Încheierea penală nr. 593/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.593/R/2011
Ședința publică din 14 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător
JUDECĂTORI: M. B.
V. G. GREFIER : D. S.
Parchetul de pe lângă Î., D. de I. a I. de C. O. și T., S. T. C., reprezentat prin P. D. D.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații Z. R. I. și T. G. D. împotriva încheierii penale nr.38 din 02 aprilie 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect propunerea de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Z. R. I., aflat în
Arestul IPJ B.-N., asistat de apărător ales, av.M. S. și inculpatul T. G. D., aflat în Arestul IPJ B.-N., asistat de apărător ales, av.Chiorean Septimiu, ambii avocați din Baroul B.-N., cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorii desemnați din oficiu ai inculpaților, av.P.escu Roman M. și av.Țicudean E. C., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Apărătorul inculpatului Z. R. I. arată că la fila 10 din dosarul de urmărire penală există rezoluția din 30 martie 2011, care nu este semnată de procuror, această semnătură trebuind să se regăsească pe fila 11. Invocă excepția nulității absolute a rezoluției de începere a urmăririi penale și a tuturor actelor de urmărire penală efectuate față de inculpat. Prin urmare propunerea de arestare preventivă este inadmisibilă, fiind formulată împotriva unei persoane față de care nu s-a început în mod legal urmărirea penală.
Apărătorul inculpatului T. G. D. solicită a se consemna că rezoluția nu este semnată.
Reprezentantul Parchetului susține că este vorba doar de o scăpare din partea procurorului.
Curtea acordă cuvântul asupra recursurilor formulate în cauză, apreciind că aspectele invocate sunt motive ce țin de motivarea recursurilor.
Apărătorul inculpatului Z. R. I. susține, în principal, excepția nulității absolute a rezoluției de începere a urmăririi penale, având în vedere că rezoluția nu este semnată de procuror, ceea ce înseamnă că nu este însușită de acesta, fapt ce atrage nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. În speță, nu există indicii temeinice că inculpatul ar fi introdus în țară droguri, ci există indicii că a traficat și că a consumat droguri. Introducerea în țară de droguri se bazează doar peconvorbirile telefonice efectuate în roaming. Nu există dovada că a introdus personal droguri, ci doar că a luat legătura cu persoane aflate în afara țării. De asemenea, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Acesta a fost monitorizat timp de 6-7 luni de organele de cercetare penală, inculpatul știe pentru ce este cercetat și nu se poate susține că acum ar prezenta pericol public. Pentru găsirea câtorva grame de substanțe care au fost legale până în toamna anului 2010, este o greșeală că nu s-a dispus de către legiuitor și o măsură corelativă prin care să fie spitalizată și ajutată o astfel de persoană să scape de dependența drogurilor. Victimă este în mare măsură cel care ajunge să fie dependent de droguri și nu societatea. Solicită a se avea în vedere cazul fiului senatorului Plăcintă, față de care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate pentru motive ce țin de situația familială, apreciind că și oamenii de rând au dreptul la un tratament egal. Inculpatul provine dintr-o familie onestă, tatăl este profesor de sport, este căsătorit, soția sa este educatoare, are doi copii minori, astfel că poate fi cercetat în stare de libertate. D. la dosar mai multe caracterizări ale inculpatului, solicitând a fi avute în vedere la pronunțarea soluției.
