Decizia penală nr. 828/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 828/R/2011
Ședința publică din 23 mai 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. C.-președinte secție
JUDECĂTORI : A. D. L.
: I. C. M.
GREFIER : M. N.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.
S-a luat spre pronunțare recursul declarat de către inculpatul S. D.-R. împotriva sentinței penale nr. 170 din 24 februarie 2011, pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 9 mai 2011, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 23 mai 2011.
C U R T E A :
Deliberând reține că prin sentința penală nr. 170/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), a fost condamnat inculpatul L. B.-L., fiul lui V.-L. și V., născut la data de (...) în mun. C.-N., domiciliat în C.-N., str. R. nr. 109, ap. 14, posesor al pașaport seria ROU nr. 12960392, CNP 1., de cetățenie română, elev la Ș. „. V.-V., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. si ped. de art. 211 al. (1), al. (2) lit. b), c), al. (21) lit. a), cu aplic. art. 99 C. pen. la o pedeapsa stabilita in condițiile art. 109 C. penal si art. 320 indice 1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de 2 ani 4 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C., i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. după împlinirea vârstei de 18 ani.
In baza art. 81 C. penal, s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani si 4 luni stabilit in condițiile art. 110 C. penal, iar in temeiul art. 71 alin. 5 C. penal, s- a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale privind revocarea suspendării prevăzute de art. 83 C.
A fost condamnat inculpatul S. D.-R., fiul lui A. și M., născut la data de
(...) în C.-N., domiciliat în C.-N., str. C. nr. 21, ap. 47, posesor al C.I seria KX nr. 5., CNP 1., de cetățenie română, elev la L. „. S., fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.si ped. de art. 211 al. (1), al. (2) lit. b), c), al. (21) lit. a), cu aplic. art. 99 C. pen. la o pedeapsa stabilita in condițiile art. 109 C. penal, cu aplic art. 74 lit. a C. P. rap. la art. 76 lit. c C. penal de 2 ani 10 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C., i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. după împlinirea vârstei de 18 ani.
In baza art. 81 C. penal, s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani si 10 luni stabilit in condițiile art. 110 C. penal, iar in temeiul art. 71 alin. 5 C. penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale privind revocarea suspendării prevăzute de art. 83 C.
S-a constatat că partea vătămată B. V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
In baza art. 3 rap. la pct. 18 din Anexa parte integranta din Legea nr.
76/2008 rap. la art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul S. D.-R., fiul lui A. și M., născut la data de (...) în C.-N., domiciliat în C.-N., str. C. nr. 21, ap. 47, posesor al C.I seria KX nr. 5., CNP 1., de cetățenie română, elev la L. „. S., fără antecedente penale si de la inculpatul L. B.-L., fiul lui V.-L. și V., născut la data de (...) în mun. C.-N., domiciliat în C.-N., str. R. nr. 109, ap.
14, posesor al pașaport seria ROU nr. 12960392, CNP 1., de cetățenie română, elev la Ș. „. V.-V., fără antecedente penale in măsura in care nu sunt încălcate alte drepturi.
Conform art. 189 C.proc.pen., s-a stabilit onorariul av. oficiu în suma de
300 lei, avansat din FMJ d-lui av Pantea I. A. si suma de 300 lei, avansat din
FMJ d-lui av. Partig D. Ștefan.
In temeiul art. 191 alin 1, 2 C.proc.pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 700 lei fiecare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin R.
P. de pe lângă J. C. N. emis in dosar nr. 12637/P/2009 la data de (...) și înregistrat pe rolul J. C. N. sub nr. de mai sus la data de (...), au fost trimiși in judecată inculpații S. D.-R., fiul lui A. și M., născut la data de (...) în C.-N.,domiciliat în C.-N., str. C. nr. 21, ap. 47, posesor al C.I seria KX nr. 5., CNP 1., de cetățenie română, elev la L. „. S., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie, prev. de art. 211 al. (1), al. (2) lit. b), c), al. (21) lit. a), cu aplic. art. 99 C. pen și L. B.-L., fiul lui V.-L. și V., născut la data de (...) în mun. C.-N., domiciliat în C.-N., str. R. nr. 109, ap. 14, posesor al pașaport seria ROU nr. 12960392, CNP 1., de cetățenie română, elev la Ș. „. V.-V., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie, prev. de art. 211 al. (1), al. (2) lit. b), c), al. (21) lit. a), cu aplic. art. 99 C. pen.
