Decizia penală nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.7/A/2011

Ședința ianuarie 2011

Instanța compusă din :

PREȘEDINTE : V. G. - judecător

JUDECĂTOR : V. C.

GREFIER : D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin PROCUROR : S. D.

S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - apelul declarat de către inculpatul O. D. V. împotriva sentinței penale nr. 67/F din data de 16 iunie

2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 215 alin.

1,2, 3 și 5 Cod penal, art. 290 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor

și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.67 din 16 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), în temeiul disp.art. 345 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul O. D. V., fiul lui D. și Ana, născut la data de (...) în B., cetățean român, concubinaj, pensionar, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în C., nr. 183, jud. C., recidivist, CNP.1., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 al. 1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal pentru o perioadă de 4 ani; fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 34 lit. b Cod penal rap.la art. 33 lit. a Cod penal s-a constatat că infracțiunile comise de inculpat sunt în concurs real, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

S-a făcut aplicarea disp.art. 71 rap.la art. 64 al. 1 lit. a teza a II a lit. b

Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.

În temeiul art.14,346 Cod procedură penală rap.la art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile - parte vătămată N. A. suma de

184.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul disp.art. 14 Cod procedură penală rap.la art. 348 Cod procedură penală s-a desființat (anulat) contractul de vânzare - cumpărare încheiat la (...) între inculpat ca și vânzător și partea vătămată N. A., ca și cumpărător cu privire la terenul intravilan în suprafață de 0,58 ha(f. 31 din dosarul de urmărire penală).

S-a acordat apărătorului din oficiu pentru inculpat, avocat G. G. onorar în cuantum de 200 lei, care a fost suportat din fondurile M.ui Justiției și libertăților Cetățenești.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în cuantum de 430 lei, cheltuieli ce includ și onorarul pentru apărătorul din oficiu în cuantum de 200 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în anul 2005 partea vătămată N. A. era interesat să cumpere un teren în vederea construirii unei locuințe. În acest scop l-a abordat pe martorul P. E. care i-a spus că a aflat despre un teren în suprafață de 0,58 ha aparținând inculpatului O. D. V. pe care acesta intenționa să-l vândă. D. ce partea vătămată însoțit de martorul P. E. a văzut terenul, s-a arătat interesat să-l cumpere, astfel că martorul a făcut demersuri pentru ca vânzătorul și cumpărătorul să se întâlnească. Cei doi s-au întâlnit, inculpatul având asupra sa titlul de proprietate nr. 7. și o schiță a terenului imobil.

Suprafața vizată de înstrăinare era cuprinsă în titlul de proprietate nr. 7. emis în baza Legii nr. 18/91 pentru o suprafață totală de 3 ha și 4.800 m.p., cuvenită mai multor moștenitori după defunctul O. D., inclusiv inculpatului, potrivit mențiunilor de pe verso-ul titlului de proprietate este de natură fânaț și face parte din tarlaua 101/1 și parcela 22, având ca vecinătăți pe O. D., N. I., E. I. și drum agricol.

Potrivit schiței prezentate de inculpat părții vătămate(f. 38 dosar urmărire penală) terenul este înscris în c.f. 3172 B. nr. top. 4478 și are aceleași vecinătăți ca și cele arătate mai sus.

Vânzătorul și cumpărătorul s-au deplasat împreună la terenul în litigiu, situat pe V. J. în B. unde vînzătorul inculpat i-a indicat cumpărătorului parte vătămată același teren ca și cel indicat anterior de către martorul P. E.

Urmare înțelegerii intervenite între părți, s-a încheiat la (...) un „contract de vânzare cumpărare"; potrivit căruia inculpatul O. D. V. vinde părții vătămate N. A. suprafața de 0,58 ha teren intravilan cu suma de 1.500 euro/ar, din prețul convenit cumpărătorul plătind cu titlu de 25.000.000 lei, diferența de bani urmând a fi plătiți în perioada (...)- (...). Contractul a fost semnat de ambele părți și de martorii B. G., P. E. și O. L.

Deoarece după un timp cumpărătorul parte vătămată a dorit să renunțe la cumpărarea terenului, inculpatul a insistat și i-a prezentat cumpărătorului sentința civilă nr. 1. a J. B., dată în dosar civil nr. 3. și sentința civilă nr. 5. a J. B., spunând că în baza acestora este proprietarul terenului, sentințe pe care partea vătămată nu le-a citit, dându-i crezare inculpatului.