Apărătorul inculpatului T. G. D. arată că la dosarul de urmărire penală există rezoluția din 30 martie 2011 în care se reține că ar fi început urmărirea penală, ori acest document nu este semnat și prin urmare nu are valoare juridică. A., propunerea de arestare preventivă apare ca inadmisibilă. Pe de altă parte, hotărârea primei instanțe nu este motivată, deoarece nu se analizează individual situația fiecărui inculpat, deși răspunderea penală este personală. Nu se face trimitere în hotărârea atacată la probele din care rezultă faptele care i se rețin în sarcină, ci se reia doar conținutul din propunerea de arestare. În speță nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143 C. cu privire la existența probelor sau a indiciilor temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de droguri, iar pentru consum nu se poate dispune luarea măsurii arestării preventive. Se arată de prima instanță că pericolul pentru ordinea publică ar rezulta din circumstanțele reale și personale ale inculpatului, dar nu se poate reține această motivare, câtă vreme nu s-a stabilit încă vinovăția inculpatului, acesta beneficiind de prezumția de nevinovăție. În opinia instanței, scopul luării unei astfel de măsuri este pentru a aduce persoana în fața autorităților, dar nu se arată de unde rezultă că este necesară arestarea inculpatului doar pentru a-l aduce în fața organelor de cercetare penală. Nu există indicii că inculpatul nu s-ar prezenta de bunăvoie, ci ar rezulta tocmai contrariul, având în vedere atitudinea de colaborare. Cu privire la art.148 lit.f C. care s-a reținut ca temei pentru arestare, se motivează că ar fi necesară arestarea pentru că în libertate, există riscul ca inculpatul să comită alte infracțiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor. Ori, aceste aspecte vizează alte temeiuri de arestare și nu pot fi reținute pentru a se motiva temeiul prev.de art.148 lit.f C. Solicită a se avea în vedere că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale, nu a fost sancționat nici măcar contravențional și a colaborat cu organele de anchetă pentru aflarea adevărului. Prin urmare apreciază că nu se impune luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive. În subsidiar, solicită înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, cerere formulată și la instanța de fond, dar aceasta nu s-a pronunțat. T. B.-N. era obligată să motiveze de ce nu ar fi suficientă luarea unei măsuri neprivative de libertate, chiar și în lipsa unei cereri formulate expres de inculpat.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate.
În mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143 și 148 lit.f C., în sensul că există indicii temeinice din care rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunile care li se rețin în sarcină, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Dacă în ceea ce privește infracțiunea de introducere în țară de droguri, indiciile sunt foarte puține, pentru infracțiunea de trafic de droguri există astfel de indicii. A., de la inculpatul Z. au fost cumpărate diferite cantități de droguri de mare risc, există la dosar procesele- verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, care se coroborează cu declarațiile persoanelor audiate și care au arătat că au cumpărat droguri de la inculpat, iar în privința inculpatului T., acesta a participat la săvârșirea infracțiunilor. Nu există la dosar probe care să ducă la condamnarea inculpaților, dar în acest moment nici nu este necesar să existe astfel de probe.
A. în vedere amploarea fenomenului de trafic de droguri, nu se poate susține că lăsarea în libertate a inculpaților nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Cu privire la excepția invocată, susține că prin prezentarea actului nesemnat se dovedește voința organului de a începe urmărirea penală și numai din eroare actul nu a fost semnat. Nu se poate vorbi de o nulitate absolută, ci cel mult de o nulitate relativă, dar nu există o vătămare a intereselor vreunei persoane.
Inculpatul Z. R. I., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, având în vedere că este căsătorit și are doi copii minori. T., arată că este consumator de droguri de circa 8 ani.
Inculpatul T. G. D., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul ales.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr.38 din 02 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...),
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rezoluția din data de 30 martie 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numiții Z.
R. I. și T. G. D., persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2, art. 3 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată în ce-l privește pe Z. R. I. precum și de art. 5 din aceeași lege, cu aplic. art. 41 alin. 2
Cod penal în ce-l privește pe T. G. D. .
La data de 2 aprilie 2011 prin O. emise în dosarul cu nr. 93/D/P/2010 s- a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi inculpați, aceștia fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, introducere în țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. 2 din aceeași lege, deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 2 din aceeași lege, în plus, inculpatul T. G. D. fiind cercetat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței pentru consum de droguri, prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000.
În esență, în sarcina inculpaților s-a reținut că începând din vara anului
2010 și până în prezent, în baza unor înțelegeri intervenite între ei sau cu alți învinuiți au procurat, au deținut fără drept, au oferit spre consum și au vândut, în mai multe rânduri, pe raza municipiului B. sau a altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogul de mare risc „ 4- metilmetcatinonă"; cunoscut și sub denumirea de sare de baie, mai multor consumatori sau colaboratori autorizați ai unor investigatori sub acoperire, obținând astfel diferite sume debani.