Sub aspectul învinuirilor s-a reținut pe scurt in actul de sesizare al instanței aceea că inculpații S. D.-R. și L. B.-L. în dimineața de (...), în jurul orei 05.00, în timp ce se aflau pe str. D. nr. 33 din C.-N., au agresat partea vătămată B. V., lovind-o cu pumnii și picioarele, după care L. B.-L., observând telefonul mobil marca „Samsung"; care sărise din mâna părții vătămate l-a luat și, față de încercarea acesteia de a-i reține până la sosirea organelor de poliție, S. D.-R. a lovit-o cu piciorul, asigurând astfel scăparea ambilor inculpați și păstrarea bunului sustras de către L. B.-L.
Audiați pe parcursul derulării procesului penal, inculpații au avut o atitudine parțial sinceră, iar in fata instanței de judecata inculpatul L. B. L. a recunoscut și regretat comiterea faptei imputate, solicitând ca judecata sa se facă in baza probelor administrate in faza de urmărire penala pe care le cunoaște si le însușește si nu solicita administrarea de probe uzând de prevederile art. 320 indice 1 C. proc. penala.
De cealaltă parte, inculpatul S. D. R. nu a recunoscut fapta comisa si nu a solicitat aplicarea prevederilor art. 320 indice 1 C. proc. penala
În fapt, în noaptea de 26/(...), în jurul orei 02.00, partea vătămată B. V. s-a deplasat în localul „. Y., situat pe str. D. nr. 33 din C.-N., unde, în timp ce a vorbit cu patronul localului, a consumat bere. La un moment dat, la masa la care se afla partea vătămată, au venit inculpații S. D.-R. și L. B.-L., aflați sub influența băuturilor alcoolice. Cunoscut ca o fire agresivă, deși are doar 14 ani, inculpatul L. B.-L. a abordat partea vătămată, șicanând-o, pentru a o provoca
și chiar a invitat-o afară pentru a se bate, încurajat fiind în acest sens de către celălalt inculpat. P. vătămată a refuzat, continuând să rămână în local până în jurul orei 05.00, când a plecat, cu intenția de a merge acasă. A fost urmată îndeaproape de către inculpați, întrucât inculpatul L. B.-L. luase hotărârea de a o agresa, pe care i-a comunicat-o și însoțitorului său.
În realizarea acestei rezoluții infracționale, inculpatul L. B.-L. s-a apropiat de partea vătămată din spate, aplicându-i o lovitură cu pumnul în cap, ceea ce a determinat căderea părții vătămate în genunchi, aspect observat și de martorul M. M., care ieșise în urma inculpaților din același local, însoțit de martora F. R. P. vătămată s-a ridicat, continuându-și deplasarea, însă a continuat să fie lovită cu pumnii și picioarele de către ambii inculpați, pe care numai intervenția martorului M. M. i-a făcut să înceteze agresiunea. Pentru moment, inculpații au părut că abandonează hotărârea de a continua agresarea părții vătămate, plecând cu martorii în aceeași direcție. La scurt timp însă, s-au despărțit de aceștia, revenind la locul în care lăsaseră partea vătămată, pe care au găsit-o în fața imobilului cu nr. 46 și care, între timp, apelase numărul de urgență 112 pentru a cere ajutorul organelor de poliție. A., inculpatul L. B.-L. a lovit partea vătămată cu piciorul în nas, ceea ce a determinat, pe de-o parte, o hemoragie abundentă, iar, pe de altă parte, saltul telefonului mobil marca „Samsung";, aparținând părții vătămate, pe care aceasta îl avea în mână, peste gard, în curtea imobilului situat la nr. 46.
