Decizia penală nr. 829/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 829/R/2011
Ședința publică din 23 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. Ș.- judecător
JUDECĂTORI : I. C. M.
: A. D. L.
GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - DOBOCAN DORU
S-a luat spre pronunțare recursul declarat de inculpatul C. M. P. împotriva sentinței penale nr. 150 din 22 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, în formă continuată, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 16 mai 2011, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 23 mai 2011.
C U R T E A :
Deliberând reține că prin sentința penală nr.150 din (...) pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), în baza art. 51 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen. și art. 3. din C. a fost condamnat inculpatul C. M. P., cetățean român, fiul lui O. si Ana, născut la data de 5 mai 1960 in C. N., domiciliat in C. N. str. B.a, nr. 3A, sc. 4, et. 1, ap. 34, jud. C., CNP 1. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a, d și e din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 51 din Legea 161/2003 rap. la art. 65, art. 53 pct. 2 lit. a și art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a), d și e din C. pen. s-a interzis inculpatului C. M.
P. dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator pe o perioadă de 3 ani, care va curge în condițiile art. 66 din C.pen.
În temeiul art. 350 al. 1 din C.p și art. 5 par. 1 lit. a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului C. M. P.
În baza art. 88 al. 1 din C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii si arestării preventive începând cu data de 12 ianuarie 2011 la zi.
În baza art. 118 lit. b din C.pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a hard disk/ului marca Western Digital, cu capacitate de 40 GB aând seria (S/N) WMAJ91018114 și USB Memory Stick marca Scan Disk Cruzer Micro cu capacitate de 2 GB, ridicate de la inculpat în urma percheziției domiciliare din data de 12 ianuarie 2011.
În baza art. 191 al. 1 din C. a fost obligat inculpatul la plata sumei de
1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
În baza art. 189 al. 1 din C. onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, d-na BORȘAN VIOLETA de 100 de lei a fost suportat din fondurile M.ui
Justiției.
P. a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că urmare a sesizării autorităților neo-zeelandeze s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului C. M. P. pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme prev. de art. 51 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., prin rezolutia procurorului din data de 13 ianuarie 2011.
Sesizarea cuprindea și conversația purtată de la calculatorul inculpatului, identificat în cu ajutorul IP-ului, cu un polițist sub acoperire neo- zeelandez. Discuția avea ca și temă principală incestul dintre părinte și copilul de vârstă fragedă (7-8 ani), precum și recomandarea unor site-uri ce conțin pornografie infantilă de către inculpat.
IP-ul calculatorului de la care a fost purtata conversația cu polițistul sub acoperire neo-zeelandez a fost identificat ca fiind alocat dinamic pentru calculatorul de la locuința inculpatului.
În urma autorizării percheziției domiciliare de către Judecătoria Cluj- Napoca au fost ridicate de la inculpat - un USB stick, inscripționat www.resurse-tineret.ro de culoare verde cu gri; un USB stick inscripționat „MY FLASH"; de culoare albastru cu gri; un USB stick Kingston, capacitate 8 GB, data Traveler de culoare neagră; un USB stick Take Ms de culoare albastră cu gri; un USB stick Scan Disck, Cruzer Micro, capacitate 2 GB; un USB stick HP capacitate 8 GB, culoare negru cu portocaliu; un memory card Fuji Film, capacitate 32 MB; un hard disc Western digital, capacitate 40 GB, seria WMAJ91018114; un memory card Fuji Film capacitate 1 GB; 99 (nouăzeci și nouă) CD-uri și DVD-uri; un laptop marca Fujitsu Siemens, Amilo Pro seria YK7E044995.
În urma autorizării percheziției informatice au fost identificate câteva mii de fișiere care conțin câteva mii de poze în care apar minori cu vârste de la câteva luni la câțiva ani având comportamente sexuale explicite, de cele mai multe ori în compania unor persoane adulte. Astfel de imagini sunt materiale pornografice cu minori.
Analizând declarațiile inculpatului coroborat cu datele la care au fost prelucrate fișierele ce conțin materiale pornografice cu minori, s-a reținut că inculpatul a avut o activitate infracțională prolifică în perioada 2007 - 2010.
