Decizia penală nr. 969/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.969/R/2011

Ședința publică din 09 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. B., judecător JUDECĂTORI : C. I.

V. G. GREFIER : D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. D. S.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații A. B. D. și V. I. D., împotriva sentinței penale nr.132 din 16 martie 2011 a Judecătoriei T., pronunțată în dosar nr.(...), inculpatul R. A. C. fiind trimis in judecată pentru savarsirea infractiunilor prev. și ped. de art. 288, art. 290 și art. 25 rap. la art. 215, al 1, 2 și 3, Cod penal, cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal și inculpații A. B. D. și V. I. D., trimiși in judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 290, art. 291 și art. 215, al.

1, 2 și 3, Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorii desemnați din oficiu ai inculpaților, av.Bîcu D. și av.Urcan C., din Baroul Cluj, cu delegații la dosar, lipsă fiind inculpații și partea vătămată SC E. K. R. S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpatului A. B. solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecând, să se dispună reducerea pedepselor aplicate inculpatului și suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, conform art.81 C. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, însă nu a avut reprezentarea faptelor comise, fiind indus în eroare de inculpatul R. A., este la prima confruntare cu legea penală și a colaborat cu organele de cercetare penală. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului V. I. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, iar în temeiul art.10 lit.c C.pr.pen. achitarea pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Susține că din declarațiile inculpatului, a coinculpaților și celelalte probe administrate în cauză, rezultă că inculpatul V. nu a avut intenția de a înșela societatea bancară de la care a luat creditul, ci a fost indus în eroare de inculpatul R., care l-a asigurat că este angajat cu acte în regulă și astfel poate lua credit. De altfel, inculpatul R. chiar i-a prezentat adeverința de salariu și nu i s-a părut suspect că acesta nu i-a solicitat să presteze vreo muncă, deoarece înțelegerea a fost că avea nevoie de contract de muncă pentru a beneficia de asigurări de sănătate. E. dubii cu privire la vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, motiv pentru care se impune pronunțarea unei soluții de achitare. Cu privire la infracțiunea de uz de fals, solicită a se reține că inculpatul a primit adeverința de salariu, completată de inculpatul R., care era administratorul societății. Prin urmare, nu se poate reține în sarcina acestuia infracțiunea de uz de fals. R. la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, solicită a se reține că inculpatul nu a falsificat niciodată un înscris. Acestuia i s-au pus la dispoziție actele de inculpatul R. și a semnat doar contractul de muncă, care avea o aparență de legalitate, deoarece era înregistrat la I. Prin urmare, se impune achitarea și pentru această infracțiune. În subsidiar, solicită să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de lege și pe cale de consecință să se dispună reducerea pedepselor aplicate inculpatului. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedepsele aplicate sunt pe măsura gravității faptelor comise. Este reală susținerea apărătorului inculpatului V., dacă acesta ar fi prestat măcar o zi de muncă.

C U R T E A

Deliberând, constată că:

Prin sentința penală nr.132 pronunțată la 16 martie 2011 Judecătoria

Turda, în baza art. 25, rap la art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. cu aplic. art. 41 alin.

2 C. pen., art. 74 lit. a- art. 76 lit. c C.-prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 25, rap la art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen -a condamnat pe inculpatul R. A. C. - fiul lui I. și A., născut la (...) în T., jud. C., domiciliat în T., str. A. I. Cuza nr. 97, jud. C., cetățenie română, fara ocupație, fără antecedente penale, CNP 1., la pedeapsa de 2 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de instigare la inselaciune in forma continuata.

În baza art. 288 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a- art. 76 lit. e C.-prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 288 alin. 1 C. pen - a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale in forma continuata.

În baza art. 290 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a- art. 76 lit. e C. -prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 290 alin. 1 C. pen - a condamnat pe inculpatul R. A. C. la 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata.

In baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta, de 2 ani inchisoare, 2 luni inchisoare, respectiv 2 luni inchisoare, aplicand inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare.

In baza art. 71 C., s-a interzis inculpatului dreptul prevazut la art. 64 lit. a tz. II C. pe durata executarii pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 215 alin.1, 2, 3 C., cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. c C. penal, a condamnat pe inculpatul A. B. D., fiul lui D. și V., născut la (...) în T., jud. C., cetățenie română, studii medii, fără ocupație, necăsătorit, dom. încomuna S. nr.235, jud. C., fără antecedente penale, CNP 1., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 26 rap. la art. 290 C. penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 334 C. pr. penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 291 C. penal în două infracțiuni prev. de art. 291 teza I C. penal, respectiv 291 teza a II-a C. penal.

