Decizia penală nr. 820/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 820/R/2011

Ședința publică din 23 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. D. L.- judecător JUDECĂTORI : I. C. M.

GREFIER : M. N.

V. C.- președinte secție

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P.

- V. T.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul S. B. V. și asigurătorul SC A. R.- A. V. I. G. SA B. prin S. C., împotriva sentinței penale nr. 217 din 2 martie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei D., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin.1 și 2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul personal asistat de apărătorul ales avocat D. C. I., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și avocat M. C. din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar în substituirea apărătorului desemnat din oficiu avocat A.-E. P., cu delegația la dosar, pentru asigurător consilier juridic E. L., cu delegația la dosar, partea civilă C. A. M. personal asistată de apărătorul ales avocat B.-W. O., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța trece la luarea datelor inculpatului S. B. V., care se identifică cu

C.I. seria XB nr. 0..

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține declarația dată în fața instanței de fond- Judecătoria Dej și nu mai dorește să facă completări în fața instanței de recurs.

Apărătorul prezent în substituirea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului S. B. V. depune referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui

Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărâriiatacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate, stabilind o pedeapsă cu închisoare, orientată spre minimul general prevăzut de art.52 pct.1 lit.b din Codul penal, pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin.1 și 2 din Codul penal, ca urmare a reținerii culpei comune a inculpatului și a victimei în cauzarea accidentului de circulație soldat cu moartea acesteia din urmă, a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal, și a aplicării efectelor acestora prevăzute de art. 76 alin.1 lit d din Codul penal.

Se solicită dispunerea condiționată a executării pedepsei aplicate pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.1 și 2 din Codul penal, în condițiile prevăzute prin dispozițiile art. 81,82 din Codul penal.

Se mai solicită reducerea cuantumului daunelor morale acordate părții civile.

De asemenea, se mai solicită a se constata de către instanța de recurs calitatea de asigurător a SC A. R. A.-V. I. G. SA B., precum și a SUCURSALEI C. a societății de asigurare, dispunând obligarea asigurătorului la plata tuturor sumelor reținute ca fiind datorate de către inculpat în favoarea părții civile și a statului, cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată, inclusiv daune morale, cheltuielile de înmormântare în cuantum de 4.450 lei suportate de inculpat, cheltuieli judiciare avansate de partea civilă, cheltuieli judiciare datorate de inculpat în folosul statului, cu menționarea în cuprinsul hotărârii a cuantumului fiecăreia dintre acestea.

La soluționarea recursului se solicită de către apărătorul inculpatului a se avea în vedere dispozițiile art. 3858 alin.1 din Codul de procedură penală, privitoare la neagravarea situației în propriul recurs, astfel încât soluționând cauza, să nu se creeze inculpatului o situație mai grea decât soluția aplicată în fața primei instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prima instanță a aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal, fiind îndeplinite condițiile pentru existența motivului de recurs prevăzut prin dispozițiile art. 3859 pct.14 Cod procedură penală, deoarece instanța a reținut în mod greșit împrejurările în funcție de care s-a stabilit și individualizat răspunderea penală a inculpatului, reținând culpa exclusivă a acestuia în cauzarea accidentului de circulație soldat cu moartea victimei. Din toate probele administrate în dosarul cauzei rezultă culpa comună a victimei și a inculpatului în producerea rezultatului incriminat de norma penală cuprinsă la art. 178 din Codul penal.

Din probatoriul expus rezultă fără putință de tăgadă faptul că victima, după ce s-a angajat în traversare și a parcurs o distanță considerabilă pe partea carosabilă, s-a întors din drumul său, făcând câțiva pași înapoi, care au determinat ca ea să fie colizionată de autoturismul ce s-a angajat într-o manevră de evitare prin partea dreaptă a pietonului, intenția conducătorului auto fiind una firească, de a ocoli victima prin partea opusă celei în care aceasta se îndrepta.

Reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal și aplicarea efectelor acestora prevăzute prin dispozițiile art. 76 din Codul penal, este justificată raportat la următoarele argumente: inculpatul este la prima abatere de la normele dreptului penal, nu posedă cazier judiciar, a fost sincer pe tot parcursul urmăririi penale și în faza judecății în prima instanță, fiind prezent la aproape toate termenele de judecată, a dat declarații complete și sincere în toate fazele procesuale.

În ce privește daunele morale, consideră apărătorul inculpatului că sumele stabilite sunt prea mari, având în vedere că la momentul intervenirii decesului victimei, partea civilă era o persoană matură, care era în măsură să-și gestioneze propria viață, să ia singură decizii, să acționeze conform hotărârilor luate de una singură, fără a fi nevoie să fie ajutată în permanență de către victima în ceea ce întreprindea. Solicită ca la stabilirea daunelor morale, să fie avute în vedere posibilitățile reale ale inculpatului de a le achita, raportat la faptul că acesta esteîncă student, iar salariul său este cel minim pe economie și nu deține alte bunuri mobile sau imobile în patrimoniu.

Cu privire la recursul declarat de către asigurător, solicită respingerea acestuia, întrucât din dispozițiile legale și argumentele expuse în motivele de recurs rezultă clar obligația asigurătorului de a acorda despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces.

Reprezentantul asigurătorului solicită admiterea recursului, casareahotărârii atacate și rejudecând cauza, solicită a se dispune înlăturarea obligării acesteia la plata despăgubirilor părții civile reprezentând daune morale precum și cheltuieli judiciare.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în conformitate cu prevederile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 modificată privind asigurările în

R., asigurătorul acordă despăgubiri terțelor persoane prejudiciate prin accidente de autovehicule, în baza și limitele poliție de asigurare. R. fiind contractuală potrivit condițiilor legale, asigurătorul poate fi obligat la plata despăgubirilor mai cu seamă că și inculpatul a fost obligat la despăgubiri către partea civilă.

Instanța are obligația de a constata în baza poliței de asigurare valabil încheiată calitatea asigurătorului de răspundere civilă și opozabilitatea hotărârii asigurătorului. Din modul de formulare a hotărârii rezultă că atât inculpatul asigurat a fost obligat la plata despăgubirii către partea civilă cât și prezentul asigurător a fost obligat la despăgubiri și cheltuieli de judecată, ceea ce duce la o interpretare greșită în situația punerii în executare.

În final, solicită ca instanța de recurs să înlăture obligarea la plata despăgubirilor către partea civilă.

Cu privire la recursul declarat de către inculpat, solicită admiterea acestuia ca fiind fondat.

Apărătorul părții civile solicită respingerea recursului declarat de cătreinculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În continuare se arată că, inculpatul a susținut în cursul procesului penal că nu este singurul vinovat de producerea accidentului, arătând că victima s-a întors pe trecerea de pietoni, motiv pentru care, deși a încercat să o ocolească, nu a mai reușit, fiind astfel evidentă și culpa acesteia. Totodată, se mai arată că datorită faptului că pe banda 1 de circulație era parcată o autoutilitară de culoare albă, care a obstrucționat vizibilitatea inculpatului pe sensul său de deplasare, acesta nu a reușit să observe victima la timp.

Poziția inculpatului este infirmată însă de ansamblul probator administrat în cauză, ce relevă faptul că acesta nu și-a respectat obligațiile decurgând din normele de circulație privind acordarea priorității de trecere și respectarea vitezei maxime legale, cu referire la dispozițiile art. 6 pct.1 art. 72 alin.2, art. 100, alin.3 lit.b, art. 48 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la daunele morale solicitate de către partea civilă, apărătorul acesteia le consideră corecte și se opune reducerii acestora. De asemenea și cu privire la solicitarea apărătorului inculpatului de reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond, se opune.

Cu privire la recursul declarat de către asigurător, solicită admiterea în parte a recursului asigurătorului.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului asigurătorului pe care îl consideră fondat. Cu privire la recursul declarat de către inculpat, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

În continuare se arată de către reprezentantul parchetului că, din probele administrate în cauză se desprinde fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului în producerea accidentului, culpa acestuia rezidă în primul rând în faptul că nu a respectat semnificația indicatorului de avertizare „. pietoni"; amplasat înaintea trecerii de pietoni și nu redus viteza în consecință, de asemenea culpa cea mai importantă constă în faptul că, odată ajuns în apropierea trecerii de pietoni, nu a acordat prioritate de trecere victimei aflată în traversare regulamentară.

De asemenea, susținerile învinuitului referitoare la imposibilitatea evitării accidentului nu au nici o relevanță, atâta timp cât ceea ce interesează este posibilitatea prevederii. Or, este cert că inculpatul putea și trebuia să prevadă posibilitatea producerii unui accident în momentul în care s-a apropiat de trecerea de pietoni și trebuia să ia toate măsurile pentru ca acesta să nu se producă.

Starea de pericol a fost generată tocmai din comportamentul culpabil al inculpatului, care conducea autoturismul respectiv, astfel că susținerile acestuia referitoare la imposibilitatea evitării accidentului nu au nici o relevanță, fiind cert că acesta putea și trebuia să prevadă posibilitatea producerii unui accident în momentul în care s-a apropiat de trecerea de pietoni și trebuia să ia toate măsurile pentru ca acesta să nu se producă.

Cu privire la latura civilă a recursurilor, reprezentantul parchetului își însușește punctul de vedere al apărătorului părții civile, considerând daunele morale legale și corect stabilite în cauză.

Inculpatul S. B. V. având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta, achiesând la concluziile apărătorului său.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 217 din (...) pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr. (...) în temeiul art. 345 C. a fost condamnat inculpatul S. B. V., fiul lui E. D. și M., născut la data de (...), în B., jud.B. Năsăud, CNP 1., domiciliat în B., str.A. S., nr.1, sc.F, ap.42, jud. B. Năsăud, fără antecedente penale, cetățenie română, studii liceale, necăsătorit, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.

În temeiul art.71 C.pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, teza a II-a C.pen.

În temeiul art.81 C.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 (patru) ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 C.pen.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

În temeiul art.359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

Conform art. 346 alin.1 C.proc.pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil, s- a admis în parte acțiunea civilă și s-a dispus obligarea inculpatului să plătească părții civile C. A. M., suma de 50.000 lei (RON), cu titlu de daune morale.

S-a constatat că S. A. R. A. V. I. G. S. B., are calitatea de asigurător de răspundere civilă și a obligat pe asigurător să plătească părții civile daunele morale, precum și cheltuielile judiciare, în limita contractului de asigurare.

În temeiul art.193 alin.1 Cod proc.pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă C. A. M., în cuantum de 4.000 lei, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert asistent.

În temeiul art. 191 alin.1 Cod proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului, în sumă de 500 lei.

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Dej din data de (...), dosar nr.85/P/2009, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul S. B. V., pentru a răspunde penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prev.de art.178 alin.1 și 2 Cod penal, în sarcina căreia s-a reținut următoarea stare de fapt :

În ziua de 14 ianuarie 2009, în jurul orei 09.15, învinuitul S. B. V. se deplasa pe strada 1 Mai din municipiul D., din direcția D. spre G., conducând autovehiculul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare (...), circulând pe banda nr. 1 a drumului. Ajuns în apropiere de intersecția străzii 1 Mai cu strada D. R., învinuitul, circulând cu viteză pe banda întâi a drumului, s-a apropiat de trecerea de pietoni semnalizată cu indicator și marcaj din zonă. În acest timp, pe trecerea de pietoni se angajase în traversare victima D. M., pe care învinuitul a observat-o cu întârziere și, deși a frânat puternic și a încercat să efectueze o manevră de ocolire, nu a reușit să evite lovirea acesteia cu partea frontală a autoturismului. D. impact, autoturismul și-a continuat deplasarea cu victima pe capotă pe o distanță de 14,5 metri după trecerea de pietoni, iar în momentul opririi victima a căzut în lateral în partea dreaptă față a autoturismului, rupând în cădere oglinda retrovizoare dreapta a acestuia.

Victima D. M. a fost transportată de urgență la S. M. D., unde a decedat. Învinuitul a rămas la locul accidentului, fiind testat cu aparatul Alcotest, iar apoi a fost condus la S. M. D., în vederea recoltării de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Atât rezultatul testării cu aparatul Alcotest, cât și rezultatul analizării probelor de laborator au fost negative

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei, s-a stabilit că autoturismul condus de învinuit a creat două urme de frânare, urma din partea dreaptă fiind în lungime de 52,0 metri, iar cea din partea stângă fiind de 35.4 metri, urmele fiind curbate spre dreapta (filele 6-9 d.u.p.).

Conform raportului de constatare medico-legală nr.323/III/29 din 16 ianuarie 2009, moartea victimei D. M. a fost violentă, ea datorându-se unei hemoragii interne prin rupturi viscerale (pulmonare, aorta descendentă) în cadrul unui politraumatism prin accident rutier (TCC cu fractură parieto-temporală, hemoragie meningee, traumatism toracic cu fracturi costale, fractură T6-7 mielică, rupturi pleuro-parenchimatoase pulmonare, ruptură aortă descendentă, hemotorace, fractură-disjuncție pubiană, fractură ambe oase gamă drepată). De asemenea, s-a stabilit că leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire-proiectare în cadrul unui accident rutier, între leziunile constatate și decesul victimei există raport de cauzalitate directă iar sângele victimei nu conținea alcool etilic (filele 20-24 d.u.p.).

S-a mai reținut în cuprinsul rechizitoriului că, comiterea infracțiunii în modul descris anterior a fost confirmată de depozițiile martorilor audiați în cauză,de declarațiile învinuitului, de planșa fotografică privind aspectele fixate la investigarea locului faptei și de concluziile raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză.

De asemenea, în opinia parchetului, din starea de fapt reținută și dovedită în cauză, rezultă că învinuitul nu a respectat obligațiile ce revin conducătorilor de autovehicule la apropierea de o trecere de pietoni, obligații prev.de art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, fiind invocate prev.art. 100 alin. 3 lit. b din același act normativ, potrivit cărora constituie contravenție "neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului";. Totodată, se mai invocă prev. art. 6 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, arătându-se că prin sintagma ". a priorității"; se înțelege "obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească";

În privința declarațiilor martorilor audiați, parchetul din declarația martorei G. R., a reținut că aceasta, împreună cu victima D. M., călătoreau cu autobuzul nr. 3 care circulă pe ruta O. D.-D., pe strada 1 Mai, dinspre centrul municipiului spre G., fiind singurele pasagere ale autobuzului, înaintea stației de lângă SC I. SA. În jurul orei 09.20, atât martora cât și victima au coborât din autobuz la această stație, îndreptându-se spre trecerea de pietoni pentru a traversa strada. M. a rămas mai în urmă, timp în care victima D. M. a trecut pe lângă ea și s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni aflată în zonă. La câteva momente după ce s-a angajat în traversare, victima, care apucase să ajungă pe a doua linie albă a marcajului trecerii de pietoni, a fost lovită frontal de un autoturism de culoare neagră ce se deplasa cu viteză pe banda nr. 1 a străzii. D. producerea accidentului, victima a ajuns pe capota mașinii iar învinuitul a început efectuarea manevrei de frânare. D. impact autoturismul s-a mai deplasat înfrânat câțiva metri, după care s-a oprit, victima fiind proiectată pe carosabil. M. apreciază viteza autovehiculului ca fiind mare, apariția sa fiind bruscă, iar cu privire la condițiile meteo, arată că strada nu era acoperită cu gheață, polei, mâzgă și nici nu plouase în perioada premergătoare accidentului. D. o perioadă de circa 2-3 minute în care nu au trecut autovehicule în zonă, la fața locului a oprit o autospecială de culoare albă, din care au coborât două persoane, una din acestea sunând la numărul de urgență 112 (filele 37-41, 60-61 d.u.p.).

M. Kocsis E., locuind pe strada 1 Mai, în apropierea zonei în care s-a produs accidentul, a observat, în jurul orei 09.15 - 09.20, trecând autobuzul nr.

3, dinspre centrul municipiului înspre G. după care, la câteva momente, a văzut-o pe victima D. M., împreună cu o altă persoană de sex feminin, aflându-se pe trotuar în apropierea trecerii de pietoni din zonă. Victima D. M. s-a angajat în traversarea trecerii de pietoni înaintea celeilalte persoane, moment în care a fost lovită în plin de un autoturism care circula pe banda nr. 1 a drumului, în direcția spre G. M. nu poate preciza culoarea autoturismului și nu poate aprecia viteza acestuia, însă arată că în momentul în care a avut loc impactul, victima se afla la circa 2 pași de bordură, de-abia începând traversarea. De asemenea, martora arată că în acele momente nu se aflau alte autoturisme în zonă, nici oprite, nici aflate în trafic și că în momentul producerii accidentului, carosabilul nu eraacoperit cu polei, mâzgă ori gheață, anterior nu plouase iar vizibilitatea era bună, nefiind ceață (42-45, 62-63 d.u.p.).

Din declarațiile ambelor martore rezultă faptul că învinuitul a încercat să-i acorde victimei primul ajutor, acesta sunând, de asemenea, la numărul de urgență 112.

S-a mai arătat că la solicitarea învinuitului a fost identificat și audiat în calitate de martor șoferul autobuzului nr. 3 care s-a deplasat pe ruta O. D. - D. în dimineața producerii accidentului, numitul V. V. Din declarațiile acestuia nu s-au putut desprinde elemente care să contribuie la aflarea adevărului în cauză, martorul neobservând producerea accidentului din cauză că acesta s-a produs după ce autobuzul pe care îl conducea trecuse de trecerea de pietoni (filele 64-65 d.u.p.).

În privința declarațiilor învinuitului, parchetul a reținut următoarele:

În cuprinsul declarației inițiale date în cauză în formă olografă, învinuitul arată că, în data de (...), în jurul orei 09.20, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare (...) pe strada 1 Mai din D., pe banda nr. 1 a drumului, a depășit un autovehicul staționat, trecând astfel pe banda nr. 2, după care a revenit pe prima bandă, moment în care pe trecerea de pietoni s-a angajat o femeie, încercând să treacă de pe partea dreaptă pe partea stângă a drumului, în sensul de mers al învinuitului. D. a frânat, încercând să evite impactul printr-o manevră de ocolire prin dreapta, acesta nu a reușit să evite lovirea victimei, cu partea stângă - față a autoturismului (filele 34-35 d.u.p.).

Ulterior, în declarația dată în cauză în prezența apărătorului ales, învinuitul a revenit parțial asupra declarației, arătând că, la traversarea liniei de cale ferată de pe strada 1 Mai, acesta a redus viteza până la circa 20 km/oră, după care a accelerat treptat până când a observat că pe banda sa de mers (nr. 1) se afla parcată o autoutilitară, moment în care învinuitul a trecut pe banda nr. 2. În dreptul autoutilitarei, învinuitul a remarcat trecerea de pietoni situată la o distanță de 10 metri în fața sa iar pe trecere, la mijlocul benzii nr. 1, se afla în traversare victima, atunci având loc primul contact vizual al învinuitului cu aceasta. Învinuitul a încercat să o ocolească prin dreapta, moment în care victima s-a oprit și s-a întors spre trotuarul de pe care pornise traversarea, avâns astfel loc impactul dintre autoturism și victimă. În finalul declarației, învinuitul apreciază că nu putea evita producerea accidentului și că, de fapt, în momentul depășirii autovehiculului staționat, învinuitul nu intrase decât cu roțile din stânga pe banda nr. 2 a drumului, iar prima bandă era acoperită cu polei (filele

31-33 d.u.p.).

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, învinuitul a precizat că își menține doar cea de-a doua declarație, respectiv cea dată în prezența apărătorului ales, aflată la filele 31-33 din dosar (filele 66-67 d.u.p.).

Așadar, în opinia parchetului, din probele administrate în cauză se desprinde fără putință de tăgadă vinovăția învinuitului în producerea accidentului, culpa acestuia rezidă în primul rând în faptul că nu a respectat semnificația indicatorului de avertizare «., pietoni », amplasat înaintea trecerii de pietoni și nu a redus viteza în consecință (conform declarației învinuitului, acesta a accelerat după trecerea peste calea ferată) ; de asemenea, culpa cea mai importantă constă în faptul că, odată ajuns în apropierea trecerii de pietoni, nu a acordat prioritate de trecere victimei aflată în traversare regulamentară. Faptul că învinuitul nu a acordat prioritate de trecere se poate explica prin aceea că vitezaexcesivă a autoturismului pe care îl conducea nu îi permitea frânarea într-un spațiu util, astfel încât să permită traversarea în siguranță a victimei. De aceea, cum frânarea autovehiculului s-a dovedit insuficientă (urmele de frânare de 52,0 metri și de 35,4 metri continuându-se și după trecerea de pietoni), învinuitul a ales soluția evitării victimei prin efectuarea unei manevre de ocolire. Și această manevră s-a dovedit neinspirată, întrucât și din declarațiile martorilor și din declarațiile învinuitului rezultă că prin partea dreaptă a victimei nu era loc pentru efectuarea unei manevre de ocolire. M. mai firească ar fi fost în context o ocolire prin stânga, învinuitul având pe sensul său de mers banda a doua liberă în totalitate iar banda întâi liberă mai mult de jumătate. De asemenea, învinuitul ar fi putut încerca o ocolire chiar pe contrasens, câtă vreme din declarațiile martorilor audiați rezultă că la momentul accidentului în zonă nu circulau alte autoturisme.

S-a mai arătat că apărarea învinuitului, în sensul că victima s-ar fi întors din traversare, nu a fost susținută de nicio altă probă și, chiar dacă situația s-ar prezenta așa cum susține învinuitul, nu i se poate imputa victimei aflată pe trecerea de pietoni o așa-zisă încercare de a se feri din calea unui autoturism care se apropie cu viteză, atâta timp cât starea de pericol la adresa acesteia a fost generată tocmai de comportamentul culpabil al învinuitului, care conducea autoturismul respectiv.

De asemenea, susținerile învinuitului referitoare la imposibilitatea evitării accidentului nu au nicio relevanță în opinia parchetului, atâta timp cât ceea ce interesează este posibilitatea prevederii. Or, este cert că învinuitul putea și trebuia să prevadă posibilitatea producerii unui accident în momentul în care s-a apropiat de trecerea de pietoni și trebuia să ia toate măsurile pentru ca acesta să nu se producă. Eventuala imposibilitate a evitării accidentului, chiar dacă s-ar dovedi reală nu este relevantă, atâta timp cât aceasta a fost cauzată prin chiar comportamentul culpabil al învinuitului.

S-a mai arătat că inculpatul a formulat o cerere de asigurare de dovezi în cauză, cerere căreia Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej i-a dat curs, făcându- se demersuri în vederea identificării persoanei care a sunat la numărul de urgență

112. D. în mod repetat a fost apelat de către organele de urmărire penală numărul de telefon de pe care s-a efectuat apelul de urgență, nu s-a putut contacta persoana utilizatoare a numărului respectiv.

În drept, parchetul a arătat că fapta inculpatului S. B. V. care, în data de

14 ianuarie 2009, în jurul orei 09.15, timp ce conducea autoturismul marca Ford

Focus, având numărul de înmatriculare (...), pe raza localității D., nu a acordat prioritate de trecere victimei D. M., care se angajase în traversarea regulamentară a străzii pe trecere de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, lovind-o pe aceasta frontal și provocându-i decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 al. 1 și 2 din Codul penal. Sub aspectul laturii subiective, învinuitul a săvârșit infracțiunea din culpă fără prevedere, acesta neprevăzând producerea urmării socialmente periculoase, deși avea și obligația și posibilitatea prevederii acestei urmări.

În cauză, partea vătămată C. A. M., a formulat în faza de anchetă penală o cerere de constituire de parte civilă, fără a-și preciza pretențiile (fila 27 d.u.p.), iar ulterior, în faza de judecată, la termenul din data de (...), a depus prin avocatul ales, cerere de constituire de parte civilă, arătând că solicită obligareainculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 20.000 EURO, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză a fost împrocesuată Societatea de A. S. A. R. A. V. I. G. S. B., în calitate de asigurător de răspundere civilă auto, în baza poliței de asigurare seria

XZ 001107996/(...), cu valabilitate pe perioada (...)-(...) (fila 138).

Din analiza coroborată a probelor administrate în ambele faze procesuale, instanța a constatat că situația de fapt imputată inculpatului, potrivit căreia, la data de (...), în jurul orei 09,15, în timp ce conducea autoturismul marca FORD FOCUS, cu nr. de înmatriculare (...), pe raza localității D., nu a acordat prioritate de trecere victimei D. M., care se angajase în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, lovind astfel victima și provocându-i decesul, a fost corect stabilită prin actul de inculpare, iar încadrarea juridică dată faptei săvârșite, de ucidere din culpă este conformă cu textul de lege invocat.

Inculpatul a susținut în cursul procesului penal că nu este singurul vinovat de producerea accidentului, arătând că victima s-a întors pe trecerea de pietoni, motiv pentru care, deși a încercat să o ocolească, nu a mai reușit, fiind astfel evidentă și culpa acesteia. Totodată, mai arată că datorită faptului că pe banda 1 de circulație era parcată o autoutilitară de culoare albă, care a obstrucționat vizibilitatea inculpatului pe sensul său de deplasare, acesta nu a reușit să observe victima la timp. Mai mult, cu ocazia acordării ultimului cuvânt în fața instanței, inculpatul și-a exprimat convingerea că nu a avut posibilitatea reală de a evita impactul cu victima.

Poziția inculpatului a fost infirmată însă de ansamblul probator administrat în cauză, ce relevă faptul că acesta nu și-a respectat obligațiile decurgând din normele de circulație privind acordarea priorității de trecere și respectarea vitezei maxime legale, cu referire la disp.art. art.6 pct.1, art.72 alin.2, art.100, alin.3 lit.b, art.48 din OUG nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare,

Instanța a reținut astfel că potrivit disp. art. 6 pct.1 din actul normativ invocat, prin acordarea priorității se înțelege "obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească";, iar potrivit disp.art. 72 alin. 2 din același act normativ, Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor..". Totodată, se mai reține că reprezintă contravenție disp.art. art.100, alin.3 lit.b din același act normativ, privind "neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului";

În privința regimului de viteză, sunt aplicabile în speță disp. art.48 din OUG nr.195/2002, potrivit cărora « conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimullegal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. », precum și disp.art.49 alin.1 din aceeași ordonanță, în conformitate cu care «Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h»

În cauză a fost efectuată și o expertiză tehnică judiciară cu specialitatea auto, stabilindu-se în final faptul că inculpatul a circulat cu o viteză de maxim

83,54 hm./h, cu luarea în considerare a unui carosabil uscat, respectiv cu o viteză de maxim 69,7 km./h, cu luarea în considerare a unui carosabil umed.

Instanța a reținut însă că potrivit declarațiilor martorilor oculari, carosabilul era uscat la data producerii impactului, nicidecum umed, neputând fi reținute în speță cele menționate de către expert, în coroborare cu declarația inculpatului și cu adresa emisă de C. meteorologic regional Transilvania Nord, precum nici cele menționate de către mama inculpatului, audiată în calitate de martor, aprecierile acesteia fiind raportate la o stare de fapt ulterioară producerii accidentului, fiind totodată apreciate de instanță ca fiind subiective prin prisma declarațiilor celorlalți martori. Inculpatul a declarat că circula cu viteză legală, de maxim 50 km./h, că pe carosabil era polei, iar afară era ceață, arătând însă că aceste condiții nu l-au afectat, singurul lucru care i-a obturat vizibilitatea fiind mașina parcată pe partea dreaptă, pe care o ocolise anterior. Afirmațiile inculpatului au fost infirmate, nu doar în privința condiției carosabilului, ci și în privința vitezei de deplasare, așa cum rezultă din expertiză, precum și cu privire la mașina menționată ca fiind parcată pe dreapta, în urma verificărilor întreprinse pe parcursul cercetării judecătorești nerezultând că autoutilitara cu număr de înmatriculare (...), de culoare albă, fotografiată de inculpat ulterior, se afla cu certitudine la locul accidentului la acel moment, în data de (...), în condițiile în care prin adresa emisă de firma C. I., proprietara mașinii (fila 250) se menționează că mașina respectivă nu se afla în service, nefiind astfel confirmate susținerile inculpatului coroborate cu declarațiile martorului B. G. (fila 179), care a arătat că ar fi fost posibil să fi dus mașina la reparat în zona accidentului în data de (...).