În acest moment, inculpații au luat hotărârea de a-și însuși telefonul, scop în care inculpatul L. B.-L. a sărit gardul pentru a căuta telefonul, urmat la foarte scurt timp de inculpatul S. D.-R. P. vătămată a observat faptul că inculpatul L. B.-L. a găsit telefonul, pe care l-a luat și l-a introdus în buzunar, astfel că a încercat să-i împiedice pe cei doi să sară gardul înapoi în stradă până la sosirea organelor de poliție. Nu a reușit acest lucru, întrucât a fost lovit cu piciorul de către inculpatul S. D.-R., aflat pe gard, pentru ca inculpații să-și poată asigura scăparea. După ce inculpații au sărit gardul, partea vătămată i-a rugat să-i înapoieze măcar cartela SIM, însă aceștia au refuzat și au pornit în fugă în direcția „Expo Transilvania";. Imediat, la fața locului și-au făcut apariția organele de poliție, cărora partea vătămată le-a arătat direcția în care au fugit cei doi, observați de polițiști întrucât nu se îndepărtaseră la mai mult de 300 metri. Polițiștii au plecat în urmărirea inculpaților, reușind să-i prindă și să-i imobilizeze. La percheziția corporală efectuată, asupra inculpatului L. B.-L. a fost găsit telefonul aparținând părții vătămate, sustras din posesia acesteia în modul arătat mai sus.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 341/II/a/8 întocmit de către I. C.-N. la data de (...), în urma agresiunii, partea vătămată B. V. a suferit leziuni corporale care au necesitat spre vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale.
Organele de poliție au restituit telefonul mobil sustras prin violență, în valoare de aproximativ 250 lei părții vătămate.
Fiind audiați cu privire la cele întâmplate, inculpații au adoptat o poziție nesinceră, încercând să minimalizeze contribuția lor la comiterea faptei. Poziția nesinceră rezultă din contradicțiile existente între declarațiile acestora, făcute la momente diferite în cursul cercetărilor. A., inițial, inculpatul S. D.-R. a declarat faptul că inculpatul L. B.-L. s-a apropiat de partea vătămată, lovind-o, la ieșirea părții vătămate din local spunându-i că are această intenție, aspect care corespunde adevărului obiectiv. Ulterior, cu ocazia confruntării, același inculpat a susținut că partea vătămată l-a lovit pe inculpatul L. B.-L. cu palma peste față, ceea ce nici măcar acesta din urmă nu a susținut, pretinzând, în schimb, că partea vătămată a încercat să-l prindă de gât. De asemenea, în timp ce inculpatul S. D.-R. a susținut că inculpații s-au speriat și au fugit în momentul în care au văzut luminile girofarului autoturismului poliției, inculpatul L. B.-L. a declarat faptul că, după ce a luat telefonul părții vătămate, a încercat să i-l restituie părții vătămate, care însă l-a refuzat, le-a cerut inculpaților să plece, apropiindu-se de ei cu mâna în buzunar, ceea ce l-a determinat pe inculpatul L. B.-L. să creadă că are un cuțit, motiv pentru care acesta a fugit, aspecte de care celălalt inculpat nu amintește nimic și care, fără îndoială, dacă ar fi existat, nu ar fi putut fi trecute cu vederea. De altfel, inculpatul L. B.-L. nu a putut oferi nicio explicație de ce, dacă ar fi dorit restituirea telefonului aflat în posesia sa părții vătămate, față de refuzul acesteia de a-l primi, nu l-a abandonat pe jos, ci a fugit cu telefonul în buzunar. În fine, în aceeași încercarea puerilă de a se disculpa, inculpatul L. B.-L. a oferit o explicație pentru leziunile existente la nivelul capului părții vătămate, susținând că, în timpul în care s-au aflat în local, aceasta s-ar fi aruncat de câteva ori pe spate, lovindu-se la cap. O asemenea împrejurare, dincolo de faptul că frizează cu succes ridicolul, nu este, din nou, susținută de celălalt învinuit și, mai mult, este infirmată de concluziile raportului de constatare medico-legală, în care s-a arătat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, iar nu de corp dur