La adăpostul unui plan infracțional calculat, conștient că săvârșește o faptă ce intră în sfera ilicitului penal, comunicând cu persoane aflate la depărtare de R., bazându-se și pe împrejurarea că operatorii de internet alocă pentru calculatoarele din rețea IP-uri dinamice, inculpatul a manifestat o veritabilă dezinvoltură infracțională motivată în fața judecătorului care a dispus luarea măsurii arestării preventive și apoi în fața instanței de judecatăîn procedura de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive prin aceea că a intenționat să scrie un roman având un astfel ca subiect pornografia infantilă și că toate demersurile erau destinate cunoașterii comportamentului persoanelor care dețin și răspândesc materiale pornografice cu minori.
Inculpatul nu a putut proba existența unei astfel de scrieri, dar dincolo de acest aspect s-a reținut că exprimarea artistică prin scrierea unui roman având ca și temă pornografia infantilă putea avea la bază și o cercetare transparentă. La acest moment procesual, când inculpatul a ales procedura prev. de art. 3. din C. recunoscând necondiționat săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, justificările inițiale au o pondere redusă. Totuși au fost reținute de către instanța de fond în procesul de individualizare a pedepsei întrucât surprind o dimensiune a persoanei și a personalității inculpatului.
Este considerat ca fiind un comportament sexual deviant actul sexual de orice natură dintre un adult și un copil și presupune în mod ineluctabil o agresiune brutală, fizică și psihică asupra copilului. De aceea sunt instituite reguli stricte inclusiv în materie penală, tocmai pentru protejarea igienei spiritului și a igienei sociale. Acest fenomen, precum și tipologiile comportamentale sau tipologiile umane care sprijină sau participă la elaborarea și dezvoltarea acestui fenomen, au făcut și fac obiectul unor studii ample precum și a unor eforturi instituționale pan-mondiale.
P. a cerceta acest domeniu inculpatul avea la îndemână surse științifice, deci un demers transparent, însă, din probele administrate s-a reținut că a ales să participe activ la susținerea acestui fenomen prin procurarea și stocarea unor astfel de materiale și apoi răspândirea lor cu ajutorul rețelei de internet. L. a ales să sancționeze cu pedeapsa de la 3 la 12 ani săvârșirea unor astfel de fapte datorită faptului că traficul de astfel de materiale prin internet asigură o oarecare clandestinitate și o oarecare intimitate protectoare a utilizatorului, iar aceste împrejurări sunt în măsură să sprijine în mod real fenomenul pornografiei infantile.
Activitatea sexuală este o dimensiune esențială și cotidiană a individului
și una dintre nevoile sale primare. Dezvoltarea unui comportament sexual este direct influențată de bagajul genetic al individului, mediul social, de gradul de instruire și toleranța sau intoleranța celorlalți indivizi.
Este rezonabil de presupus că persoanele care dețin și răspândesc materiale pornografice cu minori, în general întreprind o astfel de activitate, fie în scopul obținerii unor foloase materiale, fie in scopul obtinerii unor satisfacții sexuale. Din declarațiile inculpatului și în urma analizării conversației cu polițistul sub acoperire din Noua Zeelandă s-a reținut că inculpatul era interesat de a doua categorie de persoane, pe care le-a denumit constant infractori, delimitându-se de o astfel de categorie. D. știa că numărul persoanelor cu astfel de comportament este relativ redus și că acest grup manifestă reticență cu privire la exhibarea comportamentală, inculpatul a declarat că a fost nevoit să culeagă o cantitate mare de materiale pornografice cu minori pentru a câștiga încrederea acestor persoane, pentru ca mai apoi să poarte discuții pe marginea acestui subiect.
Din conversația via internet cu polițistul sub acoperire din Noua
Zeelandă se desprinde o conduită aproape neutră a acestuia din urmă, inculpatul fiind cel care relata fie despre propensiuni sexuale cu copii, fie date privind propria persoană care au corespondent în realitate (că are o fiică, faptul că soția l-a părăsit și a luat-o pe fiica mea … se temea să fac asta într-o zi, călocuiește în prezent cu o altă persoană etc.) și care sunt legate de experiențe sexuale virtuale cu minori.
Instanța de fond s-a raportat exclusiv la faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și a reținut că prin activitatea sa, inculpatul a determinat exhibarea și proliferarea pornografiei infantile, aceasta fiind dimensiunea exterioară a faptelor sale. În același timp, preocupările inculpatului legate de zona pornografiei infantile, preocupări active evidențiate printr-o lungă și laborioasă căutare a materialelor pornografice cu ajutorul internetului, au avut un impact real asupra persoanei și personalității inculpatului.
