Decizia penală nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 99/A/2011

Ședința din data de 9 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. D. L.

JUDECĂTOR : V. C.- președinte secție

GREFIER : A. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - S. D.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, apelurile declarate de către P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și de părțile civile M. C. și A. I. împotriva sentinței penale nr. 486 din 12 octombrie 2010, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., privind pe inculpata P. N. M. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 1399 din L. nr.8/1996 modificată prin L. nr. 3., cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 mai 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 486 din 12 oct.- 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen- art. 10 lit. a C.pr.pen., a fost achitată inculpata P. N. M., fiica lui N.-I. și M.-E., ns. la data de (...) în H., domiciliată în H., A. P. T. A. nr. 15, bl. 15, sc. A, ap. 2, jud. H., f.f.l. în C.-N., str. Republicii nr. 25, ap. 3, jud. C., CNP 2., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 139 ind. 9 din L. nr. 8/1996, modificată prin L. nr. 3., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 346 alin. 3 C.pr.pen., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de părțile civile M. C. și A. I.

În baza art. 109 alin. 5 C.pr.pen., s-a dispus restituirea către inculpata P. N. M., în calitate de administrator al SC I. SRL a celor 14 hard discuri aflate în custodia O. B. (f. 20-22 u.p).

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pr.pen., a fost obligată fiecare din părțile civile M. C. și A. I. la plata în favoarea statului a sumei de câte 250 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin R. nr.8. din (...) al P.ui de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimisă în judecată inculpata P. N. M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 139 ind. 9 din L.

8/1996 modificată prin L. 3., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

S-a reținut, în esență, că inculpata în perioada februarie-octombrie 2006, a reprodus prin stocare în mod neautorizat, pe hard discurile mărcile WES.N DIGITAL S/N WCAM9E554166, MAXTOR S/N (...)FE, MAXTOR S/N (...)YE, WES.N DIGITAL S/N WCANM1348285, WES.N DIGITAL S/N WCALA1793653, MAXTOR S/N L21L420G, WES.N DIGITAL S/N WCAM92565731, WES.N DIGITAL S/N WCAM92533923, MAXTOR S/N Y2AL9BFC, WES.N DIGITAL S/N

WCAMA3655071, WES.N DIGITAL S/N WCAM9D467520, SEAGATE S/N

3JX7X0BV, SEAGATE S/N 5FB4JR94 și SEAGATE S/N 3JXACYSK, aflate în unitățile de calculator din incinta punctului de lucru a SC I. T. SRL C.-N., un număr de 11 bucăți sisteme de operare W. XP Pro, un sistem de operare W.

2000 , 13 bucăți programe O. 2003, un program O. 2000, o soft tip joc Age of

Empires III, un soft tip joc D. S. 2, patru programe 3ds S. max 7, un soft tip joc

FIFA 2007 și unul tip joc N. For Speed Most Wanted, cauzând titularilor drepturilor de autor un prejudiciu în cuantum de 10.453 USD și de 17.000

Euro.

A fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 8. al P.ui de pe lângă

Tribunalul Cluj.

În cursul cercetării judecătorești inculpata s-a prevalat de dreptul la tăcere (f. 59), fiind audiați martorii B. A.- I. (f. 60), L. D. S. (f. 65), Ciolocu M.- S. (f. 72), L. A.-O. (f. 73). A fost atașată fișa de cazier judiciar aparținând inculpatei, iar la solicitarea instanței s-a comunicat și acvirat dosarul de urmărire penală nr. 1. al P.ui de pe lângă Tribunalul Cluj, din care a fost disjuns dosarul nr. 8., obiect al sesizării instanței.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că în conformitate cu adresa nr. 11446/3384.1/(...), emisă de O. R. C. de pe lângă

Tribunalul Cluj, inculpata P. N. M. a devenit asociat unic și administrator cu puteri depline la data de (...) la SC I. T. SRL C.-N., cu sediul în C.-N., B-dul N. T. nr.36, ap.6, jud. C., firmă care în prezent se află în procedura de lichidare judiciară prevăzută de L. 8. și care avea ca obiect de activitate prestarea de servicii de publicitate. C. adresei nr. 4546/(...) emisă de către I. T. de M. al județului C., inculpata exercita, începând cu data de (...), și funcția de director adjunct în cadrul SC I. M. SRL C.-N., firmă care funcționa în același spațiu, respectiv în C.-N., B-dul N. nr.36, ap.6, jud. C. Prin încheierea comercială nr.