Mai mult, in fata instanței audiat fiind, inculpatul L. B. L. nu recunoaște implicarea sa în săvârșirea faptelor. El arată că în noaptea respectivă a fost la colindat împreună cu un grup de prieteni și că a decis să continue distracția împreună cu L. B.-L. la localul „. Y. din cartierul M. La acest bar au consumat băuturi alcoolice (bere) și susține că prietenul său a intrat în conflict cu partea vătămată, iar după ce au părăsit localul respectiv, cei doi s-au încăierat. Inculpatul neagă implicarea sa în bătaie și că ar fi acționat în mod violent asupra părții vătămate, deși susține că datorită consumului de alcool nu-și amintește exact modul în care au decurs lucrurile. De asemenea, el arată că nu și-a însușit telefonul victimei și nici nu s-ar fi gândit vreodată să ia bunurile altei persoane, dar arata totuși ca l-a ajutat pe inculpatul L. sa îl caute a sărit gardul după care la momentul in care a revenit l-a lovit din greșeala cu piciorul pe partea vătămata nu s-a oprit ci a luat-o la fuga întrucât a sesizat prezenta organelor de politie. In aceeași ordine de idei, inculpatul arata ca intr-adevăr partea vătămata a încercat sa-i rețină până la venirea politiei dar aceștia s-au smucit fugind inculpatul neputând oferi o explicație plauzibila credibila instanței de judecata asupra motivului pe care l-a avut atunci când s-a speriat si a fugit la auzul ca sosesc echipajele de politie ori tocmai o astfel de atitudineconvinge asupra contrariului susținut de inculpat si anume. ca doar o persoana care a comis ceva ilicit daca nu ilegal poarta o teama față de organele de ordine. Nu mai departe existenta loviturii aplicate de către inculpatul S. D.- R. părții vătămate a fost văzuta si confirmata de L. B. L. in declarația acestuia de la fila 36 d.u.p. in care arata ca „. amintesc ca D. l-a lovit odată cu piciorul";iar sub aspectul faptului ca telefonul părții vătămate a rămas la inculpatul L. coinculpatul S. D. R. cunoștea ca telefonul nu a fost restituit părții vătămate relatând acest aspect in depoziția olografa data la filele 29-30 d.u.p. T. acestea converg spre concluzia indubitabila ce se poate desprinde si anume, faptul ca inculpatul S. D. a comis fapta de tâlhărie, iar explicațiile oferite in fata instanței de către acesta încercând sa nuanțeze fapta comisa si sa se disculpe sunt puerile lipsite de suport probator făcute in scopul exonerării de la răspundere penala inculpatul neputând oferi argumente de natura a convinge ca depozițiile anterioare nu corespund adevărului ca ar fi fost date sub presiune cu atât mai mult cu cat inculpatul își menține aceste declarații.
T. acestea trădează dorința inculpaților de a se disculpa, nu însă și vreo urmă de regret a comiterii faptei, care, mai întâi, trebuie recunoscută, asumată și abia, ulterior, poate fi regretată.
Fapta si vinovăția inculpaților sunt dovedite cu următoarele mijloace de proba .-verbal de consemnare a actelor premergătoare, fila 8; proces verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral, fila 9; proces verbal de cercetare la fața locului, având atașată planșă foto, filele 10-14; procese verbale de depistare, filele 15-16; raport privind folosirea forței și a mijloacelor din dotarea poliției, fila 17; proces-verbal de control corporal sumar, fila 18 declarațiile părți vătămate B. V., filele 19-22; raport de constatare medico-legală privind partea vătămată B. V., fila 23; fișa de urgență prespitalicească partea vătămată B. V., fila 25; declarațiile inculpaților S. D.-R., filele 27-30 și L. B.-L., filele 33-
36; proces-verbal de confruntare, filele 37-38; declarațiile martorilor M. M., fila
40 și F. R., fila 41; înscrisuri în circumstanțiere, filele 45-50, 54-57; dovezi de ridicare și restituire către partea vătămată a bunului sustras, filele 58-59.
În drept, fapta inculpatului S. D.-R. care împreuna cu inculpatul L. B.-
L., în dimineața de (...), în jurul orei 05.00, în timp ce se aflau pe str. D. nr. 33 din C.-N., au agresat partea vătămată B. V., lovind-o cu pumnii și picioarele, după care inculpatul L. B.-L., observând telefonul mobil marca „Samsung"; care sărise din mâna părții vătămate l-a luat și, față de încercarea acesteia de a-i reține până la sosirea organelor de poliție, inculpatul S. D.-R. a lovit-o cu piciorul, asigurând astfel scăparea ambilor inculpați și păstrarea bunului sustras de către inculpatul L. B.-L., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. si ped de art. 211 al. (1), al. (2) lit. b), c), al. (21) lit. a), cu aplic. art. 99 C. pen.
Fapta inculpatului L. B.-L. care împreuna cu inculpatul S. D.-R. în dimineața de (...), în jurul orei 05.00, în timp ce se aflau pe str. D. nr. 33 din C.-N., au agresat partea vătămată B. V., lovind-o cu pumnii și picioarele, după care inculpatul L. B.-L., observând telefonul mobil marca „Samsung"; care sărise din mâna părții vătămate l-a luat și, față de încercarea acesteia de a-i reține până la sosirea organelor de poliție, inculpatul S. D.-R. a lovit-o cu piciorul, asigurând astfel scăparea ambilor inculpați și păstrarea bunului sustras de către inculpatul L. B.-L., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. si ped de art. 211 al. (1), al. (2) lit. b), c), al. (21) lit. a), cu aplic. art. 99 C. pen.
Așa cum rezultă din datele speței, inculpații nu au adoptat, de la început, hotărârea de a deposeda partea vătămată de telefonul mobil, urmărindinițial doar satisfacerea înclinațiilor instinctuale violente, caracteristice primatelor, în timpul comiterii actelor de agresiune, aceștia au luat hotărârea de a sustrage telefonul mobil sărit din mâna părții vătămate, fiind vorba despre o intenție supravenită, inculpații acționând cu poziția subiectivă complexă caracteristică infracțiunii reținute în sarcina lor (în același sens, C.A. B.ești, secția a II-a penală, dec. nr. 413/2004). Discuția se referă, oricum, doar la agresiunea inițială, întrucât, ulterior, așa cum s-a demonstrat, inculpații au exercitat violențe și pentru a-și asigura scăparea și a păstra bunul sustras, astfel că, fără îndoială, aceștia au săvârșit infracțiunea complexă de tâlhărie.
Conform definiției doctrinare, tâlhăria reprezintă un furt comis prin întrebuințare de violență sau amenințări, ori furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat, pentru a-și asigura scăparea sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii.
Potrivit definiției, această infracțiune are un conținut constitutiv complex, fiind compusă din furtul propriu zis corespunzător definiției de la art.208 C., respectiv luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia fără consimțământul acestuia in scopul însușirii pe nedrept și o acțiune secundară, constând in folosirea de violențe in sensul art. 180 C. penal sau amenințări in sensul art. 193 C. penal.
Din aceste dispoziții legale rezultă că obiectul material al infracțiunii de tâlhărie îl constituie un bun sustras prin acte de constrângere, iar pe plan subiectiv făptuitorul urmărește să intre in posesia acelui bun cu scopul de a dispune de el fără drept.
Urmărind modul de desfășurare a faptei in cazul de față prin prisma acestor prevederi legale, s-a constatat că activitatea infracțională din speță desfășurată de inculpați, realizează conținutul și elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. În urma expertizării medico-legale psihiatrice a ambilor inculpați s-a stabilit faptul că aceștia au săvârșit faptele cu discernământ
La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților, instanța va avea in vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, si cele aplicabile minorilor, prevederile art. 320 indice 1 alin 7 C. proc. penala reducerea limitelor de pedeapsa cu o treime in cazul pedepsei închisorii pentru inculpatul L. B. L. gradul de pericol social ridicat al faptei raportat la împrejurările in care a fost comisa, din loc public, victima fiind aleasa cu grijă de către inculpați, a fost identificata și apoi urmărita, astfel că a s-a acționat asupra ei după un plan bine stabilit, amănunțit elaborat de către inculpați, care și-au stabilit de la început modul cum vor acționa, profitând de asemenea și de faptul că victima era singura raportul de forte disproporționat dar favorabil inculpaților așa încât partea vătămata opunea mai greu rezistență violențelor ce urmau a fi exercitate.
