Decizia penală nr. 885/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 885/R/2011

Ședința publică din 30 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. C. M.- judecător JUDECĂTORI : A. D. L.

M. Ș.

GREFIER : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. - V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către partea vătămată SC S. SRL C.-N. împotriva deciziei penale nr. 157 din 4 aprilie 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., privind pe inculpatul O. C. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal (ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpatul O. C. apărătorul ales avocat D. O., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat C. E. Ț., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind partea vătămată SC S. SRL C.-N. și inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat departea vătămată SC S. SRL C.-N. ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În cauză, nu există nici un argument care să susțină motivele de recurs ale părții vătămate și care să ducă la modificarea hotărârii atacate, ca atare solicită respingerea recursului formulat în cauză de partea vătămată.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului formulat de partea vătămată SC S. SRL C.-N. ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, în cauză, neexistând vreun motiv care să ducă la modificarea hotărârii atacate.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 778/(...) a Judecătoriei C.-N., în baza art. 344 din C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea de delapidare prev. de art. 2151al. 1 din C. p. în infracțiunea de delapidare în formă continuată prev. de art. 2151 al. 1 din C. p. cu aplicarea art. 41 al. 2 din C.p.

În baza art. 2151 al. 1 din C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. s-a dispus condamnarea inculpatului O. C. fiul lui V. și E., născut la data de 4 octombrie 1981, în Dej, jud. C., cetățean român, CNP 1., studii medii, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat Dej, str. C., nr. 24, bl.

12, ap. 11, jud. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În baza art. 71 al. 2 din C.p. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. p. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.p.

În baza art. 81 și 82 din C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului O. C. și s-a stabilit termenul de încercare de 3 ani și 6 luni.

În baza art. 71 al. 5 din C.p. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii dispuse.

În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p cu aplicarea art. 998-999 din c.Civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. S. S. cu sediul în C.-N., str. B., nr. 6, jud. C. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.815 lei cu titlu de despăgubiri materiale, precum și dobânda legală începând cu data de 18 decembrie 2008 și până la data achitării integrale a debitului.

Onorariul avocatului din oficiu, d-na Mocean M. Ana de 200 lei a fost suportat din fondurile M.ui Justiției.

În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis în judecată inculpatul O. C. cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 2. al. 1 din C.pen. S-a reținut că în perioada 17 noiembrie 18 decembrie 2008, inculpatul, în calitate de agent vânzări - gestionar în cadrul S. S. S. C.-N. și-a însușit suma de 10.815 lei, bani pe care îi gestiona ca urmare a primirii lor de la clienții firm ei angajatoare în serviciul căreia își desfășura activitatea.

Inculpatul nu a fost audiat întrucât nu s-a aflat în România, dar interesele sale procesuale au fost protejate prin desemnarea unui avocat din oficiu și mai apoi printr-un apărător ales (fila 41).

Instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Analizând ansamblul probator instanța de fond a reținut următoarele: Urmărirea penală împotriva inculpatului a început prin rezoluția din data de 30 aprilie 2009, fiind confirmată de către procuror la aceeași data.

Materialul de urmărire penală nu a fost prezentat inculpatului întrucât acesta a refuzat să se prezinte în fața procurorului, dar în cursul urmăririi penale a fost reprezentat de avocatul ales O. D. din cadrul Baroului C..

Inculpatul a fost angajat al S. S. S. C.-N., în calitate de agent vânzări, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr.

29622/13 martie 2008 (filele 35-36 dos. UP). Conform fișei postului însușită de către inculpat, acesta activa în calitate de gestionar începând cu preluarea comenzilor, transportul mărfii, predarea și încasarea contravalorii acesteia (filele

37-38 dos. UP).

Coroborând declarațiile martorilor B. S. M. (fila 32), Gavriș I. A. (fila 43) și C. I. M. s-a reținut că inculpatul avea obligația de a onora comenzile clienților societății angajatoare din zona Gherla-Dej. În acest sens prelua produsele de la societate, le încărca într-un autovehicul al societății și le distribuia clienților. Inculpatul avea atribuția de a primi contravaloarea produselor livrate și de a elibera o chitanță doveditoare, dintr-un chitanțier preluat de la societatea angajatoare. Sumele de bani încasate în numele societății trebuiau vărsate fie în contul societății prin depunere bancară, fie predate în numerar la serviciul de contabilitate. O. preluate sumele de către reprezentanții societății, casierul făcea mențiune despre această împrejurare pe al treilea exemplar al chitanței care rămânea la cotorul chitanțierului.