S-a mai reținut și că, în aceeași perioadă de timp, inculpații au procurat
și deținut, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, diferite cantități din drogul de mare risc sus menționat, pe care le-au consumat.
T., s-a mai reținut că în cursul lunii septembrie 2010 inculpatul Z. R. I. a introdus în țară din Ungaria o cantitate de circa 10 grame din drogul de mare risc „ 4- metilmetcatinonă(mefedronă)"; cu intenția de a comercializa acest drog către mai multe persoane, printre care și către numitul L. B. S.(arestat preventiv într-o altă cauză și care s-a autodenunțat cu privire la cumpărarea cantității de
3 grame „sare de baie"; de la inculpatul Z.), iar la 1 octombrie 2010 inculpatul i- a solicitat lui T. G. D., care se deplasa dinspre A. spre R. să preia din Budapesta de la o altă persoană un pachet ce conținea o anumită cantitate de sare de baie conținând drogul de mare risc mefedronă, pentru a o introduce în R., lucru pe care T. G. D. l-a făcut în cursul nopții de 1/2 octombrie 2010, iar după sosirea în municipiul B. i-a predat o parte din drogul de mare risc lui Z. R. I.
În sarcina inculpatului T. G. D. s-a mai reținut și faptul că, începând din vara anului 2010 și până la începutul anului 2011, a pus la dispoziție pentru consum ilicit de droguri, în mai multe rânduri, fie apartamentul cu nr. 23 situat în municipiul B., pe strada C. nr. 2, sc. B, fie imobilul casă deținut de părinții săi pe raza cartierului V., cu ocazia unor petreceri organizate de el în aceste locații, o parte din drogul de mare risc mefedronă, consumat la aceste petreceri, fiind pus la dispoziție de către inculpatul T.
Inculpații au refuzat să dea declarații în cauză cu privire la învinuirile ce li se aduc.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a constatat că există probe și indicii temeinice, în sensul disp. art. 143 Cod procedură penală, că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați și că acestea au fost comise în maniera descrisă în referatul procurorului.
În sensul celor de mai sus relevante sunt declarațiile martorilor N. I., T. I.,
B. V., B. I., F. A., C. P. T., H. T., I. G. P., P. Ș. A., B. D. M., M. D. P., C. C., rapoartele întocmite de investigatorii sub acoperire, rapoartele de constatare tehnico-științifică, care au relevat existența drogului de mare risc în probele obținute de colaboratorii investigatorilor sub acoperire, probe obținute de la inculpați, procesele verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpați.
Prin prisma întregii probațiuni administrate în cauză s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, întrucât în sarcina inculpaților se rețin infracțiuni pentru care pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică poate fi definit ca un ansamblu de circumstanțe reale și personale rezultate din săvârșirea unor fapte penale de o anumită gravitate, care justifică presupunerea rezonabilă a existenței unor riscuri de natură a pune în primejdie funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
La aprecierea stării de pericol social concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere nu doar natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, dar și modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul organizat al acesteia, precum și reacția ce s-ar putea genera în rândul societății civile prin faptul că, împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează prompt și eficient, privarea de libertate justificându-se și pentru a se asigura buna desfășurare a procesuluipenal.
În context, este de menționat că, prin hotărârile sale Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că scopul arestării sau reținerii îl reprezintă aducerea persoanei în cauză în fața autorității judiciare competente, rolul măsurii preventive fiind acela de a permite clarificarea aspectelor legate de suspiciunile că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală(cauzele Brogan și Murray contra Marii Britanii).
În raport de natura infracțiunilor comise, de modul concret de săvârșire a acestora, reflectat de numărul mare de acte materiale ilegale, dar și de gradul sporit de implicare al unui număr mare de persoane, nu s-ar putea conchide că circumstanțele personale invocate în apărare( situația familială, caracterizările favorabile ) ar reflecta o reducere a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive sau o dispariție a acestor temeiuri.