Potrivit sentinței civile nr. 1. pronunțată de Judecătoria Bistrița se dispunea ieșirea din indiviziune cu privire la imobilele înscrise în titlul de proprietate nr. 7. conform variantei a II-a din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul V. D.(f. 37) și terenul în litigiu, situat în V. J. între vecinătățile arătate, identificat în c.f. 3172 B. nr. top. 4478 tarlaua 101/1 parcela 22 îi era atribuit în totalitatea lui O. V., fratele inculpatului, cu specificarea expresă că acesta era folosit la acea dată de R. I., care l-acumpărat și că ceilalți moștenitori(printre care era și inculpatul)nu primeau terenuri în ridul V. J. tarlaua 102/1.

Potrivit sentinței civile nr. 5. a J. B., dată în dos.civil nr. 1. se constata rezoluțiunea unei convenții de vânzare-cumpărare cu privire la același teren, încheiată în anul 1991 între inculpat și cumpărătorii R. I. și R. F.

Partea vătămată și inculpatul s-au prezentat cu cele două sentințe la un birou notarial, unde au aflat că terenul în litigiu figura înscris în c.f. pe numiții R. I. și R. F., dar inculpatul a dat asigurări cumpărătorului că el este proprietarul terenului și că, în baza unei hotărâri judecătorești, partea vătămată se va întabula asupra terenului cumpărat.

În baza convenției părților, partea vătămată a achitat în contul prețului mai multe sume de bani inculpatului, în plus, i-a dat acestuia și un autoturism marca Volksvagen cu nr. de înmatriculare (...), în contul sumei de 12.000 euro.

La (...) părțile au semnat un proces verbal(f.33) potrivit căruia partea vătămată a achitat integral valoarea terenului cumpărat, în suprafață măsurată de 5.335 m.p., respectiv suma de 2.340.000.000 lei Rol.

D.d să reglementeze situația juridică a imobilului cumpărat partea vătămată a promovat acțiune în constatarea valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare, ocazie cu care a constatat că imobilul era înscris în CF pe numele cumpărătorilor R. I.(decedat în prezent) și R. F., în baza contratului de vânzare-cumpărare dintre aceștia și vânzătorii R. C. și R. N. V.

În ciuda susținerilor constante ale inculpatului cu privire la calitatea sa de proprietar asupra imobilului în litigiu la data înstrăinării, potrivit probelor existente la dosar, la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți( (...)), proprietari asupra imobilului înscris în c.f. 3172 B. nr. top. 4478 erau numiții R. I. și R. F., în baza actului autentic nr. 6125/(...), prin cumpărare de la R. C. și R. M. V.

Inițial, la (...) inculpatul și alți moștenitori ai antecesorilor lor, au înstrăinat suprafața de 1,79 ha din ridul „Locul Viilor";, suprafață care a inclus și suprafața de teren din „V. J.";, în litigiu, în favoarea cumpărătorilor R. I. și R. F., cu prețul de 240.000 lei Rol. Convenția de vânzare-cumpărare s-a validat inițial prin sentința civilă nr.3601/1995 a J. B. pronunțată în dosar civil nr.930/1995, sentință care s-a desființat în apel prin decizia civilă nr. 7. a T. B.-N., pronunțată în dos. C.Nr. 3061/1995, cu trimitere spre rejudecare. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 5. a J. B. dată în dos. C. Nr. 1. s-a dispus rezoluțiunea convenției încheiată între părți motivat de opunerea la validare a numitului O. V., fratele inculpatului, sentință care este irevocabilă, deoarece s- a respins și apelul declarat(ca insuficient timbrat) și recursul.

Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos. C. Nr.

3. s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilele care au făcut obiectul titlului de proprietate nr. 7., imobilul teren în litigiu, situat în tarlaua

101/1, parcela 22, înscris în c.f. 3172 B. nr. top. 4478, în suprafață reală de

5.335 m.p. i-a revenit lui O. V., fratele inculpatului, proprietarul înscriind imobilul în C.F. în favoarea sa.

Masa succesorală rămasă după defunctul O. V., decedat la (...) a revenit numiților R. C. și R. M. V., în calitate de legatari universali, iar aceștia au vândut imobilul în litigiu, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat notarial sub nr. 6125/(...), numiților R. I. și R. F., dreptul de proprietate al cumpărătorilor fiind înscris în C.F.