1250/2006 din data de (...), pronunțată de către Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr.1021/2006, s-a dispus deschiderea procedurii judiciare a falimentului față de această din urmă firmă și dizolvarea acesteia, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar SC E. L. S.

La data de 12 octombrie 2006, având în vedere obiectul de activitate al firmei I. T. SRL C.-N., respectiv prestarea de servicii de publicitate, care presupun de regulă deținerea și folosirea de unități de calcul în spațiul de lucru, doi ofițeri din cadrul I.P.J. C. - Serviciul de I. a F., urmare desfășurării, în baza art. 207 C.proc.pen. și a prevederilor H.G. nr. 1174/(...) pentru aprobarea Strategiei naționale în domeniul proprietății intelectuale ( publicată în M.Of., Partea 1, nr. 927/(...)), a unor activități investigative, împreună cu doi specialiști din cadrul O.R.D.A B., s-au deplasat la punctul de lucru al firmei I. T. SRL, respectiv la adresa din C.-N., str. Republicii nr.33, jud. C., unde se desfășurau activități de editare a publicațiilor „Oferta"; și „Non Stop";, în vederea efectuării unor verificări, în spațiul de lucru fiind constatată prezența unui număr de 13 unități centrale. Fiind prezentă în incintă în calitate de administrator al firmei, inculpatei P. N. M. i s-a solicitat să prezinte pentru control documentele de achiziție a unităților centrale și licențele emise de către titularii de drepturi care autorizează societatea să folosească pe unitățile de calcul sistemele de operare și soft-urile necesare desfășurării obiectului de activitate. N. unul din documentele solicitate nu a fost prezentat de către inculpată, aceasta susținând la nivel declarativ că deține în parte documentele solicitate, dar că acestea se află la contabila societății, care la momentul controlului nu a putut fi găsită.

La data controlului, existând suspiciuni în sensul stocării neautorizate de soft-uri pe unitățile centrale deținute de către inculpată, în baza art. 97

C.pr.pen., s-a procedat la ridicarea unui număr de 14 HDD-uri, mărcile WES.N DIGITAL S/N WCAM9E554166, MAXTOR S/N Y65F1XFE, MAXTOR S/N (...)YE, WES.N DIGITAL S/N WCANM1348285, WES.N DIGITAL S/N WCALA1793653, MAXTOR S/N L21L420G, WES.N DIGITAL S/N WCAM92565731, WES.N DIGITAL S/N WCAM92533923, MAXTOR S/N Y2AL9BFC, WES.N DIGITAL S/N WCAMA3655071, WES.N DIGITAL S/N WCAM9D467520, SEAGATE S/N 3JX7X0BV, SEAGATE S/N 5FB4JR94 și SEAGATE S/N 3JXACYSK, în vederea supunerii lor unei constatări tehnico- științifice de către O. B. Din procesul verbal de control întocmit de către organele de cercetare penală și semnat fără obiecțiuni de către inculpată, rezultă că HDD-urile au fost ambalate într-o cutie de carton pe care s-a aplicat

ștampila firmei inculpatei în prezența acesteia.

Cele 14 hard-discuri ridicate de la învinuită au fost verificate de către expert superior O. - M. Darius, în baza Legii 8/1996 modificată prin L. 3., respectiv a prevederilor art. 137 alin.1 și art. 138 alin.1 lit. j.

Urmare verificării acestor obiecte s-a întocmit raportul de constatare tehnico-științifică nr. 5364/(...) (f. 23-30 d.u.p) din cuprinsul căruia rezultă următoarele concluzii:

1). Pe hard discul marca WES.N DIGITAL S/N WCAM9E554166 s-au găsit reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional și M. O.

2003 cu componentele Excel, PowerPoint, Word.

2). Urmare verificării hard discului MAXTOR S/N Y65F1XFE s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator C. G. S.

12- kit de instalare, M. O. 2003-kit de instalare, Q. 6, Q. 4-kit de instalare și T.