În baza art. 291 teza I C. penal, 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 291 teza a II-a C. penal, 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta (2 ani inchisoare, 2 luni inchisoare, 2 luni inchisoare, respectiv 2 luni inchisoare), aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen.s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 215 alin.1, 2, 3 C., cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. c C. penal, a condamnat pe inculpatul V. I. D., fiul lui I. și R., născut la (...) în Brăila, jud. Brăila, cetățenie română, studii medii, fără ocupație, necăsătorit, dom. în S. nr. 228, jud. C., fără antecedente penale, CNP 1., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 26 rap. la art. 290 C. penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 334 C. pr. penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 291 C. penal în două infracțiuni prev. de art. 291 teza I C. penal, respectiv 291 teza a II-a C. penal.

În baza art. 291 teza I C. penal, 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 291 teza a II-a C. penal, 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta (2 ani inchisoare, 2 luni inchisoare, 2 luni inchisoare, respectiv 2 luni inchisoare), aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen.s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen.,s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. K. R. SRL, cu sediul in B., Bd. Dimitrie P. nr. 10A împotriva inculpatului A. și, prin urmare, obligă inculpatul A. B. D. la plata către partea civilă a echivalentului în lei al sumei de 7607,39 euro la data plății, cu dobânda legală de la data de (...), cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

În baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. (...) C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. K. R. SRL, cu sediul în B., Bd. Dimitrie P. nr. 10A împotriva inculpatului V. și, prin urmare, obligă pe inculpatul V. la plata către partea civilă a sumei de 22339,21 lei cu dobânda legală de la (...) până la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

În baza art. 348 C.pr.pen., s-a dispus desfiintarea inscrisurilor falsificate, dupa cum urmeaza: adeverință salariu emisă de SC B. SRL cu nr.

5/(...) pe numele A. B. D. (fila 40 dosar), contract individual de muncă încheiat între SC B. SRL și A. B. D. purtând număr înregistrare ITM 1597/(...) (f. 41-42 dosar), adeverință salariu emisă de SC B. SRL cu nr. 46/(...) pe numele V. I. D. (fila 137 dosar), contract individual de muncă încheiat între SC B. SRL și V. I. D. purtând număr înregistrare ITM 1597/(...) (fila 138-139 dosar).

In baza art. 191 alin 1, 2 C.proc. pen. au fost obligați inculpatii la plata catre stat a urmatoarelor sume cu titlu de cheltuieli judiciare:. R.-450 lei; inculpatul A.-150 lei; inculpatul V.-150 lei.

Încuviințează onorariu av. oficiu O. Handra în cuantum de 300 lei, sumă care se va avansa din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 410/P/2008 al Parchetului de pe langa

Judecătoria Turda au fost trimis in judecata inculpatii după cum urmează:

- R. A. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată si instigare la înșelăciune, prev. și ped. de art.288, art.290 si art.25 rap. la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.

- A. B. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și inselaciune prev. și ped. de art.26 rap. la art.290 Cod penal, art. 291 si art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

- V. I. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și inselaciune prev. și ped. de art.26 rap. la art.290 Cod penal, art. 291 si art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

In motivarea actului de sesizare s-a retinut ca inculpatul R. A. C., în cursul lunilor mai-iunie 2006, folosindu-se de ștampila SC „. SRL T. a întocmit în fals contracte de muncă pe numele inculpaților V. I. D. și A. B. D. pe care le- a înregistrat la ITM în scopul creării aparenței de înscrisuri oficiale și adeverințe de venit care atestau date neconforme realității, acte menite săproducă consecințe juridice.S-a reținut, de asemenea, că inculpatul R. A. C., cu intentie, i-a determinat pe inculpații V. I. D. și A. B. D. ca, prin folosirea de documente false sa inducă în eroare BCR S. T., in scopul obtinerii a două credite bancare, creându-se băncii un prejudiciu total în sumă de 31.030,64 lei și 10.918,33 euro

În sarcina inculpatului V. I. D. s-a reținut că în cursul lunilor mai-iunie

2006 si-a pus la dispoziția inculpatului R. A. C. actele de identitate, în scopul intocmirii de catre acesta a unui contract de munca si adeverinta de venit false, pe care ulterior le-a folosit pentru inducerea in eroare si obținerea in mod fraudulos a unui credit de la BCR S. T., creadu-i acesteia un prejudiciu in suma de 31.030,64 lei.