Cu toate că prin sentința civilă nr. 6. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 8. s-a constatat valabilitatea convenției de vânzare cumpărareîncheiată la (...) între inculpatul O. D. V. și partea vătămată N. A. cu privire la imobilul în suprafață reală de 5.335 m.p., în litifiu și s-a dispus radierea din c.f. a proprietarilor tabulari R. I. și R. F., prin decizia civilă nr. 1. pronunțată de T. B.-N. în dosar civil nr. (...), s-a dispus, în urma admiterii recursului declarat de cumpărătorii R. I. și R. F., respingerea acțiunii părții vătămate N. A. În urma discuțiilor purtate de inculpat cu partea vătămată cu privire la situația creată, după desființarea sentinței prin care s-a constatat valabilitatea convenției dintre părți, inculpatul i-a explicat părții vătămate că s-a considerat îndreptățit la a dispune cu privire la terenul înstrăinat deoarece s-a ocupat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, apreciind că prin plecarea fratelui său în străinătate acesta și-ar fi pierdut dreptul de proprietate asupra terenului.

Prin sentința civilă nr. 1. a J. B. s-a dispus validarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2115/(...) prin care inculpatul a vândut același teren situat în V. J. tarlaua 101/1 parcela nr. 22 cumpărătorului Șeu I., cu suma de 140.000.000 lei Rol, sentință casată în recurs cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, la cererea cumpărătorilor R. I. și R. F., care au intervenit în proces în calitate de adevărați proprietari, cât și a inculpatului care a susținut că a înstrăinat un alt teren.

Potrivit adresei nr. 44655/2007 a Primăriei municipiului B.(f. nr. 139), la data de (...) inculpatul figura înscris în registrul agricol în perioada 2001-2005 doar cu suprafața de 1.450 m.p. în ridul „Capiște"; tarlaua 76, parcela nr.

30/1, în baza sentinței civile nr. 1. a J. B., deci nu și cu privire la terenul în litigiu.

Potrivit colii evolutive de c.f.(f. 145-146 dosar urmărire penală și fila 137-

138 dosarul instanței) terenul în litigiu a fost întabulat inițial pe numele proprietarului O. V., fratele inculpatului, în baza sentinței civile nr. 1. a J. B., apoi cu titlu de moștenire pe numele numiților R. C. și R. M. V., iar ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6125/2001 în favoarea cumpărătorilor R. I. și R. F.

Prin prisma celor arătate anterior, la data de (...) inculpatul nu era proprietarul terenului înstrăinat sub semnătură privată părții vătămate N. A., proprietarii acestuia fiind numiții R. I. și R. F.

Atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței partea vătămată N. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 184.000 lei Ron(potrivit precizării de la fila 200), cu titlu de prejudiciu nerecuperat din prejudiciul inițial de 65.000 euro(2.340.000.000 lei vechi).

Fapta inculpatului de a induce în eroare pe partea vătămată prin prezentarea mincinoasă a calității sale de proprietar al terenului obiect al înstrăinării, faptă prin care a cauzat părții vătămate o pagubă în valoare de

2.340.000.000 lei Rol constituie infracțiunea de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, 5 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal

Fapta inculpatului de a semna la poziția „. antecontractul de vânzare- cumpărare din data de (...), constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b

Cod penal.

Atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.840.000.000 lei Rol, diferența de până la suma de 2.340.000.000 lei constituind-o valoarea autoturismuluipredat vânzătorului în schimbul prețului, autoturism ce a fost restituit de către inculpat părții vătămate.

În mod constant inculpatul a susținut, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, pe parcursul cercetării judecătorești că este proprietarul terenului, fiind întabulat pe acesta, în ciuda scriptelor de la dosar, astfel cum s-a reținut mai sus, din care rezultă că niciodată inculpatul nu a fost întabulat asupra imobilului înstrăinat.

Reaua-credință a acestuia rezultă nu numai din împrejurarea că inculpatul face cu ușurință susțineri împotriva evidenței actelor din dosar, dar și din împrejurarea că, fiind condamnat și în anii 2000 și 2001 pentru fapte de aceeași natură, constând în vânzarea succesivă a unor terenuri către mai multe părți vătămate, a continuat aceleași practici infracționale, obținând sume de bani în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, sume pe care nu le-a mai restituit părții vătămate în situația în care a constatat că nu se poate clarifica situația juridică a cumpărătorului.

Mai mult, alături de alți moștenitori după antecesorii săi, acesta a înstrăinat în anul 1991 același teren soților R., actualii proprietari.