D. S.-kit de instalare.

3). Urmare verificării hard discului MAXTOR S/N (...)YE s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator A. P. CS - kit de instalare, C. G. S. 12- kit de instalare, C. G. S. 11, A. C. S. 2.0 (cu componentele GoLive, Ilustrator, InDesign, P., Version Cue), A. C. S. 2.0-kit de instalare și Q. 6 .

4). Urmare verificării hard discului WES.N DIGITAL S/N

WCANM1348285 s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare, A. C. S. 2.0( cu componentele GoLive, Ilustrator, InDesign, P., Version Cue), C. G. S. 12, M. O.

2003 cu componentele Excel, PowerPoint și Word, Q. 6.1; 3ds S. max 7; Age of Empires III- kit de instalare; D. F.- B. H. D. D. S. 2- kit de instalare; H. L. 2- kit de instalare; H. Of M. And M. I. H. Of M. And M. V-kit de instalare; Q. 4-kit de instalare; G. T. A. San A.- kit de instalare; S. S. - kit de instalare: T. D. S.- kit de instalare; T. R. 3- kit de instalare; A. C. S. 2.0- kit de instalare; A. C. S. 2.0 cu componentele GoLive, Ilustrator, InDesign, P., Version Cue; M. O. 2003-kit de instalare și Q. 6 .

5). Pe hard discul WES.N DIGITAL S/N WCALA1793653 s-au găsit reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare; B. S. III - The S. D.- kit de instalare; H. P. and Board Games 2007- Adicction- kit de instalare; N. for Speed Most Wanted- kit de instalare; P. P.- kit de instalare; M. O. 2003- kit de instalare; C. IV- kit de instalare; Fi fa 2007- kit de instalare; M. I. III-kit de instalare și N. F. H. 2-kit de instalare.

6). Urmare verificării hard discului MAXTOR S/N L21L420G s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator M. W.

2000 ca sistem de operare, A. C. S. 2.0 ( cu componentele GoLive, Ilustrator,

InDesign, P.), C. G. S. 12, M. O. 2003 ( cu componentele Excel, PowerPoint și

Word), Q. 6.1 și 3ds S. max 7.

7). Urmare verificării hard discului WES.N DIGITAL S/N WCAM92565731 s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare, M. O. 2003 ( cu componentele Excel, PowerPoint , Access și Word), și D. F. - Black H. Dawn.

8). Urmare verificării hard discului WES.N DIGITAL S/N

WCAM92533923 s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare, M. O. 2000 ( cu componentele Excel, PowerPoint, Access și Word), M. O. 2003 -kit de instalare, Q. 4.1-kit de instalare; M. O. 2003-kit de instalare, A. P. CS-kit de instalare; C. G. S. 12-kit de instalare și C. G. S. 11.

9). Pe hard discul MAXTOR S/N Y2AL9BFC s-a constatat că erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare, M. O. 2003 ( cu componentele Excel, PowerPoint, Access și Word) , D.

F. -Black H. D. 3ds S. max 7; H. Of M. And M. III Complete; H. Of M. And M. III-WOG-Complete și M. O. 2003 -kit de instalare.

10). Urmare verificării hard discului WES.N DIGITAL S/N

WCAMA3655071 s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare și M. O. 2003 cu componentele Excel, PowerPoint ,Word.

11). Urmare verificării hard discului WES.N DIGITAL S/N WCAM9D467520 s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare și M. O. 2003 cu componentele Excel, PowerPoint ,Word.

12). Pe hard discul marca SEAGATE S/N 3JX7X0BV s-a constatat că erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare, 3ds S. max 7; A. C. S. 2.0 cu componentele Ilustrator, InDesign, P.; C. G. S. 12, C. G. S. 12-kit de instalare; M. O. 2003 ( cu componentele Excel, PowerPoint și Word) și Q. 6.1.

13). Urmare verificării hard discului SEAGATE S/N 5FB4JR94 s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare și M. O. 2003 cu componentele Excel, PowerPoint, Word.

14). Urmare verificării hard discului SEAGATE S/N 3JXACYSK s-a constatat că pe acesta erau reproduse programele pentru calculator M. W. XP Professional ca sistem de operare și M. O. 2003 cu componentele Excel, Power Point, Word.