În continuare s-a arătat că inculpatul A. B. D., in cursul lunilor mai- iunie 2006 si-a pus la dispoziția inculpatului R. A. C. actele de identitate, în scopul intocmirii de catre acesta a unui contract de munca si adeverinta de venit false, pe care ulterior le-a folosit pentru inducerea in eroare si obținerea in mod fraudulos a unui credit de la partea vătămata BCR S. T., creadu-i acesteia un prejudiciu in suma de 10.918,33 euro.

A fost atasat dosarul de urmarire penala nr. 410/P/2008 al

Parchetului de pe langa Judecătoria Turda ce cuprinde procese-verbale de sesizare din oficiu - f.8, 12, 14, declarațiile învinuiților - f. 15-21, declaratiile martorilor - f.22-37, adeverinte de salariu falsificate - f.44, 56, contracte de munca falsificate - f.45-46,57, contracte de credit bancar - f.42, 60.

In cursul cercetarii judecatoresti au fost audiați inculpații A. (f. 65) și V.

(f. 67), precum și martora J. J. (f. 84).

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut in fapt că inculpatul R. A. C. a avut o relație de prietenie cu numita F. B. G.

În cursul anului 2004, aceasta a înființat SC „. SRL și a deschis un magazin de produse agroalimentare în piața centrală din municipiul T. A. în vedere relația dintre cei doi, inculpatul R. A. C. avea acces în permanență la documentele și ștampila societății. Mai mult, așa cum rezultă din declarația numitei F. B., în prezent decedată, inculpatul era persoana care preda contabilului societății, respectiv martorei J. J., documentele necesare evidențelor contabile. De altfel, inculpatul era profund implicat în activitatea societății, astfel că inclusiv martora J. J. avea convingerea că de fapt el este administratorul societății.

În prima parte a anului 2006, în urma unei discuții purtate cu inculpații

V. I. D. și A. B. D., i-a convins pe aceștia să obțină pentru el câte un credit bancar.

Inculpatul R. A. C. și-a motivat solicitarea prin faptul că el nu mai poate obține un credit întrucât deja se împrumutase de la unitățile bancare, însă i-a asigurat pe cei doi inculpați că el va achita ratele aferente creditelor.

De asemenea, conform înțelegerii, documentele necesare dosarelor de credit urmau a fi întocmite de către inculpatul R. A. C.

Întrucât ambii inculpați au acceptat propunerea, inculpatul R. A. C. a întocmit în fals contracte de muncă pe numele celor doi inculpați, precum și adeverințe de salariu, folosindu-se de accesul său la ștampila societății „. SRL

T.

Pe numele inculpatului V. I. D. a întocmit un contract de muncă din care rezultă că este angajat din data de (...) la SC „. SRL, în calitate de agent comercial (f. 138 dosar), precum și o adeverință de salariu din care rezultă că salariul de încadrare la această societate este în sumă de 1850 lei (f. 137 dosar), iar pe numele inculpatului A. B. D. a întocmit un contract de muncă din care rezultă că este angajat din data de (...) la SC „. SRL în calitate de agentcomercial (f. 41 dosar), precum și o adeverință de salariu din care rezultă că salariul său de încadrare la această societate este în sumă de 2.050 lei (f. 40 dosar).

Aceste documente întocmite în fals au fost ștampilate cu ștampila SC „. SRL la care inculpatul R. A. C. avea acces, contractele în discuție având aplicate și ștampile pretins a aparține I.ui T. de M. C. În ceea ce privește semnăturile care apar pe aceste documente, atât numita F. B. cât și martora J.

J. declară faptul că nu le aparțin.

Faptul că inculpatul R. A. C. a întocmit aceste documente false rezultă din susținerile inculpaților V. I. D. și A. B. D., care arată că singura persoană cu care au fost în contact în ceea ce privește SC „. SRL a fost inculpatul R. A. C., precum și din faptul că de la acesta au primit documentele întocmite în forma arătată mai sus, în condițiile în care inculpatul R. avea acces la documentele societății B. și același inculpat a venit cu propunerea de a ocupa personal de întocmirea actelor necesare obținerii creditelor.

