Decizia penală nr. 656/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.656/R/2011
Ședința publică din 28 aprilie 2011
I. constituită din :
PREȘEDINTE : M. B., judecător
JUDECĂTORI : V. G.
: C. I.
GREFIER : D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul K. J., împotriva sentinței penale nr.284 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al
Judecătoriei C.-N., acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g și i C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 și art.37 lit.b C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.R. C., din
Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat la o pedeapsă în cuantum redus, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.b și c C.pen. I. de fond nu a făcut o individualizare corectă a pedepsei, deoarece nu s-a ținut cont de persoana inculpatului, de împrejurarea că acesta are posibilitatea de a se reîncadra în societate și că prejudiciul a fost recuperat. Chiar dacă inculpatul are antecedente penale, pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare este prea mare, mai ales că acesta a recunoscut și regretat comiterea faptei, solicitând judecarea conform art.3201 C.pr.pen., în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În concluzie, solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Cu onorariu avocațial din FMJ. Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise. Astfel, inculpatul a sustras 29 tablouri, nu se cunoaște valoarea reală a acestora, dar cu certitudine au o valoare sentimentală pentru părțile vătămate. Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate, aceasta fiind prea mare pentru fapta comisă. C U R T E A Prin sentința penală nr.284 din 17 martie 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al Judecătoriei C.-N., a fost condamnat inculpatul K. J. -fiul lui F. și E., născut la data de (...), în S., jud. Sălaj, domiciliat în S., str. Parcului, nr. 16, jud. Sălaj, cetățean român, studii 8 clase, recidivist, posesor al CI seria SX nr. 1., CNP 1., pentru săvârșiriea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1-art. 209 alin. 1, lit. a, g și i C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen si art. 37 lit. b din C. pen la o pedeapsa stabilita in conditiile art 320 indice 1 alin 7 C. proc. penala mod prin legea nr 2. de 4 ani inchisoare cu executare in regim de detentie. In temeiul art. 37 lit. b C. penal s-a constatat ca prezenta infractiune a fost comisa in conditiile recidivei mari postcondamnatorii primul termen al acesteia constand in pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 467/2007 a J.i Zalau inculpatul fiind arestat la data de (...) si liberat la termen (...). In baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal pe durata prevazuta in art. 71 alin 2 C. penal. In temeiul art. 350 C. proc. penala s-a mentinut arestul preventiv a inculpatului si in temeiul art. 88 C. penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata arestului preventiv si a retinerii din data de (...) la zi. S-a constatat recuperat partial prejudiciul produs partilor civile D. E. si B. A. prin restituirea bunurilor sustrase. S-a admis actiunea civila formulata in cauza de partile civile D. E., B. A. si E. P. F. si in temeiul art. 14 C. proc. penala rap. la art. 346 C. proc. penala combinat cu art. 998 si urm. C. civil , a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.500 lei, cu titlu de pretentii civile partii civile D. E. la plata sumei de 18.000 lei cu titlu de pretentii civile partii civile B. A. si la plata sumei de 6000 lei cu titlu de pretentii civile partii civile E. P. F. In temeiul art. 191 alin 1 C. proc. penala a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 1000 lei. C. art. 189 C. proc. penala onorariile av. oficiu s-a dispus a se avansa din FMJ astfel suma de 200 lei d-nei av P. Flavia M. (faza de judecata) si suma de 600 lei d- lui av C. A. S. (urmarire penala) 200 lei d-nei av Onac C. A. (urmarire penala) si suma de 200 lei d- lui av H. C. (faza de judecata). P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: La data de (...), numitul D. L. a sesizat Poliția Municipiului Cluj- Napoca, cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, între orele 18.00 - 20.20, persoane necunoscute, prin escaladarea balconului și spargerea unui geam au pătruns în locuința sa și a soției sale din mun. C.-N. str. C. nr. 32, ap. 8, jud. C. de unde au sustras mai multe tablouri, apreciind prejudiciul la suma de 400.000 euro. Această plângere a făcut obiectul dosarului penal nr. 12038/P/2010, dosar în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului E. L. R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208, alin. 1-209, alin. 1, lit. a, g și i C. pen, cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen și disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de inculpatul K. J., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208, alin. 1-209, alin. 1, lit. a, g și i C. pen, cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen și art. 37, lit. b C. pen. În fapt s-a stabilit că numitul E. L. R. și inculpatul K. J. se cunoșteau de mai mult timp, ambii având domiciliul în com. S., sat S., jud. Sălaj. Începând cu luna septembrie 2010, cei doi au locuitîmpreună în C.-N., pe str. O. nr. 146. Tot din această perioadă cei doi au început să presteze unele lucrări de îmbunătățire a locuinței părților vătămate D. L. și D. E., situată în C.-N., str. C. nr. 32, ap. 8. Numitul E. L. R. și inculpatul K. J. au observat că părțile vătămate dețineau în locuință mai multe tablouri, cu privire la care au aflat de la acestea că sunt de valoare, fiind semnate de E. P., artistă recunoscută pe plan național și european. Având în vedere aceste aspecte, cei doi au hotărât să-și însușească tablourile, în scopul valorificării lor ulterioare. În realizarea acestei rezoluții infracționale, profitând de faptul că partea vătămată D. L. se afla internat în spital, numitul E. L. R. și inculpatul K. J. s-au deplasat la locuința părții vătămate D. E. și profitând de încrederea pe care o câștigaseră din partea acesteia, au pătruns în locuință, având acceptul părții vătămate și, punând în aplicare un plan prestabilit, i-au prezentat acesteia spre vânzare trei tablouri despre care cei doi știau că au o valoare extrem de redusă. Partea vătămată D. E. i-a invitat în locuință, pentru a discuta și a studia mai bine tablourile. Aceasta având cunoștințe în domeniu s-a declarat neinteresată de achiziționarea lor, observând imediat că nu sunt de valoare, făcând totodată o analiză comparativă între tablourile aduse de inculpat și numitul E. și tablourile pe care le deținea în locuința sa, oferind chiar mai multe detalii cu privire la acestea din urmă. La un moment dat, pe parcursul discuțiilor ce au avut loc, inculpatul K. J. i-a cerut voie părții vătămate să folosească toaleta, iar în acest context inculpatul s-a deplasat într-o altă încăpere a locuinței, în care accesul se face din același hol din care se face și accesul către toaletă și, de pe perete, a sustras două tablouri de dimensiuni relativ reduse, unul intitulat „Primăvara";, iar celălalt înfățișând „Castelul Bran"; iar pe verso „. N., pe care le-a ascuns sub haina cu care era îmbrăcat. În tot acest timp, numitul E. L. R. a rămas în compania părții vătămate. La scurt timp, cei doi au părăsit locuința părții vătămate D. E. În cursul aceleiași seri, cei doi s-au deplasat la domiciliul martorului B. A., căruia i-au arătat cele trei tablouri fără valoare pe care le oferise inițial spre achiziție și părții vătămate D. E., însă au fost refuzați și de către acesta. D. câteva zile, inculpatul K. a revenit la locuința martorului B. A., căruia i-a vândut unul dintre tablourile sustrase din locuința părții vătămate D. E. contra sumei de 1.700 lei. P. a nu da de bănuit, inculpatul i-a spus martorului că tabloul îi fusese încredințat de beneficiara unor lucrări, pentru a fi înstrăinat, urmând ca din banii obținuți să fie achiziționate materiale de construcție. D. alte câteva zile, inculpatul i-a vândut aceluiași martor și cealaltă pictură sustrasă contra sumei de 400 lei, din care i-a remis numitului E. L. R. suma de 200 lei. Cu această ocazie, inculpatul i-a arătat martorului o fotografie a unei picturi, pe care o făcuse cu telefonul mobil în timp ce se afla în locuința părților vătămate D. Cum martorul s-a arătat interesat de achiziționarea tabloului respectiv, declarând că este dispus să plătească pentru el suma de 2 000 - 3000 euro, în funcție de starea acestuia, inculpatul K. și numitul E. L. R. au hotărât să îl sustragă și pe acesta. 