Începând cu data de 17 noiembrie 2008 și până la data de 18 decembrie

2008 inculpatul a încasat diverse sume de bani de la clienții societății și a eliberat 30 de chitanțe doveditoare (filele 44-73 și 75-104 dos. UP). Martora C. I. (fostă P.a), directorul economic al societății, a constatat că inculpatul nu a predat la contabilitate nicio sumă de bani timp de aproximativ 2 luni. A contactat diverși clienți care figurau cu debite, dar a constatat că acestora li s-a eliberat chitanțe eliberatoare de datorie. S-a constatat de asemenea că toate chitanțele au fost eliberate de către inculpat, acesta având specimen de semnătură. După verificări s-a constatat că inculpatul nu a decontat suma de

10815 lei, sumă încasată de la clienți cu titlu de preț pentru produsele livrate (fila 16 dos. UP). În fața reprezentanților societății, inculpatul a dat o declarație la data de 19 decembrie 2008 prin care recunoștea că a încasat banii în numele societății angajatoare, dar nu a depus banii în contabilitate (fila 17 dos. UP) și s- a angajat să achite societății suma de 21630 lei, din care 10815 lei reprezentând suma identificată la data de 19 decembrie 2008, iar diferența reprezentând penalități și daune morale și financiare (fila 18 dos. UP). Martora a mai declarat că inițial inculpatul s-a arătat dispus să contracteze un credit bancar pentru a achita datoria față de societate și la ajutat să facă demersuri în acest sens.

Prin declarația dată în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut că a completat și eliberat cele 30 de chitanțe și că a încasat banii de la clienți. T. a declarat că odată cu decontarea banilor în contabilitatea societății casierul semna pe fiecare chitanță și că ar fi trebuit să fie semnate și aceste chitanțe. Cât privește angajamentul de plată semnat în fața martorei C. I. (fostă P.a) a declarat că nu și-l însușește deoarece sumele au fost achitate de către d-l D. L. (fila 106 dos. UP). A mai declarat că a fost nevoit să cumpere combustibil pentru autovehiculul cu care transporta mărfurile și că a achitat și unele reparații la același autovehicul, însă nu a putut prezenta documente justificative în acest sens. D. L. a fost administratorul părții vătămate și totodată persoana care a formulat plângerea penală și constituirea de parte civilă (filele 11-13 dos. UP). În lipsa unor înscrisuri care să justifice eventualele cheltuieli făcute în interesul societății angajatoare, apărările inculpatului rămân simple afirmații fără substanță probatoare.

Având în vedere că inculpatul și-a însușit diferite sume de bani în intervalul 17 noiembrie 2008 - 18 decembrie 2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a fapteipentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea de delapidare prev. de art. 2. al. 1 din C. pen. în infracțiunea de delapidare în formă continuată prev. de art. 2. al. 1 din C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 din C.pen.

Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului O. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 17 noiembrie 2008 - 18 decembrie

2008 în calitate de agent vânzări la S. S. S., cu atribuții de gestionar, a primit de la clienții societății mai multe sume de bani totalizând 10.815 lei, sume de care și le-a însușit deși avea obligația de a le depune la contabilitatea societății, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art 41 alin. 2 C.pen.

La individualizarea pedepsei instanța a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat, de gradul de pericol social ridicat al faptei raportat la împrejurările de fapt reținute din ansamblul probator, la vârsta inculpatului, dar și de faptul că a refuzat în mod constant și împotriva probelor certe să conștientizeze faptele și urmările lor. Văzând și disp. art. 52 din C.pen., în temeiul art. 2. al. 1 din C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 din C.pen. a fost condamnat inculpatul O. C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care crează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.

În baza art. 81 și 82 din C.pen., considerând că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă, a dispus suspendarea condiționată a executării stabilind termenul de încercare de 3 ani și 6 luni.

În baza art. 71 al. 5 din C.pen. a dispune suspendare executării pedepselor accesorii.

În baza 359 din C.p.p. instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 din

C.civ. a constatat că fapta inculpatului săvârșită cu intenție directă a cauzat în mod nemijlocit un prejudiciu în patrimoniul părții vătămate, constând în contravaloarea produselor vândute în numele societății, instanța de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 10815 lei, la care se va adăuga dobânda legală începând cu data de 18 decembrie 2008, data epuizării infracțiunii și până la data achitării integrale a debitului. C. pretenții denumite daune compensatorii morale și financiare (fila 12 verso) nu au fost probate de către partea civilă. De altfel, daunele morale sunt în principiu incompatibile cu o persoană juridică, căci prejudiciile aduse unei persoane care a fost creată exclusiv pentru comerț sunt materiale.