Reaua credință a inculpatului rezultă și din împrejurarea că acesta a susținut în instanță că partea vătămată nu i-a plătit integral prețul imobilului pretins înstrăinat, cu toate că potrivit scriptului de la fila 33 din dosarul de fond, semnat de ambele părți și de către martorul P. E., rezultă contrariul.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile care i-au fost reținute în sarcină, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de disp. art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele comise, pericolul social concret al faptelor, prejudiciul cauzat părții vătămate, împrejurarea că acesta a rămas nerecuperat, în mare parte, persoana inculpatului și atitudinea acestuia cu privire la faptele deduse judecății, constând în nerecunoașterea constantă a acestora. S-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul este recidivist postexecutoriu raportat la pedepsele ce i-au fost aplicate pentru comiterea unor fapte de înșelăciune de aceeași natură în anul 2000, prin sentința penală nr.2306/2000 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos. P. Nr. 8256/1999 și în anul 2001, prin sentința penală nr. 1519/2001 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos. P. Nr. 207/2001( de 2 ani închisoare și respectiv de 1 an și 6 luni închisoare), pedepse cu privire la care ulterior, prin sentința penală nr.

1197/2002 a J. B. pronunțată în dos. P. Nr. 4381/2003 s-a dispus contopirea în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 4 luni, dispunându-se ca inculpatul să execute 2 ani și 4 luni închisoare.

Din executarea acestei pedepse rezultante, inculpatul s-a liberat condiționat la (...), cu un rest de executat de 528 de zile.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 345 Cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului O. D. V. la pedepsele de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pentru o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 și

5 Cod penal, cu aplic. art.37 lit. b Cod penal și de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.

Constatând că infracțiunile au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-a dispuscontopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b

Cod penal cu privire la pedepsele accesorii.

În temeiul disp. art. 14, 346 Cod procedură penală, rap. la art. 998 cod civil s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 184.000 lei Ron cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând diferența de preț nerestituită cumpărătorului de către inculpatul vânzător.

În temeiul disp. art. 14 Cod procedură penală, rap. la art. 348 Cod procedură penală, s-a desființat(anulat) contractul de vânzare-cumpărare încheiat la (...) între inculpat, ca și vânzător și partea vătămată N. A., ca și cumpărător cu privire la terenul intravilan de 0,58 ha situat în V. J. B., aflat la fila 31 din dosarul de urmărire penală(nr. 470/P/2008).

S-a acordat apărătorului din oficiu pentru inculpatul O. D. V., avocat G. G., onorariu în cuantum de 200 lei, suportat în temeiul disp. art. 189 Cod procedură penală din fondurile M.ui Justiției și Libertăților Cetățenești.

În temeiul disp. art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 430 lei, cheltuieli care includ și onorariul pentru apărătorul din oficiu, în cuantum de 200 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul pe care nu l-a motivat înscris, doar a menționat că acesta va fi motivat printr-un memoriu separat.

A.ul formulat de inculpat urmează să fie admis pe motiv că acesta a decedat în timpul procesului.

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea în sensul că în anul 2005 partea vătămată N. A. era interesat să cumpere un teren în vederea construirii unei locuințe și în acest sens l-a abortat pe martorul P. E. care i-a spus că a aflat despre un teren în suprafață de 0,58 hectare aparținând inculpatului O. D. V. pe care acesta intenționa să-l vândă.

D. ce partea vătămată însoțit de martorul P. E. a văzut terenul, aceasta s-a interesat să-l cumpere astfel că martorul a făcut demersuri pentru ca vânzătorul și cumpărătorul să se întâlnească, sens în care cei doi au luat legătura, inculpatul având asupra sa titlul de proprietate cu nr.7. și o schiță a terenului.

Ca urmare a înțelegerii intervenite între părți la data de 3 octombrie 2005 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care inculpatul vindea părții vătămate suprafața de 0,58 hectare teren intravilan cu suma de 1500 euro/ar, din prețul cuvenit partea vătămată a plătit cu titlu de avans suma de

25.000.000 lei diferența de bani urmând a fi achitată în perioada 10 octombrie

2005 - 16 octombrie 2006.

Potrivit sentinței civile nr.1. pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilele înscrise în titlul de proprietate cu nr.7. conform variantei a II-a din raportul de expertiză întocmit de expertul V. D. iar terenul în litigiu identificat în CF nr.3172 B. cu nr.top 4478 tarlaua

101/1 parcela 22 era atribuit în totalitate lui O. V. fratele inculpatului, cu mențiunea expresă că acesta era folosit la acea dată de numitul R. I. care l-a cumpărat și de la ceilalți moștenitori, printre care era și inculpatul.

Prin sentința civilă nr.5. a J. B. s-a constatat rezoluțiunea unei convenții de vânzare-cumpărare cu privire la același teren încheiată în anul 1991 între inculpat și cumpărătorii R. I. și R. F. .

Partea vătămată și inculpatul s-au prezentat cu cele două sentințe la un B. N., unde au aflat că terenul în litigiu figura înscris în CF pe numiții R. I. și R. F., însă inculpatul a dat asigurări cumpărătorului că acesta este proprietarul terenului și că în baza unei hotărâri judecătorești, partea vătămată se va intabula asupra terenului cumpărat.

În baza convenției părților, partea vătămată a achitat în contul prețului mai multe sume de bani și i-a predat inculpatului un autoturism marc a WV cu nr. de înmatriculare (...) în contul sumei de 12.000 euro.

La data de 20 martie 2006 părțile au semnat un proces verbal potrivit căruia partea vătămată a achitat valoarea integrală a terenului cumpărat, respectiv suma de 2.340.000.000 lei.

D.d să reglementeze situația juridică a terenului cumpărat, partea vătămată a formulat o acțiune în instanță în constatarea valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare, ocazie cu care s-a constatat că imobilul era înscris în CF pe numele cumpărătorilor R. I. și R. F. în baza contractului de vânzare cumpărare dintre aceștia și vânzătorii R. C. și R. N..

În ciuda susținerilor constante ale inculpatului cu privire la calitatea sa de proprietar asupra imobilului în litigiu la data înstrăinării , potrivit actelor de la dosar, la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, respectiv (...), proprietari asupra imobilului înscris în CF nr.3172 B. nr.top.4478 erau numiții R. I. și R. F. în baza contractului autentic nr.6125/6 decembrie 2001.

Inculpatul în mod constant , atât în faza de urmărire penală, cât și la instanța de fond a susținut că terenul este proprietatea sa, deși actele existente la dosar confirmă cu certitudine că acesta nu a fost niciodată proprietarul terenului înstrăinat.

Reaua credință a inculpatului rezultă și din împrejurarea că în anii 2000 și

2001 acesta a fost condamnat pentru același gen de fapte, constând în vânzarea succesivă a unor terenuri către mai multe părți vătămate și a continuat aceleași practici infracționale, obținând sume de bani în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, sume pe care nu le-a mai restituit părților vătămate în situația în care a constatat că nu se poate clarifica situația juridică a acestor terenuri.

Corect au fost încadrate în drept faptele comise de inculpat, întrucât acestea realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art.215 alin.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art.37 lit.b C.p. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 alin.1 C.p. cu aplicarea art.37 lit.a C.p., iar pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite la limita minimă prev. de lege pentru faptele reținute în sarcina acestuia, ținându-se seama de dispozițiile art.72 C.p.

Pe latură civilă a cauzei inculpatul fost obligat să plătească părții vătămate N. A. suma de 184.000 lei despăgubiri civile și a fost anulat contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de (...) între inculpat și partea vătămată cu privire la terenul în suprafață de 0,58 hectare.

A.ul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița Năsăud cu data de 22 iunie

2010, însă la data de 8 septembrie 2010 inculpatul a decedat (f.39 dosar apel).

Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.88 din 7 octombrie 2010 eliberat de N. P. D. I. A., în baza art.84 din Legea nr.36/1995 se certifică că de pe urma defunctului O. D. V. decedat la data de 8 septembrie 2010 cu ultimul domiciliu în B. str. G. nr.6, a rămas moștenitor O. D. F. cu domiciliul în B. str.

A. M. nr.14, ap.25, jud. B. N. în calitatea de fiu în cota de 1/1 parte cu privire la bunurile ce vor face obiectul succesiunii după defunct (f.51 dosar apel).

În concepția Codului civil Român acceptarea moștenirii este pură și simplă, sau sub beneficiu de inventar, care este un act solemn și care impune următoarele formalități:

Potrivit art.704 C. art.76 alin.4 din Legea nr.36/1995 și art.80 alin.1 din

Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, această formă de acceptare a moștenirii nu poate fi decât expresă, nu și prezumată, motiv pentru care în lipsa declarației cerute de lege moștenitorii nu pot invoca beneficiul de inventar.

Din dispozițiile art.705 C. rezultă că acceptarea moștenirii sub beneficiul de inventar nu are nici un efect în lipsa întocmirii inventarului. Acest inventar poate fi întocmit atât înainte de declarația de acceptare a moștenirii sub beneficiul de inventar, cât și după aceasta.

Pentru a-i pune pe succesibili la adăpostul condamnării intempestive, în cazul exercitării unor astfel de acțiuni, dispozițiile art.706 C. le conferă posibilitatea acestora de a amâna condamnarea , punându-le la dispoziție un termen de 3 luni pentru întocmirea inventarului, calculat de la data deschiderii succesiunii și un termen de 40 de zile pentru a delibera asupra opțiunii succesorale, calculat de la data întocmirii inventarului, dacă acesta s-a întocmit înaintea expirării termenului de 3 luni, sau de la data expirării acestui termen, dacă inventarul nu a fost întocmit în acest interval.

Potrivit art.709 C. la cererea succesibilului interesat, instanța de judecată, în funcție de circumstanțele cauzei, poate prelungii termenele de întocmire a inventarului și de opțiune, însă nu peste termenul de 6 luni, care este un termen de prescripție prev. de art.700 C.

În cursul termenului de inventar și deliberare, succesibilul nu poate fi constrâns să opteze și nici nu poate obține împotriva sa o condamnare la cererea creditorilor succesiunii. D. expirarea termenelor menționate, succesibilul păstrează dreptul de a păstra moștenirea sub beneficiul de inventar, dar pierde dreptul la excepția dilatorie conferită de art.706 C. într-un asemenea caz el poate fi condamnat ca acceptant pur și simplu al moștenirii, așa cum rezultă din dispozițiile art.711 C. dacă nu optează pentru acceptarea moștenirii sub beneficiul de inventar sau pentru renunțarea la moștenire înainte de aceasta.

Dat fiind însă efectul relativ al autorității lucrului judecat, față de orice creditor al succesiunii, succesibilul păstrează pe durata termenului de prescripție de 6 luni dreptul de a accepta sau de a renunța la moștenire.

Conform disp. art.713 C. acceptarea sub beneficiul de inventar conferă succesibilului următoarele avantaje: a) de a răspunde pentru pasivul succesoral numai în limita activului succesiunii, astfel încât dacă prin ipoteza, pasivul succesoral este mai mare decât activul, succesibilul poate paraliza acțiunea creditorilor succesivi împotriva sa predându-le toate bunurile succesiunii. b) de a nu opera confuziunea între patrimoniul său și cel al succesiunii, conservându-și astfel dreptul la realizarea creanțelor proprii împotriva succesiunii.

Având în vedere că în urma defunctului inculpat O. D. V. a rămas moștenitor fiul acestuia O. D. F. în cota de 1/1 parte urmează să se constate această împrejurare.

Moștenitorul defunctului având opțiunea de a accepta moștenirea în întregul acesteia, inclusiv pasivul succesoral, acceptarea sub beneficiul de inventar, cu răspunderea în limita activului succesoral sau renunțarea la moștenire în termenul prevăzut mai sus.

Având în vedere că inculpatul a decedat la data de 8 septembrie 2010 îî baza art.379 pct.2 lit.a C.p.p. urmează să fie admis apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr.67 din 16 iulie 2010 a T. B. N. care va fi desființată cu privire la latura penală a cauzei și judecând în aceste limite în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g, C.p.p. urmează să fie încetat procesul penal împotriva inculpatului cu privire la infracțiunile de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art.37 lit.b C.p. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 alin.1 C.p. cu aplicarea art.37 lit.b C.p.

Se va constata calitatea de moștenitor al inculpatului în persoana fiului acestuia O. D. F. în cota de 1/1 parte.

Potrivit art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Bariului de A.

C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu care va fi suportat din FMJ.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în apel urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul O. D. V. împotriva sentinței penale nr. 67 din 16 iulie 2010 a T. B.-N. pe care o desființează cu privire la latura penală a cauzei și judecând în aceste limite:

În baza art 11 pct 2 raportat la art 10 lit g Cod procedură penală încetează procesul penal împotriva inculpatului O. D. V. cu privire la infracțiunilor de înșelăciune prev de art 215 alin 1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplicarea art 37 lit b Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art 290 alin 1 Cod penal cu aplicarea art 37 lit b Cod penal.

Constată calitatea de moștenitor al inculpatului în persoana numitului

O. D. F. (fiu) domiciliat în B. str A. M. nr. 14 sc A ap 25 județul B. N. în cota de

1/1.

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat de F.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

V. G.

V. C.

D. S.

Red.V.G./S.M.D.

4 ex./(...) Jud.fond,Berbecarriu D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj