Decizia penală nr. 796/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.796/R/2011
Ședința publică din 18 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R., judecător
JUDECĂTORI : L. M.
ANA C.
G.IER : M. B.
M.ui P., Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentant prin P. : A.
C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. N. împotriva sentinței penale nr.403 din 29 martie 2011 a Judecătoriei B., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 și părăsirea locului accidentului prev. de art.89 al.1 din OUG nr.195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul S. N., av. P. A. D. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului în baza art.385/9 al.1 pct.17/2 C., și rejudecând cauza, să se pronunțe o hotărâre prin care să se aibă în vedere reindividualizarea pedepsei, reținându-se circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. S. că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, a avut o atitudine sinceră atât în cursul urmăririi penale cât și în fața judecății, apreciind că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 rap. la art.76 C., ceea ce instanța de fond în mod greșit a considerat că nu se impune, raportat la gradul de pericol social al faptelor.
În ce privește gradul de pericol social al faptelor, apreciază că raportat la condițiile concrete de comitere, la faptul că inculpatul a condus pe o porțiune scurtă și mai puțin circulată, instanța a pronunțat o pedeapsă într- un cuantum mărit. Apreciază că se impune aplicarea unei pedepse reduse.
Cu privire la modul de executare a pedepsei, consideră că se impune suspendarea executării acesteia, scopul pedepsei putând fi îndeplinit și cu lăsarea inculpatului în libertate.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului declarat deinculpat, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.
În susținerea poziției procesuale arată că este nefondată critica adusă de inculpat hotărârii instanței fondului, care poate purta discuții numai asupra modului de individualizare judiciară a cuantumului pedepsei,pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 5 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În hotărârea atacată se regăsesc toate argumentele pentru care instanța nu a aplicat circumstanțe atenuante, raportat la faptele concrete comise de inculpat, reținând aplicabilitatea art.3. C. și reducând pedeapsa aplicată pentru cele două infracțiuni, aceasta fiind coborâtă sub limita textelor prevăzute de lege.
Consideră că nu se impune aplicarea unei pedepse mai blânde față de cea stabilită de prima instanță, întrucât argumentele cuprinse în hotărârea atacată sunt în acord cu dispozițiile art.72 C. și relevă o corectă individualizare judiciară a pedepsei. Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, nu poate să determine atenuarea răspunderii penale într-o atât de mare măsură precum se solicită de către inculpat pe calea acestui recurs. Consideră că acest aspect a fost avut în vedere de către instanța de judecată, atunci când s-au valorificat dispoz. art.72 C., instanța orientându-se înspre o pedeapsă egală cu minimul special redus potrivit art.3. C.
În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 403 din 29 martie 2011 pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei B., s-a dispus condamnarea inculpatulu S. N. ( fiul lui N. și A., născut la data de (...), în loc. T., jud. B.-N., cetățean român, studii 4 clase, SMNS, agricultor, necăsătorit, domiciliat în com. G. B., sat D., nr.13, jud. B. - N., CNP 1., posesor CI seria XB nr. 1., fără antecedente penale), la pedepsele de :
- 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3. Cod procedură penală.
- 1 an și 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3. Cod penal.
Conform art. 33 lit. a Cod penal, s-a constatat că infracțiunile sunt în concurs, iar potrivit art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 5 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal.
Conform art. 81 și 82 Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, pe un termen de încercare de 3 ani și 5 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul
Penal.
Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul I. M. R. ( fiul lui I.
și R., născut la data de (...), în mun. B., jud. B.-N., cetățean român, studii -
4 clase, SMNS, cioban, necăsătorit, domiciliat în com. G. B., sat A. B., nr.
111, jud. B. - N., CNP 1., posesor CI seria XB nr. 2., fără antecedente penale); la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3. Cod procedură penală.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b Cod Penal.
Conform art. 81 și 82 Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul
Penal.
Pentru a pronunța această hotărâre, peim ainstanță a reținuturmătoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 2., a fost trimis în judecată inculpatul S. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. de art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 republicată și inculpatul I. M. R., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.
În fapt, s-a reținut că în data de (...) inculpatul S. N. s-a deplasat în localitatea P., comuna T., județul B.-N., cu intenția de a cumpăra un autoturism. L-au însoțit inculpatul I. M.-R. și martorii S. I. și B. D.-V.
(deplasarea făcându-se cu autovehiculul numitului S. I., care s-a aflat la volan). În ziua sus-menționată inculpatul S. N. a achiziționat de la numitul C. G.-G. (domiciliat în corn. T., sat P., nr. 42, jud. B.-N.) autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare (...) (la încheierea tranzacției fiind prezente persoanele nominalizate mai sus).