Potrivit art. 72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepsei se tine seama de dispozițiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de numărul de acte materiale săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.
Din interpretarea textului de lege invocat rezultă că aceste criterii sunt obligatorii, trebuie avute in vedere in totalitate in procesul de stabilire și aplicare a pedepsei.
Instanța a avut în vedere la stabilirea în concret a pedepsei faptul că pe parcursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut în mică măsură comiterea faptelor, încercând să minimalizeze activitatea lor infracțională. Inculpații sunt elevi, însă au rezultate modeste la învățătură, înregistrând numeroase absențenemotivate. Spre deosebire de inculpatul S. D.-R., care se încadrează în disciplina clasei și este receptiv la observații și răspunde pozitiv la solicitările profesorilor, inculpatul L. B.-L. nu respectă regulamentul școlar, manifestă o atitudine agresivă față de colegi și profesori, nu se implică în sarcinile școlare, perturbă procesul de predare-învățare, agreează colegii și se adresează necuviincios cadrelor didactice. Așa cum rezultă din fișele de cazier judiciar inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale. Față de celelalte împrejurări, lipsa stăruinței pentru repararea pagubei - prejudiciul material afost recuperat ca urmare a intervenției organelor de poliție iar nu ca urmare a eforturilor inculpaților, iar cel moral nu a făcut obiectul intereselor acestuia - și comportarea parțial sinceră în cursul procesului penal data fiind și contribuțiafiecărui inculpat la comiterea faptei și intensitatea violenței de care au dat dovadă apreciind ca aplicarea unor circumstanțe atenuante sunt întemeiate doar in privința inculpatului S. D. R. constând in atitudinea anterioara a inculpatului care se înscrie in limitele art. 74 lit. a C. P. cu consecința coborârii pedepsei sub limita speciala potrivit art. 76 c C. P.
Pe de altă parte, instanța a reținut că ceea ce este cu mult mai grav decât ce s-a evocat mai sus consta tocmai in faptul ca inculpații prin modul in care au acționat au demonstrat tendința spre o agresivitate ieșita din comun lipsita de o justificare plauzibila si care a degenerat ajungând la comiterea nu numai a unei infracțiuni si a unui întreg sir de fapte penale de o gravitate sporita si in aceeași ordine de idei faptele inculpaților sunt cu atât mai grave cu cat nu sunt si nu au fost persoane care au fost nevoite sa-si asigure cele necesare traiului de zi cu zi prin comiterea unor asemenea fapte din contra aveau o situație materiala corespunzătoare. Nu mai departe trebuie evidențiat având o importanta deosebita pentru conturarea profilului inculpaților faptul ca aceștia nu au avut o evoluție progresiva in activitatea infracțională, ci de la început au comis fapte deosebit de grave folosind violenta si chiar s-a dovedit ca inculpații sunt in căutare de adrenalina înlocuind trăirile oferite de atmosfera localurilor cu agresarea unor persoane lipsite de reacție prompta si de apărare inculpații nesăvârșind prezenta fapta numai pentru a-si complini nevoile materiale ci inclusiv si pentru a obține satisfacții la nivel psihic intrând intr-un cerc din care cu greu pot ieși, neexistând garanții reale ca prin susținerea familiei pot fi recuperați. Instanța a avut în vedere in privința inculpatului S. D. R. faptul potrivit căruia acesta nu a recunoscut fapta negând constant comiterea acesteia încercând sa arunce vina doar pe umerii celuilalt inculpat dovedind ca nici in prezent nu conștientizează urmările faptei sale.