În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.

În baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariul avocatului desemnat din oficiu a fost suportat din fondurile M.ui Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul O. C. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței apelate în sensul reducerii cuantumului pedepsei la care a fost condamnat.

Prin decizi apenală nr.157 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul

Cluj în dosarul nr.(...), în baza art.379 pct.2 lit.b C.p.p., a fost admis apeluldeclarat de inculpatul O. C. împotriva S.P. 778/(...) a J. C.-N. pe care a desființat-o în întregime și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv J. C.-N.

În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a constată că apelul declarat în cauză este fondat, dar pentru alte motive decât cele menționate în cerere.

T. a constatat faptul că, există contradicție între minută, considerentele hotărârii atacate și dispozitivul acesteia raportat la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului O. C. și termenul de încercare stabilit conform art.81, 82 C.p.;

Astfel, în minută, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății este de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit disp. art.81,82

C.p.; în schimb, în considerentele hotărârii atacate, cuantumul menționat este de 1an și 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, în timp ce în dispozitiv s-a trecut pedeapsa de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni închisoare;

Ca atare, nu reiese cu claritate intenția reală a instanței în privința soluției, situație ce echivalează cu nemotivarea hotărârii; fapt ce conduce la nulitatea ei, întrucât inculpatul a fost vătămat în drepturile sale, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anulare, potrivit art. 197 al.1 și 4 C.p.p.; în consecință, va admite excepția nulității absolute a hotărârii atacate pusă în discuția părților la termenul din data de (...), urmând să se pronunțe asupra ei prin prezenta.

T., cu ocazia rejudecării, instanța se va preocupa de respectarea dispozițiilor legale mai sus reținute, va avea în vedere și celelalte motive de apel invocate în cauză de către inculpatul apelant, ultimele acte rămase valabile fiind cele imediat anterioare acordării cuvântului în dezbateri.

Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art.379 pct.2 lit.b C.p.p., tribunalul, a admis apelul declarat de inculpatul O. C. împotriva Sentinței penale nr. 778/(...) a Judecătoriei C.-N. pe care a desființat-o în întregime și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Cluj- Napoca.

În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal partea vătămată SC S. SRL, iar prin declarația de recurs înregistrată la data de 19 aprilie 2011 a solicitat în principal menținerea hotărârii primei instanțe iar în subsidiar să se dispună rejudecarea cauzei fără a motiva în scris sau oral recursul declarat.

Examinând probele dosarului, Curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat.

Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente a reținut în esență că, în baza aceleiași rezoluții infracționale în perioada 17 noiembrie 2008- 18 decembrie 2008 în calitate de agent de vânzări la SC S. SRL cu atribuții de gestionar a primit de la clienții societății mai multe sume de bani totalizând suma de 10.815 lei sume pe care și le-a însușit deși avea obligația de a le depune la contabilitatea societății.

Sub aspectul laturii civile inculpatul a fost obligat în baza art. 14, 346

Cod procedură penală și art. 998 -999 cod civil la plata sumei de 10.815 lei cutitlu de despăgubiri materiale precum și dobânda legală începând cu data de

18 decembrie 2008 și până la data achitării integrale a debitului.

Prin decizia penală nr. 157/4 aprilie 2011 T. a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în întregime sentința penală nr. 778/28 septembrie 2010 a Judecătoriei C.-N. și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, cu motivarea în esență că, există contradicție între minută și considerentele hotărârii atacate astfel că, nu rezultă cu claritate intenția reală a instanței în privința soluției situație ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și în consecință conduce la nulitatea hotărârii.

În acest context, nefiind motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu, conform art. 385/9 alin.3 Cod procedură penală,

Curtea în baza art. 385/15 pct. 1 lit b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată S. S. S. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 4 aprilie 2011 a T.ui C.

Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Recurenta va fi obligată să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial partial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată S. S. S. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 4 aprilie 2011 a T.ui C.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui

Justiției.

Obligă pe recurentă să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial partial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 30 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. C. M. A. D. L. M. Ș.

GREFIER M. N.

Red.I.C.M./S.M.D.

3 ex./(...)

J.apel I. Boiciuc/E. Jeler

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 885/2011, Curtea de Apel Cluj