Sentința penală nr. 27/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA PENALĂ NR.27/2011
Ședința publică din 9 martie 2011
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător GREFIER: M. V.-G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. A. C.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza penală privind plângerea formulată de petenta R. A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 04 ianuarie 2011, dată în dosar nr.426/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentei R. A. și a intimatului R. M. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 2 martie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin rezoluția 4 ianuarie 2011 dată în dosar nr.426/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de R. M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 C.pen., tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 C.pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 alin. 2 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor.
Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul a constatat că prin plângerea înregistrată la data de (...) la Poliția Municipiului Cluj-Napoca, persoana vătămată R. A. a solicitat generic efectuarea de cercetări față de numitul R. M. A., care, în calitate de fost soț, fără a avea consimțământul acesteia, a pătruns fără drept în camera aflată în folosința sa exclusivă, parte a apartamentului situat în C.-N., str. H. nr.12, bl.N 1, sc.II, ap.20, fost domiciliu comun al soților, situație constatată de partea vătămată în ziua formulării sesizării penale.
În temeiul sesizării s-au efectuat acte premergătoare urmăririi penale de către organele de cercetare penală sesizate, iar la data de (...), urmare a adresei Baroului C. nr. 2264/(...), prin care s-a comunicat faptul că R. M. A. este membru al Baroului C. din data de (...), Parchetul de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.
Din actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, menținute potrivit dispozițiilor art. 45 C. și art. 42 alin.2 C., au rezultat, în esență, următoarele:
Partea vătămată și făptuitorul au fost căsătoriți în perioada 1995-2006, desfacerea căsătoriei dintre părți fiind dispusă prin sentința civilă nr.
7272/(...) a J. C.-N..
Instanța a reținut că între părți a intervenit separarea în fapt din luna februarie 2006, conviețuirea nemaifiind reluată, motiv pentru care făptuitorul a rămas în locuința situată în C.-N., str. H. nr.12, bl.N 1, sc.II, ap. 20, ce constituia domiciliul comun, imobilul făcând obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare, nefiind înscris în cartea funciară.
La data de (...), făptuitorul R. M. A. a solicitat partajul bunurilor comune, printre acestea aflându-se și locuința în litigiu, acțiunea fiind înregistrată pe rolul J. S. (dos. nr. (...)), nesoluționată până în prezent.
Între părți s-au purtat mai multe procese având ca obiect reintegrarea în imobil a părții vătămate, atribuirea beneficiului locuinței acesteia și evacuarea făptuitorului din imobil. (f.12)
Prin Ordonanța Președențială nr.15518/(...), pronunțată în dosarul nr.
(...), Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea părții vătămate de reintegrare, atribuire a beneficiului locuinței și evacuare a făptuitorului din imobil.
Prin decizia civilă nr. 114/R/(...), Tribunalul Cluj a admis recursul declarat de partea vătămată R. A. și a admis în parte cererea introductivă, în sensul dispunerii reintegrării părții vătămate în imobil până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de partaj a bunurilor comune. (f. 13-14)
Instanța de control judiciar a reținut că, deși partea vătămată nu mai beneficiază de folosința și posesia respectivului imobil apartament, calitatea de coproprietar nu a fost contestată de părți, astfel că drepturile și obligațiile acesteia sunt egale în legătură cu atributele dreptului de proprietate, chiar dacă aceasta a părăsit imobilul, drepturile sale asupra acestuia nefiind stinse.
În temeiul dispozițiilor deciziei civile irevocabile, făptuitorul R. M. A. a formulat o cerere de executare silită voluntară, înregistrată la B. E. J. S. R. M.
(dosar execuțional nr.175/2010, f.16).
Astfel, la data de (...), în prezența martorilor B. R. și C. V., s-a procedat la executare, părțile stabilind de comun acord ca partea vătămată R. A. să folosească camera mare și balconul, sens în care i-a fost înmânată cheia de acces în locuință, iar aceasta a montat o yală pe ușa camerei sale. (fA,
17,22,24)
Partea vătămată R. A. nu s-a mutat imediat să locuiască în imobil, iar la data de (...), în prezența martorei P. I., aceasta s-a deplasat la apartament pentru a-și muta din lucruri, context în care a observat că făptuitorul R. M. A., aflându-se pe balcon, deschisese ușa camerei, cheia fiind în yală, în dulap aflându-se lucruri ale făptuitorului, pe care partea vătămată le-a mutat în altă cameră, fără nicio altă opoziție din partea făptuitorului (f.21].
