Decizia penală nr. 852/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.852/R/2011

Ședința publică din 25 mai 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : L. M., judecător

JUDECĂTORI : ANA C.

M. R.

G. : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de partea civilă A. N. de A. F. prin D. M., AFP S. M. și inculpatul V. I., împotriva deciziei penale nr.33/A din 5 aprilie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.41 al.2 C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul V. I. av. A. D., din cadrul Baroului C. cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul V. I., lichidatorul S., partea responsabilă civilmente S. „. C. S. S. M. prin lichidator S. „. S. și părțile civile MFP - A. N. de A. F. prin D. G. a F. P. M., AFP S. M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.

Apărătorul inculpatului V. I. solicită admiterea recursului formulat deinculpat și respingerea recursului declarat de partea civilă A. prin D. M., AFP S. M. pentru următoarele motive:

În primul rând, în ce privește recursul inculpatului, în latura penală, solicită reindividualizarea pedepsei, ținându-se cont de toate aspectele cauzei, persoana inculpatului, circumstanțele favorabile acestuia - lipsa antecedentelor penale, conduita bună anterioară a inculpatului - aspecte pe care, de altfel, instanța fondului le-a reținut în decizia atacată.

În ce privește recursul declarat de partea civilă A., D. M., arată că acesta este formulat doar pentru faptul că din totalul prejudiciului formulat de 40.803 Ron, prin decizia penală pronunțată s-a acordat doar suma de

23.445 lei, plus accesoriile la zi.

Solicită respingerea recursului părții civile ca neîntemeiat, observând că debitul de bază este de 23.445 lei, diferența până la 40.803 lei fiind de fapt, tocmai penalitățile și dobânzile la care a fost obligat inculpatul până la data achitării, neputându-se aplica de două ori, accesoriile.

Reprezentantul M.ui P. solicită baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.,respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în cauză de către inculpatul V. I. și partea civilă A. N. de A. F. prin D. M., AFP S. M. - împotriva deciziei penale nr. 33/2011 a T.ui M..

În susținerea poziției procesuale arată că în cursul judecării apelului declarat de inculpat, s-au invocat aspecte privind nelegalitatea urmăririi penale, pentru neprezentarea materialului de urmărire penală, s-a invocat și s-a reținut de către instanța de apel nelegalitatea încheierii de îndreptare a erorii materiale, ce a fost de fapt atacată odată cu fondul, și de asemenea, s- au invocat prev.art.10 lit.d C.pr.pen., arătându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.6 din Legea nr.241/2005, întrucât inculpatul a delegat atribuțiile de administrare ale societății în favoarea martorului M. P. T. aceste aspecte au fost analizate de către

Tribunalul Maramureș și în mod corect au fost înlăturate, întrucât probațiunea administrată până la acest moment dovedește pe de o parte, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii, iar pe de altă parte, este corect individualizată și pedeapsa stabilită de instanța fondului, respectiv de

1 an închisoare. Prin apelul declarat de către inculpatul V. I., Tribunalul

Maramureș a remediat nelegalitatea conținută în încheierea de îndreptare a erorii materiale, sub aspectul laturii civile, reținând celelalte dispoziții cu privire la latura penală a cauzei din sentința atacată, procedeu pe care-l consideră legal și întemeiat, neimpunându-se reducerea pedepsei aplicate.

Din acest punct de vedere, în latura penală, apreciază că nu se impune reformarea deciziei atacate.

În ce privește recursul părții civile A., D. M., apreciază că este inadmisibilă exercitarea acestei căi de atac și solicită respingerea recursului, în baza art.385/15 pct.1 lit. a teza II-a C.pr.pen., câtă vreme acesta a fost exercitat comiso medio, respectiv partea civilă nu a înțeles să exercite calea de atac a apelului.

Apreciază că partea civilă avea posibilitatea exercitării căi de atac a apelului, cale pe care nu a ales-o, alegând să exercite o cerere de îndreptare a unei erori materiale, care este însă, vădit neîntemeiată.