2.La data de (...) organele de poliție din cadrul Secției IV Poliție C.- N. au fost sesizate de către numitul B. A., (care are și calitatea de martor în cazul faptelor menționate anterior) cu privire la faptul că în noaptea de 10/(...), persoane necunoscute, prin escaladarea unui geam aupătruns în locuința sa din mun. C.- N. str. D. nr. 20, jud. C. de unde au sustras un număr de 12 tablouri de colecție. U., în urma unei verificări minuțioase a interiorului locuinței, partea vătămată B. A. a constatat lipsa a încă 7 tablouri și două ceasuri de șemineu. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că partea vătămată B. A. se cunoaște cu inculpatul K. J. de mai mult timp, acesta din urmă frecventând locuința părții vătămate cu acordul acesteia. Datorită relației apropiate dintre cei doi, inculpatul K. J. a luat cunoștință despre valoarea tablourilor deținute de către partea vătămată B. A., hotărând să sustragă aceste tablouri și să le valorifice ulterior. Astfel, în noaptea de 10/(...), inculpatul K. J. s-a deplasat singur la locuința părții vătămate B. A., situată în C.-N., str. D., nr. 20, a intrat pe poarta care era asigurată cu un zăvor, după care, conform susținerilor sale, a intrat în locuință pe un geam găsit neasigurat, iar din interior a sustras 19 tablouri și două ceasuri de șemineu. Inculpatul a încărcat bunurile în două genți mari și le-a transportat în comuna S. P. a transporta bunurile din locuința părții vătămate B. A., inculpatul K. J. s-a înțeles cu numitul M. M. din Baia Sprie pentru ca acesta din urmă să se deplaseze cu autoturismul său în localitatea C.-N., inculpatul susținând că i-a spus acestuia că are de transportat un bagaj mai mare de la o familie pentru care ar fi lucrat mai multe zile. Astfel, numitul M. M., însoțit de numitul S. F. I., zis Oli, s-a deplasat în loc. C.-N. cu un autoturism marca Peugeot 405, întâlnindu-se cu inculpatul pe str. D., lângă locuința părții vătămate B. A. C. declarației inculpatului, numitul "., l-a ajutat inclusiv la transportul bunurilor din curte până la autoturism. D. încărcarea bunurilor, inculpatul le-a transportat în comuna S. de unde l-a contactat pe martorul E. P. F., despre care știa că este colecționar de obiecte de artă. Martorul E. P.-F., a cumpărat de la inculpatul K. J. un număr de 12 tablouri la prețul de 6.000 lei, tablouri care au fost ulterior ridicate de la martor și predate părții vătămate B. A. Din declarațiile aceluiași martor reiese că în momentul achiziționării celor 12 tablouri de la inculpatul K. J., acesta i-a mai oferit spre vânzare și două ceasuri de șemineu, ceasuri pe care însă a refuzat să le cumpere. Inculpatul K. J. a arătat că numiții M. M. și S. F.-I. (persoane a căror audiere nu s-a reușit datorită faptului că aceștia, deși căutați la domiciliu nu au fost găsiți, fiind plecați din țară, fără a se cunoaște o eventuală dată la care ar reveni), nu au avut cunoștință despre comiterea faptei nici anterior și nici ulterior comiterii acesteia, aceștia primind de la inculpatul K. J. doar suma de 200 euro în contul transportului efectuat. Fiind audiat în legătură cu aceste aspecte, numitul E. L. R. a declarat că la data de (...), când s-a deplasat în loc. S., a avut o discuție cu fratele inculpatului K. J. care l-a întrebat dacă nu știe de unde a avut fratele său tablourile pe care le-a adus acasă și pe care le-a vândut unei alte persoane cu o sumă mare de bani. În continuare numitul E. L. R. a arătat că după o perioadă de timp de la acea dată s-a întâlnit cu inculpatul K. J. ocazie cu care acesta i-ar fi spus