Față de cele constatate, procurorul a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 C.pen., tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1
C.pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 alin.2
C.pen., lipsind latura obiectivă.
Din probele administrate în cauză a rezultat dincolo de orice îndoială că, la data comiterii faptei de pătrundere fără drept în încăperea părții vătămate, fără consimțământul acesteia, încăperea respectivă nu servea drept locuință acesteia și nu era folosită ca atare în mod efectiv, cerințe esențiale pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu.
În acest sens s-a pronunțat doctrina și jurisprudența, noțiunea de domiciliu, în sensul art. 192 C.pen., implicând nu ideea de imobil luat în materialitatea sa, ci ideea de loc în care o persoană își desfășoară viața privată, personală. (O-Loghin.ș.a.,- Drept Penal Român,Partea Specială, Casa de E. Ș. SRL, B., Ed. a-III-a, pag.145, 146).
Pentru existența in fracțiunii de tulburare de posesie sub aspectul elementului material, este necesară săvârșirea unei acțiuni de ocupare a unui imobil (părți din imobil) aflat în posesia altuia, acțiune care trebuie să fie săvârșită fără drept, fără consimțământul posesorului sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii.
În înțelesul legii, acțiunea de ocupare fără drept, presupune atât pătrunderea în imobil, cât și luarea în stăpânire a acestuia, condiție neîndeplinită în speță.
Pe de altă parte, procurorul a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru antrenarea răspunderii penale a făptuitorului nici în privința infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, în modalitatea reglementată de art. 271 alin.2 C.pen., deoarece partea de imobil nu este deținută de partea vătămată în baza unei hotărâri judecătorești, ci cu alt titlu, respectiv în baza calității de coproprietar al imobilului ce a fost dobândit în timpul căsătoriei prin vânzare-cumpărare, intervenția instanței de judecată pentru a asigura exercițiul atributelor dreptului de coproprietate neputând schimba regimul juridic al bunului. De altfel, însăși dispoziția instanței este una vizând reintegrarea părții vătămate, iar nu de atribuire a folosinței imobilului.
Împotriva soluției pronunțate de procuror la 4 ianuarie 2011, petenta
R. A. a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluția procuroruluigeneral al Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. la 9 februarie 2011 în dos. nr.101/II//2011
Procedând în conformitate cu dispoz.art.278/1 C., în termen legal, petenta R. A. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 04 ianuarie 2011, dată în dosarul nr.426/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
S-a solicitat, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, precum și a rezoluției procurorului general și, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva numitului R. M. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prev. de art.217 alin.1 C.pen., tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1 C.pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 2 C. pen.
S-a arătat în motivarea plângerii că, sub aspectul infracțiunii dedistrugere, organele judiciare nu au efectuat cercetări, deși sesizarea petentei s-a referit, in rem , și la această faptă. Rezoluția atacată nu cuprinde nicio referire la această infracțiune, așa încât se consideră că s-au încălcat principiile de drept ale aflării adevărului și rolului activ al organelor judiciare. F. a constat în aceea că, intimatul a distrus yala de la ușa de accesîn camera aflată în folosința exclusivă a petentei.
Sub aspectul infracțiunii de tulburare de posesie, s-au reluat practic argumentele din plângerea penală inițială, arătându-se că intimatul a ocupat fără drept și fără consimțământul petentei, camera și balconul aferent acesteia, din apartamentul proprietate comună a părților, aflate în folosința exclusivă a petentei. Probele dosarului (declarația martorei P. I., fotografiile anexate plângerii) dovedesc existența infracțiunii, fiind neîntemeiatăconcluzia procurorului că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, atât timp cât părțile au convenit prin partaj voluntar, asupra modului de folosire a imobilului în discuție.