Din acest motiv, apreciază că partea civilă nu a exercitat calea de atac a apelului și chiar dacă situația acesteia s-a modificat în apel, ca urmare a desființării încheierii de îndreptare a erorii materiale, rămâne tot neexercitată calea de atac a apelului, în sensul majorării pe care A. D. M. a solicitat-o.

Apreciază că nu suntem în situația în care prin decizia atacată s-a modificat sentința judecătoriei, ci suntem în situația în care a fost anulată o încheiere ca fiind dispusă cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv pentru care acest recurs promovat este inadmisibil.

Astfel fiind, apreciază că nu se poate menține sentința cu privire la care A., D. M. este nemulțumit, întrucât de aceea a și formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, cale greșit aleasă de către partea civilă.

În consecință, solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca inadmisibil și obligarea la cheltuieli judiciare, atât a inculpatului, cât și a părții civile.

C U R T E A Prin sentința penală nr.478 din 28 octombrie 2010, J. S. M. a dispus condamnarea inculpatului V. I. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare cu intenție în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă - prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C. la pedeapsa de

1 an închisoare.

În baza art. 85 Cod P. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de trei luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

241 din (...) pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. (...), iar în baza art.33 lit.a și art. 34 lit. b Cod penal a contopit pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat cu pedeapsa care aatras anularea acesteia, stabilind pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care a sporit-o cu două luni închisoare, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 1 an și două luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani și două luni, stabilit conform art.82 Cod penal, iar în baza art. 359 alin.1 Cod de procedură penală a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83

Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 14 și 346 al. (1) C.pr.pen., raportat la art. 998 și 1003

C., art. 115 alin. (1) C.pr. fiscală, a obligat în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente S. C. & C. SRL S. M. să plătească părții civile S. Român - prin A. N. de A. F. B. - Administrația Financiară Sighetu Marmației suma de 40.803 lei.

Ulterior, la data de 18 noiembrie 2010, judecătoria, printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, a rectificat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței, urmare a cererii din (...) formulată de A. N. de A. F., D. M., A. F. P. a M. S. M., în calitate de parte civilă - în sensul de a se menționa cu privire la obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente să plătească în favoarea statului suma de 23.445 lei reprezentând suma care a făcut obiectul evaziunii și accesoriile aferente până la achitarea integrală a prejudiciului.

În motivarea cererii s-a arătat că în faza de urmărire penală constituirea de parte civilă s-a făcut pentru suma de 40.803 lei, în timp ce în etapa cercetării judecătorești privind latura civilă a cauzei, s-a solicitat suma 47.820 lei (din a cărei componență face parte și suma de 23.445 lei) indicată în cadrul constituirii de parte civilă în fața instanței, diferențele dintre aceste sume justificându-se prin mărirea accesoriilor calculate la suma principală de 23.445 lei. Drept urmare, au fost obligați în solidar inculpatul și partea responsabilă-civilmente S. C. & C. SRL, să plătească părții civile S. Român prin A. B. - Administrația Financiară Sighetu Marmației - suma de 23.445 lei și a tuturor accesoriilor aferente până la achitarea integrală a prejudiciului.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că inculpatul V.

I., în calitate de administrator al S. C. & C. S. cu sediul în S. M., în perioada (...)-(...), nu a virat impozitul pe salarii și contribuțiile reținute salariaților, cauzând un prejudiciu datorat bugetului general consolidat, în sumă totală de 40.803 lei, compusă din 23.445 lei stopaj la sursă și

17.358 lei accesorii, calculate până la data de (...).

În drept, a apreciat instanța de fond, fapta inculpatului V. I. care în calitate de administrator la S. & C. S. S. M., în perioada (...)-(...), nu a vărsat în termenul prevăzut de lege la bugetul general consolidat suma de 40.803 lei, reprezentând impozite cu reținere la sursă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplic. art. 41 al.2 C.

Cu privire la latura civilă a cauzei, A. N. de A. F. prin declarația de constituire ca parte civilă a solicitat să fie obligat inculpatul V. I. și partea responsabilă civilmente S. C. & C. S. în temeiul art. 14 alin.4

Cod.proc.pen. coroborat cu art. 119 alin.1 Cod.proc.fiscală la plata sumei de 40.803 lei.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod P., respectiv, dispozițiile părții generale ale Codului P., limitele speciale de pedeapsă, persoana inculpatului, gradul de pericol social al faptei.