Inculpatul s-a apărat spunând că perioada infracțională lungă s-a datorat faptului că accesul la site-uri care conțin materiale pornografice cu minori este în general restricționat. Tocmai faptul că, străduindu-se, a depășit cheile de protecție a acestor site-uri, fie prin câștigarea încrederii administratorului site-ului, fie prin procurarea unor chei de acces în alte moduri, relevă asiduitatea infracțională a inculpatului.
Din înscrisurile depuse la dosar de persoane apropiate inculpatului instanța de fond a reținut că niciun moment nu a dat de bănuit despre preocupările sale. În acest context s-a concluzionat că viața socială a inculpatului era disociată de o viață secretă, clandestină și incongruentă cu mediul social din care făcea parte.
În acest context, perseverența infracțională este cu atât mai gravă, inculpatul manifestând disponibilitate emoțională ridicată, indiferență și pe alocuri superioritate față de persoanele din jur. Eforturile depuse de inculpat pentru depășirea barierelor fizice care s-au interpus între inculpat ca și utilizator al internetului și materialele pornografice pe care voia să le procure, depășirea barierelor morale care animă persoanele din mediul social imediat, au contribuit în mod direct și în mod exponențial la construirea și exhibarea unui comportament sexual care face din persoana inculpatului un pericol real pentru societate.
Instanța de fond nu a ignorat nici faptul că inculpatul este o persoană instruită, cu studii superioare și cu un statul social onorabil. Aceste împrejurări vor fi avute în vedere prin faptul că instanța nu va orienta pedeapsa către maximul special, respectiv cel de 8 ani, după aplicarea art. 3. din C.
În drept, fapta inculpatului C. M. P. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, in perioada 2007-2010, a procurat pentru sine și a stocat, fără drept, pe calculatorul personal materiale pornografice cu minori cu vârste cuprinse între câteva luni și câțiva ani, apoi a răspândit via internet astfel de materiale sau a permis accesarea materialelor de către alți utilizatori direct de pe calculatorul său, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută de art. 51 din Legea
161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen..
Instanța de fond a reținut cele două dimensiuni ale pedepsei așa cum sunt ele reglementate de art. 52 al. 1 din C.pen. care prevede că pedeapsa esteo măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
În procesul de individualizare a pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. 1 din C., respectiv dispozițiile generale ale Codului P., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de disp. art. 3. din C. de gradul de pericol social al faptei săvârșite, și persoana infractorului.
Instanța de fond a considerat că fapta săvârșită de către inculpat are un grad de pericol ridicat raportat la perioada infracționala ce determina un curaj infracțional al inculpatului. P. toate considerentele de mai sus menite să conducă spre o individualizare a pedepsei în funcție de fapta săvârșită și de persoana inculpatului în baza art. 51 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al.
2 C.pen. și art. 3. din C. instanța de fond l -a condamnat pe inculpatul C. M.
P., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care crează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice. Totodată văzând natura infracțiunii, modalitățile de săvârșire și spațiul temporal infracțional instanța de fond a considerat necesară interzicerea drepturilor părintești și dreptul de a fi tutore și curator.
Cât privesc drepturile complementare, pentru aceleași rațiuni ca și în cazul pedepselor accesorii, în baza art. 51 din Legea 161/2003 rap. la art. 65, art. 53 pct. 2 lit. a și art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a), d și e din C. pen. s-a interzis inculpatului C. M. P. dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator pe o perioadă de 3 ani, care va curge în condițiile art. 66 din C.pen.
Prin Încheierea penală nr. 3/C/A din 13 ianuarie 2011 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durata de 29 de zile, în temeiul art.1491, art.143, art.148 lit. f C.pr.pen., asigurându-i-se drepturile procesuale cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, prin ascultarea inculpatului în prezenta unui apărător ales. Încheierea a rămas definitivă prin respingerea recursului, iar la data de 2 februarie 2011 instanta de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestarii preventive în conditiile art. 300^1 din C.
În baza art. 88 al. 1 din C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive începând cu data de 12 ianuarie 2011 la zi.