Așadar, inculpatul era obligat să circule cu viteza legală maxim admisă de

50 km./h, circulând pe un sector de drum situat în Municipiul D., era obligat să respecte semnificația indicatorului de avertizare «., pietoni », amplasat înaintea trecerii de pietoni și să reducă viteza în consecință, era obligat să acorde prioritate de trecere victimei angajată pe trecerea de pietoni marcată corespunzător, cu atât mai mult cu cât s-a constatat că la fața locului exista atât indicator de presemnalizare trecere pietoni, cât și indicator propriu zis de semnalizare trecere, era obligat să conducă preventiv, astfel încât să poată opri în condiții de siguranță, în vederea acordării priorității de trecere pietonilor.

În privința comportamentului victimei angajată pe trecerea de pietoni, instanța nu a însușit punctul de vedere exprimat de către expert, în sensul de a reține în speță o oarecare culpă a victimei, datorată întoarcerii acesteia pe trecere, în condițiile în care nu i se poate imputa victimei o eventuală reacție de autoapărare determinată de viteza mare de deplasare a mașinii condusă de inculpat, urmând a ține cont inclusiv de vârsta victimei. Starea de pericol a fost generată tocmai de comportamentul culpabil al inculpatului, care conducea autoturismul respectiv, astfel că susținerile acestuia referitoare la imposibilitatea evitării accidentului nu au nicio relevanță, fiind cert că acesta putea și trebuia să prevadă posibilitatea producerii unui accident în momentul în care s-a apropiat de trecerea de pietoni și trebuia să ia toate măsurile pentru ca acesta să nu se producă. Eventuala imposibilitate a evitării accidentului datorată pe de o parte de comportamentul victimei pe trecerea de pietoni, iar pe de altă parte de posibile mașini care s-ar fi deplasat din sens opus, chiar dacă s-ar dovedi reală nu esterelevantă în speță, atâta timp cât aceasta a fost cauzată prin chiar comportamentul culpabil al inculpatului.

În raport de regulile de circulație menționate mai sus, văzând starea de fapt rezultată din coroborarea declarației inculpatului cu depozițiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița întocmită de organele judiciare, precum și concluziile raportului de expertiză tehnică, s-a constatat că inculpatul este culpabil vinovat de producerea accidentului de circulație soldat cu moartea victimei, ca urmare a nerespectării normelor rutiere invocate anterior.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 323/III/29 din 16 ianuarie 2009, moartea victimei D. M. a fost violentă, ea datorându-se unei hemoragii interne prin rupturi viscerale (pulmonare, aorta descendentă) în cadrul unui politraumatism prin accident rutier (TCC cu fractură parieto-temporală, hemoragie meningee, traumatism toracic cu fracturi costale, fractură T6-7 mielică, rupturi pleuro-parenchimatoase pulmonare, ruptură aortă descendentă, hemotorace, fractură-disjuncție pubiană, fractură ambe oase gamă drepată). De asemenea, s-a stabilit că leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire-proiectare în cadrul unui accident rutier, între leziunile constatate și decesul victimei existând raport de cauzalitate directă, iar sângele victimei nu conținea alcool etilic (filele 20-24 d.u.p.).

În considerarea celor expuse, instanța a constatat că fapta inculpatului S. B. V. care, în data de 14 ianuarie 2009, în jurul orei 09.15, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus, având numărul de înmatriculare (...), pe raza localității D., nu a acordat prioritate de trecere victimei D. M., care se angajase în traversarea regulamentară a străzii pe trecere de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, lovind-o pe aceasta frontal și provocându-i decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 al. 1 și 2 din Codul penal. Sub aspectul laturii subiective, învinuitul a săvârșit infracțiunea din culpă fără prevedere, acesta neprevăzând producerea urmării socialmente periculoase, deși avea și obligația și posibilitatea prevederii acestei urmări.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, potrivit art.52

Cod penal, prin prisma criteriilor generale prev. de art.72 Cod penal, instanța a

ținut seama de natura și gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, urmările produse, persoana și conduita inculpatului, ce nu posedă antecedente penale, dar care a înțeles să-și justifice comportamentul invocând și culpa victimei, exprimându-și convingerea că nu a avut posibilitatea de a evita în vreun fel victima, iar susținerile sale privind respectarea vitezei legale de deplasare și obturarea vizibilității pe partea dreaptă fiind în cele din urmă înlăturate, situație în care se va dispune aplicarea unei pedepse cu închi- soarea dozată în mod corespunzător, potrivit limitelor de pedeapsă speciale prevăzute de textul de lege incriminator. Astfel, raportat la cele arătate mai sus, la limitele speciale ale pedepsei, instanța a condamnat pe inculpatul S. B. V. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.1 și 2 cod penal.

În temeiul art.71 C.pen. instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, teza a II-a, pe durata executării pedepsei. Instanța nu a interzis inculpatului și exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza I-a, b, c, d si e C.pen., întrucât săvârșirea prezentei infracțiuni de ucidere din culpă nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul superior al copiluluisau care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator, sau a dreptului de a alege, neavând legătură nici cu eventuala profesie sau ocupație a inculpatului.

În raport de circumstanțele reale și personale menționate, instanța a apreciat, totuși, că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins față de inculpat și fără privarea de libertate, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiilor art.81 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei ce-i va fi aplicată, pe durata termenului de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal, cu durata de 4 ani.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen. instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

În temeiul art.359 C.proc.pen. instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În privința laturii civile a cauzei, instanța a reținut din economia prevederilor art.14, art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și urm.

Cod civil, că instanța penală investită cu judecarea unei fapte penale în cazul infracțiunii cu efecte complexe cum este cea de ucidere din culpă săvârșită de către un conducător auto, este competentă să soluționeze potrivit legii civile pretențiile de această natură formulate de persoanele vătămate prin infracțiune.

În speță, inculpatul este culpabil vinovat de producerea accidentului de circulație, soldat cu moartea victimei D. M..

Partea vătămată C. A. M. a înțeles să formuleze pretenții civile în sensul obligării inculpatului și societății de asigurare la plata sumei de 20.000 EURO, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin notele scrise depuse la dosar la fila 177, asigurătorul de răspundere civilă auto Societatea de A. S. A. R. A. V. I. G. S. B., (în baza poliței de asigurare seria XZ 001107996/(...), cu valabilitate pe perioada (...)-(...) -fila 138), a arătat că suma pretinsă de partea civilă depășește în opinia sa prejudiciul suferit, considerând totodată că suma de 50.000 lei acoperă daunele morale suferite, invocând în acest sens practica judiciară a instanțelor aparținând Curții de A. C.

(dosar nr.(...), în care s-a pronunțat sentința penală nr.64/2008, definitivă prin decizia penală nr.138/A/2008).

Instanța a reținut că în privința daunelor morale, este foarte greu de cuantificat în bani durerea provocată fiicei victimei. Repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale nu poate avea decât un caracter aproximativ, raportat la prejudicii care nu au conținut economic și nici echivalent bănesc. În acest scop, s-a avut în vedere importanța valorii lezate (suprimarea vieții mamei, pierderea bucuriei părții civile de a avea o mamă, lipsa sprijinului victimei), dar și gradul de culpă al inculpatului, instanța apreciind astfel că suma de 50.000 lei, ce urmează a fi acordată cu titlu de daune morale, va constitui o justă compensație pentru suferințele morale suferite de partea civilă ca urmare a decesului mamei. Instanța a admis în parte acțiunea civilă și a dispus astfel obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru partea civilă C. A. M., fiica victimei.

Cât privește situația asigurătorului citat în proces, S. A. R. A. V. I. G. S. B., instanța a reținut că răspunderea societății de asigurare este antrenată în baza prev. Legii 136/1995 și ale celorlalte acte normative din materia asigurării de răspundere civilă obligatorie, în raport de care asiguratorul este chemat să stea înproces alături de asiguratul său, față de persoana păgubită. Din analiza acestor dispoziții rezultă că în cazul producerii unui accident de circulație având ca urmare cauzarea unui prejudiciu pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, răspunderea civilă delictuală bazată pe art.998 cod civil, a celui care din fapta sa a cauzat efectele păgubitoare coexistă cu răspunderea contractuală a asiguratorului întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile legale. Potrivit prevederilor legale în materie, riscul asigurat, prin efectul încheierii poliței obligatorii de răspundere civilă, constă în accidentul ca delict cauzator de prejudicii, terțelor persoane, eveniment care potrivit legii civile angajează răspunderea asiguratorului și pentru care asiguratorul acordă despăgubiri. Astfel, instanța a constatat calitatea de asigurator de răspundere civilă a S. A. R. A. V. I. G. S. B., ce răspunde pentru plata despăgubirilor civile în limita contractului de asigurare de răspundere civilă auto și va obliga pe asigurator să plătească părții civile daunele morale, precum și cheltuielile judiciare, în limita contractului de asigurare.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, în temeiul art. 191 alin. 1 C., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 lei.

În temeiul art. 193 alin. 1 Cod proc.pen., inculpatul a fost obligat totodată la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă C. A. M., în cuantum de

4.000 lei, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert asistent.

Împotriva sentinței menționate au declarat recurs inculpatul S. B. V.

și asigurătorul S. A. R. A. V. I. G. S. B., prin S. C.

Primul recurent a criticat sentința, susținând că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1 și 2 C. este prea mare, fiindcă din probele administrate rezultă culpa comună a victimei și a inculpatului; prin R. de aplicare a OUG nr.195/2002, art.1, 6, 7 lit.c se interzice pietonilor să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni, iar din concluziile raportului de expertiză judiciară, ce constată avariile autoturismului rezultă că victima a avut o deplasare grăbită spre dreapta carosabilului, deci s-a întors pe trecerea de pietoni.

În cadrul aceluiași motiv de recurs s-a precizat că se impunea reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 C. pentru că inculpatul este la prima abatere penală nu are cazier, a fost sincer, a încercat să ajute familie victimei și a suportat costurile înhumării victimei.

Sub un alt doilea aspect, s-a învederat că indiferent care ar fi fost conduita rutieră pe care ar fi trebuit să o aibă inculpatul, pietonii nu pot adopta o conduită neconformă legislației rutiere; conducătorului auto nu i se poate pune în sarcină nerespectarea obligației generale constând în respectarea regimului legal de viteză și adaptarea acesteia în funcție de condițiile de drum, deoarece această normă, prev. de art.48 din OUG nr.195/2002 nu este suficient de previzibilă din perspectiva jurisprudenței CEDO.

Sub un al treilea aspect, s-a considerat că daunele morale acordate sunt prea mari deoarece la momentul intervenirii decesului victimei partea civilă era o persoană matură, aptă să-și gestioneze singură propria viață, fără a avea nevoie de ajutorul victimei; a precizat că la stabilirea acestora trebuia avută în vedere culpa comună menționată anterior.

Asigurătorul recurent a criticat sentința doar sub aspectul laturii civile, susținând că în mod greșit a fost obligat la plata despăgubirilor și cheltuielilor dejudecată către partea civilă, fiindcă potrivit art.49 și 50 din Legea nr.136/1995 privind asigurările, asigurătorul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, ci doar trebuia menționată opozabilitatea sentinței față de asigurător.

Examinând recursurile declarate Curtea constată următoarele:

Primul motiv de recurs invocat de către inculpat referitor la greșita individualizare a pedepsei urmează a fi analizat în raport de condițiile cazului de casare prev. de art.3859 alin.1 pct.14 C.; astfel încât este necesară reiterarea stării de fapt.

S-a reținut că în data de 14 ian.2009 în jurul orei 9,15 în timp ce conducea autoturismul Ford Focus în localitatea D., inculpatul nu a acordat prioritate victimei D. M. care s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pieton semnalizată și marcată corespunzător, lovind-o frontal și provocându-i decesul, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1 și 2 C.

Contrar susținerilor recurentului, în mod temeinic prima instanță a reținut că inculpatul trebuia să circule cu viteza legală maxim admisă de 50 km/oră, trebuia să respecte semnificația indicatorului de avertizare „., pietoni"; , să reducă viteza, să acorde prioritate de trecere victimei ceea ce însă nu a făcut. În mod justificat, s-a considerat că nu poate fi primită apărarea inculpatului potrivit căreia victima s-a întors pe trecerea de pietoni - deoarece oricum, într-adevăr, și în această ipoteză inculpatul trebuia să-i acorde prioritate pentru că aceasta se afla pe trecerea de pietoni, iar, pe de altă parte acest aspect nu rezultă nici din declarația martorei oculare care o însoțea pe victimă și nici din declarația inițială a inculpatului, fiind menționat doar în declarația ulterioară angajării apărătorului.

Ca atare, este exclusă reținerea oricărei culpe a victimei și reducerea pedepsei datorită acestui motiv.

Reținerea circumstanțelor atenuante nu este justificată deoarece împrejurările invocate constând în lipsa cazierului judiciar, sinceritatea sa, și suportarea consecințelor civile ale infracțiunii reprezintă o conduită normală din partea oricărei persoane; din altă perspectivă, stabilirea unei pedepse mai mici decât minimul legal de 2 ani închisoare ar duce în derizoriu tocmai gravitatea faptei inculpatului datorită căruia victima și-a pierdut viața.

Oricum, sinceritatea acestuia este îndoielnică de vreme ce a încercat în cursul procesului penal să culpabilizeze victima.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către inculpat, referitor tot la culpa comună a victimei însă pe care recurentul îl încadrează în cazul de casare prev. de art.3859 alin.1 pct.171 C. referitor la greșita aplicare a legii este neîntemeiat fiindcă interdicția stabilită de către R. în sarcina pietonilor de a nu se întoarce pe trecerile de pietoni nu este aplicabil în speță, în primul rând, pentru că este nedovedită această împrejurare - deducerea întoarcerii victimei din constatările raportului tehnic efectuat în cauză fiind înlăturată de declarația martorului ocular - , iar, în al doilea rând, fiindcă nu nerespectarea obligațiilor de către pieton a constituit cauza accidentului, ci nerespectarea obligațiilor menționate instituite în sarcina conducătorului auto.

În ceea ce privește lipsa de previzibilitate a art.48 din OUG nr.195/2002

Curtea reține că acest text nu a fost aplicat în mod direct în speța de față, ci normele referitoare la obligațiile conducătorului auto pe care acesta trebuie să lerespecte în apropierea trecerilor de pietoni determinantă fiind neacordarea priorității de trecere victimei angajate în traversarea șoselei.

Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, Curtea apreciază că daunele morale de 50.000 lei acordate părții civile C. A. M., fiica victimei, reprezintă o justă compensație acordată nu cu titlu de a despăgubi pierderea mamei sale, ci pentru a ușura pe cât posibil suferința pricinuită părții civile prin uciderea mamei sale, aspect față de care nu prezintă relevanță împrejurările invocate de către recurent în încercarea de a cuantifica pierderea suferită.

Pentru aceste motive în baza art.38515 pct.1 lit.b C. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Analizând recursul declarat de către asigurător, Curtea reține că în mod nelegal prima instanță l-a obligat să plătească părții civile daunele morale și cheltuielile judiciare în limita contractului de asigurare.

Prin decizia nr.1/2005 pronunțată de S. U. ala I.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii având ca obiect calitatea asigurătorului în procesul penal rezultă că acesta nu poate fi obligat în mod direct către partea civilă la plata daunelor stabilite prin sentința penală, deoarece nu există un raport juridic direct între partea civilă și asigurătorul de răspundere civilă delictuală obligatorie, raportul fiind încheiat doar între inculpat și asigurătorul său în baza poliței de asigurare.

Așa fiind, în baza art.38515 pct.2 lit.d C. va admite recursul asigurătorului

și va înlătura doar mențiunea privind obligarea acestuia la plata către partea civilă a daunelor morale și a cheltuielilor judiciare menținând constatarea că acesta are calitatea de asigurător în cauză.

În baza art.193 alin. 6 C. va obliga inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă justificată cu chitanța depusă la dosar (f.23) iar în baza art.192 alin.2 C. la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, deoarece i-a fost respins ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de către asigurătorul S. A. R. A. V. I. G. S. B., prin

S. C. cu sediul in C. N., str. Clinicilor nr. 20-22, împotriva sentinței penale nr.

217 din 2 martie 2011 a Judecătoriei D. pe care o caseaza parțial și rejudecând.

Inlătura mențiunea privind obligarea asiguratorului la plata către partea civilă a daunelor morale si a cheltuielilor judiciare.

Constată că S. A. R. A. V. I. G. S. B. are calitatea de asigurator în cauza.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul S. B. V., domiciliat în B. str. A. S., nr. 1, sc.1, ap.42, jud. B. Năsăud, împotriva aceleiași sentințe

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va plăti din fondul

M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent la 1500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă C. A. M. și la 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care 50 lei reprezintă onorariu parțial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. D. L. I. CRISTIN A M. V. C.

GREFIER M. N.

Red.CV Dact.SzM/3ex. (...)

← Decizia penală nr. 125/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 1306/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 820/2011, Curtea de Apel Cluj