Potrivit fișei de cazier judiciar al inculpatului, acesta a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 241/(...) pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. (...) la pedeapsa închisorii de trei luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și trei luni.

Dat fiind că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a sentinței penale sus menționate, instanța a făcut aplicarea dispozițiile art. 85 Cod P., a dispus anularea suspendării executării pedepsei de trei luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

241 din (...) a J.ecătoriei S. M. și a contopit pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, stabilind pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care a sporit-o cu două luni închisoare, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 1 an și două luni închisoare.

În temeiul art. 14 și 346 al. 1 C.pr.pen., raportat la art. 998 și 1003

C., art. 115 alin. 1 C.pr. fiscală, instanța a obligat în solidar inculpatul și partea responsabilă-civilmente S. C. & C. SRL, să plătească părții civile S. Român-prin A. - Administrația Financiară Sighetu Marmației suma de

40.803 lei, modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale, respectiv 23.445 lei.

Prin decizia penală nr. 33/A din 5 aprilie 2011 a T.ui M., în temeiul art.

379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de inculpatul V. I. împotriva sentinței penale 478 din (...) a J.ecătoriei S. M., care a fost desființată împreună cu încheierea penală din 18.XI.2010 sub aspectul laturii civile și judecând, s-au redus despăgubirile civile pe care inculpatul a fost obligat să le plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente S. C. C. SRL către A. B. - Administrația Financiară Sighetu Marmației, de la 40.803 lei la suma de 23.445 lei, cu majorări de întârziere calculate până la (...).

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținuturmătoarele:

Deși foarte sumar, prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că inculpatul avea calitatea de administrator și asociat unic la S. C. & C. S. S. M., societate care avea ca obiect de activitate construcții de clădiri.

În perioada (...)-(...) a fost efectuat de către comisari ai Gărzii Financiare - Secția M. un control operativ inopinat la S. C. & C. S. având ca obiect modul de reținere și vărsare la scadență a impozitelor și taxelor ce se realizează prin stopaj - reținere la sursă, controlul vizând perioada (...)-(...).

În baza documentelor și a informațiilor puse la dispoziție de către A.

F. P. a M. S. M., comisarii Gărzii Financiare au stabilit faptul că în perioada respectivă, inculpatul V. I., în calitate de administrator al societății, nu a reținut și nu a virat la bugetul consolidat al statului impozitul pe venitul din salarii pentru angajații societății, a reținut și nu a vărsat contribuțiile de sănătate aferente veniturilor realizate de aceiași angajați, a reținut și nu a vărsat la bugetul asigurărilor sociale contribuțiile de asigurări sociale și nu a virat contribuțiile privind sistemul de șomaj și stimularea forței de muncă

- aceste sume fiind reținute și utilizate în alte scopuri de către inculpat, cauzând un prejudiciu datorat bugetului general consolidat, în sumă totalăde 40.803 lei, compusă din 23.445 lei stopaj la sursă și 17.358 lei accesorii, calculate până la data de (...).

T. a arătat că, raportat la această stare de fapt, prima instanță a procedat la o corectă încadrare juridică a faptei comise de inculpat și la o judicioasă individualizare a sancțiunii aplicate, făcând totodată,în mod legal, și aplicarea art. 85 Cod penal.

Susținerea inculpatului cum că, infracțiunii reținute îi lipsește unul din elementele constitutive și anume latura subiectivă, a fost apreciată de tribunal ca nefondată.

Este adevărat că la dosar există un contract de prestări servicii și o procură judiciară prin care inculpatul își delegă o parte din atribuții, însă așa cum rezultă din dosar, martorul M. P. nu a intrat niciodată în posesia actelor contabile ale societății, iar procura a fost întocmită în mod unilateral de inculpat. Mai mult, inculpatul a fost cel care a fost prezent la controlul efectuat de organele fiscale și tot el a fost cel care a contestat deciziile acestora, recunoscând că din cauza problemelor financiare nu a virat contribuțiile angajaților, deși sumele au fost reținute, dar a și semnat toate documentele contabile.