Timpul relativ scurt de la momentul luării măsurii arestării preventive, faptul că inculpatul a declarat că a recunoscut încă de la început că a stocat și răspândit via internet materiale pornografice cu minori în condițiile în care aceste materiale au fost găsite în urma unor percheziții în fișierele personale ale inculpatului, faptul că activitatea îndelungă și laborioasă a inculpatului a sprijinit în mod real fenomenul de pornografie infantilă, faptul că imediat după luarea măsurii arestării preventive inculpatul s-a delimitat de persoanele care fac parte din zona preocupărilor sale din ultimii ani (aspect ce relevă un regret pentru consecințele juridice ale faptelor sale și nu un regret față de săvârșirea lor), conduc spre concluzia necesară că lăsarea scopul măsurilor preventive nu poate fi atins decât prin măsura arestării preventive.
La acest punct procesual, văzând probele din care rezultă voracitatea infracțională a inculpatului alături de dezinvoltura infracțională și de indiferența față de urmările materiale ale faptelor sale, care sunt evident diferite de consecințele juridice ale faptelor sale, crează certitudinea că lăsarea în libertate a inculpatului va prejudicia libertăților celorlalți de aceea în temeiul art. 350 al. 1 din C.p și art. 5 par. 1 lit. a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C. M. P.
În baza art. 118 lit. b din C.pen. s - a dispus confiscarea specială de la inculpat a dispozitivelor folosite la săvârșirea infracțiunii, respectiv hard disk/ului marca Western Digital, cu capacitate de 40 GB aând seria (S/N)
WMAJ91018114 și USB Memory Stick marca Scan Disk Cruzer Micro cu capacitate de 2 GB, ridicate de la inculpat în urma percheziției domiciliare din data de 12 ianuarie 2011.
În baza art. 191 al. 1 din C.p a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 189 al. 1 din C. onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu a fost suportat din fondurile M.ui Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul C.
M. P. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și în urma rejudecării cauzei în principal ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.74 li.a și c C. să se dispună în baza art.334 C. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în actul de sesizare dininfracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată prev. de art.51 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 C. în infracțiunea de distribuire a materialelor cu caracter obscen care prezintă imagini cu minori prev. de art.11 alin.1 și 2 din Legea nr. 196/13 mai 2003 republicată privind prevenirea și combaterea pornografiei, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei iar în subsidiar în urma schimbării încadrării juridice aplicarea unei pedepse inculpatului orientată spre minimul special prev. de art.11 din Legea nr.196/2003.
În esență ,în motivarea recursului se arată că în mod eronat s-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea prev. de art.51 alin.1 din Legea 161/2003 deși trebuia să se rețină incidența disp. art.11 din Legea nr.196/2003 deoarece obiectul juridic îl reprezintă valorile sociale care se referă la sentimentul de demnitate al persoanei , a pudorii și a moralei publice în timp ce în cazul art.51 din Legea nr.161/2003 obiectul juridic direct îl constituie valorile lezate de asigurarea securității sistemelor informatice și de utilizare a acestora în mod legal, iar referitor la latura subiectivă inculpatul nu a vizat ca prin actele materiale comise să prejudicieze integritatea vreunui sistem informatic acționând cu intenție directă în sensul comiterii actelor incriminate de art.11 din Legea nr.196/2003 și ar fi incidente și disp. art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.196/2003 potrivit căruia dispozițiile acestei legi nu se aplică în cazul operelor de artă sau științifice respectiv în cazul materialelor realizate în interes artistic sau al informării în contextul în care inculpatul are reale calități de scriitor fiind autor a numeroase articole, poezii, eseuri, de o certă valoare literară și acesta a explicat la urmărire penală că a deținut materialul pornografic conținând acte sexuale cu minori, deoarece redacta un roman intitulat „Capricia"; care cuprinde și aspecte privind pornografia infantilă și pentru a se documenta a luat legătura și cu alți utilizatori schimbând cu aceștia materiale pornografice prin calculatorul său personal în scopul de a se documenta și a recepta experiența și trăirile emoționale și stările psihice a unor persoane care vizionau filme ori poze care aveau ca obiect pornografia infantilă.
Ca atare, se solicită să se rețină scopul personal în care inculpatul a acționat și stabilindu-se aplicarea art.3 din Legea nr.196/2003 să se constate existența unei clauze de nepedepsire având drept consecință încetarea procesului penal în baza art.10 lit.i/1 C.
Reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului s-ar impune deoarece acesta a comis infracțiunea determinat de faptul că dorea să scrie un roman , a recunoscut că a deținut și distribuit materiale pornografice însă în scopul de a se documenta și aduna materiale pentru subiectul romanului, de asemenea are o conduită bună în societate și familie iar activitatea sa publicistică a fost una bogată și nu în ultimul timp să se aibă învedere că este tatăl unei minore care în urma divorțului locuiește în altă localitate cu mama sa, iar privarea de libertate pe o perioadă mai îndelungată va îngreuna și mai mult relația dintre inculpat și fiica sa.