Sub aspectul infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, s-a arătat că aceasta s-a realizat prin împiedicarea petentei de către intimat, de a folosi celelalte două camere ale imobilului, asupra cărora s-a convenit a fi folosite de intimat, aceasta, în ipoteza în care nu ar fi luat în considerare partajul voluntar.
Intimatul folosește întregul imobil, împiedicând petenta să folosească atât cele două camere ( asupra cărora s-au înțeles să le folosească intimatul - prin blocarea accesului cu yală) , cât și sufrageria și balconul aferent ( asupra cărora s-au înțeles să le folosească petenta - prin ocuparea lor abuzivă și efectivă).
Ver if ic ând rezoluț ia atac ată , pe baza lucrărilor și materialului dindosarul cauzei, în virtutea dispoz. art.278/1 alin.7 C., Curtea constată următoarele:
De precizat, în primul rând, sub aspectul excepției invocate de intimat, în sensul inadmisibilității plângerii, în virtutea dispoz. art.278 alin.2/1 C. - că excepția este nefondată, plângerea este admisibilă, dispozițiile legale invocate nefiind incidente în cauză. A., deoarece, potrivit acestui text legal, într-adevăr, plângerea împotriva soluției de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă, dar, trebuie avut în vedere unde este plasată această dispoziție - la art.278 C., intitulat generic - plângereaîmpotriva actelor procurorului. E. vorba așadar, cum evident rezultă din conținutul întregului articol, de acte efectuate de procuror sau pe baza dispozițiilor date de acesta, altele decât soluțiile finale ale urmăririi penale, de trimitere sau netrimitere în judecată. Ori, obiectul prezentei cauze este plângere împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, reglementate distinct prin dispoz.art.278/1 C. și care, prevăd posibilitatea atacării unei astfel de rezoluții, atât la procurorul ierarhic superior, cât și lainstanță.
Plângerea formulată însă de petentă, în virtutea dispoz. art.278/1 C. este nefondată pentru următoarele considerente:
În privința infracțiunii de distrugere, se constată într-adevăr că, în rezoluția atacată, procurorul nu face referire la o asemenea faptă și, pe cale de consecință, nici nu pronunță vreo soluție asupra acestei infracțiuni.
A., în condițiile în care, în plângerea penală inițială formulată de petentă la (...) ( fila 3 dos. u.p.), sunt sesizate organele judiciare cu - faptaintimatului de a fi pătruns, fără consimțământul petentei, în camera aflată în folosința exclusivă a acesteia - și cu solicitarea de a se face cercetări în acest sens.
Aceleași aspecte sunt semnalate și în declarația petentei de la aceeași dată ( fila 4 dos. u.p.) când, din nou, se solicită tragerea la răspundere penală a intimatului „ în cazul în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor din Codul penal";.
Așadar, se poate constata din cuprinsul sesizării și declarației petentei, că obiectul nemulțumirilor acesteia nu l-a constituit, în nici un caz, distrugerea sistemului de închidere a ușii de la camera aflată în folosința sa, ci pătrunderea intimatului în această cameră, fără consimțământul său.
E. adevărat că dreptul de a trage la răspundere penală aparține statului, exercitarea acestui drept fiind de ordine publică, acțiunea penală exercitându-se din oficiu; de la oficialitatea procesului penal există însă și excepții când, exercițiul acțiunii penale este încredințat altor titulari
(persoana vătămată) în cazul anumitor infracțiuni, printre care și cea de distrugere, în cazul căreia, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate , conf. art.217 alin.6 C.pen.
În speță însă, petenta - persoana vătămată - nu a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului pentru comiterea infracțiunii de distrugere, astfel că, organul judiciar s-a pronunțat în limitele sesizării, doar sub aspectul infracțiunilor a căror presupusă comitere se configura sau rezulta din conținutul sesizării și al plângerii prealabile, din descrierea faptelor în materialitatea lor.
Dar chiar și în ipoteza în care, s-ar presupune că petenta a înțeles să facă plângere și pentru această faptă, prin modul generic în care a formulat plângerea, referindu-se la orice infracțiune din Codul penal, nu se poate reține această infracțiune în sarcina intimatului, pentru simplul motiv că, nu s-a făcut dovada proprietății exclusive a petentei asupra ușii sau sistemului de închidere a acesteia, pentru argumentele invocate, de altfel, și de procuror în motivarea soluției pentru celelalte două infracțiuni și pe care, le vom arăta în continuare, la analizarea existenței acestora.
Astfel, corect s-a apreciat de procuror că în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie pentru că, subzistența acestei infracțiuni presupune, pe de o parte, o acțiune de ocupare a unui imobil (părți din imobil), iar pe de altă parte, imobilul în discuție să fie în posesia altei persoane decât făptuitorul - acțiune care trebuie să fie săvârșită fără drept, fără consimțământul posesorului sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii.
În speță, fapta de ocupare nu s-a realizat în condițiile prevăzute de lege, adică nu a avut loc o luare în stăpânire efectivă, care presupune o anumită durată în timp, o anumită continuitate. Dar chiar și așa fiind, acțiunea a avut în loc în contextul în care, atât petenta, cât și intimatul se aflau în posesia camerei respective, primul în posesia efectivă, iar al doilea avându-l în detenție, urmare a calității sale de coproprietar. A., deoarece, partajul bunurilor comune nefiind încă finalizat, foții soți stăpâneau în devălmășie imobilul ( deci, și camera în discuție).
Nu se poate vorbi de folosința exclusivă a respectivei camere în favoarea petentei, atât timp, cât între părți nu a intervenit un partaj valabil al folosinței. În procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 17 mai
2010 cu ocazia reintegrării petentei în locuința comună (fila 39 ), se menționează într-adevăr, propunerile părților cu privire la modul de folosire al celor trei camere, dar propunerile părților sunt diferite, iar debitorul (intimatul) nu semnează procesul verbal, ceea ce înseamnă că nu a achiesat la propunerea petentei, precizând executorul doar că intimatul nu se opune executării silite (executare ce avea ca obiect, reintegrarea petentei în locuință).
Cât privește infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, de asemenea, corect s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive, întrucât partea de imobil în discuție nu este deținută de petentă în baza unei hotărâri judecătorești, așa cum cere textul art.271 alin.2 C.pen., ci cu alt titlu, respectiv în baza calității de coproprietar al imobilului ce a fost dobândit în timpul căsătoriei prin vânzare-cumpărare, intervenția instanței de judecată pentru a asigura exercițiul atributelor dreptului de coproprietate neputând schimba regimul juridic al bunului. De altfel, însăși dispoziția instanței este una vizând reintegrarea petentei în locuința comună, iar nu de atribuire a folosinței imobilului.
Nici varianta invocată în actualul cadru procesual - cum că intimatul ar împiedica folosința de către petentă a celorlalte două camere, presupus aflate în posesia exclusivă a acestuia - nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii, pentru că, nici aceste două camere nu sunt deținute de petentă în baza unei hotărâri judecătorești.
Concluzionând, atât timp cât, partajul bunurilor comune și deci, și al imobilului în discuție, nu este finalizat, faptele în materialitatea lor, așa cum au fost descrise în plângerea și declarația petentei și cum rezultă din înscrisurile de la dosar, nu se încadrează în ilicitul penal circumscris infracțiunilor reclamate.
În consecință, rezoluția atacată este temeinică și legală, iar plângerea petentei este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, în temeiul art. 278/1 alin.8 lit.a C.
În baza art. 192 alin.2 C. va fi obligată petenta să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T A R Ă Ș T E
În baza art.278/1 alin.8 lit.a C. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta R. A., domiciliată în C.-N., str. E. G., bl. I, sc. D, ap.46, jud. C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 04 ianuarie
2011, dată în dosar nr.426/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de A.
C.
În baza art. 192 alin.2 C. obligă petenta să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 martie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER ANA C. M. V.-G.
Red.A.C./Dact.H.C.
3 ex./(...).
| ← Decizia penală nr. 1261/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1613/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