Procedând la verificări în evidențele I.ui T. de M. C., s-a constatat faptul că la data de (...) a fost înregistrat un contract de muncă încheiat între SC „. SRL și V. I. D. în care se arăta că realizează un venit de 500 lei lunar, cu începerea activității de agent comercial în cadrul societății de la data de (...) (f.

66, 77-80 dosar u.p.).

De asemenea, la data de (...) a fost înregistrat un contract de muncă încheiat între SC „. SRL și A. B. D. în care se arăta că realizează un venit de

600 lei lunar și își începe activitatea de agent comercial în cadrul societății de la data de (...) (f. 66, 67-70 dosar u.p.).

Este de menționat că persoanele angajate în cadrul societății erau doar mama numitei F. B., și anume F. A. S. și mătușa sa Ignat I., conform contractelor de la f. 86-89 dosar u.p.

Aceste aspecte conduc la ideea că inculpatul R. A. C. a urmărit ca prin intermediul inculpaților V. I. D. și A. B. D., respectiv prin instigarea acestora la folosirea documentelor false în fața unităților bancare, să obțină un folos material injust, respectiv sumele de bani reprezentând creditele obținute.

De asemenea, prin înregistrarea celorlalte contracte de muncă în evidențele I.T.M. C., inculpatul R. A. C. a urmărit să se asigure că în cazul unor eventuale verificări efectuate de către unitatea bancară să nu existe vreun dubiu asupra calității de angajați a inculpaților V. I. D. și A. B. D., iar prin aplicarea ștampilelor false ITM pe contractele de muncă întocmite în fals și neînregistrate la ITM a creat aparența că au fost înregistrate la ITM C.

Cu documentele furnizate de către inculpatul R. A. C., la data de (...) inculpatul A. B. D. s-a prezentat la BCR S. T. de unde a obținut un credit în valoare de 8.500 euro (f. 42 dosar u.p.).

La data de (...), inculpatul V. I. D. s-a prezentat la sediul BCR S. T., unde, în baza documentelor furnizate de către inculpatul R. A. C. a obținut un credit în valoare de 23.000 lei, pe care de asemenea, potrivit propriilor susțineri, l-a predat inculpatului R. A. C.

Inculpații V. I. D. și A. B. D. au declarat că după ridicarea sumelor de la bancă, acestea au fost predate inculpatului R.

La data de (...), inculpatul V. I. D. s-a prezentat la sediul BCR S. T., unde, în baza documentelor furnizate de către inculpatul R. A. C. a obținut un credit în valoare de 23.000 lei, pe care de asemenea, potrivit propriilor susțineri, l-a predat inculpatului R. A. C.

Inculpatul V. a recunoscut că a predat inculpatului R. actul său de indentitate pentru întocmirea în fals a contractului de muncă și a adeverinței de venit.

În ce-l privește pe inculpatul A., susținerile potrivit cărora a predat inculpatului R. actul de identitate doar pentru a fi încheiat contractul de muncă, abia ulterior incheierii contractului de muncă solicitându-i-se să contracteze un credit pe numele său este combătută tocmai de inculpatul V. care în declarația sa (f. 23 dosar u.p.) arată că „având în vedere că R. C. îi promisese că-l va angaja, A. intenționa să dea curs solicitării lui R., referindu- se la solicitarea de a lua un credit pe numele său, rezultând deci că anterior încheierii contractlului de muncă a avut loc discuția despre creditul pe care urma să-l obțină A. și că, deci, actul de identitate al inculpatului A. a fost predat inculpatului R. tocmai pentru intocmirea în fals actelor necesare solicitării creditului.

Inculpații V. și A. au arătat că nu au desfășurat activități în cadrul societăți B. nici pentru o zi, aspect care, coroborat cu împrejurarea că pentru obținerea creditelor au folosit contracte de muncă în care se menționa că erau angajați încă din anul 2005, conduce la concluzia că cei doi inculpați aveau cunoștință că documentele în baza cărora solicită obținerea creditelor bancare sunt false.

In drept, faptele inculpatului R. A. C. care, în cursul lunilor mai-iunie

2006, folosindu-se de ștampila SC „. SRL T. a întocmit în fals contracte de muncă pe numele inculpaților V. I. D. și A. B. D. pe care a aplicat ștampile false ITM C. și parafa unui inspector ITM în scopul creării aparenței de înscrisuri oficiale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art.288 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 întrucât actele materiale au fost comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.288 C. penal.

In drept, faptele inculpatului R. A. C. care, în cursul lunilor mai-iunie

2006, folosindu-se de ștampila SC „. SRL T. a întocmit în fals adeverințe de venit care atestau date neconforme realității cu privire la calitatea de angajați a inculpaților V. și A., acte menite a produce consecințe juridice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art.290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 întrucât suntem în prezența a două acte materiale comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.290 C. penal.

Fapta aceluiași inculpat R. A. C. care cu intentie, i-a determinat pe inculpații V. I. D. și A. B. D. ca prin folosirea de documente false sa inducă în eroare partea vătămata BCR S. T., in scopul obtinerii a două credite bancare, creându-se băncii un prejudiciu total în sumă de 23000 lei și 8500 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la înșelăciune, prev. și ped. de art.25 rap. la art.215 alin.1, 2 și 3Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 întrucât suntem în prezența a două acte materiale comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.215 alin.1, 2, 3 C. penal.

Faptele au fost savarsite in concurs real, in conditiile art.33 lit.a Cod penal.

La individualizarea pedepselor la care a fost condamnat inculpatul R., instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 C., retinand in acest sens contributia preponderenta a inculpatului la producerea consecintelor juridice ale activitatii infractionale de inducere in eroare a unitatilor bancare, prin confectionarea de acte false, amploarea activitatii infractionale conduse de acest inculpat, dar si circumstantele personale ale inculpatului care nu figurează cu antecedente penale, aspectcare a fost reținut ca circumstanță atenuantă judiciară.

Potrivit acestor criterii, în baza art. 25, rap la art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., art. 74 lit. a- art. 76 lit. c C.-prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 25, rap la art. 215 alin. 1, 2, 3 C. pen -a condamnat pe inculpatul R. A. C. la pedeapsa de 2 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de instigare la inselaciune în forma continuata.

În baza art. 288 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a- art. 76 lit. e C.-prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 288 alin. 1 C. pen - a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale in forma continuata.

În baza art. 290 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 lit. a- art. 76 lit. e C. -prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 290 alin. 1 C. pen - a condamnat pe inculpatul R. A. C. la 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata.

In baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta, de 2 ani inchisoare, 2 luni inchisoare, respectiv 2 luni inchisoare, aplicand inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare.

In baza art. 71 C., s-a interzis inculpatului dreptul prevazut la art. 64 lit. a tz. II C. pe durata executarii pedepsei principale.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În drept, fapta inculpatului V. I. D., care în cursul lunilor mai-iunie 2006 si-a pus la dispoziția inculpatului R. A. C. actul de identitate, în scopul intocmirii de catre acesta a unui contract de munca si adeverinta de venit false, pe care ulterior le-a folosit pentru inducerea in eroare si obținerea in mod fraudulos a unui credit de la BCR S. T. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art.26 rap. la art.290 Cod penal.

Fapta inculpatului V. I. D., care in cursul lunilor mai-iunie 2006, a indus în eroare BCR S. T., obținând în mod fraudulos un credit prin folosirea de înscrisuri falsificate-contract de muncă și adeverință de venit- creand un prejudiciu de 23000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inselaciune prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal.

Fapta inculpatului V. I. D., care in cursul lunilor mai-iunie 2006 în scopul obținerii unui credit bancar a prezentat adeverința de venit falsă care atesta în mod nereal calitatea sa de angajat la SC B. SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în modalitatea prev. și ped. de. 291 teza a-II a C. penal.

Fapta inculpatului V. I. D., care in cursul lunilor mai-iunie 2006 în scopul obținerii unui credit bancar a prezentat contract de muncă fals, purtând ștampila ITM și parafa unui inspector ITM, care atesta în mod nereal calitatea sa de angajat la SC B. SRL în vederea contractării unui credit bancar,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în modalitatea prev. și ped. de. 291 teza I C..

Întrucât inculpatul a folosit pe de o parte a adeverința de salariu falsificată (înscris sub semnătură privată), iar pe de altă parte contractul de muncă falsificat (care crea aparența unui înscris oficial întrucât purta viza ITM și parafa unui inspector ITM), se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. penal reținută în sarcina inculpatului V. în două infracțiuni distincte, respectiv uz de fals prev. de art. 291 teza I C. penal și uz de fals prev. de art. 291 teza teza a II-a C. penal.

În drept, fapta inculpatului A. B. D. care, in cursul lunilor mai-iunie

2006 si-a pus la dispoziția inculpatului R. A. C. actul de identitate, în scopul intocmirii de catre acesta a unui contract de munca si adeverinta de venit false, pe care ulterior le-a folosit pentru inducerea in eroare si obținerea in mod fraudulos a unui credit de la BCR S. T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art.26 rap. la art.290 Cod penal.

Fapta inculpatului A. B. D., care in cursul lunilor mai-iunie 2006, a indus în eroare BCR S. T., obținând în mod fraudulos un credit prin folosirea de înscrisuri falsificate-contract de muncă și adeverință de venit- creand un prejudiciu de 8500 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inselaciune prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal.

Fapta inculpatului A. B. D., care in cursul lunilor mai-iunie 2006 în scopul obținerii unui credit bancar a prezentat adeverința de venit falsă care atesta în mod nereal calitatea sa de angajat la SC B. SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în modalitatea prev. și ped. de. 291 teza a-II a C. penal.

Fapta inculpatului A. B. D., care in cursul lunilor mai-iunie 2006 în scopul obținerii unui credit bancar a prezentat contract de muncă fals, purtând ștampila ITM și parafa unui inspector ITM, care atesta în mod nereal calitatea sa de angajat la SC B. SRL în vederea contractării unui credit bancar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în modalitatea prev. și ped. de. 291 teza I C..

Întrucât inculpatul a folosit pe de o parte a adeverința de salariu falsificată (înscris sub semnătură privată), iar pe de altă parte contractul de muncă falsificat (care crea aparența unui înscris oficial întrucât purta viza ITM

și parafa unui inspector ITM), se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. penal reținută în sarcina inculpatului A. în două infracțiuni distincte, respectiv uz de fals prev. de art. 291 teza I C. penal și uz de fals prev. de art. 291 teza teza a II-a C. penal.

La individualizarea pedepselor la care au fost condamnati inculpații V. și A., instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 C., retinand circumstantele concrete ale savarsirii faptei-pe fondul starii materiale precare, ca urmare a solicitării inculpatului R., cuantumul prejudiciului, dar si circumstantele personale ale inculpatilor, care se afla la prima confruntare cu legea penala, aspect care va fi retinut de instanta ca circumstanta atenuantă judiciară.

Astfel, în baza art. 215 alin.1, 2, 3 C., cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. c C. penal, a condamnat pe inculpatul A. B. D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 26 rap. la art. 290 C. penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 334 C. pr. penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 291 C. penal în două infracțiuni prev. de art. 291 teza I C. penal, respectiv 291 teza a II-a C. penal.

În baza art. 291 teza I C. penal, 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 291 teza a II-a C. penal, 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta (2 ani inchisoare, 2 luni inchisoare, 2 luni inchisoare, respectiv 2 luni inchisoare), aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 215 alin.1, 2, 3 C., cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. c C. penal, a condamnat pe inculpatul V. I. D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 26 rap. la art. 290 C. penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 334 C. pr. penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 291 C. penal în două infracțiuni prev. de art. 291 teza I C. penal, respectiv 291 teza a II-a C. penal.

În baza art. 291 teza I C. penal, 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 291 teza a II-a C. penal, 74 lit. a, art. 76 lit. e C. penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta (2 ani inchisoare, 2 luni inchisoare, 2 luni inchisoare, respectiv 2 luni inchisoare), aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că SC E. K. R. SRL, în calitate de creditor-cesionar, a formulat pretenții civile pentru recuperarea sumei de 47205,64 lei față de inculpatul A., debit rezultat din contractul de credit încheiat cu BCR SA și a sumei de 42184,39 lei față de inculpatul V., debit rezultat din contractul de credit încheiat de acest inculpat cu

Instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, inculpatii V. și A. urmând să răspundă civil pentru prejudiciile cauzate.

Cât timp prejudiciile de natură patrimonială cauzate prin comiterea unei fapte de natură penală sunt strict și limitativ prevăzute de legiuitor, justifică și acordarea dobânzilor numai în ceea ce privește dobânzile legale-în măsura în care a fost solicitată și obligarea la plata dobânzilor- și nu cele bancare, răspunderea fiind una delictuală, neavând ca temei clauzele contractuale.

