Decizia penală nr. 925/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.925/R/2011
Ședința publică din 2 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. P. judecător
JUDECĂTORI : V. G.
M. B.
GREFIER : D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. D. S.
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de asigurator SC G. A. SA împotriva deciziei penale nr.132/A din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.(...), privind pe inculpata R. A. B., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 alin.2 și 4 C.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A Prin sentința penală nr. 608/(...) a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosar nr. (...), în baza art.184 al. 2 și 4 C. s-a dispus condamnarea inculpatei R. A. B., fiica lui R. A. și R. M., născută la data de (...), în municipiul C.-N., jud. C., cetățean român, absolventă de liceu, necăsătorită, fără antecedente penale, domiciliată în C.-N., str. Tudor V., nr. 6-8, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 32042, eliberată de P. mun. C.-N., CNP 2., la 7 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 7 luni ce constituie termen de încercare.
S-au pus în vedere inculpatei prevederile art. 83 C. și 84 C.
În baza art. 14, 346 C., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă I. A. B., domiciliată în C.-N., str. Sitarilor, nr. 34, ap. 1, jud. C.
și a fost obligată inculpata la plata către acesta a sumelor de 5232 lei și
1800 Euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune materiale și a sumei de 23.000 Euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
S-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. de U. pentru
C. C.-N. și a fost obligată inculpata la plata către aceasta a sumei de
1768,68 lei cu dobânda legală începând din (...) și până la data achitării integrale.
Calitatea de asigurator aparține G. A. SA cu sediul în C.-N., str. G.
Barițiu, nr. 1, jud. C..
În baza art. 193 al. 1 C., a fost obligată inculpata la plata către partea vătămată I. A. B. a sumei de 11.305 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de parte-onorariu avocațial.
În baza art. 191 al. 1 C., a fost obligată inculpata la 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu S. C. Seghedi, în suma de 200 lei, s-a avansat din FMJ.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin R. nr. 1. din data de (...) Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei R. A. B. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art. 184 al. 2,4 C., în fapt reținându-se că la data de (...), în jurul orei 14,00, circulând cu autoturismul VW Passat cu nr. de înmatriculare (...), pe str. G. B. din municipiul C.-N., în dreptul imobilului nr. 4-6, a încălcat prevederile art. 54 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, efectuând virajul la stânga fără să se asigure că poate efectua acea manevră fără punerea în pericol a siguranței celorlalți participanți la trafic, lovind frontal, pe sensul opus de circulație, motocicleta marca Peugeot Solo cu nr. de înmatriculare (...), condusă regulamentar de martorul D. P. D. și producând vătămarea gravă a părții vătămate I. R. D. - pasager pe motocicletă, care a suferit leziuni corporale vindecabile în 70 zile.
În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probată prin: proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare medico-legală, raport de expertiză criminalistică și supliment de expertiză, declarațiile martorului D. P. D., declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatei în care aceasta a recunoscut fapta în materialitatea sa încercând însă să se justifice prin aceea că nu a observat motocicleta întrucât aceasta se afla în spatele unui autoturism Logan.
În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale.
Analizând întregul material probator instanța de fond a reținut că la data de (...), în jurul orei 14,00, circulând cu autoturismul VW Passat cu nr. de înmatriculare (...), pe str. G. B. din mun. C.-N., în dreptul imobilului nr.
4-6, inculpata R. A. B., a încălcat prevederile art. 54 al. 1 din O.U.G. nr.
195/2002, efectuând virajul la stânga fără să se asigure că poate efectua acea manevră fără punerea în pericol a siguranței celorlalți participanți la trafic, lovind frontal, pe sensul opus de circulație, motocicleta marca Peugeot Solo cu nr. de înmatriculare (...), condusă regulamentar de martorul D. P. D. și producând vătămarea gravă a părții vătămate I. R. D. - pasager pe motocicletă, care a suferit leziuni corporale vindecabile în 70 zile de îngrijiri medicale.
