Sentința penală nr. 80/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

SENTINȚA PENALĂ NR. 80/2011

Ședința publică din 5 iulie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. I. GREFIER : M. N.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : V. T.

Pe rol fiind soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de (...) de către O. judecătorului pentru cercetări preliminare al T.ui Cagliari , dr. Roberto Cau, în dosar nr. 7676/10R.G.N.R. 6675/10 R.G. G.I.P.în sarcina persoanei solicitate U. I., fiul lui N. și V., născut la data de (...) în Baia Mare, județul M., domiciliat în Baia Mare, B-dul T. nr. 14, ap. 22, județul M., posesor al C.I., seria MM, nr. 4., CNP 1., deținut în Penitenciarul Gherla.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată, în stare de arest, deținut in penitenciar Gherla, asistat de avocat din oficiu R. Cecilia de la Baroul Cluj, cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Se constată că la dosar a fost depus mandatul european de arestare însoțit de traducerea în limba română. S-a adus la cunoștința persoanei solicitate existența mandatului european de arestare emis pe numele său, conținutul acestuia și posibilitatea de a consimți la predare precum și drepturile sale procesuale prevăzute de art. 104 din Legea

302/2004, republicată. Un exemplar al mandatului european de arestare a fost înmânat persoanei solicitate. întrebată fiind, persoana solicitată consimte la predare, procedându-se în continuare conform prevederilor articolului 103 alin.5 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța asigurându-se că persoana arestată, în deplină cunoștință de cauză, a consimțit voluntar la predare și a înțeles caracterul irevocabil al acestui acord. în urma exprimării consimțământului la predare, s-a întocmit procesul-verbal depus la dosar, în care este trecută și opțiunea persoanei solicitate de a nu renunța la regula specialității.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, se acordă cuvântul, conform prevederilor art. 103 din Legea nr.302/2004, republicată, cu privire la executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate.

Reprezentantul Parchetului, având în vedere consimțământul persoanei solicitate la predare, nefiind incident niciunul din motivele de refuz a executării mandatului, în baza art.

103 alin.6 din Legea 302/2004 modificată, solicită admiterea sesizării autorităților judiciare din Italia și predarea persoanei solicitate către statul solicitant în vederea executării mandatului european de arestare și menținerea măsurii arestării acestuia, în vederea predării.

Apărătorul persoanei solicitate având cuvântul, față de poziția exprimată de aceasta, solicită admiterea cererii autorităților judiciare din Italia, cu respectarea regulii specialității, și acordarea onorariului pentru apărător din oficiu.

Persoana solicitată având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată sub { "http://nr.de"|nr.de} mai sus Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de numitul U. I. și predarea acestuia către autoritățile judiciare competente din Italia ca urmare a emiterii, la data de 31 ianuarie 2011 de către judecător pentru cercetări preliminare de la T. din Cagliari

- Italia, a unui mandat european de arestare în vederea efectuării de cercetări penale pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în scopul importului și vânzării substanțelor stupefiante tip cocaină { "http://prev.de"| art.74 alin.l D.P.R.309/1990 și deținere și purtare ilegală a armelor de foc { "http://prev.de"| art. 110 și art.81 C.pen.italian, art.2, 4 și 7 din Legea nr.895/67 și art.22 din Legea 110/75 constând în aceea că a aderat la o grupare infracțională care se ocupa cu traficul de droguri și jafuri, grupare ce acționa în provincia Nuoro și era condusă de A. R. și A. S. și de asemenea, în luna ianuarie 2009 a deținut și purtat ilegal în loc public o armă de foc împrumuată de la A. S.

Persoana solicitată U. I., aflată în arest preventiv în Penitenciarul Gherla, a fost prezentată instanței aducându-i-se la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, fiind informat în legătură cu această procedură, cu posibilitatea de a consimți la predare, caracterul irevocabil al consimțământului și cu beneficiul pe care i-1 acordă regula specialității.

Persoana solicitată U. I. a arătat în fața instanței că este de acord cu predarea sa către statul solicitant, că nu renunță la regula specialității și se va supune procedurii ce decurge din executarea mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:

La data de 31 ianuarie 2011 judecător pentru cercetări preliminare Dr.Roberto Cau din cadrul T.ui Cagliari - Italia a emis în dosar nr.7676/10/R.G.N.R.6675/10/R.G.G.I.P. un mandat european de arestare față de numitul U. I. născut la (...) în Baia Mare, acesta având la bază o ordonanță de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art.74 alin.l D.P.R.309/90 respectiv asociere în scopul importului și vânzării substanțelor stupefiante tip cocaină, fapta constând în aceea că în cursul anchetei numită convențional „T. Connection" s-a evidențiat ca tovarăș al unei asocieri de săvârșire de infracțiuni care se ocupa cu traficul de droguri, jafuri la institute de credit, mașini de transportat valori și altele, care acționa în județulu Nuoro și al cărei cap era fugarul pentru moment A. R. și recidivistul A. S. amândoi din T., exponenți de mare anverguă ai lumii interlope din Ogliastra, fapte săvârșite în perioada septembrie 2008 - iulie 2009 în Italia și Belgia, precum și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 110 și 81 C. italian, art.2, 4 și 7 din Legea nr.895/67 și art.22 din Legea nr.

110/ 75, faptă constând în aceea că a primit și a purtat ilegal în loc public (de la T. la L.) în complicitate cu terți neidentificați, o armă de foc, care îi fusese împrumutată de A. S., ce o deținerea ilegal, fapta fiind comisă la 27 ianuarie 2009.

Având în vedere că potrivit art.96 din Legea nr.302/2004 printre faptele care dau loc la predare fără a se proceda la verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, se află și infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată și se regăsesc în lista celor 32 de infracțiuni enumerate în acest text de lege la pct. 1, participarea la un grup criminal organizat și pct.6 traficul ilicit de arme, muniții și substanțe explozive, acestea fiind bifate și de autoritățile italiene în momentul emiterii mandatului european de arestare și văzând că pedeapsa este de cel puțin 3 ani, se constată că din acest punct de vedere executarea mandatului european de arestare este posibilă și cum nu există motive de refuz a executării mandatului dintre cele prevăzute de art.98 din Legea 302/2004, luând act de consimțământul la predare al persoanei solicitate, cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia va fi admisă.

Din evidențele existente la locul de detenție, dar și la instanță, rezultă că în prezent persoana solicitată se află în arest preventiv fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 16 iulie 2010 în dosar nr. 116/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de C. și Justiție, pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal { "http://prev.de"| art. 189 alin.l și 2

C.pen., tâlhărie { "http://prev.de"| art.211 alin.l, 2 lit.a, c, alin.2/1 lit.a, b și alin.3 C.pen., uzurparea de calități oficiale { "http://prev.de"|prev.de }art.240 C.pen.și nerespectarea regimului armelor și munițiilor { "http://prev.de"| art.279 alin.l și 3 C.pen., cauza fiind în curs de cercetare judecătorească la Tribunalul Maramureș în dosar nr.(...).

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 27 ianuarie 2010 prin încheierea penală nr.42 din 27 ianuarie 2010 în dosar nr.(...) al T.ui M., starea de arest fiind prelungită și menținută succesiv, ultima dată prin încheierea din 15 iunie 2011 în dosar nr.(...) al T.ui M..

Având în vedere această situație, Curtea constată că la acest moment nu este posibilă predarea persoanei solicitate, sens în care se va proceda în conformitate cu dispoz.art. 112 din Legea nr.302/2004, la amânarea predării până la terminarea judecății sau până la terminarea executării pedepsei de către persoana solicitată.

Conform art. 103 alin. 10 din Legea nr.302/2004 se va dispune arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile și în temeiul alin. 13 se va emite de îndată un mandat de arestare.

Potrivit art. 107 alin.3 din Legea nr.302/2004 în cazul amânării predării, indiferent dacă la momentul pronunțării hotărârii persoana solicitată se află sau nu sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 103 alin. 13 va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Pentru toate aceste considerente, se va admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de

31 ianuarie 2011 de către judecător pentru cercetări preliminare, T. Cagliari - dr. Roberto

Cau, în dosar nr. 7676/10R.G.N.R. 6675/ 10 R.G. G.I.P privind persoana solicitată U. I..

Se va lua act de consimțământul la predare a persoanei solicitate și in baza art. 112 din Legea 302/2004 republicată și se va dispune amânarea predării cetățeanului român U. I. până la terminarea judecății in cauza ce face obiectul dosarului nr. (...) al T.ui M. sau până la executarea pedepsei. în baza art. 103 din Legea nr.302/2004 republicată, urmează a dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile începând cu data de la care au încetat motivele care au determinat amânarea predării, respectiv de la data terminării judecății sau de la terminarea executării pedepsei.

De asemenea, se va constata că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conform art. 115 din Legea nr.302/2004, făcându-se și aplicarea art.97 alin.din aceeași lege.

Văzând și { "http://disp.art.87"|disp.art.87} din Legea nr.302/2004;

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII:

H O T Ă R Ă Ș T E Admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de 31 ianuarie 2011 de către judecător pentru cercetări preliminare, T. Cagliari - dr. Roberto Cau, în dosar nr. 7676/10R.G.N.R. 6675/10

R.G. G.I.P privind persoana solicitată U. I., fiul lui N. și V., născut la data de (...) în Baia

Mare, județul M., domiciliat în Baia Mare, B-dul T. nr. 14, ap. 22, județul M., posesor al C.I., seria MM, nr. 4., CNP 1., deținut în Penitenciarul Gherla .

Ia act de consimțământul la predare a persoanei solicitate și in baza art. 112 din Legea

302/2004 republicată, dispune amânarea predării cetățeanului român U. I. până la terminarea judecății in cauza ce face obiectul dosarului nr. (...) al T.ui M. sau până la executarea pedepsei, către autoritățile judiciare italiene ca efect al executării mandatului european de arestare emis la (...) in dosar nr. în dosar nr. 7676/10R.G.N.R. 6675/10 R.G. G.I.P - T. Cagliari de judecător pentru cercetări preliminare dr. Roberto Cau. în baza art. 103 din Legea nr.302/2004 republicată, dispune arestarea în vederea

pre dării a pe rso anei solicitate U. I., fiul lui N. și V., născut la data de (...) în Baia Mare, județul M., domiciliat în Baia Mare, B-dul T. nr. 14, ap. 22, județul M., posesor al C.I., seria MM, nr. 4., CNP 1., deținut în Penitenciarul Gherla pe o perioadă de 30 zile începând cu data de la care au încetat motivele care au determinat amânarea predării, respectiv de la data terminării judecății sau de la terminarea executării pedepsei.

Dispune emiterea mandatului de arestare în acest sens.

Constată că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art. 115 din Legea 302/2004, republicată. în baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, republicată, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

Stabilește în favoarea B.ui de A. C. suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu pentru reprezentarea persoanei solicitate în fața Parchetului și a instanței, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. în baza art.87 din Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2011, în prezența persoanei solicitate.

PREȘEDINTE, GREFIER, C. I. M. N.

Red.C.I./AC (...), 3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 80/2011, Curtea de Apel Cluj