Examinând probele dosarului Curtea va constatat că recursul declarat în cauză este fondat.
Instanța de fond raportat la poziția procesuală manifestată de către inculpat a acordat eficiență disp. art.320/1 C. referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției astfel că inculpatul fiind audiat în fața instanței (f.53) a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a fost de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infr. prev. de art. 51 din Legea 161/2003.
Astfel, în esență s-a reținut că în perioada 2007 - 2010 în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul a procurat pentru sine și a stocat fără drept pe calculatorul personal materiale pornografice cu minori cu vârste cuprinse între câteva luni și câțiva ani apoi a răspândit via internet astfel de materiale sau a permis accesarea materialelor de către alți utilizatori direct de pe calculatorul său.
Nu se impune schimbarea încadrării juridice din infr. prev. de art. 51 din Legea 161/2003 reținută în sarcina inculpatului în infr. prev. de art.11 din
Legea 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei
Astfel art. 11 din Legea 196/2003 incriminează distribuirea materialelor cu caracter obscen care prezintă imagini cu minori având un comportament explicit sexual , iar art. 51 din Legea 161/2003 incriminează producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție , răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deținerea , fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice.
Ori, elementul material al infracțiunii prev. de art. 11 din Legea
196/2003 îl constituie doar distribuirea materialelor cu caracter obscen care prezintă imagini cu minori având un comportament explicit sexual, în timp ce elementul material al infr. prev. de art 51 din Legea 161/2003 este concretizat în două modalități alternative de executare și anume prima - producerea în vederea răspândirii oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice , sau cea de a doua
- deținerea , fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice.
Latura subiectivă a infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 196/2003, precum și a infr. prev. de art 51 din Legea 161/2003 pornografie infantilă prin intermediul sistemelor informatice, constă în vinovăție care se manifestă sub forma intenției, care poate fi directă sau indirectă.
Inculpatul C. M. a procurat pentru sine și a stocat fără drept pe calculatorul personal materiale pornografice cu minori cu vârste cuprinse între câteva luni și câțiva ani apoi a răspândit prin intermediul internetului astfel de materiale sau a permis accesarea materialelor de către alți utilizatori direct de pe calculatorul său, fiind deci întrunite elementele constitutive ale infr. prev. art. 51 din Legea 161/2003, atât sub aspectul laturii obiective , cât și subiective. Astfel raportat la modalitatea de comitere a faptei și a perioadei de derulare a activității infracționale rezultă că inculpatul a acționat cu intenție directă .
Prin prisma probelor existente la dosar, respectiv conținutul conversației dintre inculpat de la calculatorul său identificat cu ajutorul IP-ului, și un polițist sub acoperire neo-zeelandez (discuția având ca și temă principală incestul dintre părinte și copilul de vârstă fragedă (7-8 ani), precum și recomandarea unor site-uri ce conțin pornografie infantilă de către inculpat) , precum și miile de fișiere care conțin mii de poze în care apar minori cu vârste de la câteva luni la câțiva ani având comportamente sexuale explicite, de cele mai multe ori în compania unor persoane adulte, este superfluă susținerea inculpatului că în virtutea calității sale de scriitor a deținut materialul pornografic conținând acte sexuale cu minori în scopul de se documenta pentru a redacta un roman intitulat Capricia care ar cuprinde și aspecte privind pornografia infantilă .
Preocupările inculpatului în domeniul pornografiei infantile, preocupări concretizate într-o laborioasă căutare a materialelor pornografice cu ajutorul internetului, pe o perioadă de câțiva ani, exced limitelor unei activități de documentare pentru realizarea unei opere literare,
Nu sunt incidente nici dispozițiile prev. de art. 1. 2 lit. b) C. rap. la art. 10 lit. i indice 1 C. și la art. 3 din Legea 196/2003 privind existența unei clauze de nepedepsire.
Potrivit art. 3 din Legea 196/2003 dispozițiile acestei legi nu se aplică în cazul operelor de artă, sau științifice, în cazul materialelor realizate în interes artistic, științific, al cercetării, educației sau al informării .