Deși legal citată, inculpata nu s-a prezentat în instanță, iar în cursul urmăririi penale și-a justificat accidentul prin aceea că motocicleta pe care se aflau martorul și partea vătămată s-ar fi găsit în spatele unui autoturism Logan. Așa cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatei, care înainte de a efectua virajul spre stânga, nu s-a asigurat că această manevră nu constituie un pericol pentru participanții la trafic. Din suplimentul la raportul de expertiză rezultă că prezența la fața locului al unui autoturism antemergător motocicletei nu exclude, de plano, posibilitatea de observare a acesteia din partea unui conducător auto aflat în habitaclul unui autoturism aflat pe contrasens, în așteptare, la axul drumului. S-a mai stabilit că înălțimea auto Dacia Logan este de 1,53 m, iar cota maximă de la sol a capului motociclistului aflat în postul de conducere al motocicletei Peugeoteste de 1,7 m. O., apărarea inculpatei este neîntemeiată, deoarece obligația de asigurare prevăzută de art. 54 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 îi revenea indiferent de gabaritul autovehiculelor antemergătoare, virajul la stânga trebuind să fie inițiat numai în condițiile în care vizibilitatea era bună.
Fapta inculpatei întrunește elementele constitutive a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2, 4 C.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatei instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 C. și în acest context, de poziția confuză și justificativă a inculpatei, de lipsa antecedenței penale, de neprezentarea sa la nici unul din termenele procesului, de indiferența manifestată față de partea vătămată încă din momentul săvârșirii infracțiunii, de pericolul social al faptei, de urmările acesteia.
Față de cele arătate, instanța de fond a condamnat-o pe inculpată la 7 luni închisoare, pe care, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, a suspendat-o condiționat pe durata unui termen de încercare în durată de 2 ani și 7 luni.
Sub aspectul soluționării laturii civile, în temeiul art. 14 C. rap. la art. 346 C., instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă I. R. D. și a obligat-o pe inculpată la plata către aceasta a sumelor de
5.232 lei (reprezentând cei 500 lei cheltuiți lunar de către martora N. D. - mama sa, cu transporturile și nevoile alimentare speciale ale victimei, în intervalul august 2006 - februarie 2007, total 3.500 lei și concediul fără salariu pe care aceeași martoră a fost nevoită să-l ia în lunile august și septembrie 2006 pentru îngrijirea părții vătămate, 2 x 866 lei (salariul mediu pe economie), total 1.732 lei - adeverința nr. 9/(...)), 1.800 euro - echivalent în lei la data plății (cheltuielile efectuate cu operația estetică pe care victima a necesitat-o) și 23.000 euro - echivalent în lei la data plății reprezentând daune morale pentru suferința deosebită cauzată victimei și pentru prejudiciul estetic produs (vezi planșa foto atașată concluziilor scrise și declarațiile părții civile f. 48, 49 dos. inst.). Fractura cominutivă cu deplasare 1/3 medie tibie stângă, cu recolecare 1/3 medie peroneu suferită de partea vătămată în urma accidentului a necesitat mai multe intervenții chirurgicale, osteosinteză cu placă și șuruburi, imobilizare în atelă gipsată având și la data de (...) unele sechele - picior șubred, oboseală la mers, durere la schimbarea vremii. Aspectul inestetic al gambei părții vătămate, aflată la o vârstă tânără, a cauzat și suferințe morale victimei, situația nefiind rezolvată nici la data de (...) - după două operații estetice care au diminuat în parte efectele accidentului.
Diferența dintre daunele materiale și morale acordate și cele solicitate
(15.000 lei daune materiale și 20.000, 30.000 și în final 50.000 euro) este socotită de către instanță ca necuvenită.
Instanța de fond a admis acțiunea civilă a S. C. de U. pentru C. și a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpata R.
A. B., partea civilă I. R. D. și asiguratorul SC G. A. SA.
Inculpata R. A. B. nu și-a motivat apelul declarat în cauză.
