Decizia penală nr. 891/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 891/R/2011
Ședința publică din 30 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : V. C.- președinte secție JUDECĂTORI : A. D. L.
I. C. M. GREFIER : M. N.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
P. - V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. A. I. împotriva sentinței penale nr. 28 din 2 martie 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei Ș.-M., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni privind circulația pe drumurile publice ( OUG nr. 195/2002).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu avocat A. F., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate, cu aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul special și cu aplicarea dispozițiilor art.
3201 Cod procedură penală. Solicită a se lua în considerare că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, a recunoscut fapta comisă și o regretă. Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției. Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat deinculpat ca fiind nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată de reprezentantul parchetului că, fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz, împotrivirea sau sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzut de art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002. În perioada termenului de încercare de 4 ani al cărui beneficiar a fost inculpatul, acesta a comis fapta ce face obiectul prezentului dosar pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 1 an, constituindu-se în cel de-al doilea termen al recidivei. La individualizarea pedepsei și a modului de executare instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, starea de recidivă postcondamnatorie și dispozițiile art. 3201 alin.7 Cod procedură penală în condițiile în care inculpatul a solicitat instanței cu prilejul audierii lui judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire, declarând explicit că nu formulează cereri noi în probațiune. În final, solicită înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de instanța de fond. C U R T E A : Prin sentința penală nr.28 din 2 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Șomcuta Mare în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul C. A. I., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a se supune recoltării probelor biologice și a testării cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art.87 alin.5 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, 37 lit.";a"; Cod penal la 1 an și 4 luni închisoare. În temeiul art.83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.39/(...) a Judecătoriei Ș. M., rămasă definitivă prin neapelare și cumulează pedeapsa de 2 ani cu pedeapsa de 1 an și 4 luni aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenție pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare. Cu consecințele prevăzute de art.71 și 64 lit.";a"; teza II Cod Penal. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 320 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de (...), în jurul orelor 00:06, inculpatul C. A. I. se deplasa cu autoturismul marca Opel, cu nr.de înmatriculare MM - 07 KPP, proprietate personală, pe DC nr.67, din direcția S. - M. După trecerea la nivel cu calea ferată, un echipaj de poliție din cadrul Postului de P. S., a încercat oprirea regulamentară a autoturismului condus de către inculpat, dar acesta din urmă a refuzat să oprească pentru control, continuându-și drumul încă aproximativ 50m., până în fața porții S.C. REXPAND S.R.L. S., unde a oprit autoturismul, a coborât din acesta și a încercat să se deplaseze pe jos către localitatea M. Inculpatul a fost însă ajuns din urmă de către organele de poliție, care au procedat la legitimarea și identificarea acestuia, iar apoi i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest marca Drager. În acel moment, inculpatul a refuzat și a început să devină violent, fiind absolut necesară imobilizarea și încătușarea sa. Ulterior, inculpatul C. A. I. a fost condus la S. O. Ș. M., pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar a refuzat recoltarea de probe, refuzul acestuia fiind consemnat în buletinul de examinare clinică seria 0018599 (f.19) și în procesul verbal de constatare întocmit cu această ocazie, în prezența martorului asistent Hotea V. (f.5). În drept s-a reținut că fapta comisă de inculpat în modalitatea arătată mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz împotrivirea sau sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art.87 alin.5 din OUG 195/2002. Potrivit fișei de cazier raportat și la dispozitivul sentinței penale nr.39/2007 a Judecătoriei Ș. M. fapta ce face obiectul prezentului dosar a fost săvârșită în perioada termenului de încercare de 4 ani încuviințat de către instanță prin sentința penală amintită. Astfel fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie (37 lit.";a"; cod penal) primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală 39/2007. În perioada termenului de încercare de 4 ani al cărui beneficiar a fost inculpatul, acesta a comis fapta ce face obiectul prezentului dosar pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 1 an, constituindu-se în cel de-al doilea termen al recidivei. La individualizarea pedepsei și a modului de executare instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, starea de recidivă postcondamnatorie și dispozițiile art.320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală în condițiile în care inculpatul a solicitat instanței cu prilejul audierii lui judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire, declarând explicit că nu formulează cereri noi în probațiune. Pentru considerentele amintite inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea orientată către minimul special redus, urmând a se face aplicare dispozițiilor art.83 Cod penal, în sensul revocării măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin S. penală nr.39/2007, amintita pedeapsă urmând a fi cumulată aritmetic cu pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului în prezentul dosar, rezultanta urmând a fie executată în regim de detenție cu consecințele prevăzute de art.71 și 64 lit.";a"; teza II Cod penal. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul C. A. I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate, cu aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul special și cu aplicarea dispozițiilor art.3201 C.p.p. cu motivarea în esență că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală a recunoscut și a regretat comiterea faptei. Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat. Instanța de fond având în vedere poziția procesuală manifestată de către inculpat în sensul de recunoaștere în totalitate a faptelor iar judecata să se efectueze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le-a însușit așa cum rezultă din declarația în forma autentică de la f.69, a acordat eficiență dispozițiilor art.3201 C.p.p. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Cu ocazia individualizării pedepsei aplicată inculpatului instanța de fond a avut în vedere disp.art.72 C.p. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, precum și persoana inculpatului care se află în stare de recidivă poscondamnatorie dar și raportat la disp.art.3201 alin.7 C.p.p. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută în lege în cazul pedepsei închisorii având în vedere că instanța a pronunțat condamnarea inculpatului astfel că pedeapsa aplicată a fost just dozată și nu se impune a fi redusă. Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate, așa cum a constatat și instanța de fond având în vedere natura și gravitatea faptelor comise, dar și incidența disp.art.83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.39 din (...) a Judecătoriei S. M., prezenta faptă fiind comisă în cursul termenului de încercare, astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună. În cauză nefiind incidente motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu în baza art.3859 alin.3 C.p.p., Curtea în baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat deinculpatul C. A. I., împotriva sentinței penale nr. 28 din 2 martie 2011 a Judecătoriei S. M.. În baza art.189 C.p.p, va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. În baza art.192 alin.2 C.p.p. va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. A. I., domiciliat în S., nr. 344, jud. Maramureș, cu reședința în Italia, B. (PN), Via B. F. nr. 12 D împotriva sentinței penale nr. 28 din 2 martie 2011 a Judecătoriei S. M.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 30 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. C. A. D. L. I. C. M. GREFIER M. N. Conc.odihnă, Semnează; GREFIER ȘEF SECȚIE P. H. Red.I.C.M. Dact.SzM 3 ex./(...) Jud.fond.Dorin Danci
← Decizia penală nr. 1771/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 73/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|