Pentru aceste considerente, instanța a admis propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT- B. teritorial B.-N. în temeiul disp. art. 149/1
Cod procedură penală, rap. la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, art. 143 Cod procedură penală și art. 136 alin. 1 lit. d Cod procedură penală și a dispus arestarea preventivă a inculpaților Z. R. - I. și T. G. - D., pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 3 aprilie 2011 orele 0,50 și până la 1 mai
2011 orele 0,30 în ce-l privește pe inculpatul Z. R. I. și începând cu data de 3 aprilie 2011 orele 0,15 și până la 1 mai 2011, orele 0,15 în ce-l privește pe inculpatul T. G. D.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații Z. R. și T. G. D. prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să se constate în principal nulitatea absolută a rezoluției de începere a urmăririi penale, având în vedere că rezoluția nu este semnată de procuror, ceea ce înseamnă că nu este însușită de acesta, fapt ce atrage nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
În subsidiar inculpatul Z. R. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie respinsă propunerea de arestare preventivă și luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului s-a arătat că în cauză nu există indicii temeinice din care să rezulte că inculpatul ar fi introdus în țară droguri, ci doar că a traficat și că a consumat droguri.
Introducerea de droguri în țară se bazează doar pe convorbirile telefonice efectuate în rețeaua Roaming. Nu există dovada că inculpatul a introdus personal droguri în țară, ci doar că a luat legătura cu persoane aflate înafara țării.
De asemenea lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, acesta a fost monitorizat timp de 6-7 luni de către organele de cercetare penală, iar inculpatul știe că este cercetat și nu se poate susține că ar prezenta pericol public.
Prin găsirea câtorva grame de substanțe care au fost legale până în toamna anului 2010, este o greșeală că nu s-a dispus de către legiuitor și o măsură corelativă prin care să fie spitalizată și ajutată o astfel de persoană să scape de dependența de droguri.
Victimă este în mare măsură cel care ajunge să fie dependent de droguri
și nu societatea.
Inculpatul provine dintr-o familie onestă, tatăl acestuia este profesor de sport, inculpatul este căsătorit, soția este educatoare, are doi copii minori în întreținere, astfel că poate fi cercetat în libertate.
Inculpatul Telceaa G. D. prin apărătorul ales al acestuia a arătat că la dosarul de urmărire penală există rezoluția din 30 martie 2011 în care se reține că s-ar fi început urmărirea penală, însă acest document nu este semnat de procuror și prin urmare nu are valoare juridică.
Pe de altă parte hotărârea instanței de fond nu este motivată, deoarece nu se analizează individual situația fiecărui inculpat, deși răspunderea penală este personală.
Nu se face trimitere în hotărârea atacată la probele din care rezultă faptele care i se rețin în sarcină, ci se reia doar conținutul din propunerea de arestare.
În cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de art.143 C. referitoare la existența probelor sau a indiciilor temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de droguri , iar pentru consum de droguri nu se poate dispune luarea măsurii arestării preventive.
Prima instanță a reținut că pericolul pentru ordinea publică ar rezulta din circumstanțele reale și personale ale inculpatului, însă nu se poate reține această motivare din moment ce încă nu s-a stabilit vinovăția inculpatului.
În opinia instanței, scopul luării unei astfel de măsuri este pentru a aduce persoana în fața autorităților, dar nu se arată de unde rezultă că este necesară arestarea inculpatului.
Nu există indicii din care să rezulte că inculpatul nu s-ar prezenta de bună voie în fața autorităților.
Inculpatul a mai solicitat să se constate că este tânăr nu are antecedente penale și că a colaborat cu organele de anchetă pentru aflarea adevărului.
Prin urmare apreciază că nu se impune luarea față de acesta a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Cu privire la excepția invocată de apărătorii inculpaților, referitoare la nulitatea absolută a rezoluției de începere a urmăririi penale din 30 martie 2011 pe motiv că aceasta nu a fost semnată de procuror, se rețin următoarele:
Potrivit art.197 alin.2 C. dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu minori.
Din dispozițiile art.197 alin.4 C. rezultă că încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin.2 atrage nulitatea actului numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedură completă când partea a lipsit la efectuarea actului.
Excepția invocată de inculpați este lovită de nulitatea relativă, care nu poate conduce la constatarea nulității actelor subsecvente acesteia, așa cum în mod neîntemeiat susțin în motivele de recurs apărătorii aleși ai inculpaților.
A. în vedere că nesemnarea rezoluției de începere a urmăririi penale din data de 30 martie 2011 de către procuror nu este sancționată cu nulitatea absolută, nefiind prevăzută în dispozițiile art.197 alin.2 C. excepția invocată de apărătorii aleși ai inculpaților se respinge ca nefiind întemeiată.
Recursurile formulate de cei doi inculpați urmează să fie respinse pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt întrunitecondițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C., respectiv există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații Z. R. I. și T. G. D. au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele presupus a fi comise de inculpați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar aceștia prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a faptelor presupus a fi comise de aceștia, de rezonanța negativă în rândul opiniei publice cu privire la asemenea fapte și de efectele profund negative asupra stării de sănătate a populației care consumă astfel de substanțe.
Analizând măsura arestării preventive din perspectiva art.5 CEDO considerăm că instanța a apreciat corect că proclamând dreptul la libertate, convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar (AMUUR v. Franța).
Protejarea libertăților individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții (Tomasi v.Franța).
Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate, se regăsește în dispozițiile art.148 C.
Analizând motivele luării măsurii arestării preventive din perspectiva art.143 și 148 lit. f C., tribunalul a avut în vedere necesitatea pentru ca o măsură de arestare să fie permisă, existența unor motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârșit o infracțiune.
Noțiunea de motive plauzibile aparține Curții Europene și își are corespondent în legea română, în cerința de a exista indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Motivele plauzibile depind de circumstanțele particulare ale fiecărui caz.
Organul judiciar este obligat să ofere un minim de fapte și informații care să convingă instanța cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune.
Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. (Brogan și Murray).
A., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că faptele care implică bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Susținerile inculpaților referitoare la împrejurarea că instanța de fond nu a analizat probele administrate până la această dată nu sunt întemeiate, întrucât o asemenea analiză a probelor din faza de urmărire penală se face doar la judecata în fond a cauzei și nu prin anumite încheieri care preced acesteia.
Tot neîntemeiate sunt susținerile inculpaților referitoare la personalitatea acestora , care nu pot fi analizate în această fază a procesului de recurs la luarea măsurii arestării preventive.
Aceste împrejurări referitoare la personalitatea inculpaților și la comportamentul acestora în cursul procesului urmează să fie analizate de către instanța de fond la o eventuală circumstanțiere a pedepselor, dacă inculpații vor fi trimiși în judecată pentru presupusele fapte reținute în sarcina acestora.
A. în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C. instanța de fond în mod întemeiat a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, motive pentru care nu se impune nici înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, așa cum au solicitat inculpații prin motivele de recurs, sens în care în baza art.38515 pct.1 lit.b C. recursurile formulate de aceștia împotriva încheieriipenale nr.38 din 2 aprilie 2011 a T.ui B. N. urmează să fie respinse ca nefondate. În baza art.189 c.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu care va fi suportat din FMJ. Potrivit art.192 alin.2 C. inculpații urmează să plătească statului suma de câte 150 lei cheltuieli judiciare din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații Z. R. I. si T. G. D., aflați in Arestul IPJ Bitrița N. împotriva încheierii penale nr. 38 din 2 aprilie 2011 a T.ui B. N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorarii parțiale pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 150 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. I. M. B. V. G. GREFIER D. S. Red.V.G./S.M.D. 5 ex./(...) Jud.fond. B. D.
| ← Încheierea penală nr. 72/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 48/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