A. în vedere precizarea prin care banca indică valoarea soldului creditului acordat inculpatului A. la (...) ca fiind 7607,39 euro (f. 39 dosar u.p.), valoare pe care inculpatul nu a contestat-o vreun moment, instanța, în baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. K. R. SRL și, prin urmare, a fost obligat inculpatul A. B. D. la plata către partea civilă a echivalentului în lei al sumei de 7607,39 euro la data plății, cu dobânda legală de la data de (...), cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

În ce privește pretențiile formulate față de inculpatul V., în raport de precizarea prin care se indică valoarea soldului creditului acordat acestui inculpat la (...) ca fiind 22339,21 lei la data de (...) (f. 107 dosar.), instanța, în baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. K. R. SRL și, prin urmare, a obligat inculpatul V. la plata către partea civilă a sumei de 22339,21 lei cu dobânda legală de la (...) până la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale..

În baza art. 348 C.pr.pen., s-a dispus desfiintarea inscrisurilor falsificate, dupa cum urmeaza: adeverință salariu emisă de SC B. SRL cu nr.

5/(...) pe numele A. B. D. (fila 40 dosar), contract individual de muncă încheiat între SC B. SRL și A. B. D. purtând număr înregistrare ITM 1597/(...) (f. 41-42 dosar), adeverință salariu emisă de SC B. SRL cu nr. 46/(...) pe numele V. I. D. (fila 137 dosar), contract individual de muncă încheiat între SC B. SRL și V. I. D. purtând număr înregistrare ITM 1597/(...) (fila 138-139 dosar).

In baza art. 191 alin 1, 2 C.proc. pen. au fost obligați inculpatii la plata catre stat a urmatoarelor sume cu titlu de cheltuieli judiciare: inculpatul R.-

450 lei; inculpatul A.-150 lei; inculpatul V.-150 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații A. B. D. și V. I.

D., ambele recursuri fiind formulate în termenul prevăzut de lege.

Inculpatul A. B. a solicitat casarea sentinței și rejudecând să se dispună reducerea pedepselor aplicate, menținându-se dispoziția de suspendare condiționată a executării pedepsei rezultante întrucât inculpatul a recunoscut faptele și acestea au fost săvârșite ca urmare a inducerii în eroare din partea inculpatului R. A.

Inculpatul V. I. a solicitat casarea sentinței și rejudecând, să se dispună achitarea sa în temeiul art.10 lit.d C.proc.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și uz de fals, iar în temeiul art.10 lit.c C.proc.pen., achitarea pentru infracțiunea de fals pentru înscrisuri sub semnătură privată.

În motivarea recursului, inculpatul V. I. a arătat că nu a avut intenția de a înșela societatea bancară de la care a luat creditul și a fost indus în eroare deinculpatul R., care l-a asigurat că este angajat cu acte în regulă, prezentându-i adeverința de salariu, ce a fost completată de inculpat în calitate de administrator al societății, motiv pentru care nu se poate reține nici infracțiunea de înșelăciune nici aceea de uz de fals.

În legătură cu infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a arătat că nu a falsificat niciodată un înscris ci, doar a semnat actele puse la dispoziție de inculpatul R., respectiv, un contract de muncă înregistrat la I. T. al M. ce avea o aparență de legalitate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază ambele recursuri ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză respectiv declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor J. I., F. B. G., R. I. precum și actele depuse cu ocazia obținerii creditelor de către inculpații V. I. D. și A. B. D. de la B. T., a rezultat în mod cert că folosindu-se de adeverințe de venit, contracte de muncă pe durată nedeterminată încheiate ca urmare a intervenției inculpatului R. A. C. la SC B. SRL T., deși cei doi nu au fost niciodată angajați ai acestei societăți și nu au realizat în fapt venituri, au beneficiat de credite bancare.

În consecință, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpaților pentru fiecare din faptele pentru care au fost trimiși în judecată, iar la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art.72 C., inculpații beneficiind și de circumstanțe atenuante care au determinat coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, ca modalitate de executare a pedepsei s-a ales suspendarea condiționată, întrucât scopul pedepsei poate fi atins și fără executare la acestea.

Față de modalitatea de comitere a faptelor și urmările produse, nu se justifică coborârea și mai mult a pedepselor aplicate ambilor inculpați recurenți.

Prin urmare, recursurile vor fi respinse ca nefondate în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.proc.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatii A. B. D. si V. I. D., împotriva sentintei penale nr. 132 din 16 martie 2011 a Judecătoriei T.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 600 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpati să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 iunie 2011 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

M. B. C. I. V. G.

D. S.

red.C.I./A.C.

3 ex. - (...) jud.fond.B. V.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 969/2011, Curtea de Apel Cluj