Având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infr. prev. de art 51 din Legea 161/2003 , iar așa cum s-a menționat mai sus nu este oportună schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 11 din Legea 196/2003 ,incidența disp. art. 3 din Legea 196/2003 este exclusă.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 alin.1 C. adică gradul de pericol social al faptei pericol ridicat raportat la perioada infracțională, modul concret de comitere a acesteia, de persoana inculpatului care nu are antecedente penale și de nivelul de pregătire profesională al acestuia , statutul său social, precum și de disp. art.320/1 alin.7 C. referitoare la limitele de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției, însă pedeapsa aplicată de 4 ani și 6 luni închisoare nu a fost just dozată.
Numai poziția de recunoaștere adoptată de către inculpat precum și absența antecedentelor penale singurele date pozitive nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și c C. în favoarea acestuia , reținerea circumstanțelor atenuante fiind o facultate pentru instanță în procesul de individualizare a pedepsei și având în vedere natura și gravitatea faptelor comise și perioada îndelungată de timp exclud reținerea acestor circumstanțe, însă Curtea apreciază că se impune o redozare a pedepsei raportat la disp. art.320/1 alin.7 C. incidente în cauză .
În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art. 38515 pct.2 lit.d Cod proc.penala va admite recursul declarat de inculpatul C. M. P., împotriva sentinței penale nr. 150 din 22 februarie 2011 a Judecătoriei C. N., pe care o va casa in parte, doar în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și rejudecând cauza în aceste limite, va reduce pedeapsa aplicata inculpatului C. M. P. de la 4 ani și 6 luni închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prev. si ped. de art. 51 din Legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și art. 320 ind. 1 C. Din referatul de evaluare psiho-socială întocmit de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj (f.31-35 dosar instanță de recurs) rezultă că din punct de vedere social profesional și familial inculpatul are șanse bune de reintegrare în societate însă comportamentul deviant manifestat în ultimii ani legat de pornografia infantilă, dar și cel identificat de fosta sa soție, dacă are substrat real ( în legătură cu agrearea ideii ca părinții să-și inițieze sexual copii, interes pentru zoofilie în viața de cuplu etc.) și neconștientizarea gravității lui respectiv a posibilei dependențe poate fi problematic, iar în vederea scăderii riscului de a dezvolta conduita similară pe viitor se apreciază că ar fi necesar ca inculpatul să intre în evidența specialiștilor în vederea urmării unui plan terapeutic adecvat și dacă este cazul în paralel să fie monitorizat de către autorități . Curtea, chiar dacă apreciază că ar fi fost oportună aplicarea unei măsuri de siguranță respectiv, a tratamentului medical ori a internării medicale reglementate de disp.art.112 lit.a,b C. având în vedere aceste recomandări din cuprinsul referatului de evaluare menționat mai sus, în absența promovării recursului de către parchet o asemenea măsură în acest stadiu procesual nu poate fi aplicată pentru că s-ar încălca disp. art.385/8 C. respectiv neagravarea situației în propriul recurs. În acest context este superfluă solicitarea inculpatului de a i se aplica o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei deoarece nu este îndeplinită condiția prev. de art.86/1 alin.1 lit.c C. și având în vedere natura și gravitatea infracțiunii comise, neputându-se face abstracție nici de afluența fenomenului infracțional în domeniul pornografic în speță al pornografiei infantile, Curtea în mod similar cum a apreciat și instanța de fond va constata că reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate, astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună. Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive începând cu data de (...) la zi și se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate. În baza art.192 alin.3 C. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului. P. ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: În baza art. 38515 pct.2 lit.d Cod proc.penala admite recursul declarat de inculpatul C. M. P., fiul lui O. si Ana, nascut la data de (...), domiciliat in C.-N., str. B.a nr. 3A. ap.34 jud. C. CNP 1., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 150 din 22 februarie 2011 a Judecătoriei C.-N., pe care o casează iî parte, doar in ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului. Rejudecând în aceste limite, reduce pedeapsa aplicata inculpatului C. M. P. de la 4 ani si 6 luni închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prev. si ped. de art. 51 din Legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal si art. 320 ind. 1 Cod procedură penală. Deduce din pedeapsă perioada detenției preventive din data de (...) la zi. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Definitiva Pronunțata in ședința publica din 23 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. Ș. I. C. M. A. D. L. GREFIER M. N. Red.I.C.M./S.M.D. 3 ex./(...) Jud.fond.Mihăiță L.
← Decizia penală nr. 305/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 983/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|