Prin motivele de apel depuse la dosar, parte civilă I. R. D. a solicitatadmiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 608/2010 a
Judecătoriei C.-N., în sensul admiterii în totalitate a constituirii de parte civilă așa cum a fost formulată și precizată în ședința publică din data de (...), respectiv obligarea inculpatei R. A. B. la plata următoarelor sume de bani: 15.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cuspitalizarea, medicamente și îngrijire postoperatorie, transportul la spital, precum și lipsa mamei mele de la serviciu timp de doua luni și 50.000 Euro cu titlu de daune morale reprezentând repararea prejudiciului de ordin moral, estetic și de agrement, cu cheltuieli de judecată în apel.
Sub aspectul cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, s-a arătat că prejudiciul estetic al părții vătămate va exista, practic, pe tot parcursul vieții. Se mai arată că fiind imobilizată mai mult de șapte luni la pat, spălată și îngrijită ca un copil, chiar dacă de propria mamă și bunică, purtata pe brațe (în loc de targă), luni de zile, de multe ori de persoane străine, s-a cauzat în mod indubitabil un prejudiciu moral, care trebuie reparat.
În sfârșit, partea civilă s-a prevalat și de o serie de acte medicale din care ar rezulta că la doar un an de la accident, s-ar fi declanșat o boală gravă, scleroza multipla, boală care se poate declanșa și în condiții de stres foarte mare.
Asigurătorul SC G. SA, prin motivele de apel depuse la dosar, a solicitatadmiterea apelului și modificarea sentinței sub aspectul cuantumului despăgubirilor pentru daune morale.
În motivare s-a arătat că sumele acordate cu titlu de daune morale de instanța de fond sunt nejustificat de mari raportat la practica judiciară în materia infracțiunilor de omor și vătămare corporală. În acest sens s-a arătat că infracțiunea săvârșită de către inculpata R. A. este o infracțiune neintenționata. Astfel ca, pe lângă practica judiciară în materia accidentelor de circulație, instanța trebuie să țină seama și de daunele morale acordate în cauze având ca obiect infracțiunea de omor, care este o infracțiune intenționată. Daunele morale care au fost acordate în cauze având ca obiect infracțiunile de omor, considerate fapte mult mai grave, au fost mult mai mici.
S-a mai arătat că partea vătămată, prin reprezentantul său legal, și-a majorat pretențiile la ultimul termen de judecată, reclamând faptul că situația victimei s-a agravat de la data accidentului, însă a fost în- imposibilitate de a face dovada că afecțiunile de care suferă în acest moment sunt consecințe ale accidentului de circulație. S. noastră nu a exclus aceasta posibilitate însă a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, probă care nu a fost încuviințata de instanța de fond. Cu toate acestea, daunele morale care au fost acordate reflecta luarea în considerare a acestor consecințe mai grave.
Pentru aceste considerente, societatea de asigurări a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței primei instanțe în sensul diminuării cuantumului daunelor morale.
Prin decizia civilă nr. 132/A/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpata R. A. B.,de partea civilă I. R. D. și de asigurătorul SC G. A. SA, împotriva sentinței penale nr. 608/(...) a Judecătoriei C.-N..
În baza art.192 alin.2 C., a fost obligată inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, pe partea civilă I. R. D. și pe asigurătorul SC G. A. SA la plata a câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de soluționarea apelurilor.
În baza art. 193 alin. 6 C., s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă privind obligarea inculpatei la cheltuieli de judecată în apel.
Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, adispozițiilor legale incidente în cauză și în limitele caracterului devolutiv,prevăzut de art. 371 C., T. a reținut că prima instanță a stabilit o stare de fapt corespunzătoare adevărului judiciar, în urma unei analize judicioase a materialului probator administrat în faza de urmărire penală și parțial readministrat în cursul cercetării judecătorești.
