Decizia penală nr. 9/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA PENALĂ NR. 9/R/2011

Ședința publică din 10 ianuarie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I.- judecător

JUDECĂTORI :A. D. L.

G. : M. N.

I. C. M.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. S., deținut în

Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 4 ianuarie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat D. D. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierii atacate, cu consecința revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și cercetarea acestuia în stare de libertate.

Temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă în continuare, iar raportat la actele din dosar nu rezultă probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, și singura probă în dosar este declarația martorei D. Ana, care nu poate justifica vinovăția inculpatului.

Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat deinculpat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-a schimbat, iar privarea de libertate a inculpatului raportat la natura și gravitatea faptei se justifică în continuare.

De la data luării măsurii arestului preventiv nu au intervenit împrejurări sau date care să fi determinat schimbarea temeiurilor care au fundamentat luarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost audiat doar inculpatul și o mică parte din martori, iar pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa mult mai mare decât 4 ani închisoare.

În final, solicită menținerea măsurii arestului preventiv pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Inculpatul B. S. având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate.

C U R T E A :

Prin rechizitoriul din data de (...) al P.ui de pe lângă Tribunalul Maramureșdin dosarul nr. 42/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul B. S. (C. - 1.,fiul lui S. și E., născut la data de (...) în S. M., jud. M., cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în S. M., str. U. nr. 18/26, jud. M., recidivist), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Inculpatul B. S. a fost cercetat în stare de arest preventiv.

Prin încheierea penală nr. 267 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), a fost admisă propunerea formulată de P. de pelângă Tribunalul Maramureș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile, începând cu data de 8 iunie 2010 și până la data de 7 iulie 2010, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 23/U din (...).

În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, că, în noaptea de 14/(...), aflându-se la locuința victimei A. G., împreună cu martora D. Ana, pentru a întreține cu aceasta relații sexuale, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a avut o altercație cu victima, împrejurare în care inculpatul a exercitat acte de violență de mare intensitate asupra victimei care au determinat decesul acesteia.

Prin încheierea din data de (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), în temeiul art. 160b C. raportat la art. 3002 C., s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B. S., C. - 1., fiul lui S. și E., născut la data de (...) în S. M., jud. M., domiciliat în S. M., str. U. nr. 18/26, jud. M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla), fiind menținută arestarea preventivă a acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, T. a reținut, procedând în conformitate cu prev. art.160 raportat la art.3001 C., respectiv verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, la data de (...), că măsura preventivă a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale și a tuturor garanțiilor procesuale.

La termenul din (...), verificând oportunitatea menținerii arestării preventive, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și în prezent.

De la acea dată în cauză nu au intervenit împrejurări sau date care să fi determinat schimbarea temeiurilor care au fundamentat luarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost audiat doar inculpatul și o mică parte din martori, iar pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa mult mai mare decât 4 ani închisoare.

La menținerea stării de arest a inculpatului instanța a avut în vedere gravitatea faptei pe care se presupune că a comis-o dar și circumstanțelepersonale ale acestuia, conduita avută pe parcursul anchetei penale și nu în ultimul rând, starea de recidivă în care acesta se află.

Deși este o măsură gravă, T. a apreciat că se impune menținerea acesteia raportat la gravitatea infracțiunii pentru care este cercetat, gravitatea ei deosebită fiind proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea unei asemenea măsuri și anume, acela al asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Pentru considerentele anterior expuse și dat fiind faptul că nu au intervenit schimbări ale împrejurărilor și temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B. S., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința revocării măsurii arestării preventive și a cercetării sale în stare de libertate.

În motivare s-a arătat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă, iar raportat la actele din dosar nu rezultă probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.

Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că acesta nu este fondat.

În mod corect tribunalul a apreciat că subzistă în cauză față de inculpat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, atât cele prevăzute de art.143 C. cât și cele prevăzute de art. 148 C.

Indiciile și probele care stau la baza luării unei astfel de măsuri de cea mai mare gravitate în procesul penal sunt diferite de cele care ar justifica o eventuală condamnare, trebuind examinată împrejurarea dacă acestea, la un anumit moment procesual, justifică menținerea măsurii și pe viitor iar Curtea apreciază că astfel de date se desprind cu prisosință din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale.

Așa cum a reținut și prima instanță, inculpatul este acuzat de comiterea unei infracțiuni de o gravitate extremă și nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind recidivist. Câtă vreme nu s-a procedat încă la audierea celor mai mulți dintre martori și mai ales a martorului principal al acuzării, există suficiente motive care să justifice obiectiv convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Menținerea sa în arest este justificată și în scopul bunei derulări a procesului penal, pentru a se evita orice situație de natură a conduce la împiedicarea aflării adevărului în cauză, atâta timp cât inculpatul nu recunoaște comiterea faptei iar principalul martor al acuzării este prietena sa și singura persoană care de altfel se pare că a fost prezentă la incident.

În aceste condiții, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. S. împotriva încheierii penale din 4 ianuarie 2011 a T.ui M..

Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art. 192 alin.2 C. se va dispune obligarea inculpatului la plata în favoarea statului a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. S., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 4 ianuarie 2011 a T.ui M..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. C. I. A. D. L. I. C. M. M. N.

Red.ADL/dact.MM

4 ex./(...) Jud.fond: O.G.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 9/2011, Curtea de Apel Cluj