Judecând in aceste limite, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse in cuantum de 2 ani 4 luni închisoare pentru inculpatul L. B. L. (aplicându-se art. 109 C. penal, art. 320 indice 1 C. proc. penala) respectiv o pedeapsa in cuantum de 2 ani si 10 luni închisoare pentru inculpatul S. D. R. (aplicându- se art. 109 C. penal, si art. 74 lit. a C.) sunt in măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale.
In temeiul art.71 alin.2 C., li s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a doua C. pe durata stabilită in art.71 alin.2 C. după împlinirea vârstei de 18 ani.
În condițiile art. 100 alin. 1 C. pen. față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului, iar conform alin. 2 pedeapsa se aplică numai dacă seapreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului La stabilirea modalității de executare a pedepselor aplicate vor fi avute in vedere si concluziile referatelor de evaluare întocmite in cauza de S. de P. C. A. inculpatul L. B. L. a crescut și s-a dezvoltat într-un mediu familial favorabil, în prezent beneficiind de susținerea și atenția părinților și de modele pozitive de comportament din partea acestora, ceea ce se constituie în factori protectivi ai situației sale viitoare, inculpatul dispune de resurse personale, familiale și comunitare necesare pentru o dezvoltare pozitivă și pentru o traiectorie prosocială pe viitor.
Ținând cont de vârsta fragedă a tânărului, dar și de prezența factorilor de risc identificați mai sus, o mai mare responsabilizare a părinților în ceea ce privește supravegherea strictă și cu mare atenție a minorului prin motivarea acestuia în vederea obținerii unei calificări profesionale, controlarea consumului de alcool, a anturajelor frecventate și explicarea riscurilor presupuse de continuarea unei conduite agresive, contribuie la controlul și îmbunătățirea situației lui L. B. L., părinții fiind dispuși sa facă tot posibilul pentru a corecta conduita acestuia
Contactul cu poliția și ulterior experiența urmăririi penale i-a făcut pe inculpați să conștientizeze posibilele consecințe legale ale comportamentului lor. În cazul inculpatului S. pentru a depăși starea de angoasă generată de această experiență negativă, el a beneficiat câteva luni de tratament de specialitate consiliere psihologică.
Deși nu recunoaște săvârșirea faptei, faptul că inculpatul S. D. este sprijinit afectiv și material de către părinți, conștientizează consecințele adoptării unui comportament infracțional și este motivat să evite situațiile ce prezintă risc infracțional reprezintă aspecte care pot influența pozitiv comportamentul său viitor.
Instanța a apreciat ca oportună modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei deoarece este de remarcat prin urmare că împrejurările de fapt amintite cert rezultate din actele dosarului denotă că inculpații nu prezintă o periculozitate care să justifice executarea pedepsei prin privare de libertate, scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând, respectiv prin suspendarea condiționata a executării pedepsei cu atât mai mult cu cât sunt întrunite condițiile instituite prin aceste texte de lege
În temeiul art. 81 C. penal, s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani si 4 luni stabilit in condițiile art. 110 C. penal pentru inculpatul L. B. L., iar in temeiul art. 71 alin 5 C. penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale privind revocarea suspendării prevăzute de art. 83 C.
În temeiul art. 81 C. penal, s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani si 10 luni stabilit in condițiile art. 110 C. penal pentru inculpatul S. D. R., iar in temeiul art. 71 alin 5 C. penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale privind revocarea suspendării prevăzute de art. 83 C.
Latura civila:
P. vătămată B. V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
S-a constatat ca partea vătămata nu a formulat pretenții civile în cauză.
In baza art. 3 rap. la pct. 18 din Anexa parte integranta din legea
76/2008 rap. la art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul S.
D.-R. si de la inculpatul L. B.-L., in măsura in care nu sunt încălcate alte drepturi.
Conform art. 189 C.proc.pen., s-a stabilit onorariul av. oficiu in suma de
300 lei avansat din FMJ d-lui av. Pantea I. A. si suma de 300 lei avansat din
FMJ d-lui av. Partig D. Ștefan.