Reținând în mod corect culpa exclusivă a inculpatei la săvârșirea faptei, prima instanță a aplicat acesteia o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, criteriile de individualizare ale pedepsei, stabilite de dispozițiile art. 72 C. fiind respectate întocmai. Astfel, pentru dozarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere atât împrejurările concrete ale săvârșirii faptei explicitate mai sus, dar și urmările faptei, persoana inculpatei care se află la prima confruntare cu legea penală, dar și atitudinea procesuală adoptată de aceasta, manifestată prin absența de la termenele de judecată, dar și indiferența manifestată față de partea vătămată, aspect al negării oricărei responsabilități ale infracțiunii săvârșite.
Pedeapsa astfel stabilită a fost suspendată condiționat, pe un termen de încercare de 2 ani și 7 luni, apreciindu-se în mod judicios că toate considerentele privind persoana inculpatei justifică pe deplin concluzia că reeducarea acesteia se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei.
T. a constatat omisiunea instanței de fond de a aplica inculpatei pedepsele accesorii ca efect al condamnării la pedeapsa închisorii. În acest sens, dispozițiile art. 71 alin. 1 și 2 C., coroborate cu Decizia nr. 74/2007 pronunțată de S. U. ale Înaltei Curți de C. și Justiție în recurs în interesul legii, stipulează faptul că o condamnare la pedeapsa închisorii atrage de plin drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II C. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), fără a distinge cu privire la modul de individualizare a executării pedepsei. Complementar, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 C., condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, atrage și suspendarea executării pedepsei accesorii, obligativitatea aplicării pedepsei accesorii alăturat pedepsei principale a închisorii pentru care s-a dispus suspendarea condiționată, apărând ca fiind evidentă. Față de omisiunea instanței de fond de a aplica pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut la art. 64 lit. a tz. II C. (tribunalul neidentificând niciun temei pentru interzicerea altor drepturi din cele prevăzute la art. 64 C., cu titlu de pedeapsă accesorie) și de a dispune suspendarea executării acestei pedepse, ca efect al suspendării executării pedepsei principale conform art. 71 alin. 5 C., tribunalul a constatat nelegalitatea sentinței apelate sub acest aspect.
Totuși, având în vedere că apelurile declarate în cauză de partea vătămată și de asigurător vizează doar latura civilă a cauzei, în apelul inculpatei asupra laturii penale a cauzei nu se va putea agrava situația acesteia în sensul aplicării unei pedepse accesorii, chiar și în ipoteza în care s-ar dispune și suspendarea executării acesteia, pe durata termenului de încercare. A proceda în acest mod ar contraveni dispozițiilor art. 372 C., ceea ce ar fi inadmisibil.
Sub aspectul apelurilor declarate pe latura civilă a cauzei, T. a analizat cu prioritate susținerile asigurătorului în sensul tardivității majorării constituirii de parte civilă inițială.
Sub acest aspect, s-a constatat că, într-adevăr, precizarea constituirii de parte civilă a fost formulată doar la data de (...). Totuși, tribunalul a subliniat faptul că termenele de decădere prevăzute de art. 15 alin. 2 C. se referă la constituirea, iar nu la precizarea constituirii de parte civilă, de undese poate conchide că precizarea constituirii de parte civilă nu este supusă vreunui termen.
Pe de altă parte, chiar și în interpretarea restrictivă că însăși precizarea constituirii de parte civilă ar fi supusă aceluiași termen de decădere, efectuarea actului de procedură peste termen atrage nulitatea relativă a acestuia, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 185 alin. 1 și art. 197 alin. 1 și 4 C. Or, invocarea nulității relative este supusă termenului prevăzut de art. 197 alin. 4 C., termen nerespectat în prezenta cauză de reprezentantul asigurătorului, prezent în instanță la termenul la data de (...) (când a invocat netemeinicia, iar nu tardivitatea majorării constituirii de parte civilă).