În concluzie, vinovăția inculpatului este dovedită, sens în care soluția instanței de fond sub aspectul laturii penale a cauzei a fost apreciată de tribunal ca legală și temeinică și astfel, s-a apreciat că nu se impune modificarea ei.

Sub aspectul pretențiilor civile, instanța de fond a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părții civile suma de 40.803 lei, compusă din 23.445 lei stopaj la sursă și 17.358 lei accesorii calculate până la data de (...).

Sesizată fiind printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale de către

A. F. P. a M. S. M., cu faptul că nu s-a pronunțat și cu privire la obligarea inculpatului și la plata majorărilor aferente sumei evazionate de la data de

(...) și până la achitare, instanța de fond a admis cererea și printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, a modificat esențial latura civilă, în sensul că a obligat inculpatul la plata sumei de 23.445 lei, dar și la ceea ce a omis din hotărâre, a tuturor accesoriilor până la achitare.

T. a apreciat că dispoziția din încheiere este nelegală, în primul rând pentru că nu este vorba de o eroare materială, așa cum prevede reglementarea legală, iar în al doilea rând, printr-o asemenea încheiere nu se poate modifica substanțial dispoziția unei hotărâri.

În concluzie, tribunalul a desființat în parte, sub aspectul laturii civile sentința penală pronunțată, dar și încheierea din 18 noiembrie 2010 și rejudecând latura civilă a cauzei, a redus despăgubirile civile de la 40.803 lei la suma evazionată de 23.445 lei, la care s-au adăugat majorările de întârziere calculate până la (...), adică de 17.358 lei.

A mai apreciat instanța de apel că, deși , într-adevăr, instanța de fond a omis să acorde, așa cum a solicitat partea civilă, majorări de întârziere la suma de 23.445 lei până la achitarea efectivă a debitului, însă, cum instanța nu le-a acordat, acestea nu mai pot fi acordate în apelul inculpatului, pentru că ar însemna o încălcare gravă a unui principiu fundamental și anume cel al neagravării situației în propria cale de atac.

În acest context, tribunalul a apreciat că nemulțumită de soluția pronunțată de prima instanță, partea civilă avea la dispoziție calea de atac a apelului și nu sesizarea instanței cu o cerere de îndreptare a erorii materiale, așa cum a procedat.

Celelalte aspecte invocate legate de neprezentarea materialului de urmărire penală conform dispozițiilor art. 250-254 Cod procedură penală de către organele de cercetare penală, au fost apreciate de tribunal ca fiind fără fundament juridic, având în vedere că inculpatul, deși știa de începerea urmăririi penale și de cercetările efectuate împotriva sa, a dispărut de la domiciliu, dovadă în acest sens fiind procesele verbale din care reiese imposibilitatea executării mandatelor de aducere, fără să indice un alt domiciliu pentru a fi citat.

T. a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate ca fiind legale și temeinice.

Ca urmare a admiterii apelului inculpatului, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei T.ui M., în termen legal, au declarat recurs inculpatul V. I., prin apărător și partea civilă A. N. DE A. F. prin D. G. A F. P. M. - A. F. P. a M. S. M.

Inculpatul V. I. nu și-a motivat în scris recursul, menționând doar căacesta vizează latura penală a cauzei, iar în susținerea orală a acestuia de către apărătorul din oficiu, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță în sensul reducerii cuantumului acesteia, ținându-se cont de toate aspectele cauzei, persoana inculpatului, circumstanțele favorabile acestuia - lipsa antecedentelor penale, conduita bună anterioară a inculpatului - aspecte pe care, de altfel, instanța fondului le-a reținut în decizia atacată.

Partea civilă A. N. de A. F. prin D. G. a F. P. M. - A. F. P. a M. S. M. asolicitat casarea deciziei atacate și obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata sumei de 23.445 lei -obligații stopaj la sursă și a majorărilor aferente sumei evazionate în cuantum de 24.375 lei calculate până la data de (...) și în continuare până la achitarea integrală a prejudiciului ( în fapt, aceeași solicitare ca și cea din cererea de îndreptare a erorii materiale adresate instanței de fond).