În cauză cu privire la constatările expertului s-au efectuat capturi de ecran care au fost stocate în format optic ca anexe, însumând un număr de

260 file, pe compact discul marca COPY ME cu mențiunea I. T., atașat la dosarul de urmărire penală la fila 30.

Expertul a conchis că pe hard discurile examinate s-au descoperit reproduse în modalitatea instalare/stocare programe pentru calculator tip joc

și programe pentru calculator care necesitau autorizare din partea titularilor drepturilor, precum și programe și soft-uri copiate de pe internet pentru care nu este necesară licență pentru reproducere, regimul de utilizare fiind freeware/shareware.

Având în vedere rezultatul controlului, la data de 9 martie 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuită pentru săvârșirea faptelor prev. și ped. de art. 1. din L. 8/1996 modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2

C.penal și pentru art. 139/6 alin.1 lit.a, 2,3 din același act normativ, însă pentru aceasta din urmă procurorul de caz a dispus o soluție de neurmărire prin ordonanța 1. din (...), cercetările urmând a fi continuate pentru fapta prev. și ped. de art. 1. într-un dosar separat, respectiv 8..

Având în vedere multitudinea programelor și soft-urilor găsite reproduse pe hard discurile verificate, pentru identificarea acelora care necesitau licențiere prealabilă reproducerii, s-a procedat la comunicarea informațiilor cuprinse în raport către societățile care reprezintă pe teritoriul R. interesele producătorilor de soft-uri, în vederea constituirii de parte civilă.

I.ulpata nu a prezentat dovada deținerii autorizărilor necesare pentru reproducerea soft-urilor de tip creație, joc și a sistemelor de operare, iar pe fondul audierilor, care au urmat începerii urmăririi penale, a susținut faptul că unitățile de calculator găsite la punctul de luciu la momentul controlului, aparțin firmei I. T. SRL C.-N., că le-a achiziționat în mai multe tranșe și că spațiul de lucru în discuție aparținea de fapt SC I. M. SRL C.-N. La nivel declarativ inculpata a susținut faptul că la data de 1 iunie 2006 s-a încheiat între SC I. M. SRL și SC I. T. SRL un contract de comodat (f. 62-63 d.u.p) în baza căruia cea din urmă societate dădea spre folosință toată aparatura IT, respectiv 15 calculatoare, 15 monitoare și imprimante, către SC I. M. S. La dosarul cauzei s-au depus și câteva facturi fiscale întocmite în lunile februarie

2006 și mai 2006 prin care se atestă faptul că inculpata, în calitate de reprezentantă a SC I. T. SRL C.-N. a achiziționat 11 calculatoare și produse destinate desfășurării activității firmei, de la SC I. M. SRL C.-N. (f. 76-81 d.u.p), fără ca documentele depuse la dosar să demonstreze faptul că a achiziționat sistemele de operare și soft-urile găsite stocate pe cele 14 hard-uri conform legii 8/1996, respectiv de la titular pe bază de contract de cesiune/licențe, în conformitate cu dispozițiile art. 42, art. 73 și art. 75 din L. 8/1996 modificată prin L. 3..

Programele pentru calculator, conform art. 7 alin.1 lit.a din L. 8/1996 formează obiectul dreptului de autor, alături de operele literare, științifice, etc.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la existența infracțiunii prev. și ped. de art. 1399 din L. 8/1996 modificată prin L. 3., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., care face obiectul sesizării instanței, s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin.1 din L. nr. 161/2003, în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății, ori de câte ori pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, organul competent prevăzut de lege poate dispune efectuarea unei percheziții. A.iatul 4 al articolului mai sus evidențiat arată că dispozițiile din Codul de procedura penală referitoare la efectuarea percheziției domiciliare se aplica în mod corespunzător.

Potrivit art. 100 Cod P. Penală, când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate la art. 98 Cod P. Penală, tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum si ori de cate ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.

Percheziția domiciliară, în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3

Cod P. Penală, poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății. În cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară se dispune de judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în prima instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizația de percheziție. C., potrivit alin. 6 al art. 100 C.pr.pen., percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.

În speță, deși dispozițiile art. 56 din L. 161/2003 au un conținut imperativ, cercetarea sistemelor de calcul ridicate de la inculpată s-a realizat nu doar fără autorizarea judecătorului, prin pronunțarea unei încheieri de autorizare a percheziției informatice, ci mai mult, activitatea s-a desfășurat înainte de însăși sesizarea din oficiu (la data de (...)- f. 16 d.u.p) cu privire la săvârșirea infracțiunii deduse judecății, urmată de începerea urmăririi penale dispusă numai la data de (...) (f. 5 d.u.p). S-a constatat astfel o încălcare flagrantă a dispozițiilor legale care instituie procedura percheziției domiciliare

și informatice, în condițiile în care raportul de constatare tehnico-științifică nr.

5364 este datat (...).

Or, potrivit art. 64 alin. 2 Cod P. Penală, mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Desigur că pentru dovedirea existenței infracțiunilor prev. de art. 139 ind. 9 din L. nr. 8/1996 privind dreptul de autor și alte drepturi conexe, cercetarea sistemului informatic era esențială, însă o asemenea cercetare nu era posibilă în lipsa unei percheziții informatice autorizată de către judecător. Că logica este corectă o demonstrează și practica actuală a organelor de urmărire penală, care solicită autorizarea unei percheziții domiciliare, iar în situația în care de la domiciliul celui percheziționat se ridică sisteme de calcul, se solicită judecătorului autorizarea unei percheziții informatice. În acest sens sunt de urmărit dosarele penale nr.(...) și (...) ale T.ui C., prin care organele de urmărire penală au solicitat cu privire la aceleași persoane atât autorizarea unei percheziții domiciliare cât și a unei percheziții informatice.

Ținând seama că principala probă ce susține existența infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a unor programe de calculator, prev. de art. 139 ind. 9 din L. nr. 8/1996, a fost obținută ilegal, instanța de judecată a înlăturat-o.

Deși este adevărat că în procesul penal nici o probă nu are o valoare dinainte prestabilită, astfel cum dictează dispozițiile art. 63 alin. 2 Cod P.

Penală, iar aprecierea fiecărei probe se face numai în urma examinării tuturor probelor, totuși, s-a constatat că în prezenta cauză martorii audiați nu furnizează informații de natură a susține acuzarea, iar declarațiile inculpatei sunt în sensul de a nu recunoaște vinovăția, declarații susținute cu înscrisuri atașate la dosarul de urmărire penală (contract de comodat și facturi de achiziție aparatură IT).

Pe cale de consecință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen- art. 10 lit. a

C.pr.pen., s-a dispus achitarea inculpatei P. N. M.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că în cauză, Cabinet de A. P. M. D., actualmente Societatea Civilă de A. „.&M., reprezentând pe teritoriul R. interesele M. C. și A. I., a comunicat faptul că prejudiciul total cauzat de către inculpată prin reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator W.

XP Pro (11 bucăți), W. 2000 (1 buc), O. 2003( 13 bucăți), O. 2000 (1 buc),

Age"of Empires III ( 1 buc.), D. S. 2 (o buc.) și 3ds S. max 7 (4 bucăți), este de

10.453 USD și de 17.000 Euro și întrucât prejudiciile nu au fost recuperate, a formulat pretenții civile în cauză (f. 31-32 d.u.p).

SCPA B.&A., în numele E. A. I., a subliniat faptul că nu se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciului în cuantum de 45.50 EURO, cauzat prin reproducerea neautorizată a soft-urilor tip joc N. for Speed Most Wanted și FIFA 2007(f.47 d.u.p).

Având în vedere că faptele care se pretind ca fiind producătoare de prejudiciu, nu există în materialitatea lor, deoarece nu au fost probate prin mijloace de probă obținute legal, în baza art. 346 alin. 3 C.pr.pen., instanța arespins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de părțile civile.

Împotriva sentinței sus menționate au declarat apel P. DE PE L.

TRIBUNALUL CLUJ și părțile civile M. C. și A. I.

Primul apelant a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce privește soluția de achitare a inculpatei.

Astfel, în ceea ce privește nelegalitatea obținerii principalului mijloc de probă care dovedește vinovăția inculpatei, și anume raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de către O. Român pentru Drepturile de A., s-a menționat că au fost respectate dispozițiile legii speciale - L. nr.8/1996- iar aceasta nu trebuie confundată cu dispozițiile generale privind efectuarea perchezițiilor informatice.

Sub acest aspect s-a învederat că cercetarea sistemelor informatice pentru care este necesară autorizația percheziției informatice nu trebuie confundată cu dovedirea existenței elementelor constitutive ale infracțiunilor privind drepturile de autor pentru că nu este necesară examinarea criminalistică a datelor informatice, fiind suficientă simpla constatare a datelor stocate. În același timp, inculpata a recunoscut la momentul controlului că nu deține licențe pentru folosirea produselor purtătoare de drepturi de autor.

Părțile civile apelante au solicitat desființarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare fără însă a detalia și a învedera motivele acestei cereri.

Examinând sentința atacată prin perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele: În mod temeinic prima instanță a reținut că inculpata intimată P. N. M. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea prev. și ped. de art.1. din L. nr.8/1996 modificată prin L. nr. 3. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. constând în aceea că în perioada februarie - octombrie 2006 a reprodus prin stocare în mod neautorizat pe hard discurile unităților de calculator de la punctul de lucru al SC I. T. SRL C.-N. mai multe sisteme de operare W., mai multe programe office și soft-uri tip joc, cauzând titularilor drepturilor de autor un prejudiciu de 10.453 USD și de 17.000 Euro.

În fapt, în 12 oct.2006 doi ofițeri din cadrul I.P.J. C. și cu doi specialiști din cadrul O. B. s-au deplasat la punctul de lucru menționat la firma administrată de către inculpata intimată, unde se editau publicațiile „Oferta"; și

„Non Stop";, existând suspiciuni în sensul stocării neautorizate de soft-uri, în baza art.97 C.p.p. s-au ridicat 14 hard discuri ce au fost ambalate într-o cutie de carton pe care s-a aplicat ștampila firmei supuse unei constatări tehnico- științifice de către O.

Hardurile au fost verificate de către un expert care a întocmit nota de constatare din 19 decembrie 2006 în care a menționat programele reproduse, a efectuat capturi de ecran și a concluzionat că acele programe au nevoie de licențiere.

În mod legal prima instanță a considerat că în raport cu art.56 alin.1 din L. nr.161/2003 era necesară autorizarea judecătorului pentru percheziție informatică, iar un alt aspect de nelegalitate l-a identificat în efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică anterior sesizării din oficiu a organului de urmărire penală.

Distincția operată de către primul apelant în sensul că pentru dovedirea infracțiunii din speță nu era necesară o cercetare criminalistică a hard discurilor este contrazisă chiar de către operațiunile efectuate de către specialistul O. care a pătruns în sisteme informatice, le-a vizualizat, a efectuat capturi de pe acestea și le-a analizat.

Cealaltă susținere a apelantului că instanța de fond trebuia din oficiu să dispună efectuarea unei expertize informatice asupra celor 14 harduri ignoră tocmai dispozițiile art.56 alin.1 din L. nr.161/2003 care prevăd expres că ori de câte ori pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară un sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, organul competent prevăzut de lege poate dispune efectuarea unei percheziții; din ansamblul dispozițiilor menționate și coroborate cu dispozițiile generale în materie de percheziție rezultă că autorizarea percheziției este necesară în mod imperativ tocmai pentru pătrunderea în sistemul informatic astfel încât în lipsa acesteia nu poate fi efectuată nici măcar expertiza informatică.

Așa fiind, Curtea apreciază că soluția primei instanțe de achitarea inculpatei în baza art.10 lit.a C.p.p. este temeinică și legală, ceea ce atrage respingerea acțiunilor civile formulate de către titularii drepturilor de autor.

În acest sens s-a pronunțat într-o speță similară I.C.C.J. prin decizia penală nr.1141/(...).

Așadar în baza art.379 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Văzând și disp. art.192 alin.2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate apelurile declarate de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și părțile civile M. C. și A. I. împotriva sentinței penale nr. 486 din (...) a T.ui C.

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C., suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului în recursul declarat de parchet.

Obligă pe părțile civile apelante să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 300 lei, cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 mai 2011 în prezența inculpatei.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A. D. L. V. C. A. B.

Red.CV Dact.SzM/5ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj