Decizia penală nr. 744/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.744/R/2011
Ședința publică din 11 mai 2011
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător
JUDECĂTORI: L. M.
M. R.
G. : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. A. împotriva sentinței penale nr.263 din 10 februarie 2011 a J.ecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a și i C., cu aplic.art.75 lit.c C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. A. - av. C. I., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul B. A. și partea civilă N. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului B. A. solicită admiterea recursului,desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de fond.
În motivarea recursului, arată că inculpatul a fost condamnat de către instanța de fond la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. R. la împrejurările în care s-a comis fapta, la prejudiciul cauzat, apreciază că pedeapsa este prea mare, motiv pentru care solicită a se dispune aplicarea unei pedepsei îndreptate către minimul special prevăzut de lege.
Este adevărat că fapta s-a săvârșit împreună cu un inculpat minor, însă, consideră că și în favoarea inculpatului B. A. se pot reține anumite aspecte, care ar putea să constituie circumstanțe atenuante, a recunoscut fapta comisă, ambii inculpați la momentul săvârșirii acestor infracțiuni erau sub influența unor substanțe halucinogene și probabil, nici nu au știut exact ce fac. Oricum, apreciază că se poate dispune reducerea acestei pedepse, mai ales că inculpatului i s-a revocat și o liberare condiționată și mai are un rest neexecutat de 111 zile închisoare. Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursuluideclarat de inculpatul B. A., în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
În susținerea poziției procesuale arată că, nu se impune reconsiderarea pedepsei și respectiv, scăderea acesteia sub cea stabilită de instanța de fond, ca urmare a schimbării încadrării juridice dată faptei reținute inițial prin actul de sesizare. De asemenea, ținând seama și de condamnările anterioare suferite de inculpat, de fapta concret comisă, de împrejurarea că aceasta a fost comisă împreună cu un inculpat minor, care desigur nu mai atrage circumstanța agravantă, însă, este o împrejurare de care trebuie ținut seama la individualizarea judiciară a pedepsei, toate aceste elemente converg înspre ideea că pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită de instanța fondului este corespunzătoare atât gradului de pericol social al faptei cât și raportat periculozității inculpatului.
Așa fiind, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului B. A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 263 din (...) a J.ecătoriei B. M., în temeiul art.101 lit.c C., s-a aplicat inculpatului minor L. A. ( CNP 1., fiul lui A. și E., născut la 22.X.1993 în B. M., cetățean român, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în B. M., str.Melodiei, nr.7/28, în prezent aflat în Centrul de R. B., cu antecedente penale), măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, i C., cu aplicarea art. 99 și urm.C.
Măsura s-a dispus pe durata prev. de art.106 C.
A fost condamnat inculpatul B. A. ( CNP 1., fiul lui G. și D. C., născut la (...) în C.-Napoca, cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în B. M., Str.Muncii nr.30 și fără forme legale în B. M., str.Melodiei nr.4/8, Maramureș, cu antecedente penale), pentru comiterea infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 C., cu aplicarea art.75 lit.c C., după schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la comiterea infracțiunii de furt calificat prev.de art.26 rap.la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, i C., cu aplicarea art.75 lit.c C., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.61 C. s-a dispus revocarea liberării condiționate cu privire la restul de 111 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.127/(...) a acestei instanțe și s-a contopit restul neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenție, rezultanta de 6 luniînchisoare.
Cu aplicarea art.71 și 64 lit.a teza II C.
În temeiul art.14 C.pr.penală rap.la art.998, 1003 și 1000 al.2 C.civil au fost obligați inculpați, în solidar, (minorul în solidar și cu părțile responsabile civilmente), la 220 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă N. I. din B. M., str. G. nr.103/3, Maramureș.
Conform disp.art.191 al.2, 3 C.pr.penală au fost obligați inculpații
(minorul în solidar cu părțile responsabile civilmente) la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prinrechizitoriul nr.2825/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, din data de (...), au fost trimiși în judecată inculpații L. A. și B. A., inculpatul L. A. - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.
1, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal și inculpatul B. A. pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, reținându-se în sarcina acestora că îndata de (...), împreună, pe timp de noapte, și prin efracție au sustras bunuri din scara imobilului în care locuiește partea vătămată N. I.
Inculpații au recunoscut comiterea infracțiunii, recunoașterea lor coroborându-se cu probele de la dosar.
Trecând la soluționarea cauzei, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și însușite de inculpați, instanța a reținut în fapt următoarele:
În data de 27 iunie 2009, în intervalul orar 17.00-18.00, după ce în prealabil au consumat substanțe halucinogene, inculpații L. A. și B. A. s-au deplasat pe str. G. din B. M..
Observând că ușa de acces în scara blocului nr. 103 este prevăzută cu o bucată de placaj improvizată, inculpatul L. A. s-a decis să pătrundă în interior pentru a sustrage bunuri. Acesta a forțat cu mâna placajul ușii care a cedat. După ce a intrat în casa scării, inculpatul L. A. a sustras o bicicletă marca BMX, aparținând părții vătămate N. I.
În acest timp, inculpatul B. A. a asigurat paza locului.
Cei doi inculpați au vândut în aceeași zi bicicleta unei persoane necunoscute cu suma de 30 lei, bani pe care i-au folosit în scopuri personale.
Prejudiciul cauzat părții vătămate N. I. este de 220 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.
În drept, fapta comisă de inculpați în modalitatea descrisă mai sus, s- a stabilit că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, i C., cu aplicarea art.99 și următoarele C., pentru inculpatul L. A. și tăinuire prev. de art. 221 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, după schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la furt calificat prev. de art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,i Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal pentru inculpatul B. A., faptă pentru comiterea căreiainstanța de fond a aplicat inculpatului minor L. A. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, iar inculpatului B. A. pedeapsa de 6 luni închisoare.
Măsura educativă s-a dispus pentru inculpatul L. A., pe durata prev.de art.106 C.
Cu aplicarea art.71 și 64 lit.a teza II C., față de inculpatul B. A.
Cu privire la inculpatul B. A., în baza art.61 C. instanța de fond a dispus revocarea liberării condiționate cu privire la restul de 111 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.127/(...) a acestei instanțe și a contopit restul neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, conform dispozitivului.
La individualizarea pedepselor și a modului de executare, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, modalitatea în care aceasta a fost comisă, circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv faptul că aceștia au antecedente penale, inculpatul L. A. aflându-se în prezent internat în baza unei sentințe judecătorești dată în materie penală, într-un centru de reeducare .
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată a formulat pretenții civile în cauză, prejudiciul nefiind recuperat. Considerându-se pretențiile justificate, au fost obligați inculpații la despăgubiri conform dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva sentinței pronunțate de J. B.-M., în termen legal, a declaratrecurs inculpatul B. A., pe care nu l-a motivat în scris și, nici nu s-aprezentat în instanță pentru a arăta motivele, dar în susținerea acestuia decătre apărător, s-a solicitat desființarea sentinței atacate și, rejudecând, reducerea pedepsei aplicate de prima instanță.
În motivarea recursului, s-a arătat că, raportat la împrejurările în care s-a comis fapta, la prejudiciul cauzat, pedeapsa stabilită de judecătorul fondului este prea mare.
Este adevărat că fapta s-a săvârșit împreună cu un inculpat minor, însă, și în favoarea inculpatului B. A. se pot reține anumite aspecte, care ar putea să constituie circumstanțe atenuante - a recunoscut fapta comisă, ambii inculpați la momentul săvârșirii acestor infracțiuni erau sub influența unor substanțe halucinogene și probabil, nici nu au știut exact ce fac.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată fondat recursul în cauză, dar pentru alte motive, ce vor fi arătate în continuare.