În rechizitoriu se precizează că după perfectarea vânzării inculpatul S.
N. i-a încredințat autoturismul susmenționat inculpatului I. M.-R., pentru a- l conduce până la domiciliul celui dintâi (situat în localitatea D., comuna G. B., jud. B.-N.). Deși nu posedă permis de conducere, inculpatul I. M.-R. s-a urcat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare (...) și 1-a condus (pe DN 15A) din satul P. până la ieșirea din localitatea D., parcurgând o distanță de aproximativ 10 km. Pe traseu a fost însoțit de inculpatul S. N., acesta ocupând locul din dreapta față. Martorii S. I. și B.
D.-V. s-au întors acasă cu cealaltă mașină, cei doi deplasându-se pe o porțiune din drum în spatele autovehiculului condus de inculpatul I. M.-R.. Acesta din urmă a oprit în fața dispensarului situat la ieșirea din localitatea D. și i-a încredințat cheile autoturismului inculpatului S. N., după care el a plecat spre casă, pe jos. La dispensar, inculpatul S. N. s-a întâlnit cu numiții S. T., M. I.-M. și B. A., cărora le-a propus o plimbare cu mașina (lucru acceptat de aceștia). Deși nu posedă permis de conducere, inculpatul S. N. s-a urcat la volan, avându-i ca pasageri pe martorii S. T., M. I.-M. și B. A. Inculpatul s-a îndreptat spre localitatea A. B., circulând pe DJ 1. D.parcurgerea unei distanțe de aproximativ 200 de metri, într-o curbă la stânga, inculpatul S. N. a pierdut controlul asupra volanului și a colizionat gardul imobilului numitului V. D. A. s-a soldat doar cu pagube materiale
(avarierea mașinii și distrugerea pe o porțiune de 3 metri a gardului împrejmuitor). D. producerea accidentului, inculpatul a tractat autovehiculul avariat cu ajutorul unui tractor și l-a depozitat în curtea locuinței lui M. I.-M. Inculpatul nu a sesizat organele de poliție cu privire la accident, acestea aflând despre incident în cursul zilei de (...), în urma unei sesizări telefonice.
Prin adresa nr. 57993/(...) emisă de I. de P. B.-N. - S. R. C. I. A. s-a comunicat că inculpații S. N. și I. M. R. nu figurează ca fiind posesori de permis de conducere pentru nici o categorie.
Inculpatul S. N., audiat fiind la termenul de judecată din 15 martie
2011 a recunoscut și regretat comiterea faptelor, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală (f. 46).
Inculpatul I. M. R., audiat fiind la termenul de judecată din 15 martie
2011 a recunoscut și regretat comiterea faptelor, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală (f. 47).
Analizând actele și lucrările de la dosar, respectiv cele ale dosarului nr.
2. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, declarațiile date de inculpați în faza de judecată, instanța a reținut în fapt următoarele:
În data de (...) inculpatul S. N. s-a deplasat în localitatea P., corn. T., județul B.-N., cu intenția de a cumpăra un autoturism. L-au însoțit inculpatul I. M.-R. și martorii S. I. și B. D.-V. (deplasarea făcându-se cu autovehiculul numitului S. I., care s-a aflat la volan). În ziua sus-menționată inculpatul S. N. a achiziționat de la numitul C. G.-G. (domiciliat în corn. T., sat P., nr. 42, jud. B.-N.) autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare (...) (la încheierea tranzacției fiind prezente persoanele nominalizate mai sus). D. perfectarea vânzării inculpatul S. N. i-a încredințat autoturismul susmenționat inculpatului I. M.-R., pentru a-l conduce până la domiciliul celui dintâi (situat în localitatea D., comuna G. B., jud. B.-N.). Deși nu posedă permis de conducere, inculpatul I. M.-R. s-a urcat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare (...) și 1-a condus (pe DN 15A) din satul P. până la ieșirea din localitatea D., parcurgând o distanță de aproximativ 10 km, Pe traseu a fost însoțit de inculpatul S. N., acesta ocupând locul din dreapta față. Martorii S. I. și B. D.-V. s-au întors acasă cu cealaltă mașină, cei doi deplasându-se pe o porțiune din drum în spatele autovehiculului condus de inculpatul I. M.-R.. Acesta din urmă a oprit în fața dispensarului situat la ieșirea din localitatea D. și i-a încredințat cheile autoturismului inculpatului S. N., după care el a plecat spre casă, pe jos. La dispensar, inculpatul S. N. s-a întâlnit cu numiții S. T., M. I.-M. și B. A., cărora le-a propus o plimbare cu mașina (lucru acceptat de aceștia). Deși nu posedă permis de conducere, inculpatul S. N. s-a urcat la volan, avându-i ca pasageri pe martorii S. T., M. I.-M. și B. A. Inculpatul s-a îndreptat spre localitatea A. B., circulând pe DJ 1. D. parcurgerea unei distanțe de aproximativ 200 de metri, într-o curbă la stânga, inculpatul S. N. a pierdut controlul asupra volanului și a colizionat gardul imobilului numitului V. D. A. s-a soldat doar cu pagube materiale (avarierea mașinii și distrugerea pe o porțiune de 3 metri a gardului împrejmuitor). D. producerea accidentului, inculpatul a tractat autovehiculul avariat cu ajutorul unui tractor și l-a depozitat în curtea locuinței lui M. I.-M. Inculpatul nu a sesizat organele de poliție cu privire la accident, acestea aflând despre incident în cursul zilei de (...), în urma unei sesizări telefonice. Prin adresa nr. 57993/(...) emisă de I.de P. B.-N. - S. R. C. I. A. s-a comunicat că inculpații S. N. și I. M. R. nu figurează ca fiind posesori de permis de conducere pentru nici o categorie.
Raportat la starea de fapt reținută, instanța a apreciat că fapta inculpatului S. N. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii rutiere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 3. Cod procedură penală, pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare.
Totodată, fapta aceluiași inculpat de a părăsi locul accidentului fără încuviințarea poliției constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, faptă prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3. Cod penal, pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare.
La individualizarea acestor pedepse s-au avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social al faptelor comise și consecințele rutiere grave ce ar fi putut decurge din conduita socială necorespunzătoare adoptată de inculpat, limitele speciale prevăzute de lege pentru faptele săvârșite, iar pe de altă parte, persoana inculpatului, acesta aflându-se pentru prima dată sub incidența legii penale și recunoscând comiterea infracțiunilor.
Deplasarea pe drumul public, la volanul unui autoturism, în lipsa cunoștințelor de specialitate necesare și a abilităților de îndemânare, constatate de instituțiile îndreptățite a emite permisul de conducere, poate conduce la consecințe foarte grave, pentru sine dar și pentru ceilalți, pietoni sau conducători auto. A trata cu blândețe și nepermisă înțelegere astfel de acte iresponsabile înseamnă a tolera instaurarea unui climat de insecuritate socială rutieră, cu efecte imediate și ireversibile asupra semenilor. Periculozitatea socială a inculpatului este semnificativ sporită în condițiile în care ulterior producerii accidentului părăsește locul fără permisiunea organelor abilitate să constate cauzele și dinamica producerii acestuia. Ca atare, instanța apreciază că în favoarea inculpatului nu se impune reținerea circumstanței atenuante a lipsei de antecedente penale, stabilirea pedepselor sub limita minimă specială fiind consecința procedurii judiciare simplificate prescrisă de art. 3. Cod procedură penală și solicitată de inculpat.
În temeiul art. 33 lit. a Cod penal, instanța a constatat concursul de infracțiuni și pe cale de consecință, în baza art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, în pedeapsa de
1 an și 5 luni închisoare.
Totodată, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b Cod Penal.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără privare de libertate și, constatând îndeplinite condițiile prev.de art.81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii și, implicit a pedepselor accesorii conform art.71 al.5 Cod penal, stabilind un termen de încercare de 3 ani și 5 luni, potrivit art.82 Cod penal.
Totodată, instanța a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin.
1 C.penal conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Totodată, fapta inculpatului I. M. R. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii rutiere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 3. Cod procedură penală, pentru care instanța l-a condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare.
La individualizarea acestei pedepse s-a avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social al faptei comisă și consecințele rutiere grave ce ar fi putut decurge din conduita socială necorespunzătoare adoptată de inculpat, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, iar pe de altă parte, persoana inculpatului, acesta aflându-se pentru prima dată sub incidența legii penale și recunoscând comiterea infracțiunii.
Deplasarea pe drumul public, la volanul unui autoturism, în lipsa cunoștințelor de specialitate necesare și a abilităților de îndemânare, constatate de instituțiile îndreptățite a emite permisul de conducere, poate conduce la consecințe foarte grave, pentru sine dar și pentru ceilalți, pietoni sau conducători auto. Ca atare, instanța apreciază că în favoarea inculpatului nu se impune reținerea circumstanței atenuante a lipsei de antecedente penale, stabilirea pedepsei sub limita minimă specială fiind consecința procedurii judiciare simplificate prescrisă de art. 3. Cod procedură penală și solicitată de inculpat.
Totodată, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b Cod Penal.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără privare de libertate și, constatând îndeplinite condițiile prev.de art.81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii
și, implicit a pedepselor accesorii conform art.71 al.5 Cod penal, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 9 luni, potrivit art.82 Cod penal.
Totodată, instanța a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin.
1 C.penal conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Împotriva sentinței Judecătoriei B., în termen legal, a formulat recurs inculpatul S. N., fără a arăta în scris motivele și fără a se prezenta în instanță, dar în susținerea orală de către apărătorul desemnat din oficiu, solicitându-se casarea hotărârii atacate și, rejudecând, să se procedeze la reindividualizarae pedepselor stabilite de prima instanță, aplicând o pedeapsă rezultantă într-un cuantum mai redus.
S-a arătat în motivare că, inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, neavând antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului, astfel că, raportat și la gradul de pericol social al faptelor, se pot reține în favoarea sa și circumstanțele atenuante prev. de art.74 C. și a se da eficiență dispoz.art.76 C.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de ladosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauză, inculpatul a fost judecat potrivit procedurii prev. de art.3. C., recunoscând faptele pentru care a fost trimis în judecată și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Așa fiind, nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar alte aspecte, decât cele privind individualizarea judiciară a pedepsei.
În ceea ce privește pedepsele aplicate de prima instanță - de 9 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 și, respectiv, 1 an și 5 luni închisoare pentru infrcațiunea prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr.195/2002 - Curtea constată că acestea sunt legale, individualizate pe baza criteriilor prev. de art.72 C. și, totodată, în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art.52 C.
S-au avut în vedere la stabilirea lor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege ( reduse cu 1/3, urmare a aplicării dispoz.art.3. C.); gradul de pericol social al faptelor, raportat la importanța valorilor sociale lezate; persoana inculpatului - fără antecedente penale, cu o atitudine sinceră pe parcursul procesului.
Ținând seama totodată și de faptul că, în cauză inculpatul a fost judecat pentru două infracțiuni în concurs, pedepasa rezultantă aplicată inculpatului, Curtea o apreciază corect individualizată ca și cuantum și modalitate de executare, făcându-se în speță aplicarea dispoz. art.81 C., instanța suspendând executarea pedepsei, apreciind, întemeiat, că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea acesteia.
În mod judicios a apreciat judecătorul fondului că, deplasarea pe drumul public la volanul unui autoturism, în lipsa cunoștințelor de specialitate necesare și a abilităților de îndemânare, constatate de instituțiile îndreptățite a emite permisul de conducere, poate conduce la consecințe foarte grave, pentru cel în cauză, dar și pentru ceilalți participanți la trafic, pietoni sau conducători auto. Corect s-a considerat de asemenea că, periculozitatea socială a inculpatului este semnificativ sporită, în condițiile în care, ulterior producerii accidentului, a părăsit locul fără permisiunea organelor abilitate.
Curtea constată că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, nu se justifică valorificarea ca circumstanțe atenuante în sensul art.74 lit.a C. a împrejurării privind lipsa antecedentelor penale sau, în sensul art.74 lit.c C. a împrejurării privind atitudinea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal; prima împrejurare reflectă o atitudine firească, a oricărui cetățean de bună credință și nu trebuie neapărat recompensată, iar a doua împrejurare a fost deja valorificată în procedura prev. de art.3. C., iar a i se da o eficiență și mai mare, ar însemna pe de o parte, a valorifica de două ori o împrejurare atenuantă, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conținut dispoz. art.52 C., privind realizarea scopului pedepsei.
Față de toate aceste considerente, recursul inculpatului se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.
În baza art.189 C. se va stabili onorariu pentru avocat din oficiu în suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul M.ui Justiției în favoarea apărătorului din oficiu, avocat P. A. D. .
În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. N., domiciliat în comuna G. B., D. nr. 13, jud. B. N., împotriva sentintei penale nr. 403 din
29 martie 2011 a Judecătoriei B..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. R. L. M. ANA C.
G.IER M. B.
Red.A.C./Dact.A.C.
3 ex./(...)
Jud. fond:M. F.M.
← Decizia penală nr. 1764/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1822/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|