In temeiul art. 191 alin 1, 2 C.proc.pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 700 lei fiecare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul S. D. R., prinapărătorul său, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului în baza art.10 lit.d C. iar în subsidiar aplicarea măsurii educative a libertății supravegheate prev. de art.103 C. sau reducerea cuantumului pedepsei aplicate cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
În motivarea recursului se arată că inculpatul nu a exercitat nici un fel de acte de violență asupra părții vătămate nici pentru deposedare și nici ulterior pentru păstrarea bunului și nici nu a avut intenția de a lua bunul din posesia părții vătămate, lipsind deci elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
Pe de altă parte inculpatul este minor și se putea aplica o măsură educativă având în vedere că nu are antecedente penale și are perspective de reintegrare socială așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit în cauză.
Examinând probele dosarului Curtea va constatat că recursul declarat încauză este nefondat.
Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente respectiv .-verbal de consemnare a actelor premergătoare, fila 8; proces verbal de consemnare a plângerii sau a denunțului oral, fila 9; proces verbal de cercetare la fața locului, având atașată planșă foto, filele 10-14; procese verbale de depistare, filele 15-16; raport privind folosirea forței și a mijloacelor din dotarea poliției, fila 17; proces-verbal de control corporal sumar, fila 18 declarațiile părți vătămate B. V., filele 19-22; raport de constatare medico-legală privind partea vătămată B. V., fila 23; fișa de urgență prespitalicească partea vătămată B. V., fila 25; declarațiile inculpaților S. D.- R., filele 27-30 și L. B.-L., filele 33-36; proces-verbal de confruntare, filele 37-
38; declarațiile martorilor M. M., fila 40 și F. R., fila 41; înscrisuri în circumstanțiere, filele 45-50, 54-57; dovezi de ridicare și restituire către partea vătămată a bunului sustras, filele 58-59, iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev și ped de art.211 alin.1, alin.2 lit.b,c alin.2/1 lit.a cu aplicarea art.99 C.
A. în esență inculpatul S. D.-R. împreuna cu inculpatul L. B.-L., în dimineața de (...), în jurul orei 05.00, în timp ce se aflau pe str. D. nr. 33 din C.-N., au agresat-o partea vătămată B. V., lovind-o cu pumnii și picioarele, după care inculpatul L. B.-L., observând telefonul mobil marca „Samsung"; care sărise din mâna părții vătămate l-a luat și, față de încercarea acesteia de a-i reține până la sosirea organelor de poliție, inculpatul S. D.-R. a lovit-o cu piciorul, asigurând astfel scăparea ambilor inculpați și păstrarea bunului sustras de către inculpatul L. B.-L.
Probele sus menționate confirmă vinovăția inculpatului atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de tâlhărie așa cum a fost expusă în considerente de către instanța de fond și care nu semai impune a fi reiterată, astfel că o soluție de achitare a inculpatului în baza art.10 lit.d C. este exclusă.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului S. D. R. instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia precum și persoana inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptei însă nu are antecedente penale motiv pentru care i s-a reținut circumstanță atenuantă prev. de art.74 lit.a C. și în consecință coborârea pedepsei sub minimul special pedeapsa aplicată fiind just dozată și nu se impune a mai fi redusă.
Fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 C. în mod corect instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei apreciindu-se că reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată și fără privarea de libertate.
Nu se impune aplicarea unei măsuri educative față de inculpat având în vedere natura și gravitatea infracțiunii comise cea de tâlhărie împreună cu inculpatul L. B. L., ceea ce denotă un pericol social sporit precum și raportat la poziția de nerecunoaștere adoptată de către inculpat.
În cauză nefiind incidente motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. D. R. împotriva sentinței penale nr.
170/2011 a J. C.-N..
În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu.
Potrivit art.192 alin.2 C. inculpatul va fi obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezint onorariu parțial al apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. D. R. domiciliat în C.-N., str. C. nr. 21 bl C8 ap.47 județul C. împotriva sentinței penale nr.
170/2011 a J. C.-N..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu.
Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezint onorariu parțial al apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. C. A. D. L. I. C. M.
GREFIER M. N.
Red.ICM/dact.SMD
4 ex./(...)
Jud.fond: A.B.Birău
← Decizia penală nr. 432/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1932/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|