Decizia penală nr. 718/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 718/R/2011
Ședința publică din 9 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. C. - președinte secție JUDECĂTORI : A. D. L.
G. : M. N.
I. C. M.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
P. - V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul F. G. împotriva sentinței penale nr. 30 din 20 ianuarie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al
J.ecătoriei V. de Sus inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii silvice de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori prev. și ped. de art. 108 alin.1 lit c și art. 110 alin.1 lit.c din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpat apărătorul ales avocat F. C., din cadrul Baroului de avocați M., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în temeiul art. 38515 pct 2 lit c Cod procedură penală, cu trimitere la motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin1 pct 10 Cod procedură penală „instanța nu s-a pronunțat…cu privire la unele probe administrate…"; de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în raport de argumentele depuse în scris. În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată de către apărătorul inculpatului că instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei dispunând condamnarea inculpatului ca urmare a unui proces penal desfășurat prin ignorarea flagrantă a principiilor de drept cu trimitere directă la principiile legalității și oficialității și rolului activ, în considerarea prezumției de nevinovăție și a garantării dreptului la apărare, toate cu trimitere la dispozițiile art. 2, art. 4, art.52 și art. 6 Cod procedură penală. Totodată, cercetarea judecătorească s-a realizat cu nerespectarea flagrantă a principiului nemijlocirii reținut ca atare în conținutul art. 289 Cod procedură penală în legătură cu martorii apărării, prin nerespectarea evidentă nici a principiului egalității de arme garantat de C., toate acestea finalizate prin hotărâreajudecătorească de condamnare, hotărâre în care instanța de fond face referire în mod exclusiv la probele în acuzare ignorând efectiv aspectele probaționale ce țineau de poziția apărării. În condițiile de mai sus, omisiunea instanței în a se pronunța pe probele în apărare presupune ca și unic remediu în aprecierea apărătorului inculpatului, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, rejudecare în cadrul căreia s-ar impune și audierea cu respectarea legalității a tuturor persoanelor ce justifică calitatea de martor pentru ca abia apoi instanța de control judiciar să procedeze la o eventuală cenzură a hotărârii instanței de fond în deplină cunoștință de cauză cu privire la chestiunile asupra cărora a deliberat prima instanță. În continuare se arată de apărătorul inculpatului faptul că, nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul a secționat cei patru arbori și nici că i-ar fi transportat la domiciliul său. Faptul că s-a întâmplat ca inculpatul să fie prezent în pădure în același moment în care martorul C. G. efectua un control nu înseamnă că a și comis faptele reținute în sarcina sa. Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată că, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori infracțiunii silvice de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori prev. și ped. de art. 108 alin.1 lit c și art. 110 alin.1 lit.c din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal. Deși inculpatul nu și-a recunoscut faptele, acestea au fost pe deplin dovedite, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere faptul că volumul arborilor tăiați depășește doar cu 0,4 m.c limita celor 20 m.c. care determină calificarea faptei în alin.1 lit c din art. 108 și art. 110 din Legea nr. 46/2008, astfel că instanța i-a aplicat circumstanțe atenuante și a redus pedeapsa sub limita minimului special, conform art. 74 și 76 lit d Cod penal. C U R T E A : Deliberând reține că prin sentința penală nr.30 din (...) pronunțată de J. V. de Sus în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul F. G., fiul lui G. și M., născut la 11 august 1974 în V. de Sus, CNP 1., de cetățenie română, studii generale, cu antecedente penale, căsătorit, administrator la SC C. C. SRL, domiciliat în V. de Sus, str. R., nr. 227, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori prev. și ped. de art. 108 al. 1 lit. „c"; din L. nr. 46/2008 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. „d"; c. pen. la 1 (un) an închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii silvice de furt de arbori prev. și ped. de art. 110 al. 1 lit. „c"; din L. 46/2008 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. „d"; c. pen. la 1 (un) an închisoare. În baza art. 33 lit. „a"; și art. 34 lit. „b"; c. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. În baza art. 83 c. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 60 din 13 martie 2009 pronunțată în dos. nr. (...) al J.ecătoriei V. de Sus, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în total 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, într-un loc de detenție cu toate consecințele prev. de art. 71 c. pen. și 64 lit. „a-c"; c. pen. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile D. S. B. M. suma de 1757,84 lei despăgubiri civile . A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 450 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariu pentru av. Ș. C. M. L., numită din oficiu, ce s-a suportat din fondul M.ui Justiției. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de 28 august 2009 inculpatul s-a deplasat cu un TAF în pădurea statului la locul denumit „.-C. O. și a tăiat de pe picior un număr de 4 arbori de rășinoase, verzi și nemarcați, în volum de 9,021 m.c. având o valoare de 1757,84 lei, arbori pe care ulterior i-a transportat la domiciliu. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii susținând că nu a tăiat arborii despre care se vorbește în rechizitoriu. Din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor C. G. și B. S. I. ( filele 28-29 din dosar) instanța a reținut în fapt că la data de 28 august 2009, inculpatul s-a deplasat cu TAF-ul proprietate personală în pădurea statului, la locul denumit „.-C. O. și a tăiat de pe picior din UP II u.a.11 un număr de 4 arbori de esență rășinoase în volum de 9,021 m.c. având o valoare de 1757,84 lei, valoare ce depășește de 20,4 ori prețul mediu al unui metru cub de material lemnos. Cei doi martori, pădurari în cadrul Ocolului Silvic V. de Sus, efectuând un control în zonă, l-au surprins pe inculpat în timp ce lega lemnele după TAF, pe care apoi le-a și transportat la domiciliul său. Inculpatul nu a recunoscut nici că a fost surprins de cei doi lucrători silvici legând lemnele după TAF, afirmând fără temei că s-ar fi întâlnit cu ei in timp ce se deplasa spre domiciliu. În drept, s-a reținut că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori prev. și ped. de art. 108 al. 1 lit. „c"; și art. 110 al. 1 lit. „c"; din Legea 46/2008 pentru care urmează a fi condamnat la câte o pedeapsă cu închisoarea individualizate în dispozitivul sentinței. Deși inculpatul nu a recunoscut faptele deși acestea au fost pe deplin dovedite, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere faptul că volumul arborilor tăiați depășește doar cu 0,4 m.c. limita celor 20 m.c. care determina calificarea faptei în alin. 1 lit. „c"; din art. 108 și art. 110 din Legea 46/2008, astfel că instanța i-a aplicat circumstanțe atenuante și a redus pedepsele sub limita minimului special, conform art. 74 și 76 lit. „d"; c.pen. S-a avut în vedere art. 33 lit. „a"; și art. 34 lit. „b"; c.pen. și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea care va fi executată de inculpat cu toate consecințele prev. de art. 64 și 71 c.pen. Prin sentința penală nr. 60 din 13 martie 2009, pronunțată de J. V. de Sus în dosar nr. (...) inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare tot pentru infracțiuni silvice și s-a dispus suspendarea condiționata a executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare de 2 ani si 6 luni. Deoarece infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar au fost comise de inculpat în perioada termenului de încercare, instanța a dispus în baza art. 83 c.pen. revocarea suspendării condiționate, iar pedeapsa de 6 luni va fi executată în detenție alături de pedeapsa rezultantă aplicată pentru prezentele infracțiuni, cu toate consecințele prev. de art. 71 și 64 lit. a-c C.pen. În baza art. 14 C.pr.pen. rap. la art. 998 c.civil, instanța l-a obligat pe inculpat la despăgubiri civile în sumă de 1757,84 lei către D. S. B. M.. În baza art. 191 C.pr.pen. instanța l-a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli care vor include și cuantumul onorariului stabilit pentru avocatul numit din oficiu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal inculpatul F. G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu motivarea în esență că instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei încălcând principiile legalității, oficialității, a nemijlocirii și nu a exercitat rol activ în considerarea prezumției de nevinovăție și a garantării dreptului la apărare a inculpatului astfel că hotărârea pronunțată face referire exclusiv la probele în acuzare deși inculpatul și-a susținut nevinovăția în mod constant. Declarația martorului M. B. C. este esențială pentru inculpat deoarece reprezintă o singură probă de care s-a prevalat în apărarea sa demonstrându- se fără echivoc prezența inculpatului într-un alt loc alături de o terță persoană la momentul comiterii presupuselor fapte iar instanța de fond s-a limitat să consemneze cu ocazia audierii acestui martor că-și menține declarația dată la urmărirea penală încălcându-se astfel principiile de drept menționate mai sus. Nici în cuprinsul motivării instanța de fond nu a analizat declarația acestui martor care era singura probă în apărarea inculpatului. Examinând probele dosarului, Curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat. Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente , respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice, calculul valoric, declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor B. F., C. G., B. S. I., M. B. C., procesul-verbal de confruntare a martorului C. G. cu inculpatul, procesul-verbal de confruntare a martorului B. F. cu inculpatul și declarațiile inculpatului a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, iar încadrările juridice ale faptelor se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor silvice de tăiere ilegală de arbori prev. de ped. de art.108 alin.1 lit.c din Legea 46/2008 și a infracțiunii silvice de furt de arbori prev. și ped. de art.110 alin.1 lit.c din Legea 46/2008, cu aplic. art.33 lit.a C. Astfel în esență s-a reținut că la data de 28 aug.2009 inculpatul s-a deplasat cu TAF-ul proprietate personală în pădurea statului la locul denumit „. C. obștesc și a tăiat de pe picior din UP II u.a.11 un număr de 4 arbori de esență rășinoasă în volum de 9,021 m.c. având o valoare de 1757,84 lei, valoare ce depășește de 20,4 ori prețul mediu al unui mc. de material lemnos, iar martorii C. G. și B. S. pădurari în cadrul Ocolului Silvic V. de Sus efectuau un control în zonă astfel că l-au surprins pe inculpat în timp ce lega lemnele după TAF pe care apoi inculpatul le-a transportat la domiciliul său. Instanța a acordat eficiență disp. art.289 C. în sensul că judecata cauzei se desfășoară în ședință oral nemijlocit și în contradictoriu astfel că a procedat la audierea inculpatului precum și a martorilor M. B. C., în prezența apărătorului desemnat din oficiu S. C. M. L. așa cum rezultă din practicaua încheierii din 14 dec.2010, dată la care inculpatul a arătat personal fiind întrebat de către instanță că nu are alte probe de propus în afara celor administrate în cursul urmăririi penale și nu are de formulat cereri, astfel că au fost audiați și martorii C. G. și B. S. I. În acest context nu i se poate imputa instanței de fond că nu a manifestat rol activ și nu a dat eficiență disp. art. 289 C. și nici că i-ar fi încălcat dreptul la apărare inculpatului care așa cum s-a menționat mai sus a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu și nici că nu i-ar fi încălcat inculpatului principiul egalității de arme garantat de art.6 din C. având învedere poziția procesuală manifestată de către inculpat și consemnată în practicaua încheierii din 14 dec.2010 așa cum s-a menționat mai sus. Este superfluă și susținerea inculpatului că instanța de fond nu a motivat hotărârea deoarece aceasta în considerente a analizat prin prisma disp.art.356 C. probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei. În contextul celor expuse mai sus deoarece instanța de fond a efectuat o cercetare judecătorească completă, cu respectarea garanțiilor procesuale ale inculpatului, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi reaudiat martorul M. B. C. Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. adică gradul de pericol social al faptelor, modul concret de comitere a acestora, precum și persoana inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptei, a comis prezentele fapte în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.60 din 13 martie 2009 a J.ecătoriei V. de Sus, astfel că în urma efectuării contopirii pedepselor în urma concursului de infracțiuni, pedeapsa de 1 an închisoare a fost just dozată. De asemenea în mod corect instanța de fond a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.60 din 13 martie 2009 a J.ecătoriei V. de Sus, astfel că această pedeapsă va fi executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta iar pedeapsa finală este de 1 an și 6 luni închisoare. Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privarea de libertate având în vedere că a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă cu suspendarea condiționată tot pentru infracțiune silvică persistând în activitatea infracțională, iar prezentele fapte au fost comise în cursul termenului de încercare ceea ce a implicat revocarea suspendării condiționate, astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună. Referitor la latura civilă a cauzei aceasta a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar. De altfel inculpatul nici nu a invocat în motivele de recurs să fie exonerat de la despăgubirile la care a fost obligat. În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art. 385/15 pct.1 lit.b C. va respinge recursul declarat de inculpatul F. G., împotriva sentintei penale nr.30 din 20 ianuarie 2011 a J.ecătoriei V. de S. În baza art. 189 C. va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. În baza art. 192 C. va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. G., domiciliat în V. de Sus, str. R., nr. 227, jud. M., împotriva sentinței penale nr.30 din 20 ianuarie 2011 a J.ecătoriei V. de S. Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. C. A. D. L. I. C. M. G. M. N. Conc.odihnă Semnează; G. ȘEF SECȚIA PENALĂ H. P. Red.I.C.M. Dact.SzM/3 ex./(...) J..fond.T. H.
← Decizia penală nr. 1549/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 427/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|