În motivarea recursului, partea civilă a arătat că în cursul judecății la instanța de fond, s-a constituit parte civilă cu suma de 47.820 lei compusă din 23.445 lei - suma evazionată, plus 24.375 lei - accesorii calculate până la (...), plus majorări de întârziere în continuare, de la (...) până la achitarea integrală a debitului.

Întrucât instanța de fond s-a pronunțat asupra despăgubirilor solicitate în cursul urmăririi penale, fără a ține seama de constituirea de parte civilă din cursul judecății, a apreciat partea civilă că această neregularitate poate fi remediată pe calea unei solicitări de îndreptare a erorii materiale, de vreme ce instanța a considerat întemeiată și dovedită acțiunea civilă formulată în cursul urmăririi penale, pe care a admis-o.

Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de ladosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul formulat în cauză de inculpatul V. I. și, că recursul părții civile este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, s-a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că în perioada (...)-(...), inculpatul V. I., în calitate de administrator și asociat unic la S. „. & C. S. S. M., societate care avea ca obiect de activitate construcții de clădiri - nu a reținut și nu a virat la bugetul consolidat al statului impozitul pe venitul din salarii pentru angajații societății, a reținut și nu a vărsat contribuțiile de sănătate aferente veniturilor realizate de aceiașiangajați, a reținut și nu a vărsat la bugetul asigurărilor sociale contribuțiile de asigurări sociale și nu a virat contribuțiile privind sistemul de șomaj și stimularea forței de muncă - aceste sume fiind reținute și utilizate în alte scopuri de către inculpat, cauzând un prejudiciu datorat bugetului general consolidat, în sumă totală de 40.803 lei, compusă din 23.445 lei stopaj la sursă și 17.358 lei accesorii, calculate până la data de (...).

Corect s-a încadrat juridic fapta inculpatului în infracțiunea de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă - prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.

Apărările inculpatului din cursul urmăririi penale - în sensul că, nu el este răspunzător de comiterea faptei, deoarece împuternicise o altă persoană să se ocupe de aceste probleme ale societății - corect au fost înlăturate de ambele instanțe, pe de o parte pentru că, procura specială depusă la dosar, invocată de inculpat ( fila 66 dos u.p.) este unilaterală, inculpatul permițând martorului M. P. să efectueze anumite operațiuni pentru societate în numele său, fără ca acestuia din urmă să-i incumbe vreo obligație. Aceasta deoarece, se știe că, de regulă, mandatul este un contract consensual, care ia naștere prin acordul de voință al părților, iar acceptarea mandatului nu a fost dovedită în cauză, prin executarea lui de către mandatar; pe de altă parte, contractul de prestării servicii încheiat între societatea inculpatului și martorul M. P. ( fila 67 dos.u.p.) se referă la consultanță și prestări servicii privind evidența contabilă, camera de muncă, administrația financiară, instituții de stat și private - dar, în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul a predat documentele contabile necesare martorului pentru realizarea activității prevăzute în contract, iar toate documentele contabile depuse la A. F. P. au fost semnate de inculpat în calitate de administartor .

Având în vedere că în cauză inculpatul nu și-a motivat recursul în termenul legal, conform art.385/10 alin.2 C.pr.pen., instanța de control judiciar ia în considerare doar cazurile de casare care, potrivit art.385/9 alin.3 C.pr.pen. se iau în considerare din oficiu.

