Decizia penală nr. 861/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.861/R/2011
Ședința publică din 26 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I., judecător JUDECĂTORI : V. G.
: A. D. L. G. : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul V. R. și de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentinței penale nr.317 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al J.ecătoriei B. M., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicol de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.S. A., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Totodată, întrebat fiind, inculpatul arată-și însușește recursul declarat de apărătorul ales și depune la dosar înștiințarea nr.1051/R din 16 septembrie 2010 din care rezultă că numita D. N., fiica sa minoră, este încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal, precum și certificatul eliberat la aceeași dată de reîncadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială și planul de recuperare.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se rețină în sarcina inculpatului și dispozițiile art.37 lit.b C.pen. Cu toate că instanța de fond a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, faptul că inculpatul este recidivist, nu a reținut acest aspect în minuta și dispozitivul hotărârii. Prin urmare, se impune casarea în parte a sentinței atacate și rejudecând, să se rețină starea de recidivă postexecutorie în care se află inculpatul.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, dând eficiență mai mare circumstanțelor atenuante prev.de art.74 C.pen. D. se va aprecia că față de inculpat s-a împlinit termenul de reabilitare, solicită să se dispună suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei. Pedeapsa de 9 luni aplicată de instanța de fond este prea mare raportat la faptacomisă, solicitând a se avea în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, a condus autoturismul pe o distanță mică, nu a fost implicat în vreun eveniment rutier și are un copil minor cu mari probleme de sănătate. F. de aceste considerente, instanța putea să-i aplice inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție. D. se va aprecia că este împlinit termenul de reabilitare, atunci nu se mai impune reținerea art.37 lit.b C.pen. așa cum se solicită de către P. în recursul promovat. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, apreciind că nu s-a împlinit termenul de reabilitare.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare a pedepsei, având în vedere că a recunoscut fapta și a condus autoturismul pe o distanță foarte mică.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.317 din 16 februarie 2011, Judecătoria
Baia Mare în baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, a condamnat pe inculpatul V. R., fiul lui natural și M., născut la (...) în Cehu Silvaniei, jud. Sălaj, cetățenie română, studii 6 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, divorțat, CNP 1., la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod P..
În baza art. 191 al. 1 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către av. W. G., urmând a fi avansat din fondurile M.ui Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În data de (...), în timp ce conducea autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare (...) din B. M. spre localitatea C., inculpatul V. R. a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere pe raza localității C., constatându-se că acesta nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Starea de fapt astfel cum a fost descrisă se probează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii (fila 5 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatului (filele 8-9 din dosarul de urmărire penală, fila 21 din dosarul instanței), adresă de la S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. (fila 17 din dosarul de urmărire penală).
Examinând cauza, s-a constatat că fapta săvârșită de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni pentru motivele care urmează să fie prezentate mai jos.
Astfel, conducerea autoturismului pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a altor persoane, ca șipentru integritatea unor bunuri.
În drept, fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive aleinfracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.
Având în vedere dispozițiile art. 320 ind. 1 alin 7 cod de procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, au fost reduse cu o treime.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. P., circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia care a recunoscut și a regretat fapta comisă, dar și împrejurarea că, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul a fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, violare de domiciliu și lovire. La data săvârșirii faptei care face obiectul prezentei cauze, nu erau îndeplinite condițiile privind reabilitarea inculpatului din pedepsele aplicate anterior, având în vedere împrejurarea că acesta nu a achitat amenda penală de 700 RON la care a fost condamnat prin S. P.ă nr. 1214/(...) a J.ecătoriei B. M..
Având în vedere împrejurarea că una dintre pedepsele aplicate anterior este de 1 an închisoare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru prezenta infracțiune este mai mare de 1 an, instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 37 lit. b cod penal privind recidiva postexecutorie.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, a condamnat pe inculpatul V. R., la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod P. având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.
În baza art. 191 al. 1 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către av. W. G., urmând a fi avansat din fondurile M.ui Justiției.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă
Judecătoria Baia Mare și inculpatul V. R.
P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se rețină în sarcina inculpatului dispozițiile art.37 lit.b C.pen.
În motivarea recursului declarat de inculpat, s-a solicitat să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de lege, cu consecința reducerii pedepsei aplicate, având în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, a condus autoturismul pe o distanță mică, nu a fost implicat în vreun eveniment rutier și are un copil minor cu mari probleme de sănătate. Ca modalitate de executare, s-a solicitat suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executăriipedepsei.
Analizând actele dosarului, Curtea reține că în urma probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul și le-a însușit, instanța de fond a stabilit o corectă stare de fapt, din care a rezultat vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.
Deși instanța de fond, în mod judicios, a reținut în considerentele hotărârii atacate că inculpatul a săvârșit această infracțiune în condițiile recidivei postexecutorii, în dispozitiv a omis a face aplicarea art.37 lit.b C.pen., cu toate că a avut în vedere această circumstanță agravantă la individualizarea pedepsei.
Termenul de reabilitare privind pedeapsa anterioară de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.868/(...) a J.ecătoriei B. M. pe care inculpatul a executat-o în perioada (...), fiind liberat la (...) cu un rest rămas neexecutat de 108 zile, nu s-a împlinit, întrucât între timp, acesta a mai fost condamnat la pedeapsa amenzii prin sentința penală nr.1214/(...) a J.ecătoriei B. M..
Cât privește individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, se constată că tribunalul a avut în vedere toate criteriile prev.de art.72 C.pen. prin raportare la disp.art.320/1 alin.7
C.pr.pen. ținând cont și de starea de recidivă a inculpatului, astfel că pedeapsa de 9 luni închisoare cu executare în regim de detenție corespunde acestora.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. se va admite recursul P.ui de pe lângă Judecătoria Baia Mare doar sub aspectul omisiunii reținerii art.37 lit.b C.pen., iar în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 și 3 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia
Mare împotriva sentinței penale nr.317 din 16 februarie 2011 a
J.ecătoriei B. M., pe care o casează cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art.37 lit.b C.pen. și rejudecând:
Face aplicarea art.37 lit.b C.pen. față de inculpatul V. R., condamnat prin sentința atacată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicol de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.3201 alin.7 C.pr.pen. Menține restul dispozițiilor din hotărârea atacată. 2. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. R. împotriva aceleiași sentințe. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatul V. R. să plătească în favoarea statuluisuma de 300 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G., C. I. V. G. A. D. L. D. S.
red.C.I./A.C.
4 ex.(...)jud.fond.R. C.
← Decizia penală nr. 803/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1609/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|