că tablourile vândute la S. le-ar fi sustras din locuința părții vătămate B. A. Partea vătămată B. A. a susținut că la data de (...) a fost contactat telefonic de către inculpatul K. J., ocazie cu care acesta i-a comunicat că are cunoștință despre sustragerea tablourilor din locuința sa, precum și faptul că ar cunoaște unde se află aceste tablouri deoarece le-ar fi văzut pe peretele locuinței unui prieten al său, însă a refuzat să-i spună cineeste acel prieten. T. inculpatul K. J. i-a mai spus că acea persoană „ar fi dispusă"; să-i restituie tablourile în schimbul sumei de 4.000 euro. 3. Astfel, pentru a pune în aplicare planul lor infracțional, inculpatul K. și numitul E. L. R. au așteptat până în seara de (...), când părțile vătămate D. L. și E. urmau să plece la domiciliul fiului lor, aspect despre care inculpatul K. J. și numitul E. aveau cunoștință direct de la părțile vătămate. În jurul orei 18.00, cei doi au pornit spre locuința părților vătămate, după ce, în prealabil, inculpatul K. J. se dotase cu o pereche de mănuși din material textil și un instrument de spargere. Cei doi au găsit lumina stinsă și obloanele de la ferestre închise, ceea ce i-a asigurat că părțile vătămate nu se aflau la domiciliu. Ca atare, inculpatul K. J. a escaladat balconul și, după ce a forțat oblonul, a spart geamul de la ușa prin care se făcea accesul din locuință în balcon, după care a pătruns în locuință. Numitul E. L. R. a rămas să aștepte afară, urmând a prelua bunurile pe care inculpatul avea să le sustragă. Din interior, inculpatul K. J. a luat 8 tablouri, bijuterii și băuturi alcoolice. D. finalizarea activității infracționale, cei doi s-au înapoiat la reședință, unde au pus picturile într-o geantă, iar numitul E. L. R. le-a transportat în mun. Zalău, urmând a le readuce în C.-N. pentru valorificare după trecerea unei perioade de timp. Nu a reușit însă să facă acest lucru, întrucât, a doua zi,a fost prins de organele de poliție într-un bar situat pe raza localității S., jud. Sălaj. Cu această ocazie, asupra inculpatului au fost găsite tablourile sustrase din locuința părților vătămate D. L. și D. E. în seara de (...). Bunurile sustrase și recuperate au fost restituite părților vătămate pe bază de dovadă. Inițial inculpatul K. J. s-a sustras urmăririi penale, acesta nu a putut fi depistat, astfel că s-a solicitat și obținut autorizarea de interceptare și localizare a convorbirilor telefonice. În urma examinării acestor interceptări reiese faptul că într-o discuție purtată cu o persoană necunoscută inculpatul K. J. i-a relatat acesteia că a fost ajutat la comiterea faptei săvârșite în dauna părții vătămate B. A. de încă două persoane.(f. 273) Cu ocazia audierii, înainte de luarea măsurii arestării preventive, inculpatul K. J. a negat orice participare la cele două fapte săvârșite în dauna părților vătămate D. L. și D. E., iar în ceea ce privește fapta săvârșită în dauna părții vătămate B. A. a dat declarații care s-au dovedit a fi doar în parte reale. Astfel, cu privire la cea din urmă faptă, inculpatul a declarat că a săvârșit furtul în timpul zilei, că a furat doar 12 tablouri, și nu 19 câte s-au dovedit a fi în realitate, precum și faptul că a plecat cu un taxi de la locuința părții vătămate B. A., taxi cu care s-a deplasat până în comuna S. T. aceste susțineri s-au dovedit a fi neadevărate. U., inculpatul a revenit asupra declarațiilor inițiale, a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum acestea au fost reținute în situația de fapt, refuzând însă efectuarea unor reconstituiri, motivând că nu dorește să intre în contact cu părțile vătămate. Fapta si vinovatia inculpatului se probează prin următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto aferentă; filele nr. 16 - 29 declarațiile părții vătămate D. E. filele nr. 30 - 33; 50 - 57 rapoartele de expertiză cu evaluarea tablourilor sustrase; filele nr. 34 - 49declarațiile numitului E. L.-R. filele nr. 54-62, 160-161declarația părții vătămate D. L. fila nr. 62procesul-verbal de depistare a numitului E. L.-R. filele nr. 64 dovezile de ridicare și predare a bunurilor cu planșa foto aferentă; filele nr. 65 - 70 declarațiilemartorilor K. L. și M. M.-C. filele nr. 71 - 72 declarația martorului B. A. filele nr. 73 - 75 procesul-verbal de recunoaștere după planșa fotografică și planșa foto aferentă, cu declarațiile martorilor asistenți Gal Alin și D. Martin; filele nr. 76 - 81 procesul-verbal de reconstituire și planșa foto aferentă; filele nr. 81 - 89 procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto aferentă; filele nr. 101 - 119, declarațiile părții vătămate B. A. filele nr. 120 - 126 imagini cu tablourile sustrase; filele nr. 127 - 135 dovezile de ridicare și predare a bunurilor cu planșa foto aferentă; filele nr. 136 - 159 declarațiile martorului Bar O.-P. filele nr. 162 - 164 declarațiile martorului E. P.-F. filele nr. 165 - 168 declarația martorilor M. E. și P. D. filele nr. 169 - 170 autorizația de interceptare nr. 2/(...) a Judecătoriei C.-N.; fila 17 procesele-verbale de redare a convorbirilor; filele nr. 174 - 313 declarațiile martorilor C. A.-F. și S. E.-C. filele nr. 314 - 318 raportul de constatare tehnico-științifică nr. 420.095 din (...); filele nr. 326 - 334 procesul-verbal de confruntare între inc. K. J. și numitul E. L. R. filele nr. 335 declarațiile inculpatului K. J. filele nr. 336 - 341, 343-347alte înscrisuri. IN DREPT Faptele inculpatului K. J., care în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii noiembrie 2010, ajutat de numitul E. L. R., a sustras din locuința părților vătămate D. L. și D. E. două tablouri, după care, ajutat de același E. L. R., în data de (...), între orele 18:00- 20:30 a sustras din locuința acelorași părți vătămate, prin escaladare și efracție opt tablouri, bijuterii și băuturi alcoolice, iar în data de 10/(...) a pătruns singur în locuința părții vătămate B. A. de unde a sustras 19 tablouri și două ceasuri de șemineu, cauzând un prejudiciu total estimat la o sumă cuprinsă între 132.500-143.200 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat , prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen , cu aplic. art. 41 al. 2 C. pen.so art 37 lit. b C.p. Întrucât potrivit cazierului judiciar, inculpatul K. J. a mai fost condamnat anterior, ultima condamnare fiind la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin sent. pen. 467/(...), dos. nr. 3712/2006 a Judecătoriei Zalău, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. b C.p. privind recidiva mare postexecutorie. La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicata inculpatului, instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, precum si cele prev. de art 320 indice 1 alin 7 C. proc. penala, gradul de pericol social ridicat al faptei raportat la imprejurarea in care a fost comisă, de mai multe persoane impreună, locuintele fiind alese cu grijă de către inculpat, urmarind cu preponderenta acele locuri unde se afla bunuri cu o valoare materiala ridicata , s-a acționat după un plan bine stabilit, amănunțit elaborat de către inculpat, care și-a stabilit de la inceput modul cum va acționa. Se vor avea in vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială (închisoare de la 3 ani la 15 ani limitele fiind reduse cu 1/3), gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite raportat la împrejurările concrete în care a acționat inculpatul, persoana acestuia gradul de educatie, instruire, cuantumul prejudiciului produs si recuperat partial datorita interventiei prompte a organelor de politie, precum si modul si mijloacele folosite la comiterea faptei dupa un plan bine pus la punct si minutios elaborat. Potrivit art. 72 din Codul penal la stabilirea șiaplicarea pedepsei se tine seama de dispozițiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de imprejurările concrete ale săvârșirii faptei. Din interpretarea textului de lege invocat rezultă că aceste criterii sunt obligatorii, trebuie avute in vedere in totalitate in procesul de stabilire și aplicare a pedepsei. I. a avut în vedere la stabilirea în concret a pedepsei faptul că inculpatul a avut o atitudine partial sincera in urmarire penala si ca s-a sustras acestei faze prinderea acestuia implicand concentrarea unui numar mare de forte de ordine. I. reține că gravitatea infracțiunii de furt calificat este oglindita din punct de vedere abstract în limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege dar trebuie vazuta in conditiile concrete ale spetei. Au fost avute in vedere aspecte legate de conduita inculpaului anterioara comiterii faptei așa cum rezultă din extrasul de cazier judiciar inculpatul a mai fost condamnat pentru infractiuni similare cu prezenta ce denota o perseverenta infractionala. Din analiza tuturor circumstantelor a inexistentei unui loc de munca pentru inculpat in prezent, a unei familii de intretinut, fara a minimaliza gradul de pericol social al infractiunii totusi se poate spune ca ne aflam in prezenta unei persoane care nu este indreptatita sa beneficieze in prezent de clementa instantei de judecata sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate dar mai ales sub aspectul modalitatii de executare a pedepselor. Pe de altă parte, instanța va reține că prejudiciul produs in dauna părții vătămate a fost recuperat prin restituirea unor bunuri si nu s-a datorat inculpatului. I. va retine starea de recidiva multiplele condamnări avute anterior pentru comiterea de infracțiuni care denotă nu numai o perseverență infracțională ci o perfecționare și evoluție nefastă a activității infracționale, precum si atitudinea concrta a inculpatului care initial nu a recunoscut comiterea faptei nici in condițiile in care a fost pus in fața dovezilor vinovăției sale ca apoi in fata instantei sa revina asupra pozitiei si sa recunoasca fapta imputata In favoarea inculpatului instanta nu va retine incidenta circumstanțelor atenuante personale, atâta timp cât a comis o faptă a cărei pericol social este deosebit de ridicat, cu atât mai mult cu cât a ințeles să adopte o atitudine de negare de la inceput, iar identificarea sa s-a datorat vigilenței organelor de poliție, a prinderii coautorului sau și nicidecum datorită faptului că inculpatul din propria inițiativă s-a prezentat in fața organelor judiciare. A. de timpuriu a unui comportament delincvențional, perseverența de care a dat dovadă în săvârșirea de fapte penale, menținerea conduitei infracționale chiar și după aplicarea mai multor pedepse, dezinteresul inculpatului pentru muncă, precum și neconștientizarea consecințelor menținerii comportamentului infracțional constituie factori de risc pentru comiterea unor fapte penale și în viitor de catre inculpat nici teama de o eventuală pedeapsă privativă de libertate nu a reprezentat un factor care l-ar fi putut ajuta pe inculpat să renunțe la comiterea de infracțiuni. Analizând datele mai sus menționate inculpatul a avut până în prezent un parcurs negativ a adoptat un comportament infracțional, dar mai ales perseverența de care a dat dovadă în săvârșirea de fapte penale, denota ca inculpatul nu dispune de motivație și resurse în schimbarea pozitivă a comportamentului. P. ca pedeapsa in cazul inculpatului să-și realizeze funcțiile si scopul definit de legiuitor in cuprinsul art. 52 C. trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptelor comise, potențialului de pericol social pe care in mod real îl prezintă persoana inculpatilor dar și aptitudinii acestora de a se indrepta sub influența sancțiunii. Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real intre gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte. Firește in procesul individualizării sancțiunii nu poate fi scăpat din vedere contextul social, recrudescenta fenomenului infractional, frecventa crescută a acestui gen de infracțiuni, dar ceea ce trebuie să prevaleze este analiza elementelor concrete ale dosarului, determinarea capacității de indreptare a inculpatului in cauză instanta apreciind ca doar executarea pedepsei in regim privativ de libertate poate avea un efect pozitiv asupra acestuia. Judecand in aceste limite instanța a aplicat inculpatului o pedeapsa de 4 ani inchisoare, ca fiind in masura sa contribuie la realizarea scopurilor coercitive si reeducative a legii penale. In baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal pe durata prevazuta in art. 71 alin 2 C. penal. In temeiul art. 350 C. proc. penala s-a mentinut arestul preventiv a inculpatului si in temeiul art. 88 C. penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata arestului preventiv si a retinerii din data de (...) la zi. LATURA CIVILA Partea vătămată D. E. a apreciat valoarea prejudiciului nerecuperat la suma de 14.500 lei, (fata de 12500 lei din urmarire penala s-a adaugat suma de 2000 lei reparatii deteriorari usa) sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal. Partea vătămată B. A. a apreciat valoarea prejudiciului nerecuperat la suma de 18.000 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal - f. 123. Numitul E. P. F. (martorul care a achiziționat de la inculpatul K. J. 12 tablouri) a declarat că se constituie parte civilă în procesul penale cu suma de 6.000 lei.- f. 167. S-a constatat recuperat partial prejudiciul produs partilor civile D. E. si B. A. prin restituirea bunurilor sustrase. Inculpatul a achiesat în intregime la plata pretentiilor civile solicitate si operand principiul disponibilitarii in latura civila acauzuei va da eficienta acestei optiuni. S-a admis actiunea civila formulata in cauza de partile civile D. E., B. A. si E. P. F. si in temeiul art. 14 C. proc. penala rap. la art. 346 C. proc. penala combinat cu art. 998 si urm. C. civil , a obligat inculpatul la plata sumei de 14.500 lei, cu titlu de pretentii civile partii civile D. E. la plata sumei de 18.000 lei cu titlu de pretentii civile partii civile B. A. si la plata sumei de 6000 lei cu titlu de pretentii civile partii civile E. P. F. In temeiul art. 191 alin 1 C. proc. penala a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 1000 lei. C. art. 189 C. proc. penala onorariile av. oficiu s-a dispus a se avansa din FMJ astfel :suma de 200 lei d-nei av P. Flavia M. (faza de judecata) si suma de 600 lei d- lui av C. A. S. (urmarire penala). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul, în termen legal, solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată având în vedere că a recunoscut săvârșirea faptei și a beneficiat de aplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen., pedeapsa mai mică fiind suficientă pentru reeducarea sa. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că pe baza unei stări de fapt stabilită în mod judicios, instanța de fond în mod corect a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g i C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., art.37 lit.b C.pen. și art.320/1 C.pr.pen., iar la individualizarea pedepsei a ținut cont de toate criteriile prev.de art.72 C.pen. Având în vedere modalitatea de comitere a faptelor, respectiv prin escaladare și efracție, prejudiciul deosebit de mare cauzat părților vătămate și care doar în parte s-a acoperit datorită intervenției organelor de poliție, împrejurarea că inculpatul este recidivist, reducerea pedepsei aplicate nu se justifică, aceasta situându-se, de altfel, înspre minimul special prevăzut de lege, cu efectele pe care le produce aplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen. P. aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. Din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce perioada arestului preventiv din 5 februarie 2011 la zi. Văzând și disp.art.192 alin.2 C.pr.pen. P. ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul K. J., fiul lui F. si E., nasc.la 12 martie 1979, detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 284 din 17 martie 2011 a Judecătoriei C. N.. Potrivit articolului 88 Cod P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 5 februarie 2011 și până în prezent. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. B. V. G. C. I. D. S. Red.C.I./D.S. (...) - 4 ex. Jud.fond.Birău A.
← Decizia penală nr. 782/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 2055/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|