Așa fiind, ceea ce se mai pote analiza de instanța de recurs este cazul de casare prev. de art.385/9 pct.14 C.pr.pen. - dacă în cauză s-au aplicat inculpatului pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.72 C. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Se constată că nici acest caz de casare nu este incident în cauză, pedeapsa aplicată de prima instanță fiind în limite legale, corect stabilită prin valorificarea eficientă a criteriilor prev. de art.72 C., în măsură să asigure scopul prev. de art.52 C. Se poate observa că instanța afost chiar clementă, a plicat o pedeapsă la nivelul minimului special prevăzut de lege, în condițiile în care inculpatul a avut o atitudine precesuală necorespunzătoare ( încă din cursul urmăririi penale s-a sustras anchetei, nefiind poibilă prezentarea materialului de urmărire penală, după care, nu s-a mai prezentat nici la instanța de fond și ncii în căile de atac), nu a recunoscut fapta, nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru o infracțiune la legea cecului și sancționat cu amendă administrativă pentru infracțiune la legea dreptului de autor.

În ceea ce privește recursul părții civile, în primul rand, trebuie precizat că acesta este admisibil, nefiind întemeiate ssuținerile parchetului în acest sens.

Aceasta deoarece, într-adevăr, această parte nu a formulat apel în cauză, dar prin decizia pronunțată în apelul inculpatului, a fost modificatăsoluția din sentință, sub aspectul laturii civile, astfel că sunt incidente dispoz. art.385/1 alin.4 C.pr.pen. Este vorba de modificarea soluției din sentință ( așa cum a fost îndreptată eroarea materială, prin încheierea din (...)).

Recursul este și fondat, deoarece instanța de apel, în mod greșit a admis apelul inculpatului sub aspectul laturii civile a cauzei, apreciind că încheierea de îndreptare a erorii materiale este nelegală, modificarea substanțială a cuantumului despăgubirilor neputând face obiectul unei asemenea îndreptări.

Aceasta deoarece, atât timp cât instanța a apreciat întemeiată și dovedită acțiunea civilă formulată în cauză și a admis-o, nefăcând referire la nedovedirea sau nejustificarea vreunei sume solicitate cu orice titlu

(majorări penalități, etc.) este evident că, din eroare s-a pronunțat pe suma solicitată de partea civilă în cursul urmăririi penale - 40.803 lei, pierzând din vedere că în cursul judecății a fost indicată o altă sumă, raportat la trecerea timpului și deci, majorarea accesoriilor.

Pe de altă parte, nu poate fi vorba de o modificare substanțială a soluției pe latură civilă, așa cum a considerat instanța de apel, atât timp cât îndreptarea de eroare nu vizează modificarea sumei inițiale stabilite de organele fiscale cu titlu de debit, ci vizează și acordarea accesoriilor aferente debitului, accesorii prevăzute de lege, conform art.119 alin.1 C.pr.fiscală - pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

Față de toate aceste considerente, urmează ca în baza art.385/15 pct.2 lit.a C.p.p. să fie admis recursul declarat de partea civilă A. N. de A. F.

- D. G. a F. P. M. împotriva deciziei penale nr. 33/A/2011 a T.ui M., care va fi casată în întregime, menținând sentința penală nr.478/2010 a J.ecătoriei S. M., precum și încheierea de îndreptare a erorii materiale din (...) a aceleași judecătorii, constatând că apelul a fost greșit admis.

În baza art.385/15 pct.1 lit. b C.p.p. se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. I. împotriva aceleași decizii penale.

În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu, iar în baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia, în baza art.192 alin.3 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art.385/15 pct.2 lit.a C.p.p. admite recursul declarat de partea civilă A. N. DE A. F. - D. G. A F. P. M. împotriva deciziei penale nr.

33/A/2011 a T.ui M., pe care o casează în întregime, menținând sentința penală nr.478/2010 a J.ecătoriei S. M., precum și încheierea de îndreptare a erorii materiale din (...) a aceleași J.ecătorii, constatând că apelul a fost greșit admis.

În baza art.385/15 pct.1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. I., domiciliat în S. de Sus, nr.121, jud. M. și în S. M., str.U., bl.2, ap.20, jud. M. împotriva aceleași decizii penale.

Obligă inculpatul recurent la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei se va avansa din FMJ în favoarea av. A. D..

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul părții civile rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

L. M. ANA C. M. R.

G. M. B.

Red.A.C./Dact.H.C.

4 ex./(...)

J..apel: Gondor O.M./ Rus A.Claudiu J..fond: P. M. R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 852/2011, Curtea de Apel Cluj