...), confirmată de procuror .

Prin ordonanța organelor de cercetare penală s-a dispus conexarea celor două cauze.

Prin ordonanța procurorului din data de (...) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuiții M. S. N. și M. N. M., (f. 123)

Prin ordonanțele de reținere din data de (...) s-a dispus reținerea celor doi inculpați pe o perioadă de 24 de ore (f. 128, 129).

La data de (...) cei doi inculpați au fost prezentați Judecătoriei T. cu propunere de arestare preventivă, iar prin încheierea penală nr. 89/2010 a fost dispusă arestarea preventivă a celor doi inculpați pe o perioadă de 29 de zile fiind emise mandatele de arestare nr. 26 și 27 din (...), (f. 130- 135).

Față de această încheiere, cei doi inculpați au declarat recurs care a fost respins de către Tribunalul Cluj prin încheierea 122/R/(...).

Împrejurările că inculpatii M. S. N. si M. N. M. au recunoscut săvârșirea faptelor nu au fost reținute ca circumstanțe atenuante judiciare întrucât, raportat la infracțiunile comise și urmările acestora, nu apar ca fiind favorabile într-o măsură care să justifice reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. A. împrejurări au fost avute însă în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților.

Împrejurările că inculpatul R. S. C. nu a suferit condamnări anterioare și a recunoscut săvârșirea faptelor, nu au fost reținute ca circumstanțe atenuante judiciare întrucât, raportat la infracțiunile comise și urmările acestora, nu apar ca fiind favorabile într-o măsură care să justifice reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. A. împrejurări au fost avute însă în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului.

Or, în ceea ce privește persoana inculpaților, instanța de fond a apreciat că denotă o periculozitate sporită față de faptele pentru care au fost trimiși în judecată și care prezintă, de asemenea, un pericol social concret ridicat. S-a avut în vedere că după aplicarea sancțiunilor anteriore trimiterii în judecată, nu numai că nu a înțeles să-și redimensioneze atitudinea față de valorile sociale, ci au perseverat conștient pe calea săvârșirii de fapte prevăzute de legea penală și mai mult, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanțelor P.ui și-a conturat un mod de operare în săvârșirea faptelor penale. În al doilea rând, instanța de fond a evidențiat perseverența inculpatului în punerea în executare a hotărârii infracționale. Astfel, a precizat judecătoria, trebuie observat că inculpații M. S. N. si M. N.au exercitat acte de violență asupra părții vătămate în momentul în care au fost surprinși de partea vătămată, însă nu a renunțat la punerea în operă a rezoluției infracționale.

La individualizarea judiciara a pedepselor aplicate inculpaților conform art. 72 C pen. s-au avut în vedere dispozițiile părții generale a

Codului penal, limitele speciale ale pedepselor, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, persoana inculpaților care denotă o periculozitate sporită ce transpare din modul de comitere a faptelor și atitudinea lor sinceră.

Astfel, în baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c ,alin. 21 lit. a C. pen., cu aplic. art. 37 lit.a C.penal și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 C.pr.penală, a fost condamnat inculpatul M. S. N. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

In baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a tz. II C. pen., pe durata executării pedepse, iar în baza art. 350 C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

În baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c , alin. 21 lit. a C. pen, cu aplic. art. 37 lit.a C.penal și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 C.pr.penală, a fost condamnat inculpatul M. N. M. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza. art. 208 al.1, art.209 al.1 lit. a, g C.penal, cu aplic. art. 75 lit.c C.penal, cu aplic. art. 37 lit.a C.penal și 3201 al. 1 - 4 și al. 7

C.pr.penală, a fost condamnat inculpatul M. N. M. -la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b C. penal, s-au contopit următoarele pedepse: 5 ani închisoare stabilită prin hotărâre și 2 ani închisoare stabilită prin hotărâre, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de

5 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a tz. II C. pen., pe durata executării pedepse, iar în baza art. 350 C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin sentință, durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

În baza. art. 208 al.1, art.209 al.1 lit. a, g C.penal, cu aplic. art. 99 și urm. C.penal și art.3201 al. 1 - 4 și al. 7 C.pr.penală, a fost condamnat pe inculpatul R. S. C. - fiul lui N. și R. G., născut la data de (...) Luduș, jud. Mureș, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 81 și art. 82 din Codul penal s-a suspendar condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani și în temeiul art. 359 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 2 din Codul penal, s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art. 64, lit. a teza a II-a din Codul penal.

În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

În temeiul art. 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 din Codul civil, s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată SC D. SRL C.-N. și, în consecință, au fost obligați inculpații M. N. M. și M. S. N. să plătească în favoarea acesteia suma de 612 lei cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Totodată, s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată S. T. S. D. S. și, în consecință, au fost obligați inculpații M. N. M. și R. S. C. să plătească în favoarea acesteia suma de 459 lei cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 191 C.,a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de

1.500 lei cheltuieli judiciare către stat și s-a încuviințat onorariu av. oficiu, in faza de judecata, N. L. în cuantum de 900 lei, sumă care s-a avansat din

FMJ.

Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, în termen legal, au declarat recurs P. DE PE L. JUDECĂTORIA TURDA și inculpații M. N. M. și M. S. N.

P. DE PE L. JUDECĂTORIA TURDA a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecând, majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpați pentruinfracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, urmare a reindividualizării judiciare a acestora; valorificarea dispoz. legale privind pedeapsa în cazul recidivei prev. de art.37 lit.a C. în cazul ambilor inculpați, care au comis prezentele fapte în perioada liberării condiționate din executarea unei pedepse anterioare, respectiv, în cursul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse anterioare - operațiuni pe acre instanța a omis a le efectua.

În motivarea recursului, s-a arătat că pedepsele aplicate celor doi inculpați au fost greșit individualizate, în raport de criteriile prev. de art.72

C., cuantumul acestora nu este în măsură să asigure scopul pedepsei, raportat la situația de fapt concretă, dedusă judecății, dar și la persoana inculpaților, ambii recidiviști, cu antecedente penale tot pentru infracțiuni contra patrimoniului.

De asemenea, s-a arătat că instanța de fond, în mod greșit, nu a procedat la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului M. N. M. prin sentința penală nr.289/2010 a Judecătoriei T., faptele din prezentul dosar fiind comise înăuntrul termenului de încercare și, totodată, a omis să revoce liberarea condiționată din executarea pedepsei de 8 închisoare (cu un rest de 415 zile), aplicată inculpatului M. S. N. prin sentința penală nr.539/2004 a T.ui C., fapta din prezentul dosar fiind comisă în perioada liberării condiționate, până la împlinirea duratei pedepsei anterioare.

INCULPAȚII M. N. M. și M. S. N. au solicitat casarea sentinței atacate și, rejudecând, reducerea pedepselor aplicate de prima instanță, cumotivarea că, raportat la faptele deduse judecății, consecințele produse și atitudinea lor procesuală - una sinceră, de recunoaștere - pedepsele aplicate sunt mult prea aspre.

Verificând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor înmaterie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată următoarele:

În cauză, judecarea inculpaților recurenți s-a făcut în procedura prev. de art.320/1 C., urmare a recunoașterii vinovăției, astfel că verificările instanței de recurs se vor limita doar la aspectele invocate de recurenți cu privire la cuantumul pedepselor aplicate și, respectiv, a operațiunilor juridice reclamate de starea de recidivă prev. de art.37 lit.a C., în care au fost comise faptele.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, se constată că prima instanță, valorificând criteriile prev. de art.72 C., a aplicat celor doi inculpați, pedepse în limite legale, situate la nivelul minimului special prevăzut de lege ( urmare a reducerii cu 1/3 a acestui minim, potrivit art.320/1 alin.7 C.), apte să realizeze scopul prev. de art.52

C.

Instanța a arătat rațiunea pentru care nu se impune reducerea pedepselor sub acest minim, la rândul său, redus cu 1/3 - atitudinea de recunoaștere a faptelor ( de altfel, singurul element favorabil inculpaților) neputând fi valorificată, practic, de două ori, atât în virtutea dispoz. art.320/1 C., cât și ca circumstanță atenuantă, în contextual în care, inculpații sunt recidiviști, M. S. N. săvârșind prezenta faptă la doar o lună după eliberarea din executarea altei pedepse, iar M. N.l M., deși beneficiase anterior de clemența instanțelor, fiindu-i suspendată sub supraveghere executarea unei pedepse anterioare, chiar în cursul termenului de încercare, săvârșeșete alte două infracțiuni, deduse prezentei judecăți. Rezultă așdar că, fiind anterior condamnați, inculpații nu au înțeles să se îndrepte, să se reintegreze social, ci dimpotrivă, au perseverat conștient în atitudinea infracțională.

Din aceste motive, recursurile inculpaților sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b C.

Este întemeiat însă, recursul parchetului, pentru cel de al doilea motiv invocat, respectiv, omisiunea instanței de a da eficiență dispozițiilor legale privind pedeapsa în cazul recidivei prev. de art.37 lit.a C., întrucât, deși s-a reținut în cazul ambilor inculpați, starea de recidivă în care au comis infracțiunile, instanța nu a făcut aplicarea dispoz. art.86/4 rap. la art.83 C. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare - pentru inculpatul M. N. M. (operațiune obligatorie) și, respectiv, aplicarea dispoz. art.61 C. privind revocarea liberării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei - pentru inculpatul M. S. N. ( operațiune facultativă, dar care se impune în speță, raportat la gravitatea noii infracțiuni comise, dar și la multitudinea de condamnări anterioare ale inculaptului).

Așa fiind, recursul parchetului împotriva sentinței Judecătoriei T. este fondat sub aceste aspecte, urmând a fi admis în temeiul art. 385/15 pct.2 lit.d C., casată sentința sub aspectul omisiunii de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M. N. M. prin sentința penală nr.389/(...) a

Judecătoriei T., definitivă prin neapelare la data de (...) și cu privire la omisiunea de a se pronunța asupra prevederilor art.61 C.penal în privința inculpatului M. S. N.

Rejudecând în aceste limite, în baza art.864 alin.1, art.83 C.penal se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M. N. M. prin sentința penală nr.

389/(...) a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare la data de (...),pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința recurată, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare în regim de detenție.

În baza art.61 alin.1 C.penal se va revoca beneficiul liberării condiționate privind restul de 415 zile închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului M. S. N. prin sentința penală nr.539/2004 a T.ui C., rest care va fi contopit cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința recurată pentru infracțiunea de tâlhărie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în regimde detenție.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art.189 C.pr.penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 600 lei, onorarii apărători din oficiu (câte 300 lei pentru fiecare - av. T.

O. și av. C. Irina M.), sumă ce se va avansa din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C.pr.penală vor fi obligați inculpații recurenți să plătească fiecare, câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte

300 lei, reprezentând onorariu avocațial, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămânând în sarcina acestuia.

PENTRU A. MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

I. Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinței penale nr.72 din (...) a Judecătoriei T., pe care o casează parțial, sub aspectul omisiunii de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M. N. M. prin sentința penală nr.389/(...) a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare la data de (...) și cu privire la omisiunea de a se pronunța asupra prevederilor art.61 C.penal în privința inculpatului M. S. N.

Rejudecând în aceste limite, în baza art.864 alin.1, art.83 C.penal dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M. N. M. ( fiul lui M. I. și L., născut la (...)) prin sentința penală nr. 389/(...) a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare la data de (...), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare cumulată aritmetic cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, în final executând 8 ani închisoare în

regim de detenție.

În baza art.61 alin.1 C.penal revocă beneficiul liberării condiționate privind restul de 415 zile închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului M. S. N. ( fiul lui A. și R., născut la (...)) prin sentința penală nr.539/2004 a T.ui C., rest pe cate îl contopește cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 5 ani închisoare, în regim de

detenție.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

II. În baza art.38515 pct.1 lit.b C.pr.penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. N. M. și M. S. N. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art.189 C.pr.penală stabilește în favoarea Baroului C. suma de 600 lei, onorarii apărători din oficiu (câte 300 lei pentru fiecare - av. T.

O. și av. C. Irina M.), sumă ce se va avansa din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C.pr.penală obligă inculpații recurenți să plătească fiecare, câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte

300 lei reprezentând onorariu avocațial, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămânând în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

ANA C. M. R. L. M.

GREFIER M. B.

Red.A.C./Dact.H.C.

5 ex./(...) Jud.fond:H.O.T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 630/2011, Curtea de Apel Cluj