Prima instanță, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată, corect analizate și interpretate a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității constând în aceea că, în data de 27 iunie 2009, în intervalul orar 17.00-18.00, după ce în prealabil au consumat substanțe halucinogene, inculpații L. A. și B. A. s-au deplasat pe str. G. din B. M., unde, observând că ușa de acces în scara blocului nr. 103 este prevăzută cu o bucată de placaj improvizată, inculpatul L. A. s-a decis să pătrundă în interior pentru a sustrage bunuri. Acesta a forțat cu mâna placajul ușii care a cedat. După ce a intrat în casa scării, inculpatul L. A. a sustras o bicicletă marca BMX, aparținând părții vătămate N. I.
Cei doi inculpați au vândut în aceeași zi bicicleta unei persoane necunoscute cu suma de 30 lei, bani pe care i-au folosit în scopuri personale.
Corect a realizat apoi instanța și încadrarea juridică a faptelor, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, i C., cu aplicarea art.99 și următoarele C., pentru inculpatul L. A. și respectiv, în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 221 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c
Cod penal, după schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la furt calificat prev. de art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,i Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal pentru inculpatul B. A. - în cazul acestuia din urmă, neexistând la dosar dovezi, în sensul că a asigurat paza locului, în timp ce inculpatul minor a sustras bunul, ci doar că, a primit un bun ( berea cumpărată cu banii proveniți din vânzarea bicicletei furate) cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte penale.
Instanța a aplicat apoi inculpatului recurent o pedeapsă corect individualizată, în raport de criteriile prev. de art.72 C. - limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de tăinuire (închisoarea de la 3 luni la 7 ani); gradul de pericol social concret al faptei - relativ ridicat, raportat la modalitatea comiterii și consecințele produse; persoana inculpatului - cu o atitudine sinceră, recunoscând fapta, dar cu antecedente penale.
În mod greșit însă, instanța a făcut aplicarea dispoz. art.61 C. revocând liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 127/2007 a J.ecătoriei B. M., deoarece, inculpatul a început executarea acestei pedepse la (...) și a fost liberat condiționat la (...) cu un rest de 111 zile, rest împlinit la 15 iunie 2009,anterior deci comiterii prezentei - 27 iunie 2009 ( cazier, filele 27-28 dos. u.p.).
Așa fiind, doar această operațiune este greșită, pedeapsa aplicată însă pentru infracțiunea dedusă judecății fiind corect individualizată, așa cum s- a arătat, în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art.52 C., așa încât nu se justifică reducerea acesteia, raportat la faptul că inculpatul are numeroase condamnări anterioare, tot pentru infracțiuni contra patrimoniului, dar și pentru infracțiuni cu violență.
Fiind incident așadar, cazul de casare prev. de art.385/9 pct.17/2
C.pr.pen. - s-a făcut o greșită aplicarea legii - urmează a fi admis recursul inculpatului în temeiul art.385/15 pct.1 lit.d C.pr.pen., casată sentința atacată cu privire la greșita revocare a liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.
127/2007 a J.ecătoriei B. M..
Rejudecând, în aceste limite, se va înlătura din sentința atacată, dispoziția privind revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei, mai sus menționate.
Se va menține pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.
A., pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art.221 C. cu aplic. art.75 lit.c C.
Se va face aplicația dispoz. art.71 C. rap. la art.64 lit.a teza II C.
Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu ( avoc. I. C.), sumă ce se va plăti din fondurile M.ui Justiției.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul B. A., domiciliat în B. M., str. Muncii nr.30, jud. Maramureș împotriva sentinței penale nr. 263 din (...) a J.ecătoriei B. M., pe care o casează cu privire la greșita revocare a liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.
127/2007 a J.ecătoriei B. M..
Rejudecând, în aceste limite:
Înlătură din sentința atacată, dispoziția privind revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 127/2007 a J.ecătoriei B. M..
Menține pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B. A., pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art.221 C. cu aplic. art.75 lit.c C.
Face aplicația dispoz. art.71 C. rap. la art.64 lit.a teza II C. Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În baza art.189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului C. suma de
200 lei, onorariu apărător din oficiu ( avoc. I. C.), sumă ce se va plăti din fondurile M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
ANA C. L. M. M. R.
G. M. B.
Red.A.C./Dact.H.C.
3 ex./(...)
J..fond: E. G.
← Decizia penală nr. 43/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 80/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|