Astfel fiind, asigurătorul este decăzut din dreptul de a mai invoca tardivitatea precizării constituirii de parte civilă, instanța fiind legal investită și cu privire la majorarea constituirii de parte civilă.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor civile acordate, s-a constatat că deși partea civilă I. solicită acordarea sumei de 15.000 lei despăgubiri pentru daune materiale, în motivarea apelului se dezvoltă exclusiv aspecte legate de cuantumul despăgubirilor pentru daune morale.
Analizând actele dosarului, T. a constatat că prima instanță a apreciat în mod judicios probele administrate în cauză, concluzionând, pentru argumentele însușite în totalitate, că despăgubirile pentru daune materiale sunt justificate numai până la concurența sumei de 5232 lei și 1800 euro.
În consonanță cu prima instanță, s-a apreciat că acordarea unor despăgubiri morale în sumă de 23.000 euro în echivalent lei la data plății, reprezintă o justă și echitabilă compensare a prejudiciului moral produs în dauna părții civile, căreia i s-a pricinuit la o vârstă tânără un prejudiciu estetic permanent și care în urma accidentului a fost supusă la multiple intervenții medicale, cauzatoare de suferințe fizice și psihice inerente.
Față de cele mai sus expuse, nefiind identificate alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie ale hotărârii atacate, tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpata R. A. B., de partea civilă I. R. D. și de asigurătorul SC G. A. SA împotriva sentinței penale nr. 608/(...) a
Judecătoriei C.-N..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs asiguratorul SC G. A. SA,solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale solicitate de partea civilă raportat la vătămările reținute în dosarul de cercetare penală.
Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoareleconsiderente:
Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că la data de (...), în jurul orei 14.00, circulând cu autoturismul Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare (...), pe str. G. B. din municipiul C.-N., în dreptul imobilului nr. 4-6, inculpata R. A. B. a încălcat prevederile art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr.
195/2002, efectuând virajul la stânga fără să se asigure că poate efectua aceea manevră fără punerea în pericol a siguranței participanților la trafic. În aceste împrejurări, autoturismul condus de inculpată a lovit frontal motocicleta cu nr. de înmatriculare (...), condusă regulamentar de martorul D. P. și determinând vătămarea gravă a părții vătămate I. R. D., pasager pe motocicletă, aceasta suferind leziuni vindecabile în 70 de zile îngrijiri medicale. În cauză, a fost reținută vinovăția inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C. și, procedând la individualizarea pedepsei aplicate, s-aapreciat că o pedeapsă de 7 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia va fi de natură să asigure reeducarea inculpatei.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, inculpata a fost obligată să-i plătească părții civile suma de 5.232 lei și 1.800 Euro daune materiale și 23.000 Euro daune morale reprezentând suferința cauzată victimei și prejudiciul estetic produs acesteia.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate părții civile, suma de 23.000 Euro reprezintă o justă și echitabilă despăgubire a părții vătămate raportat la faptul că, în urma accidentului a cărui victimă a fost, partea vătămată a fost supusă unor multiple intervenții chirurgicale ce i-au cauzat suferințe fizice și psihice. În consecință, critica formulată de societatea de asigurare, critică ce vizează cuantumul daunelor morale, este nefondată, daunele morale fiind în mod just stabilite.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C., recursul declarat în cauză este nefondat. În temeiul art. 193 C., SC G. A. SA va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile I. R. în sumă de 11.500 lei, cheltuieli justificate prin onorariul avocațial (f. 18). În temeiul art. 192 alin. 2 C., va fi obligată SC G. A. SA la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de S. G. A. S., cu sediul în B., str. M. E. nr. 45, sector 1, împotriva deciziei penale nr. 132/A din (...) a T.ui C.. Obligă pe S. G. A. S. să plătească în favoarea părții civile I. R. D., suma de 11.500 lei cheltuieli judiciare. Obligă pe S. G. A. S. să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din 02 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. V. G. M. B. D. S. Red.MB/dact.MS 2 ex./(...) Jud.apel: L.Firicel/S.S. Jud.fond: L. B.
← Decizia penală nr. 1838/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 814/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|