Încheierea penală nr. 21/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ (...) 21 IANUARIE 2011
ȘEDINȚA P.Ă DIN (...) INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. P. - președinte secție penală
JUDECĂTORI: M. R.
V. V. A.
GREFIER: G. F.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat de către procuror S. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către inculpatul R. F. R. impotriva încheierii penale nr. 3/CC din 18 ianuarie 2011 a T.ui S., prin care s-a admis propunerea P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, de prelungire a arestului preventiv, inculpatul fiind cercetat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art.20 rap.la art. 174,175 al.1 lit.a cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul in stare de arest, deținut in
Arestul IPJ S., asistat de către avocat ales T. C. de la Baroul Sălaj cu delegația la dosar și de către avocat din oficiu C. M. de la Baroul Cluj cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătoarea din oficiu, avocat C.
M. solicită a se avea in vedere că delegația sa din oficiu a incetat deoarece în apărarea inculpatului s-a prezentat avocatul ales. Solicită acordarea onorariului parțial din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul apărătorului inculpatului în vederea susținerii recursului.
Apărătorul inculpatului, avocat T. C. susține oral recursul inculpatului, solicitând respingerea cererii de prelungire a arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a acestuia.
Expune starea de fapt arătând că art. 148 lit. f C. este in mod greșit reținut, pericolul pentru ordinea publică nu este dovedit, inculpatul nu este recidivist, nu este cercetat în alt dosar astfel că arestarea acestuia nu se justifică. În ceea ce privește art-. 148 lit. e Cpp, nu există date și indicii că acesta poate influența aflarea adevărului sau ar lua legătura cu partea vătămată sau cu oricare altă parte implicată in proces pentru a altera aflarea adevărului.
Probele ce urmează a fi administrate pot fi efectuate și cu inculpatul in stare de libertate, ori in cauză există o persoană care s-a autodenunțat ca fiind autor al faptei și față de aceasta nu s-a luat nicio măsură, dimpotrivă este in stare de libertate, cu toate că de la domiciliul acestuia s-a ridicat sabia, cu care a fost comisă infracțiunea.
Ca urmare a percheziției efectuată la domiciliul inculpatului, nu s-a găsit nici un corp delict.
În cererea de prelungire se arată că mai sunt de efectuat expertize medico-legale ale victimei precum și interpretare a probelor ADN ridicate de la inculpat, de ascultat martori.
În opinia apărării efectuarea urmăririi penale se temporizează de către procurorul care realizează ancheta.
În consecință, solicită admiterea recursului, respingerea cererii de prelungire a arestului preventiv și terminarea urmăririi penale cu inculpatul in stare de libertate.
În subsidiar, solicită inlocuirea măsurii arestării cu aceea de a nu părăsi localitatea sau țara, măsura arestării fiind o excepție.
Procurorul solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, temeiurile care au stat la baza arestării subzistă și în prezent, există indicii temeinice că el este autorul faptei , sens in care reținerea art. 148 lit. f și e C. sunt judicios reținute.
La solicitarea de prelungire a arestului preventiv s-a avut in vedere si pericolul social concret al faptei, împrejurarea că mai sunt de administrat probe, iar urmărirea penală nu este finalizată.
În replică, apărătorul inculpatului dorește să arate faptul că motivarea hotărârii instanței de fond nu este relevantă, conținând aceleași date ca și propunerea P. de prelungire a arestării preventive.
Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile puse de apărător, solicitând instanței admiterea recursului și punerea in libertate, nefiind vinovat de comiterea faptei.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, se constată că prin propunerea P. de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului R. F. R., pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.a, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 ianuarie 2011 - 21 februarie 2011, fiind întrunite condițiile prev.de art.136 și art.148 alin.1 lit.e și f Cod procedură penală.
În motivarea propunerii formulate s-a arătat că în dimineața zilei de
25 decembrie 2010, în jurul orelor 5.30-6,00 în fața blocului B7 de pe str.P. din Șimleu Silvaniei a avut loc o altercație la care au participat partea vătămată V. P., inculpatul R. F. R. și frații Ș. Ș. I., poreclit „Dilou";, respectiv Ș. L. R. zis „Soli";.
În timpul scandalului, într-o primă fază, după un schimb de replici dure și amenințări, Ș. L. R. i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței părții vătămate V. P., acesta căzând, după care s-a ridicat și a intenționat să-l lovească pe inculpat, însă nu reușit, fiind într-o stare avansată de ebrietate.
În aceste împrejurări, inculpatul R. F. R. i-a cerut numitului Ș. Ș. I. să meargă la autoturismul său, care se afla în apropiere, să-i aducă sabia, însă acesta a refuzat, astfel că inculpatul s-a deplasat la vehicol, a luat obiectul tăietor și când a revenit, a încercat să-l agreseze pe V. P., în zona capului, moment în care instinctiv, acesta din urmă a ridicat mâna stângă pentru a se apăra, împrejurare în care a fost lovit în zona deltoidiană, secționându-i-se un vas de sânge, puternic vascularizat. Cu acea ocazie, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură părții vătămate, tot pe membrul superior stâng, în zona umărului.
Prelungirea arestării a fost solicitată pentru administrarea unor probe
științifice, respectiv efectuarea unei expertize medico-legale asupra victimei precum și asupra extractelor ADN ridicate de la inculpat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul R. F. R. este cercetat penal în dosar nr.369/P/2010 al P. de pe lângă Tribunalul Sălaj iar prin O. din data de (...) a P. de pe lângă
Tribunalul Sălaj, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de de omor calificat prev. de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.a, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, și s-a dispus reținerea sa pe o perioadă de 24 de ore.
Potrivit art. 155 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de judecător poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Examinându-se probele existente la dosarul cauzei până la acest moment respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului (f.8;9) și declarațiile martorilor V. I., R. D. F., V. F. și B. M. (f.26-32) s-a constatat că există indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta pentru care este cercetat.
De asemenea, din concluziile preliminare ale Serviciului Județean de
M. L. - S., a rezultat că, la data de (...) numitului V. P. i s-au cauzat două plăgi tăiate, prin agresiune cu armă albă, iar în urma leziunilor suferite, viața acestuia a fost pusă în pericol (f.24).
De altfel, inculpatul recunoaște prin declarația dată în cursul urmăririi penale, pe care a menținut-o și în fața instanței, că s-a aflat la fața locului în timpul altercației dintre partea vătămată V. P. și frații Ș., însă prezintă o cu totul altă variantă decât martorii mai sus indicați și anume : că a existat un conflict între patru sau cinci persoane, pe care a încercat să -l aplaneze. În faza de urmărire penală au fost audiați și martorii Ș., care au avut o variantă proprie, asupra modului de producere a agresiunii și respectiv a altercației în care au fost implicați.
În raport cu art.5 din Convenția E. a Drepturilor Omului , art.23 din
Constituție și practica judiciară în materie, inclusiv din partea CEDO, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune ori prelungi atunci când există presupuneri verosimile că s-a săvârșit o infracțiune gravă, fiind astfel necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
In timpul urmăririi penale au fost efectuate percheziții, atât la autoturismul cu care s-a deplasat la și de la locul faptei, inculpatul, precum
și percheziții domiciliare , fiind ridicate probe care impun efectuarea uneiexpertize genetice-ADN , necesară în soluționarea cauzei, referitoare la inculpat .
Totodată, se impune și efectuarea unei expertize medico legale cu privire la victima V. P., pentru a se stabili numărul exact de zile de îngrijiri medicale aferent vindecării, necesar la justa încadrare juridică a infracțiunii.
Probele dosarului atestă că inculpatul exercită presiuni, prin intermediul „. „. l-au vizitat la arestul I. , pentru a fi retractate declarațiile , în sensul că nu el este autorul infracțiunii ci, S. Ș. I.-zis Dilău-, care a și depus un autodenunț în acest sens și a prezentat o sabie despre care susține că a fost arma albă cu care s-a săvârșit infracțiunea.
In cauză se impune prelungirea duratei arestării preventive , întrucât se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, respectiv dispozițiile art 148 lit. e și f din C.P.P.- inculpatul săvârșind o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, inculpatul a făcut presiuni prin intermediari asupra părții vătămate, promițându-i suma de 10 milioane, pentru ca în schimbul acesteia, să declare că nu el este autorul, ci S. Ș. I., zis „Dilău".
Infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad sporit de pericol social datorită modalității în care a fost comisă și datorită rezultatului produs.
Față de aceste împrejurări, față de pericolul social ridicat al faptei și atitudinea inculpatului, se apreciază că lăsarea în libertate a acestuia, ar prezenta pericol pentru ordinea publică, prin aceea că s-ar crea un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor din localitatea în care s-a comis infracțiunea.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul R. F. R. solicitând casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând, să se respingă prelungirea arestării preventive, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea lui de libertate.
În subsidiar, apreciază că se impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, vizate de art.145 și 1451
C.
Punctual, apărătorul inculpatului R. F. R. a învederat că se impune respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive întrucât nu mai subzistă temeiurile vizate de art.148 lit.f și e C., persoana inculpatului și lăsarea lui în libertate neconstituind un pericol pentru ordinea publică, chiar dacă aparent pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare. Din indiciile și probele dosarului nu reiese în nici un mod că inculpatul R. ar putea zădărnici aflarea adevărului sau ar intenționa să se sustragă de la urmărire penală, ba mai mult nu există date că ar exercita presiuni asupra părții vătămate V. P., sau că ar încerca o înțelegere frauduloasă cu aceasta.
Probațiunea administrată până la acest moment reliefează poziția de sinceritate a inculpatului ceea ce pune în evidență că față de el nu se justifică o măsură privativă de libertate.
Prin motivele orale apărătorul inculpatului învederează în primul rând că se impune respingerea propunerii de prelungire a arestării întrucât probele la care face referire parchetul nu impun privarea de libertate a inculpatului pe care îl asistă.
Raportat la probațiunea ce trebuie administrată în continuare precizează că depunerea rapoartelor medico-legale ale victimei și ale inculpatului, nu necesită prelungirea arestării preventive.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Inculpatul R. F. R. este cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev.de art 20 rap.la art. 174, al.1 175 al.1 lit. a Cp. cu aplicarea art-. 37 lit. a Cod penal.
În 25 decembrie 2010 pe str. P. din Șimleul Silvaniei a avut loc o altercație la care au participat partea vătămată V. P., inculpatul R. F. și numiții Ș. Ș. și Ș. R. La un moment dat, inculpatul R., cu o sabie a încercat să îl lovească in zona capului pe victima V. P., însă acesta ridicând brațul stâng pentru a se apăra, inculpatul a reușit să-i secționeze vase de sânge aflate în zona deltoidiană, a spatelui.
Prin încheierea penală nr. 50 din 26 decembrie 2010 a T.ui S., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. F. R. pe 29 de zile, începând cu 26 decembrie 2010 - 23 ianuarie 2011, apreciindu-se ca îndeplinite cerințele art.143 și 148 lit. e,f C.
În prezenta cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului pentru administrarea unor probe științifice, respectiv efectuarea unei expertize medico-legale asupra victimei precum și asupra extractelor ADN ridicate de la inculpat.
În urma verificării dosarului de anchetă, Curtea reține că întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, conform actelor depuse, nu au fost audiați decât câțiva martori, în număr de patru ( V. I. , R. D., V. F., B. M.) , precum și inculpatul și partea vătămată, pentru a realiza o corectă încadrare juridică a infracțiunii și pentru a se stabili cu certitudine, autorul sau autorii acesteia, este imperios necesar a se realiza o expertiză medico-legală a victimei care să stabilească modul de producere al leziunilor, zonele vitale vizate, dacă agresiunea a pus in pericol grav viața acesteia și totodată dacă inculpatul s-ar face vinovat, în baza probelor ADN, de această faptă gravă.
Potrivit art.155 alin.1 C.arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Verificând conținutul actelor și lucrărilor dosarului, atât instanța de fond cât și curtea constată că în privința recurentului sunt întrunite simultan și condițiile prev.de art.136 și 143 C.raportat la art.148 lit.e, f C., astfel că față de conținutul art.155 și 159 C. Tribunalul Sălaj a pronunțat o soluție corectă fiind justificată și judicioasă cererea de admitere a prelungirii arestării preventive.
Temeiul arestării recurentului a fost art.148 lit.e, f C.
Potrivit art.148 lit. f cod proc.pen. Cod de procedură penală, una din condițiile arestării este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Din probele administrate până în această fază a urmăririi penale, rezultă indicii temeinice și presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, fiind incidente temeiurile arestării preventive prev.de art. 148 lit. e,f C.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat, reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a inlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prev.de art. 148
și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu, a vinovăției inculpatului.
Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social.
Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, crează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
Ori, exigențele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale părților.
De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorului de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea și după caz, menținerea sau prelungirea măsurilor preventive.
Calea de atac exercitată de inculpat, vizând prelungirea duratei arestului preventiv, nu este fondată, din moment ce prima instanță a subliniat justificat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive subzistă în continuare. Sub acest aspect, este de observat că faptele imputate inculpatului, astfel cum au fost descrise prin cererea de prelungire a măsurii arestării, ca și succesiunea actelor procedurale îndeplinite până în prezent impun, în mod evident, prelungirea arestului, pentru a putea fi asigurată ascultarea inculpatului oricând, confruntarea lui cu alți învinuiți, audieri de martori, efectuarea de expertize medico-legale asupra victimei și asupra extractelor ADN provenind de la inculpat, precum și în vederea îndeplinirii de alte eventuale acte procesuale față de ei.
Prelungirea arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunea pentru care estecercetat nculpatul nu a fost clar stabilită, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar și indubitabil presupunerea rezonabilă și implicarea recurentului în faptele pentru care este cercetat.
Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse
și, astfel, există posibilitatea ca inculpatul să influențeze administrarea lor.
Este de remarcat că aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică are în vedere și modalitatea în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul acesteia precum și reacția generată în rândul societății civile de faptul că împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează eficient.
Față de toate acestea, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Inculpatul recurent nu a recunoscut comiterea faptei, probele și indiciile temeinice rezultând din declarațiile martorilor audiați până în prezent.
Stabilirea vinovăției recurentului urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență până în acest moment existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 C., care justifică luarea și prelungirea arestării preventive față de acesta (cazul Fox, Campbell și Hartley vs.Uk).
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului
și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului și prelungirea acesteia fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând
„suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat , acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până în prezent.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, prelungirea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998;
Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie
2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelorplauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru prelungirea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din
Convenția europeana, ca fapta invocată să poată fi, în mod rezonabil, încadrată într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar.
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior prelungirea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
În speță sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.f și e C., Tribunalul Sălaj apreciind corect asupra necesității prelungirii stării de arest a acestuia.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea imputată se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul recurentului presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Temeiul de arestare vizat de lit. e a art. 148 C. este probat prin declarația părții vătămate V. P. și a martorului P. F. de la f.9 și 10 dos. UP din care rezultă că la 7 ianuarie 2011 la locuința acestuia, s-a prezentat numitul P. F. care i-a oferit suma de 1000 euro din partea inculpatului R. F., cu scopul de a retracta declarația de la procuror, în sensul de a afirma că "nu este sigur că inculpatul l-ar fi tăiat cu o armă albă";.
Prelungirea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Așa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatului, va fi respins ca nefondat.
La acest moment procesual, curtea apreciază că față de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpat, ținând cont de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică prelungirea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Curtea reține că, instanța investită cu prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive nu poate să constate nelegalitatea sau netemeinicia măsurii de la momentul luării ei, ci numai pentru viitor.
Aceasta, deoarece, dispozițiile art.155 alin.1 C.impun a se analiza numai dacă temeiurile ce au determinat inițial arestarea se mai mențin în continuare și nu dacă aceste temeiuri existau la data luării măsurii.
Acest punct de vedere al curții, corespunde cu ideile exprimate în doctrină și literatura de specialitate în care se pornește de la ideea că legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a fost verificată, eventual, de instanța de recurs, la momentul inițial și că legalitatea și temeinicia s-a constatat cu autoritate de lucru judecat.
Ceea ce s-ar mai putea constata ulterior, ar fi numai schimbarea temeiurilor inițiale (modificarea indiciilor sau intervenirea unor aspecte ce duc la concluzia că lăsarea în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică).
Cel mult, ceea ce s-ar mai putea verifica - în raport cu momentul inițial - este îndeplinirea unor condiții de fond (de exemplu: eroarea în care s-a aflat inițial instanța cu privire la pedeapsa prevăzută de lege, aceasta fiind mai mică de 4 ani închisoare) nu și condiții de formă ce țin de legalitatea hotărârii prin care s-a dispus luarea măsurii (de exemplu:constatarea ulterioară a faptului că la momentul arestării inculpatul a fost lipsit de apărător sau că arestarea a fost dispusă de instanța de recurs în ședință nepublică).
Nu în ultimul rând este de remarcat că în această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea sau prelungirea unei măsuri preventive.
Așa fiind, pentru motivele ce preced, constatând că sunt întrunite concomitent prev.art. 136,143 și 148 lit. f și e Cpp rap. la art. 155 și 159
Cpp, se apreciază de către Curte, că soluția primei instanțe este legală și temeinică, urmând a fi menținută, nefiind oportună la acest moment procesual, luarea unei alte măsuri neprivative de libertarte vizate de art. 145 sau 1. C. motiv pentru care recursul inculpatului se va respinge ca nefondat, în baza art . 385/15 pct.1 lit. b C.
Se va stabili in favoarea B.ui C., suma de 50 lei , onorariu partial pentru apărătoarea din oficiu ce se va plăti din FMJ ( avocat C. M.).
Văzând disp.art. 192 al.2 Cpp va obliga inculpatul să achite statului
300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. F. R., fiul lui M., nasc.la 23 iulie 1981, împotriva încheierii penale nr. 3/C din 18 ianuarie 2011 a T.ui S..
Stabilește în favoarea B.ui de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocatial partial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2011 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. P. V. V.A. , M. R.
GREFIER, G. F.
Red. PD/GF (...)
Jud.fond C. C.
| ← Sentința penală nr. 70/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 86/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
